1

BUGET ŞI TREZORERIE

I. SISTEMUL BUGETAR

Bugetul oricărei entităŃi publice (stat, unitate administrativ-teritorială, instituŃie publică etc.) este un plan financiar în care sunt prevăzute veniturile şi cheltuielile pe o perioadă determinată, în scopul îndeplinirii unor obiective şi sarcini precis stabilite la nivelul entităŃii respective. Sub aspectul conŃinutului, bugetul exprimă relaŃii sociale de natură economică care se stabilesc între participanŃii la executarea acestui plan financiar.

Din punct de vedere al conŃinutului, bugetul public poate fi considerat ca fiind:

a. un document – un act în care sunt prevăzute şi aprobate anual veniturile şi cheltuielile publice sau, după caz, numai cheltuielile, în funcŃie de sistemul de finanŃare a instituŃiilor publice;

b. o lege – un act juridic prin care se prevăd şi se aprobă, prin lege, veniturile şi cheltuielile anuale ale statului sau ale instituŃiilor publice. Fiecare din componentele sistemului bugetar prin care se stabilesc resursele şi cheltuielile publice se aprobă printr-o lege;

c. un sistem de fluxuri financiare – privind constituirea fondurilor publice, pe de o parte, şi distribuirea sau repartizarea acestor fonduri către beneficiari, pe de altă parte;

d. un instrument de politică financiară – întrucât stabilizarea fiscală, obiectivele politicii în domeniul veniturilor şi distribuŃiei bunăstării, precum şi alocarea resurselor pot fi realizate prin instrumentul politicii fiscale şi prin cel al politicii în domeniul cheltuielilor publice.

Bugetul public are următoarele trăsături: ¬ bugetul public este un act de previziune, acesta prezentându-se sub forma unui tablou evaluativ şi comparativ de resurse publice şi cheltuieli reprezentând destinaŃiile acestora; ¬ bugetul public este un act de autorizare prin care puterea executivă este împuternicită de puterea legislativă să cheltuiască şi să perceapă venituri, potrivit prevederilor legale în vigoare; ¬ bugetul public este un act de control, întrucât aprobarea

bugetului este principala formă de control parlamentar asupra executivului; ¬ bugetul public este un act anual, întrucât anul bugetar este cel mai potrivit interval pentru care se poate efectua programarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare şi se poate urmări execuŃia indicatorilor bugetari.

Legea finanŃelor publice aflată astăzi în vigoare este Legea nr.500/2002. Prin aceasta se stabileşte sistemul de bugete prin care se constituie şi se utilizează fondurile publice, precum şi probleme legate de elaborarea, aprobarea, executarea şi raportarea acestora. În cadrul sistemului unitar de bugete sunt incluse:

• bugetul de stat;

2

• bugetul asigurărilor sociale de stat; • bugetele locale;

• bugetele fondurilor speciale; • bugetul trezoreriei statului;

• bugetele instituŃiilor publice autonome; • bugetele instituŃiilor publice finanŃate integral sau parŃial din bugetul de stat, bugetul

asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz;

• bugetele instituŃiilor publice finanŃate integral din venituri proprii; • bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale

căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice; • bugetul fondurilor externe nerambursabile.

Prin această reglementare se introduce şi noŃiunea de „buget general consolidat” care, nu este un buget de sine stătător în elaborare, aprobare, executare şi raportare, ci este o sumă a bugetelor din cadrul sistemului bugetar românesc.

Componentele sistemului unitar de bugete pot fi grupate şi reunite în două categorii, respectiv:

Bugetul public naŃional – care este format din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale;

Bugetul general consolidat – care reprezintă ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agregate şi consolidate pentru a forma un întreg.

Prin consolidare, în situaŃia transferului de sume între bugetele componente ale sistemului, vor fi eliminate posturile care pentru bugetul ierarhic superior reprezintă o cheltuială, iar pentru bugetul ierarhic inferior reprezintă un venit, evitându-se astfel dubla înregistrare a acestora. Această operaŃiune include şi ajustările determinate de intrările anuale de credite externe şi rambursările ratelor de capital.

Fiecare dintre bugetele sistemului bugetar sunt constituite din venituri şi cheltuieli. Veniturile publice sunt limite minime ce pot fi depăşite, fiind impuse de nivelul cheltuielilor publice totale. Spre deosebire de acestea, cheltuielile publice reprezintă limite maxime ce nu pot fi depăşite, întrucât aceasta ar genera dezechilibre la nivelul sistemului unitar de bugete.

În general, bugetul este considerat ca o oglindă în expresie financiară a politicii Guvernului. Astfel, pentru ca bugetul să fie un instrument eficient, în toate fazele procesului complex de elaborare şi execuŃie a acestuia s-au impus o serie de reguli şi principii care concură la o bună administrare şi gestionare a fondurilor publice ale unei naŃiuni.

Aceste principii sunt următoarele: principiul universalităŃii, principiul unităŃii, principiul neafectării veniturilor bugetare, principiul anualităŃii, principiul specializării, principiul unităŃii monetare, principiul publicităŃii, principiul echilibrului bugetar.

3

În practica internaŃională sunt utilizate diferite tipuri de bugete, dintre care, în cele ce urmează, vom analiza bugetul de mijloace şi bugetul pe programe.

a. Bugetul de mijloace prezintă şi detaliază mijloacele financiare alocate diferitelor categorii de servicii publice. Întrucât resursele financiare ale statului sunt limitate, trebuie realizată o prioritizare a cheltuielilor şi o selectare a acestora în funcŃie de anumite criterii ce se referă în principal la costul şi la randamentul serviciilor publice. Acest tip de buget are caracterul unui buget funcŃional, el fiind axat pe mijloacele ce pot fi utilizate pentru acoperirea nevoilor publice la nivelul unui an şi nu pe scopuri sau obiective ce ar trebui atinse în anul bugetar respectiv.

b. Bugetul pe programe este un instrument modern al gestiunii finanŃelor publice, elaborat în funcŃie de obiectivele propuse pentru un orizont de referinŃă multianual. Spre deosebire de bugetul de mijloace care avea o finalitate anuală, în bugetul pe programe sunt înscrise cheltuieli destinate realizării unor obiective pe termen mediu şi lung. Bugetul pe programe reflectă ansamblul cheltuielilor pentru un obiectiv cu repartizarea creditelor bugetare ce se deschid anual în scopul propus, folosindu-se tehnica bugetizării. Preocuparea vizând realizarea echilibrului pe termen scurt este estompată de programarea multianuală, în cadrul căreia echilibrul este urmărit pe perioade de trei, cinci sau mai mulŃi ani bugetari, necesari realizării obiectivelor propuse printr-o pluralitate de programe.

II. TEHNOLOGIA BUGETAR Ă – METODE CLASICE ŞI MODERNE

Proiectarea veniturilor şi cheltuielilor ce reprezintă esenŃa bugetului are şi o componentă tehnică ce nu se poate realiza decât pe baza unor metode specifice (tehnici de previziune şi analize macroeconomice).

1. Metode clasice de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare

Dintre metodele clasice care stabilesc cuantumul veniturilor şi cheltuielilor bugetare evidenŃiem: metoda automată, metoda majorării(diminuării) şi metoda evaluării directe. Metodele clasice de fundamentare a indicatorilor bugetari prezintă o serie de dezavantaje legate de volumul insuficient de informaŃii, de lipsa de predictibilitate şi cuantificarea cu dificultate a unor factori care pot influenŃa în viitor economia unei Ńări, precum şi de neluarea în considerare a eficienŃei cheltuirii banului public. Astfel, din ce în ce mai des locul metodelor clasice este preluat de metode moderne de evaluare a componentelor bugetului.

2. Metode moderne de fundamentare a componentelor bugetului

Indiferent de tehnica de dimensionare a cheltuielilor practicată în fiecare Ńară şi de orizontul de timp pe care se decide utilizarea resurselor, metodele moderne se bazează, în principal, pe analiza cost-avantaje (cost-benefit analysis). Aceasta reprezintă un set de tehnici construite în vederea asigurării unei alocări eficiente a resurselor limitate între diferite proiecte de investiŃii.

4

Metoda permite folosirea indicatorilor de eficienŃă şi introduce posibilitatea alegerii multicriteriale.

Dintre metodele moderne de fundamentare a indicatorilor bugetari vom studia: metoda de planificare, programare, bugetizare; metoda managementului prin obiective; metoda bazei bugetare zero; metoda raŃionalizării opŃiunilor bugetare.

III. PROCESUL BUGETAR LA NIVELUL BUGETULUI DE STAT

Bugetul de stat exprimă relaŃiile economice în formă bănească ce iau naştere între stat, pe de o parte, şi membrii săi, persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, în procesul repartiŃiei produsului intern brut, potrivit obiectivelor de politică economică, socială şi de altă natură ale clasei politice aflate la putere în perioada respectivă, în scopul satisfacerii intereselor generale ale societăŃii. Aceste relaŃii economice se manifestă dual, pe de o parte, ca relaŃii de mobilizare a resurselor băneşti la dispoziŃia statului, iar pe de altă parte, ca relaŃii de repartizare a acestor resurse.

Rolul bugetului de stat este deosebit de complex, acesta fiind considerat un instrument prin care se realizează alocarea şi redistribuirea resurselor, precum şi reglarea activităŃii economice şi sociale.

ClasificaŃia bugetară reprezintă gruparea veniturilor şi cheltuielilor bugetare într-o ordine obligatorie şi după criterii unitare. ClasificaŃia bugetară este elaborată de Ministerul FinanŃelor Publice.

Conform legii finanŃelor publice (Legea 500/2002 Art.29) veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile pe părŃi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz.

Veniturile publice sunt structurate conform criteriului economic. Constituirea veniturilor bugetare se face pe seama impozitelor, taxelor, contribuŃiilor şi a altor vărsăminte prelevate de la persoanele juridice şi de la persoanele fizice.

Cheltuielile sunt distribuite după clasificaŃia funcŃională, iar în cadrul acesteia, fiecare nivel este explicitat după clasificaŃia economică. ClasificaŃia funcŃională grupează cheltuielile după destinaŃia lor pe domenii de activitate, iar clasificaŃia economică presupune gruparea cheltuielilor după natura şi efectul lor economic.

Procesul bugetar constă în elaborarea, aprobarea, executarea, încheierea, controlul şi raportarea rezultatelor execuŃiei bugetului.

CompetenŃele şi responsabilităŃile în procesul bugetar revin Parlamentului (organ legislativ), Guvernului (autoritate publică a puterii executive), AutorităŃilor administraŃiei publice locale

5

(autorităŃi deliberative, autorităŃi executive), Ministerului FinanŃelor Publice (organ de specialitate al administraŃiei publice centrale) şi Ordonatorilor de credite (a. Ordonatori principali de credite; b. Ordonatori secundari sau terŃiari de credite).

a. Elaborarea proiectului bugetului de stat se desfăşoară pe baza unui calendar (termene limită pentru fiecare subetapă), este realizată de către Guvern prin M.F.P., pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum şi a proiectelor bugetelor locale. Elaborarea proiectului se întemeiază pe: − prognozele indicatorilor macroeconomici şi sociali; − politicile fiscale şi bugetare; − prevederile memorandumurilor de finanŃare; − politicile şi strategiile sectoriale; − programele întocmite de către ordonatorii principali de credite; − propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat; − posibilităŃile de finanŃare a deficitului bugetar. După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare şi de buget (întocmite de M.F.P.), acesta le supune spre adoptare Parlamentului.

b. Examinarea şi aprobarea proiectului bugetului de stat este a doua etapă a procesului bugetar, care cuprinde dezbaterea şi aprobarea bugetului în Parlament. Se parcurg următoarele faze: − avizarea proiectului la nivelul comisiilor de specialitate; − întocmirea raportului comun; − dezbaterea în şedinŃa comună a celor două camere ale Parlamentului; − votarea legii bugetului de stat; − promulgarea legii bugetului de stat de către preşedintele Ńării; − publicarea legii bugetului de stat în „Monitorul Oficial”. Legile bugetare cuprind: - la venituri, estimările anului bugetar; - la cheltuieli, creditele bugetare determinate de autorizările conŃinute în legi specifice, în structura funcŃională şi economică a acestora; - deficitul sau excedentul bugetar, după caz; - reglementări specifice exerciŃiului bugetar. Anexele legilor bugetare cuprind: - sintezele bugetului de stat, bugetului Fondului NaŃional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate; - bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea; - sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi criteriile de repartizare a acestora; - alte anexe specifice. Trebuie menŃionat că Bugetul de stat se aprobă odată cu Bugetul asigurărilor sociale de stat (care se întocmeşte distinct de Bugetul de stat). În cursul exerciŃiului bugetar, legile bugetare anuale pot fi modificate prin legi de rectificare (până la data de 30 noiembrie).

c. ExecuŃia bugetului de stat înseamnă activitatea de încasare a veniturilor bugetare şi de efectuare a plăŃii cheltuielilor aprobate prin buget. Ansamblul operaŃiunilor prin care se realizează această activitate reprezintă execuŃia de casă a bugetului. ExecuŃia de casă a bugetului se realizează prin interacŃiunea trezorerie publică – bănci. Înainte de trecerea la execuŃia efectivă a bugetului, are loc repartizarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare pe trimestre şi pe instituŃii. Repartizarea se efectuează cu aprobarea M.F.P. şi a ordonatorilor de credite principali şi secundari. Repartizarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare se poate modifica de către M.F.P.

c1) ExecuŃia veniturilor bugetului de stat este activitatea de încasare a impozitelor, taxelor, contribuŃiilor şi a altor venituri cuvenite acestui buget.

6

Principiile care stau la baza execuŃiei veniturilor bugetare sunt: 1. nici un impozit, taxă sau alte obligaŃii de natura acestora nu pot fi înscrise în buget şi încasate, dacă acestea nu au fost stabilite prin lege; 2. legea bugetară anuală aprobă, pentru fiecare an, lista impozitelor, taxelor şi a cotelor acestora, precum şi a celorlalte venituri ale statului care urmează să se perceapă; 3. este interzisă perceperea sub orice titlu şi sub orice denumire de contribuŃii directe sau indirecte în afara celor stabilite prin lege.

Colectarea creanŃelor bugetare

Ministerul FinanŃelor administrează veniturile statului, iar AgenŃia NaŃională de Administrare Fiscală are printre obiectivele principale colectarea veniturilor bugetului de stat.

Stingerea creanŃelor fiscale se face prin: plată, compensare, restituire, executare silită sau anulare a creanŃelor fiscale. Colectarea veniturilor bugetare se realizează în cadrul unităŃilor publice. Orice venit neîncasat până la 31 decembrie a anului se va încasa în contul bugetului pe anul următor. Încasarea veniturilor se poate realiza prin procedeele următoare: − calcularea şi plata directă de către subiecŃii impozitelor; − calcularea, reŃinerea şi vărsarea la bugetul de stat a impozitului datorat de către o terŃă persoană; − impunerea şi debitarea de către organele fiscale; − utilizarea timbrelor fiscale.

Etapele execuŃiei veniturilor bugetare sunt: aşezarea veniturilor bugetare (identificarea materiei impozabile şi determinarea mărimii acesteia); lichidarea veniturilor bugetare (stabilirea cuantumului impozitului aferent materiei impozabile); emiterea titlului de percepere (înscrierea cuantumului venitului bugetar într-un act pe baza căruia se autorizează organul fiscal pentru perceperea unui anumit nivel în contul bugetului); perceperea veniturilor bugetare (activitatea de încasare efectivă a impozitelor, taxelor etc.).

c2) ExecuŃia cheltuielilor bugetului de stat înseamnă activitatea de efectuare a cheltuielilor prevăzute şi aprobate prin acest buget. Creditul bugetar este suma aprobată prin buget reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanŃa şi efectua plăŃi în cursul anului bugetar. Spre deosebire de creditul bugetar, creditul de angajament este limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate, în limitele aprobate prin legea bugetară anuală. Creditul destinat acŃiunilor multianuale reprezintă sumele alocate unor programe, proiecte, obiective etc. şi care se desfăşoară pe o perioadă mai mare de un an. ExecuŃia cheltuielilor bugetare se bazează pe următoarele principii: creditele bugetare sunt nerambursabile şi nepurtătoare de dobândă; creditele bugetare aprobate sunt autorizate pentru tot anul bugetar; creditele bugetare aprobate nu pot fi majorate fără a se preciza sursele de finanŃare ExcepŃie fac alocaŃiile pentru cheltuielile de personal ce nu pot fi majorate şi nici virate şi utilizate la alte capitole de cheltuieli; creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate şi utilizate pentru finanŃarea altui ordonator principal de credite; virările de credite bugetare între subdiviziunile clasificaŃiei bugetare sunt în competenŃa ordonatorilor principali de credite şi se pot efectua în anumite limite şi condiŃii; menŃinerea unor credite bugetare este analizată lunar de către

7

ordonatorii principali de credite care pot formula propuneri de anulare a acestora dacă se constată că nu sunt necesare. Creditele bugetare anulate majorează Fondul de rezervă bugetară la dispoziŃia Guvernului prevăzut în bugetul de stat; creditele bugetare aprobate şi care nu au fost utilizate până la sfârşitul exerciŃiului bugetar sunt anulate. Etapele intermediare execuŃiei cheltuielilor bugetare sunt: repartizarea trimestrială a creditelor bugetare şi deschiderea creditelor bugetare.

Etapele execuŃiei cheltuielilor bugetare sunt: angajarea; lichidarea cheltuielilor bugetare; ordonanŃarea cheltuielilor bugetare; plata cheltuielilor bugetare. Angajarea reprezintă actul care generează obligaŃia unei instituŃii publice de a plăti o sumă de bani unui terŃ pe baza unui act juridic. Lichidarea cheltuielilor bugetare constă în verificarea existenŃei angajamentelor, a sumelor datorate, a condiŃiilor de exigibilitate ale angajamentului, pe baza documentelor justificative care să ateste operaŃiunea respectivă. OrdonanŃarea cheltuielilor bugetare este etapa în care se confirmă că livrările de bunuri şi servicii au fost efectuate sau alte creanŃe au fost verificate şi că plata poate fi realizată. Plata cheltuielilor bugetare reprezintă actul final prin care instituŃia publică achită obligaŃiile sale faŃă de terŃi. Primele trei operaŃii ale procesului execuŃiei cheltuielilor bugetare se efectuează de către ordonatorii de credite bugetare sau de către persoanele delegate de aceştia. Plata cheltuielilor bugetare se face prin unităŃile de trezorerie, cu excepŃia plăŃilor în valută care se efectuează prin bănci. Instrumentele de plată folosite de către instituŃiile publice sunt cecul de numerar şi ordinul de plată pentru Trezoreria statului.

d. Contul general al execuŃiei bugetului de stat Pe baza dărilor de seamă contabile prezentate de ordonatorii principali de credite, a conturilor privind execuŃia de casă a bugetului de stat prezentate de organele care, potrivit legii, au această sarcină şi în urma verificării şi analizării acestora, M.F.P. elaborează contul general anual de execuŃie a bugetului de stat, pe care îl prezintă Guvernului. Guvernul, după analiză, îl definitivează şi îl prezintă spre aprobare Parlamentului, până la data de 1 iulie a anului următor celui de execuŃie. Aprobarea se face prin lege, după verificarea de către Curtea de Conturi. Contul anual de execuŃie a bugetului de stat va cuprinde: − la venituri: prevederi bugetare iniŃiale; prevederi bugetare definitive; încasări realizate; − la cheltuieli: credite bugetare iniŃiale; credite bugetare definitive; plăŃi efectuate.

IV. PARTICULARIT ĂłI ALE BUGETELOR LOCALE, ALE BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT ŞI ALE BUGETELOR FONDURILOR SPECIALE

1. Caracteristicile bugetelor locale şi structura sistemului bugetar local

Bugetul local este documentul prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile unităŃilor administrativ-teritoriale.

8

Organizarea bugetelor locale demonstrează autonomia administraŃiei locale faŃă de puterea centrală, precum şi relaŃiile existente între administraŃiile teritoriale locale.

Sistemul bugetar local cuprinde: bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, judeŃelor şi municipiului Bucureşti; bugetele instituŃiilor publice finanŃate integral sau parŃial din bugetele locale; bugetele instituŃiilor publice finanŃate integral din venituri proprii; bugetul împrumuturilor externe şi interne, pentru care rambursarea, plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi a altor costuri se asigură din bugetele locale; bugetul fondurilor externe nerambursabile.

În condiŃiile actuale, cu toate că bugetele locale au mai multe surse de venituri, acestea sunt insuficiente, ceea determină existenŃa unor raporturi de dependenŃă faŃă de bugetul statului.

Veniturile bugetelor locale se constituie din:

• venituri proprii formate din: impozite, taxe, contribuŃii, alte vărsăminte, alte venituri şi cote defalcate din impozitul pe venit;

• sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat; • subvenŃii primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete; • donaŃii şi sponsorizări.

Cheltuielile care se finanŃează din bugetele locale sunt diferenŃiate în funcŃie de structura bugetelor la care se referă.

La baza elaborării, aprobării şi execuŃiei bugetelor locale stau, în general, aceleaşi principii şi reguli care funcŃionează şi în cazul bugetului de stat. Alături de aceste principii, în cazul bugetelor locale se aplică şi următoarele: ¬ Principiul echilibrului prevede ca cheltuielile

bugetelor locale să se acopere integral din veniturile acestor bugete. ¬ Principiul solidarităŃii implică ajutorarea unităŃilor administrativ-teritoriale, precum şi a persoanelor fizice aflate în situaŃie de extremă dificultate, prin alocarea de sume din fondul de rezervă bugetară constituit în

bugetul local. ¬ Principiul autonomiei locale financiare prevede ca unităŃile administrativteritoriale să aibă dreptul la resurse financiare suficiente pentru a le putea utiliza în exercitarea atribuŃiilor lor. Aceste organe locale au competenŃa stabilirii nivelurilor impozitelor şi taxelor locale, în condiŃiile legii. ¬ Principiul proporŃionalităŃii implică faptul că resursele financiare ale unităŃilor administrativ-teritoriale trebuie să fie proporŃionale cu responsabilităŃile autorităŃilor administraŃiei publice locale stabilite prin lege. ¬ Principiul consultării prevede faptul că autorităŃile administraŃiei publice locale, prin structurile asociative ale acestora, trebuie să fie consultate asupra procesului de alocare a resurselor financiare de la bugetul de stat către bugetele locale.

9

2. Procesul bugetar la nivel local

Procesul bugetar cuprinde ansamblul acŃiunilor şi măsurilor întreprinse de instituŃiile locale competente, în scopul concretizării politice economice, sociale şi financiare a statului.

Etapele acestui proces sunt:

Etapa I. Elaborarea proiectelor bugetelor locale;

Etapa II. Aprobarea proiectelor bugetelor locale;

Etapa III. ExecuŃia bugetelor locale;

Etapa IV. Încheierea execuŃiei bugetelor locale.

Excedentul anual al bugetului local, rezultat la încheierea exerciŃiului bugetar, după efectuarea regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi a transferurilor consolidabile din bugetul de stat sau din alte bugete, se utilizează, în ordine, pentru: 1. rambursarea eventualelor împrumuturi restante; plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi a altor costuri aferente acestora; 2. constituirea fondului de rulment.

Fondul de rulment funcŃionează la nivelul fiecărei unităŃi administrativ-teritoriale, în afara bugetului local, şi poate fi utilizat, temporar, pentru acoperirea golurilor de casă provenite din decalaje între veniturile şi cheltuielile anului curent, precum şi pentru acoperirea definitivă a eventualului deficit bugetar rezultat la finele exerciŃiului bugetar. După epuizarea fondului de rulment, golurile temporare de casă pot fi acoperite din împrumuturi acordate de Ministerul Economie şi FinanŃelor din disponibilităŃile contului curent general al Trezorerie statului, în anumite limite. Fondul de rulment poate fi utilizat şi pentru finanŃarea unor investiŃii de interes local sau pentru dezvoltarea serviciilor publice locale în interesul colectivităŃii, cu aprobarea autorităŃilor deliberative.

3. Bugetul asigurărilor sociale de stat

Bugetul asigurărilor sociale de stat este planul financiar anual care reflectă constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare ocrotirii pensionarilor, salariaŃilor asiguraŃi, mamelor cu copii mici în îngrijire, anumitor categorii de refugiaŃi şi membrilor familiilor lor. Începând din anul 1991, bugetul asigurărilor sociale de stat se întocmeşte separat de bugetul de stat şi se aprobă de Parlament odată cu acesta.

Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat sunt structurate după cum urmează:

a. venituri fiscale sub forma contribuŃiilor obligatorii, respectiv:

• contribuŃii pentru asigurări sociale de stat datorate de angajatori

10

• contribuŃii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorate de angajatori;

• contribuŃii individuale de asigurări sociale, datorate de asiguraŃi; • contribuŃii de asigurări sociale datorate de alte persoane asigurate; • contribuŃiile persoanelor care încheie contracte de asigurare socială.

b. venituri nefiscale formate din: venituri din proprietate, vânzări de bunuri şi servicii, venituri din prestări de servicii şi alte activităŃi, diverse alte venituri.

c. subvenŃii primite de la bugetul de stat.

Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat acoperă contravaloarea prestaŃiilor de asigurări sociale din sistemul public, cheltuielile privind organizarea şi funcŃionarea sistemului public, finanŃarea unor investiŃii proprii, precum şi alte cheltuieli prevăzute de lege.

Bugetul asigurărilor sociale se elaborează şi se aprobă în condiŃii de echilibru. Excedentele anuale ale acestui buget pot fi utilizate în anul următor, potrivit destinaŃiilor aprobate prin lege, după restituirea transferurilor primite de la bugetul de stat. Eventualul deficit curent al bugetului asigurărilor sociale de stat se acoperă în ordine din disponibilităŃile bugetului din anii precedenŃi, din fondul de rezervă şi, numai în mod excepŃional, după epuizarea acestui fond, se apelează la alocaŃii din bugetul de stat.

Bugetul asigurărilor sociale de stat se elaborează şi se aprobă în acelaşi cadru şi în aceleaşi condiŃii ca şi bugetul de stat.

4. Bugetele fondurilor speciale

Fondurile speciale sunt venituri publice constituite prin legi speciale prin care se stabilesc şi destinaŃiile acestora. Bugetele fondurilor speciale se elaborează şi se administrează în afara bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat. ExistenŃa acestor fonduri reprezintă o excepŃie de la principiul clasic al unităŃii bugetare. Cele două bugete elaborate pentru fondurile speciale sunt: bugetul fondului naŃional unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetul asigurărilor pentru şomaj. Primul buget se aprobă ca anexă la legea bugetului de stat, iar al doilea ca anexă la legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

V. ECHILIBRUL BUGETAR

1. Soldurile bugetare şi activitatea economică

MenŃinerea echilibrului bugetar, axiomă a clasicismului politicii bugetare şi economice, semnifică necesitatea asigurării egalităŃii dintre veniturile şi cheltuielile bugetare, necesitate derivată din regulile unei bune gestiunii a finanŃelor private.

11

În cadrul ansamblului economic deficitele bugetare sunt dificil de măsurat, atât din motive conceptuale, cât şi politice.

Aprecierea efectelor economice pe care soldurile bugetare negative, deficitele le generează, necesită, în afara alegerii unui deficit semnificativ, adecvat, identificarea obiectivului îndatorării publice, care poate fi de ordin pur financiar sau care poate corespunde unei nevoi economice.

În cazul dezechilibrelor bugetare, intervenŃia anticiclică a statului valorifică rolul reglator al bugetului, bazat pe jocul stabilizatorilor automaŃi, constând în utilizarea deliberată a cheltuielilor şi veniturilor bugetare pentru a influenŃa activitatea economică. În acest sens, separarea soldului bugetar într-o componentă conjuncturală şi alta structurală este utilă pentru orientarea alegerilor autorităŃilor publice în domeniul bugetar.

Un deficit bugetar proiectat se poate diminua în perioada de execuŃie bugetară, dacă, în condiŃiile unor cheltuieli bugetare date, încasările bugetare cresc datorită creşterii neprevăzute a activităŃii economice. În cazul încetinirii activităŃii economice fenomenul este invers. Altfel spus, în condiŃiile unor rate fiscale constante, randamentul fiscal creşte prin extinderea bazei de impozitare, extindere datorată creşterii activităŃilor reale din economie şi a inflaŃiei.

Asemenea relaŃii complexe există şi între cheltuielile bugetare şi conjunctura economică.

2. Echilibrul bugetar şi fluctuaŃiile economice

ConjuncŃia principiului anualităŃii cu cel al echilibrului, excluzând resursele de împrumut, a avut drept corolar echilibrul bugetar anual, principiu abandonat progresiv, sub impulsul conceptului de finanŃe funcŃionale, în cadrul bugetelor ciclice şi, în continuare, a bugetelor reglatoare, abordări impuse de randamentele fiscale insuficiente.

Bugetul ciclic are ca scop realizarea echilibrului bugetar în cadrul unui buget plurianual, luând în considerare variaŃiile raportului şi ale nivelurilor venituri-cheltuieli, încasări-plăŃi, în diferite faze ale ciclurilor economice.

Bugetul reglator este specific politicilor anticiclice, dispariŃia ciclului economic clasic ducând la diminuarea importanŃei bugetului ciclic.

3. Multiplicatorul bugetar şi cerinŃele echilibrului bugetar

Apelarea la bugetele ciclice, care pun accentul pe conjunctură, sau la finanŃele funcŃionale, care acŃionează asupra cererii efective, a evidenŃiat legătura dintre soldurile bugetare şi echilibrele economice, exprimată prin multiplicatorii bugetari, fiscali şi ai cheltuielilor, considerându-se că soldurile bugetare au asupra echilibrului economic aceleaşi efecte ca efectele unei investiŃii sau dezinvestiŃii nete asupra PIB.

12

4. Deficitul bugetar

Deficitul bugetar reprezintă ipostaza negativă a soldului bugetar, realizată atunci când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile, ipostaza opusă fiind excedentul bugetar.

Dimensiunea deficitului bugetar constituie, adesea, un rezultat al politicii economice, un rezultat al acŃiunii politice în general.

Doctrina fiscală clasică denunŃă cheltuirea din deficit (generatoare de deficit), apărând bugetele echilibrate, în timp ce keynesienii argumentează că, în anumite circumstanŃe, cheltuirea de deficit este justificată.

Deficitele acumulate în timp conduc la datoria publică, astfel că o parte din cheltuielile bugetare sunt alocate plăŃii datoriei cu o anumită scadenŃă, care pot fi refinanŃate prin angajarea de noi împrumuturi, deci generând datorie publică. Un deficit este un flux, în timp ce datoria reprezintă un stoc, astfel că datoria constituind un flux cumulat de deficite.

Deficitul bugetului public poate fi considerat ca fiind compus din două elemente, structural şi ciclic. În punctul cel mai de jos al ciclului economic există un nivel ridicat al neutilizării factorilor, ceea ce înseamnă că veniturile fiscale sunt mai mici şi cheltuielile bugetare, de exemplu cu securitatea socială, mai mari. Invers, la punctul superior al ciclului, neutilizirea factorilor este scăzută, crescând veniturile fiscale şi descrescând cheltuielile cu securitatea socială. Nevoia de a împrumuta la punctul inferior al ciclului reprezintă deficitul ciclic, care va fi rapid restituit din surplusul ciclic la punctul de sus al ciclului. Deficitul structural reprezintă deficitul care rămâne de-a lungul ciclului economic, deoarece nivelul general al fiscalităŃii este insuficient pentru a acoperii nivelul cheltuielilor bugetare. Deficitul bugetar total este egal cu suma deficitului structural şi a deficitului sau surplusului ciclic, abordarea ciclică a evoluŃiei economiei fiind greu de evidenŃiat şi măsurat, ceea ce face dificilă analiza ciclică a bugetului.

VI. INDICATORII DE M ĂSURARE ŞI URMĂRIRE A PERFORMAN łEI GESTIUNII BUGETARE

InformaŃiile privind performanŃa gestiunii bugetare influenŃează adoptarea deciziilor, integrarea informaŃiilor referitoare la performanŃa sistemului de gestiune bugetară (SGB) în ansamblul informaŃiilor financiare privind bugetul contribuind la creşterea calităŃii şi relevanŃei datelor disponibile decidenŃilor bugetari, ceea ce presupune o eficienŃă mai mare în alocarea resurselor bugetare.

OperaŃionalizarea unui model de indicatori relevanŃi de performanŃă, MIR, se realizează prin participarea furnizorilor de fonduri, a administraŃiilor centrale şi locale, a beneficiarilor de fonduri, precum şi prin preluarea experienŃelor adecvate din alte Ńări, finalizarea modelului

13

putându-se face în cadrul atelierelor de experŃi, proveniŃi din domenii circumscrise programării bugetare.

Modelul permite :

• o evaluare integrată a performanŃei sistemelor de gestiune bugetară (SGB);

• o urmărire a progresului realizat în performanŃa gestiunii bugetare de-a lungul timpului; • o urmărire regulată, riguroasă şi bazată pe fapte, pe componentele bugetare considerate la

nivel naŃional şi internaŃional; • un fond comun de informare asupra performanŃei în domeniul gestiunii bugetare ; • armonizarea practicilor, asigurând o largă recunoaştere internaŃională.

Cele şase dimensiuni ale performanŃei gestiunii bugetare, luate în considerare, sunt:

� Credibilitatea bugetului: bugetul este realizat şi executat aşa cum este prevăzut; � Exhaustivitatea şi transparenŃa: bugetul şi urmărirea riscurilor bugetare sunt exhaustive şi informaŃiile financiare şi bugetare sunt accesibile publicului;

� Bugetizarea bazată pe priorităŃi naŃionale : bugetul este stabilit Ńinând cont de politicile publice;

� Supravegherea şi verificarea externă: dispoziŃii referitoare la examinarea bugetului şi la măsurile de urmărire de către responsabilii operaŃionali;

� Contabilitatea, înregistrarea informaŃiilor şi rapoartele financiare: datele şi informaŃiile adecvate sunt produse, conservate şi difuzate pentru adoptarea deciziilor, gestiunea şi pregătirea rapoartelor ;

� Previzibilitatea şi execuŃia bugetului : bugetul este executat într-un mod organizat şi previzibil, existând mecanisme pentru a asigura controlul şi urmărirea utilizării fondurilor.

VII. POLITICA BUGETAR Ă

1. Conceptul de politică bugetară şi funcŃiile acesteia

Politica bugetară reprezintă o componentă a politicii economice, care constă în utilizarea variaŃiilor echilibrului bugetar pentru a atinge anumite obiective, fiind expresia alegerilor bugetare realizate de către un centru de decizie publică (local, central sau supranaŃional), având finalităŃi exclusiv economice şi sociale, şi implicând utilizarea (instrumentarea) veniturilor şi cheltuielilor bugetare.

Plasându-şi sursele intervenŃioniste în cadrul bugetului public (central sau local), politica bugetară a cheltuielilor publice constituie complementarea funcŃională a politicii fiscale, cele două tipuri de politici reprezentând ansamblul coerent de instrumente, la dispoziŃia statului, prin care acesta modulează activitatea economică.

14

În teorie sunt relevate trei funcŃii ale bugetului, a politicii bugetare, a căror importanŃă variază cu evoluŃia politicii economice în ansamblul ei, şi anume : ¬ funcŃia de stabilizare conjuncturală; ¬

funcŃia de alocare a resurselor ; ¬ funcŃia de repartiŃie a veniturilor.

2. Obiectivele, instrumentele şi limitele politicii bugetare

Obiectivele politicilor bugetare constau în diverse alegeri, explicite sau implicite, ale autorităŃii publice, care răspund motivaŃiilor de ordin calitativ, precum bunăstarea, eficacitatea, echitatea, solidaritatea, securitatea etc., interacŃiunea lor cu sfera extraeconomică, îndeosebi socială, fiind puternică, aceste motivaŃii traducându-se în obiective susceptibile de cuantificare, de exemplu, ocuparea deplină, stabilitatea preŃurilor etc.

IntervenŃiile bugetare se disting în funcŃie de orizontul lor temporal sau spaŃial, în acest sens obiectivele fiind fie structurale, fie conjuncturale, ele nefiind totdeauna complementare.

ExperienŃa aplicării politicilor bugetare a generat o multitudine de critici, care au evidenŃiat faptul că intervenŃiile bugetare sunt la originea efectelor de destabilizare, efectelor de compensare, efectelor de evicŃiune, precum şi a efectelor incerte ale redistribuirii.

3. Politica fiscală

Politica fiscală se referă la utilizarea impozitelor ca instrument de intervenŃie a autorităŃilor publice în economie, diversitatea prelevărilor fiscale fiind utilizată pentru a influenŃa, în mod selectiv sau general, comportamentele economice ale subiecŃilor economici, pentru a atinge anumite obiective cu caracter social.

4. Tipologia politicilor bugetare

Aici se tratează următoarele aspecte:

• Politica bugetară a relansării;

• Politica bugetară a creşterii echilibrate; • Politica bugetară a stagflaŃiei;

• Politica bugetară a ofertei; • Coordonarea politicilor bugetare naŃionale.

VIII. TEORIA BUGETAR Ă

Deşi principiile şi tehnicile derivate din fundamentele teoretice ale alocării bugetare pot furniza un ghid util pentru adoptarea deciziilor, ele nu oferă o soluŃie definitivă pentru problema bugetară de bază. Resursele sunt alocate printr-un proces de decizie care implică diverse instituŃii, fiecare având şi reprezentând interese diverse, interacŃiunea dintre aceste instituŃii fiind crucială pentru determinarea efectelor alocării resurselor bugetare.

15

De la început, bugetizarea modernă a încercat să structureze cadrul instituŃional, administrativ, al procesului bugetar, astfel încât să fie realizată alocarea dorită a resurselor bugetare. Ulterior, atenŃia a fost concentrată pe procesul de adoptare a deciziilor, căutându-se să se impună rigoarea tehnică prin aplicarea metodelor analitice. Ambele sunt abordări normative în intenŃie şi au avut o influenŃă considerabilă în formarea instituŃiilor şi standardelor bugetare adecvate din punct de vedere practic.

Totuşi, practica a deviat adesea de la situaŃia ideală, abordările alternative căutând să înŃeleagă cum funcŃionează efectiv procesul bugetar. Una dintre cele mai influente alternative este abordarea incrementalistă, pentru care rolul jucat de instituŃii era considerat ca determinând comportamentului decidenŃilor bugetari. Mai recent, teoria economică a fost aplicată procesului bugetar, care s-a focalizat pe modul în care interacŃiunea dintre interesele proprii, autointeresele politicienilor şi ale birocraŃilor vor influenŃa rezultatele bugetizării. Aceste abordări pozitiviste au influenŃat de asemenea construcŃia sistemelor bugetare, în particular acele reforme asociate cu noul management public.

Niciuna dintre aceste abordări nu este complet satisfăcătoare pentru explicarea modului cum sunt alocate resursele bugetare publice deşi, cumulativ, ele furnizează cunoştinŃe importante pentru decidenŃi şi pentru cei care încearcă să influenŃeze rezultatele alocărilor bugetare.

IX. BUGETUL UNIUNII EUROPENE ŞI IMPLICA łIILE BUGETARE ALE INTEGRĂRII ÎN UNIUNEA EUROPEAN Ă

Doar o mică parte - aproximativ 1% din veniturile naŃionale brute ale Statelor Membre revine bugetului anual al Uniunii Europene.

Bugetul general al Uniunii Europene este instrumentul care stabileşte şi autorizează, pentru fiecare exerciŃiu financiar, suma totală a veniturilor şi cheltuielilor considerate necesare pentru Comunitatea Europeană şi pentru Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.

Bugetul este elaborat şi executat în conformitate cu următoarele principii: unitate şi exactitate bugetară, anualitate, echilibru, unitate de cont, universalitate, specializare, bună gestionare financiară şi transparenŃă.

a. Veniturile bugetare

Pentru finanŃarea cheltuielilor sale, Uniunea Europeană beneficiază de resurse proprii. Aceste resurse aparŃin în mod legal Uniunii, Statele Membre având obligaŃia de a le colecta şi de a le transfera bugetului general.

Elementele ce compun sistemul resurselor proprii sunt:

16

� resursele proprii tradiŃionale sunt venituri fiscale care aparŃin de drept Uniunii Europene deoarece rezultă din aplicarea Codului Vamal Comunitar, a Politicii Agricole Comune (PAC), precum şi a reglementărilor pentru organizarea comună a pieŃei zahărului. Acestea sunt constituite din: (1) taxele vamale şi contribuŃiile agricole rezultate din comerŃul cu terŃe Ńări şi din (2) contribuŃia pe zahăr şi izoglucoză care se aplică asupra producătorilor pentru a acoperi cheltuielile din acest sector. Aceste resurse reprezintă aproximativ 15% din totalul veniturilor bugetare;

� resursa bazată pe taxa pe valoarea adăugată este o contribuŃie bugetară calculată prin aplicarea unei „cote uniforme” la o bază a taxei pe valoarea adăugată, evaluată în mod uniform pentru toate Statele Membre, conform prevederilor regulamentului comunitar. Această bază nu poate să depăşească 50% din venitul naŃional brut (VNB) al respectivului Stat Membru. În caz de depăşire, ea face obiectului unei adaptări. Resursa pe baza TVA contribuie la formarea veniturilor totale cu aproximativ 15%;

� resursa bazată pe venitul naŃional brut este o contribuŃie bugetară care constituie resursa de echilibru a bugetului comunitar. În cadrul procedurii bugetare anuale, această resursă este utilizată pentru finanŃarea părŃii de cheltuieli nefinanŃate prin tipurile de resurse prezentate mai sus. Aceasta rezultă din aplicarea la VNB-ul fiecărui Stat Membru a unei „cote de apel” (calculată prin raportarea sumei rămase de finanŃat la VNB-ul Uniunii Europene). Resursa bazată pe VNB reprezintă cea mai importantă sursă de venituri, aceasta reprezentând astăzi 69% din totalul veniturilor bugetului comunitar.

Alături de aceste resurse, bugetul beneficiază de alte venituri cum sunt impozitele pe salariile personalului Uniunii Europene, contribuŃiile statelor nemembre la anumite programe ale Uniunii, precum şi amenzile acordate companiilor care încalcă regulile competiŃiei sau alte legi. Aceste resurse contribuie cu aproximativ 1% la formarea veniturilor bugetare.

b. Cheltuielile bugetare

Pentru perioada 2014-2020 s-a introdus o nouă clasificaŃie a cheltuielilor în vederea unui răspuns ferm la provocările cu care Uniunea Europeană se confruntă.

În vederea unei transparenŃe sporite, la nivelul Uniunii Europene s-a implementat întocmirea bugetului pe activităŃi. Elaborarea bugetului pe activităŃi oferă o perspectivă clară asupra volumului total al resurselor propuse pentru fiecare domeniu politic, inclusiv resursele umane şi financiare, subdivizate la rândul lor în cheltuieli administrative şi de funcŃionare.

Etapele procedurii bugetare sunt următoarele: 1. Elaborarea proiectului preliminar de buget de către Comisie şi transmiterea acestuia către autoritatea bugetară; 2. Prima lectură a Consiliului; 3. Prima lectură în Parlament; 4. A doua lectură a Consiliului; 5. A doua lectură în Parlament şi adoptarea bugetului.

ExecuŃia şi controlul bugetar

17

Responsabilitatea implementării bugetului Uniunii Europene îi revine Comisiei. Odată ce bugetul a fost adoptat de către autoritatea bugetară (Parlament şi Consiliu), Comisia trece la implementarea sa în acord cu Articolul 274 din Tratatul ComunităŃii Europene. În practică însă, Comisia realizează execuŃia pentru aproximativ 80% din cheltuieli printr-un management participativ cu Statele Membre.

Bugetul trebuie implementat în acord cu principiul folosirii fondurilor publice în condiŃii de legalitate şi regularitate, precum şi cu principiul bunei gestiuni financiare.

Regulamentul Financiar este actul legislativ care stabileşte normele privind întocmirea şi execuŃia bugetului general al ComunităŃilor Europene.

Toate veniturile şi cheltuielile bugetare trebuie să fie justificate.

Sunt elaborate situaŃii financiare care evidenŃiază activele şi pasivele Uniunii Europene, precum şi conturile generale şi bugetare ale acesteia.

Personalul Comisiei este organizate pe departamente specializate denumite DirecŃii Generale. Fiecare din acestea este condusă de un Director General. Personalul DirecŃiilor Generale asigură managementul programelor şi activităŃilor Uniunii Europene în domeniul lor de politici, în colaborare cu omologii lor din Statele Membre, unde este cazul.

Auditul este realizat atât de auditori interni, cât şi de auditori externi (Curtea Europeană a auditorilor). DirecŃiile Generale trebuie să elaboreze anual rapoarte cu privire la activitatea din departamentele proprii şi la utilizarea fondurilor puse la dispoziŃia acestora. Rapoartele Anuale de Activitate sunt prezentate membrilor Comisiei, sunt apoi centralizate şi transmise autorităŃii bugetare, adică Parlamentului European şi Consiliului de Miniştri, până la data de 15 iunie a anului următor.

ImplicaŃiile bugetare ale procesului de integrare a României în Uniunea Europeană

În vederea implementării Politicii de Coeziune Economică şi Socială, Comisia Europeană a creat o serie de instrumente financiare destinate reducerii disparităŃilor dintre regiuni şi promovării dezvoltării economice prin dezvoltarea economică durabilă, armonioasă şi echilibrată a teritoriului Uniunii, creşterea ocupării forŃei de muncă şi protejarea mediului. ContribuŃia României la bugetul Uniunii Europene De la data aderării la Uniunea Europeană, România participă de drept şi de fapt la procesul bugetar comunitar în ansamblul său, respectiv, atât în mecanismul de luare a deciziilor pe parcursul desfăşurării procesului bugetar comunitar la nivelul fiecărui an bugetar (de elaborare, aprobare, execuŃie şi control al bugetului), cât şi la cel de stabilire şi/sau schimbare a cadrului general legal de bază prevăzut de Tratatul Uniunii Europene şi de Regulamentele comunitare din domeniul bugetar. Elementele care compun contribuŃia României la bugetul Uniunii Europene sunt, ca şi în cazul celorlalte State Membre,

18

următoarele: resursele proprii tradiŃionale; resursa bazată pe taxa pe valoarea adăugată; resursa bazată pe venitul naŃional brut.

X. ROLUL, FUNCłIILE ŞI DEZVOLTAREA TREZORERIEI PUBLICE

1. Rolul şi evoluŃia Trezorerie publice

AdministraŃia publică, Statul, prin Trezorerie, şi sistemul bancar se află în centrul circuitului economiei naŃionale, aspirând şi/sau injectând lichidităŃi în sistem. AdministraŃia publică colectează impozitele şi cotizaŃiile sociale, sub formă de încasări, pe de o parte, şi pe de alta, achită salarii, efectuează servicii sociale, acordă subvenŃii etc., sub formă de plăŃi. Totodată, numeroase persoane îşi depun disponibilităŃile temporar libere în diverse instituŃii de credit (bănci, case de economii etc.), iar acestea acordă împrumuturi sectorului nebancar.

Etimologic, termenul Trezorerie prezintă mai multe sensuri:

• administrarea banului public; • locul unde este păstrat şi gestionat tezaurul public;

• ansamblul capitalurilor lichide ale statului (casa, conturile din bănci, titlurile negociabile);

• finanŃele statului;

• ministerul de finanŃe.

Rolul Trezoreriei este considerabil, el concretizându-se în următoarele funcŃii şi subfuncŃii operaŃionale: ¬ Conducerea bugetului statului; ¬ OperaŃii de monitorizare a fondurilor extrabugetare, fonduri proprii sau administrate de către guvern, însă excluse din sfera bugetului central ordinat, obişnuit; ¬ Gestiunea finanŃelor guvernamentale, excluzând administrarea

veniturilor; ¬ Gestiunea împrumuturilor; ¬ Managementul portofoliului de active financiare guvernamentale, inclusiv a acŃiunilor deŃinute la întreprinderile publice, organizate sub forma

societăŃilor comerciale, de afaceri. ¬ Contabilitate.

Generic, Trezoreria publică desemnează o entitate organizatorică a Ministerului de FinanŃe, care are rolul de a asigura statului disponibilităŃile financiare de care are nevoie, pentru a face faŃă obligaŃiilor sale.

Cele două funcŃii tradiŃionale ale Trezoreriei sunt aceea de casier al statului şi cea de bancă, în prezent, acestor funcŃii li s-a adăugat cea de intermediar financiar, prin care îşi îndeplineşte misiunea sa iniŃială, şi anume aceea de a asigura permanent acoperirea cheltuielilor Statului.

19

2. FuncŃiile Trezoreriei publice

Trezoreria publică îndeplineşte, din punct de vedere organizaŃional, o serie de funcŃii, care pot fi grupate în cinci mari categorii:

� gestionar al veniturilor şi cheltuielilor publice; � emitent şi intermediar pe piaŃa financiară; � autoritate publică în domeniul financiar; � gestionar al instrumentelor de intervenŃie financiară publică, vizând sectorul real al

economiei; � coresponsabil al echilibrului financiar macroeconomic.

3. Dezvoltarea Trezoreriei publice

Dezvoltarea rolului Trezoreriei se înscrie deci pe direcŃia flexibilizării şi descentralizării, prin includerea indicatorilor şi datelor referitoare la performanŃă în sistemele de contabilitate, şi promovarea utilizării acestor indicatori şi date. Integrarea bugetară în U.E. presupune construirea prealabilă a bazelor necesare afirmării funcŃiilor Trezoreriei şi a celorlalte componente ale managementului financiar guvernamental, şi după aceea pot fi promovate eficacitatea şi eficienŃa în gestiunea Trezoreriei, în acest sens trebuind să fie operată o triplă schimbare. o realizarea unei reglementări juste, echitabile; o crearea capacităŃii necesare armonizării cerinŃelor privind rolul şi funcŃiile Trezoreriei; o adaptarea funcŃiilor Trezoreriei în scopul promovării eficienŃei şi eficacităŃii.

4. Trezoreria statului în România

Potrivit legislaŃiei în vigoare, Trezoreria finanŃelor publice a fost concepută ca o instituŃie financiară prin care sectorul public îşi efectuează operaŃiunile de încasări şi plăŃi asupra cărora Ministerul FinanŃelor exercită controlul fiscal preventiv, în acest context, Trezoreria publică, indiferent de nivelul administrativ, îndeplinind următoarele funcŃii de bază:

- casier al sectorului public, prin care se asigură încasarea veniturilor, efectuarea plăŃilor şi păstrarea disponibilităŃilor;

- asigurarea execuŃiei bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor locale, respectiv realizarea veniturilor acestora, provenite din impozite şi taxe precum şi efectuarea plăŃilor dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare aprobate;

- exercitarea operativă a controlului financiar preventiv asupra încasărilor veniturilor şi încadrării cheltuielilor dispuse de ordonatorii de credite în sumele prevăzute şi cu destinaŃia aprobată prin bugetele de venituri şi cheltuieli;

- efectuarea operaŃiunilor de decontare în contul instituŃiilor publice şi păstrarea disponibilităŃilor acestora, în urma constituirii şi utilizării mijloacelor extrabugetare şi a fondurilor speciale;

20

- atragerea disponibilităŃilor monetare temporar libere din economie – de la instituŃii financiare, agenŃi economici, populaŃie – prin constituirea de depozite sau prin împrumuturi de stat lansate în vederea asigurării resurselor financiare, pentru realizarea de acŃiuni vizând restructurarea şi dezvoltarea unor sectoare ale economiei naŃionale, pentru acoperirea deficitului bugetar etc.;

- efectuarea de plasamente financiare pe termen a disponibilităŃilor existente temporar în conturile Trezoreriei;

- gestionarea datoriei publice, constând în primirea împrumuturilor interne şi externe şi folosirea acestora potrivit destinaŃiei prevăzute, precum şi amortizarea creditelor şi plata dobânzilor în conformitate cu clauzele contractuale;

- realizarea evidenŃei contabile privind execuŃia de casă pentru toate operaŃiunile de încasări şi plăŃi cu ajutorul conturilor sintetice şi analitice desfăşurate pe subdiviziunile clasificaŃiei bugetare şi pe plătitori;

- asigurarea funcŃionării corespunzătoare a sistemului informaŃional contabil privind raportarea execuŃiei bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, ale fondurilor speciale şi extrabugetare.

XI. TREZORERIA ÎN CADRUL SISTEMULUI FINANCIAR

1. Structura sistemului financiar

Sistemul financiar are două componente majore: - piaŃa, unde se confruntă direct oferta şi cererea de capitaluri, de lichidităŃi, realizând legătura directă dintre capacitatea de finanŃare, de economisire şi nevoia de finanŃare, de fonduri; - intermediarii financiari, care face legătura indirectă dintre economisire şi necesităŃile de investiŃii, de fonduri.

Transferul fondurilor, prin sistemul financiar, se face de la cei care au disponibilităŃi temporare de lichidităŃi, către cei care au nevoi temporare de lichidităŃi.

Statul reprezentând o entitate importantă, de regulă având nevoi de finanŃare, generează fluxuri financiare, care interconectate formează circuite financiare, acestea putând fi grupate în trei categorii, conform instituŃiilor implicate: o circuitele sistemului bancar, având în centru băncile comerciale, supravegheate de către Banca centrală; o circuitele sistemului Trezoreriei publice; o circuitele celorlalte instituŃii financiare şi ale pieŃelor financiare. O funcŃie din ce în ce mai importantă a Trezoreriei publice se concretizează în rolul Trezoreriei statului ca intermediar financiar. Trezoreria poate fi considerată ca o instituŃie financiară de un tip special, având unele caracteristici, precum: structura operaŃiunilor sale este, în acelaşi timp, de tip bancar, fiind creatoare de monedă, dar şi asemănătoare operaŃiunilor desfăşurate de instituŃiile financiare nebancare, deoarece mare parte din resursele sale este, totuşi, constituită din fonduri constituite

21

pe baza economiilor pe termen lung; potrivit funcŃiilor şi activităŃilor sale ocupă o poziŃie de excepŃie în cadrul circuitului financiar şi a celui de plăŃi, această poziŃiei fiind diferită de cea deŃinută de către Banca centrală ; ca orice altă bancă comercială, Trezoreria are ieşiri de fonduri şi, în consecinŃă, se confruntă cu necesităŃi de lichidate, deoarece moneda pe care o creează ea însăşi nu este cea mai utilizată, depinzând astfel de Banca centrală ; are relaŃii specifice cu Banca centrală şi cu instituŃiile care-şi plasează disponibilităŃile, într-o formă reglementată, sub controlul Statului şi, în consecinŃă, sunt obligate să-şi coreleze lichidităŃile temporar libere cu conturile Trezoreriei : colectivităŃile locale şi firmele cu capital majoritar de stat, societăŃile publice cu caracter administrativ, industrial şi comercial, unele instituŃii financiare.

2. Ipostazele financiare ale Trezoreriei publice

Aici sunt tratate următoarele subiecte: o Trezoreria şi politica monetară; o Trezoreria şi pieŃele financiare; o Trezoreria şi sistemul bancar; o Trezoreria şi finanŃarea investiŃiilor; o Trezoreria şi echilibrele externe.

3. Titlurile Trezoreriei publice

Titlurile trezoreriei reprezintă titluri de debit, purtătoare de dobândă, emise de către Trezorerie, în numele statului. Există patru tipuri principale de titluri, şi anume: ¬ bon de Tezaur ; ¬ bilet de

Trezorerie ; ¬ obligaŃiune de Trezorerie ; ¬ obligaŃiune pentru economisire; ¬ certificat de îndatorare cu cupon zero. Toate titlurile de Trezorerie, în afara obligaŃiunilor de economisire, sunt foarte lichide şi sunt greu de comercializat pe pieŃele secundare.

XII. ORGANIZAREA SI MANAGEMENTUL TREZORERIEI PUBLIC E

1. FuncŃionarea Trezoreriei publice

În România, Trezoreria publică, ca serviciu al statului, face parte din administraŃia Ministerului FinanŃelor Publice şi, împreună cu Banca NaŃională şi organismele ce reglementează piaŃa de capital, îşi exercită autoritatea asupra întregului sistem financiar.

Analizată prin caracteristicile operaŃiunilor pe care le efectuează, Trezoreria se prezintă ca o bancă a finanŃelor publice, ea reprezentând mecanismul Ministerului de FinanŃe prin care se efectuează operaŃiile de încasări şi plăŃi referitoare la bugetul public.

Principalele operaŃiuni derulate prin Trezoreria publică se referă la: ¬ Încasarea veniturilor

bugetare prin Trezorerie; ¬ FinanŃarea cheltuielilor din bugetul public naŃional; ¬ Efectuarea

operaŃiunilor de încasări şi plăŃi prin casieria Trezoreriei; ¬ Încasarea veniturilor şi plata cheltuielilor pentru fondurile cu destinaŃie specială.

22

FuncŃionarea Trezoreriei publice se realizează, după cum am spus, pe baza a trei categorii de conturi:

� sistemul conturilor de corespondent şi al casieriilor; � sistemul conturilor corespondent deschise la Banca NaŃională; � contul general al Trezoreriei publice, deschis la Banca NaŃională, soldul acestui cont fiind

cuprins în bilanŃul Băncii NaŃionale.

2. Organizarea Trezoreriei publice

Organizarea Trezoreriei finanŃelor publice în România este realizată într-un sistem unitar, atât la nivel central, cât şi în teritoriu, în scopul cuprinderii tuturor operaŃiunilor financiare ale sectorului public şi cuprinde: Trezoreria centrală; Trezoreriile judeŃene şi a municipiului Bucureşti; Trezoreriile municipale; Trezoreriile orăşeneşti; Trezoreriile de la percepŃiile rurale.

3. Managementul Trezoreriei publice

Managementul Trezoreriei are, prin excelenŃă, un conŃinut financiar, şi în acest sens componentele esenŃiale ale acestuia sunt:

- managementul riscului; - măsurarea performanŃei şi valorii celei mai bune; - analiza şi adoptarea deciziei; - tehnicile, metodele şi instrumentele folosite; - organizarea, delimitarea şi claritatea responsabilităŃilor şi a relaŃiilor; - cerinŃe de raportare şi de informare; - programe şi acorduri de bugetizare, contabilitate şi audit; - lichidităŃile, cashflow-ul; - spălarea banilor; - instruirea managerilor şi a angajaŃilor; - utilizarea ofertelor serviciilor externe; - guvernanŃa corporativă.

PerformanŃa managementului financiar al Trezoreriei este evaluată conform următoarelor criterii (cei 4 E):

� Eficacitatea: s-au realizat servicii publice corecte, intrările conduc la serviciile cerute, referindu-se deci la intrări şi servicii.

� EficienŃa: s-au realizat servicii publice pe căi adecvate, modul de realizare a serviciului este cu costuri reduse, referindu-se deci la legătura dintre intrări şi servicii.

� Echitatea: s-a realizat în mod just distribuirea şi furnizarea serviciilor publice, reflectă serviciul corectitudinea, referindu-se deci la distribuirea intrărilor şi serviciilor.

23

� Economia: combinarea intrărilor oferă servicii de bună calitate, mixul intrărilor este optim, referindu-se deci la intrări.

Managementul Trezoreriei se focalizează pe responsabilităŃi şi rezultate.

Principiile de bază ale managementului Trezoreriei sunt: o asumarea de responsabilităŃi; o concentrarea pe venituri, cheltuieli, active şi datorii; o focalizarea pe rezultate corelate cu politica priorităŃilor; o stabilirea unui sistem adecvat de control.

Managementul Trezoreriei are ca o componentă esenŃială reglarea funcŃionării financiare a acesteia, şi în acest sens direcŃiile sunt următoarele:

• controlul intern, care include managementul riscurilor şi al fraudelor;

• planificarea financiară; • monitorizarea şi managementul operaŃional în cadrul anului; • contabilizarea şi raportarea, raportarea fiind atât anticipativă, prin strategii financiare, cât şi

rezultativă, prin performanŃele financiare ale Trezoreriei.

Raportarea performanŃelor financiare vizează: managementul lichidităŃii, cheltuielile comparativ cu previziunile, veniturile comparativ cu obiectivele, diferenŃa între obiectivele proiectate şi cele realizate, informaŃii despre cei 4 E.

Analiza cost-beneficiu

Analiza cost–beneficiu, ACB, reprezintă un instrument al managementului financiar al Trezoreriei, de evaluare, prin cuantificarea tuturor costurilor şi beneficiilor, în termeni monetari, a serviciilor, proiectelor şi investiŃiilor publice şi actualizarea acestora, putându-se determina beneficiile sau costurile nete ale obiectivelor propuse, astfel încât ACB se constituie ca un mijloc de fundamentare şi programare a nevoile de fonduri, de lichidităŃi de trezorerie în anul fiscal. Beneficiile şi costurile nete pot fi utilizate pentru a ordona cantitativ obiectivele alternative şi pentru a alege pe cele favorabile din punct de vedere financiar. Cele trei părŃi ale ACB sunt: identificarea şi estimarea costurilor şi beneficiilor relevante; analiza opŃiunilor, a alternativelor; evaluarea riscurilor, incertitudinilor şi intangibilelor.

XIII. GESTIUNEA TREZORERIEI ŞI A DATORIEI PUBLICE

1. Caracteristicile şi elementele gestiunii Trezoreriei

Gestiunea Trezoreriei reprezintă activitatea consistentă de ajustare a intrărilor şi ieşirilor de lichidităŃi ale statului, ale entităŃii publice, în timp şi spaŃiu, având următoarele obiective: o evitarea golurilor de plăŃi, prin ajustarea zilnică a fluxurilor financiare; o minimizarea costurilor şi dimensiunii fondurilor utilizate.

24

În acest sens, ajustările financiare pe termen scurt sunt realizate prin căutarea plasamentelor cele mai remuneratorii, atunci când se înregistrează excedente de trezorerie, şi prin căutarea finanŃărilor cele mai puŃin oneroase, când se înregistrează deficite de trezorerie.

Gestiunea Trezoreriei publice are următoarele particularităŃi:

• condiŃiile juridice, responsabilităŃile de gestiune exercitându-se într-un cadru juridic mult mai restrictiv decât în cazul gestiunii trezoreriilor private;

• extinderea geografică a operaŃiilor financiare şi diversitatea actorilor şi organismelor responsabile;

• existenŃa a două sisteme de gestiune: sistemul centralizat al trezoreriei unice şi sistemul descentralizat, localizat, al trezoreriilor autonome.

Elementele sistemelor de gestiune a Trezoreriei sunt: previziunile Trezoreriei; intrările în Trezorerie; ieşirile din Trezorerie; procurarea de fonduri pe termen scurt; plasamente de trezorerie; gestiunea valutelor.

2. OperaŃiile gestiunii Trezoreriei publice

FuncŃia primordială a Trezoreriei statului fiind gestiunea corelaŃiei dintre resursele şi destinaŃiile fondurilor publice, aceasta se concretizează în două categorii de activităŃi: supravegherea şi conducerea mişcărilor permanente de fonduri din cadrul Trezoreriei; organizarea finanŃării, în bune condiŃii, cu costuri minime şi maturităŃi convenabile, a eventualelor deficite bugetare.

2.1. Gestiunea mişcării fondurilor

Gestiunea mişcărilor de fonduri în Trezoreria statului, include, în principal, monitorizarea contului Trezoreriei Ńinut la Banca NaŃională. Trezoreria Statului este casierul acestuia, deoarece asigură previzionarea şi realizarea mişcărilor de fonduri publice, trebuind că vegheze la menŃinerea soldului general al statului în limite acceptabile finanŃării publice.

2.2 FinanŃarea deficitelor bugetare

FinanŃarea deficitelor bugetare se referă la supravegherea dimensiunii împrumuturilor necesare pentru finanŃarea deficitelor.

In acest scop, este necesar ca Statul să dispună de instrumente adecvate de finanŃare, pe care să le poată utiliza, astfel încât să fie compatibile cu politica financiară preconizată în perioada respectivă, aspectele principale ale acestei componente a gestiunii Trezoreriei fiind:

� determinarea mărimii soldului bugetar care trebuie finanŃat, a necesarului de finanŃat, luând în considerare atât soldul negativ al operaŃiunilor de execuŃie în procesul bugetar curent, cât şi deficitul bugetar rezultat după încheierea procesului bugetar anual.

25

� instrumentele de finanŃare a deficitului, alegerea instrumentelor adecvate finanŃării deficitului bugetar sau a necesităŃilor temporare de trezorerie fiind una dintre sarcinile cele mai importante aferente gestiunii Trezoreriei, deoarece aceasta implică alegerea acelor instrumente care reclamă cele mai mici costuri şi scadenŃele cele mai convenabile.

3. Gestiunea datoriei publice

Datoria publică reprezintă ansamblul obligaŃiilor financiare pe care le are Statul, la un moment dat, faŃă de creditorii interni sau externi, determinate de împrumuturile în monedă naŃională sau în valută, pe termen scurt, mediu şi lung, contractate de către stat direct sau garantate de către acesta, inclusiv obligaŃiile faŃă de trezoreria publică pentru sumele avansate temporar în vederea acoperirii deficitelor bugetare.

Datoria publică se stabileşte şi se gestionează distinct pe cele două forme: datoria publică internă şi datoria publică externă.

Cuantificarea datoriei publice se realizează în funcŃie de scadenŃa împrumuturilor, ca datorie pe termen scurt şi datorie pe termen mediu şi lung.

În funcŃie de calitatea creditorilor, datoria publică poate fi: datorie publică brută, reprezentând valoarea totală a împrumuturilor, şi datorie publică netă, din care se deduce valoarea împrumuturilor plasate la instituŃiile statului.

Cheltuielile anuale, care reprezintă plăŃi exigibile în contul datoriei publice, principalul şi dobânzile anului, formează serviciul datoriei publice, distinct pentru cea internă şi cea internă.

Datoria publică internă este generată de : împrumuturi pe termen scurt; emisiunea de bonuri de tezaur; plasarea de înscrisuri pe termen mediu sau lung, prin subscripŃie publică; garanŃii acordate de către stat la creditele bancare interne.

Datoria publică externă poate fi brută, cuprinzând toate obligaŃiile Ńării faŃă de străinătate, care poate fi în sens larg şi în sens restrâns, şi datoria externă netă, care este diferenŃa dintre activele publice şi private ale rezidenŃilor unei Ńări în străinătate şi activele deŃinute de către rezidenŃii străini în Ńara considerată.

Gestiunea datoriei publice se constituie din operaŃiile privind contractarea împrumuturilor interne şi externe, organizarea şi Ńinerea evidenŃei, rambursarea datoriei publice, determinarea şi plata dobânzilor şi a altor cheltuieli specifice, gestionarea garanŃiilor interne şi a fondurilor de risc pentru garanŃiile externe.

4. Managementul datoriei publice

Managementul datoriei publice implică strategia şi tacticile adecvate pentru acoperirea eficientă a nevoilor de finanŃare ale guvernului şi pentru gestiunea portofoliului datoriei guvernului.

26

În acest sens sunt necesare obiective clare ale managementului, susŃinute de o guvernanŃă adecvată şi de un cadru de gestiune a riscurilor, precum şi condiŃii ca tranzacŃiile de portofoliu să corespundă strategiei şi procedurilor de raportare clar stabilite.

Managementul datoriei publice vizează:

• Obiectivele şi coordonarea; • TransparenŃa şi responsabilitatea, • Cadrul instituŃional;

• Strategia; • Managementul riscului;

• Dezvoltarea unei pieŃe eficiente titlurilor de stat.

XIV. CONTABILITATEA TREZORERIEI PUBLICE

1. Coordonate ale contabilităŃii publice

Contabilitatea publică are un număr de dimensiuni, care includ următoarele elemente cheie:

� Contabilitatea politică, care obligă autorităŃile să răspundă faŃă de populaŃie pentru acŃiunile pe care le realizează sau în a căror îndeplinire au eşuat. Controalele şi bilanŃurile constituie un mecanism puternic pentru protejarea împotriva abuzurilor puterii, constituŃia oferind fundamentele necesare pentru ca cetăŃenii să solicite autorităŃilor un raport corect şi clar asupra ceea ce acestea au făcut, conform responsabilităŃilor asumate,

� Contabilitatea administrativă, se referă la relaŃiile de raportare verticală inerente structurilor administrative birocratice, pe bază de reguli, norme, roluri şi responsabilităŃi. Aceste sisteme de contabilitate, constituite la nivel macro, pot fi complementate prin mecanisme şi instituŃii la nivel micro, prin descentralizare administrativă, care promovează contabilitatea orizontală, sporind concurenŃa şi participarea grupurilor de interese, asociaŃiilor şi altor forme de organizaŃii ale societăŃii civile sau ale comunităŃilor.

� Contabilitatea financiară şi bugetară, se referă la capacitatea de a lua în considerare alocarea, utilizarea şi controlul banului public, activele publice şi averea publică, în conformitate cu regulile, principiile şi practicile acceptate profesional şi stabilite legal. Componenta operaŃională a acestei contabilităŃi o constituie contabilitatea Trezoreriei publice.

Contabilitatea Trezoreriei publice are atribuŃii principale referitoare la:

• execuŃia bugetului public; • efectuarea serviciilor financiare;

27

• gestiunea sistemului de ajutoare publice şi de creanŃe; • constituirea bazei informaŃionale a registrului instituŃiilor bugetare ;

• transferul sumelor privind prestaŃiile şi ajutoare sociale; • contabilitatea generală a retribuŃiilor.

Conturile publice, finalizate pe baza datelor din contabilitatea Trezoreriei pentru fiecare exerciŃiu bugetar, includ:

� situaŃiile financiară ale Trezoreriei, întocmite conform principiilor contabilităŃii publice şi însoŃite de raportul general de control, pentru examinarea acestora;

� rezumate ale situaŃiilor financiare ale entităŃilor publice cu contabilitate proprie, întocmite luând în considerare natura şi dimensiunea activităŃilor şi a resurselor financiare;

� clarificări şi explicaŃii care trebuie, legal, să fie consemnate în conturile publice; � orice alte situaŃii necesare asigurării transparenŃei operaŃiilor bugetare de trezorerie.

2. Bazele contabilităŃii Trezoreriei publice

Aplicarea contabilităŃii Trezoreriei publice se bazează pe un set de principii şi reguli, care-i asigură corectitudine, coerenŃă şi completitudine, baza contabilităŃii publice referindu-se la următoarele aspecte:

� elaborarea bugetul public; � elaborarea şi votarea bugetului, � execuŃia bugetului; � contabilizarea operaŃiunilor bugetare; � analiza financiară; � controlul execuŃiei bugetare.

3. ConŃinutul contabilit ăŃii Trezoreriei publice

Contabilitatea Trezoreriei publice se defineşte ca ansamblul regulilor juridice şi tehnice ce se aplică operaŃiunilor financiare realizate de către instituŃiile şi organismele publice, prin acestea înŃelegând Statul, colectivităŃile locale şi instituŃiile publice de interes naŃional şi / sau local.

Contabilitatea Trezoreriei publice are ca obiect: operaŃiunile de casă ale bugetului de stat, ale bugetelor locale, ale bugetului asigurărilor sociale de stat; constituirea şi utilizarea fondurilor extrabugetare şi a fondurilor cu destinaŃie specială; gestiunea datoriei publice interne şi externe ; alte operaŃii financiare efectuate de administraŃiile publice.

Organizarea şi conducerea contabilităŃii Trezoreriei se realizează conform normelor emise de către Ministerul FinanŃelor Publice, armonizate principiilor şi standardelor internaŃionale referitoare la contabilitatea publică. Organizarea acesteia se face pe baza Planului de conturi specific operaŃiunilor de trezorerie, în cadrul acestuia conturile fiind grupate în clase, în funcŃie de natura operaŃiunilor înregistrate.

28

Circuitul documentelor privind încasările din veniturile şi plăŃile din cheltuieli prin trezorerie cuprinde următorul traseu generic:

1. subiectul economic; 2. unitatea bancară; 3. trezoreria arondată; 4. trezoreria centralizatoare.

La nivelul fiecărei trezorerii se întocmeşte situaŃia de execuŃie bugetară operativă, după verificarea înregistrării operaŃiunilor în contabilitate, pe baza situaŃiei conturilor de la finele anului fiecare trezorerie întocmind bilanŃul contabil, pe baza balanŃei de verificare sintetice, la care se anexează : balanŃele analitice de verificare pentru:conturile de venituri şi conturile de cheltuieli privind bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat; conturile fondurilor cu destinaŃie specială; conturile de disponibilităŃi ale instituŃiilor publice; conturile de venituri şi cheltuieli privind activitatea trezoreriei.