Sîrbu Dumitru d.m., conferențiar universitar

Sialoadenitele acuteSialoadenitele cronice

Ministerul Sănătăţii al Republicii MoldovaUniversitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemitanu“Catedra Chirurgie OMF şi Implantologie orală “Arsenie Guţan”

Infecțiile glandelor salivare

Afectiunile inflamatorii ale glandelor salivare pot interesa fie numai canalele de excretie (sialodochite) fie glandele in totalitate (sialadenite). De regula procesul inflamator de la nivelul canalelor de excretie se extinde destul de rapid, la nivelul intregului parenchim astfel incat este foarte greu de vorbit de sialodochite simple ci cel mai adesea de sialadenite.Inflamatiile se intalnesc cel mai frecvent in glandele parotide precum si la glandele submandibulare si sunt de obicei urmarea unor procese litiazice cu care coexista; la glandele sublinguale sunt exceptionale. Glandele salivare mici sunt afectate ca procese adiacente in cazul interesarii mucoasei bucale sau labiale inconjuratoare.Se pot intalni la orice varsta. In copilarie sunt favorizate de existenta in antecedente a unei infectii urliene iar la adulti de coexistenta altor afectiuni (diabet, insuficienta renala, insuficienta hepatica, etilism cronic), de hiposialiile persistente aparute dupa administrarea de medicamente neuropsihotrope sau ganglioplegice sau iradierea tumorilor maligne cervico-faciale.

Etiopatogenie Agentii etiologici care pot infecta glandele salivare sunt cel mai frecvent germenii saprofiti care se intalnesc in cavitatea bucala; pneumococ, stafilococ, streptococ, bacilul Pfeiffer. Sunt incriminati de asemenea o serie de virusuri si anume: virusul urlian din grupul paramizo, care produce parotidita epidemica, virusul herpetic care se gaseste in stadiul latent in celulele salivare si virusul Cocsackie. Se pare ca o serie de virusuri sunt eliminate prin glandele salivare, fara insa a le afecta in mod direct, (virusul rabiei, gripei, rujeoleI), sensibilizand insa parenchimul glandular la infectarea cu germeni banali din cavitatea bucala.Infectarea glandei se poate face pe urmatoarele patru cai: canaliculara (cea mai frecventă), limfatica, hematogena,directa.

1. Infectarea glandei pe calea canalului principal de excretie se produce de obicei la indivizi cu igiena bucala defectuoasa, cu carii multiple si gangrene pulpare, resturi radiculare, stomatite etc. Arborele salivar este lipsit de germeni, cu exceptia zonei papilei canalului de excretie. In mod normal, datorita proprietatilor antiinfectioase ale salivei, conditiilor hidrodinamice bune de la nivelul canalelor excretoare si rezistentei epiteliului canalicular, o infectie prin canalul de excretie nu se poate produce. Pentru ca aceasta sa se produca trebuie sa existe urmatorul complex de conditii :• Diminuarea fluxului salivar • Scaderea rezistentei generale a organismului fata de infectii • Exacerbarea virulentei florei microbiene saprofite a cavitatii bucale • Megastenonul si megawartonul 2. Calea limfatica este calea de invazie a glandelor de la procesele infectioase ale limfonodulilor Aceasta modalitate de infectare se intalneste mai frecvent la glanda parotida ai carei ganglioni limfatici se pot infecta si apoi prin efractia acestora se produce insamantarea directa cu germeni a tesutului glandular.3. Calea hematogena Este rara si a fost incriminata in sialopatiile ce se intalnesc in timpul evolutiei bolilor infectioase (febra tifoida, scarlatina, difterie, tifos exantematic, etc.) asociate si cu scaderea simultana a imunitatii antiinfectioase.4. Calea directa directa se produce in cazul traumatismelor cu plagi deschise si mai ales zdrobite cu sfacele care intereseaza parenchimul glandular sau in cazul difuzarii unor procese septice de la tesuturile inconjuratoare ( ureche, mastoida, ram ascendent mandibular etc).

CLASIFICAREA PROCESELOR INFLAMATORII A GLANDELOR SALIVARE

ParotiteSubmaxilite

După ETIOLOGIE

Necalculoase:- Virotice: epidemice, neepidemice;- Bacteriale;- Specifice;- Nespecifice;- Traumatice;- De contact;Calculoase:- Cu localizarea calculilor: în porțiunea anterioară a

ductului; în porțiunea medie a

ductului; în porțiunea posterioară a

ductului; în glandă.

După EVOULUȚIE

Acute:- Seroase- Purulente- Necrotico-purulenteCronice:- Hipertrofice- DistructiveCronice în acutizare

După LOCALIZAREA PROCESULUI

Sialadenitele virale Sialadenitele virale sunt determinate de boli infecțioase acute, contagioase.Numeroase tulpini virale pot fi implicate în parotidita epidemică: - paramixovirusuri (virusul urlian) - v.influenzae și parainfluenzae - citomegalovirusuri - Epstein-Barr - Coxsackie.Parotidele virale sunt sunt dominate de parotidita epidemică urliană (oreion), toate celelate infecții virale prezentind un tablou clinic similar.

SIALOADENITĂ ACUTĂ VIROTICĂ NEEPIDEMICĂ

ACUZE: slăbiciuni, cefalee, febra 37,5 – 38*C, inapetenţă, insomnie, edemaţiere şi durere în regiunea glandei afectate.

ANAMNEZA: pacientul a suportat recent gripă.

SEMNE CLINICE: asimetria feţei din cauza edemului ţesuturilor moi a părţii afectate, glanda salivară mărită în volum şi dureroasă la palpare. Gura se deschide liber, orificiul canalului glandei este deschis, mucoasa din jurul lui este hiperemiată şi edemaţiată. La masare se elimină cantitatea normală sau scăzută de salivă.

SIALOADENITĂ ACUTĂ VIROTICĂ NEEPIDEMICĂ

INVESTIGAȚII SUPLIMENTARE: usg, scintigrafia, tomografia computerizată, examen citologic, investigaţii serologice pentru depistarea infecţiei bacteriene.

DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL cu:• sialoadenita acută epidemică (anamneza epidemică, mărire

bileterală a glandelor, puncte dureroase, saliva redusă, transparentă şi vâscoasă);

• sialoadenita acută sau cronică în acutizare bacteriană( mărirea unilaterală a glandei, saliva intrasparentă cu urme de puroi);

• sialodenita virală (citomegalovirusul trece prin placentă);• pseudoparotita Ghertsenberg (maladia începe acut cu

inflamarea ganglionilor limfatici auriculari, saliva neschimbată);• absesul sau flegmonul regiunii preauriculare (inflamaţia

limitată a ţesuturilor moi, saliva neschimbată).

TRATAMENT: General (antivirale: INTERFERON, LAFERON; polivitamine, antidolore, antipiretice) Local (comprese cu DIMETILSULFOXID 5%, alcool camfor DIMETILSULFOXIL 10% cu adaos deHIDROCORTIZON, DIMEDROL, ANALGINĂ) COMPLICAȚII POSIBILE: asocierea cu infecţii bacteriene banale; abces; flegmon.

Este o boală contagioasă a copilăriei, transmiterea făcîndu-se pe cale aeriană, prin picături de salivă infectată, urmînd o perioadă de incubație de 14-21 de zile.

ACUZE: înrăutăţirea bruscă a stării generale, ridicarea temperaturii până la 39-40*C, slăbiciuni, cefalee, inapetenţă, insomnie, mărirea în volum a glandei(or) salivare, dureri la masticaţie şi deglutiţie, uneori xerostomie.

ANAMNEZA: pacientul a contactat cu persoane bolnave, cu 2-3 zile înainte de înrăutăţirea stării generale şi mărirea în volum a glandelor au persistat: slăbiciuni, dureri în articulaţii, dureri în abdomen, vomă.

SEMNE CLINICE: asimetrie uni-, bilaterală, din cauza măririi în volum a glandei (or) parotide şi uneori submandibulare. Urechile sunt deplasate, pielea deasupra glandelor este palidă, tensionată, lucioasă. Palpatoriu glanda este dureroasă cu o consistenţă pastoasă. Deschiderea gurii e dureroasă, orificiile ducturilor glandelor salivare sunt hiperemiate, edemaţiate. La apăsare din duct se elimină câteva picături de salivă vâscoasă. Starea generală se înrăutăţeşte brusc.

SIALOADENITĂ ACUTĂ EPIDEMICĂ (OREIONUL)

INVESTIGAȚII SUPLIMENTARE: depistarea virusului cu ajutorul reacţiei imunofluorescentă, reacţia hemaglutinării, reacţia de legăturare a complementului; investigaţii serologice, analiza generală a sîngelui.

DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL cu: • Sialoadenită acută virotică neepidemică (lipsesc punctele dureroase, saliva este

transparentă, vâscozitate sporită, cantitatea salivei neschimbată, anamneza virologică);

• Sialadenită acută bacteriană (maladia a apărut pentru prima dată, mărirea unilaterală a glandei, saliva intransparentă cu urme de puroi);

• Sialadenita cronică în acutizare de origine bacteriană (în anamneză începutul a fost acut şi cu câteva acutizări, mărirea unilaterală a glandei, saliva intransparentă cu urme de puroi);

• Pseudoparotidă Gherţenberg (maladia începe acut cu inflamarea ganglionilor limfatici auriculari, saliva neschimbată);

• Abces preauricular (inflamaţia limitată a ţesuturilor moi, saliva neschimbată).

TRATAMENT: • Regim de pat;• Medicamentos: antivirale în primele 2 -3 zile

INTERFERON, LAFERON, tratament simptomatic;• Local: comprese cu DIMETILSULFOXID 5%, alcool

camfor;• Clătituri cu antiseptice;• Dietă lacto-vegetală;• Tratament sistemic.

COMPLICAȚII POSIBILE:• Pancreatită acută;• Orhită; • Meningită;• La asocierea infecţiei secundare – semnele parotitei

bacteriale• Abces şi flegmon regiunii preauriculare.

Sialadenitele bacteriene nespecifice

Majoritatea infecțiilor bacteriene ale glandelor salivare sunt rezultatul infecțiilor retrograde, prin pătrunderea germenilor nespecifici din cavitatea orală în arborele salivar și deci în parenchimul glandular, pe fondul reducerii fluxului salivar.În majoritatea cazurilor flora bacteriană nespecifică implicată în apariția sialadenitelor nespecifice este reprezentată de: Staphylococcus aureus, streptococi, pneumococi, microorganisme gramnegative ( Escherchia Coli, Haemophilus influenzae, Klebsiella, Proteus etc.)

SIALADENITĂ ACUTĂ SEROASĂ BACTERIALĂ

ACUZE: înrăutăţirea stării generale, insomnie, inapetenţă, cefalee, mărirea temperaturii corpului, dureri în regiunea glandei salivare(în special glanda parotidă).

ANAMNEZA: prezenţa durerilor în gât, uneori apare stomatita, dureri dentare sau a fost o traumă a glandei salivare.

SEMNE CLINICE: asimetrie facială cauzată de mărirea în volum a regiunii preauriculare, pielea deasupra glandei paritide nu este schimbată, glanda este mărită în volum, edemaţiată, palparea doloră, cantitatea de salivă neschimbată sau scăzută din cauza edemelui parenchimului glandei. Limfonodulii regionali măriţi în volum.

INVESTIGAȚII SUPLIMENTAE: analiza generală a sângelui (leucocitază, mărirea VSH, mişcarea formulei leucocitare spre stânga.

SIALOADENITĂ ACUTĂ SEROASĂ BACTERIALĂ

DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL cu:

• Sialadenita acută epidemică (anamneza epidemică, mărire bileterală a glandelor, puncte dureroase, saliva redusă, transparentă şi vâscoasă);

• Sialadenita acută neepidemică (virală), (mărirea unilaterală a glandei, saliva transparentă cu vâscozitate sporită, cantitaea de salivă diminuată, în anamneză infecţie virotică).

• Sialoadenită acută bacterială purulentă (mărirea unilaterală a glandei, saliva intransparentă cu urme de puroi);

• Sialoadenită cronică în acutizare parenchimatoasă (în anamneză câteva acutizări, mărirea unilaterală a glandei, saliva intransparentă cu urme de puroi);

• Pseudoparotidă Gherţenberg (maladia începe acut cu inflamarea ganglionilor limfatici auriculari, saliva neschimbată);

• Abces sau flegmon preauricular (inflamaţia limitată sau difuză purulentă a ţesuturilor moi, saliva neschimbată).

TRATAMENT:General: MACROLIDE, ANTIHISTAMINE;Local: comprese cu DIMETILSULFOXID 5%, alcool camfor DIMETILSULFOXIL 10% cu adaos deHIDROCORTIZON, DIMEDROL, ANALGINĂ;

COMPLICAȚII POSIBILE: dezvoltare sialoadenitei acute purulente bacteriale.

SIALOADENITĂ ACUTĂ BACTERIALĂ PURULENTĂ

ACUZE: starea generală alterată, mărirea temperaturii corpului, slăbiciuni, inapetenţă, dureri în glandă, gust de puroi în cavitatea bucală.

ANAMNEZA: înainte de a fi mărită glanda salivară au fost dureri în gât, prezenţa stomatitei, dureri dentare sau a fost o traumă a glandei salivare.

SEMNE CLINICE: asimetrie facială cauzată de edemul ţesutului glandei, pielea este tensionată, hiperemiată, deschiderea gurii dureroasă, orifiul canalului glandei pe partea afectată hiperemiat, ţesutul din jururul său este hiperemiat, la masare din duct se elimină o cantitate mică de salivă vâscoasă cu urme de puroi.

INVESTIGAȚII SUPLIMENTARE:• Analiza generală a sângelui (leucocitoză, mărirea VSH, mişcarea formulei leucocitare la stânga);• Investigaţia bacteriologică a salivei (antibioticograma);

TRATAMENT:• General: antibiotice – macrolide; antifungice, antihistamine,

vitaminoterapie, imunomodulatorii, tratament simptomatic;• Local: masaj şi spălarea glandei cu fermenţi proteolitici;

comprese pe glandă cu DIMETILSULFOXID 5% cu substanţe antidolore şi antihistamine, hirudoterapie.

• Alimentaţie care stimulează saliva (acră), calorică, dietă vitaminizată.

COMPLICAȚIILE POSIBILE: abcesul glandei salivare.

DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL cu:

• Sialoadenita acută epidemică (anamneza epidemică, mărire bileterală a glandelor, puncte dureroase, saliva redusă, transparentă şi vâscoasă);

• Sialadenita acută neepidemică (virală), (mărirea unilaterală a glandei, saliva transparentă cu vâscozitate sporită, cantitaea de salivă diminuată, în anamneză infecţie virotică).

• Sialoadenită cronică în acutizare parenchimatoasă (în anamneză câteva acutizări, mărirea unilaterală a glandei, saliva intransparentă cu urme de puroi);

• Pseudoparotidă Gherţenberg (maladia începe acut cu inflamarea ganglionilor limfatici auriculari, saliva neschimbată);

• Abces sau flegmon preauricular (inflamaţia limitată sau difuză purulentă a ţesuturilor moi, saliva neschimbată).

SIALOADENITĂ CRONICĂ PARENCHIMATOASĂ(stadiu de acutizare)

ACUZE: glanda salivară mărită în volum, durere moderată care se intensifică la masticaţie, starea generală instabilă, temperatura corpului ridicată, insomnie, inapetenţă. Gust de puroi în cavitatea bucală.ANAMNEZA: maladia a mai existat în trecut, a trecut de la sine sau a fost tratată în staţionar.

SEMNE CLINICE: asimetria moderată a feţei din cauza edemului ţesuturilor în regiunea glandei, pielea deasupra glandei neschimbată la culoare, glanda de o consistenţă dură, dureroasă, dacă nu este o acutizare primară atunci suprafaţa glandei este denivelată. Deschiderea dureroasă a gurii. Orificiul ductului este dilatat; mucoasa cianotică, pastuoasă, cu amprentele dinţilor. Din duct se elimină salivă vâscoasă în cantitate redusă uneori cu urme de puroi.

DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL cu:

• Sialoadenită acută bacterială purulentă (mărirea unilaterală a glandei care a aprut pe fonul gripei sau infecţiei respiratorii, saliva intransparentă cu urme de puroi);

• Siaoladenita acută neepidemică (virală), (mărirea unilaterală a glandei, saliva transparentă cu vâscozitate sporită, cantitaea de salivă diminuată, în anamneză infecţie virotică).

• Sialoadenita acută epidemică (anamneza epidemică, mărire bileterală a glandelor, puncte dureroase, saliva redusă, transparentă şi vâscoasă);

• Limfadenită acută (în anamneză mărirea nodulilor limfatici după o infecţie respiratorie, infecţie respiratorie virală, bronşită, durere dentară; limfonudulu este mărit în dimensiuni, dureros, imobil; saliva neschimbată);

• Pseudoparotidă Gherţenberg (maladia începe acut cu inflamarea ganglionilor limfatici auriculari, saliva neschimbată);

• Abces sau flegmon preauricular (inflamaţia limitată sau difuză purulentă a ţesuturilor moi, saliva neschimbată).

TRATAMENT: • General: antibiotice – macrolide, antihistamine, vitamine;• Local: instilarea ductuluicu fermenţi proteolitici, comprese pe glandă cu DIMETILSULFOXID 5% ;• Dupâ diminuarea durerii masajul glandei şi dietă pentru stimularea eliminării salivei.

COMPLICAȚII POSIBILE: diminuarea funcţiei glandei cu acutizări ulterioare, abcese şi flegmoane.

SIALOADENITĂ CRONICĂ PARENCHIMATOASĂ(stadiu de remisie)

ACUZE: glanda salivară mărită în volum, nedureroasă sau puţin dureroasă la palpare.ANAMNEZA: acutizări sporadice a maladiei, care au fost tratate în staţionar sau la domiciliu.SEMNE CLINICE: faţa asimetrică cauzată de edemul ţesuturilor pe partea afectată, pielea deasupra glandei nu este modificată. La palpare se depistează glanda salivară care este dură, mărită în volum, neuniformă, nedureroasă. Deschiderea liberă a gurii, mucoasa în jurul ductului salivar de nuanţă cianotică, pastoasă, orificiul ductului este dilatat. La apăsare se elimină salivă vâscoasă şi tulbure.

METODE SUPLIMENTARE DE DIAGNOSTIC:• USG • Sialografia de contrast – se depistează cavităţi multiple sau unitare, umplute cu substanţa de contrast, mai des

prezintă forma de strugure.

DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL cu:• Parotita interstiţială (conturul ducturilor este drept, clar, în unele porţiuni contrastul dispare);• Tumorile glandelor salivare(în anamneză lipsesc date despre provinienţa inflamatorie a glandelor);

TRATAMENT: Curs de tratament profilactic (peste 3, 6 şi 12 luni) care include:• Antihistamine;• Injectarea vitaminelor din grupa B şi C;• Spasmolitice;• Preparate homeostatice ”SIALOGRAN”, ”LIKOVIR”;• Biostimulatori nespecifici (nucleinat de natriu);• Instilarea uleiului de măceş în duct de 3 ori pe lună.

SIALOADENITĂ CRONICĂ PARENCHIMATOASĂ(stadiu de remisie)

ACUZE: glanda salivară mărită în volum, nedureroasă sau puţin dureroasă la palpare.ANAMNEZA: acutizări sporadice a maladiei, care au fost tratate în staţionar sau la domiciliu.SEMNE CLINICE: faţa asimetrică cauzată de edemul ţesuturilor pe partea afectată, pielea deasupra glandei nu este modificată. La palpare se depistează glanda salivară care este dură, mărită în volum, neuniformă, nedureroasă. Deschiderea liberă a gurii, mucoasa în jurul ductului salivar de nuanţă cianotică, pastoasă, orificiul ductului este dilatat. La apăsare se elimină salivă vâscoasă şi tulbure.

METODE SUPLIMENTARE DE DIAGNOSTIC:• USG • Sialografia de contrast – se depistează cavităţi multiple sau unitare, umplute cu substanţa de contrast,

mai des prezintă forma de strugure.

DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL cu:• Parotita interstiţială (conturul ducturilor este drept, clar, în unele porţiuni contrastul dispare);• Tumorile glandelor salivare(în anamneză lipsesc date despre provinienţa inflamatorie a glandelor);

TRATAMENT: Curs de tratament profilactic (peste 3, 6 şi 12 luni) care include:• Antihistamine;• Injectarea vitaminelor din grupa B şi C;• Spasmolitice;• Preparate homeostatice ”SIALOGRAN”, ”LIKOVIR”;• Biostimulatori nespecifici (nucleinat de natriu);• Instilarea uleiului de măceş în duct de 3 ori pe lună.

SIALOADENITĂ CRONICĂ INTERSTIȚIALĂ

ACUZE: glanda salivară mărită în volum.

ANAMNEZA: mărirea glandei a fost precedată de o inflamaţie acută.

SEMNE CLINICE: asimetria feţei cauzată de mărirea ţesuturilor pe partea afectată, pielea deasupra glandei nu este modificată. Palpatoriu glanda se simte mărită în volum, indurată, nedureroasă, cu suprafaţă netedă. Deschiderea liberă a gurii. La masare se elimină saliva neschimbată.

METODE SUPLIMENTARE DE DIAGNOSTIC: • USG • Sialografia de contrast – îngustarea ducturilor, ducturile sunt drepte, clare, densitatea parenchimului

este mărită.DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL cu: • Sialoadenita cronică parenchimatoasă (pe sialogramă – contrastul este neuniform a ţesutului glandei,

sialoectazie, porţiuni de duct dilatat, contur neclar a ramificării);• Tumorile glandelor salivare(în anamneză lipsesc date despre provinienţa inflamatorie a glandelor);TRATAMENT: • Medicamentos: Preparate homeostatice ”SIALOGRAN”, ”LICOVIR”; biostimulatori nespecifici; Instilarea

uleiului de măceş în duct de 3 ori pe lună.• Fizioterapeutic: USG, laser, electroforez 5% sol. Iodid de kaliu; • Chirurgical: în cazul acutizărilor mai mult de 6 ori pe an – înlăturarea glandei.COMPLICAȚII POSIBILE: acutizarea bacterială a glandei, abcese şi flegmoane.

Parotiditele cronice alergice

Sunt contestate ca entitate clinica specifica. Se caracterizeaza prin tumefactie parotidiana care este asociata cu alte manifestari de edem angioneurotic. Nu se suprainfecteaza si se remit dupa terapia cu antihistaminice.

1. Tuberculoză2. Sifilis 3. Actinomicoză4. Bartoneloză

Sialadenitele bacteriene specifice

Tuberculoză

Etiologie – Mycobacterium tuberculosis.Patogenie – infectarea glandelor salivare este de cele mai multe ori secundară, pe cale hematogenă,însă nu este exclusă și infecția primară pe cale retrogradă prin arborele salivar sau limfatică de la leziunile orale/orofaringiene.Clinic – tumefacție parotidiană unilaterală, care evoluează lent către una dintre cele două forme clinice : a) Forma circumscrisă – cu aspectul unui abces „rece”, care reprezintă în fapt adenita TBC

intraparotidiană;b) Forma difuză – glanda parotidiană este hipertrofiată, indurată, nedureroasă,cu focare

cazeoase mici și diseminate; corespunde afectării difuze a parenchimului glandular.Ambele forme se asociază frecvent cu adenopatia TBC laterocervicalăși pot evolua spre

fistulizare tegumentară.Diagnostic – complex : biopsia leziunii,ex.anatomo-patologic, consult

pneumologic,radiografii toracice, teste IDR, serologice, microbiologice sau culturi specifice.

Tratament – specific medicamentos, rar chirurgical (în cazul adenopatiilor intraparotidiene ce nu raspund la tratament.)

Sifilisul

- rar afectează glandele salivare, leziunile fiind de obicei de tip terțiar și în mod excepțional de tip secundar.

- parotidita sifilitică terțiară se prezintă sub 3 forme clinice:1) Parotidita difuză - leziunile sunt de obicei bilaterale, cu tumefierea lentă și progresivă

a întregului parenchim glandular; glandele au o consistență fermă sau dură și nu aderă de tegumente sau planurile profunde; sunt nedureroase,iar secreția salivară este aparent nemodificată; evoluează lent către atrofia parotidiană.

2) Goma sifilitică parotidiană – este o formă localizată,care trece prin cele 3 stadii: cruditate,ramolire și ulcerare,ducînd la apariția unor fistule salivare persistente;

3) Forma pseudotumorală – afectare este în general unilaterală și debutează ca un nodul gomos, cu evoluție lentă și progresivă, ajungînd să cuprindă întreg parenchimul glandular pe care îl transformă fibros; glanda este de consistență dură și este fixată de planurile superficiale și profunde; transformările fibroase depășesc anatomic glanda parotidă,infiltrînd țesuturile învecinate chiar și regiunea laterocervicală, creînd confuzii de diagnpstic cu tumorile maligne ale glandelor parotide.

Diagnostic – examen histopatologic corelat obligatoriu cu examene serologice

Tratamentul – este numai medicamentos , antibioterapia de elecție fiind cu doze mari și pe termen relativ lung de penicilină G.

Actinomicoza

Etiologie – bacterii gram-pozitive din specia Actynomices (în special A.israelli, A.viscosus, A.naeslundii, A.odontolyticus și A.mayerii). Clinic – se disting 2 forme : I. Primară –tumefacție limitată, presiunea pe glandă este discret dureroasă și duce la

eliminarea de salivă cu grăunți galbeni, specifici.II. Secundară – semnele clinice sunt caracteristice unei parotidite , glanda fiind afectată

prin extensia din periferie (tegument, ram mandibular). Astfel tabloul clinic este dominat de semnele clinice ale unei actinomicoze cervico-faciale sau osoase – tegumente infiltrate, dure, modificate în culoare cu leziuni multiple în diferite stadii evolutive (nodul, abces, fistulă), dînd aspectul de „tegument în stropitoare”.

Diagnostic - ex.histopatologic al țesuturilor recoltate din leziunile cutanate (în cazul formei secundare) sau prin ex.bacteriologic al secreției salivare (pentru forma primară)

Tratament – specific actinomicozei, cu administrarea pe termen lung a unor doze mari de peniciline. Pentru formele secundare este necesar tratamentul chirurgical cu incizia și drenarea leziunilor cutanate.

Bartoneloza (boala ghearelor de pisică)

Este o infecție cauzată de bacterii gram-negative din specia Bartonelle hensalae. Se transmite prin zgîrietură sau mușcătură de pisică.

Clinic se manifestă prin apariția unor papule sau pustule la locul de inoculare. Jumătate din pacienți prezintă o limfadenită granulomatoasă cervicală la 3 săptămîni de la inoculare. În mod specific sunt implicați ganglionii intraparotidieni, parenchimul glandular fiind afectat prin extensie directă. Apar astfel fenomene supurative parotidiene, precum și o simptomatologie generală asociată, cu febră, cefalee, curbatură, uneori (foarte rar) infecția induce o pareză facială tranzitorie.

Diagnosticul – se stabilește pe baza următoarelor criterii : (1) contactul în antecedente cu o pisică și prezența leziunilor de grataj provocate de aceasta pe tegumente; (2) testul Hanger-Rose cutanat pozitiv; (3) eliminarea altor cauze de parotidită și adenopatie; (4) examenul histopatologic care relevă microorganismul cauzal.

Boala ghearelor de pisică este de obicei autoeliminanată și se remite fără tratament în aproximativ 4 săptămîni. În cazurile severe, este necesară antibioterapia.

BIBLIOGRAFIE

• АТЛАС ХИРУРГИЧЕСКИХ СТОМАТОЛОГИЧЕСКИХ ЗАБОЛЕВАНИЙ ЧЕЛЮСТНО-ЛИЦЕВОЙ ОБЛАСТИ, (Л. В Харьков, А. Н Яковенко, И.А Чехова, Киев 2012;

• www. wikipedia.org• http://neuroradiologyonthenet.blogspot.com