nr. 16

carte

3

Ciprian MĂCEȘARU

O neaşteptată problemă de sănătate i-a schimbat Ioanei nicolaie existenţa. Acesta ar fi motorul principal al cărţii Autoimun (Ed. Cartea românească, 2013), însă autoarea îmbracă povestea în hainele literaturii. Ea transformă această experienţă extremă în poezie. "La treizeci şi cinci de ani/ Când boala tânără iese/ În hainele noi, croite cu grijă,/ Le duc pe toate în spate/ Tot subţiindu-mă, ca ele/ Să poată să crească,/ Tot adunându-mă, ca ele/ Să se poată cât mai bine vedea" ("Cursa", pg. 10). Aşadar, o tânără de treizeci şi cinci de ani e lovită de o boală autoimună. La început, "doctoriţa tunsă electric" îi spune: "nu va ţine nici până în toamnă!" ("Aniversare", pg. 8). După cum veţi vedea, toamna aceasta se va lăsa mult aşteptată. Are loc o confruntare între tinereţe şi răul care surpă trupul, tinereţea pare brusc anihilată de apariţia bolii, organismul o ia razna, se comportă haotic, slăbiciunea fizică ajunge să fie tot mai mare: "Opt kilograme-n trei săptămâni.../ Cu asta am început lângă treapta/ Ce a crescut apoi cât un munte...." ("Fişă 4: De-un timp", pg. 51). În secţiunea intitulată "Mătuşa", avem parte de un tur de forţă. Ca de fiecare dată,

când scrie despre rudele ei şi despre lumea pe care a lăsat-o în urmă doar pentru a fi mai aproape de ea, Ioana nicolaie se dezlănţuie. Mătuşa este un personaj suprinzător. La început n-am prea înţeles ce importanţă are în carte, care este legătura cu boala autoarei şi cu tot ce citisem până în acel moment, dar textul îmi plăcea la nebunie, citeam şi aproape că nu mai conta altceva. Mătuşa e un personaj viguros: "Mătuşa are ochii verzi şi părul tot mai ondulat./ A ajuns atât de rotundă, încât, într-o bună zi,/ se va rostogoli singură-n vale" ("4. Voci", pg. 40). Apoi... "Pe faţa ei trăieşte azi altcineva./ E tânără, abia a trecut de cincizeci./ Şi-a găsit diabet./ E praf şi pulbere cu tiroida" ("6. O aud", pg. 46). Lucrurile devin şi mai clare într-un alt poem: "Acum ştiu că totul e din familie/ [...]/ Acum ştiu că totul se ia şi se pune de-a valma într-un bagaj" ("Instantaneu", pg. 52). Din bagajul ăsta se poate naşte o boală autoimună (o boală în care organismul luptă împotriva lui însuşi): "În boala asta nu-i vorba de vârstă,/ Ci numai de soldaţi îndârjiţi/ Care o dată şi-o dată îşi vor omorî/ comandantul" ("Autoimun", pg. 54). După trei ani de suferinţă, trei ani pierduţi din tinereţe, Ioana nicolaie scrie: "Fac podul de sus/ Peste trei ani deodată" ("Praştie", pg. 58). Dar se fac patru ani: "Sunt cu ochi urieşiţi/ Şi fard ca dresul de plasă/ Căci

toamna-i încă-n tribună" ("Paşnic", pg. 65). Boala o determină pe Ioana nicolaie să-şi reevalueze viaţa. Îşi aminteşte momente importante din viaţa sa, ca într-un fel de retrospectivă. Aceste amintiri (poze) sunt adunate în secţiunea numită "ALBUM". Ca "un tren de la-nceput proiectat să deraieze cândva de pe şine" ("Legături", pg. 88), simte că "alunecă-n gol" (idem) şi mărturiseşte: "Am cinci ani sau poate patruzeci./ Am scris paginile acestea din teamă" ("Post-scriptum", pg. 91). Autoimun este un volum foarte bine scris şi construit, emoţionant, curajos, adevărat.____________

AutoimunIoana NicolaieEditura Cartea românească, 2013

Autoimunwww.revistaaccente.com

4

Acasă. Undeva. MIGRAȚII

Mihaela MiChAilov

În Timp de 5 săptămâni, 6 copii au participat la atelierul Povești de graniță, ale cărui rezultate vor fi prezentate în cadrul evenimentului Acasă. În dialog cu migranții, eveniment realizat de către Forumul Cultural Austriac cu sprijinul ArCuB, Muzeului național de Artă Contemporană (Spațiul Platforma), Centrului național al Dansului București, Mandragora Film, în perioada 28-30 martie. În cele 5 săptămâni de lucru, Celine Allabed, Moody Allabed, Aluș Almusawi, Ally Adonis Kimouz, Hașem rawan și Sedra rawan au desenat țări în formă de inimă, de obiecte preferate, de jocuri sau plante. Și-au imaginat ce ar fi dac-ar fi un miros, un sunet, o armă, o culoare. Au scris povești despre amintiri personale din Siria, Iraq și Liban în cadrul atelierului coordonat de Mihaela Michailov (dramaturg), Alice Monica Marinescu (actriță și dramaturg) și David Schwartz (regizor)Acasă. În dialog cu migranții lan-sează o dezbatere culturală și poli-tică despre fenomenul migrației în ziua de azi. În cadrul evenimentului vor avea loc două spectacole de teatru, o conferință pe tema

migrației contemporane și un film.Spectacolul Slobodija Odysseia, mon Amour!, realizat pentru Capitala culturală europeană Marseille-Provence 2013 va fi prezentat pe 28 martie, de la ora 20.00, la ArCuB. Despre acest spectacol, actorul Thomas Gross spune: „Am întrețesut poate cel mai faimos text al culturii occidentale – Odiseea lui Homer – cu interviuri luate unor refugiați, unor migranți și unor persoane traumatizate de război. Am reușit astfel să construim, tematic și lingvistic, o punte între ieri și azi”.În cadrul conferinței Migrația în ziua de azi, care va avea loc pe 29 martie de la ora 11.30 la Spațiul Platforma, sunt invitați să participe reprezentanți ai OnG-urilor care s-au ocupat de problemele migranților veniți în românia, precum și mai mulți sociologi, ziariști și artiști. Alături de aceștia va fi prezentă ziarista austriacă Susanne Scholl, autoarea unei cărți

cunoscute pe tema migrației din Austria: Singură acasă. rezultatele atelierului Povești de graniță vor fi prezentate în cadrul conferinței.În spectacolul Nu ne am născut în locul potrivit (29 martie, Centrul național al Dansului București, ora 19.30), Alice Monica Marinescu și David Schwartz (co-autori ai spectacolului) construiesc, în urma unei documentări riguroase, un arc istoric al migrației recente, acoperind aproape un secol de experiențe dureroase legate de dislocări forțate, războaie, abuzuri.Filmul regizat de Marian Crișan, Morgen – o incursiune într-un orășel situat la granița româno-ungară – va fi proiectat pe 30 martie, de la ora 19.00 la spațiul Platforma. Acasă. În dialog cu migranții explorează fenomenul complex al migrației contemporane din perspective care au o dublă relevanță - artistică și politică.

5

Stau jos, înghesuiți lângă un pere-te fără uși ori ferestre, în unghiul drept format de două mese din plastic maro. nu se vede mai mult din decorul care s-ar putea să fie o sală de clasă, o cantină sau un local administrativ. Ea este îmbrăcată într-un palton de culoare deschisă și în jurul gâtului și-a înfășurat o broboadă, el și-a pus un pardesiu închis la culoare, un șal, iar pe masă și-a lăsat căciula din blană de oaie. Parc-ar fi un cuplu de pensionari. Obiectivul camerei video nu îi părăsește, cadrul se clatină absurd, cu mici mișcări înainte și înapoi ale zoom-ului, cu mici panoramări, dar fără contracâmp. Cei care stau în picioare ori așezați, în fața lor, nu se văd. nu se vede nici fața ce-lui care, din afara imaginii, cu voce înfuriată și monotonă, îi acuză pe cei doi bătrâni că au trăit într-un lux nerușinat, că au lăsat copiii să moară de foame, că au comis geno-cidul de la Timișoara. După fiecare salvă de acuzații, procurorul invizi-bil îi invită să răspundă, iar bărbatul

repetă, învârtindu-și căciula între degete, că nu recunoaște legitimita-tea tribunalului. Din când în când, nevasta i se enervează, începe să argumenteze și atunci el, pentru a o liniști, își așază mâna peste a ei cu un gest familiar, emoționant. Și tot din când în când, el își privește ceasul de la mână, de unde se poate deduce că așteaptă sosirea trupelor care să îi elibereze. Doar că trupe-le nu sosesc și, după o jumătate de ceas, filmarea se întrerupe. Elipsă. Următorul cadru le arată corpurile însângerate, zăcând pe pavajul unei străzi sau al unei curți, de cine știe unde.Scena are bizareria unui coșmar. Filmată de către Televiziunea ro-mână, a fost difuzată pe canalele de televiziune franceze în seara de 26 decembrie 1989. Am privit-o încremenit înainte de a pleca să fac revelionul la Praga, iar Limonov, la întoarcerea de la Moscova. [...] sigur e că s-a gândit la părinții lui în momentul în care, abia încheiată emisiunea, a scris articolul din care extrag următoarele rânduri: «Case-ta video, care ar fi trebuit să justifice moartea șefului de stat român, este mărturia strălucită și teribilă a iu-birii unui cuplu ajuns la bătrânețe, iubire care se exprimă în strângeri de mână și în schimburi de priviri. Sigur, și ea, și el au fost vinovați de ceva. Este imposibil ca liderul unei națiuni să nu fie. Și cel mai nevino-vat tot a semnat un decret dezono-

rant, tot nu a grațiat pe cineva, este un dat al meseriei. numai că așa, hăituiți, înghesuiți în colțul unei încăperi oarecare, nedormiți, aju-tându-se unul pe altul să înfrunte moartea, ne-au dat o irepetabilă reprezentație demnă de tragediile lui Eschil ori Sofocle. navigând împreună, simpli și măiestuoși, către eternitate, Elena și nicolae Ceaușescu s-au întâlnit cu nemu-ritoarele cupluri de îndrăgostiți ai istoriei universale». Personal, nu aș fi putut formula lucrurile cu atâta lirism și nici nu mi i-aș fi putut imagina pe cei doi tirani ubuești vinovați numai de in-evitabilele erori ale exercitării pute-rii. Cu toate acestea, îmi amintesc că am resimțit și eu aceeași stare violentă de rău în fața parodiei de justiție, în fața execuției sumare și a regiei care se dorea exemplară, dar își rata cu totul scopul întrucât, într-adevăr, cât de criminali ar fi pu-tut fi cei doi acuzați, demnitatea tot de partea lor a fost.

Emmanuel Carrère,Limonov

(Editura TrEI, 2014,traducere și note de

Doru Mareș)

carte Limonov- fragment -

Nikola Madzirov (n. 1973, Strumica, Macedonia) este considerat unul din cei mai importanți poeți euro-peni contemporani. Poemele sale, descrise de poetul britanic Simon Armitage ca fiind „captivante, enig-matice și pline de mister, în marea tradiţie est-europeană”, au fost traduse în peste treizeci de limbi și publicate în antologii din SUA, Europa, America Latină și Asia.

Din fiecare cicatrice de pe corpul meu

Sunt un cerșetor căruia îi lipsește curajul să cerșească pomană de la el însuși.

Linii și răni de la toate mângâierile neîmplinite se întretaie în palmele mele,de la toate temperaturile de pe fruntea mea, nemăsurate vreodată,și de la săpăturile clandestine după iubire.

Din fiecare cicatrice de pe corpul meurăsare-un adevăr. Cresc și descrescodată cu ziua, alergând fără teamă spre adâncimile izvorului, și toate-n jurul meu sunt în mișcare: piatra se preface în casă, iar stânca în fir de nisip.

Când nu mai respirinima îmi bate și mai tare.

Ere de dor

Stau ascuns ca un pescăruș care pândește pește-le să zboare.Călători cu-aceleași jurăminte și-aceleași așteptărivin și pleacă de pe digul portului,anii alunecă încet pe vele ca apa după ploaie pe-un drum de-nivelat. Erele de dor se sfârșesc dincolo de orizont, în satul de pe mal, unde noaptea o femeie bătrână își ascunde mone-dele într-o basma ce i-a acoperit, pe vremuri, părul.

Era primăvară

Era primăvară când invadatoriiau ars actele de proprietate ale pă-mânturilor unde vânam păsări,insecte colorate, fluturice mai există doar în vechi manuale de biologie.

Multe lucruri au schimbat lumea de atunci, lumea a schimbat multe lucruri în noi.

Iute e secolul

Iute e secolul. Dacă aș fi fost vânt aș fi jupui coaja de pe copaciși faţadele de pe clădirile mărginașe.

Dacă aș fi fost aur, m-ar fi ascuns în pivniţe,în pământul sfărâmicios și între ju-cării stricate,aș fi fost uitat de taţi,iar fiii lor s-ar fi gândit la mine mereu.

Dac-aș fi fost câine, nu mi-ar fi fost frică derefugiaţi, dacă aș fi fost lunănu m-aș fi speriat de execuţii.

Dacă aș fi fost ceas de pereteaș fi acoperit crăpăturile din zid.

Iute e secolul. Supravieţuim cutre-murelor slabe cu privirea spre cer, și nu spre pământ.Deschidem ferestrele să lăsăm să intre aerul venit din locuri în care n-am fost niciodată. războaiele nu există fiindcă cineva ne rănește inima în fiecare zi. Iute e secolul. Mai iute decât cuvântul.Dac-aș fi fost mort, toată lumea m-ar fi crezut când tăceam.______________Selecție din volumulRemnants of Another Age,BOA Editions,new York, 2011.

Traducere și prezentarede Denisa Duran

6

poezieNikola Madzirov : "Dac-aş fi fost mort, toată lumea m-ar fi crezut când tăceam"

Odilia Roșianu: După PArIS în 2012, acum, în 2014, un nou tur-neu cu Matei Ioachimescu. Este vorba despre PLAYLIST, nume ce mă duce cu gândul la pregătirile pe care le face un DJ în vederea unui eveniment important. Puteţi să-mi daţi o “subtitrare” a titlului acestui turneu?

Matei Ioachimescu: Am conceput acest program, împreună cu pianis-tul Horia Maxim, pornind de la o înșiruire unitară de sentimente, un program al stărilor ce își așteaptă cuminte lista de piese muzicale. Titlul PLAYLIST a venit cumva firesc în momentul în care am gă-sit muzica potrivită pentru fiecare dintre momentele recitalului.

O.R.: Încă nu am avut privilegiul să ascult recitalul, aștept data de 2 aprilie când veţi ajunge la București.

Din descriere, mi se pare a fi un tur-neu al poveștilor – cu muzică, des-pre sentimente, gânduri, momente, stări. Ce povești sunt spuse în timp ce se aud piesele compuse de Bach, ravel, Debussy sau Ceaikovski?

M.I.: În recitalul nostru, poveștile nu sunt spuse, ele sunt simțite. Propunem o muzică de poveste și lăsăm dragul public să devină au-torul propriilor povești. E mult mai interesant așa.

O.R.: Se afirmă legat de acest tur-neu că reușește “un nou concept de abordare a relaţiei dintre muzică și public”. În ce constă acest concept, această abordare nouă?

M.I.: noi nu încercăm să-i expli-căm Publicului cum să asculte sau de ce este interesantă o anumită muzică și cum să o ințeleagă. noi îi arătăm, prin sunet și cuvânt, cum să simtă ce simțim noi în fața acestor lucrări.

O.R.: Ce înseamnă “piese accesibi-le”? Este un repertoriu ales special pentru publicul larg, “neprofesio-nist”, dar meloman? Și de ce ar tre-bui să se facă această diferenţiere și, în același timp, această precizare?

M.I.: Piesele accesibile nu sunt pie-se facile, ele au pur si simplu o în-carcătură emoțională evidentă. re-pertoriul nostru acoperă un spectru larg de lucrări, de la baroc la muzica timpului nostru și se adresează

8

Matei Ioachimescu:iNterViU

iNterViU

9

unor segmente de public diferite. noi doar anunțăm, în termeni generali, cam la ce perioadă din muzică ne referim, pentru a nu deza-măgi, de exemplu, oamenii veniți să ne asculte cântând muzică contemporană.Publicul nU trebuie sa fie "profesionist", aici apar multe neînțelegeri, el tre-buie să aibă inima deschisă către frumos, să înțeleagă că muzica, precum celelalte arte, îl înnobilează, îl face mai bun, mai frumos, mai interesant și mai bine adap-tat în societate.

O.R .: Un flaut de aur de la producătorul japonez Muramatsu vă stă alături pe scenă. Mi s-a părut fasci-nant că toţi angajaţii acestei companii cântă la flaut pentru a înţelege exact ce trebuie să facă. Care e diferenţa faţă de un flaut obișnuit? Ce simţiţi de când sunteţi “împreună”?

M.I.: Acest flaut este unul obișnuit. relația dintre noi este cea care îl face să fie special. Amprenta mea emoțională, munca investită, gân-durile mele și trăirile mele sunt cele care fac acest instrument deosebit. Este o relație profundă, sudată în timp, acest flaut devenind prietenul meu cel mai bun, amanta mea...În ziua de astăzi foarte mulți pro-duc flaute de excepție, alegerea

unui instrument devenind una ex-clusiv bazată pe gustul si așteptarile artistului.

O.R.: În cursul acestor săptămâni, aveţi și o lansare de CD, iar numele acestuia este unul solar - Lumiere. repertoriul, extrem de generos, este strâns legat de turneul anteri-or, “PArIS”. Cum a fost “construit” acest CD? Care a fost drumul par-curs de la idee până la lansare?

M.I.: Gândul imprimării pe un CD al acestui repertoriu minunat, exista demult. Împreună cu pia-nista Cătălina Butcaru am hotărât să legăm realizarea acestui CD de

un turneu amplu, în așa fel încât piesele să se maturize-ze activ, să devină un produs solid, cu un concept și o realizare puternică. Este un CD de care suntem foarte mândri, un proiect unic în românia, cu ecouri excelen-te în afară.

O.R.: Ce ne puteţi spune despre cei doi pianiști care sunt alături de dumnea-voastră în cadrul turneului PLAYLIST și în interpre-tările de pe CD-ul pe care-l lansaţi?

M.I.: Pianiști de forță, atât Cătălina Butcaru, cât și Horia Maxim, sunt parte-neri ideali. Fiecare cu calități individuale, mă completează în fiecare moment muzical

pe care îl trăiesc împreună cu ei.

O.R.: Vă mulţumesc și vă doresc multe clipe frumoase și… muzica-le!

M.I.: Și eu vă mulțumesc și vă aștept cu drag să vă împărtășesc aceste clipe frumoase!

Interviu realizat deOdilia Roșianu

"În recitalul nostru, poveștile nu sunt spuse,ele sunt simțite."