elr0002 economie europeana

8/19/2019 ELR0002 Economie Europeana

1/91

Specializarea: Economie și Afaceri Internaționale

Economieeuropeană ANUL I Semestrul 1

Cluj-Napoca 2014-2015


2/91

2

Cuprins

Date de identificare a cursului 3

Modulul 1 Fundamentele teoretice ale Economiei europene 7

Unitatea 1 Conceptul de integrare economică 8

Unitatea 2 Formele integrării regionale 12

Unitatea 3 Istoricul formării Uniunii Europene 16

Unitatea 4 Economia Uniunii Europene - formă a integrării regionale 20

Modulul 2 Uniunea Europeană. Mecanisme şi instituţii 24Unitatea 5 Tratatele Uniunii Europene 24

Unitatea 6 Instituţiile Uniunii Europene 29

Modulul 3 Politicile economice ale Uniunii Europene 40

Unitatea 7 Politica agricolă comună a Uniunii Europene 40

Unitatea 8 Politica monetară a Uniunii Europene 45

Unitatea 9 Politica comercială comună 66

Unitatea 10 Politica privind concurenţa 82


3/91

3

Date de identificare a cursului

Date de contact ale titularului de curs

Titular curs: prof.univ.dr. Luţaş Mihaela Birou: 521Telefon: 0264-418655, int. 5834

E-mail: [email protected]

Consultaţii: se vor comunica la prima intalnire

Date de identificare curs şi contact tutori Numele cursului ECONOMIE EUROPEANĂ Codul cursului: ELR 0002

Anul I, Semestrul I

Tipul cursului – Obligatoriu, 4 credite

Tutori, adrese e-mail tutori:

1. Prof.univ.dr. Luţaş Mihaela Birou: 521Telefon: 0264-418655, int. 5834


2. Lect.univ.dr. Deceanu LiviuBirou: 504

Telefon: 0264-418655, int. 5826


3. Asist.univ.dr. Câlea Sorin

Birou: 521Telefon: 0264-418655, int. 5834


3. Asist.univ.dr. Mihu Ioana Sorina

Birou: 521

Telefon: 0264-418655, int. 5834

E-mail: ioana.mihuț @econ.ubbcluj.ro

Acest suport de curs NU este suficient pentru promovarea examenului

şi a activităţilor pe parcursul semestrului! În vederea promovării este

necesar ca studenţii să-şi procure materialele bibliografice obligatorii.

Descrierea cursului:

Conţinutul disciplinei se axează pe următoarele aspecte definitorii: .

mailto:[email protected]:[email protected]:[email protected]:[email protected]:[email protected]:[email protected]:[email protected]:[email protected]


4/91

4

Organizarea temelor în cadrul cursului: Fundamentele teoretice ale Economiei Europene: 1. Conceptul de integrare; 2.

Formele integrării; 3 Istoricul formării UE; 4. Economia Europeană-formă aintegrării regionale.

Uniunea Europeană. Mecanisme şi Instituţii 1. Tratatele Uniunii Europene,Instituţiile Uniuni Europene. Politici economice în Uniunea Europeană: 1. Politica monetară comună;

2.Politicile structur ale şi Politica Agricolă Comună; 3. Politica comercială aUniunii Europene; 5. Politica privind concurenţa.

Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Acest curs este organizat pe principiul parcurgerii unor teme obligatorii şi a unor studiide caz şi lucrări pregătitoare, unde se dezbat implicaţiile practice ale unui fenomeneconomic sau proces analizat în cadrul programului de pregătire. Din aceste motive esteimportant ca studentul să menţină legătura cu temele de analizat şi pe parcursulsemestrului, în cadrul general al pregătirii sale. Studentul poate să-şi gestioneze singurmodulele de pregătire, dar este necesară buna informare a sa în vederea pregătiriicorespunzătoare.

Materialele bibliografice obligatorii:

1. Cram, Lane, Policy Making in the EU. Conceptual l enses and the in tegration

process , Routledge, London, 1997. (Mod de accesare: Biblioteca Centrala

Universitara

2. Krugman, Paul , Obstfeld Maurice, I nternational Economics, Theory andPolicy , Third Edition, Harper Collins College Publishers, 1994. Mod deaccesare: Biblioteca Centrală Universitară

3.

Lutas, Mihaela, Uniunea Europeană. Mecanismul integrării . Ed. Dacia Cluj Napoca, 2004, ISBN 973-35-1915-4, 215 pag.

Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitară 4. Salvatore, Dominick, Managerial Economics in a Global Economy , second

edition, Mc Graw Hill- international Edition, , 1993.

5. Wallace, Hellen, Wallace, William, Elaborarea politicilor in Ununea

Europeana , Ed. a cincea, Institutul European din Romania, Bucuresti, 2005

Materiale folosite în cadrul procesului educaţional specific disciplinei: cursurimultiplicate, videoproiector, laptop, retroproiector.

Competenţele dobândite prin absolvirea disciplinei: Studenţii vor dobândi după absolvirea acestei discipline următoarele competenţe: Capacitatea de a elabora analize economice la nivel macroeconomic

Elaborarea de strategii la scara micro si macroeconomica;

Identificarea oportunitatilor de dezvoltare a afacerilor


5/91

5

Abilitatea de a aplica un raţionament profesional în analiza conjuncturiieconomice la nivel national, regional si international

Capacitatea de a lua decizii si de a elabora prognoze legate de fenomenele si procesele economice actuale

Metode utilizate în cadrul predării cursului Abordare interdisciplinara

Expunerea teoretică, prin mijloace auditive şi vizuale; Explicaţia abordărilor conceptuale; Prezentarea de situatii concrete, sub forma studiilor de caz;

Răspunsuri directe la întrebările studenţilor; Încurajarea participării active a studenţilor la curs;

Metode utilizate în cadrul predării seminarului - expunere directă a elementelor practice din domeniul politicilor europene;

- analiza unor studii de caz relevante, dezbaterea consecinţelor economice ale cazuriloranalizate, pe baza discuţiilor libere şi a echipelor formate din studenţi masteranzi; - analiza efectelor economice a integrării europene, pe baza unor studii de caz şiaplicaţii; - implicarea studenţilor în realizarea de studii individuale pe baza modelelor analizate încadrul seminarului, pornind de la noţiunile surprinse la curs; - implicarea studenţilor în realizarea unor proiecte pe temele date.

Politica de evaluare şi notare:

Evaluarea studenţilor se va realiza conform detalierii de mai jos:

- Examen scris în sesiunea de examene – 50% din nota finală, - Activităţi aplicative recomandate şi participarea activă pe parcursul întâlnirilor –

50% din nota finală;

Precizăm că toate aceste componente din structura notei finale sunt obli gatorii .

Elemente de deontologie academică:

Prezenţa la ore este obligatorie. În situaţiile în care studenţii vor încerca să fraudezeexamenul atrage eliminarea acestora din examen cu posibilitatea exmatriculării în urmadiscutării în Consiliul Profesoral al Facultăţii. Rezolvarea contestaţiilor în 24 de ore de la

afişarea rezultatelor.

Studenţi cu dizabilităţi:

În situaţia unor studenţi cu dizabilităţi fizice, suntem dispuşi să organizăm un programde pregătire special, întemeiat îndeosebi pe comunicarea via internet, prin intermediulmessengerului, sau prin alte mijloace puse la dispoziţie de instituţie.


6/91

6

Bibliografia opţională: (în plus faţă de sursele bibliografice precizate mai sus – care sunt obligatorii, -

prezentăm şi o listă bibliografică orientativă) 1. Moore, L. The Economics of the European Union, Policy and Analysis, edited by M.J. Artis, Oxford University Press, 1994.

2. Pelkmans, J, Integrare europeană. Metode şi analiză economică. Ed InstitutulEuropean din România, Bucureşti, 2003.

3. Puşcaş, V, Ivan A, (coordonatori). Regiune şi regionalizare în Unuinea Europeană, ed. Institutul Cultural Român Cluj Napoca, 2004.

4. Robson, P, The Economics of International Integration , fourth ed,Routledge,

London , 1998 .

5. Silasi, G. Integrarea monetară europeană între teorie şi politică, Ed. Orizonturi

universitare Timişoara, 1998, pag. 53.6. Tsoukalis, L, The Politics and Economics of Integration, Oxford Universitry

Press, 1992.


7/91

7

Modulul 1

Fundamentele teoretice ale Economiei europene

Concepte de bază Integrare, globalizare, integrare globală, integrare regională, zona de comerţ liber,teritoriul vamal, uniunea vamală, piaţa comună, uniunea economică, uniunea monetară,uniunea politică.

Scopul şi obiectivele: 1. Familiarizarea studenţilor cu principalele elemente definitorii ale globalizării

economice;

2. Familiarizarea studenţilor cu principalele elemente definitorii ale integrăriiregionale;

3. Efectele integrării regionale; 4. Evoluţia formelor de integrare economică regională;5. Cunoasterea de catre studenti a istoricului formarii Uniunii Europene6. Familiarizarea cu principalele instrumente ale asocierii si aderarii la UE .

Recomandări privind studiul: 1. Artis Mike, Lee Norman, The Economics of the European Union, Oxford

University Press, 1995;

2. Baldwin Richard, Wyplosz Charles, Economia integrării europene, Ed.Economică, Bucureşti, 2006;

3.

Dobrescu M. Emilian., Integrarea economică, Ediţia a II-a, Ed. AllBeck,Bucureşti, 2001; 4. Luţaş Mihaela, Integrarea economică europeană, Ed. Economică, Bucureşti,

1999;

5. Luţaş Mihaela, Uniunea Europeană. Mecanismul integrării, Ed. Dacia, 2004;6. Luţaş Mihaela, Câlea Sorin, Economie europeană, Ed. Imprimeria Ardealul Cluj-

Napoca, 2005;

Rezultate aşteptate: Familiarizarea studenţilor cu principalele noţiuni din domeniul integrarii economiceglobale şi regionale precum şi cunoaşter ea principalelor etape ale formării Uniunii

Europene.


8/91

8

Unitatea 1

Conceptul de integrare economică

Obiective: 1. Cunoaşterea principalelor principalelor forme pe care le poate îmbrăca procesul

de integrare regională, 2. Utilizarea noţiunilor de bază în domeniu,

Noţiuni cheie: Integrare economică, integrare globală, integrare regională, integrare pozitivă, integrarenegativă.

CONŢINUTUL UNITĂŢII

1.1 Integrare î n sens general

În sens general, integrarea reprezintă ajustarea reciprocă a elementelor constitutive aleunui sistem, permiţându-i acestuia să formeze un nou echilibru1 sau “combinarea păr ţilordintr-un întreg în procesul de atingere a stadiului de uniune, iar uniunea este un întregrezultat din combinarea unor păr ţi sau a unor membri 2.Prima mărturie a definirii, într -o sursă scrisă, a cuvântului “integrare“ datează din anul

1620

3

, când, în prima ediţie a “The Oxford English Dictionary“ integrarea este definită prin “combinarea păr ţilor dintr-un întreg”4.

În limba română, ca de altfel şi în limbile germană, engleză, franceză, sau italiană,cuvântul integrare este preluat din limba latină, unde “integratio- integrationis “ erautilizat în limbajul uzual cu sensul de a renova., a restabili,a întregi, a completa5.

1.2 Integrare economică

În sens economic, termenul a fost iniţial utilizat la microscară pentru a reflectalegăturile stabilite în cadrul activităţi economice între diferitele compartimente ale unei

1 LA GRANDE LAROUSSE, Tome V, Paris, 1978, p. 1332-13352 OXFORD CONCISE DICTIONARY, 5th ed. Oxford University Press, 1964, pag. 6323 THE OXFORD ENGLISH DICTIONARY, citat în Fritz Machlup, A History of Thought on Economic Integration, The Mac Millan Press Ltd, 1977, pag. 9.4 Idem 1. citat in cartea lui Machlup.5 FRITZ MACHLUP, A History of Thought on Economic Integration, The Mac Millan Press Ltd, 1977,

pag. 10.


9/91

9

firme sau între firme diferite care participă, în cadrul unul flux tehnologic, la obţinereaunui produs.

Ulterior, cu sensul de integrare economică, dar fără a utiliza acest concept(înlocuit de cooperare sau unificare) a fost descris procesul de combinare a economiilor

naţionale în cadrul unei regiuni economice de dimensiuni mari, respectiv de formare a blocurilor economice.Definiţiile date integrării economice la macroscară au câteva elemente comune.

Primul este acela că integrarea economică semnifică ”crearea unor spaţii economice demari dimensiuni, care permit, prin exploatarea economiilor la scară şi a specializării caurmare a creşterii dimensiunilor pieţei, obţinerea unor preţuri scăzute şi implicit a unor profituri ridicate. . Elementele definitorii ale integrării sunt, din acest punct de vedere: diviziunea muncii - la nivel local, sectorial, de ramur ă, naţional, regional sau global;

principiul discriminării sau al non- discriminării

mobilitatea factorilor de produc ţ ie, a bunurilor şi serviciilor;Cel de-al doilea este acela prin care integrarea economică trebuie abordată din

perspectivă duală: ca proces şi ca o stare de fapt.Privită ca proces, integrarea reprezintă “crearea şi menţinerea unor modele de

interacţiuni economice, sociale şi politice, intense şi diverse, între unităţi anteriorautonome”6.Când procesul este unul continuu, f ăr ă impulsul deciziilor politice, caurmare a dinamicii pieţelor, tehnologiilor, reţelelor de comunicare şi a schimbărilorsociale, vorbim de integrare informală şi non-instituţională. Când procesul este unulcontinuu, coordonat şi structurat şi constă în schimbarea cadrului legislativ careîncurajează sau înhibă fluxurile informale, vorbim de integrare formală7.

Pentru Bela Balassa, conceptul de integrare defineşte “un proces economic careconstă în aplicarea unor măsuri care să conducă la eliminarea discriminărilor întreentităţi economice apar ţinând unor state naţionale diferite”8. Jan Tinbergen numeşteaceastă latur ă a procesului drept “integrare negativă” 9 , şi crearea unor instituţii permanente f ăr ă de care for ţele integrative ale pieţei sunt prea slabe- integrare pozitivă.

Privită ca o stare de fapt, stare la care se ajunge prin intermediul procesuluidescris anterior, integrarea reprezintă absenţa diferitelor tipuri de discriminări întreeconomiile naţionale10 sau situaţia în care componentele naţionale ale unei economii maimari nu sunt separate prin frontiere economice, ci funcţionează împreună ca o entitate 11.

6

WILLIAM WALLACE, The Dynamics of European Integration, The Royal Institute of InternationalAffairs, London, 1990, pag.817 WILLIAM WALLACE, op. cit, pag. 888 BELA BALASSA, The Theory of Economic Integration, Richard D. Irwin, Inc, Homewood, Illinois,

1961, pag.19 JAN TINBERGEN, International Economic Integration, Elsevier Publishing Company, Amsterdam,

New York, London, 1965, pag.5710 BELA BALASSA, op. cit., pag. 111 WILHELM MOLLE, The Economics of European Integration, Aldersshot Dartmouth, 1990, pag. 10.


10/91

10

1.3 Integrarea economică internaţională

Integrarea economică internaţională îmbracă, în esenţă, două forme, cea a globalizării şirespectiv cea a regionalizării12 .

A. I ntegrarea global ă

Mondializarea sau globalizarea - integrarea crescândă a fluxurilor de factori, bunuri şi servicii în cadrul pieţelor specifice la dimensiuni mondiale- considerată dreptcea mai complexă formă a internaţionalizării activităţii economice13 reprezintă aceaformă a integr ării economice non-instituţionale şi non formale, în cadrul căreia agenţiieconomici îşi desf ăşoar ă activitatea independent de restricţiile impuse de frontierelenaţionale, concurează pe pieţe globale şi se adresează unor consumatori cu gusturi pecale de omogenizare.

Integrarea globală este pusă în evidenţă cu ajutorul unor indicatori macro-economici care urmăresc în esenţă reflectarea diferenţelor între preţurile factorilor şi ale produselor pe diferite pieţe, pornind de la aser ţiunea că o piaţă perfect integrată ar presupune formarea şi utilizarea unui preţ unic pentru acelaşi bun sau serviciu în oricare punct al acesteia.

Sistemul de indicatori creat în acest scop reflectă în mod direct gradul deintegrare, prin urmărirea evoluţiei schimburilor comerciale în raport cu cea a ProdusuluiBrut Agregat Mondial, respectiv a investiţiilor străine directe în PIB-ul agregat la scarămondială şi indirect prin stabilirea unor indici de credibilitate sau de risc în acordareacreditelor (indicator care reflectă accesul pe piaţa internaţională de capital), prin analizanivelului taxelor vamale şi a modificării acestuia (ca indicator al disparităţilor existenteîntre preţurile interne şi cele practicate pe piaţa mondială) şi ponderea produselormanufacturate în totalul exporturilor (ca indicator de reflectare a capacităţii unei ţări de a produce la standarde internaţionale şi de a absorbi cunoştinţe tehnice).

Tabel nr . 1 Indicatori ai integrării globale

ara/Indicator Uniunea Europeană România

Gradul de deschidere al economiei

(2008-2010)

29.8 73.8

Bunuri Exportate (mil.USD) 1 788 075 62 000

12 În unele situaţii, termenul de integrare economică internaţională este înlocuit de cel de regionalizare, cusensul de formare a unor blocuri economice la nivel regional . Vez i în acest sens PETER ROBSON,op.cit. pag. 1.13 CHRISTOPHER M. DENT, The European Economy, The Global Context ,Routledge 1997, pag. 1


11/91

11

Bunuri Importate (MIL.USD) 1 990 884 23 240

Ponderea în totalul exporturilormondiale

15.06 % 0. 41%

Ponderea în totalul importurilormondiale

16.54 % 0. 15%

Ponderea în totalul exporturilor/destinaț ii principale

SUA 18%

China 8.4 %

Elveț ia 7.9%

Rusia 6,4%

Japonia 22.4%

Coreea 13.9%

India 7.7%

Uniunea Europeană 6.1%

Ponderea în totalulexporturilor/categorii de bunuri

Produse agricole 7.2%

Combustibile și produse

miniere 8.2%

Bunuri manufacturate 81.1%

Produse agricole 0.1 %

Combustibile și produse

miniere 84.9 %

Bunuri manufacturate 5.4%

Sursa:WTO,http://www.wto.org/english/res_e/booksp_e/anrep_e/trade_profiles11_e.pdf

B.

I ntegrarea regional ă

Simbiotică globalizării, integrarea regională a devenit una din caracteristicile principale ale mediului politic, economic, social şi militar mondial din perioada postbelică.

Spre deosebire de globalizare, ale cărei cauze, evoluţie, forme de manifestare şiefecte sunt determinate în principal de factori de natur ă economică non formală şi non-instituţională (f ăr ă a subestima până la negare influenţele de natur ă politică sau desecuritate), regionalizarea trebuie analizată prin prisma gradului înalt de interdependenţă dintre factorii de natur ă politică, economică, culturală, istorică şi de securitate care odetermină şi a efectelor multiple pe care le generează.

Datorită caracterului ei multidimensional, este practic dificil a realiza odemarcaţie clar ă între regionalizarea economică şi cea politică, în condiţiile în care încadrul oricărei grupări regionale există o componentă economică,de regulă de bază,în jurul căreia se dezvoltă componentele sociale, politice sau de securitate.


12/91

12

Unitatea 2

Formele integrării regionale

Obiective: 1. Delimitarea principalelor forme pe care le poate îmbrăca procesul de integrare

regională; 2. Identificarea principalelor efecte pe care le genereaza asupra economiilor

naţionale participarea unei economii la diferitele faze ale procesului integrativ;3. Determinarea efectelor participării unei economii la o uniune vamală.

Noţiuni cheie: zona de comerţ liber, teritoriul vamal, uniunea vamală, piaţa comună, uniunea

economică, uniunea monetară, uniunea politică.


Aşa cum noţiunea de integrare economică interstatală este una complexă,reflectând multitudinea de relaţii care se stabilesc între două sau mai multe state care îşiconjugă eforturile spre atingerea unui obiectiv comun, tot aşa şi formele pe care leîmbracă aceasta sunt determinate în funcţie de complexitatea acestor relaţii.

In literatura de specialitate, bogată în delimitări ale conceptului de integrare,autori de prestigiu în domeniu au distins, în funcţie de o serie de criterii economice,

politice, geografice, structurale, etc. următoarele forme /grade/ ale integrării economicecorespunzătoare unei tendinţe mai intense sau mai r estrânse de egalizare a coordonateloreconomice, sociale şi politice:

a/.colaborarea economică - cuprinde totalitatea raporturilor economice dintrestate, stabilite în plan bi şi multilateral, regional şi global, pe toate direcţiile principaleale relaţiilor economice internaţionale.

b/.cooperarea economică considerată, în sens general, drept o formă primară, preliminară de armonizare a intereselor şi de ajutor între doi sau mai mulţi participanţi lao acţiune economică.

Între cooperare şi integrare există atât deosebiri de fond cât şi de formă,diferenţieri de natur ă cantitativă şi calitativă. În timp ce cooperarea include acţiuni care

au drept scop diminuarea discriminărilor pornind de la complementaritatea ş iconvergenţa intereselor, integrarea economică conţine măsuri care au drept rezultateliminarea unor forme de discriminare în relaţiile dintre entităţile integrate şi crearea şiaplicarea unui set de discriminări în relaţiile cu ter ţii. Din acest punct de vedere,acordurile de cooperare economică internaţionale pot fi considerate forme ale cooper ăriiinternaţionale, în în timp ce eliminarea barierelor tarifare sau non-tarifare în schimburilecomerciale reprezintă un act de integrare economică.


13/91

13

c/.clubul de comerţ preferenţial format din două sau mai multe ţări care îşireduc taxele la importul reciproc al tuturor bunurilor, deci practic atunci când realizeazăun schimb de preferinţe tarifare între ele. Ţările membre îşi păstrează tarifele vamaleiniţiale faţă de ţările terţe. Exemplul clasic de club de comer ţ prefenţial îl constituie

Sistemul de Preferinţe al Commonwealthului, creat în anul 1932, între Marea Britanie ş i48 de ţări asociate din Commonwealth. d/.zona de comerţ liber reprezintă acea formă a integrării prin care două sau mai

multe ţări convin să înlăture barierele tarifare şi netarifare dintre ele, pe baza unui acord prefenţial de comer ţ, dar fiecare ţară îşi menţine propriile bariere comerciale în comerţulcu ţările nemembre. Unii autori consideră zonele de comerţ liber ca fiind o etapă de bază, în mod obligatoriu premergătoare creării uniunilor vamale.

În spaţiul european s-au format, de-a lungul timpului, o serie de forme integrativesimple de tipul zonei de comerţ liber dintre care cea mai cunoscută este AsociaţiaEconomică a Liberului Schimb. Aceasta a luat naştere pe baza Convenţiei de laStockholm din 21 iulie 1959 încheiată între Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia,Suedia, Elveţia şi Marea Britanie, cărora li s-au alăturat în timp şi alte state europenecare nu făceau parte din celelate structuri integrative aflate în Europa în perioadarespectivă. În prezent AELS-ul este format din Islanda, Lichtenstein, Norvegia şiElveţia. Cu excepţia Elveţiei, toate celelate state membre ale AELS sunt şi componenteale Spaţiului Unic European.

Alte forme reprezentative de zone de liber schimb sunt NAFTA (North Atlantic

Free Trade Area) formată din Statele Unite, Canada şi Mexic în spaţiul nord american,CEFTA (Central European Free Trade Area) în spaţiul est european, MERCOSUR(format din Argentina, Brazilia, Uruguay şi Paraguay) în spaţiul Americii Centrale şiASEAN (Association of South East Asian Nations) în spaţiul asiatic.

e/.uniunea vamală este forma de integrare prin care ţările membre înlătură toate barierele în comerţul desfăşurat între ele şi adoptă un tarif vamal extern comun faţă deter ţi. Prima uniune vamală (Zollverein) a fost înfiinţată în anul 1834, prin ridicarea barierelor vamale, iniţial între 18 state prusace a căror număr a fost extins ulterior la 25.În timp, uniunea vamală s-a transformat într-o comunitate economică confederativă care,alături de transformările de natur ă politică a condus la formarea, în 1871 a statuluigerman.

După unii autori formele uniunii vamale sunt următoarele: - uniune vamală perfectă – o uniune teritorială între ale cărei ţări vama

este suprimată, iar schimburile cu terţe ţări se fac pe baza unui tariff şi aunei legislaţii vamale commune;

- uniune vamală imperfectă – ţările componente îşi păstreazăindependenţa lor tarifară, dar, îşi acordă totuşi pentru schimburiimportante, avantaje diverse. Există însă bariere vamale exterioarecommune, la graniţele faţă de terţi;

- uniune vamală cu tarife preferenţiale – instituirea unui regim reciprocde preferinţe pentru anumite produse în cadrul uniunii.

Formarea unei uniuni vamale va modifica preţurile relative ale bunurilor de pe pieţele interne ale statelor membre, cu repercursiuni asupra fluxurilor de comerţ, producţiei şi consumului.


14/91

14

Efectelor participării unui stat la o uniune vamală au fost introduse în analizaeconomică de către economistul Jacob Viner. Lucrarea acestuia « Teoria UniuniiVamale » (1950) constituie punctul de plecare în analiza efectelor integrăriieconomice.Instrumentele introduse de autor sunt efectele de creare şi res pective de

deturnare de comerţ. Analiza lui Viner continuăf/. piaţa comună, care reprezintă o uniune vamală în cadrul căreia, liberalizarea

mişcării bunurilor şi a serviciilor este acompaniată de liberalizarea mişcării fluxurilor defactori între ţările membre. O serie de dezvoltări de natur ă instituţională completează măsurile de integrare pozitivă, conducând la crearea unui spaţiu economic în interiorulcăruia are loc o tendinţă de relativă apropiere a nivelului preţurilor bunurilor şi afactorilor. O piaţă comună se poate forma numai între economii de acelaşi tip.Un primexemplu de piaţă comună îl constituie etapa a treia în cadrul dezvoltării ComunităţilorEconomice Europene (între 1969-1986) când liberalizarea fluxurilor de bunuri finite afost acompaniată de liberalizarea mişcării factorilor de producţie. Evoluţia favorabilă aformei integrative numită Piaţa Comună a condus în timp la formarea pieţei interneunice.

Un al doilea exemplu de piaţă comună, de data aceasta între economii decomandă, este dat de CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc).

g/. piaţa unică, presupune, în afara realizării unei pieţe comune pentru liberacirculaţie a bunurilor şi serviciilor, aplicarea unor măsuri comune privind liberalizareaachiziţiilor guvernamentale, armonizarea şi recunoaşterea mutuală a standardelor tehnicedin producţia şi distribuţia bunurilor, eliminarea controlului asupra mişcării capitalurilor,etc.

h/.uniunea economică şi monetară, care se formează, pornind de la piaţa unică,în cadrul căreia are loc creşterea gradului de armonizare a politicilor economicenaţionale, în special a celor vizând sfera monetar financiară, până la adoptarea uneimonede unice şi a unor instituţii comune de gestionare a chestiunilor monetar financiarela nivel comunitar.

i/. integrarea economică completă (sau totală) reprezintă stadiul ultim alintegrării în cadrul căruia unificarea politicilor economice este întregită prin stabilireaunei unităţi supranaţionale ale cărei decizii sunt obligatorii pentru statele membre.

Integrarea economică completă presupune parcurgerea tuturor etapelor descriseanterior, spaţiul integrat că pătând tr ăsături apropiate de cele ale unei economii naţionale:instituţii comune care guvernează cu ajutorul unei legislaţii commune, utilizând un bugetcomun şi adresându-se unei pieţe de producţie şi de desfacere comună; utilizarea uneimonede unice şi a unui sistem bancar omogen, a politicilor interne şi externe comune.

Până în prezent, nu se poate vorbi despre existenţa unor forme de integrare totală (completă), aşa cum au fost ele descrise anterior, decât la nivel naţional. În cadrulUniunii Europene, considerată drept cea mai complexă şi mai avansată formă deintegrare economică regională înf ă ptuită până în prezent sunt îngemănate elemente alefederalismului, cum ar fi divizarea responsabilităţilor între instituţiile supranaţionale şicele naţionale corespondente sau aplicarea principiului egalităţii în luarea deciziilor şigarantarea drepturilor individuale, cu cele ale funcţionalismului, în anumite limite carenu permit integrarea completă. Divergenţele de opinii cu privire la viitorul Uniunii, pe


15/91

15

fondul procesului dublu de intensificare, de adâncire a integr ării şi de extindere care vaconduce în mod inevitabil la diluarea intensităţii formei integrative pun sub semnulîntrebării capacitatea acesteia de a parcurge cu succes calea spre integrarea totală.

P. Maillet a propus etapele posibile pe calea integrării: a). construirea zonelor

economice şia uniunilor vamale libere; b). piaţa comună care adaugă uniunii vamel,libera circulaţie a factorilor de producţie; c). Uniunea Economică şi Monetară şid).uniunea politică. Acelaşi autor afirma că atunci când în domeniul monedei, bugetuluişi relaţiilor internaţionale care sunt atribute ale suveranităţii naţionale se înregistrează oreducere a tributelor naţionale vom asista la o răspândire a organizării politice acontinentului.

Tabel nr .2 Forme de integrare economică regională

Forma de Integrare Membrii

Zona de liber schimb

AELS Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveț ia.

NAFTA SUA, Canada și Mexic.

CEFTA Croaț ia, Macedonia, Bosnia și Her ț egovina, Republica Moldova,

Serbia, Muntenegru, Albania, Kosovo

MERCOSUR Argentina, Brazilia, Uruguay, Paraguay, Venezuela.

ASEAN Brunei, Cambogia, Indonesia, Vietnam, Laos, Malaesia, Mianmar,

Filipine, Singapore, Tailanda.

Pia ă comună

CAER Făcea parte și România.

Sursa: Prelucrare autori

http://www.europainfo.ro/wiki/Islandahttp://www.europainfo.ro/wiki/Islandahttp://www.europainfo.ro/wiki/Liechtensteinhttp://www.europainfo.ro/wiki/Liechtensteinhttp://www.europainfo.ro/wiki/Liechtensteinhttp://www.europainfo.ro/wiki/Norvegiahttp://www.europainfo.ro/wiki/Norvegiahttp://www.europainfo.ro/wiki/Norvegiahttp://www.europainfo.ro/wiki/Elve%C8%9Biahttp://www.europainfo.ro/wiki/Elve%C8%9Biahttp://www.europainfo.ro/wiki/Elve%C8%9Biahttp://www.europainfo.ro/wiki/Elve%C8%9Biahttp://www.europainfo.ro/wiki/Elve%C8%9Biahttp://www.europainfo.ro/wiki/Elve%C8%9Biahttp://www.europainfo.ro/wiki/Norvegiahttp://www.europainfo.ro/wiki/Liechtensteinhttp://www.europainfo.ro/wiki/Islanda


16/91

16

Unitatea 3

Istoricul formării Uniunii Europene

Obiective: 1. Prezenatrea principalelor etape ale procesului integrativ din Europa,2. Caracterizarea fiecarei etape aprocesului integrativ din perspectiva efectelor

economice,

3. Cunoasterea principalelor state care au avut un rol important in evolutia UniuniiEuropene.

Noţiuni cheie: libera circulaţie a bunurilor, serviciilor si capitalului, Comunitatea EconomicăEuropeană, Banca Europeană de Investiţii, Fondul Social European, AELS.


Primele încercări de realizare a unei pieţe comune aparţin celor trei ţări aleBenelux-ului care, la Reuniunea de la Messina, din anul 1955, au propus partenerilor din

CECO un plan ambiţios de relansare a Europei , vizând crearea unei pieţe comunegenerale ale celor şanse ţări, în sânul căreia să fie realizată libera circulaţie a mărfurilorşi a serviciilor, a capitalurilor şi a persoanelor. Conferinţa de la Messina nu ia, însă, odecizie de principiu, ea încredinţează unui comitet de experţi studiul unui important program privind stabilirea unei reţele europene de căi de transport, dezvoltarea

schimburilor de gaze şi curent electric, organizarea comună a utilizării paşnice a energieiatomice, pregătirea progresivă a unei pieţe comune fără taxe vamale şi licenţe de import.

Pe 23 aprilie 1956, Comitetul Spaak predă celor celor şase miniştri un raport privind crearea unei Comunităţi Economice Europene şi a unei Comunităţi Europene aEnergiei Atomice, raport aprobat cu prilejul Conferinţei de la Veneţia din 29 -30 mai1956. Cerinţele Franţei vizează Piaţa Comună generală referindu-se, pe de o parte, laincluderea activităţilor agricole, iar pe de altă parte la asocierea teritoriilor de peste mareşi la comunizarea susţinerii financiare.Germania îşi orientează mai mult atenţia cătremecanismele Comunităţii Atomice. Cele două tratate sunt semnate la Roma pe 25 martie1957.

Tratatul privind crearea Comunităţii Economice Europene îşi propune stabilirea

unei Pieţe Comune între cele şase state contractante spre a promova o dezvoltarearmonioasă a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii, o expansiune continuă şiechilibrată, o stabilitate sporită, o ridicare accelerată a nivelului de viaţă şi relaţii maistrânse între statele pe care le reuneşte. Pentru realizarea acestor obiective CEE are încompetenţa sa următoarele:


17/91

17

Eliminarea între statele membre a taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative îndomeniul importului şi exportului de mărfuri ca şi a altor mărfuri cu caracterechivalent;

Instituirea unui tarif vamal comun şi a unei politici comerciale comune faţă de

ţările terţe; Abolirea între statele membre a obstacolelor în privinţa libertăţii mişcării

serviciilor şi capitalurilor; Instituirea unei politici comune în domeniul transporturilor; Instituirea unui sistem care să asigure libera concurenţă în cadrul Pieţei Comune; Aplicarea de proceduri prin care să poată fi coordonate politicile economice ale

statelor membre şi remediat dezechilibrul balanţelor de plăţi; Apropierea reglementărilor legate de ţările membre în măsura necesară bunei

funcţionări a Pieţei Comune; Crearea unui Fond Social European în vederea îmbunătăţirii posibilităţilor de

utilizare a forţei de muncă şi pentru a putea contribui la ridicarea nivelului de

trai; Înfiinţarea unei Bănci Europene de Investiţii pentru a facilita expansiunea

economică a Comunităţii prin punerea în valoarea a resurselor sale; Asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări, dependente din punct de vedere

politic, la data încheierii Tratatului de la Roma, de ţările membre ale CEE, învederea sporirii comerţului şi pentru promovarea dezvoltării economice şi socialecomune.

Piaţa Comună implică realizarea unei uniuni vamale, comportând deopotrivăeliminarea drepturilor vamale şi a restricţiilor cantitative între statele membre, precum şiinstituirea unui tarif vamal comun. În această privinţă, dezarmarea vamală, suprimarearestricţiilor cantitative, stabilirea unui tarif exterior comun se operează progresiv, de -a

lungul unei perioade de tranziţie de 12 până la 15 ani, împărţită în trei etape.Cel de-al doilea tratat de la Roma vizează crearea Comunităţii Europene a

Energiei Atomice prin formarea şi dezvoltarea unei industrii nucleare europene.Cele două tratate de la Roma au fost ratificate rapid de către parlamentele statelor

membre şi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.În acelaşi timp, dintre statele vest-europene care nu fac parte din grupul celor

şase se consideră ameninţate de noul ansamblu european în formare, considerând căPiaţa Comună va determina o deplasare a curentelor comerciale în detrimentul non-membrilor. Aceste state care au refuzat participarea la semnarea Tratatului de la Paris şia celui de la Roma au înfiinţat în 1957 Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, ai căreimembri fondatori au fost: Marea Britanie, Danemarca, Norvegia, Suedia, Elveţia şi

Portugalia, iar membri asociaţi Finlanda şi Islanda.Perioada 1958-1970, în care s-au pus bazele Uniunii Vamale şi a Pieţei Comune

s-a caracterizat printr-o creştere economică susţinută şi ritmică, printr -o folosire mai bună a forţei de muncă, printr -o inflaţie mai scăzută şi printr -o lărgire şi diversificare aschimburilor cu ţările necomunitare şi îndeosebi comunitare.

La începutul deceniului opt, forţa propulsatoare a mecanismelor interne integratea dat semne de slăbire: criza economică, în general, şi a acelei comunitare, în special, îşi


18/91

18

făceau tot mai mult simţită prezenţa. Era o criză mondială marcată de primul şoc al petrolului pe fondul căreia creşterea economică a fiecărei ţări comunitare în parte şi aComunităţii în ansamblu dădea semne de stagnare. Şomajul şi inflaţia se înscriau pe untrend ascendent, pe fondul scăderii ritmului de creştere economică, al investiţiilor şi al

productivităţii. După această criză, a reieşit clar că procesul de integrare reprezintăsingura alternativă viabilă pentru depăşirea crizei.În decembrie 1969 are loc la Haga Conferinţa la nivel înalt ce s-a concretizat în

aşa-numitul Plan Werner care propunea relansarea procesului integrativ prin fixarea unorobiective :

Libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor; Transferarea unor competenţe în materie de politică economică, comercială,

finaciară şi monetară de la naţional la comunitar; Asigurarea convertibilităţii depline şi ireversibile a monedelor statelor membre; Eliminarea marjelor de fluctuaţie a cursurilor valutare şi introducerea în

circulaţie a monedei comunitare unice.

A urmat „şarpele monetar” (1972-1978) care reprezenta un acord între BăncileCentrale Europene ce viza reducerea marjelor de fluctuaţie între monedele statelormembre la +/- 1,25% adică o amplitudine totală de variaţie de două ori mai mică decâtcea prevăzută prin acordul de la Washington, adică +/- 2,25% faţă de 4,50%.

Aceste acorduri nu au rezistat în timp, dar în 1979 intră în funcţiune SistemulMonetar European ce avea la bază o unitate monetară scripturală numită ECU a căreivaloare zilnică se calcula ca o medie ponderată a unui coş valutar format din monedelestatelor membre.

Între timp se realizează noi lărgiri ale CEE astfel că în 1973 sunt integrate Danemarca,Marea Britanie,Irlanda, în 1981 - Grecia, urmată în 1986 de Spania şi Portugalia.

În februarie 1986 intră în funcţiune Actul Unic European care prevedea

desăvârşirea pieţei unice până la sfârşitul anului 1992. De asemenea, acesta mai conţineaşi: Luarea deciziilor prin vot majoritar şi nu prin unanimitate; Lărgirea atribuţiilor Parlamentului European, sporirea competenţelor CEE pe

plan monetar, financiar, tehnologic, social în vederea creării Uniunii Monetare pe baza SME şi ECU;

Instituţionalizarea efectivă a Consiliului European; Dezvoltarea şi diversificarea cooperării între statele membre în domeniul politicii

externe şi al securităţii. În realizarea Pieţei comune un rol important l-a avut politica comercială ce a avut

drept instrument comun tariful vamal comun (intrat în vigoare la 1 iulie 1968). Şi

referitor la acesta au existat unele dis pute, Frnaţa şi Italia considerând că acesta este prea protecţionist, iar Germnnia şi ţările din Benelux – prea scăzut.Instrumentele realizate au permis încheierea procesului de tranziţie cu 18 luni

mai devreme faţă de perioada stabilită. Primii ani din cei 10 ai tranziţiei s-au caracterizat prin aplicarea intrumentelor integrării negative, adică a eliminării obstacolelor de oricefel din calea comerţului cu bunuri şi servicii. Ultima parte a procesului de tranziţie s -aconcretizat prin aplicarea instrumentelor integrării pozitive adică prin crearea de


19/91

19

instituţii comune şi a unor politici comune. Un rol importatnt în cadrul acestora l -a avuttariful vamal comun ce s-a calculat ca şi o medie aritmetică a taxelor vamale aplicate deBenelux, Franţa, Italia şi Germania.

După runda Uruguay a GATT, Comunitatea a acceptat noi reduceri a protecţiei

tarifare şi netarifare la importurile de produse agroalimentare din ţări terţe. De mareimportanţă au fost barierele netarifare (limitări cantitative, norme tehnice, reglementărisanitare). Ele au fost aplicate atât în ţările membre cât şi cu terţi fiind eliminate din 1969.Se apreciază că impactul lor a fost echivalent cu aplicarea unei taxe vamale ad valoremde 3-7%.

Nivelul taxelor vamale stabilite prin TVC a scăzut în timp şi ca urmare anegocierilor GATT, ajungând în prezent la 3%. UE a negociat o serie de tarife preferenţiale cu o serie de grupuri economice cum ar fi: AELS, cu ţările din zonamediteraneană, cu ţările ACP în calitatea acestora din urmă de foste colonii, cu ţările încurs de dezvoltare, cu ţările Europei Centrale şi de Est.

De asemenea, a avut loc o armonizare a reglementărilor administrative şilegislative în domeniul legislaţiei vamale comune, care s-au concretizat pe piaţa internă prin eliminarea formalităţilor la frontieră, iar pe cea externă prin stabilirea unor criteriicomune de verificare a regulilor de origine, impunerea taxelor vamale sau reexportul

mărfurilor.Pe lângă tariful vamal comun, au mai existat şi alte instrumente ale politicii

comerciale şi anume: Măsurile de salvgardare dacă importurile dintr -o anumită ţară aduc prejudicii

importante producătorilor autohtoni; Procedurile antidumpling care nu trebuie să depăşească diferenţa între preţul de

import (mai mic) şi preţul mediu aplicat pe piaţa Comunităţii; Noile instrumente sunt aplicate dacă se constată că alte state practică politici

comerciale ilicite, aceste instrumente constând în retragerea concesiilor vamale.


20/91

20

Unitatea 4

Economia Europeană - formă a integrării regionale

Obiective: 1. Cunoaşterea principalelor caracterisitici ale procesului de globalizare;2. Identificarea relaţiilor dintre procesul de globalizare şi cel de regionalizare;3. Identificarea factorilor care contribuie la accentuarea procesului de globalizare.

Noţiuni cheie: Globalizare economică, GATT, GATS, TRIPS, integrare regională.


Mondializarea sau globalizarea - integrarea crescândă a fluxurilor de factori, bunuri şi servicii în cadrul pieţelor specifice la dimensiuni mondiale- considerată dreptcea mai complexă formă a internaţionalizării activităţii economice reprezintă acea formă a integr ării economice non-instituţionale şi non formale, în cadrul căreia agenţiieconomici îşi desf ăşoar ă activitatea independent de restricţiile impuse de frontierelenaţionale, concurează pe pieţe globale şi se adresează unor consumatori cu gusturi pecale de omogenizare.

Rezultat al victoriei raţionalităţii economice asupra iraţionalităţii politice, procesul integr ării globale, început în primele decenii ale secolului nostru a cunoscut oevoluţie permanent ascendentă generată şi susţinută de o serie de factori de natur ă

economică şi extraeconomică dintre care se desprind ca importanţă: aplicarea unortehnici şi a utilizarea unor instrumente performante în planul mişcărilor de capital;creşterea complementarităţii inter şi intrasectoriale în cadrul economiei mondiale, atendinţei ofertei agregat de a se adapta cererii agregat în condiţiile modificărilor defactur ă demografică şi culturală înregistrate la scar ă globală, creşterea gradului dedeschidere a economiilor şi a tendinţei de dereglementare care se manifestă în cadruleconomiilor de piaţă (mixte) pe plan naţional; semnarea şi aplicarea acordurilor deliberalizare a mişcării schimburilor comerciale, serviciilor şi drepturilor de proprietateintelectuală (GATT, GATTS, TRIPS), fapt care a condus la descreşterea într-o măsur ă semnificativă a barierelor de natur ă tarifar ă (şi într-o măsur ă mult mai mică a celor denatur ă non tarifar ă), gener ând prin aceasta intensificarea schimburilor internaţionale cu

bunuri şi servicii.Integrarea globală este pusă în evidenţă cu ajutorul unor indicatori macro-

economici care urmăresc în esenţă reflectarea diferenţelor între preţurile factorilor şi ale produselor pe diferite pieţe, pornind de la aser ţiunea că o piaţă perfect integrată ar presupune formarea şi utilizarea unui preţ unic pentru acelaşi bun sau serviciu în oricare punct al acesteia.


21/91

21

Simbiotică globalizării, integrarea regională a devenit una din caracteristicile principale ale mediului politic, economic, social şi militar mondial din perioada postbelică.

Spre deosebire de globalizare, ale cărei cauze, evoluţie, forme de manifestare şi

efecte sunt determinate în principal de factori de natur ă economică non formală şi non-instituţională (f ăr ă a subestima până la negare influenţele de natur ă politică sau desecuritate), regionalizarea trebuie analizată prin prisma gradului înalt de interdependenţă dintre factorii de natur ă politică, economică, culturală, istorică şi de securitate care odetermină şi a efectelor multiple pe care le generează.

Datorită caracterului ei multidimensional, este practic dificil a realiza odemarcaţie clar ă între regionalizarea economică şi cea politică, în condiţiile în care încadrul oricărei grupări regionale există o componentă economică, de regulă de bază, în jurul căreia se dezvoltă componentele sociale, politice sau de securitate.

Privită în sens general, regionalizarea descrie creşterea integr ării societale încadrul unei regiuni şi procesul nedirecţionat de interacţiuni economice şi sociale stabilitîntre state sau regiuni situate în acelaşi spaţiu geografic. Cu toate că proximitateageografică e mai puţin importantă, ea este în general utilizată pentru a delimitaregionalizarea de celelalte forme de organizare “la un alt nivel decât cel global”

Componentă determinantă a ordinii economice postbelice, regionalizarea“definită dinamic drept un proces de formare a unor grupări interstatale pe bazeregionale şi static prin existenţa unui număr limitat de state grupate după criteriulapropierii geografice şi al interdependenţelor comune” a apărut odată cuinstituţionalizarea cooper ării economice, politice şi militare şi a organizării formale aacestora.

Ea s-a dezvoltat pe coordonatele politice, economice şi de securitate ale lumii bipolare proprii perioadei r ăzboiului rece şi a evoluat după încetarea acestuia în cadrul procesului global de reaşezare a economiei pe baze multipolare.

Din perspectivă economică, regionalizarea descrie existenţa unor procese economiceautonome care conduc la formarea unor interdependenţe puternice, de natur ă economică, încadrul unui spaţiu geografic şi între spaţiul geografic respectiv şi restul lumii.

Integrarea economică regională - este considerată o subcategorie specifică acooper ării regionale care implică luarea unor decizii politice vizând diminuarea saureducerea completă a obstacolelor din calea schimburilor comerciale a bunurilor,serviciilor şi factorilor în cadrul unui spaţiu geografic determinat.

La baza formării grupărilor regionale integrative stau o serie de elemente denatur ă preponderent economică dar şi o serie de argumente de natur ă motivaţionalstrategică desprinse din sfera evenimentelor politice.

Avem aici în vedere în primul r ând descentralizarea sistemului internaţional caurmare a încheierii r ăzboiului rece şi a erodării sistemului de alianţe proprii acestei etapeşi recentralizarea acestuia pe baze tripolare, clădite în jurul unor blocuri regionaledominate fiecare de către o putere hegemonică. Existenţa celor trei macroregiuni încadrul cărora există interdependenţe intraregionale semnificative şi care cunosc fiecareun grad înalt de dezvoltare economică a condus, prin efectul de “atracţie gravitaţională “la o reîmpăr ţire a sferelor de influenţă de natur ă economică şi nu numai, contribuind laîntărirea integr ării regionale.


22/91

22

Rezumat

Uniunea Europeană reprezintă, astăzi, o entitate economică, socială şi politică înconstrucţie, rezultat al unui proces început în urmă cu mai bine de cinci decenii. Două

sunt motivele care au stat la baza creării unor structuri integrative în spaţiul euro pean.Primul este acela legat de obţinerea şi menţinerea unei stabilităţi militare şi politice prinmijloace economice; cel de-al doilea este legat de nevoia de creştere şi dezvoltareeconomică într -un alt plan decât cel naţional.

In literatura de specialitate, bogată în delimitări ale conceptului de integrare,autori de prestigiu în domeniu au distins, în funcţie de o serie de criterii economice, politice, geografice, structurale, etc. următoarele forme /grade/ ale integrării economicecorespunzătoare unei tendinţe mai intense sau mai restrânse de egalizare a coordonateloreconomice, sociale şi politice: colaborare şi cooperare economică, clubul de comerţ preferenţial, zona de liber schimb, uniunea vamală, piaţa comună, piaţa unică, uniuneaeconomică şi monetară sau integrarea totală.

Teste pentru verificarea cunoştinţelor

1) Eliminarea taxelor vamale dintre statele membre ale unei grupări regionale şiinstituirea unui tarif vamal extern unic reprezintă: a). uniunea vamală, b).Piaţa comună, c). Uniune economică şi monetară, d). Nici o variantă nu estecorectă.

2) Elementele definitorii ale integrării economice sunt: a). politica externă şi desecuritate comună, b). Politica agricolă comună, c). diviziunea muncii, d). Toate

variantele sunt corecte.

Întrebări cu răspuns deschis

1. Definirea proceselor de integrare globală şi respective regională; 2.Relevarea avantajelor/dezavantajelor (costurilor/beneficiilor) celor două

fenomene economico-sociale de mai sus;

3. Sublinierea principalelor diferenţe existente între regionalizare şi globalizare; 4.Analiza relaţiei existente între acestea – opoziţie, simbioză

(complementaritate), etc.;5.Modificări posibile la nivelul pieţei naţionale şi respective internaţionale ca

urmare a efectelor globalizării (mondializării)? 6. Comentaţi succinct citatele următoare (sau altele, la alegere):

“ It has been said that arguing against globalization is like arguing against the laws of

gravity." (Kofi Annan)

„Globalization is a fact of life. But I believe we have underestimated its fragility.” (Kofi Annan)

http://en.thinkexist.com/quotation/it_has_been_said_that_arguing_against/151768.htmlhttp://en.thinkexist.com/quotation/it_has_been_said_that_arguing_against/151768.htmlhttp://en.thinkexist.com/quotation/it_has_been_said_that_arguing_against/151768.htmlhttp://en.thinkexist.com/quotation/globalization_is_a_fact_of_life-but_i_believe_we/151761.htmlhttp://en.thinkexist.com/quotation/globalization_is_a_fact_of_life-but_i_believe_we/151761.htmlhttp://en.thinkexist.com/quotation/it_has_been_said_that_arguing_against/151768.htmlhttp://en.thinkexist.com/quotation/it_has_been_said_that_arguing_against/151768.html


23/91

23

„Globalization, as defined by rich people like us, is a very nice thing... you are talking

about the Internet, you are talking about cell phones, you are talking about computers.This doesn't affect two-thirds of the people of the world.” (Jimmy Carter)

Bibliografie

1. Artis Mike, Lee Norman, The Economics of the European Union, OxfordUniversity Press, 1995;

2. Baldwin Richard, Wyplosz Charles, Economia integrării europene, Ed.

Economică, Bucureşti, 2006; 3. Dobrescu M. Emilian., Integrarea economică, Ediţia a II-a, Ed. AllBeck,

Bucureşti, 2001; 4. Luţaş Mihaela, Integrarea economică europeană, Ed. Economică, Bucureşti,

1999;5. Luţaş Mihaela, Uniunea Europeană. Mecanismul integrării, Ed. Dacia, 2004;

6. Luţaş Mihaela, Câlea Sorin, Economie europeană, Ed. Imprimeria ArdealulCluj-Napoca, 2005;

7. Molle Wilhem, Economic European Integration, Mc. Graw Hill, 1997;

8. Meeusen Wim, Economic Policy in the European Union, Routledge 2001;

9. Steunenberg Bernard, Widening the European Union, Routledge, 2

http://en.thinkexist.com/quotation/globalization-as_defined_by_rich_people_like_us/212089.htmlhttp://en.thinkexist.com/quotation/globalization-as_defined_by_rich_people_like_us/212089.htmlhttp://en.thinkexist.com/quotation/globalization-as_defined_by_rich_people_like_us/212089.htmlhttp://en.thinkexist.com/quotation/globalization-as_defined_by_rich_people_like_us/212089.htmlhttp://en.thinkexist.com/quotation/globalization-as_defined_by_rich_people_like_us/212089.htmlhttp://en.thinkexist.com/quotation/globalization-as_defined_by_rich_people_like_us/212089.html


24/91

24

Modulul 2

Uniunea Europeană. Mecanisme şi instituţii

Concepte de bază Tratatul de la Roma, Actul Unic European, EURATOM, CECO, Consiliul European,

Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European, Comitetul Regiunilor.

Obiective:1). Analizarea mecanismelor şi instituţiilor implicate în procesul de integrare economică; 2). Cunoaşterea principalelor prevederi cuprinse în Tratatele Uniunii Europene; 3). Prezentarea instituţiilor europene are ca scop înţelegerea şi aprofundarea sistemuluiinstituţional- politic al Uniunii Europene care joacă rolul fundamental al deciziei poltice

şi economice.

Recomandări privind studiul: 1) Artis Mike, Lee Norman, The Economics of the European Union, Oxford

University Press, 1995;

2) Baldwin Richard, Wyplosz Charles, Economia integrării europene, Ed.Economică, Bucureşti, 2006;

3) Dobrescu M. Emilian., Integrarea economică, Ediţia a II-a, Ed. AllBeck,Bucureşti, 2001;

4) Luţaş Mihaela, Integrarea economică europeană, Ed. Economică, Bucureşti, 1999;

5) Luţaş Mihaela, Uniunea Europeană. Mecanismul integrării, Ed. Dacia, 2004;6) Luţaş Mihaela, Câlea Sorin, Economie europeană, Ed. Imprimeria Ardealul Cluj- Napoca, 2005;

Rezultate aşteptate:Familiarizarea studenţilor cu principalele tratate și instituţii care guvernează proceseledin Uniunea Europeana.

Unitatea 5

Tratatele Uniunii Europene

Obiective: 1). Prezentarea prinicpalelor pevederi ale Tratatelor;

2). Identificarea principalelor efecte asupra statelor membre şi asupra celor candidate laintegrare;


25/91

25

Noţiuni cheie: Tratatul de la Roma, Tratatul de la Nissa, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la

Maastricht


Realizarea unui spaţiu integrat din punct de vedere economic indiferent de gradulintegrării este rezultatul unui proces complex în cadrul căruia activitatea actoriloreconomici este determinată în mod direct sau indirect de politicile guvernamentale şi decele adoptate în comun.

Principale instrumente utilizate pentru realizarea acestui deziderat sunt tratatele, politicile comune şi instituţiile naţionale şi supranaţionale. În capitolul de faţă ne vom opri asupra tratatelor de bază ale Comunităţii încercând să

prezentăm principalele lor obiective.Tratatele pot fi clasificate astfel:

a). tratate de bază: Tratatul de la Roma şi cel de la Maastricht; b). tratate care modifică tratatele de bază: Actul unic European, Tratatul de la

Amsterdam, Tratatul de la Nisa;

c). tratate care reglementează domenii specifice: Tratatul privind Constituirea

Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului(Tratatul de la Paris), respectiv Tratatul deConstituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice.

5.1 Tratatul privind crearea Comunităţii Europene a EergieiAtomice(EURATOM).

A fost semnat la Roma la 25 martie 1957 şi a intrat în vigoare la 1 august 1958.Punctele forte ale tratatului vizau crearea unei pieţe unice pentru materialele şiechipamentele nucleare, stabilirea legislaţiei nucleare comune, introducerea unui sistemcomunitar pentru vânzarea materialelor fisionabile, introducerea unui sistem desupraveghere a folosirii energiei nucleare în scopuri paşnice şi standarde comune pentrusiguranţa nucleară şi pentru sănătatea şi siguranţa populaţiei şi a muncitorilor împotrivaradiaţilor ionizante. Elementele cheie din acest tratat au fost totuşi coordonarea programelor de cercetare din statele membre şi un program comun de cercetareimplementat în cadrul Centrului de Cercetare al cărui scop a fost dezvoltarea tehnologieişi stimularea producţiei nucleare în Europa.

Deşi a fost atent supravegheat în timpul stabilirii sale EURATOM-ul aexperimentat multe ridicări şi căderi atât ca urmare a deziluziilor privind aspectuleconomic al energiei nucleare cât şi al ambiţiilor unor state membre de a-şi dezvolta propria lor industrie nucleară şi nu neaparat pentru scopuri paşnice.


26/91

26

5.2 Tratatul privind crearea Comunităţii Economice Europene

Semnat în acelaşi timp cu Tratatul privind crearea Comunităţii Europene aEergiei Atomice la Roma 25 Martie 1957, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958. Deşi

uneori se face referire la tratatele de la Roma ca fiind EURATOM şi CEE, „Tratatul dela Roma” este evident Tratatul privind Crearea Comunităţii Euopene. Tratatul privind crearea Comunităţii Economice Europene îşi propunea stabilirea

unei Pieţe Comune între cele şase state contractante (Franţa, Germania, Italia, Belgia,Olanda şi Luxemburg) spre a promova o dezvoltare armonioasă a activităţilor economice pe ansamblul Comunităţii, o expansiune continuă şi echilibrată, o stabilitate sporită, oridicare accelerată a nivelului de viaţă şi relaţii mai strânse între statele pe care aceasta lereuneşte.

Pentru realizarea acestor obiective, activităţile Comunităţii,aşa cum apar ele înTratat cuprind:

(a) eliminarea taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative asupra importului şiexportului de bunuri dintre statele membre;

(b) stabilirea unui tarif extern comun şi a unei politici comeciale comune pentrurelaţiile cu ţările terţe;

(c) abolirea obstacolelor privind libera circulaţie a persoanelor, serviciilor şicapitalurilor între statele membre;

(d) adoptarea unei politici comune în domeniul transporturilor (e) adoptarea unei politici comune în domeniul agriculturii; (f) instituirea unui sistem de menţinere a concurenţei nedistorsionată pe piaţa

comună; (g) aplicarea procedurilor prin care politicile economice ale statelor membre pot

fi coodonate şi prin care se pot remedia dezechilibrele în cadrul balanţelor de plăţi externe

(h) apropierea legislaţiilor statelor membre în măsura cerută de funcţionarea pieţei comune

(i) crearea Fondului Social European în scopul de a oferi oportunităţi egalelucrătorilor şi de a contribui la ridicarea standardului de viaţă;

(j) înfiinţarea unei Bănci Europene de Investiţii în scopul expansiuniiComunităţii şi a atragerii de noi resurse

(k) asocierea cu teritorii şi state în scopul creşterii schimburilor comerciale şi a promovării în comun a dezvoltării economice şi sociale.

5.3 Tratatul de la Maastricht

Trataul privind Uninea Europeană semnat la Maastricht pe 7 martie 1992 amarcat o nouă etapă în procesul de crearea a unei uniuni închise între locuitoriiEuropei.Bazele uniunii Europene au fost puse prin crearea Comunităţii Europene care afost ulterior întregită prin noi politici şi forme de cooperare.Caracterul economic esenţialal Comunităţii a fost păstrat în sopul realizării unei entităţii cu caractere globale. Înaccord cu articolul B al tratatului Uniunea îşi stabilea următoarele obiective:


27/91

27

- susţinerea progresului economic şi social care poate fi susţinut în particular princrearea unei arii fără bariere interne, prin întărirea coeziunii economice şi socialeşi prin crearea uniunii economice şi monetare culminând cu moneda unică; - întărirea protecţiei dreputrilor şi intereselor naţionale ale cetăţenilor din ţările

membre prin introducerea cetăţeniei unionale; - afirmarea identităţii sale pe scena internaţională, în particular prinimplementarea unei plotici externe comune;

- dezvoltarea unei cooperări strânse în domeniul justiţiei şi afacerilor interne ;- menţinerea integrală a “acqui-ului comunitar” şi construirea lui în scopulasigurării funcţionării mecanismului şi instituţilor Comunităţii. Tratatul privin Uninea Europeană cuprinde şi modifică celelalte tratate.Tratatul

privind crearea Uniunii Europene separă construcţia Europeană în trei piloni distingând bazele procesul de luare a deciziilor.

Primul pilon este Comunitatea Europeană, unde metodele comunitare prevalează,cel de-al doilea pilon este reprezentat de justiţie şi afaceri interne, iar cel de-al treilea pilon este cel al politici privind securitatea externă unde procesul de luare a deciziilorimplică o cooperare interguvernamentală.

În interiorul acestui edificiu Comunitatea Europeană, tratatul a adus profundemodificări având în vedere că a întărit câteva din politicile comunitare existente şi ainstituit câteva noicum sunt cele din domeniul educaţiei şi ineretului, culturii, sănătatea publică şi protecţia consumatorilor.Încă înainte de definitivarea pieţei unice statelemembre au simţit nevoia să realizeze o monedă unică şi să o îmbogăţească cu noi politicicomune ceea ce confirmă natura multinaţională a procesului integraţionist.

Uniunea Europeană s-a lărgit la 15 membrii la 1 ianuarie 1995 prin tratatul deaccedere a Austriei, Suediei şi Finlandei semnat la 24 iunie 1994 la Consiliul Europeance a avut loc in insula Corfu.Tratatul de acedere a Norvegiei a fost semnat la aceeaşidată dard in nou poporul norvegian votează împotriva acesreri acestei ţări în Uniune.

5.4 Tratatul de la Amsterdam

La 17 iunie 1997, la Amsterdam şefi de stat şi de guvern din cele cinsprezece ţărimembre au revizuit Tratatul privind rearea Uniunii Europene.

Tratatul de la Amsterdam care este în vigoare şi în prezent stabileşte o Europămult mai democratică bazată pe respectul drepturilor omului şi pe principiiledemocratice în ţările membre.De asemenea s-a realizat un real progres referitor la liberacirculaţie a cetăţenilor.

Pregătind lărgirea Uniunii Tratatul de la Amsterdam a adâncit procesulintegraţionist prin plasarea justiţiei şi a afacerilor interne sub orbita comunităţii, prinîntărirea politicii privind securitatea şi politica externă şi iniţierea unei noi politici privind forţa de muncă şi protecţia socială.

Tratatul de la Amsterdam stabilea patru obiective principale :

- plasarea drepturilor cetăţenilor şi a ocupării forţei de muncă în centrulUniunii. Statele membre şi-au asumat ca principală responsabilitate ocuparea


28/91

28

forţei de muncă, şi acţiunea împreună pentru a găsi soluţii pentru reducereaşomajului care este problema principală a Europei astăzi.

- Depăşirea ultimelor obstacole din calea libertăţii de circulaţie a cetăţenilor precum şi întărirea securităţii prin consolidarea cooperării statelor membre în

domeniul justiţiei şi afacerilor interne ;- Acordării Europei o poziţie mai puternică în sfera economică prinresponsabilizarea Consiliului Europei pentru definirea strategiilor comune

care urmeayă să fie administrate de Uniune şi de statele membre; - Eficientizarea structurii instituţiilor unionale în perspectiva lărgirii Uniunii în

special spre ţările Europei de Est.

5.5 Tratatul de la Nissa

Consiliul European de la Nissa (7-9 decembrie 2000) întrunit în cadrulConferinţei Internaţionale a adoptat un nou Tratat care a adus modificări importante în patru probleme instituţionale: mărimea şi compoziţia Comisiei Europene, pondereavoturilor în Consiliu, înlocuirea unanimităţii în cadrul procedurilor decizionale cumajoritatea calificată şi intensificarea cooperării:

în privinţa compoziţiei Comisiei, s-a stabilit ca după viitoarea lărgire fiecare statmembru să continue să deţină câte un comisar până în momentul în care va aderacel de-al 27 stat membru. De asemenea se prevedea sporirea puterii PreşedinteluiComisiei;

Procesul decizional a fost modificat, modificările intrând în vigoare la 1 ianuarie2005 după cum urmează: majoritatea calificată va fi obţinută dacă decizia obţinenumărul specificat de voturi şi va fi aprobată de majoritatea statelormembre.Majoritatea calificată va inlocui unanimitatea în câteva prevedri ale

tratatului, cele privind cooperarea juduciară în materie civilă, politica comercialăcomună şi politica industrială; Sporirea cooperării unor state m,embre va fi reîntărită şi facilitată; Alte reforme instituţionale importante vizau sistemul legal al Uniunii.

Statele Membre ale Uniunii Europene au arătat o extraordinară abilitate deadaptare a tratatelor la circumstanţele interne şi externe. Dinamismul procesuluide integrare reiese luând în considerare frecvenţa reformelor aduse tratatelor şiimboldul adus progresului de fiecare amendament din tratat.

Procesul multinaţional de inegrare a început în Europa în aprilie 1951 cuTratatul european Privind Cărbunele şi Oţelul, care prevedea realizarea unei pieţecomune în aceste două sectoare.


29/91

29

Unitatea 6

Insituţiile Uniunii Europene

Obiective: 1). Prezentarea principalelor funcţii ale instituţiilor comunitare; 2). Cunoaşterea procesului decizional; 3). Cunoaşterea rolului fundamental al deciziei economice si politice.

Noţiuni cheie: Consiliul Uniunii Europene, Consiliul European, Parlamentul European, Comisia

Europeană.


Caracterul Unic al Uniunii Europene, în sensul că nu este nici stat, nici oorganizaţie internaţională, ci o mixtură între cele două este reflectat în structurainstituţională a acesteia.

Spre deosebire de un stat, care are în frunte un guvern cu o structurăconvenţional aşezată pe trei paliere (executiv, legislativ şi juridic), Uniunea nu are încăacest mecanism bine definit.

Uniunea Europeană se află într -un profund proces de modificare instituţională.Tratatul Constituţional, aprobat în cadrul Consiliului European de la Bruxelles şi careurmează să fie ratificat de către parlamentele statelor membre va reprezenta fundamentulfuncţionării mecanismului Uniunii Europene, şi în cadrul acestuia, a instituţiilor

europene.Cum însă, până la momentul ratificării Tratatului Constituţional Uniunea se află

în absenţa unei Constituţii, Tratatele sunt cele care oferă baza legală de funcţionare ainstituţiilor, definesc rolul acestora şi stabilesc obligaţiile legale ale statelor membre.

Complexitatea instituţională a Uniunii este exacerbată de faptul că acesta nu arela bază un singur tratat şi că fiecare din noile tratate (Actul Unic European, Tratatul de laMaastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa) amendează şi nu înlocuiesctratatele anterioare.Atunci când va intra în vigoare, Tratatul Constituţional caresintetizează toate aceste Tratate în cadrul unui singur document, de bază, al UniuniiEuropene, va simplifica mult mecanismul instituţional.

Între Tratatele europene şi instituţii s-au stabilit , în timp, o serie de conexiuni,

dintre care cea de bază e aceea prin care Tratatele crează interdependenţe, care suntadministrate de către instituţii.

Sistemul instituţional al Uniunii Europene se caracterizează prin: interdependenţa dintre instituţii; capacitatea limitată de a îndeplini funcţii de guvernare colectivă dată de

imobilism, lipsa unei ierarhii clar definite a insituţiilor în cadrul sistemului,management defectuos, lipsa capacităţii de a integra interesele naţionale dar şi de


30/91

30

modificarea intereselor naţionale de la integrarea bi sectorială specifică anilor50-60 la ceea ce reprezintă Uniunea Europeană astăzi;

apariţia unor noi forme de luare a deciziilor şi a unor noi tipuri de aquis-uri, cumar fi aquis-ul Schengen sau PESC;

nivelul diferit de percepere şi de înţelegere a guvernării colective;

Sistemul instituţional al Uniunii Europene este format din :Instituţii principale: Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Consiliul

European, Comisia Europeană, Curtea de Justiţie;Organisme cu rol consultativ: Comitetul Economic şi Social şi Comitetul

Regiunilor, Comitetul monetar şi Comitetul guvernatorilor băncilor centrale europene; Instituţii cu rol în finanţare şi coordonare a politicilor macroeconomice: Banca

Europeană de Investiţii, Sistemul European al Băncilor Centrale şi Banca Centrală Europeană;

Agenţii comunitare

Tabel nr. 3 ROLUL ŞI FUNCŢIILE INSTITUŢIILOR EUROPENE

Instituţia Funcţii şi rol Comisia Europeană (desemnată)

Iniţierea politicilor, implementare, “gardianul” tratatelor, elaborarea proiectului de buget,

monitorizare, relaţii externe, “motorul” integrării.Consiliul Uniunii Europene

(miniştri) Principalul organ legislativ şi de luare a deciziilor,adoptarea bugetului, relaţii externe

Consiliul European

(şefii de stat şi de guvern)

Orientare şi strategii, luarea deciziilor,

consimţământ,supervizare, adoptarea bugetului,forum de discuţii.Parlamentul European

(alegeri directe)

Examinare legislativă, amendament şi co-decizie,

Curtea Europeană de Justiţieşi Curtea de Primă Instanţă (desemnată)

Interpretarea şi punerea in aplicare a legislaţiei

Comitetul Economic şi Social (desemnat)

Comitetul Regiunilor

(desemnat)

Consultanţă şi reprezentare

Consultanţă şi reprezentare

Curtea Auditorilor(desemnată)

Audit financiar

Banca Europeană deInvestiţii (desemnată)

Proiecte de dezvoltare financiară

Banca Centrală Europeană(desemnată)

Politica monetară

Alte instituţii (desemnate)


31/91

31

Sursa: Robert A Jones, The Politics and Economics of the European Union, Second Edition, Edward

Elgar, Cheltenham, UK, pag.218

6.1 CONSI LI UL UNIUNI I EUROPENE

Consiliul Uniunii Europene, cunoscut şi sub numele de Consiliul de Miniştri sau,chiar simplu “Consiliul” reprezintă organul principal de luare a deciziilor la nivelcomunitar şi autoritatea legislativă finală.

Consiliul este format din câte un reprezentant al fiecărui stat membru al Uniunii.Reprezentanţii statelor naţionale sunt autorizaţi să reprezinte guvernele lor în luareadeciziilor în cadrul Consiliului. Membrii Consiliului sunt miniştri reprezentând diferitedomenii, cum ar fi miniştri de finanţe pentru procedurile bugetare sau ministri aiagriculturii pentru problemele legate de agricultură.

Atribuţiile principale ale Consiliului sunt legate de adoptarea legislaţieicomunitare (directive, regulamente sau legi) Pentru o serie de aspecte, adoptarea unor

legi presupune aprobarea Parlamentului European, în cadrul procedurii de co-decizie. O

altă funcţie importantă a Consiliului este aceea prin care acesta coordonează politicileeconomice generale ale Statelor membre în cadrul Uniunii Economice şi Monetare.

In completarea acestor atribuţiuni, care privesc primul pilon (cel al ComunităţiiEconomice), Consiliul adoptă decizii legate de politica externă şi de securitate comună şimăsuri legate de funcţionarea cooperării poliţiei şi justiţiei în domeniul criminalităţii.

În adoptarea deciziilor, Consilul aplică două tipuri de proceduri: prima, aplicabilăîn situaţia schimbărilor intervenite în Tratate sau accesul de noi membri ori stabilirea planului bugetar multianual, deciziile se iau în unanimitate Pentru toate celelalte decizii(care reprezintă aproximativ 80%din total), deciziile se iau prin majoritate calificată.

Începând cu anul 2014 va fi introdus sistemul de vot cu dublă majoritate: – A ț ărilor (cel puț in 15);

– A populaț iei (ponderea ț ărilor care se pronunț ă înfavoarea unei propuneri trebuie să fie reprezinte cel puț in65% din totalul populaț iei UE).

Conform acestui principiu, fiecăru ministru i se repartizează un număr de voturiîn funcţie de numărul populaţiei statului pe care îl reprezintă. Spre exemplu, numărultotal de voturi, pentru cei 15 membri ai Uniunii până în 2004 era de 87, iar majoritateacalificată reprezintă 62 de voturi (aprox.71% din totalul voturilor).

De remarcat faptul că 71% din totalul voturilor nu reprezintă 71% din totalul populaţiei Uniunii Europene, astfel încât se poate ajunge la situaţia în care o decizie poate fi adoptată de către o coaliţie formată din 8 membri care reprezintă doar 58% din populaţia UE.

Tratatul de la Nisa modifică sistemul de vot bazat pe majoritate calificată, însensul că o propunere poate fi adoptată de consiliu numai în cazul în care se îndeplinesccumulativ trei criterii: numărul de voturi, numărul de membri şi populaţia. Altfel spus, pentru ca o decizie să fie adoptată , ea trebuie să reprezinte cel puţin 72% din totalulvoturilor, cel puţin 50% din totalul statelor membre şi cel puţin 62% din totalul populaţiei statelor membre.


32/91

32

Întrunirile Consiliului sunt prezidate de către naţiunea care deţine în acel moment preşedenţia UE şi au loc fie în Bruxelles fie în Luxemburg.

În activitatea sa, Consiliul este asistat de mai multe servicii sau organisme, dintrecare se desprind ca importanţă Secretariatul general, Comitetul Reprezentanţilor

Permanenţi (COREPER) şi organele auxiliare ale Consiliului, cum sunt Comitetulspecial agricol, Comitetul monetar, Comitetul economic şi local, Comitetul regiunilor,etc.

Secretariatul general, format din funcţionari care asistă Consiliul la pregătireadeciziilor, asigură continuitatea activităţii Consiliului în condiţiile în care preşedenţiaConsiliului este acoperită, prin rotaţie, de către fiecare stat membru odată la şase luni.

COREPER reprezintă un cadru de negociere şi arbitraj în probleme politice şitehnice şi este format din două grupuri distincte:, unul care grupează ambasadoriistatelor membre şi cel de-al doilea care cuprinde reprezentanţii permanenţi adjuncţi.

6.2

CONSILI UL EUROPEAN

Consiliul European este format din şefii de stat şi de guvern ai statelor membre lacare se adaugă preşedintele Comisiei Europene, care se întrunesc cel puţin de două ori pe an (în iunie şi decembrie) pentru a trasa liniile generale ale politicii Uniunii sau pentru tranşa aspectele ce apar legat de reformele majore ale politicilor UE, planificarea bugetului multianual, modificările din Tratate şi termenele finale privind etapeleextinderii.

În ciuda faptului că această instituţe este, datorită compoziţiei sale, de departecea mai influentă în cadrul Uniunii, Consiliul nu are un rol formal în procesul legislatival acesteia. Se crează deseori confuzii între Consiliul Uniunii Europene, ConsiliulEuropean şi Consiliul Europei. Aşa cum am arătat deja, Consiliul Uniunii Europene esteformat din ministri specializaţi pe anumite domenii, Consiliul European e format dinşefii de stat şi de guvern din statele membre iar Consiliul Europei reprezintă oorganizaţie politică regională, creată în 1949 pe baza Tratatului de la Strasbourg, princare cele 41 de state fondatoare au decis să creeze o instituţie care are drept scopîntărirea democraţiei, drepturile omului şi statul de drept. Consiliile Europene primesc numele localităţilor în cadrul cărora au loc întrunirilemembrilor Consiliului.

6.3 COMISIA EUROPEANĂ

Comisia Europeană reprezintă “inima” structurii instituţionale a UniuniiEuropene şi este forţa conducătoare a adîncirii şi extinderii în cadrul integrării europene.Comisia, cu sediul la Bruxelles, poate fi împărţită în două categorii: Comisia executivă(cunoscută sub numele de colegiul comisarilor) îndeplineşte, într -o oarecare măsurărolul ministerelor şi Comisia adminsitrativă care oferă servicii de susţinere Comisieiexecutive şi e formată din funcţionari publici.

Comisia executivă era formată, până în mai 2004, din 20 de membrii numiţi pentru o perioadă de cinci ani, în timp ce membrii Comisiei administrative sunt numiţi permanent pe post.


33/91

33

Comisia îndeplineşte următoarele funcţii: administrează şi implementează politicile Uniunii Europene; propune legislaţia Consiliului şi Parlamentului; urmăreşte aplicarea şi intrarea în vigoare a legislaţiei comunitare, (inclusiv a

Tratatelor), în coordonare cu Curtea de Justiţie; are responsabilităţi financiare legate de întocmirea, anual, a proiectului de buget

şi este implicată în fiecare etapă a procesului bugetar; administrează, fie în nume propriu, fie în numele altor organizaţii, la crerea

acestora, fonduri comune europene (cum ar fi spre exemplu programe de

cercetare sau programul PHARE pe care Comisia le administrează în numeleOECD);

reprezintă Uniunea Europeană în negocierile internaţionale, cum ar fi cele legatede cooperări în domeniul comercial cu statele non membre ale Uniunii;

joacă rolul de mediator şi conciliază în disputele din cadrul Consiliului sau îndisputele dintre Consiliu şi Parlament.

Până în mai 2004, Comisia era formată din câte un comisar din fiecare fiecare statmembru, cu excepţia statelor mari (Germania, Franţa Italia, Marea Britanie şi Spania)care au câte doi comisari. Ierarhic, Comisia este organizată pe structura : un preşedinte,doi vicepreşedinţi, şi 17 comisari. După extinderea din 2004 fiecare stat membru,indiferent de mărime, are un singur comisar în prezent componenţa comisiei fiind de 28de comisari.

De remarcat faptul că indiferent de poziţia pe care o deţin, comisarii, numiţi pentruo perioadă de cinci ani, acţionează independent de guvernele statelor pe care lereprezintă. Fiecare comisar este reponsabil pentru un domeniu specific al politiciiUniunii Europene. Comisia este structurată pe directorate generale, fiecare pe undomeniu important al Uniunii, şi are trei tipuri de competenţe: legislative, executive şi

de decizieCompetenţele legislative ţin de faptul că acestă instituţie este singura competentă să

iniţieze propuneri legislative, elaborate pe baza recomandărilor făcute de către Consiliu,de Parlament sau prezente în Tratate. Propunerile sunt pregătite de către directoratulgeneral însărcinat cu domeniul căruia îi aparţine propunerea, după consultări cu ceiinteresaţi care pot fi guvernele statelor membre până la ParlamentulEuropean,.administraţiile naţionale, grupurile profesionale sau sindicate etc) şi înaintateConsiliului şi Parlamentului.

Competenţele executive: Comisia reprezintă organul executiv al Uniunii Europene,însă puterea ei se manifestă în special în domeniul concurenţei., unde are puterea de a bloca fuziunile, de a amenda companiile pentru practici incorecte şi de a interzice

acordarea de subvenţii în rândul statelor membre. Comisia are competenţe sporite şi înadministrarea Politicii Agricole Comune, dar şi în administrarea bugetului Uniunii, careeste supervizat ulterior de către Curtea de Auditori.

Competenţele de decizie: Comisia decide în principal pe baza majorităţii simple, îndomeniile de competenţă în care are puteri directe: politica privind concurenţa,ajutoarele de stat sau politica agricolă comună. Aproape toate deciziile Comisieitrebuiesc ratificate de către Consiliu şi Parlament.


34/91

34

6.4 PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European reprezintă singura instituţie comunitară ai cărei membrisunt aleşi în mod direct. Din acest punct de vedere, Parlamentul se aseamănă cu

parlamentele naţionale ale statelor membre. În ciuda faptului că puterea ParlamentuluiEuropean a crescut semnificativ de-a lungul existenţei sale, participarea la vot pentrualegerea parlamentarilor europeni a înregistrat , de la o perioadă de alegeri la alta, odescreştere semnificativă.

Parlamentul European nu are un singur sediu; sesiunile plenare au loc la

Strasbourg, comitetele speciale se întrunesc de regulă la Bruxelles, iar secretariatul estelocalizat în Luxemburg.

Până în mai 2004, Parlamentul European număra 626 de membri, urmând cadupă această dată numărul acestora să crească la 766 cât sunt în prezent. MembriiParlamentului European sunt aleşi direct de către cetăţenii Uniunii Europene pe bazaunui scrutin special organizat în fiecare stat membru. Numărul de locuri al unui statmembru în parlament este proporţional cu populaţia acestuia

Membrii Parlamentului European sunt grupaţi în funcţie de apartenenţa la partidele politice reprezentate în Parlament (peste 100) care, pentru a evita fragmentareaau format grupurile politice ale acestuia, Aproximativ două treimi din totalul parlamentarilor aparţin celor două grupuri politice important, de centru dreapta (PartidulEuropenilor) şi de centru stânga ( Partidul Parlamentar Socialist)

În legislatura 1999-2004, în aripa stîngă sunt grupate partidele radicale(comuniste, foste comuniste, de extremă stângă), spre centru stânga apar partidelesocialiste (Partidul Socialist, verzii şi aliaţii acestora, partidele regionale din Spania întimp ce în extrema dreaptă se situează Euroscepticii .Aceste grupuri parlamentare au ostructură internă proprie care cuprinde organe de conducere, secretariat şi funcţionari proprii.

În afara structurilor prezentate (grupuri parlamentare şi comitete), în Par lamentîşi desfăşoară activitatea şi o serie de instituţii interparlamentare cum ar fi EU- Africa,Caraibe şi Pacific sau delegaţiile interparlamentare prin care se menţin relaţii cu alte parlamente şi organizaţii din afara Uniunii.

Principalele funcţii ale Parlamentului European sunt: Exercitarea prerogativelor legislative; În angrenajul legislativ al Uniunii

Europene intră Consiliul, care reprezintă statele membre şi Parlamentul, care îireprezintă pe cetăţeni. Parlamentul nu are dreptul de a iniţia legislaţie, aceastareprezentând formal responsabilitatea Comisiei, însă inflenţa acestuia asuprastabilirii acestor iniţiative este evidentă . Dacă la început rolul Parlamentului în domeniul legislativ era unul mai degrabă

consultativ, în prezent, prin puter ile conferite prin Tratatele de la Maastricht, Amsterdamşi Nisa acesta s-a extins în sensul că poate amenda şi poate exercita dreptul de vetoasupra legislaţiei comunitare. Pentru aceasta, utilizează procedura de co-decizie care îiconferă Parlamentului drepturi egale cu cele ale Consiliului, pentru aproximativ 80 %din prevederile legislative, în special legate de libera circulaţie a lucrătorilor, crearea pieţei unice, dezvoltare tehnologică şi cercetare, mediu, protecţia consumatorilor,educaţie, cultură şi sănătate publică. Există însă şi domenii importante, cum ar fi politica


35/91

35

comercială sau politica agricolă comună în care nu se aplică procedura de co-decizie şica atare puterea legislativă a Parlamentului este practic inexistentă.

Procedura de codecizie presupune ca propunerea Comisiei pentru unul din

domeniile de mai sus să fie adoptată de către parlament cu majoritate simplă şi de către

Consiliu cu majoritate calificată. Dacă fie Comisia fie Par

elr0002 economie europeana

Documents