Caiet foi aici1. concept de audit toate activ profctb, control sa 1 2. metodologia in audit caiet 1 2 3. def auditul general si prezentati element fundamentale ale definitiei 1+2 5 10 4. def auditul statutar si prezentati element fundamentale ale definitiei 1+2 6 8 5. def auditul financiar si prezentati element fundamentale ale definitiei 1+2 2 9 6. criterii de calitate in audit 2 10 7. definiti conceptual de imaginea fidela in audit 2 3 8. cum explicati independenta auditor 4 2 9. raportul de audit 5+10 4-8 10. continut paragraf opinie raport audit statutar 9 4 + 7 11. prezentati 5 sau toate elemente de baza a raportului de audit statutar 6 9 12. paragraf introductiv al raportului de audit 9 9 13. tipuri de opinie in audit statutar 8+9 7 14. identificarea responsabilitatilor intr-un raport de audit 1 15. care sunt forme de exprimare a opiniei in legatura cu imaginea fidela 1 16. elemente probante si tehnici pt obtinerea acestora 6 8+9 17. relatia a financiar si audit statutar 1+2 2+6 9 18. diferenta a financiar si control financiar 1+2+ 10 19. deosebiri fundamentale 5 -a. statutar si a intern 2 8 20. audit intern-control intern 3 2+6 10 21. defini si explicatii+rol pragul se semnificatie in audit 3 10 22. care si ce sunt sistemele si domeniile semnificative in audit 2+10 23. care si ce sunt conturile semnificative in audit 2 24. care sunt norme de referinta in audit statutar 1+3? 4 25. cum explicate rolul si obiectul audit statutar 2+3 26. fazele si etapele unei misiuni de audit statutar 8 2 27. categorii de riscuri in audit statutar 2+3 2 28. prezentati schema metodologica a audit statutar 2 si 9+10 29. prezentati 10 proceduri de control pt audit imob corporale30. prezentati 10 proceduri folosite in audit stoc la o I-re industriala31. prezentati 7 proceduri pt audit ciclu vz-clienti la o I-re industriala32. prezentati 5 proceduri control al TZ33. prezentati 7 proceduri control al K proprii34. prezentati 10 proceduri control stocuri35. prezentati 7 proceduri control ciclu fz-cumparatori

concept de audit Audit vine de la cuvântul italian „audire", a asculta; cuvânt de origine latină, transformat în timp de practica anglo-saxonă, semnifică azi, în sens strict, revizia conturilor realizată de experţi independenţi în vederea exprimării unei opinii asupra regularităţii şi sincerităţii acestora. Prin audit, în general, se înţelege examinarea profesională a unei informaţii în vederea exprimării unei opinii responsabile şi independente prin raportarea la un criteriu (standard, normă) de calitate. Obiectivul oricărui tip de audit îl constituie îmbunătăţirea utilizării informaţiei. Se reţin elementele fundamentale care definesc auditul, în general, a căror absenţă poate pune în discuţie dacă o activitate este sau nu audit, şi anume: examinarea trebuie să fie exclusiv o examinare profesională: obiectul examinării îl poate constitui orice informaţie (din orice domeniu); scopul examinării unei informaţii este acela de a exprima o opinie asupra acesteia; calitatea opiniei exprimate: trebuie să fie motivată şi respon sabilă, ceea ce presupune că persoana care face această examinare are anumite responsabilităţi pentru activitatea sa şi trebuie să fie o persoană independentă;-examinarea trebuie să se facă nu oricum, ci după anumite reguli dinainte stabilite, cuprinse într-un standard sau într-o normă legală sau profesională care constituie criteriu de calitate.

identificarea responsabilitatilor intr-un raport de audit

Responsabilităţile conducerii entităţii auditate se referă la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. Responsabilităţile auditorului sunt de două feluri:

- responsabilitatea de bază - pentru opinia sa în legătură cusituaţiile financiare auditate;

- responsabilităţi suplimentare, care pot fi: - responsabilităţi secundare, care au următoarele caracteristici: rezultă din texte de legi, reglementări diverse sau norme ale organismului profesional; nu necesită tehnici şi proceduri diferite de cele folosite pentru misiunea de audit de bază; nu presupun exprimarea unei opinii distincte (opinia este implicită, ca, de exemplu, răspunsul la obligaţia legală de verificare dacă registrele contabile au fost ţinute corect şi la zi). responsabilităţi adiţionale, care au următoarele caracteristici: rezultă din texte de legi şi alte reglementări, pot fi abordate tehnici şi proceduri care nu sunt obligatorii pentru misiunea de bază; presupun exprimarea în mod explicit a unei opinii sau concluzii; raportarea se poate face separat sau poate fi integrată în raportul de audit (în cuprins sau în anexe la acesta). De exemplu, conformitatea cu unele reglementări specifice (piaţa de capital, bănci, asigurări etc.) sau raportul asupra controlului intern.

f orme de exprimare a opiniei in legatura cu imaginea fidela într-o misiune de audit de bază există două forme de exprimare a opiniei asupra situaţiilor financiare, care au aceeaşi valoare: „dau o imagine fidelă" sau „... prezintă în mod sincer în toate aspectele lor semnificative...".

Obiectivul auditării situaţiilor financiare este să permită auditorului să exprime o opinie conform căreia situaţiile financiare au fost stabilite, sub toate aspectele lor semnificative, în conformitate cu un sistem contabil de referinţă identificat. Pentru a exprima această opinie, auditorul va folosi una dintre următoarele două formule, care sunt echivalente:„dau o imagine fidelă"; „prezintă în mod sincer, în toate aspectele lor semnificative".

1

care si ce sunt sistemele si domeniile semnificative in audit Este semnificativ orice element (grup de elemente) care este susceptibil să aibă o influenţă asupra situaţiilor financiare şi a utilizatorilor acestora - acţionari, creditori, investitori.

Domeniile semnificative pot fi clasate în sisteme semnificative si conturi semnificative. Prin sistem semnificativ, de regulă, se înţelege orice sistem existent în entitate care asigură înregistrarea şi transcrierea operaţiilor repetitive, când valoarea cumulată a acestora este ea însăşi semnificativă în raport cu situaţiile financiare.

Sistemele semnificative comune tuturor întreprinderilor sunt cele privind: cumpărări - furnizori; vânzări - clienţi;plăţi personal;trezorerie;producţie - stocuri (când se utilizează metoda inventarului permanent).

care si ce sunt conturile semnificative in audit

în practică, auditorul, pentru a determina care sunt conturile semnificative, ţine seama de următoarele repere:

- chiar dacă producţia în curs este la un nivel scăzut la finele exerciţiului, ea poate reprezenta un cont semnificativ în măsura în care valorile pe care le tranzitează sunt mari, iar operaţiile sunt complexe;

- provizioanele, chiar dacă sunt mici, sunt conturi semnificative, în măsura în care ele sunt puternic influenţate de aprecierile conducerii (de exemplu, subevaluarea provizioanelor pentru a „proteja" rezultatele exerciţiului);

- conturi care prin natura lor sunt purtătoare de riscuri, de exemplu, conturile de regularizare sau conturile afectatede o schimbare legislativă;- conturi care, prezentând anomalii aparente (sold cu sensanormal, variaţie neexplicată, formulări „ciudate") în raport cu soldul precedent sau contrar funcţiunii conturilor, sunt, de asemenea, conturi semnificative, deoarece sunt purtătoare de indicii de erori pe care auditorul nu le poate ignora

ce intelegeti prin independenta auditorului

Independenţa are două componente fundamentale Independenţa de spirit (raţionamentul profesional):Este caracterizată prin starea de spirit care înlesneşte obţinerea unei opinii neafectate de influenţe care pot compromite acest raţionament profesional, permiţând profesionistului contabil să acţioneze cu integritate, cu obiectivitate şi cu prudenţă profesională. - Independenţa în aparenţă (comportamentală):Se caracterizează prin evitarea faptelor şi circumstanţelor care pot fi atât de semnificative încât o terţă persoană, logică şi informată (deţinând toate informaţiile relevante şi apli-când toate măsurile de prevedere necesare), ar putea ajunge la concluzia normală că integritatea, obiectivitatea şi prudenţa profesională ale cabinetului/societăţii sau grupului sau ale unui membru al acestora au fost compromise.

Obiectivitatea presupune că profesionistul contabil trebuie să fie imparţial, fără idei preconcepute, să nu se afle în situaţii de incompatibilitate, de conflict de interese sau în alte situaţii de natură a determina un terţ să pună la îndoială obiectivitatea acestuia.

Integritatea nu presupune numai cinste, dar şi echitate si sinceritate. Principiul obiectivitătii impune fiecărui profesionist contabil obligaţia de a fi just, cinstit în plan intelectual şi neimplicat în conflicte de interese.

prezentati schema metodologica a audit statutar + fazele si etapele unei misiuni de audit statutar+ metodologia in audit

Metodologic, toate activităţile şi lucrările ocazionate de realizarea unei misiuni de audit de bază asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi (auditul statutar) pot fi grupate în trei

faze şi 10 etape care, în succesiunea lor logică si practică, aşa cum se pot identifica în Standardele Internaţionale de Audit, se prezintă astfel:Faze Etape

Faza iniţială - Acceptarea mandatului şi contractarea lucrărilor de audit - Orientarea

şi planificarea auditului

Faza executării

lucrărilor- Aprecierea controlului intern - Controlul

conturilor - Examenul situaţiilor financiareFaza finală - Evenimente posterioare închiderii exerciţiului - Utilizarea

lucrărilor altor profesionişti - Alte lucrări necesare închiderii -

Raportul de audit - Documentarea lucrărilor de audit

categorii de riscuri in audit statutar Riscurile nu au toate aceeaşi posibilitate de a se realiza: din acest punct de vedere se disting, în general, riscuri potenţiale şi riscuri posibile. într-o întreprindere, auditorul se confruntă, de regulă, cu următoarele categorii de riscuri: Riscuri generale, specifice întreprinderii, Riscuri legate de natura operaţiilor tratate, Riscuri legate de concepţia si funcţionarea sistemelor., Riscul de nedescoperire cu ocazia auditului

cum explicate rolul si obiectul audit statutar

O misiune de auditare a situaţiilor financiare are ca obiectiv exprimarea de către auditor a unei opinii potrivit căreia situaţiile financiare au fost stabilite în toate aspectele lor semnificative conform unei referinţe contabile identificate. Pentru a exprima această opinie, auditorul va folosi formula „dau o imagine fidelă" sau „prezintă în mod sincer, în toate aspectele lor semnificative", care sunt expresii echivalente. Pentru a-şi forma o opinie, auditorul reuneşte elemente probante necesare pentru a trage concluzii pe care să-şi fondeze această opinie.Opinia auditorului întăreşte credibilitatea situaţiilor financiare, furnizând o asigurare ridicată, dar nu absolută; asigurarea absolută în audit nu poate exista, ca urmare a multor factori, cum ar fi: recurgerea la raţionamentul profesional, utilizarea tehnicii sondajului, limitele inerente oricărui sistem contabil şi de control intern, faptul că majoritatea informaţiilor probante conduc mai mult la deducţii decât la convingeri din partea auditorului. în cadrul unui audit al situaţiilor financiare, auditorul, fie că îşi desfăşoară misiunea pe bază de contract, fie pe baza unui mandat, trebuie să aplice o metodologie de control care să asigure - spre deosebire de celelalte forme de control - acea opinie independentă în măsură să îi judece sau să îi apere în mod egal pe toţi utilizatorii informaţiei contabile, pe toţi actorii participanţi la viaţa economico-socială dintr-o întreprindere, şi anume: acţionarii, statul (bugetul), salariaţii, băncile, terţii debitori şi terţii furnizori etc.

2

Auditorul statutar are rolul de ultim apărător al interesului publicului, consumatorilor şi utilizatorilor informaţiilor cuprinse în situaţiile financiare ale unei entităţi.

definiti conceptual de imaginea fidela in audit Noţiunea de imagine fidelă în audit nu este clar definită; de o manieră generală, însă, imaginea fidelă este un concept ce nu poate fi disociat de regularitatea şi sinceritatea contabilităţii.

REGULARITATEA presupune conformitate la regulile şi procedurile contabile, deci la principiile contabile general admise; reglementările contabile româneşti prevăd, de altfel, că pentru a da o imagine fidelă patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatelor obţinute trebuie respectate regulile privind evaluarea patrimoniului şi celelalte norme şi principii contabile, cum sunt: principiul prudentei - prudenţa presupune o apreciere rezonabilă a faptelor în scopul evitării riscului de a transfera în viitor incertitudini prezente susceptibile de a greva patrimoniul si rezultatele financiare ale întreprinderii. Potrivit`acestui principiu, nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ si a veniturilor, respectiv ubevaluarea ele mentelor de pasiv şi a cheltuielilor, ţinând cont de depre cierile, riscurile şi pierderile posibile generate de desfăşurarea activităţii exerciţiului curent sau anterior; principiul permanentei metodelor - care conduce la continuitatea aplicării regulilor şi normelor privind evaluarea,înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor patrimoniale şi a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile; principiul continuităţii activităţii - potrivit căruia se presupune că unitatea patrimonială îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în stare de lichidare sau de reducere sensibilă a activităţii; principiul independentei exerciţiului - care presupune delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor aferente activităţii unităţii patrimoniale pe măsura angajării acestora şi trecerii lor la rezultatul exerciţiului la care se referă;̀ principiul intangibilitătii bilanţului de deschidere a unui exerciţiu - care trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere a exerciţiului precedent;̀ principiul necompensării - potrivit căruia elementele de activ şi de pasiv trebuie să fie evaluate si înregistrate în contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între posturile de activ şi cele de pasiv ale bilanţului, şi nici între veniturile şi cheltuielile din contul de rezultate.

SINCERITATEA presupune aplicarea cu bună credinţă a regulilor si procedurilor contabile, în funcţie de cunoaşterea pe care responsabilii conturilor trebuie să o aibă despre realitatea şi importanţa operaţiilor, evenimentelor şi situaţiilor din întreprindere.

3

care sunt norme de referinta in audit statutar

RAPORTUL DE AUDIT

1. Rolul raportului de audit Standardul International de Audit (ISA) nr. 700 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale şi modalităţile lor de aplicare cu privire la forma si conţinutul raportului auditorului independent emis pe baza concluziilor rezultate din auditarea situaţiilor financiare ale unei entităţi (misiunea de bază). Cele mai multe dintre prevederile acestui standard pot fi adaptate la rapoarte emise şi în cazul unor misiuni de audit diferite de misiunea de bază. Raportul de audit are un triplu rol:instrument de comunicare cu utilizatorii situaţiilor financiare emise de entitatea auditată, respectiv cu publicul, precumsi cu acţionarii pentru decizii economice; instrument de confirmare a încrederii publicului si acţionarilor în situaţiile financiare prezentate de o entitate; instrument de identificare a responsabilităţilor pentru auditorsi pentru conducerea entităţii auditate. Responsabilităţile conducerii entităţii auditate se referă la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.Responsabilităţile auditorului sunt de două feluri: responsabilitatea de bază - pentru opinia sa în legătură cu situaţiile financiare auditate; responsabilităţi suplimentare, care pot fi: - responsabilităţi secundare, care au următoarele caracteristici: rezultă din texte de legi, reglementări diverse sau norme ale organismului profesional; nu necesită tehnici şi proceduri diferite de cele folosite pentru misiunea de audit de bază; nu presupun exprimarea unei opinii distincte (opinia este implicită, ca, de exemplu, răspunsul la obligaţia legală de verificare dacă registrele contabile au fost ţinute corect şi la zi). - responsabilităţi adiţionale, care au următoarele caracteristici: rezultă din texte de legi şi alte reglementări, pot fi abordate tehnici şi proceduri care nu sunt obligatorii pentru misiunea de bază; presupun exprimarea în mod explicit a unei opinii sau concluzii; raportarea se poate face separat sau poate fi integrată în raportul de audit (în cuprins sau în anexe la acesta). De exemplu, conformitatea cu unele reglementări specifice (piaţa de capital, bănci, asigurări etc.) sau raportul asupra controlului intern.2. Conţinutul raportului de audit Raportul de audit trebuie să conţină: relaţia contractuală de executare a misiunii de audit; observaţiile reieşite din diverse verificări; informaţiile a căror menţiune în raport este prevăzută expres de lege; oferirea garanţiei pentru acţionari şi terţi că un personal calificat a obţinut asigurarea că situaţiile financiare oferă o imagine fidelă, clară şi completă poziţiei financiare, perfor manţelor şi situaţiei financiare generale a întreprinderii; menţiunea că situaţiile financiare auditate sunt anexate la raportul de audit.Din raportul de audit trebuie să rezulte în mod clar: -menţionarea responsabilităţilor pentru auditor şi pentru con ducerea întreprinderii; descrierea obiectivelor şi natura misiunii de audit; situaţiile care fac să apară incertitudini; natura şi locul observaţiilor în raport.

3. Opinia auditorului

într-o misiune de audit de bază există două forme de exprimare a opiniei asupra situaţiilor financiare, care au aceeaşi valoare: „dau o imagine fidelă" sau „... prezintă în mod sincer în toate aspectele lor semnificative...".Există patru tipuri de opinie: opinia fără rezerve (curată); opinia cu rezerve (opinie calificată); opinia defavorabilă; imposibilitatea de a exprima o opinie.

4

O derivată a opiniei fără rezerve o constituie „opinia fără rezerve, dar cu un paragraf de observaţii"; se emite atunci când auditorul are unele constatări care nu sunt de natură a-i modifica opinia, dar care se consideră că trebuie aduse la cunoştinţa utilizatorilor situaţiilor financiare. La alegerea tipului de opinie pot fi avute în vedere de către auditori unele criterii, după cum rezultă din cele de mai jos:

4. Situaţii care conduc la formularea altei opinii decât opinia fără rezerve

De fiecare dată când auditorul emite un raport, altul decât un raport fără rezervă, el trebuie să includă în raportul său o descriere clară a tuturor motivelor care justifică decizia sa şi, de fiecare dată când poate, să cifreze (să estimeze) incidenţa posibilă asupra situaţiilor financiare. Aceste informaţii trebuie să fie date de preferinţă într-un paragraf distinct care să îl preceadă pe cel care cuprinde exprimarea opiniei sau imposibilitatea de a exprima o opinie, şi pot, de asemenea, să facă trimitere la o notă anexă mai aprofundată.

4.1. Dezacorduri cu conducerea întreprinderii privind principiile şi metodele contabile

Există posibilitatea ca auditorul, folosind mijloacele pe care le-a considerat necesare, să constate o iregularitate contabilă pe care conducerea întreprinderii refuză să o corecteze. Acest dezacord poate fi important şi să influenţeze certificarea. Pot fi, de exemplu, dezacorduri privind:

• insuficienţa provizioanelor pentru deprecierile de stocurişi creanţe;

• stocuri supraevaluate sau subevaluate din cauza unor eroriîn calculul costurilor producţiei sau în determinarea mărimii stocului (cantităţilor);

• nerespectarea principiului independenţei exerciţiului;

• neluarea în considerare a evenimentelor posterioare careconfirmă sau infirmă o situaţie existentă la data închideriiexerciţiului;

• neluarea în considerare a principiului prudenţei prin supraevaluarea activelor;

• erori în clasarea terţilor (clienţi incerţi menţinuţi drept clienţiobişnuiţi).

Auditorul certifică „cu rezervă" atunci când iregularitatea este semnificativă, dar importanţa ei nu este suficientă pentru a considera că situaţiile financiare nu sunt corecte şi sincere şi că nu dau o imagine fidelă asupra poziţiei şi situaţiei financiare, precum şi a rezultatului exerciţiului.

Oricare ar fi natura neregularităţilor, auditorul îşi prezintă în raport opinia, precizând:• natura dezacordului;• postul şi suma respectivă;• influenţa asupra rezultatului net.

5

4.2. Limitarea întinderii lucrărilor

Limitarea întinderii lucrărilor constă în imposibilitatea auditorului de a folosi mijloacele pe care le-ar considera necesare pentru obţinerea elementelor probante.O limitare a întinderii lucrărilor poate fi impusă de client auditorului prin clauzele contractului care pot preciza ca auditorul să nu aplice o anumită procedură de audit, deşi acesta

o consideră necesară.- Totuşi, atunci când limitarea cuprinsă în înşişi termenii contractului este de asemenea natură că auditorul apreciază că s-ar putea afla în imposibilitatea de a exprima o opinie, el nu poate să accepte această lucrare ca fiind o lucrare de audit. La fel, un auditor solicitat să facă auditul asupra situaţiilor financiare nu poate accepta un asemenea contract atunci când limitarea pe care o cuprinde compromite obligaţiile sale legale.

Limitele pot fi:

• impuse de împrejurări: de exemplu, semnarea contractuluide prestări de servicii după încheierea exerciţiului a împiedicat auditorul să asiste la inventarierea fizică şi nu s-a pututasigura de realitatea stocurilor inventariate prin alte mijloacede control;

- impuse de conducerea întreprinderii: de exemplu, conducerea refuză auditorului adresarea cererilor de confirmarea soldurilor, în timp ce el consideră acest lucru esenţial.Insuficienţa onorariilor este un alt mod de a limita controalele. Acest tip de limitări ar trebui să fie rar: el constituie opiedică în exercitarea lucrărilor.

De asemenea, absenţa controlului intern poate constitui o limitare la controlul exhaustivităţii înregistrărilor şi al fiabilităţii lor. Auditorul lucrează prin sondaje al căror volum este în funcţie de calitatea controlului intern.

în funcţie de importanţa relativă a limitelor, auditorul va formula o rezervă sau se va afla în imposibilitatea de a certifica situaţiile financiare.într-un paragraf situat înaintea exprimării opiniei, auditorul indică:- împrejurările care 1-au împiedicat să folosească diligentele

considerate utile;

- imposibilitatea obţinerii elementelor probante suficienteprin alte mijloace de control;

- suma posturilor din situaţiile financiare influenţată de limităriale întreprinderii auditului.

4.3. Incertitudini asupra estimărilor contabile

în anumite împrejurări, conducerea întreprinderii nu dispune de informaţii suficiente pentru a transpune o situaţie în bilanţul contabil, de exemplu, sau poate lua o decizie pe baza unor informaţii insuficiente. De exemplu, în momentul semnării raportului de audit, există riscuri privind anumite operaţii care nu pot fi previzionale sau a căror sumă nu poate fi provizionată cu o aproximaţie rezonabilă, deoarece:

- suma lor este nesigură sau necunoscută;

- probabilitatea realizării este nesigură.Fie că riscul este pro vizionat sau nu, există situaţia în care auditorul nu a putut obţine elemente probante suficiente pentru a justifica suma provizionată sau absenţa constituirii provizionului.

Acesta este un caz particular de limitare a modalităţii de obţinere a elementelor probante.Atunci când incidenţa eventuală este semnificativă, dar nu suficientă pentru a respinge ansamblul situaţiilor financiare, auditorul certifică cu rezervă. Când incertitudinea are o

importanţă prin a cărei realizare poate readuce în discuţie ansamblul situaţiilor financiare, auditorul menţionează că nu este în măsură să acorde certificarea.în paragraful care expune motivele rezervei sau refuzului, se vor preciza toate elementele de informare asupra incertitudinii:

- natura riscului; postul sau posturile bilanţului contabil influenţate; valoarea maximă a riscului când se cunoaşte sau faptul că nu poate fi precizată; incapacitatea în care se află auditorul de a putea determina evoluţia incertitudinii si a evalua consecinţele eventuale ale acestei situaţii.

4.4. Caz particular: continuitatea activităţii

Existenţa incertitudinii despre continuitatea activităţii sau faptul că ea este definitiv compromisă determină auditorul să examineze dacă transpunerea contabilă a acestei situaţii este conformă principiului continuităţii exploatării şi apreciază, după caz, consecinţele pe care să le înscrie în raportul său.

5. Elementele de bază ale raportului de audit

Raportul unei misiuni de audit de bază trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele elemente de bază: titlul, destinatarul, paragraful introductiv, paragraful cuprinzând natura şi întinderealucrărilor de audit, paragraful opiniei, semnătura, adresa şi data raportului.

5.1. Titlul raportului

Raportul de audit trebuie să poarte un titlu precis. De recomandat este să se folosească titlul de „Raportul auditorului independent" pentru a-1 distinge de rapoartele care pot fi elaborate de alte persoane.

5.2. Destinatarul

Raportul de audit trebuie să fie adresat destinatarului corespunzător, în funcţie de circumstanţele ce caracterizează misiunea şi obligaţiile legale, în mod obişnuit, raportul se adresează consiliului de administraţie al unităţii ale cărei situaţii financiare au fost auditate.

5.3. Paragraful introductiv

Acest paragraf cuprinde identificarea entităţii auditate şi a situaţiilor financiare auditate.Raportul de audit trebuie să identifice titlul fiecărei situaţii financiare a entităţii care a făcut obiectul auditului, cât şi data şi perioada acoperite prin aceste documente, să facă

referire la rezumatul politicilor contabile semnificative şi la alte note semnificative.

5.4. Responsabilitatea conducerii pentru situaţiilefinanciare

Situaţiile financiare constituie reprezentarea faptelor de către conducere. Pregătirea lor presupune că direcţiunea face estimări contabile şi aduce judecăţi care au o incidenţă semnificativă, că ea stabileşte principiile şi metodele contabile potrivite care trebuie să fie utilizate pentru pregătirea situaţiilor financiare.

Raportul auditorului trebuie să precizeze că cei din conducere sunt responsabili pentru întocmirea şi prezentarea corectă a situaţiilorfinanciare în conformitate cu cadrul general aplicabil şi că această responsabilitate cuprinde:

- elaborarea, implementarea şi menţinerea controlului intern aferent întocmirii şi prezentării corecte a situaţiilor financiare care nu conţin prezentări eronate semnificative cauzate de fraude şi erori; selectarea şi aplicarea politicilor contabile adecvate; efectuarea estimărilor contabile care sunt rezonabile însituaţia dată.

6

Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea următoare: „Noi am procedat la auditarea situaţiilor financiare ale societăţii „X", încheiate la 31 decembrie 200X, aşa cum sunt pre-zentate în anexele la prezentul Raport. Aceste situaţii financiare au fost stabilite sub responsabilitatea conducerii entităţii. Responsabilitatea noastră este ca, pe baza auditului nostru, să exprimăm o opinie asupra acestor conturi anuale".

5.5. Responsabilitatea auditorului

Raportul auditorului trebuie să precizeze faptul că responsabilitatea auditorului este aceea ca pe baza auditului să exprime o opinie asupra situaţiilor financiare auditate. Acest paragraf cuprinde referenţialul de audit utilizat, respectiv Standardele Internaţionale de Audit sau norme şi practici naţionale, precum şi descrierea lucrărilor efectuate de către auditor. Raportul auditorului trebuie să descrie întinderea lucrărilor de audit, indicând că ele au fost îndeplinite conform Standardelor Internaţionale de Audit sau conform normelor sau practicilor naţionale. „întinderea lucrărilor" oferă posibilitatea auditorului să pună în operă procedurile de audit judecate ca necesare în condiţiile concrete date. Cititorul are în fapt nevoie să se asigure că auditul a fost făcut conform normelor şi practicilor în materie; dacă aceasta nu rezultă în mod clar, se presupune că normele şi practicile utilizate sunt cele din ţara indicată prin adresa auditorului.

Raportul trebuie să precizeze că auditul a fost planificat si executat de o manieră care să asigure în mod rezonabil că situaţiile financiare nu comportă anomalii semnificative. Raportul de audit trebuie să descrie auditul ca presupunând:

- examenul, pe bază de sondaje, al elementelor probante care justifică sumele şi informaţiile conţinute în situaţiile financiare;

- evaluarea principiilor şi metodelor contabile folosite pentru elaborarea situaţiilor financiare;

- evaluarea estimărilor semnificative făcute de conducere pentru a stabili situaţiile financiare;

- revederea prezentării de ansamblu a situaţiilor financiare.

Raportul trebuie să indice că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a expresiei de opinie.Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea următoare:,,Noi am realizat auditul conform Standardelor Internationale de Audit (sau se poate face referire la normele sau practicile naţionale).Aceste standarde (norme) precizează că auditul nostru trebuie să fie planificat şi realizat în scopul de a obţine o asigurare rezonabilă că situaţiile financiare nu comportă

anomalii semnificative. Un audit constă în a examina, pe bază de sondaje, elementele probante care să justifice sumele şi informaţiile conţinute în situaţiile financiare; el constă, de asemenea, în a evalua principiile şi metodele contabile folosite şi estimările semnificative făcute de către conducerea entităţii pentru închiderea situaţiilor financiare, cât şi în a efectua o revedere a prezentării de ansamblu a acestora.

Estimăm că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a exprimării opiniei noastre".5.6. Un paragraf al opiniei

Raportul de audit trebuie să prezinte clar opinia auditorului asupra faptului dacă situaţiile financiare dau o imagine fidelă poziţiei, situaţiei financiare şi rezultatelor obţinute (sau prezintă în mod sincer în toate aspectele lor semnificative) în acord cu referinţele contabile şi, dacă este cazul, dacă ele sunt conforme prevederilor legale.

Termenii utilizaţi pentru exprimarea opiniei auditorului sunt „dau o imagine fidelă" sau „prezintă în mod sincer în toate aspectele lor semnificative". Aceste două formulări semnifică, între altele, că auditorul nu ia în considerare decât elementele semnificative privind situaţiile financiare.

Referinţele contabile sunt Standardele Internaţionale de Contabilitate, reguli emise de către instituţiile sau organismele profesionale şi practica generală din ţară (luând în considerare exigenţele de sinceritate) şi legislaţia locală.

în scopul de a-1 aviza pe cititor asupra contextului în care noţiunea de fidelitate este exprimată, opinia auditorului va preciza referinţa în raport de care situaţiile financiare sunt stabilite, utilizând termeni ca „în conformitate cu IAS (sau cu normele naţionale)".

în afara opiniei referitoare la imaginea fidelă, poate fi necesară includerea în Raportul auditorului a unei opinii asupra faptului de a şti dacă aceste situaţii financiare sunt conforme cu alte prevederi legale sau statutare.

Acest paragraf poate, de exemplu, avea formulările următoare:

5.6.1. Opinia fără rezerve (curată)

„în opinia noastră, situaţiile financiare oferă o imagine fidelă şi justă (sau prezintă corect din toate punctele de vedere semnificative) a poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la data de 31 decembrie 200X, precum şi asupra performanţei financiare şi a fluxurilorde trezorerie pentru exerciţiul încheiat la această dată, în conformitate cu normele internaţionale (sau naţionale) de contabilitate".

5.6.2. Opinia fără re7.erve. dar cu un paragrafde observaţii

în unele cazuri, raportul de audit poate fi modificat adăugând un paragraf de observaţii al cărui obiectiv este de a lămuri cititorul asupra unui punct privind conturile anuale, expus de o manieră detaliată în anexă. Adăugarea unui astfel de paragraf nu afectează opinia auditorului; acesta se situează de preferinţă după paragraful de opinie şi precizează, în general, că acesta nu constituie o rezervă.

Acest tip de opinie se formulează atunci când apar elemente care însă nu afectează opinia auditorului; paragraful de observaţii se situează, de regulă, după paragraful de opinie.

Forma de prezentare a paragrafului de opinie în acest caz este următoarea:„Fără să exprimăm o rezervă asupra situaţiilor financiare, noi atragem atenţia asupra notei „X" din anexă. Societatea face obiectul unui proces în care este acuzată de infracţiune în

utilizarea brevetelor şi în care i se pretinde vărsarea redevenţelor şi daunelor de interese; societatea a angajat o contraacţiune, iar audierile preliminare, cât şi procedurile juridico-administrative ale celor două acţiuni sunt în curs. Rezultatul final al acestei situaţii nu poate, în prezent, să fie determinat şi, în consecinţă, nu au fost constituite provizioane pentru acoperirea cheltuielilor care ar putea să rezulte".

5.6.3. Opinia cu rez.erve

Rezervele se prezintă înaintea paragrafului de opinie, în astfel de cazuri, paragraful opiniei se formulează astfel:

Exemplu de rezerve datorate limitării întinderii lucrărilor:

„Noi nu am putut asista la inventarul fizic din 31 decembrie ..., deoarece noi am fost desemnaţi auditori ulterior acestei date.Ţinând seama de natura documentelor contabile ale societăţii, noi nu am putut controla cantităţile prin alte proceduri de audit.

în opinia noastră, cu excepţia incidenţei ajustărilor care ar fi putut fi necesare dacă noi am fi putut efectua controlul fizic al cantităţilor, situaţiile financiare dau o imagine fidelă poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie..., cât şi contului de profit şi pierdere pentru exerciţiul încheiat la această dată, şi sunt conforme cu prevederile legale şi statutare".

Exemplu de rezerve datorate dezacordului cu conducerea entităţii auditate:

„Astfel, cum este explicat în nota „X" anexată, nu s-a prevăzut nicio depreciere în situaţiile financiare. Această practică nu este, în opinia noastră, în acord cu standardele internaţionale de raportare financiară. Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment linear şi al unei cote de ... pentru clădiri şi... pentru utilaje, trebuie să se ridice la suma de... pentru exerciţiul încheiat la 31 decembrie .... în consecinţă, amortismentele cumulate trebuie să se ridice la... mii lei, iar pierderile exerciţiului şi pierderile cumulate la ...mii lei.

După părerea noastră, cu excepţia incidenţei asupra conturilor anuale a faptelor menţionate în paragraful precedent, conturile anuale dau o imagine fidelă şi justă poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie..., cât şi contului de profit şi pierdere pentru exerciţiul încheiat la această dată, şi sunt conforme cu prevederile legale şi statutare."

5.6.4. Imposibilitatea exprimării unei opinii

O astfel de opinie datorată limitării întinderii lucrărilor se poate prezenta astfel:

7

„Noi nu am fost în măsură să asistăm la inventarul fizic, nici să procedăm la confirmarea directă a conturilor de clienţi, din cauza limitării întinderii lucrărilor noastre, impusă de către direcţiune.

Având în vedere importanţa faptelor expuse mai sus, noi nu ne exprimăm o opinie cu privire la situaţiile financiare."

5.6.5. Opinia defavorabilă

O astfel de opinie datorată de exemplu dezacordului asupra principiilor contabile se poate prezenta astfel:, Astfel, cum este explicat în nota „X", nu s-au constatat amortismente în situaţiile financiare. Această practică nu este, în opinia noastră, în acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat

în active corporale. Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment linear şi a unei cote de... pentru clădiri şi... pentru utilaje, trebuiau să se ridice la suma de ... pentru exerciţiul încheiat la 31 decembrie .... în consecinţă, amortismentele cumulate trebuiau să se ridice la... mii lei, iar pierderea exerciţiului si pierderile cumulate, la... mii lei.

După părerea noastră, din cauza incidenţei faptelor menţionate în paragraful precedent, situaţiile financiare nu dau o imagine fidelă situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie..., contului de profit şi pierdere pentru exerciţiul încheiat la această dată şi nu sunt conforme cu prevederile legale şi statutare.

5.7. Alte responsabilităţi de raportare

Auditorul, potrivit jurisdicţiei respective, poate avea si alte responsabilităţi de raportare în cadrul raportului de audit asupra situaţiilor financiare. Aceste alte responsabilităţi de raportare ar trebui să fie elaborate într-o secţiune separată din raportul auditorului care urmează paragrafului de opinie, pentru a le distinge clar de responsabilitatea de bază a acestuia: opinia asupra situaţiilor financiare.

5.8. Semnătura auditorului

Raportul de audit trebuie să poarte semnătura societăţii de expertiză contabilă însoţită de semnătura auditorului sau a conducătorului sau numai a auditorului persoană fizică.5.9. Data raportului

Raportul auditorului trebuie să poarte data de la sfârşitul lucrărilor de audit. Cititorul este astfel informat că auditorul a apreciat efectele asupra situaţiilor financiare şi asupra raportului său ale evenimentelor şi tranzacţiilor intervenite de care el a avut cunoştinţă până la această dată.

întrucât responsabilitatea auditorului constă în emiterea unui raport asupra situaţiilor financiare pregătite şi prezentate de conducerea societăţii, raportul său nu trebuie să poarte o dată anterioară celei la care situaţiile financiare au fost închise şi aprobate.

5.10. Adresa auditorului

Raportul trebuie să menţioneze într-un spaţiu anume locul specific, care este în general cel al oraşului în care sunt situate birourile auditorului care are responsabilitatea auditului.

Prezentaţi 4 deosebiri fundamentale între auditul statutar şi auditul intern. Audit intern (respectarea procedurilor interne stabilite de conducerea entităţii si alte comenzi sau solicitări ale conducerii).

Face parte din controlul intern al entităţii. Se realizează de regulă prin angajaţi (servicii, birouri etc.) independenţi de celelalte structuri executive. Nu are obligaţii extra entitate (de regulă). Independenţa e limitată la nivelul înţelegerii conducerii executive.

Auditul statutar (auditarea situaţiilor financiare si alte sarcini sau obiective stabilite de lege) Se realizează prin persoane fizice sau juridice stabilite de acţionari. Se respectă normele unui organism profesional. Asigură credibilitatea necesară pentru terţi asupra situaţiilor financiare ale entităţii.

Independenţa - principiul de bază pentru credibilitate

Definiţi auditul statutar şi identificaţi elementele fundamentale ale definiţieiPrin audit statutar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent şi independent asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi în

vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare şi complete a poziţiei şi situaţiei financiare precum şi a rezultatelor (performanţelor) obţinute de acesta. Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează şi certifică în totalitatea lor situaţiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activităţi şi operaţii specifice intreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziţii legale (legea contabilităţii, legea societăţilor comerciale, legea pieţelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor intreprinderii (acţionari, asociaţi).Elementele de bază ale conceptului de audit statutar sunt:

profesionistul competent şi independent care poate fi o persoană fizică sau persoană juridică; obiectul examinării efectuată de profesionistul contabil îl constituie situaţiile financiare ale entităţii, în totalitatea lor: bilanţ, cont de profit şi pierdere şi

celelalte componente ale situaţiilor financiare,, în funcţie de referenţialul contabil aplicabil; scopul examinării: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă, clară şi completă a poziţiei financiare (patrimoniului), a situaţiei

financiare şi a rezultatelor obţinute de entitatea auditată; criteriul de calitate în funcţie de care se face examinarea şi se exprimă opinia îl constituie standardele (normele) de audit şi standardele (normele)

contabile.Orice definiţie a auditului statutar trebuie să ţină cont de nevoile şi aşteptările utilizatorilor, în măsura în care acestea sunt rezonabile, precum şi de capacitatea auditorului statutar de a răspunde la aceste nevoi şi aşteptări.Publicul se aşteaptă ca auditorul statutar să joace un rol în protejarea intereselor sale, prin oferirea unei resigurări referitoare la:

acurateţea declaraţiilor financiare; continuitatea exploatării şi solvabilitatea firmei;`existenţa unor fraude;`respectarea de către firmă a obligaţiilor sale legale; comportamentul responsabil al firmei faţă de problemele legate de mediu şi probleme sociale

Ce sunt elementele probante şi care sunt principalele tehnici pentru obţinerea acestora? Potrivit Standardelor Internaţionale de Audit, elementele probante într-o misiune de audit (“audit evidence” sau “eléments probants”) reprezintă informaţii

obţinute de auditor pentru a ajunge la concluzii pe care acesta îşi fondează opinia; aceste informaţii constau în documente justificative şi documente contabile care stau la baza situaţiilor financiare şi care sunt coroborate cu informaţii din alte surse.

Elementele probante sunt obţinute printr-o combinare adecvată a testelor de procedură cu controalele substantive sau numai prin controalele substantive. Testele de procedură sunt testele care permit obţinerea de elemente probante privind eficacitatea conceperii şi funcţionării sistemelor contabile şi de control intern. Controalele substantive sunt controale proprii ale auditorului în contabilitatea intreprinderii şi constau în proceduri care urmăresc obţinerea elementelor probante prin care sunt detectate anomalii semnificative în situaţiile financiare; ele sunt de două tipuri:

- controale privind tranzacţiile, operaţiile şi soldurile conturilor;- proceduri analitice care constau în analiza tendinţelor şi ratiourilor (rapoartelor) semnificative, examenul variaţiilor şi examene de coerenţă cu alte

informaţii.Elementele probante trebuie să îndeplinescă cumulativ două condiţii de calitate pentru a putea să stea la baza fondării unei opinii: să fie suficiente şi să fie juste (adecvate).În cazul obţinerii de elemente probante pornind de la testele de procedură, aspectele sistemelor contabile şi de control intern asupra cărora auditorul va strânge elemente probante se referă la:

8

- conceperea sistemelor contabile şi de control intern; sunt aceste sisteme concepute de o manieră care să prevină sau să detecteze şi corecteze anomalii semnificative?

- funcţionarea sistemelor contabile şi de control intern; aceste sisteme au funcţionat de o manieră satisfăcătoare pe toată perioada?În colectarea elementelor probante pornind de la procedurile de conformitate, auditorul se asigură de posibilitatea obţinerii unor afirmaţii în materie: de existenţă: controlul intern există? de eficacitate: controlul intern funcţionează eficace? de permanenţă: controlul a funcţionat eficace pe toată perioada în cursul căreia auditorul înţelege să se sprijine pe el?În cazul obţinerii de elemente probante pornind de la controalele substantive, auditorul trebuie să determine dacă elementele rezultate din aceste controale precum şi din testele de procedură sunt suficiente şi adecvate pentru a stabili dacă la elaborarea situaţiilor financiare de către conducerea întreprinderii au fost întrunite criteriile următoare: de existenţă : un element al activului sau pasivului există la un moment dat; de drepturi şi obligaţii : un element de activ este un drept al intreprinderii iar un element de pasiv este o obligaţie pentru intreprinderea dată, la un moment

dat; de apartenenţă (de realitate) tranzacţiile sau evenimentele se referă la intreprinderea dată şi s-au produs în cursul perioadei respective; de exhaustivitate : activele, datoriile, tranzacţiile sau evenimentele au fost înregistrate şi toate faptele importante au fost menţionate; de evaluare : înregistrarea unui activ sau a unei datorii s-a făcut la valoarea lor de inventar; de măsurare : o operaţie sau un eveniment este înregistrată la valoarea sa de tranzacţionare şi un venit sau o cheltuială aparţin perioadei; de prezentare si publicitate : o informaţie este prezentată, clasată şi descrisă conform referenţialului contabil aplicabil.

Prezentaţi 5 elemente de bază ale raportului de audit statutar.

Raportul unei misiuni de audit de bază trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele elemente de bază: titlul, destinatarul, paragraful introductiv, paragraful cuprinzând natura şi întinderea lucrărilor de audit, paragraful opiniei, semnătura, adresa şi data raportului

Explicaţi relaţia dintre auditul financiar şi auditul statutar.

O misiune de audit financiar poate fi prealabilă unei misiuni de audit operaţional sau unei misiuni de audit de gestiune. Sintagma “audit financiar” este mult mai cuprinzătoare decât cea de “audit statutar”. Reglementarea europeană (Directiva a VIII-a) şi reglementările naţionale se referă numai la auditul statutar, adică auditul asupra situaţiilor financiare ale entităţii. Din acest punct de vedere, considerăm că folosirea sintagmei “audit financiar” în legislaţia românească în vigoare în locul celei de “audit statutar” folosită în legislaţia europeană este de natură a crea confuzii. Prin audit statutar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent şi independent asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare şi complete a poziţiei şi situaţiei financiare precum şi a rezultatelor (performanţelor) obţinute de acesta.Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează şi certifică în totalitatea lor situaţiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activităţi şi operaţii specifice intreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziţii legale (legea contabilităţii, legea societăţilor comerciale, legea pieţelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor intreprinderii (acţionari, asociaţi).

Paragraful introductiv al raportului de audit.Acest paragraf cuprinde identificarea situaţiilor financiare auditate precum şi o menţiune a responsabilităţilor conducerii entităţii auditate şi ale auditorului.Raportul de audit trebuie să identifice situaţiile financiare ale entităţii, care au făcut obiectul auditului, cât şi data şi perioada acoperite prin aceste

documente. Raportul trebuie să menţioneze că situaţiile financiare sunt în sarcina (responsabilitatea) conducerii entităţii şi că responsabilitatea auditorului este ca, pe baza auditului efectuat, să exprime o opinie asupra acestor situaţii financiare. Situaţiile financiare constituie reprezentarea faptelor de către conducere. Pregătirea lor presupune că direcţiunea face estimări contabile şi aduce judecăţi care au o incidenţă semnificativă, că ea stabileşte principiile şi metodele contabile potrivite, care trebuie să fie utilizate pentru pregătirea situaţiilor financiare. Dimpotrivă, responsabilitatea auditorului este de a audita aceste situaţii financiare, încât să poată exprima asupra acestora o opinie. Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea următoare:“Noi am procedat la auditarea situaţiilor financiare ale societăţii “X”, încheiate la 31 decembrie 200…, aşa cum sunt prezentate în anexele la prezentul Raport. Aceste situaţii financiare au fost stabilite sub responsabilitatea conducerii entităţii. Responsabilitatea noastră este, ca pe baza auditului nostru, să exprimăm o opinie asupra acestor conturi anuale”.

Prezentaţi elementele fundamentale ale definiţiei auditului financiar.Semnificaţia auditului financiar: dacă este vorba de “audit financiar care conduce la certificarea situaţiilor financiare”, fără nici o îndoială este vorba de o parte din

auditul legal, controlul legal sau auditul statutar.Denumirea simplă de “audit financiar” poate fi folosită pentru a desemna numeroase alte misiuni ca, de exemplu: auditul financiar al procedurilor informatizate de ţinere a contabilităţii; auditul financiar al operaţiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea regulamentară a acestora în situaţiile financiare; auditul financiar al contabilizării cheltuielilor sociale pentru a verifica respectarea legislaţiei sociale; auditul financiar asupra situaţiei fiscale; auditul financiar asupra conturilor de clienţi pentru a verifica dacă evaluarea creanţelor îndoielnice s-a făcut de o manieră prudentă etc.Altfel spus, orice analiză, orice control, orice verificare şi orice studiu asupra unei secţiuni sau a unei părţi din contabilitate sau din situaţiile financiare ale unei

entităţi poate fi calificată ca “audit financiar”.O misiune de audit financiar poate fi prealabilă unei misiuni de audit operaţional sau unei misiuni de audit de gestiune.Din cele prezentate rezultă că sintagma “audit financiar” este mult mai cuprinzătoare decât cea de “audit statutar”. Reglementarea europeană (Directiva a VIII-a) şi reglementările naţionale se referă numai la auditul statutar, adică auditul asupra situaţiilor financiare ale entităţii. Din acest punct de vedere, considerăm că folosirea sintagmei “audit financiar” în legislaţia românească în vigoare în locul celei de “audit statutar” folosită în legislaţia europeană este de natură a crea confuzii.Elementele principale care definesc auditul: examinarea unei informaţii trebuie să fie exclusiv o examinare profesională; scopul examinării unei informaţii este acela de a exprima o opinie asupra acesteia; opinia exprimată asupra unei informaţii trebuie să fie responsabilă şi independentă, ceea ce presupune că persoana care face această examinare are anumite responsabilităţi pentru activitatea sa şi trebuie să fie o persoană independentă; examinarea trebuie să se facă nu oricum ci după anumite reguli dinainte stabilite, cuprinse într-un standard sau normă legală sau profesională care constituie criteriu de calitate.

Prezentaţi schema metodologică a auditului statutar.

Prin audit statutar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent şi independent asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare şi complete a poziţiei şi situaţiei financiare precum şi a rezultatelor (performanţelor) obţinute de acesta. Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează şi certifică în totalitatea lor situaţiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activităţi şi operaţii specifice intreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziţii legale (legea contabilităţii, legea societăţilor comerciale, legea pieţelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor intreprinderii (acţionari, asociaţi).Elementele de bază ale conceptului de audit statutar sunt:

profesionistul competent şi independent care poate fi o persoană fizică sau persoană juridică; obiectul examinării efectuată de profesionistul contabil îl constituie situaţiile financiare ale entităţii, în totalitatea lor: bilanţ, cont de profit şi pierdere şi celelalte componente ale situaţiilor financiare,, în funcţie de referenţialul contabil aplicabil; scopul examinării: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă, clară şi completă a poziţiei financiare

9

(patrimoniului), a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de entitatea auditată; criteriul de calitate în funcţie de care se face examinarea şi se exprimă opinia îl constituie standardele (normele) de audit şi standardele (normele) contabile.

Orice definiţie a auditului statutar trebuie să ţină cont de nevoile şi aşteptările utilizatorilor, în măsura în care acestea sunt rezonabile, precum şi de capacitatea auditorului statutar de a răspunde la aceste nevoi şi aşteptări.Publicul se aşteaptă ca auditorul statutar să joace un rol în protejarea intereselor sale, prin oferirea unei resigurări referitoare la:

acurateţea declaraţiilor financiare; continuitatea exploatării şi solvabilitatea firmei; existenţa unor fraude; respectarea de către firmă a obligaţiilor sale legale; comportamentul responsabil al firmei faţă de problemele legate de mediu şi probleme sociale.

Definiţi auditul în general şi identificaţi elementele fundamentale ale definiţiei. Prin audit, în general, se înţelege examinarea profesională a unei informaţii în vederea exprimării unei opinii responsabile şi independente prin raportarea la un

criteriu (standard, normă) de calitate.Se reţin elementele principale care definesc auditul, în general, a căror absenţă poate pune în discuţie dacă o activitate este sau nu audit şi anume:

examinarea unei informaţii trebuie să fie exclusiv o examinare profesională: scopul examinării unei informaţii este acela de a exprima o opinie asupra acesteia; opinia exprimată asupra unei informaţii trebuie să fie res ponsabilă si independentă , ceea ce presupune că persoana care face această examinare are anumite

responsabilităţi pentru activitatea sa şi trebuie să fie o persoană independentă; examinarea trebuie să se facă nu oricum ci după anumite reguli dinainte stabilite, cuprinse într-un standard sau normă legală sau profesională care constituie criteriu de calitate.

Definiţi şi explicaţi pragul de semnificaţie în audit. În general, prin prag de semnificaţie se înţelege nivelul, mărimea unei sume peste care auditorul consideră că o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate

afecta regularitatea şi sinceritatea situaţiilor financiare, cât şi imaginea fidelă a rezultatului, a situaţiei financiare şi a patrimoniului intreprinderii.Altfel spus, pragul de semnificaţie reprezintă ceea ce în contabilitatea anglo-saxonă poartă denumirea de materialitate, adică nivelul de eroare sub care

înţelegerea şi interpretarea situaţiilor financiare nu vor fi afectate semnificativ. De exemplu, diferenţa dintre un profit net de 499mii lei şi unul de 500 mii lei nu pare să influenţeze evaluarea unei societăţi comerciale, în timp ce două cifre alternative de 250 mii lei şi 500 mii lei par să fie substanţial diferite şi probabil vor duce la o evaluare destul de diferită a societăţii.

La începutul misiunii, stabilirea unui prag global de semnificaţie este necesar pentru a determina domeniile şi sistemele semnificative.În cursul misiunii, pragurile de semnificaţie determinate pentru controlul fiecărei secţiuni din situaţiile financiare permite orientarea programelor de muncă

spre riscurile existente, prin stabilirea mai corectă a eşantioanelor de control; aceasta evită angajarea în lucrări care nu vor servi la fundamentarea opiniei asupra situaţiilor financiare. Aceste praguri sunt, în general, inferioare pragului global pentru a ţine cont de cumulul posibil al erorilor constatate.La sfârşitul misiunii, pragul global permite auditorului să aprecieze dacă erorile constatate trebuie să fie corijate sau să facă obiectul unei menţiuni în raport, dacă intreprinderea refuză să le corijeze. Ca urmare, stabilirea unor praguri de semnificaţie permite: orientarea mai bună şi planificarea misiunii; evitarea lucrărilor inutile; justificarea deciziilor referitoare la opinia emisă. Pentru determinarea pragului de semnificaţie pot fi utilizate diferite elemente de referinţă: capitalurile proprii, rezultatul net, cifra de afaceri etc. Definirea pragului de semnificaţie permite auditorului încă de la începutul activităţii (misiunii) sale să aprecieze mai bine sistemele şi conturile susceptibile să conţină erori sau inexactităţi semnificative, iar la sfârşitul misiunii să aprecieze dacă anomaliile pe care le-a descoperit trebuie să fie corectate în cadrul exerciţiului, în scopul de a putea emite o opinie fără rezerve.Unele circumstanţe particulare trebuie avute în vedere la determinarea pragului de semnificaţie:

existenţa unor prevederi legale, statutare sau contractuale; evoluţia importantă de la un an la altul a unor posturi; capitaluri proprii sau rezultate anormale.

Ce sunt sistemele şi domeniile semnificative în audit? Profesionistul contabil are posibilitatea să îşi orienteze misiunea în funcţie de domeniile şi sistemele semnificative; această orientare are ca obiectiv

identificarea riscurilor care pot avea o incidenţă semnificativă asupra situaţiilor financiare şi deci asupra programării şi planificării misiunii de audit, permiţând: determinarea naturii şi întinderii controalelor în raport cu pragul de semnificaţie ales; organizarea lucrărilor de audit astfel încât să fie atins obiectivul de a certifica situaţiile financiare în mod raţional, cu maxim de eficacitate şi în cadrul termenelor convenite cu clientul La începutul misiunii, stabilirea unui prag global de semnificaţie este necesar pentru a determina domeniile şi sistemele semnificative.

criterii de calitate in audit a spune ca sit fin sunt fidele pp satisfacerea concomitenta a 6 criterii de calitate:- crit exaustivitatii pp toate operatiile si tranzactiile ce privesc I-rea si au fost inregistrate in ctb- crit realitatii trazactiile si operatiile sunt reale su nu fictive si pot fi justificate cu inscrisuri sincer intocmite- crit perioadei corecte tranzac si operatii se refera la perioada corespunzatoare cu respectarea princip independentei exerci- crit evaluarii corecte active datorii ch tranzactii si operatii sunt arithmetic exacte si au fost determinate cu respectarea regulilor de evaluare prevazute in

referentialul ctbaprobat- crit imputarii corecte tranz si oper au fost inregistrate in cont corespunzator cu respectarea criteriilor de recunostere- c preluarii corecte din analytic in sintetic din cont in balante din balante in sit fin pe componente prevazute in referential ctb aprobat

audit intern-control intern A intern reprez acea componenta a a financiar care consta in examinarea profesionala efectuata de un prof ctb competent si independent in vederea exprimarii unei opinii motivate in legatura cu validitatea si corecta aplicare a procedurilor interne stabilite de conducerea I-rii. A intern reprezinta un compartiment de control din cadrul I-rii care efectueaza verificari pt aceasta, face parte din controlul intern al I-riisi are ca obiective de baza verify eficacitatii sistemelor ctb si de control intern. Controlul intern Sistemul de control intern reprez un ansamblu de politici si proceduri puse in aplicare de conducerea unei entitati in vederea asigurarii,, in masura posibilului, a unor gestionari riguroase si eficiente a active acesteia; implica respectarea politicilor de gestiune, protejarea activelor, prevenirea si detectarea fraudelor si erorilor, exactitatea si exhaustivitatea inregistrarilor ctb si stabilirea la timp a informatiilor fin. Existenta unui system de control intern rational conceput aplicat constituie o serioasa prezumtie asupra fiabilitatii conturilor si a concordantei dintre datele ctb-tii si realitatea.

diferenta a financiar si control financiar A fin reprez orice informatie in ctb unei entitaticu character de control, inspectie, revizie, analiza, studio cercetare efectuata de un profesionest ctbcompetent si independent dc celelalte elemente fundamentale ale a. general sunt intrunite

A general A fin A statutar-examinarea profesionala -ex. Prof - exam prof-obiect=orice informatie -orice info fin-ctb -sit. Fin in ansamblul lor-specialist – competent - profesionist ctb-competent - prof ctb-competent

- independent -independent -independent-scop-emiterii unei opinii -scop-emiterii unei opinii - pozitia, patrimoniu, sit fin-criteriu de calitatea Standard -criteriu de calitatea Standard - criteriu standarde nationalesau norma, reglementare sau norma, reglementare sau internationale de audit

deosebiri a statutar si a intern - statut a -fz liber de sarcinide audit pe piata - fac parte din structura I-rii, de regula sub conducerea directiei generale-metodologie folosita- se efect dupa o metodologie unica si unitare emisa de IFAC – se efct dupa o metod unica care in aplicareeste adaptata specificului strategiei si -independenta -absoluta - restictiva, nu si fata de director general culturii I-rii-pozitia fata de o -nu are ca obiect despoperirea de fraude dar odata descope- - nu are ca obiect despoperirea de fraude, pozitia sa e mai favorabila ptfrauda rita in afara obligatiilor de divulgare este luata in considerare descoperirea si prevenirea lorintrucat are obligatia aplicand principiul

doar in masura in care aceasta are un impact semnif asupra sit fin scepticismuluiprofesional sa suspecteze orice nerespectare a proced. De -obiectul a - sit fin ale I=rii - existenta, adaptabilitatea si mod de respectarea a proced de control intern-benebiciarii audit -utilizatorii sit fin -responsabilii compartimentelor auditate din cadrul I-rii-aria de acoperire -se refera la toate fct-le I-riidar in masura in care acestea - la toate fct-le I-rii in integritatea lor (CC)

contribuie la elaorarea sit fin (HR, tehnic)

10