2.management financiar

8/18/2019 2.Management Financiar

1/173

Batrinca Ghiorghe

Dragomir Cristina

MANAGEMENT FINANCIAR ÎN TRANSPORTURI Note de curs si Indrumar de laborator


2/173


3/173

Cuprins

CAPITOLUL I. MANAGEMENTUL FINANCIAR ÎN FIRMA MODERNĂ................... . 11.1 Importanţa în creştere a managementului financiar ........................................................ 11.2 Managementul financiar în România.............................................................................. 21.3 Responsabilităţile managerului financiar ........................................................................ 31.4 Ro lul managerului financiar în firmele mici şi mijlocii.................................................. . 51.5 Rolul managementului financiar în firmele mari............................................................ . 111.6 Responsabilitatea socială................................................................................................. 14

CAPITOLUL AL II- LEA. MODALITĂŢILE DE ORGANIZARE A FACERILOR ŞISISTEMUL DE IMPOZITARE............................................................................................ 152.1 Forme de organizare a afacerilor..................................................................................... 152.2 Modalităţi de organizare a afacerilor în România........................................................... . 182.3 Întreprinderile mici şi mijlocii în România..................................................................... . 222.4 Sistemul de impozitare a venitului.................................................................................. . 232.5 Sistemul de impozitare a firmelor................................................................................... . 242.6 Taxa pe valoare adăugată................................................................................................ . 25

CAPITOLUL AL III- LEA. PIEŢELE, INSTRUMENTELE ŞI INSTITUŢIILEFINANCIARE....................................................................................................................... 283.1 Pieţele financiare: piaţa bancară, piaţa de capital, piaţa valutară.................................... 283.2 Tipuri de pieţe financiare................................................................................................ 313.3 Piaţa monetară (sau bancară).......................................................................................... 323.4 Piaţa de capital................................................................................................................ 343.5 Piaţa valutară................................................................................................................... 373.6 Tipurile de instituţii financiare........................................................................................ 383.7 Calcularea şi folosirea ratei dobânzii.............................................................................. . 393.8 Importanţa inflaţiei.......................................................................................................... .41

CAPITOLUL AL IV- LEA. ELEMENTE DE ANALIZĂ FINANCIARĂ.......................... . 424.1 Situaţia şi rapoartelefinanciare....................................................................................... 424.2 Ratele financiare.............................................................................................................. 474.3 Ratele de lichiditate......................................................................................................... .484.4 Ratele de management al datoriei.................................................................................... 504.5 Ratele de management al activelor.................................................................................. 514.6 Ratele de profitabilitate................................................................................................... . 534.7 Ratele de rentabilitate...................................................................................................... 534.8 Ratele de creştere............................................................................................................. 544.9 Sursele de informaţii în analiza financiară...................................................................... .54

CAPITOLUL AL V- LEA. PLANIFICAREA ŞI CONTROLUL FINANCIAR .................. 565.1 O privire generală asupra planificării şi controlului financiar ......................................... 565.2 Pragul de rentabilitate...................................................................................................... 605.3 Efectul de levier operaţional............................................................................................ 645.4 Bugetul de trezorerie....................................................................................................... . 65

CAPITOLUL AL VI- LEA. MODIFICAREA VALORII BANILOR ÎN TIMP.................. . 686.1 Axa timpului.................................................................................................................... 68

6.2 Valoarea în viitor a unei sume din prezent...................................................................... 696.3 Valoarea în prezent a unei sume din viitor ...................................................................... 726.4 Valoarea în prezent şi în viitor a unei serii de fluxuri de numerar .................................. 74


4/173

6.5 Împrumuturi rambursabile în tranşe şi la scadenţă.......................................................... 77

CAPITOLUL AL VII- LEA. TEHNICI DE EVALUARE A EFICIENŢEIINVESTIŢIILOR – METODA VALORII ACTUALIZATE NETE.................................... 807.1 Ideile de proiecte de investiţii......................................................................................... 807.2 Bugetul de investiţii: rol, factorii care determină importanţa

acestuia şi etapele stabilirii lui............................................................................................... 817.3 Tipurile de proiecte de investiţii..................................................................................... 847.4 Evaluarea şi alegerea proiectelor de investiţii................................................................ 867.5 Utilizarea metodei valorii actualizate nete (VAN)în alegerea unui proiect de investiţii..................................................................................... 88

CAPITOLUL AL VIII- LEA. TEHNICI DE EVALUARE A INVESTIŢIILOR – ALTEMETODE.............................................................................................................................. 948.1 Regula ratei câştigului..................................................................................................... 948.2 Utilizarea metodei indicelui de profitabilitate (IP)în alegerea unui proiect de investiţii..................................................................................... 99

8.3 Utilizarea metodei perioadei de recuperare (PR)în alegerea unui proiect de investiţii..................................................................................... 102

CAPITOLUL AL IX-LEA DETERMINAREA FLUXURILOR DE NUMERAR............. 1049.1 Estimarea fluxurilor de numerar...................................................................................... 1049.2 Actualizarea fluxurilor de numerar la costul nominal al capitalului............................... 1089.3 Separarea deciziilor de investire de cele de finan ţare..................................................... . 1099.4 Calcularea fluxurilor de numerar pentru proiectele de extindere a activităţii................. 1109.5 Fluxurile de numerar opera ţionale pentru proiectele care vizează reducerea costurilor prin îmbunătăţirea activelor existente..................................... 1119.6 Un exemplu complex şi alte aspecte ale determinării fluxurilor de numerar .................. 1129.7 Utilizarea amortizării accelerate în determinarea fluxurilor de numerar ........................ . 1149.8 Considerarea valorii de recuperare.................................................................................. 115

CAPITOLUL AL X-LEA. ELEMENTE DE RISC AL AFACERILOR.............................. 11610.1 Sursele de risc în economie........................................................................................... .11610.2 Determinarea riscului unei afaceri şi al unui proiect de investiţii................................. 12010.3 Combinarea activităţilor riscante................................................................................... 12310.4 Includerea riscului în evaluarea unui proiect de investiţii............................................. 12510.5 Elemente de management al riscurilor pure.................................................................. .128

CAPITOLUL AL XI- LEA. SURSELE ŞI MODALITĂŢILE DE FINANŢARE ALEFIRMELOR........................................................................................................................... 13111.1 Diferenţa între decizia de investire şi decizia de finanţare............................................ 13111.2 Principalele modalităţi de finanţare ale firmelor ........................................................... 13411.3 Alte surse şi modalităţi de finanţare ale firmelor .......................................................... 13911.3.1 Finanţarea pe termenscurt......................................................................................... 13911.3.2 Finanţarea prin reţinerea unei părţi din profit............................................................. 14011.3.3 Finanţarea prin leasing............................................................................................... 14111.3.4 Finanţarea prin capital de risc..................................................................................... 143

CAPITOLUL AL XII- LEA. COSTUL FINANŢĂRII ÎN FIRMA MODERNĂ................. . 144

12.1 Costul capitalului pentru Prodoc S.A............................................................................ .14412.2 Calcularea costului mediu ponderat al capitalului......................................................... 14612.3 Calcularea ra telor cerute ale câştigului.......................................................................... 149


5/173

12.4 Interpretarea şi utilizarea costului capitalului pentru o firmă........................................ 152

CAPITOLUL AL XIII-LEA. ANALIZA COST-BENEFICIU............................................ . 15413.1 Tipuri de analiza cost beneficiu..................................................................................... 15413.2 Metodologia analizei cost-beneficiu.............................................................................. 15513.2.1 Identificarea alternativelor......................................................................................... 155

13.2.2 Identificarea impactului proiectului........................................................................... 15613.2.3 Prognozarea impactului total pe întreaga durată a proiectului................................... .15613.2.4 Cuantificarea monetară a impactului.......................................................................... 15713.2.5 Actualizarea impacturilor pentru a obţine valorile prezente...................................... . 15813.2.7 Compararea valorii actualizate nete a fiecărei alternative.......................................... 15813.3 Luarea deciziilor în practică.......................................................................................... 15913.4 Limitele analizei cost – beneficiu................................................................................... .159

Bibliografie………………………………………………………………………………….173


6/173


7/173

Management financiar

1

CAPITOLUL I. MANAGEMENTUL FINANCIAR ÎN FIRMA MODERNĂ

1.1 Importanţa în creştere a managementului financiar

Finanţele reprezintă o funcţie care are în vedere nevoile financiare ale firmei,obţinerea fondurilor necesare, controlarea utilizării acestor fonduri şi gestionarea altor probleme financiare, de genul managementului creditelor şi al impozitelor.

Finanţele sunt compuse din trei domenii interdependente: a) Pieţele financiare (acestea includ pieţele monetare şi cele de capital), care reprezintă loculde unde compan iile obţin resursele financiare necesare demarării şi derulării afacerilor; b) Investiţiile, care se concentrează asupra deciziilor de extindere sau de restrângere a

activităţii, ca şi asupra oricăror modificări care apar în activitatea firmei şi care au în vedere

achiziţionarea de echipamente noi, înlocuirea celor existente sau scoaterea lor din funcţiune; c) Managementul financiar (sau finanţele manageriale), care implică managementul firmei.

Fiecare dintre aceste trei domenii are legături puternice cu celelalte două, ceea ce presupune din partea managerului financiar, în afara cunoaşterii foarte bune a conceptelorspecifice domeniului său de activitate, şi o serie de cunoştinţe referitoare la modul în carefuncţionează pieţele financiare şi la felul în care investitorii evaluează activitatea companiilor.

Orice companie se confruntă, în activitatea sa zilnică, cu două întrebări foarteimportante:

1. Care sunt investiţiile pe care trebuie să le realizeze? 2. Cum vor fi finanţate aceste investiţii?

Secretu l succesului unui manager financiar constă în creşterea valorii firmei pe care ogestionează. Aplicarea acestei afirmaţii în practică are loc numai dacă managerul financiareste bine pregătit şi are experienţa necesară pentru a face recomandări firmei cu privire lastrategiile de îmbunătăţire a sănătăţii financiare a firmei. Recomandările sale au la bazăinterpretarea informaţiilor puse la dispoziţia sa de contabilul sau departamentul contabil alfirmei. De aceea, un manager nu poate funcţiona bine în domeniul financiar fără să înţeleagăcontabilitatea. De asemenea, un contabil bun trebuie să înţeleagă finanţele.

În trecut, sarcina managerului financiar consta numai în a face rost de mijloacele băneşti necesare cumpărării de spaţii de producţie, echipamente, utilaje şi stocuri. Astăzi,deciziile luate de firmă sunt mult mai coordonate între diversele sale departamente, iarmanagerul departamentului financiar este, în general, direct responsabil de procesul de control.

Dezvoltarea companiilor şi transformarea lor în firme complexe, de dimensiuni importante, afăcut ca rolul planificării financiare să crească. Inginerii şi experţii în producţie au devenit mai


8/173


2

puţin importanţi în echipa managerială, comparativ cu managerul financiar şi juristul. Acelaşitip de s chimbări se întâlnesc atât la nivelul firmelor de toate dimensiunile, cât şi la nivelulorganizaţiilor non – profit şi al celor guvernamentale. De aceea, este important ca angajaţiidin departamentul contabil, de marketing, producţie, personal şi altele să înţeleagă domeniul

financiar pentru a putea fi buni profesionişti în cadrul propriilor departamente şi pentru a putea contribui la bunăstarea generală a firmei pentru care lucrează. Practic, toate deciziileluate într -o companie, indiferent de dimensiunil e ei, au consecinţe şi efecte la nivel financiar,iar personalul executiv, care nu are educaţie financiară, trebuie să aibă suficiente cunoştinţe îndomeniul financiar pentru a include aceste implicaţii în analizele pe care le face. Decimanagementul finan ciar al unei firmei se află în strânsă legătură cu toate celelaltedepartamente ale firmei, deoarece toate deciziile care se iau într -o companie au consecinţe la

nivel financiar.

1.2 Managementul financiar în România

Economia românească parcurge în prezent o lungă şi dificilă etapă de tranziţie de la oeconomie care avea în centru statul, către o economie care pune accentul pe iniţiativa privatăşi libertatea de acţiune a agenţilor economici. Această tranziţie are ca element fundamentaltransformarea companii lor româneşti cu capital de stat în firme private, pe de-o parte , ca şiformarea de noi firme, apte să funcţioneze în cadrul noului tip de economie. Prin urmare,agenţii economici se văd confruntându-se cu probleme care anterior erau soluţionate la nivelul singurului „manager” din economie – statul – iar între aceste probleme, cele din domeniulfinanciar prezintă o importanţă deosebită. În acelaşi timp, în companiile din România şi chiarşi în cele de dimensiuni mari, directorii financiari nu îşi bazează deciziile pe un sistem demanagement financiar, ci aproape exclusiv pe activitatea contabilă. În general, instrumentelefinanciare cu care directorii financiari lucrează cel mai des sunt bugetul de venituri şicheltuieli şi fluxul de numerar zilnic, cel mult săptămânal, planificarea pe termen mediu saulung a activităţilor financiare fiind aproape inexistentă.

Prin urmare, pentru directorii financiari ai firmelor româneşti, cunoaşterea conceptelorşi principiilor managementului financiar modern este fundamentală pentru a putea avea performanţe din ce în ce mai bune într -un mediu concurenţial din ce în ce mai puternic.


9/173


10/173


4

Previzionarea pe termen lung reprezintă o anticipare a veniturilor, costurilor şicheltuielilor pe o perioadă mai mare de un an, de obicei cuprinsă între 5 şi 10 ani. Această previziune joacă un rol crucial pentru planul strategic pe termen lung al firmei.

2. Pe baza planurilor pe termen lung elaborate, managerul financiar trebuie să strângă

capitalul necesar pentru finanţarea creşterii şi dezvoltării firmei. Managerul financiar este celcare ajută la stabilirea ritmului optim de creştere şi tot el este cel care decide asuprainvestiţiilor care trebuie realizate, ca şi asupra tipurilor de fonduri folosite pentru finanţareaacestor investiţii.De asemenea, tot el ia decizii cu privire la utilizarea fondurilor interne alefirmei, a fondurilor obţinute de firmă din exterior sau a fondurilor provenite din procesul deextindere al companiei.

În vederea realizării investiţiilor, managerii financiari întocmesc bugete, denumite cel

mai adesea bugete de venituri şi cheltuieli. În general, firmele lucrează cu 3 mari categorii de bugete:

un buget operaţional; un buget de numerar; un buget de capital.

Bugetul operaţional cuprinde alocarea fondurilor pe categorii de cheltuieli şi costuri,în funcţie de veniturile anticipate.

Bugetul de numerar cuprinde numerarul disponibil la sfârşitul unei perioade date (deexemplu lunar; trimestrial).

Bugetul de capital reprezintă un plan de achiziţionare de active ale căror câştiguriurmează să apară pe o perioadă mai mare de un an.

Un domeniu căruia firmele mici îi acordă un interes special, în cadrul bugetului denumerar şi al celui operaţional, este managementul eficient al fondului de rulment (sau capitalde lucru). Lipsa de control asupra acestui domeniu reprezintă de multe ori cauza majoră aeşecului înregistrat atât de firmele mici, cât şi de cele mari. Drept urmare, manager ul financiartrebuie să fie atent în permanenţă la modificările în fondul de rulment şi la implicaţiileacestora asupra sănătăţii financiare a companiei.

Fondul de rulment este definit ca diferenţa dintre activele curente şi pasivele curenteale firmei şi este adesea înţeles ca un „capital circulant” al firmei. Acesta include următoarelecomponente:

Numerarul şi valorile echivalente numerarului: reprezintă cele mai lichide activecurente, echivalenţii numerarului îmbrăcând forma activelor financiare care pot fitranzacţionate pe piaţă, iar managementul lor presupune o supraveghere constantă avalorii lor.


11/173


5

Creanţele: toate firmele obişnuiesc să acorde credit clienţilor sub forma permisiuniiacordate acestora de a achita mărfurile cumpărate undeva în viitor.

Stocurile: în general, în funcţie de obiectul afacerii, stocurile reprezintă circa 50% dinactivele curente ale firmei şi, prin urmare, merită o atenţie deosebită din partea

managementului financiar al firmei şi nu numai. Facturi de plătit: pentru orice af acere, creditul comercial reprezintă o sursă de

finanţare importantă. În acest caz, facturile de plătit provin din mărfuri achiziţionate întrecut de la furnizorii firmei şi care urmează să fie achitate în viitor.

Datorii de plătit: datoriile de achitat băncilor sau altor creditori reprezintă o a douasursă importantă de finanţare pentru orice firmă.

Cheltuielile acumulate şi impozitele de plătit: reprezintă obligaţii ale firmei la

momentul pregătirii bilanţului contabil şi se referă la salarii neplătite, dobânzi de plătit, prime de asigurare de plătit etc. Principala preocupare a managementului financiar areîn vedere aici impozitele pe care firma trebuie să le plătească statului, ca valoare,momentul de efectuare a plăţii şi disponibilitatea fondurilor necesare plăţii. Este important ca un manager financiar să înţeleagă că, deşi componentele fondului de

rulment pot fi văzute separat, acestea trebuie privite şi din perspectiva relaţiei dintre ele. 3. O dată ce compania a realizat analiza necesităţilor financiare pe termen scurt şi lung

şi a stabilit bugetele care reflectă modul în care vor fi alocate fondurile disponibile, ultimul pas realizat de managementul financiar constă în a stabili controlul financiar. Aceastaînseamnă că veniturile, costurile şi cheltuielile (incluzând aici previziunile fluxului denumerar) sunt comparate periodic cu anticipările realizate de firmă. Astfel pot fi depistatediferenţele între valorile previzionate şi cele efectiv realizate şi pot fi întreprinse acţiuni decorectare a lor. Aceste controale ajută firma să identifice conturile, departamentele şi persoanele care înregistrează diferenţe faţă de plan. Pentru ca activitatea de control financiarsă constate diferenţe cât mai mici faţă de valorile planificate, managerul financiar trebuie săacţioneze în mod coordonat faţă de ceilalţi directori din celelalte departamente ale firmei, învederea unei activităţi cât mai eficiente.

1.4 Rolul managerului financiar în firmele mici şi mijlocii

Persoana responsabilă de deciziile financiare ale firmei poartă numele de directorfinanciar sau trezorier. Rolul său este acela de a gestiona numerarul firmei, obţinerea defonduri pentru firmă şi menţinerea relaţiilor cu băncile, proprietarii firmei şi alţi investitoricare deţin activele financiare emise de firmă.


12/173


6

Deşi structurile organizatorice diferă de la o firmă la alta, funcţia financiară trebuie săse situeze în partea superioară, deoarece orice episod important din viaţa unei afacerigenerează implicaţii financiare majore care au efecte pe termen lung asupra profitabilităţiifirmei.

În cazul firmei mici sunt posibile mai multe tipuri de situări ale funcţiei financiare încadrul structurii organizaţionale a firmei, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale.

a) Managerul general este şi manager financiarAcest caz este frecvent întâlnit în cadrul firmelor mici, mai ales din cauza faptului că

personalul de care dispun acestea este puţin numeros.

Principalele avantaje sunt următoarele: Managerul financiar are o privire de ansamblu asupra tuturor operaţiunilor firmei,

inclusiv a celor financiare.

Managerul financiar îşi poate exercita capacitatea de control asupra tuturordepartamentelor firmei, putând astfel să gestioneze eficient problemele financiare.

Managerul financiar se află în cea mai bună poziţie de luare a deciziilor importante,nefiind nevoit să ceară acordul unui manager de nivel superior. Principalul dezavantaj constă în faptul că managerul financiar dispune de mai puţin

timp pentru gestionarea problemelor fina nciare, fiind nevoit, prin natura poziţiei, să se ocupeşi de alte probleme ale companiei (de exemplu produsele fabricate, calitatea lor, relaţia cuclienţii).

b) Managerul financiar este şi contabil

Proprietariifirmei

Manager generalşi financiar

Director deproducţie

Director depersonal

Contabil

Angaja ţi


13/173


7

Şi această situaţie este frecvent întâlnită în cadrul firmelor mici, mai ales din cauzaneînţelegerii funcţiilor diferite pe care le au contabilul şi managerul financiar în cadrul unorfirme.

Principalele sale avantaje sunt următoarele:

Managerul financiar , fără a mai avea şi alte responsabilităţi în afara celor financiare, se poate preocupa strict de problemele financiare ale companiei.

Managerul financiar îşi întocmeşte singur rapoartele financiare pe baza cărora va facerecomandări ulterioare managerului general, dispunând de toate informaţiile financiar e.

Principalele dezavantaje constau în următoarele: Managerul financiar trebuie să-şi exercite foarte bine capacitatea de a coordona toate

deciziile care au implicaţii financiare, prin întâlniri frecvente cu celelalte persoaneresponsabile de activitatea firmei, ceea ce presupune un consum mare de timp.

Întocmirea rapoartelor financiare necesită timp din partea managerului financiar, timpcare altfel ar putea fi destinat analizării mai bune a deciziilor financiare.

Managerul financiar, f iind şi contabil, poate cădea în capcana luării deciziilor exclusivdin punct de vedere contabil, ignorând principiile de management financiar.

Managerul financiar nu poate lua singur decizii importante, fiind nevoit să cearăacordul managerului general al companiei, iar acest lucru poate antrena întârzieri înangajarea unor investiţii sau finanţări pentru firmă.

c) Managerul financiar este diferit de managerul general şi de contabil Această ultimă situaţie este mai puţin întâlnită în cadrul firmelor mici, mai ales din

cauza neînţelegerii funcţiilor diferite pe care le au contabilul şi managerul financiar, ca şi din

Proprietariifirmei

Managergeneral


Director depersonal

Contabil – manager financiar

Angajaţi


14/173


8

cauza personalului redus de care acestea dispun. Totuşi, separarea atribuţiilor managerului decele ale contabilului, pe de- o parte, şi de cele ale managerului general, pe de altă parte, deşimai rar întâlnită în practică, este benefică activităţii firmei în ansamblu, ea permiţând luareaunor decizii mai bune decât în situaţiile anterioare.

Principalele avantaje sunt următoarele: Managerul financiar, fără a mai avea şi alte responsabilităţi în afara celor financiare, se

poate preocupa strict de problemele financiare ale companiei.

Managerul financiar se află în legătură permanentă cu contabilul firmei, care îifurnizează rapoartele financiare pe baza cărora poate lua decizii financiare, şi facerecomandări managerului general cu privire la strategia generală a firmei.

Managerul financiar, fiind degrevat de alte responsabilităţi în cadrul firmei, îşi poatefolosi timpul pentru analiza deciziilor financiare pe care firma urmează să le ia. Principalele dezavantaje ale acestei poziţii sunt:

Managerul financiar trebuie să coordoneze toate deciziile firmei care au implicaţiifinanciare, prin întâlniri frecvente cu celelalte persoane responsabile de activitateafirmei, ceea ce presupune un consum mare de timp.

Managerul financiar nu poate lua singur decizii importante, fiind nevoit să cearăacordul managerului general al companiei, iar acest lucru poate antrena întârzieri înangajarea unor investiţii sau finanţări pentru firmă. Se poate observa că, în cadrul firmelor de dimensiuni mici, între proprietarii firmei şi

manageri există o relaţie directă, deoarece proprietarii decid să îşi asume şi responsabilităţilemanageriale. Proprietar ii sunt cei care furnizează capitalul iniţial care permite începereaafacerii, tot ei fiind cei care se preocupă de utilizarea eficientă a acestui capital. Totuşi, nusunt puţine nici situaţiile care presupun o separare între proprietarii firmei şi manager ii

Proprietariifirmei

Managergeneral

Directorfinanciar

Director depersonal

Contabil

Angajaţi



15/173


9

companiei, mai ales atunci când numărul proprietarilor este mare sau când ei nu doresc să îşiasume şi rolul de gestionari ai fondurilor pe care le pun la dispoziţia firmei. În acest caz, chiardacă implicarea proprietarilor în activitatea curentă a firmei este mai redusă, aceştia suntinteresaţi ca managerii firmei să-şi deruleze activitatea în aşa fel încât afacerea să obţină

rezultate bune şi profituri mari. Pentru a se asigura că managerii firmei îşi îndeplinesc atribuţiile în interesul

proprietaril or, aceştia din urmă au posibilitatea de a numi un consiliu de directori, care arerolul de a sfătui managerii firmei cu privire la activitatea lor curentă. În structuraorganizaţională a firmei, un astfel de consiliu ar fi poziţionat între proprietari şimanagerulgeneral. În circumstanţe corecte, un consiliu de directori format din persoane neimplicatefinanciar în companie poate juca un rol crucial în a ajuta firmele mici să-şi gestioneze

afacerile, deoarece mai devreme sau mai târziu, orice afacere are nevoie de o apreciere reală,onestă şi obiectivă a activităţii sale de la persoane care nu au un interes direct cu privire lacompanie. Totuşi, un consiliu de directori nu trebuie văzut ca o soluţie la toate problemele cucare se confruntă firma.

Membrii consiliilor de directori eficiente sunt persoane dezinteresate, care nu au relaţiide nici un fel cu proprietarii şi/sau managerii firmei. Un consiliu ideal ar putea fi format din:

persoană cu experienţă în managementul şi controlul financiar; persoană care dispune de abilităţi puternice în domeniul în care abilităţile managerilor

firmei sunt slabe (de preferat identic sau similar cu cel în care firma îşi desfăşoarăactivitatea);

persoană care conduce o afacere care a avut şi are succes; persoană care a înregistrat succese în domeniul în care firma doreşte să se extindă;

Proprietariifirmei

Managergeneral

Directorfinanciar

Director depersonal

Contabil

Angajaţi


Consiliul de directori


16/173


10

persoană care dispune de energia şi personalitatea necesară pentru a coordonaeforturile celorlalţi. Consiliul de directori ajută prin furnizarea de direcţii de acţiune tehnice, financiare,

organizaţionale şi manageriale. Consiliul de directori poate reprezenta entitatea care se

preocupă în modul cel mai direct de construirea şi, apoi, aplicarea strategiei firmei. Responsabilităţile tradiţionale ale unui consiliu director sunt:

revizuirea şi autorizarea strategiei financiare şi de afaceri a firmei; stabilirea politicilor şi planurilor de aplicare a strategiilor; formarea şi menţinerea echipei de manageri a firmei; instituirea de controale periodice la nivelul firmei; revizuir ea şi aprobarea relaţiilor dintre companie şi comunitate.

Nu orice afacere are nevoie de un consiliu de directori. De fapt, cea mai mare parte afondatorilor firmelor mici este de acord că în această perioadă implicarea altor persoane,altele decât proprietarii şi managerii, nu face decât să încetinească dezvoltarea afacerilor,datorită prudenţei prea mari. Pentru a avea nevoie de un consiliu de directori, este necesar cao firmă să îndeplinească următoarele condiţii:a) Compania trebuie să aibă succes: o companie este pregătită pentru a apela la un consiliu dedirectori numai în momentul în care situaţia ei este bine stabilită şi se aşteaptă obţinerea derezultate în viitorul apropiat. În general, principala problemă a unei firme mici la început estesupravieţuirea. Problemele de supravieţuire sunt imediate, mai curând de tactică decât destrategie, iar un consiliu de directori nu are rolul de a se ocupa de probleme de tactică petermen scurt. Această problemă poate interveni şi în cazul firmelor care s-au înfiinţat de multdatorită schimbărilor la nivelul echipei de manageri, al concurenţei, al pieţelor, al productivităţii etc. Consiliul de directori nu trebuie creat şi folosit pentru a rezolva o situaţiede criză, ci pentru a se implica permanent în activitatea firmei.

b) Firma trebuie să dispună de o echipă de manageri suficient de stabilă: managerii firmei ausarcini şi responsabilităţi bine definite. Fiecare firmă atinge la un moment dat un punctdincolo de care separarea dintre proprietari şi manageri devine un aspect important al derulăriiafacerii. Această separare nu trebuie să aibă, de fapt, loc la nivel de persoane. Important este,ca în fiecare afacere de succes să aibă loc, într -un anumit mod, separarea responsabilităţilor, beneficiilor şi autorităţii care revin proprietarilor de cele care revin managerilor. Un consiliude directori ajută la definirea necesităţilor echipei manageriale şi la înţelegerea modului încare acestea diferă de necesităţile proprietarilor, ca şi la stabilirea priorităţilor de opinie şi de

acţiune în cadrul firmei.


17/173


11

c) Managerii şi sfătuitorii firmei trebuie să fie cât mai competenţi şi mai bine selecţionaţi posibil. Membrii consiliului de directori nu reprezintă înlocuitori pentru alţi consultanţifinanciari sau juridici ai f irmei care sunt incompetenţi sau pentru manageri iresponsabili orinecalificaţi. Managerii şi consultanţii firmei trebuie să fie în stare să explice sau să apere

deciziile pe care le- au luat şi acţiunile pe care le-au întreprins şi să poată aplica în practicădeciziile recomandate de consiliul de directori.

d) Proprietarii firmei trebuie să dorească crearea unui consiliu de directori şi să fie apţi sărealizeze paşii necesari pentru a se asigura că acest consiliu îşi îndeplineşte funcţiile care îirevin. Ac easta este cea mai importantă condiţie pe care firma trebuie s-o îndeplinească. Consiliul de directori poate fi eficient în activitatea depusă numai dacă autoritatea de caredispune provine din respectul acordat de proprietari consiliului şi din dorinţa lor expresă şi

liber exprimată de a accepta sugestiile şi sfaturile consiliului şi de a urma căile de acţiunerecomandate de acesta.

Responsabilitatea potenţială a unui membru al consiliului de directori, presupunând căel nu este asociat cu persoane care i ntenţionează să comită sau au comis fraude, este numaifaţă de un singur grup interesat de evoluţia firmei: proprietarii.

În anumite situaţii, ca de exemplu atunci când firma nu este pregătită pentru unconsiliu de directori, un consultant de afaceri poa te servi foarte bine compania. Întotdeauna vafi nevoie de consultanţi în domeniile foarte specializate de afaceri. Cu toate acestea, existenţaunui consiliu puternic poate oferi firmei mai multe avantaje decât un consultant.

1. 5 Rolul managementului f inanciar în firmele mari Aproape toate firmele mari şi o bună parte dintre cele de dimensiuni medii sunt

constituite sub forma corporaţiilor sau a societăţilor pe acţiuni. Atunci când este constituită osocietate pe acţiuni, acţiunile emise de ea pot fi deţinute de un număr mic de investitori, cel

mai probabil managerii firmei şi alte câteva persoane care dispun de fonduri băneşti. În acestcaz, acţiunile nu sunt tranzacţionate pe piaţa de capital, iar compania este denumită societateînchisă. Pe măsură ce activitatea firmei se dezvoltă, iar firma emite noi acţiuni pentru a obţinecapital suplimentar, acţiunile sale vor începe să fie tranzacţionate la bursă, astfel încât firmadevine societate deschisă.

Prin organizarea ca societate pe acţiuni, o firmă poate atrage o gamă largă deinvestitori. Cei de talie redusă primesc o parte foarte mică din profiturile firmei sub formă dedividende, iar cei de talie mare, precum alte firme mari, fonduri de investiţii sau companii deasigurări, primesc părţi mult mai mar i din profitul firmei. Acţionarii corporaţiei aleg prin votun consiliu director care îi reprezintă şi care poate fi format din managerii cei mai importanţi


18/173


12

ai firmei, dar poate include şi membri care nu sunt implicaţi în activitatea firmei. Consiliuldirector este cel care numeşte managerii corporaţiei şi cel ce trebuie să ia toate măsurile pentru ca managerii să acţioneze în interesul acţionarilor.

Spre deosebire de alte forme de organizare a afacerilor, societăţile pe acţiuni sunt

caracterizate prin res ponsabilitate limitată. Aceasta înseamnă că acţionarii nu pot fi făcuţiresponsabili personal pentru datoriile firmei, ci numai în limita fondurilor investite în capitalulsocial. Deşi o corporaţie este deţinută de acţionarii săi, ea reprezintă o entitate diferită deaceştia, a cărei existenţă se bazează pe statut, care stabileşte scopul afacerii, numărul deacţiuni emise, numărul de directori care pot fi numiţi etc.

Ca persoană juridică, corporaţia poate împrumuta şi da cu împrumut fonduri, poate fidată în judecată şi poate da în judecată, dar nu poate vota precum persoanele fizice. De

asemenea, corporaţia poate face lucruri pe care alte firme, mai mici ca dimensiuni şiorganizate altfel, nu le pot face: poate obţine fonduri prin vânzarea de noi acţiuni cătreinvestitori, poate cumpăra acţiunile deja emise, poate cumpăra o altă corporaţie sau poatefuziona cu aceasta.

În cadrul corporaţiilor, poziţia managementului financiar este mult mai bine definită.În situaţia tipică, corporaţiile au un trezorier, care este responsabil de managementulnumerarului firmei, de obţinerea de capital şi de menţinerea relaţiilor cu băncile, cu acţionariişi cu alţi investitori. De asemenea, firmele mari mai au şi un controlor financiar, care are rolulde a pregăti rapoartele financiare, de a gestiona contabilitatea internă a firmei şi de a se preocupa de impozitele şi taxele care trebuie plătite de firmă. Mai exact, trezorierul se preocupă de obţinerea şi gestionarea capitalului firmei, iar controlorul financiar de utilizarea eficientă a acestuia.

Cea mai mare parte a corporaţiilor mai au şi un ofiţer financiar superior(vicepreşedinte de finanţe) care este subordonat direct preşedintelui corporaţiei, având rolulde a superviza activitatea trezorierului şi a controlorului financiar şi de a se implica înelaborarea şi aplicarea politicii financiare a firmei şi în planificarea activităţilor la nivelulîntregii corporaţii. Adesea, ofiţerul financiar superior are responsabilităţi manageriale care seîntind dincolo de problemele financiare şi poate face parte din consiliul director al corporaţiei.Controlorul financiar sau ofiţerul financiar superior sunt responsabili de organizarea şisupervizarea procesului de stabilire a bugetului de capital. Datorită importanţei multor aspectefinanciare, deciziile majore pentru corporaţie sunt luate de consiliul director. De exemplu,numai acest consiliu are puterea de a declara distribuirea de dividende acţionarilor sau de a

anunţa emisiunea de noi acţiuni. De obicei, consiliul director deleagă luarea deciziilor pentru


19/173


13

investiţiile de valori mici sau medii, dar autoritatea de a aproba investiţii mari al căror eşec poate fi fatal corporaţiei, nu este niciodată delegată echipei de manageri a firmei.

În cazul corporaţiilor, maximizarea bunăstării proprietarilor (acţionarii firmei) – caobiectiv principal – are loc prin maximizarea preţului acţiunilor emise de către companie, carezultat al deciziilor luate de manageri. Desigur, firmele au şi alte obiective de atins. Astfel,managerii pot fi interesaţi de satisfacerea nevoilor şi ambiţiilor personale, de bunăstareaangajaţilor, de binele comunităţii şi societăţii etc.

Pentru marile corporaţii, separarea dintre proprietari şi manageri este o necesitate practică ce oferă avantajeclare:

permite schimbarea acţionarilor fără ca acest lucru să afecteze funcţionarea firmei; permite firmei să angajeze manageri profesionişti.

Totuşi, separarea generează şi probleme, în situaţia în care dorinţele managerilor şi ale proprietarilor sunt di ferite. Aceste conflicte între obiectivele acţionarilor şi cele alemanagerilor creează probleme de tipul principal – agent; acţionarii sunt principalul, iarmanagerii agenţii principalului. În această situaţie, acţionarii suportă anumite costuridenumite costuri de agenţie, care apar atunci când:

managerii nu urmăresc, prin activitatea lor, maximizarea valorii firmei; acţionarii doresc să supravegheze activitatea managerilor şi să le influenţeze acţiunile,

astfel încât aceştia să urmărească obiectivele acţionarilor.Desigur, situaţia poate fi analizată şi în sens invers, deoarece aşa cum acţionarii

trebuie să încurajeze managerii de vârf să lucreze pentru interesele acţionarilor, tot aşa şimanagerii de vârf trebuie să se gândească la motivarea angajaţilor firmei pentru a acţiona în

Pre edinte

Consiliul de directori

Vicepreşedinte finanţe

Vicepreşedinte vânzări

Vicepreşedinte producţie

Controlor financiar

Contabilcosturi

Contabilfinanciar

Managertaxe şi

impozite

Trezorier

Managerulde credite

Managerulde stocuri

Directorulde bugete


20/173


14

interesul acţionarilor. În acest caz, principalul este managementul de vârf, iar agenţii lor sunttoţi angajaţii firmei. De asemenea, costurile de agenţie pot apărea şi în procesul de finanţare afirmei. Astfel, în perioadele dificile când firma întâmpină dificultăţi financiare, creditorii sunt preocupaţi de modul în care îşi pot recupera banii. Problemele de tipul principal – agent ar fi

mai uşor de rezolvat dacă toate părţile implicate ar avea aceeaşi informaţie, lucru care în finanţe este foarte rar întâlnit. De aceea, managerii financiari trebuie să recunoască situaţiileîn care apar aceste diferenţe de informare şi să găsească modalităţi de a asigura investitorii cănu vor avea de- a face cu surprize neplăcute.

1.6 Responsabili tatea socială

Cu siguranţă, firmele poartă răspunderea etică de a asigura condiţii de muncă bune şi

sigure pentru proprii angajaţi, de a nu aduce prejudicii mediului înconjurător şi de a realiza produse care nu sunt un pericol pentru consumatori. Acţiunile de responsabilitate socialăimplică şi ele costuri, iar firmele trebuie să vadă dacă sunt pregătite să suporte aceste costuri,deoarece ar putea fi dezavantajate în privinţa atragerii de capital. Prin urmare, orice acţiunedeliberată a unei firme de a răspunde cerinţelor de responsabilitate socială, urmată decreşterea costurilor, va fi dificil, dacă nu chiar imposibil de realizat în acele sectoare undeexistă o concurenţă foarte mare. Din acest motiv, ar trebui ca cele mai importante activităţisociale care antrenează costuri suplimentare şi semnificative să fie obligatorii, nu voluntare, laînceput, pentru ca toate firmele dintr -un sector să suporte povara lor. Astfel, programele de

beneficii sociale, cum ar fi practicile corecte de selectare a personal ului, pregătirea profesională pentru minorităţi, siguranţa produselor fabricate, prevenirea poluării mediuluisunt mult mai eficace dacă sunt stabilite de la început prin reglementări realiste, care sunt apoi puse în practică prin intermediul organelor guvernamentale.


21/173


15

CAPITOLUL AL II- LEA. MODALITĂŢILE DE ORGANIZARE A FACERILOR ŞISISTEMUL DE IMPOZITARE

Managerii financiari trebuie să fie interesaţi în permanenţă de modificările care apar în

sistemul de impozitare, dar mai ales de efectele lor asupra fluxurilor de numerar ale firmelor

pe care le conduc. Dacă managerul financiar urmăreşte mereu creşterea valorii firmei, atunciel este obligat să cunoască cadrul economic şi juridic în care sunt luate deciziile.

2.1 Forme de organizare a afacerilorÎn majoritatea ţărilor există trei forme principale de organizare a afacerilor: afacerea

proprietate individuală, afacerea în parteneriat şi corporaţia. Cele mai numeroase suntafacerile individuale, urmate de afacerile în parteneriat şi de corporaţii. Totuşi, dacă privimcifra de afaceri, majoritatea afacerilor revin corporaţiilor.

a) Afacerea proprietate individuală – este cea care aparţine unui singur individ(persoană fizică). În cele mai multe ţări, administraţiile locale solicită persoanei care doreştesă înceapă o astfel de afacere, să dispună de o autorizaţie de funcţionare.

Acest tip de afacere oferă micilor întreprinzători două avantaje importante: Se poate forma cu uşurinţă şi fără cheltuieli foarte mari, deoarece nu este necesară

stabilirea unui statut sau a altui act juridic similar.

Nu se plătesc impozite pe profit la nivel de firmă, câştigurile fiind contabilizate cavenituri personale ale proprietarului, impozitate prin aplicarea impozitului

corespunzător. Proprietatea individuală a unei afaceri are, însă, şi câteva dezavantaje importante:

Este dificil ca o persoană fizică să obţină sume importante de capital în situaţia în caredoreşte să-şi extindă afacerea.

Proprietarul este răspunzător în mod nelimitat pentru achitarea datoriilor generate de

afacere, ceea ce poate duce la pierderi mai mari decât sumele investite iniţial înafacere.

Durata de viaţă a unei astfel de afaceri este limitată la viaţa creatorului şi a proprietarului său.

Transferarea proprietăţii asupra afacerii de la o persoană la alta este un lucru dificil.Datorită acestor motive, proprietatea individuală asupra unei afaceri este limitată, de

obicei, la afacerile de dimensiune foarte mică. Cu toate acestea, nu sunt puţine afacerile care

şi-au început existenţa ca afaceri individuale şi care s-au dezvoltat ulterior până la nivel decorporaţie.


22/173


16

b) Afacerea în parteneriat – ia naştere atunci când două sau mai multe persoane decidsă se asocieze pentru a conduce o afacere care nu este organizată sub forma unei corporaţii.

Avantajele p rincipale ale unui parteneriat sunt costul redus şi uşurinţa formării sale. Dezavantajele parteneriatelor sunt aproape identice cu cele ale afacerilor proprietate

individuală: Dificultatea partenerilor de a obţine sume importante de capitaluri. Răspunderea nelimitată a partenerilor cu privire la achitarea datoriilor asumate. Durata de viaţă limitată a firmei. Dificultatea de a transfera proprietatea de la un grup de parteneri la altul.

În general, legea afacerilor în parteneriat prevede că partenerii sunt răspunzătoriîmpreună şi nelimitat pentru datoriile generate de firmă. Aceasta înseamnă că, dacă afacerea

dă faliment şi unul dintre parteneri nu îşi poate achita partea care îi revine la lichidare, ceilalţi parteneri trebuie să satisfacă cerinţele creditorilor, folosind, dacă este nevoie, chiar bunurile personale.

c) Corporaţia – pe măsură ce o firmă creşte, proprietarii ei pot lua decizia de a otransforma într -o corporaţie. Spre deosebire de afacerea individuală şi de parteneriate, ocorporaţie este o entitate juridică diferită de proprietarii săi.

Înfiinţarea unei corporaţii necesită mai multe obligaţii decât în cazul unei afaceri

individuale sau al unui parteneriat. Cei care doresc să formeze o corporaţie trebuie să pregătească documentele de înfiinţare, precum şi un set de regulamente de funcţionare acompaniei.

Documentele de înfiinţare trebuie să includă următoarele informaţii: 1. Numele propus pentru corporaţie. 2. Obiectul de activitate al corporaţiei. 3. Numărul de acţiuni pe care corporaţia le va emite.4. Numărul de directori. 5. Numele şi adresele directorilor. Documentele de înfiinţare trebuie să fie conforme cu legile statului în care îşi va avea

sediul corporaţia. De asemenea, din raţiuni juridice, corporaţia este considerată rezident alstatului în care îşi are sediul.

Regulamentele de funcţionare sunt concepute de către fondatorii corporaţiei pentru aajuta la conducerea internă a firmei şi includ ca puncte principale:

1. Modalitatea prin care sunt aleşi directorii (de exemplu toţi sunt aleşi pe termen de 1an).


23/173


17

2. Posibilitatea ca acţionarii existenţi în momentul încorporării să aibă dreptul de acumpăra alte acţiuni din emisiunile viitoare de acţiuni ale firmei.

3. Orice prevederi referitoare la comitetele de conducere ale firm ei, precum şi sarcinilelor.

Corporaţia se află în proprietatea acţionarilor, care votează pentru luarea deciziilorcelor mai importante cu privire la funcţionarea firmei. De asemenea, corporaţiile aurăspundere limitată, ceea ce înseamnă că acţionarii lor nu pot fi făcuţi responsabili personal pentru obligaţiile firmei. Deşi acţionarii unei corporaţii sunt proprietarii ei, nu tot ei sunt aceiacare o conduc. În schimb, acţionarii aleg un Consiliu Director (Consiliu de Administraţie),care numeşte apoi echipa de manageri a firmei. Acest Consiliu este reprezentantul acţionarilorşi trebuie să se asigure că managerii acţionează în interesul acţionarilor. Separarea

proprietarilor de echipa de manageri conferă corporaţiei flexibilitate şi permanenţă. Chiardacă managerii unei corporaţii îşi dau demisia sau sunt concediaţi, aceasta nu înseamnă căfirma îşi încetează existenţa. De asemenea, acţionarii actuali ai unei corporaţii îşi pot vindeacţiunile, fără ca acest lucru să afecteze derularea normală a afacerii.

Prin organizarea sub formă de corporaţie, o afacere poate atrage mai uşor diversecategorii de investitori. Acţionarii pot fi persoane fizice care deţin un număr restrâns deacţiuni sau pot fi alte corporaţii, companii de asigurări sau fonduri de investiţii ce deţin sute şimii de acţiuni emise de firmă. Acţionarii primesc dreptul de vot şi beneficiază de dreptul la profiturile firmei proporţional cu numărul acţiunilor deţinute în cadrul corporaţiei.

Organizarea unei afaceri sub forma corporaţiei implică un consum mare de timp şicosturi de dimensiuni considerabile. Însă, principalul dezavantaj constă în dubla impozitare acorporaţiei şi a acţionarilor ei: deoarece corporaţia este o entitate separată, ea este supusăimpozitării pe profit, iar acţionarii sunt supuşi impozitării asupra tuturor profiturilor remise lorde către corporaţie, sub formă de dividende, ca impozit pe venitul personal.

Afacereaindividuală

Parteneriatul Corporaţia

Managerul Partenerii Acţionarii

Nu Nu Da

Nelimitată Nelimitată Limitată

Nu Nu Da

Cine deţine afacerea?

Care este răspundereaproprietarului?

Sunt managerii şiproprietarii diferiţi?

Sunt afacerea şiproprietarii impozitaţi

separat?


24/173


18

2.2 Modalităţi de organizare a afacerilor în România

Cadrul general de desfăşurare a activităţilor comerciale în România este stabilit deConstituţia din anul 1991. Aceasta precizează expres că economia României este o economiede piaţă, în care statul este obligat să asigure libertatea comerţului şi protecţia concurenţeiloiale între agenţii economici. În acest cadru acţionează legi specifice care reglementeazăaspecte diferite privind derularea activităţii comerciale în România, cum ar fi modul deînfiinţare, autorizare şi funcţionare a societăţilor comerciale, sistemul de impozite şi taxe, protecţia consumatorilor etc. Toate aceste legi specifice respectă principiile generale înscriseîn Constituţie.

În economia României funcţionează legea cererii şi ofertei, la baza căreia se află proprietatea privată, care este ocrotită şi garantată.

Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române şi se potconstitui într -una din următoarele forme:

Societate în nume colectiv Societate cu răspundere limitată Societate în comandită simplă Societate în comandită pe acţiuni Societate pe acţiuni

Fiecare dintre aceste forme de societăţi comerciale prezintă caracteristici specifice.Unul dintre principalele criterii de diferenţiere a acestor forme de societăţi comerciale constăîn modul în care proprietarii lor sunt răspunzători faţă de obligaţiile pe care firma şi le-aasumat. Astfel, conform legislaţiei române, asociaţii în societatea în nume colectiv şi asociaţiicomanditaţi în societatea în comandită simplă şi în societatea în comandită pe acţiuni răspundnelimitat şi solidar pentru obligaţiile firmei. Societatea cu răspundere limitată şi societatea peacţiuni sunt organizate conform principiului răspunderii limitate.

1. Societatea în nume colectiv – reprezintă societatea ale cărei obligaţii sociale suntgarantate cu patrimo niul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor.Aceasta prezintă următoarele caracteristici:

Asocierea se bazează pe încrederea deplină a asociaţilor. Capitalul social este divizat în părţi de interese. Obligaţiile societăţii sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată

şi solidară a tuturor asociaţilor.

Actul de constituire al societăţii conţine prevederi referitoare la:


25/173


19

a) Persoanele asociate, care pot fi atât persoane fizice, cât şi persoane juridice.Răspunderea nelimitată şi solidară pentru obligaţiile firmei are un caracter secundar, creditoriiîndreptându-se mai întâi spre societate şi apoi spre asociaţi. Persoanele asociate participă ladeliberări şi luarea deciziilor, au dreptul la beneficii, au dreptul de a folosi fondurile societăţii,

au dreptul la restituirea valorii aporturilor aduse în cazul dizolvării şi lichidării societăţii. Elesunt obligate să efectueze aportul prevăzut în actul constitutiv, să nu aducă atingere patrimoniului social şi să nu facă concurenţă societăţii.

Legea nu prevede constituirea unei adunări generale a asociaţilor. Deciziile sunt luate prin votul asociaţilor care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social, de obicei, înurmătoarele cazuri: alegerea unuia sau mai multor administratori ai societăţii (cu stabilirea puterilor, duratei însărcinărilor şi a eventualei remuneraţii), revocarea administratorilor sau

limitarea puterii lor, rezolvarea divergenţelor dintre administratori, aprobarea bilanţuluisocietăţii, răspunderea administratorilor. Deciziile se iau prin votul tuturor asociaţilor pentru:revocarea administratorilor numiţi prin contractul de societate, modificarea actului deconstituire.

b) Forma, denumirea, sediul şi emblema firmei. Firma trebuie să cuprindă numele acel puţin unuia dintre asociaţi, cu menţiunea „societate în nume colectiv”, scrisă în întregime.

c) Obiectul de activitate al firmei.

d) Capitalul social subscris şi vărsat. Legea nu stabileşte un plafon minim pentrucapitalul subscris şi vărsat. Este obligată să verse integral la data constituirii capitalul socialsubscris. Obiectul aportului nu cunoaşte nici o restricţie, putând fi în natură sau în bani.

În acelaşi timp, actul de constituire trebuie să precizeze partea fiecărui asociat la profitşi la pierderi, alte sedii ale firmei, durata de viaţă a societăţii şi modul de dizolvare şi lichidare.

Acest gen de companii este întâlnit mai rar şi prestează mai ales activităţi de genulcizmăriei, micilor restaurante de familie, croitoriei etc.

2. Societatea cu răspundere limitată – reprezintă societatea ale cărei obligaţii socialesunt garantate cu patrimoniul social, asociaţii fiind obligaţi numai în limita capitalului socialsubscris.

Caracteristicile societăţii comerciale cu răspundere limitată sunt: Asocierea se bazează pe încrederea asociaţilor. Capitalul social este divizat în părţi sociale, reprezentate de titluri nenegociabile. Asociaţii răspund pentru obligaţiile sociale numai în limita aportului lor.

Societatea cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut. Actulde constituire conţine referiri la:


26/173


20

a) Persoanele asociate. În societatea cu răspundere limitată, numărul asociaţilor nu poate fi mai mare de 50. Totuşi, firma poate să aibă doar un singur asociat, dar o persoanăfizică sau juridică, nu poate fi asociat unic decât într -o singură societate cu răspundere limitată.În cazul mai multor asociaţi, societatea trebuie să aibă cel puţin doi asociaţi şi cel mult 50 de

asociaţi. b) Forma, denumirea, sediu l, emblema şi obiectul de activitate. Firma se compune

dintr- o denumire proprie, la care se poate adăuga numele unuia sau mai multor asociaţi, şi vafi însoţită de menţiunea „societate cu răspundere limitată”, prescurtat SRL.

c) Capitalul social subscris şi vărsat. Capitalul social al unei SRL nu poate fi mai micde 200 lei. Capitalul social se divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei.Părţile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile.

d) Administratorii societăţii. e) Partea fiecărui asociat la profit şi la pierderi. f) Părţile sociale. g) Durata de viaţă a societăţii. h) Modul de dizolvare şi lichidare.

3. Societatea pe acţiuni – reprezintă societatea ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul social, ac ţionarii fiind obligaţi numai până la limita capitalului social subscris. Ease constituie prin contract de societate şi statut. Contractul de societate şi statutul pot fiîncheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv. Există două modalităţi deconstituire a societăţii pe acţiuni: prin subscriere integrală şi simultană a capitalului social decătre semnatarii actului constitutiv sau prin subscripţie publică. Subscripţia publică reprezintă procedura de înmatriculare când fondatorii unei societăţi comerciale pe acţiuni, neavândcapitalul necesar pentru înfiinţarea unei societăţi, apelează, prin ofertă publică, la persoaneleinteresate să investească capital.

Actul constitutiv va cuprinde referiri la:

a) Asociaţi. Numărul acestora nu poate fi mai mic de 2. Asociaţii au dreptul să participe la adunarea generală a acţionarilor, au drept de vot în respectiva adunare, au drept deinformare cu privire la activităţile societăţii, au drept la dividende, au drept asupra părţiicuvenite din lichidarea societăţii. De asemenea, asociaţii sunt obligaţi să efectuezevărsămintele datorate.

b) Forma, denumirea, sediul şi obiectul de activitate. Firma se compune dintr -o

denumire proprie, de natură a o diferenţia de celelalte societăţi comerciale existente, şi va fiînsoţită de menţiunea „societate pe acţiuni” sau de prescurtarea S.A.


27/173


21

c) Capitalul social subscris şi vărsat. Capitalul social al societăţii pe acţiuni nu poate fimai mic de 90 000 lei. Guvernul va putea modifica, cel mult o dată la 2 ani, valoarea minimăa capitalului social, ţinând seama de rata de schimb, astfel încât acest cuantum să reprezinteechivalentul în lei al sumei de 25.000 euro. În cazul unei subscrieri integrale şi simultane a

capitalului social de către toţi semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat laconstituire nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris; restul de capital se va vărsa în 12luni de la înmatricularea societăţii pentru acţiunile emise pentru un aport în numerar şi 2 ani

pentru cele emise pentru un aport în natură. d) Valoarea bunurilor constituite ca aport în natură. Legea prevede faptul că nu se

acceptă aportul în muncă, ci doar în numerar, în creanţe sau în natură. e) Numărul şi valoarea nominală a acţiunilor. Capitalul social este reprezentat prin

acţiuni emise de societate, care pot fi nominative sau la purtător. Cele nominative aumenţionate pe ele numele proprietarului, în timp ce acţiunile la purtător se află în permanenţăîn proprietatea deţinătorului lor, neavând menţionat numele acestuia. Valoarea nominală aunei acţiuni nu poate fi mai mică de 0,1 lei.

f) Cenzorii societăţii. Societatea trebuie să aibă trei cenzori şi un supleant, dacă prinactul constitutiv nu se prevede altfel. Aceştia au dreptul de a participa, fără drept de vot, laşedinţele consiliului de administraţie şi au dreptul să obţină de la administratori, lunar, osituaţie privind activitatea societăţii. Ei sunt obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, săverifice situaţiile financiare, să verifice dacă registrele societăţii sunt regulat ţinute, să facăinspecţii periodice ale casei, să verifice respectarea dispoziţiilor legale, să aducă la cunoştinţaadministratorilor neregulile constatate.

g) Prevederi privind conducerea, administrarea, controlul gestiunii şi funcţionareasocietăţii. Conducerea firmei se realizează prin intermediul adunărilor generale, ordinare şiextraordinare. Când există mai mulţi administratori, ei trebuie să se organizeze într -unconsiliu de administraţie. Acesta poate delega o parte din atribuţiile proprii unui comitet dedirecţie. Consiliul de administraţie şi comitetul realizează activitatea de conducere operativă asocietăţii, iar directorii executivi conducerea curentă.

h) Durata de viaţă a societăţii. De obicei, societăţile pe acţiuni sunt constituite petermen nelimitat, dar este posibilă şi prevederea unei durate de viaţă limitate în actulconstitutiv.

i) Modul de distribuire a beneficiilor şi de gestionare a pierderilor, sediile secundare,avantajele rezervate fondatorilor, modul de diz olvare şi de lichidare a societăţii.


28/173


22

2.3 Întreprinderile mici şi mijlocii în România

Întreprinderea reprezintă, conform legislaţiei române actuale, orice formă deorganizare a unei activităţi economice, autonomă din punct de vedere patrimonial şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit prinrealizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piaţă, încondiţii de concurenţă.

Pentru ca o întreprindere să se încadreze în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii,ea trebuie să îndeplinească următoarele trei condiţii în acelaşi timp:

Să aibă sub 250 de angajaţi. Dacă firma are până la 9 salariaţi, ea poartă denumirea demicroîntreprindere; dacă are între 10 şi 49 de salariaţi, este numită întreprindere mică;iar dacă are între 50 şi 249 de salariaţi, este denumită întreprindere mijlocie.

Să fie independentă faţă de marile societăţi comerciale, adică să nu aibă ca asociaţi persoane juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele două condiţii: au peste 250de angajaţi şi deţin peste 25% din capitalul social.

Să aibă o cifră de afaceri netă anuală echivalentă cu până la 50 de milioane € sauactive totale de până la 43 de milioane €.

Nu sunt considerate IMM-ur i societăţile bancare, societăţile de asigurare şi reasigurare,societăţile de administrare a fondurilor financiare de investiţii, societăţile de valori mobiliareşi societăţile cu activitate exclusivă de comerţ exterior. De asemenea, nu intră sub incidenţaacestor prevederi persoanele fizice şi juridice a căror activitate principală o reprezintăcumpărarea şi revânzarea de produse sau închirierea de bunuri mobile sau imobile.

Conform legislaţiei actuale din ţara noastră, IMM-urile se bucură de o serie defacilităţi:

Se pot înregistra prin intermediul unei singure proceduri, prin completarea unui singur

formular şi prin depunerea acestuia la Biroul unic din cadrul Camerei de Comerţ şiIndustrie – Oficiul Teritorial al Registrului Comerţului.

Au acces la act ivele disponibile ale regiilor autonome, societăţilor/companiilornaţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat.

Beneficiază de servicii de informare, asistenţă, consultanţă, dezvoltare şi inovaretehnologică în domeniile financiar – bancar, management şi marketing.

Pot beneficia de asistenţă tehnică pentru facilitarea accesului la servicii de formare de

specialitate în domeniul achiziţiilor publice.


29/173


23

Beneficiază de reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garanţia pentru participare şi de garanţia de bună execuţie, cerute în achiziţiile publice de produse, lucrări şi servicii.

Profitul investit în producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice (maşini,

utilaje şi instalaţii de lucru), folosite în scopul obţinerii de venituri impozabile, estescutit de impozit. Investiţiile pentru care s-a acordat scutire de impozit pe profit vorrămâne în patrimoniul firmei cel puţin o perioadă egală cu jumătate din durata lor defuncţionare.

2. 4 Sistemul de impozitare a venituluiGuvernele dispun de o gamă largă de tehnici pentru a obţine venituri de pe urma

impozitelor care pot fi aplicate pe vânzări, pe proprietăţi, pe venituri, sub forma taxelorvamale sau sub forma accizelor. Toate persoanele fizice şi juridice care realizează venituri înRomânia contribuie cu venituri la bugetul de stat, purtând ca atare denumirea de contribuabil.Contribuţiile lor ajung la bugetul central sau la bugetul local, sub forma impozitelor şi taxelor percepute în baza unor reglementări legale. Anumite prevederi din legea impozitelor joacă unrol important în deciziile de finanţare şi de investiţie luate, atât de firme, cât şi de indivizi.

Capacitatea de a influenţa aceste decizii, prin prevederi asupra structurii impozitelor,

este o caracte ristică importantă a politicii fiscale guvernamentale. Politica fiscală cuprindeacel pachet de decizii guvernamentale care încearcă să influenţeze nivelul de activitateeconomică, prin modificarea veniturilor şi cheltuielilor administraţiilor centrale şilocale. Deexemplu, guvernul poate să influenţeze, în mod real, investiţiile firmelor prin modificarearatelor de impozit sau modificarea cheltuielii cu amortizarea. De asemenea, guvernul poate

acorda credite sub formă de scutiri de impozit, pentru achiziţionarea de noi active, la care se poate aplica un anumit sistem de amortizare. În sfârşit, guvernul poate scuti de impozite

anumite venituri (de exemplu, veniturile mai mici decât o anumită sumă). Fiecare tip de impozit este reglementat prin intermediul unui pachet de legi specifice

care prevede următoarele aspecte principale: denumirea impozitului sau a taxei, subiectulimpunerii, obiectul impozabil, unitatea de evaluare, unitatea de impunere, modul de definire a

impozitului sau a taxei, modul de percepe re, termenele de plată, facilităţile acordatecontribuabililor, drepturile şi obligaţiile contribuabililor.

Pentru orice contribuabil, calculul impozitelor de plătit necesită determinareaurmătoarelor elemente: baza de la care se calculează impozitul, ratele de impozit care se vorutiliza şi orice fel de scutiri, care pot fi deductibile din impozitele de plătit.

Modul de calcul al impozitelor de plătit


30/173


24

Componentele de calcul pentru

impozitele de plătit Conţinutul fiecărei componente –

firmăConţinutul fiecărei componente –

persoană fizică 1. Veniturile contribuabililor Suma tuturor surselor de venit Suma tuturor surselor de venit

2. Se scad: cheltuielile aferente permise

Cheltuielile care se scad în generaldin venituri pentru calcululvenitului net, conform

documentelor şi practicilorcontabile

Acesta sunt descrise de legeaimpozitelor

3. Venitul net

4. Se scad: sumele deductibile permise

De exemplu: sponsorizări, mecenat,cheltuieli protocol etc.

De exemplu: pensii, plăţi şi taxe demembru în sindicate şi organizaţii

profesionale5. Venitul impozabil

6. Impozite plătibile înainteaoricărei facilităţi

Se realizează ajustări ale ratelor deimpozit pentru afacerile mici şimijlocii

7. Se scad: facilităţi obţinute prin

impozitare

Facilităţi de investiţii obţinute prin

impozitare

Deduceri din motive medicale,

onorarii plătite pentru educaţie etc. 8. Impozitele de plătit în final

Baza de la care se porneşte în calculul impozitelor poartă numele de venit impozabil(rândul 5). Acesta se calculează prin scăderea sumelor deductibile (rândul 4) din venitul net(rândul 3). Impozitele plătibile (rândul 6) sunt calculate prin aplicarea ratei adecvate deimpozitare la venitul impozabil. În rândul 7 sunt trecute facilităţile obţinute din impozitare,care se scad direct din impozitele de plătit, pentru a se obţine valoarea finală a impozitelor de plătit (rândul 8).

2. 5 Sistemul de impozitare a firmelorÎn România, societăţile comerciale sunt supuse impozitării pe profit în condiţiile legii.

Astfel, conform legislaţiei în vigoare, sunt obligate la plata impozitului pe profit următoarelecategorii de persoane:

a) persoanele juridice române; b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanentîn România;c) persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate înRomânia într -o asociere fără personalitate juridică; d) persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţiimobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română; e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizateatât în România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest caz,


31/173


32/173


26

În sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată sunt cuprinse operaţiunile careîndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei,

efectuate cu plată; b) locul de livrare a bunuri lor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România; c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă,acţionând ca atare; d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice:activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţileextractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea,

constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopulobţinerii de venituri cu caracter de continuitate. Este, de asemenea, operaţiune impozabilă şi importul de bunuri efectuat în România

de orice persoană, dacă locul importului este în România. Sunt, de asemenea, operaţiuniimpozabile şi următoarele operaţiuni efectuate cu plată, pentru care locul este considerat a fiîn România: a) o achiziţie intracomunitară de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau produseaccizabile, efectuată de o persoană impozabilă ce acţionează ca atare sau de o persoană juridică neimpozabilă, care urmează unei livrări intracomunitare efectuate în afara Românieide către o persoană impozabilă ce acţionează ca atare şi care nu este considerată întreprinderemică în statul său membru;

b) o achiziţie intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană; c) o achiziţie intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă, careacţionează ca atare, sau de o persoană juridică neimpozabilă.

Operaţiunile privind schimbul de bunuri sunt considerate două livrări separate. Încazul transferului dreptului de proprietate asupra unui bun de către doi sau mai mulţicontribuabili, prin intermediul mai multor tranzacţii, fiecare operaţiune este considerată o livrare separată şi este impozitată distinct, chiar dacă bunul respectiv este transferat direct beneficiarului final. Acelaşi regim este valabil şi în cazul prestărilor de servicii.

Legea consideră a fi operaţiuni cu plată acelea care presupun obligativitatea uneilegături directe între operaţiunea efectuată şi contrapartida obţinută.

Din punctul de vedere al regimului de impozitare, operaţiunile impozabile cuprinse în

sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată în România, se clasifică astfel: Opera ţiuni taxabile, la care se aplică cota standard TVA în prezent în valoare de 24%.


33/173


27

Operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere – pentru bunurişi/sau servicii achiziţionate destinate realizării respectivelor operaţii, furnizorii şi/sau prestatorii au dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată aferentă.

Operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere – pentru care

furnizorii/prestatorii nu au dreptul la deducerea taxei pe valoarea adăugată aferentă bunurilo r şi/sau serviciilor achiziţionate destinate realizării operaţiunilor respective;

Operaţiuni de import scutite de taxa pe valoarea adăugată. Taxa pe valoarea adăugată pe care agenţii economici o datorează bugetului statului se

stabileşte ca diferenţă între valoarea taxei facturate pentru bunurile livrate şi serviciile prestateşi valoarea taxei aferentă intrărilor.

= –

Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, are dreptul să scadă dinvaloarea totală a taxei colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care,în aceeaşi perioadă, a luat naştere şi poate fi exercitat dreptul de deducere.

TVA de

plătit TVA decolectat

TVA

deductibilă


34/173


28

CAPITOLUL AL III- LEA. PIEŢELE, INSTRUMENTELE ŞI INSTITUŢIILEFINANCIARE

Ca rezultat al procesului de trecere de la e conomia centralizată la economia de piaţă,

cetăţenii români au acum posibilitatea de a beneficia de o gamă mai largă de pieţe financiare pentru a- şi putea valorifica economiile de care dispun. Desigur, pieţele financiare dinRomânia se află la început de drum, iar dezvoltarea lor este permanentă. De vreme ceeconomia României se îndreaptă în direcţia în cadrul căreia instituţiile manevrează cea maimare parte a capitalului care este folosit pentru investiţii, este foarte important ca manageriidepartamente lor financiare din firme să înţeleagă cadrul şi pieţele în care trebuie să opereze.

3.1 Pieţele financiare: piaţa bancară, piaţa de capital, piaţa valutară La nivelul oricărei economii naţionale se găsesc persoane care dispun de un surplus de

fonduri şi persoane care au un necesar de fonduri. În ansamblu, menajele (formate din indivizişi familiile lor) sunt ofertanţi de fonduri, deoarece ele fac economii din veniturile pe care leobţin şi pe care intenţionează să le folosească mai târziu în decursul vieţii. Firmele, pe de altă parte, sunt utilizatori de fonduri. O firmă care are multe oportunităţi de investiţii poatenecesita mai multe fonduri decât cele care pot fi obţinute numai prin reinvestirea profiturilor.

De fapt, firmele şi guvernele sunt agenţii economici care împrumută cel mai mult într -oeconomie.

Pieţele financiare sunt cele care ajută la transferul fondurilor de la cei care au unsurplus la cei care necesită aceste fonduri. Într -o economie dezvoltată există o multitudine de pieţe financiare diferite, iar fiecare dintre acestea tranzacţionează tipuri diferite de titlurifinanciare, serveşte un anumit segment de clienţi sau operează într -o regiune diferită a ţării.

Bani Bani

Active Activefinanciare financiare

Una dintre cele mai importante caracteristici ale unei economii dezvoltate se constituie

în pieţe financiare bine dezvoltate. Fără pieţe financiare dezvoltate, un întreprinzător, care areo idee bună de afaceri, va avea dificultăţi în a găsi persoane sau firme interesate să investească

în afacerea lui. Drept consecinţă, dezvoltarea economiei este încetinită şi întârziată.

Agenţieconomici careeconomisesc

Agenţieconomici care împrumută

PIEŢELEFINANCIARE


35/173


29

Pieţele financiare furnizează o serie de servicii, cele mai importante fiind: a) Pieţele financiare stabilesc preţuri – unul dintre cele mai importante roluri ale pieţelorfinanciare constă în stabilirea preţurilor activelor financiare. Stabilirea unor preţuri corecteeste un proces mai dificil decât pare la prima vedere. Pieţele financiare, prin volumul mare al

tranzacţiilor, prin standardizarea produselor şi prin existenţa unui număr mare de vânzători şicumpărători, permit stabilirea unui preţ corect al activelor pe care le tranzacţionează.

O trăsătură importantă a pieţelor financiare este aceea că multe active financiaresimilare sunt tranzacţionate într -un singur loc. Unele dintre aceste active sunt tranzacţionate pe pieţe financiare organizate, în timp ce altele sunt tranzacţionate pe pieţe denumite „laghişeu” sau „interdealeri”. Rezultatul existenţei unor pieţe organizate este acela că, datoritătranzac ţionării multor active financiare într -un singur loc, vânzătorii şi cumpărătorii cunosc

preţul corect al unui activ financiar la un moment dat. O altă trăsătură importantă a pieţelor financiare constă în standardizarea majorităţiiactivelor financiare car e sunt tranzacţionate. De exemplu, o obligaţiune emisă de guvern esteun activ financiar care oferă deţinătorului ei o dobândă periodică, iar la scadenţă acesta primeşte, pe lângă ultima dobândă cuvenită, şi valoarea nominală a titlului financiar. Dacăfiecare dintre aceste obligaţiuni ar fi negociată separat, pe parcursul unei zile ar fitranzacţionat un număr redus de titluri şi fiecare tranzacţie ar fi, probabil, diferită de celelalte.În schimb, vânzătorii şi cumpărătorii de pe piaţă iau decizia de a utiliza o obligaţiunestandardizată pentru fiecare tranzacţie şi astfel ei pot compara preţurile, stabilind un preţcorect.

O a treia trăsătură a pieţelor financiare se referă la faptul că ele se bucură de prezenţamultor vânzători şi cumpărători care participă activ la tranzacţii. Dacă aceştia observă că preţul unui activ este mai mic decât cel corect, vor cumpăra acel activ, determinând astfelcreşterea cererii şi implicit a preţului activului financiar. În mod similar, dacă preţul unui activeste mai mare decât nivelul considerat corect, cererea pentru acel titlu va scădea, ceea ceantrenează o reducere a preţului. Activitatea mai multor vânzători şi cumpărători, carecumpără şi vând activele pe care le consideră a nu avea un preţ corect, este cea care păstrează piaţa eficientă, adică un nivel corect al preţurilor. b) Pieţele financiare oferă lichiditate – lichiditatea reprezintă uşurinţa cu care activele pot fitransformate în numerar. Activele considerate lichide sunt cele care sunt convertite uşor înnumerar. Mulţi investitori sunt reticenţi să angajeze fondurile de care dispun dacă ei considerăcă va fi dificil şi costisitor să-şi lichideze investiţia în viitor. Pieţele financiare dezvoltate

măresc lichiditatea activelor tranzacţionate prin intermediul prezenţei unui număr mare devânzători şi cumpărători, ca şi prin volumul mare de tranzacţii.


36/173


30

Una din modalităţile prin care pieţele financiare măresc lichiditatea constă în prezenţadealerilor, care sunt în permanenţă pregătiţi să vândă sau să cumpere active, în funcţie denecesităţi. Dacă este necesar, dealerii cumpără active pe cont propriu şi le vând mai târziu, pecând brokerii nu cumpără active pe contul lor, ci pur şi simplu pun în contact cumpărătorii cu

vânzătorii. Brokerii nu deţin nici un stoc de active financiare din care să vândă titluri atuncicând este nevoie.

Un alt aspect al lichidităţii constă în capacitatea pieţei de a absorbi tranzacţii de volummare, continuând să menţină preţuri corecte. Pieţele financiare sunt suficient de mari pentru a putea absorbi tranzacţii de volum ridicat, fără ca acest lucru să afecteze preţurile corecte de pe piaţă. c) Pieţele financiare reduc costurile de tranzacţionare – cu cât este mai mic costul de

tranzacţionare, cu atât vor fi evaluate mai corect activele şi cu atât mai mare va fi lichiditatealor.

Una dintre modalităţile prin care pieţele financiare reduc costurile de tranzacţionare sereferă la economiile de scală, realizate ca urmare a volumului ridicat al tranzacţiilor.Vânzătorii şi cumpărătorii realizează mii de tranzacţii în decursul unei singure zile, ceea ceduce la reducerea costului pe o tranzacţie. În general, activele financiare sunt tranzacţionate în pachete mari. Prin încurajarea tranzacţiilor care au un număr minim de active, sistemulmenţine costurile la un nivel redus.

O altă modalitate prin care costurile sunt menţinute la un nivel redus are în vedereregulile care protejează siguranţa participanţilor pe piaţă. De exemplu, deoarece accesul estelimitat la agenţii economici care trebuie să facă dovada că, indiferent de situaţie, pot să-şionoreze promisiunile, pierderile datorate falimentelor sunt în mare parte eliminate.

Standardizarea titlurilor disponibile pentru tranzacţii pe piaţă reduce de asemeneacosturile. Astfel, existând contracte de vânzare-cumpărare pregătite, participanţii nu trebuie săcitească şi să revizuiască fiecare prevedere a contractului înainte de derularea tranzacţiei.Astfel, costurile sunt reduse ca urmare a timpului economisit şi, eventual, ca urmare a lipsei necesităţii de a apela la persoane specializate în contractare.

În sfârşit, pieţele reduc costurile de căutare a partenerilor comerciali. Cumpărătorii şivânzătorii de active financiare ştiu unde trebuie să se ducă pentru a se găsi unii pe ceilalţi.Astf el, pieţele financiare oferă o arenă centrală în care fiecare participant cunoaşte regulile şi produsele oferite spre vânzare.


37/173


31

3.2 Tipuri de pieţe financiare Într -o economie dezvoltată există mai multe pieţe financiare diferite, fiecare

tranzacţionând tipuri diferite de active financiare, servind clienţi diferiţi şi fiind situate înlocuri diferite.

Pieţele de active corporale (denumite şi active reale sau tangibile) sunt acelea în carese tranzacţionează produse precum grâu, autoturisme, imobile, computere, alte tipuri deechipamente. Pieţele de active financiare sunt acelea în care se tranzacţionează acţiuni,obligaţiuni, bilele la ordin, ipoteci şi alte drepturi deţinute asupra unor active reale.

Pieţele la vedere şi pieţele la termen diferă prin modul în care activele sunt cumpăratesau vândute, adică fie cu livrare „pe loc” (de fapt în câteva zile), fie cu livrare la o datăviitoare, cum ar fi o lună, şase luni sau un an.

Pieţele monetare – acestea sunt pieţe financiare pe termen scurt, ceea ce înseamnă căscadenţa este mai mică de un an. Cea mai mare piaţă monetară din lume este cea din NewYork şi este dominată de cele mai mari bănci americane, japoneze şi europene. Alte pieţemonetare importante sunt cele de la Londra, Tokio şi Paris.

Pieţele de capital sunt pieţele financiare pe termen lung, pentru obligaţiuni şi acţiuni.Bursa de Valori Bucureşti, care tranzacţionează acţiunile celor mai importante companiiromâneşti, este un exemplu de piaţă de capital. Obligaţiunile şi acţiunile companiilor mai micisunt tranzacţionate pe alte segmente ale pieţelor de capital. Cea mai mare piaţă de capital dinlume este Bursa din New York (New York Stock Exchange sau NYSE).

Pieţe de ipoteci şi pieţe de credit pentru consumatori – pieţele de ipoteci se referăl

2.management financiar

Documents