Analiza existentiala isi are originea in opera a patru psihiatri: Karl Jaspers in Germania, (1951, 1964), Ludwig Binswanger (1946, 1963), Medard Boss (1957, 1962, 1979) in Elvetia, si Victor Frankl in Austria.

Analiza existentiala a devenit in ultimii ani o modalitate semnificativa de psihoterapie. Exista deja abordari existentiale pentru terapia de cuplu, pentru terapia tulburarilor comportamentale si pentru psihoterapia de grup.

Cateva repere istorice in analiza existentiala

Filosofii care au influentat cel mai mult psihoterapia existentiala au fost Kierkegaard (1844,1855), Nietzsche (1882, 1883), Husserl (1900, 1913) si Heidegger (1927,1954). Apoi Sartre (1939,1943), de Beauvoir, Camus, Merleau Ponty, Levinas, Derrida si altii. In continuare au venit terapeutii care au dezvoltat noi metode bazate pe aceste incercari timpurii. Unele abordari psihoterapeutice cum ar fi psihoterapia centrata pe persoana sau psihoterapia Gestalt au intr-o oarecare masura radacini si in analiza existentiala.

Practicienii care au facut insa eforturi semnificative de a face trecerea de la consideratii filosofice la practica sunt Frankl (1946, 1955, 1967), May (1958, 1969, 1983), Laing (1960, 1967), Szasz (1961, 1965,) si Yalom (1980, 1989, 1996)

Exista multe divergente de opinii intre practicanti si autori in ceea ce priveste psihoterapia existentiala. Unii practicanti care isi insusesc 'eticheta' de psihoterapie existentiala par sa fie in dezacord cu cele mai multe din ideile existentiale. O abordare nu poate fi cu adevarat existentiala fara sa ia in considerare contextul cultural, social, politic si ideologic al pacientului. O abordare existentiala este o abordare care exploreaza conditia umana si incearca sa surprinda si sa interogheze experienta particulara a pacientului. Psihoterapia existentiala isi propune o clarificare si o intelegere a viziunii pacientului asupra lumii, a valorilor si credintelor acestuia si mai ales incearca sa expliciteze, sa rosteasca ceea ce inainte era implicit si nespus. Practica acesteia este in mod primar filosofica si cauta sa ajute o persoana sa traiasca mai autentic, sa isi propuna scopuri, obiective in timp ce accepta limitarile si contradictiile existentei umane, se refera in mod esential la investigarea existentei umane prin prisma preucuparilor particulare ale unei anumite persoane iar toate aceste lucruri pot fi facute fara pareri preconcepute sau "retete". Psihoterapeutul (sau consilierul) existential vine la intalnirea cu clientul sau cu o deschidere totala fata de situatia individuala a acestuia.

Desi fiecare descoperire este personala si greu de anticipat putem totusi distinge cateva teme care apar frecvent in acest proces:

Sensul vietii

Dupa Heidegger intrebarea filosofica fundamentala este: "Care este sensul existentei?"Desi nu stim raspunsul la aceasta intrebare cei mai multi oameni, mai devreme sau mai tarziu isi pun aceasta intrebare. Iar atunci cand isi pun aceasta intrebare nu gasesc un raspuns satisfacator si pot sa il caute la un consilier sau psihoterapeut. Insa aceste dubii

referitoare la sensul vietii sunt de fapt inceputul oricarei filosofii si nu ar trebui sa fie vazute ca patologice. Dubiile si intrebarile ne permit sa redescoperim miracolul de a exista. Pe vremuri sensul vietii era 'gestionat' de religie si reguli sociale. In aceste zile sensul vietii este adesea privit intr-o maniera mai degraba sceptica si de aceea nu este deloc surprinzator ca oamenii se gasesc deseori in ceea ce Viktor Frankl numea "vid existential". Experienta lipsei de sens devine o problema majora in viata multor oameni si poate duce la dificultati concrete care pot parea probleme de personalitate sau alte forme de patologie.

[Metodologie: analiza existenţială acţionează în primul rând prin mijloace verbale, prin intermediul discuţiilor libere (de obicei o dată pe săptămână ≈ 50’- 60’) rămânând însă deschisă d.p.v. metodologic şi pentru alte mijloace de intervenţie adjuvante (analiza viselor, tehnici imaginative, tehnici corporale sau creative, etc.) Terapia se aplică prin intermediul dialogului cu pacientul, dialog al cărui stil se modifică în conformitate cu etapele de parcurs ale „analizei existenţiale personale” de la cognitiv şi empatic la confruntativ – constructiv până la protectiv – încurajator. Scopul şi elementul principal prin care acţionează metoda este reprezentat de dobândirea de către subiect a unei deschideri spre dialog, atât spre exterior cât şi spre interior, prin intermediul căruia persoana să-şi valorifice propriile-i posibilităţi fundamentale (potrivit „analizei existenţiale personale”) şi să devină capabilă de a prelucra condiţiile fundamentale ale existenţei personale („motivaţiile fundamentale”). Cea mai cunoscută tehnică a analizei existenţiale este reprezentată de „intenţia paradoxală” elaborată încă de către Frankl (şi preluată ulterior de orientările psihoterapeutice cognitiv – comportamentale). În vreme ce Frankl utiliza ca principal mijloc de intervenţie „dialogul de tip socratic”, astăzi se folosesc în primul rând: „analiza existenţială personală”, „prelucrarea motivaţiilor fundamentale personal-existenţiale”, „metoda biografică”, „metoda găsirii poziţiei personale”, „metoda de intervenţie în criză”, „metoda de întărire a voinţei”, precum şi numeroase alte forme de intervenţie specifice, în funcţie de diagnostic şi/sau problematica pacientului / clientului.În vederea evaluării eficienţei metodei s-a elaborat un instrument specific (test psihologic): „scala existenţială”, care permite aprecierea şi cuantificarea rezultatelor terapiei atât pe parcursul desfăşurării acesteia, ca un indicator de etapă, cât şi la finalizarea ei