Dalboşeţ – Studiu monografic Icoana Budescu

Bu

ÎN LOC DE ARGUMENT

Din Globu Craiovei, sat al Crainei Bănăţene, am venit, acum 50 de ani, în Dalboşeţ. Localitatea mi s-a părut frumoasă şi bine aşezată la poalele vârfului Blidaru.

Impresia mi-a fost întărită de meleagurile sale domoale, sclipitoare ca nişte diamante în dimineţile cu rouă şi uşor ruginii în lumina crepusculară a asfinţiturilor.

Satul cu culmile munţilor Almăjului, cu colinele sale dezmierdate, parcă, de clipocitul cristalin al pâraielor ce le străbate şi de susurul stins al Nerei, cu frumoasa-i luncă, m-au făcut să gândesc că alcătuirea sa vădeşte un soi de înţelepciune geologică, un gest inspirat al Naturii.

Meşteri zidari, dulgheri, olari bătrâni ca vremurile au clădit aici case frumoase, trainice, care să dureze veacuri şi pe care privindu-le încerci un sentimente de siguranţă şi ocrotire.

Aici noaptea se lasă brusc, văile dealurile golindu-se de orice imagine diurnă. Ziua se face tot aşa de repede, fără să mai apuce a-i trezi pe dalboşeni, pentru că ei sunt obişnuiţi să se scoale devreme, odată cu zorile, pentru a începe treburile zilnice.

Femeile, cu o măiestrie demnă de admiraţie, şi-au împodobit hainele şi lucrurile din casă cu minunate modele inspirate de splendoarea florilor din fâneţe şi livezi.

Atunci când nevoile au cerut-o, dalboşenii cu arma-n mână şi-au apărat glia strămoşească de toţi cei care au atentat la libertatea şi înfăptuirile lor.

În faţa istoriei sale zbuciumate şi a oamenilor, în faţa naturii şi frumuseţii acestui plai românesc, numit Dalboşeţ, mă aplec cu smerenie şi-i închin acest studiu monografic, în semn de recunoştinţă pentru realizările pe care le-am obţinut în cei 40 de ani de activitate ca profesoară de geografie şi istorie a şcolii.

Îndelungata activitate desfăşurată, contribuţia adusă la înălţarea spirituală a satului şi faptul că m-am căsătorit aici, mă îndreptăţesc să mă consider o dalboşeană perfect asimilată, o fiică a satului.

Prin întocmirea monografiei Dalboşeţului am dorit să ofer un mijloc de cunoaştere a istoriei şi modului de viaţă ale înaintaşilor, cu obiceiurile şi tradiţiile lor. Lucrarea a fost concepută într-o manieră care să fie accesibilă unui cerc cât mai larg de cititori.

În redarea condiţiilor fizico-geografice, a istoriei, a aspectelor legate de evoluţia populaţiei şi a aşezării, s-au folosit datele referitoare la satul Dalboşeţ, apărute în diverse lucrări de specialitate şi care sunt menţionate în tabelul bibliografic, precum şi informaţiile primite de la unii locuitori ai satului, cărora le aduc calde mulţumiri.

Ideea fundamentală ce se desprinde este aceea că în contextul istoric la care se referă monografia, lupta almăjenilor a îmbrăcat cele mai diverse forme: de la confruntări violente, până la înfiinţarea de formaţii cultural-artistice care să întreţină vie flacăra românismului şi interesul pentru limba şi tradiţiile poporului nostru, pentru libertate şi unitate naţională, emancipare socială şi pentru menţinerea fiinţei şi identităţii noastre naţionale.

Datorită faptului că nici un autor nu s-a referit strict la istoricul satului nostru şi pentru că arhivele Primăriei şi Companiei militare Dalboşeţ au ars în anii 1849 şi 1918, am întâmpinat greutăţi în elaborarea acestui studiu.

Puţinele documente existente la Arhivele Statului – Filiala Caransebeş, privitoare la perioada anilor 1773-1872, sunt redactate în limba germană-gotică şi nu au putut fi folosite din lipsa unui traducător.

Mulţumesc pe această cale învăţătorilor Vasile Popovici din Pătaş şi Gheorghe Rancu din Şopotu Vechi pentru materialele puse cu generozitate la dispoziţie, precum şi profesoarei Viorica Burcaş din Anina, pentru traducerile făcute.

Evident, nimic nu este perfect, totul poate fi îmbunătăţit şi completat. Rămâne ca o aspiraţie a anilor ce vor urma ca acest lucru să devină realitate, pe măsură ce se vor descoperi noi documente şi vor apărea noi fapte de viaţă demne de consemnat.

AUTOAREA

CAPITOLUL IPoziţia şi localizarea geografică

a) Poziţia matematică

Din punct de vedere al poziţiei matematice, comuna Dalboşeţ este aşezată la intersecţia meridianului de 22˚ 35’, longitudine estică cu paralela de 45˚ 50’ latitudine nordică.

Cele două coordonate geografice străbat comuna prin următoarele puncte: Culmea Năsovăţ, Tâlva Blidaru şi Dealul Popova de către paralela de 44˚50’ latitudine nordică, iar prin Sâul Jâviţa, Tâlva Blidaru, Culmea Sicheviţa şi Culmea Nucului, de către meridianul de 22˚ 35’ longitudine estică.

b) Poziţia fizico-geografică

În ceea ce priveşte încadrarea în una din unităţile fizico-geografice ale ţării, teritoriul comunei Dalboşeţ se desfăşoară în partea centrală a Depresiunii Almăj şi pe versanţii nord-vestici ai Munţilor Almăjului (fig. 1).

Aşezarea geografică în depresiunea amintită imprimă trăsături caracteristice pentru aproape toţi componenţii mediului natural, dar mai ales pentru relief, care se prezintă în trepte ce cad de la sud spre nord, cu văi adânci ale căror versanţi prezintă numeroase organisme torenţiale (ogaşe).

Cea mai mare altitudine se întâlneşte în vârful Blidaru, unde atinge 899m, urmând ca în lunca Nerei să ajungă la 210 m.

Localitatea Dalboşeţ este aşezată în partea nord-estică a comunei, pe terasa a II-a râului Nera şi pe conul de dejecţie format de pârâul Valea Satului şi este adăpostită din trei părţi de unităţile mai ridicate din jur: Dealul Mare în partea estică, culmile munţilor Almăjului la sud, dealul Osoina la vest, iar spre nord şi nord-vest clădirile se revarsă larg pe podul terasei.

Satul Şopotu Vechi, aflat la 4 km de Dalboşeţ, îşi are vatra aşezată în cea mai mare parte în lunca râului Şopot, precum şi pe terasa a III-a a râului Nera.

Vetrele satelor Reşiţa Mică, Bârz, Boiniţă, Prislop şi Boina iniţial au fost situate în lungul văilor cu acelaşi nume, cu timpul însă prin extinderea lor au ajuns până pe interfluvii.

Pe valea pârâului Reşiţa şi pe terasa a III-a a râului Nera, la o distanţă de 2 până la 3 km se află răspândite sălaşele care intră în componenţa satului Reşiţa Mică.

În continuare pe versanţii dealurilor Băleuţ şi Dâlma se înşiruie sălaşele satului Prislop.

Spre vest şi sud-vest de satul Dalboşeţ, pe valea Bârzului, într-o zonă deluroasă se află satul cu acelaşi nume, situat în zona de luncă şi pe coastele dealurilor Bârz şi Şăst.

Ultima aşezare din partea sud-vestică a comunei este satul Boina, răspândit în valea râului Boina şi pe versanţii văii, la circa 12 km de reşedinţa de comună.

În valea Boiniţei şi pe culmile ce o străjuiesc se află satul Boiniţa la distanţă de 10 km de Dalboşeţ.

Localităţile Bârz, Boina, Boiniţa, Prislop şi Reşiţa Mică au fost declarate sate în urma recensământului populaţiei şi gospodăriilor din anul 1956, până la această dată evoluând sub formă de cătune aparţinătoare localităţii Dalboşeţ. De fapt, acestea sunt mai vechi ca aşezări omeneşti, ele provenind din grupările de sălaşe existente încă pe vremea dacilor ca urmare a unor factori istorici şi economici, factori care au concurat la apariţia şi menţinerea lor până astăzi în Depresiunea Almăjului.

Limitele comunei sunt în general sinuoase pe laturile estică şi vestică, iar la nord şi sud, sunt clare.

Limita nordică urmăreşte cursul râului Nera pe o lungime de 13,7 km şi se desfăşoară pe o direcţie NE-SV. Prin această limită teritoriul comunei Dalboşeţ este separat de cel al satelor Moceriş şi Lăpuşnicu Mare.

Limita vestică porneşte de la valea Nerei, urcă culmea Găvojdiei pe o direcţie NV-SE, trece apoi prin vârful Cornului (793 m) după care urmăreşte pe o porţiune restrânsă, izvoarele pârâului Seleslui. Din acest punct limita urcă în vârzul Bârzului, se prelungeşte pe o direcţie NV-SE până la Tâlva Nucului, după care coboară pe direcţia NE-SV până la valea Oreaviţa.

Dincolo de această limită se află comuna Şopotu Nou.

Limita estică urmăreşte de la sud spre nord interfluviul Dealul Viilor, ce porneşte de la valea Nerei şi urcă până la Poiana Gruia pe un traseu NV-SE, după care limita coboară pe dealul Lepcinei pe o direcţie N-S până în Valea Şopotului. De aici limita o formează cursul acestui râu până la zona de confluenţă (întâlnirea) a Şopotului Lung cu Şopotul Scurt. Limita urmează apoi traseul pârâului Şopotul Lung până la izvoarele acestuia sub Cioaca Brazilor (834 m) după care se prelungeşte pe Culmea Ciucariu Polesnic. De aici limita coboară pe un afluent al pârâului Izvorul Lung, având o direcţie NE-SV până la confluenţa cu Valea Oraviţa. Limita estică separă domeniul muntos al comunei Dalboşeţ de cel al comunei Bănia şi Berzasca.

Limita sudică este marcată de pârâul Oreaviţa ce limitează hotarele comunei de cele ale localităţilor Berzasca, Ravensca şi Sicheviţa.

c) Poziţia economico-geografică

Comuna Dalboşeţ, ca şi întreaga depresiune Almăj, cu specificul său economic: creşterea animalelor, pomicultura şi cultivarea plantelor, este situată între două zone industriale.

La nord se află zona industrială Anina-Reşiţa, reprezentată de industria metalurgiei feroase, industria construcţiei de maşini şi prelucrarea metalelor, precum şi industria extragerii huilei şi a confecţiilor.

La sud în Defileul Dunării de la Moldova Nouă până la Orşova şi Porţile de Fier sunt prezente industria de prelucrare a minereurilor complexe şi cuprifere de la Moldova Nouă, industria construcţiilor navale de la Orşova, complexul hidro-energetic şi de navigaţie Porţile de Fier şi exploatările forestiere de pe culmile montane înconjurătoare.

d) Poziţia politico-administrativă

Sub aspect politic-administrativ, localitatea Dalboşeţ are statutul de comună de gradul al II-lea, în alcătuirea căreia intră satele Dalboşeţ, Şopotu-Vechi, Reşiţa Mică, Boina, Boiniţa, Prislop şi Bârz.

Comuna Dalboşeţ este situată în partea sudică a judeţului Caraş-Severin, ocupând o suprafaţă de 8622 km2 (1.02% din suprafaţa judeţului) şi numără o populaţie de 2190 locuitori.

Faţă de municipiul Reşiţa, reşedinţa judeţului, şi de oraşele din jur care exercită influenţă asupra populaţiei şi activităţii economice, comuna Dalboşeţ se află situată la distanţe de până la 180km: la 80km distanţa de Reşiţa, 60km de oraşul Oraviţa, 50km de Iablaniţa, 97km de oraşul Orşova, 38km de oraşul Anina, 70km de staţiunea Băile Herculane, 59km de oraşul Moldova Nouă şi 175 km de oraşul Timişoara.

Deşi comuna Dalboşeţ se află în depresiunea Almăj, depresiune bine individualizată ca unitate naturală, are legături cu regiunile limitrofe pe şosele şi drumuri, unele datând din timpuri străvechi.

Ca şi celelalte aşezări situate aici, satul Dalboşeţ nu este legat de căi ferate, legătura cu celălalte aşezări şi circulaţia mărfurilor se face pe căi rutiere. Cea mai apropiată staţie de cale ferată este Anina la 38km, dar traficul de mărfuri se efectuează prin staţia CFR Iablaniţa, iar cel de călători prin staţia Băile-Herculane, situate pe magistrala CFR Bucureşti-Timişoara.

Prin drumul judeţean DJ 571 B (modernizat pe tronsonul Bozovici-Şopotu Nou) se face legătura spre Moldova Nouă; cel mai apropiat port fluvial şi spre localitatea Bozovici, cea mai importantă aşezare din Depresiunea Almăjului, de unde drumul naţional DN 57B face legătura cu drumul european E70 (Bucureşti-Timişoara-Stamora-Moraviţa) şi DN57 (Reşiţa-Oraviţa-Moldova Veche).

Între satele componente ale comunei şi cele învecinate, legăturile se realizează pe artera principală DJ 571 B, precum şi pe drumurile comunale modernizate în totalitate, cât şi prin drumurile de câmp şi poteci.

Aşezarea geografică a comunei Dalboşeţ în Depresiunea intramontană Almăj, imprimă economiei un pronunţat specific agrar: creşterea animalelor, pomicultura şi cultura plantelor, iar aşezarea economică permite locuitorilor deplasări permanente sau sezoniere pentru muncă, aprovizionarea cu unele mărfuri industriale şi posibilităţi de desfacere a surplusului de produse agricole, precum şi satisfacerea unor nevoi de cultură (oraşele Reşiţa şi Timişoara).

CAPITOLUL IICondiţii naturale

“Aici, în şoptitul izvoarelor şi în freamătul codrilor, a răsunat pentru întâia oară frumoasa noastră doină – şi nu e pârâu, nici plai, de care să nu fie legată o amintire scumpă sufletului nostru” (Geo Bogza)

1) Elemente de ordin geologic

Evoluţia geologică a teritoriului comunei Dalboşeţ se încadrează depresiunii Almăj. Aspectele actuale ale reliefului comunei Dalboşeţ, cât şi ale zonelor limitrofe (vecine) sunt rezultatul unei evoluţii îndelungate care începe în miocen, odată cu formarea bazinului marin ce unea culoarul Mehadiei cu bazinul Sicheviţa de pe Dunăre1 .Înainte de formarea bazinului marin, rama cristalin-muntoasă înconjurătoare, din partea de nord-vest, era unită cu cea din sud-est, formând axul unui singur masiv muntos, care lega Munţii Semenicului cu Munţii Almăjului.

Geografii G. Posea şi V. Gârbacea (1961)2 pe baza datelor geologice, precum şi după formele de relief păstrate în depresiune deosebesc următoarele etape principale în evoluţia paleogeografică a acestei zone:

1. etapa formării bazinului tectonic şi sedimentarea (umplerea) sa;

2. etapa formării nivelului de 500-600m, de pe rama muntoasă nordică;

3. etapa formării generale a culmilor depresiunii;

4. etapa conturării tuturor formelor de relief.

Din punct de vedere geologic, teritoriul comunei Dalboşeţ ca şi al zonelor limitrofe (învecinate) este alcătuit din formaţiuni sedimentare dezvoltate pe un fundament cristalin (fig. 2).

Şisturile cristaline aparţinătoare domeniului getic sunt atribuite culmilor vestice ale Munţilor Almăjului, care sunt considerate a fi mai vechi decât Proterozoicul superior.

Aceste formaţiuni cristaline aparţin seriei de Sebeş-Lotru şi sunt reprezentate prin roci care aparţin faciesului amfibolitelor3. Între acestea se deosebesc paragnaise şi micaşisturi cu muscovit şi biotit, adesea cu granat şi disten, cu care se asociază amfibolite şi filoane de aplite sau pegmatite, în parte retrometamorfozate. În părţile nordice ale culmii Blidaru, micaşisturile apar la zi pe areale restrânse la locul numit Poiana lui Ţâcnej.

Primele depozite sedimentare care se dispun transgresiv peste fundamentul cristalin, aparţin Cretacicului superior şi se găsesc dezvoltate pe culmea Sicheviţa, între satul Ravensca, la vest şi culmea Oreaviţa, la est. Cercetările efectuate acum 30 de ani au pus în evidenţă trei orizonturi, din care cel bazal a fost atribuit Cenomanianului4 Transgresiv, peste şisturile cristaline se găseşte orizontul gresiilor calcaroase şi al calcarelor grezoase organogene.

Calcarele grezoase sunt mai dezvoltate pe Tâlva Toroniţa, vârful Năsovăţului şi culmea Pucioasa. În partea sudică a comunei Dalboşeţ, între Şopotul Scurt şi Ravensca, peste formaţiunile turoniene urmează un orizont de conglomerate.

Începând din Neozoic, ca urmare a mişcărilor laramice petrecute în catena carpatică, între Munţii Semenicului şi ai Almăjului ia naştere depresiunea Almăj (Bozovici) în care s-au acumulat depozite terţiare aparţinând Neogenului.

Cristalinul fundamentului se află la o adâncime ce variază între 265m sub comuna Bozovici, 344 m lunca Nerei şi atinge maximum de 534 m sub Dalboşeţ5.

Tortonianul este bine dezvoltat în depresiune, ajungând la o grosime de 350m6. Litologic s-au deosebit patru orizonturi:

- orizontul bazal nisipos-argilos cu intercalaţii de pietrişuri; conglomerate şi marno-argile cu cărbuni;

- orizontul inferior cu pietrişuri şi nisipuri (numite Strate de Dalboşeţ) este alcătuit din pietrişuri friabile sau slab cimentate, cu grosimi de 100-120m.

Odată cu depunerea ultimelor nivele de nisipuri şi pietrişuri aparţinând stratelor de Dalboşeţ, se întrerupe legătura dintre depresiunea Bozovici şi depresiunea Mehadia-Caransebeş.

- orizontul marnelor şi argilelor rubanate (numite Strate de Şopot) are grosimea de 100-150m.

- orizontul superior de pietrişuri şi nisipuri reprezintă faza finală de colmatare a Depresiunii Almăj. De o deosebită importanţă sunt aceste depozite de suprafaţă, formate în ultimele perioade geologice, prin schimbarea (remanierea) rocilor puse în loc în perioade geologice anterioare.

În Munţii Almăjului predomină şisturile cristaline de tipul micaşisturilor, gnaiselor şi şisturilor muscovite, ce se înscriu prin reliefuri domoale, prelungi, faţă de semeţia celor calcaroase.

În folclorul local din Moceriş, se vorbeşte despre acest lac, fapt ce ne dovedeşte că poporul cunoaşte existenţa lui.

„Se povesteşte din băbăluc că pe aici, la Moceriş, era demult un lac mare, care se întindea de la cetatea Dragomireana, de pe malul ălălalt al Nergănului, până sub coasta noastră. Şi era lung de vreo 20 de km, de la Bozovici până în cheile Nergănului, la Buceaua – cum zicem noi la Şopotu Nou.

Peste cetatea asta era stăpân obărcneazul Almăj. Se zice că la nunta unei fete a lui, toţi nuntaşii or plecat de la cetate cu şăicile peste lac, că să duceau la biserica care era aici la noi în pădure, sus la Ţîrcoviţa. Când vineau năpoi de la biserică, după ce s-or cununat, după nămiază, s-o iscat o furtună mare, un vifor tare, de s-or răsturnat mai multe şăici baş în mijlocul lacului, iarna. S-o răsturnat şi şaica cu mireasa, fata obărcneazului şi s-o înecat.

Atunci obărcneazul o trimis chinezii lui care erau la nuntă ca să scoată toţi oamenii din satele lor şi să rupă stâncile La Stănuri, în cheile Nergănului. Acolo se văd şi acum doi păreţi drepţi de stâncă şi urmele sfredelelor, cum o tăiat cu ele. Aşa or slobozît apa până secară lacul de tot. În două zile gătară, că or fost mulţi oameni şi în loc de nuntă făcură îngropăciune miresei cu bucatele pregătite pentru nuntă.

De atunci i se zice Valea Almăjului, adică valea pe care a secat-o obărcneazul Almăj şi o rămâneat a lui şi a copiilor lui, cât vor fi trăit.”

(Povestită de bătrânul Iosif Lala din Moceriş în 1932 – informaţie de la preotul Ion Negrei, Moceriş 1974)

Piemanturile (dealurile) sunt acoperite cu depozite fine formate din argile şi marne, de aceea aici au loc procese de degradare şi alunecări. Terasele joase ale Nerei sunt alcătuite din cuverturi lutoase, luto-nisipoase de grosimi mari şi pietrişuri cu fragmente de şist cristalin depuse în Pleistocen. Depozitele Holocenului superior se află cantonate în valea Nerei şi a afluenţilor ei, în alternanţă de pietrişuri rulate, nisipuri şi mâlurile luncii.

Gândindu-ne la ceea ce pământul poate oferi omului spre o cât mai deplină folosinţă, la prima vedere s-ar părea că teritoriul comunei Dalboşeţ îşi limitează destul de mult resursele avuţiei sale. Acestea consistă numai în fertilitatea solului, iar ca resurse ale subsolului în depozite de pietrişuri şi nisipuri indispensabile oricărei construcţii, la care putem adăuga argilele folosite pentru fabricarea cărămizilor.

Totuşi prospecţiunile efectuate de inginerul austriac Karoly Papp în 1909 şi grupul de geologi ai Institutului Geologic Român în perioada 1952-1956 au semnalat existenţa pe teritoriul comunei Dalboşeţ a unor rezerve de cărbuni lignit bogat în gudron, minereu de fier, mică în plăci de mari dimensiuni, cupru şi aur în nisipul râurilor.

2) Caracterizarea geomorfologică

Aspectul morfologic actual al comunei Dalboşeţ, ca şi al întregii depresiuni, este urmarea evoluţiei din etapa cuaternară ce aduce ultimele transformări în înfăţişarea generală a reliefului. În ansamblul său relieful teritoriului luat în studiu este complex, alcătuit din mai multe forme de relief: munţi, dealuri, terase şi lunci (fig. 3) dispuse în trepte ce coboară de la sud spre nord.

Diversitatea formelor de relief a imprimat aspecte morfologice caracteristice vetrelor de sat, precum şi diferenţieri în modul de utilizare a terenurilor comunei.

Analizând complexitatea formelor de relief ale comunei, distingem cu uşurinţă diferenţierea dintre zona montană accidentată şi vatra depresiunii.

Astfel, teritoriul comunei Dalboşeţ prezintă altitudini maxime între 670-300m în partea centrală şi sud-vestică, iar altitudini minime de 220m pe sectorul nordic şi nord-vestic, adică în zona de luncă.

Altitudinea medie este de 600m. În funcţie de repartiţia altitudinii se pot distinge trei trepte de relief:

· zona înaltă a munţilor, între 600-900m;

· zona mediană între 300-400m a piemonturilor / dealurilor;

· zona joasă sub 250m, a principalelor terase şi lunci;

Lunca Nerei este întreruptă din loc în loc deoarece dealurile coboară până în albia râului sub forma unor martori de eroziune, cum este dealul Bârzului, dealul Stârmina, alcătuite din roci dure (şisturi cuarţite şi filite) rezistente la eroziune.

Grefat pe principalele văi afluente ale Nerei, teritoriul comunei însumează o gamă variată de pante, fără să atingă valori extreme mari.

Astfel, din desfăşurarea curbelor de nivel deducem suprafeţe aproximativ plane, respectiv terasele şi luncile râului Nera şi a principalului afluent în acest sector, râul Şopot, cu valori ale pantelor cuprinse între 3˚-5˚, precum şi suprafeţe mai mult sau mai puţin înclinate ce corespund dealurilor înalte în care valorile oscilează între 10˚-15˚, ajungând până la 25˚ în sectorul văilor din munţi.

Din cele ce preced rezultă necesitatea fixării pantelor din zonele muntoase, deci o raţională exploatare a pădurilor şi păşunilor pe culmile Munţilor Almăjului.

Zona montană (care face parte din culmile vestice ale Munţilor Almăjului), este situată în partea centrală şi de sud a comunei. Se prezintă sub formă de culmi, numite local „tâlve”, cu înălţimi în general sub 800m, ca: vârful Rujeţul, de 680m; vârful Popova 695m, Tâlva Nucului 679m, ridicându-se doar în Tâlva Înaltă la 855m şi Vârful Blidaru la 899m. Vârful Blidaru este al doilea vârf ca înălţime din Munţii Almăjului, după Vârful Svinecea Mare de 1226m (fig. 4).

Zona montană se caracterizează printr-o energie mare de relief datorită văilor înguste şi adânci cu coaste abrupte, interfluvii largi (suprafaţa dintre văi) şi rotunjite, lipsite de forme semeţe. Zona deluroasă (piemontană) face racordul între zona montană şi vatra depresiunii Almăjului, ceea ce dovedeşte intensitatea acţiunii sale de eroziune a zonei înalte, în decursul perioadelor geologice. Se caracterizează prin înălţimi de 300-400m având aspectul unei prispe piemontane uşor înclinată şi secţionată de văi în culmi paralele ce coboară spre depresiune. Local, culmile sunt denumite dealuri: dealul Osoina 200m, Dealul Băleuţ 312m, Dealul Bârz 318m, Dealul Boina 382 m şi Dealul Stârmina 381m. Aceste dealuri sunt alcătuite din argilă cenuşie (denumită popular „mal”), bine cimentată, conglomerate formate din nisipuri şi pietrişuri slab cimentate care pot fi urmărite în câteva deschideri pe Dealul Mare şi Dealul Mercii (fig. 5).

Alternananţa stratelor de conglomerate dure cu strate mai moi a făcut ca agenţii externi să modeleze aici forme de tip bad-land-uri, piramide, poliţe sau trepte (fig. 6).

Pe suprafaţa dealurilor se remarcă şi unele areale depresionare sub forma unor zone de tasare cum este cea din Dealul Vârtoape cu tendinţe de înmlăstinire primăvara şi toamna, în sezonul ploilor abundente. Este sectorul cu cea mai mică fertilitate, fiind prezente solurile azonale „smolniţele”.

Zona joasă a fundului depresiunii Almăj prezintă cea mai mare importanţă pentru localizarea aşezărilor şi desfăşurarea activităţii umane. Formele de relief ale depresiunii se derulează sub aspectul unei lunci, terase joase, conuri de dejecţie, întrerupte din loc în loc de dealuri ce sunt alungite până în Valea Nerei. Terasele aşezate între zona deluroasă şi luncă sunt elementul morfologic principal şi sunt rezultatul coborârii nivelurilor de bază şi al adâncirii continue a râului Nera şi a unor afluenţi ai săi.

În depresiunea Almăjului sunt evidenţiate 6-7 terase (trepte) în lungul acestor văi7. Pe teritoriul comunei Dalboşeţ sunt bine conturate terasele I-III.

Terasa I, ridicată cu 1-3 m deasupra albiei râului şi care corespunde luncii propriu-zise, este larg dezvoltată fiind utilizată pentru culturile legumicole şi cerealiere. În prezent talvegul Nerei este suficient adâncit faţă de podul terasei de luncă, încât inundaţiile afectează porţiuni destul de reduse din suprafaţa sa şi acestea cu caracter sezonier (primăvara şi toamna).

Zonele înmlăştinite (numite local „mocerişe”) apar la vărsarea râurilor în Nera şi pe terenurile joase.

Microrelieful luncilor este reprezentat şi prin braţe părăsite, belciuge – Rătunda – şi prin grinduri.

Terasa a II-a se menţine la altitudine de 8-10m cu formă alungită şi pe afluentul Şopot. Pe această terasă se află aşezată o parte din vatra localităţii Dalboşeţ şi şoseaua judeţeană Moldova Nouă – Bozovici.

Terasa a III-a cu o altitudine relativă de 17-20m apare vizibil între valea Reşiţei şi Dealul Bârzului şi pe stânga râului Şopot.

Cele trei sectoare ale reliefului transpar cu claritate şi în modul de utilizare a terenurilor şi anume:

· în părţile înalte se observă întrepătrunderea etajului forestier cu fâneţe naturale şi unele terenuri cultivate cu cartofi şi pruni;

· pe dealurile joase terenurile sunt cultivate cu porumb, cartofi şi livezi de pruni;

· terasele cu cereale şi legume.

3) Clima

Prin poziţia sa geografică în sud - vestul ţării, localitatea Dalboşeţ se încadrează în regiunea climatică sud - vestică, sau danubiano - getică, (Geografia României, 1983) unde masele de aer oceanic intră în contract cu cele mediteraneene determinând apariţia unor precipitaţii bogate.

Circulaţia generală a atmosferei asupra teritoriului luat în studiu este determinată de centrii de acţiune atmosferică atlanto - europeni, cu caracter cvasipermanent sau semipermanent în funcţie de poziţia şt intensitatea principalelor sisteme barice, cicloni şi anticicloni.

Aşezarea geografică a satului Dalboşeţ în cadrul Depresiunii Bozovici arată că aceasta ca şi întreg vestul ţării este supusă predominant influenţei circulaţiei vestice şi sud – vestice. După durată şi intensitate, Anticiclonul Azoric este centrul de acţiune cu rolul cel mai important în determinarea caracteristicilor climei, cu atât mai mult cu cât acţiunea sa se corelează în foarte mare măsură cu cea a minimei islandeze.

In perioada de maximă dezvoltare, Anticiclonul Azoric se extinde peste Marea Mediterană şi Europa Centrală, antrenând mase de aer de tip oceanic care determină în Depresiunea Almăjului timp răcoros vara, nebulozitate ridicată, precipitaţii bogate, iar iarna, aerul cald şi umed produce dezgheţuri bruşte.

Depresiunea islandeză se dezvoltă deasupra părţii de nord a Oceanului Atlantic, iar în situaţia în care această depresiune şi Anticiclonul Azoric se află în faza de dezvoltare maximă, contrastul baric foarte accentuat dintre ele provoacă deasupra continentului european o intensă circulaţie a aerului din sectorul vestic, determinând ecreşterea pregnantă a temperaturii şi umidităţii aerului iarna7 creştere ce se resimte şi în Depresiunea Bozovici.

Ciclonii mediteraneeni sunt generaţi în partea centrală şi vestică a bazinului Mării Mediterane, în zona de contact dintre aerul umed şi răcoros ce se deplasează dinspre Oceanul Atlantic şi aerul mai cald ce staţionează deasupra acestei regiuni.

Aceşti cicloni iau naştere în semestrul rece al anului, octombrie - aprilie, cu o frecvenţă ceva mai mare în lunile ianuarie - februarie, ceea ce le imprimă un caracter de semipermanenţă şi aduc schimbări în aspectul vremii, mai ales în sudul ţării.

Activitatea ciclonilor mediteraneeni este marcată prin apariţia în climatul Depresiunii Bozovici al unui al doilea maxim pluviometric la sfârşitul toamnei şi începutul iernii, mult atenuat însă faţă de cel de la începutul verii, din mai, iunie, iulie.

Prin aprecierea statistică exprimată în cantităţile de precipitaţii, temperaturile medii, sau unele fenomene meteorologice, activitatea ciclonilor mediteraneeni care urmăresc traiectoria clasică, prin vestul ţării, imprimă caracterul de climat de influenţă mediteraneeană, mai exact subtipul bănăţean de nuanţă submediteraneeană.

O altă caracteristică climatică a comunei Dalboşeţ este dată de situarea Depresiunii Almăj la adăpostul oferit de Munţii Almăj şi Munţii Semenic, ceea ce imprimă o nuanţă de climă temperată, de adăpost cu unele inversiuni termice specifice zonelor depresionare carpatice. La determinarea caracterului de climă temperată de adăpost mai contribuie vecinătatea cu bazinul Dunării în partea sudică, a cărei apropiere îndulceşte temperaturile în sezonul rece al anului şi masivitatea zonelor din partea estică (ce aparţin Carpaţilor Meridionali) care stăvilesc advecţiile reci din timpul iernii, din est şi nord - est.

Analiza datelor şi observaţiilor de la staţia meteorologică Bozovici, pe o perioadă de 15 ani (1984 - 1998) privind direcţiile din care s-au deplasat masele de aer, relevă câteva aspecte interesante.

Masele de aer arctic, cu temperaturi scăzute şi umezeală redusă, venind dinspre. nord - vest, provoacă iarna geruri iar primăvara şi toamna favorizează îngheţurile.

- Masele de aer tropical - maritime, calde şi umede, sunt antrenate dinspre sud şi sud vest şi provoacă precipitaţii abundente sub formă de ploaie iarna, iar vara o vreme schimbătoare şi de asemenea cu precipitaţii;

- Masele de aer tropical — continentale, frecvente vara, se datorează circulaţiei dinspre sud şi sud - est şi provoacă încălziri semnificative;

Masele de aer temperat - oceanic, umede şi relativ reci determină ploi abundente în semestrul cald şi ninsori, uneori viscolite, în sezonul rece. Circulaţia generală a atmosferei este cea care distribuie căldură şi umezeală, determinând variabilitatea vremii, căreia îi imprimă un caracter dinamic.

BILANŢUL RADIATIV CALORIC

Radiaţia solară globală constituie principala sursă de energie a tuturor proceselor geofizice şi biologice care au loc în natură.

În cursul unui an valorile lunare ale duratei de strălucire a soarelui se schimbă oscilând între 60 - 70 ore în luna decembrie şi 260 ore in luna iulie când radiaţia globală atinge cele mai ridicate sume lunare, ajungând să depăşească 15 k cal / cm2 / min.

REGIMUL TEMPERATURII AERULUI

Variaţia temperaturii aerului este condiţionată de o serie de factori ca latitudinea locului, anotimpul, caracterul suprafeţei terestre, nebulozitatea, altitudinea şi prezintă două tipuri de variaţii: periodice (diurne şi anuale) şi neperiodice (accidentale).

Temperatura medie lunară şi anuală

Temperatura medie anuală este cuprinsă între valorile de 9° C şi 10,4 ° C, izoterma de 10° C înconjoară depresisiunea pe latura vestică, sudică şi sud–estică.

Analiza temperaturii medii anuale scoate în evidenţă faptul că teritoriul comunei beneficiază de un caracter mai moderat al regimului climatic al acestei zone Temperatura medie anuală. este, la staţia Bozovici, de 9,1° C (tab. 1).

Luna

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

An

T medie anuală

-1,6

-0,2

3,7

9,8

15,7

17,7

19,2

18,4

14,4

9,2

3,9

-0,2

9,1

Tabelul 1: Temperatura medie lunară şi anuală la Bozovici

Ţinând cont de aspectul general al reliefului, precum şi de fluctuaţiile generale ale atmosferei de la un an la altul, valorile medii anuale şi lunare ale temperaturii nu sunt constante, ci ele se abat de la valoarea multianuală, uneori înregistrând abateri destul de mari. De exemplu, în anii 1986, 1996 valoarea medie anuală a temperaturii aerului a înregistrat 9,0° C iar în anul 1994 de 10,4° C (tabelul l), pentru ca în anul în curs abaterea să fie şi mai mare ca urmare a valorilor înregistrate în luna iulie.

Din analiza valorilor medii anuale se constată că la staţia Bozovici acestea sunt, de regulă negative, în lunile ianuarie (-1,6° C) şi februarie (-03° C) şi mai rar în decembrie (-0,2° C).

Cea mai rece iarnă a fost cea a anului 1985 când s-au înregistrat -6,8° C în ianuarie şi -7,0° C în februarie.

Analizând valorile medii de la staţia Bozovici se observă că acestea sunt pozitive începând din martie (3,7°C) până în noiembrie (3,9°C).

Vara cea mai caldă a fost considerată cea a anului 1988 cu 21,7°C în iulie şi respectiv 22,2°C în august, dar valorile înregistrate în luna iulie a acestui an deţin recordul. Astfel, în 24 iulie între orele 14-16 temperatura nu a coborât sub 41° C.

Din fig. 2 tabelul 2 se poate semnala că direrenţele termice de la un an la altul sunt reduse în Depresiunea Bozovici, temperatura aerului menţinându-se în jurul valorii de +9°C. Valoarea medie multianuală este de 9°C, cea mai mică medie este în luna ianuarie de -1,6°C şi cea mai mare în luna iulie de 19,2°C (tabelul 2).

Anul

I

II

III

IV

I V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

1984

-0,5

0

3,2

9,1

15.1

16,4

17.7

17,8

15,8

11.3

4.3

0.6

1985

-6,8

-7

3,5

10,3

16,8

16,1

19,4

19,3

14,3

7,4

4,2

1,6

1986

-1

-1,9

3,9

12,3

16,3

1,7

17,7

19,9

15.2

8.3

3,1

-3,2

1987

-4,3

0,7

-1.9

9,2

13

18,8

21,1

18

17,6

9,6

5,8

0,9

1988

-0,8

1,8

4,4

9,1

14,7

17,7

21,7

20,2

14,8

8,3

-1

0,2

1989

-2,1

2,1

7,1

12,5

13,3

16,1

19,1

18,6

14

9,2

3

-2,1

1990

-2,5

2,4

7,4

9,8

14,3 '

17,6.

19

18,4

12,6

9,8

5,2

0,7

1991

-1,9

-3,4

5,9

8,7

12

18,5

20

17,9

14,7

9,2

4,5

-3,6

1992

-1,8

-0,3

4,3

10,1

14,6

17,8

19,2

22,4

13,6

10,2

5.2

-1,4

1993

-2,3

-4,2

2,5

9,2

15,9

18,2

19

19,7

13,7

11,2

1,8

1,1

1994

1.2

0,8

6,3

10,4

15,2

17,7

20,9

20,3

18,3

9,1

4,4

0,4

1995

-2,5

3,4

4,3

9,6

13,9

17,6

21

18,8

13,5

8,9

1,4

0,1

1996

-1,3

-2,4

0,4

9,9

16,8

19,1

19,3

19,4

12

9,3

5,4

0

1997

-0,5

1,2

3,4

5,9

15,1

18,5

18,4

18,2

12,5

6,5

5,6

1,1

1998

0,4

2,8

2

10,9

14,2

19

19,8

18,5

14,1

10,4

6,9

0,9

Tabelul 2: Succesiunea valorilor medii lunare din perioada 1984-1998

Această situaţie este pusă în evidenţă şi de histrograma variaţiei temperaturii medii lunare la staţia Bozovici, ce ilustrează un mers ascendent în prima parte a anului, cu un maxim în iulie, după care devine descendent.

Luna

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

An

Temperatura medie

-1,6

-0,2

3,7

9,8

15,7

17,7

19,2

18,4

14,4

9,2

3,9

-0,2

9,1

Tabelul 3: Temperatura medie lunară şi anuală la Bozovici

Dată fiind desfăşurarea teritoriului localităţii pe mai multe trepte de relief, în care diferenţele de altitudine dintre fundul văilor şi culmile montane depăşesc câteva sute de metri, apar diferenţieri ale valorilor termice, ieşind în evidenţă rolul important pe care îl joacă relieful în geneza şi desfăşurarea diferitelor procese atmosferice. Astfel, valorile medii anuale ale temperaturii aerului sunt de 5,9°C la nivelul culmilor montane, cu valori negative în perioada de iarnă, media lunii ianuarie este de -2,8°C şi pozitive în perioada de vară, media lunii iulie este de 14,6°C.

Temperaturile extreme

Temperaturile extreme s-au produs în situaţii sinoptice deosebite. Astfel, temperaturile maxime absolute s-au produs în perioade caracteristice când circulaţia atmosferică a antrenat mase de aer tropical - continental fierbinţi, în condiţii anticiclonice de tip stabil şi senin.

Maxima absolută a perioadei analizate a fost de 38,5 °C la 25 iulie 1987. Valori termice mari s-au înregistrat şi în 1988 de 38,2°C la 6 iulie 1994 şi 41˚C în 24 iulie a.c.

Şi temperaturile minime au prezentat variaţii. -20,6°C la 28 ianuarie 1986, apoi -19,2°C la l decembrie 1991, iar o excepţie a fost ziua de 5 martie 1987 când s-au înregistrat -27,2˚C. Pe cartea bisericească Triod. Râmnic 1777 găsim însemnarea din anul 1898: „în ian. şi feb. a fost mai cald ca vara” sau „în 6 ian. 1852 a plouat”.

Valoarea anuală a mediei maximelor se aproprie mult de 16°C. Se remarcă faptul că în anotimpul de primăvară valorile maxime sunt mai ridicate decât toamna. Media minimelor de temperatură prezintă valori anuale pozitive de 3,9°C, iar iarna, valorile medii minime deşi sunt negative nu coboară sub -5°C. Se poate spune că iernile sunt blânde iar verile au fost mai răcoroase.

Frecvenţa zilelor cu diferite temperaturi

a) Numărul zilelor cu temperatura minimă ≤ 0°C (zile de îngheţ)

Legat de producerea temperaturilor negative apare fenomenul de îngheţ, fenomen care se produce atât ca urmare a invaziilor accidentale de aer arctic, cât şi datorită răcirii prin radiaţie sub 0°C a suprafeţei subiacente şi a aerului de deasupra acesteia.

Numărul mediu al zilelor de îngheţ este de 105 - 135 zile pe an la staţia Bozovici. Data medie a producerii primului îngheţ este situată între 1-10 octombrie, iar cea a ultimului îngheţ la 21 aprilie. Cele mai multe zile de îngheţ se înregistrează în luna ianuarie şi decembrie (tabelul 4).

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

An

28,3

23,1

18,3

5,5

1,4

0

0

0

0,6

5,1

13,7

21,7

71,1

Tabelul 4: Numărul mediu lunar al zilelor cu îngheţ la staţia Bozovici

Legat de fluctuaţiile circulaţiei atmosferice, datele medii ale îngheţului pot fi decalate faţă de data medie, având ca rezultat prelungirea sau scurtarea în unii ani a intervalului anual fără îngheţ. Aşa spre exemplu, cel mai timpuriu „prim îngheţ” se poate produce spre mijlocul decadei a treia a lunii septembrie (25.IX.1970). Cel mai timpuriu „ultim îngheţ” se produce spre mijlocul lunii martie (18-20 III), iar cel mai târziu „ultim îngheţ” s-a produs la începutul lunii mai (4 mai 1965).

b) Numărul zilelor cu temperaturi < - 10°C (nopţi geroase) sunt determinate de advecţiile de aer rece, polar şi arctic, cele mai multe zile cu temperaturi < -10°C înregistrându-se în luna ianuarie (4,6 zile), februarie (4,2 zile), iar cele mai puţine în luna noiembrie (0,5 zile), (tabelul 5).

Luna

1

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

An

Media

4,6

4,2

1.2

0

0

0

0

0

0

0

0,5

3,3

13,8

Tabelul 5: Numărul mediu al zilelor cu nopţi geroase la staţia Bozovici

Numărul mediu al nopţilor generoase este de 13,8 zile pe an şi in general, se întâlnesc în anotimpul de iarnă.

c) Numărul de zile cu temperatura maximă < 0°C (zile de iarnă), se produce în aceleaşi condiţii cu advecţii de aer rece.

Comparativ cu numărul zilelor de îngheţ, numărul anual al zilelor de iarnă e redus, în medie 18 zile la staţia Bozovici. Ele apar frecvent în intervalul decembrie -ianuarie, mai rar în octombrie, noiembrie şi martie (tabelul 6).

Luna

1

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

An

Media

6,9

4,4

1,3

0

0

0

0

0

0

0,6

0,9

4,8

18,9

Tabelul 6: Numărul mediu al zilelor cu nopţi geroase la staţia Bozovici

d) Numărul zilelor de vară, cu temperaturi > 25°C este în medie de 85,2 zile. Cea mai lungă vară a fost în 1994 având 113 zile de vară

Zile de vară se înregistrează de obicei în intervalul aprilie - octombrie (tabelul 7) când invadează frecvent mase de aer de origine tropical continentală, întreţinând un timp senin cu temperaturi ridicate. Aşa s-a petrecut şi în vara aceasta, temperaturi de peste 30˚ C, înregistrându-se aproape toată luna iulie.

Luna

1

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

An

Media

0

0

0

1

8,9

17

25,6

21,5

8,5

2,7

0

0

85,2

Tabelul 7: Numărul mediu al zilelor de vară la staţia Bozovici

e) Numărul zilelor tropicale, cu temperaturi > 30°C totalizează în medie pe an 25,1 de zile (tabelul 8) şi se datorează invaziei maselor de aer cald continental dinspre est şi sud—est parţial estompate de influenţele de aer oceanic şi umed din vest şi nord -vest. La staţia Bozovici aceste zile apar din mai până în septembrie, cele mai numeroase zile tropicale s-au înregistrat în lunile iunie, iulie şi august. (tabel 8)

Luna

1

II

III

IV

V

VI

Vll

Vlll

IX

X

XI

XII

An

Media

0

0

0

0

0,6

4

9,2

10,1

1.2

0

0

0

25,1

Tabelul 8: Numărul mediu al zilelor tropicale la staţia Bozovici

Sub influenţa factorilor locali (latitudinea geografică, anotimp, altitudinea locului, natura suprafeţei terestre, nebulozitate, vânt etc.) şi variaţia valorilor medii şi extreme în Depresiunea Bozovici, indică existenţa unui climat temperat continental de adăpost cu nuanţe submediteraneene.

UMEZEALA AERULUI

Umezeala relativă, indicator important în caracterizarea climatică a unei regiuni, reprezintă raportul dintre cantitatea vaporilor de apă din aer şi cea maximă corespunzătoare temperaturii aerului.

Regimul medii anual, anotimpual şi lunar al umezelii relative reflectă existenţa unui maxim în perioada de iarnă, în lunile decembrie (88,4%), ianuarie (89,6%) şi februarie (84,1%) şi un minim în perioada caldă a anului, cu o mică întrerupere în luna iunie (79,2%). Valoarea medie anuală este de 82,5%, valoare apropiată de cea a lunilor ianuarie-februarie (tabelul 9).

Luna

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

An

Media

89,6

84,1

77,9

75,4

78,4

79,2

77,7

78,4

82,5

85,6

87,5

88,4

82,5

Tabelul 9: Regimul mediu al umezelii aerului la staţia Bozovici

NEBULOZITATEA

Nebulozitatea este un important element climatic, deoarece prezenţa norilor, densitatea lor şi înalţimea la care se află, influenţează asupra regimului radiativ caloric al suprafeţei active.

Urmărind evoluţia în cursul anului a gradului de acoperire a cerului cu nori se observă că nebulozitatea prezintă un regim regulat (tab. 10) cu cele mai mari valori la începutul şi sfârşitul iernii şi cele mai mici la sfârşitul verii şi începutul toamnei.

Luna

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

An

Zile senine

2,2

3,4

4,1

2

2,7

3,7

8,2

9,8

5,4

3,1

2,4

2,4

49,4

Zile noroase

10,2

7,1

5,1

3,3

2

1,1

1,3

1,2

2,2

3,5

8,1

13,2

58,6

Zile acoperite

12,8

9

8,6

6,4

4,7

2,6

2

2,6

3

4,5

10,6

15

81,8

Tabelul 10: Frecvenţa multianuală a zilelor noroase, senine şi acoperite la staţia Bozovici

Regimul nefic se caracterizează prin prezenţa unor valori maxime în intervalul noiembrie - mai (între 6-8 zecimi), decembrie fiind luna cu cel mai ridicat grad de acoperire a cerului cu nori.

La polul opus se situează lunile de vară, august şi iulie, precum şi septembrie, luni în care se înregistrează medii între 4 şi 5, 5 zecimi (Atlasul climatologic al R.P.R. 1966).

Repartiţia valorilor anuale ale nebulozităţii medii plurianuale oscilează în jur de 6,10 - 6,15 zecimi, ca rezultat al frecvenţei maselor de aer umed şi a fronturilor care se deplasează din zona Oceanului Artic spre Europa Centrală. Ciclonii mediteraneeni care se deplasează foarte frecvent spre Câmpia Panonică determină mărirea nebulozităţii în toată partea vestică a ţării.

Numărul mediu al zilelor senine variază între 100 - 110 zile pe an. În cursul anului distribuţia lunară a zilelor senine este destul de neuniformă, timpul senin are o frecvenţă foarte redusă în lunile de iarnă, în special în luna decembrie, când se reduce la 6 - 7 zile, apoi acest număr creşte până în luna august, când se înregistrează 15-17 zile cu cer senin. În anul acesta luna iulie a înregistrat un număr de 30 de zile senine.

În decursul unui an, numărul zilelor noroase oscilează în jurul valorii de 100, iar cel al zilelor cu cer acoperit în jur de 130 - 140, cele mai mari frecvenţe întâlnindu-se în anotimpul rece, cu scăderi treptate spre sfârşitul verii şi începutul toamnei (tabelele 10, 11).

Anotimpul

Iarna

Primăvara

Vara

Toamna

Zile senine

2,6

2,9

7,2

3,6

Zile noroase

10,1

3,4

1,2

4,6

zile acoperite

12,2

6,5

2,4

6

Tabelul 11: Frecvenţa anotimpuală a zilelor cu nebulozitate caracteristică la staţia Bozovici

PRECIPITAŢII ATMOSFERICE

Cantitatea de precipitaţii constituie una dintre cele mai importante caracteristici ale climei şi totodată una din verigile principale ale circuitului apei în natură. Apa provenită din ploi şi topirea zăpezilor constituie rezerva de umezeală a solului necesară plantelor în perioada de vegetaţie, alimentează râurile, fiind considerată şi principala sursă a evapotranspiraţiei.

Precipitaţiile atmosferice, în mai mare măsură decât temperatura aerului, prezintă o accentuată instabilitate, acest fapt reflectându-se în peisajul geografic şi în economia Depresiunii Almăjului.

Cantitatea medie multianuaiă de precipitaţii înregistrate la staţia meteo Bozovici este de circa 545,6 mm, medie calculată pe 15 ani: 1984 - 1988 (tabelul 12).

Anul

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

Media anuală

1984

64,4

67,8

34,4

18,9

64,6

54,5

22,4

48,1

56,2

20.6

35,4

14,8

41,8

1985

34,8

86,7

10,6

34,6

90

72,5

19,8

122,4

10,1

9,2

55,3

30,6

48

1986

73,7

51,6

28,2

55,8

44,5

106,1

89,4

20,3

113

23

0,6

44,6

45,7

1987

74,3

8

87,7

42,5

136,7

24,6

39,6

22,4

2,5

10,6

52,9

37,7

44,9

1988

41,5

66,7

94.2

39,1

65.1

47,2

18,5

100,8

59,4

32,5

20

42,7

43,2

1989

6,7

13,7

32,7

66,7

74,9

135,2

179

28,4

30,4

63,6

39,1

17,3

43,8

1990

15,5

51,5

50,7

63

23,2

73,9

54,9

27.1

31.4

63.1

16,1

51.8

43.4

1991

4

23,7

24,8

25,4

84,5

62,8

119,4

49,3

40,3

51,5

38,8

15,7

45

1992

4,4

28,4

6,8

36,8

17,1

103,3

32,4

17,1

44,5

98,6

62,7

13,4

38,8

1993

15

14,5

53

52,9

25,2

37,1

35

42

67,5

9,5

25,5

46,2

35.2

1994

26,7

13,3

15,2

62,2

31,7 '

69

52

46,8

51,5

50

3.3

25,9

37,3

1995

50,7

21,8

12,3

54,6

67,6

100,6

34

64,3

100,4

4,9

22,1

82

51,2

1996

28,7

43,3

27,9

16,2

90,4

44,9

24,4

69

79,6

25,4

73,3

27

45.8

1997

18,5

29,8

13,9

81,7

39,7

81,1

159,5

84,8

30,1

90,1

21,2

37,5

57,3

1998

33,5

1,1

4,9

62,9

56,4

83,6

77,9

51

126

54,9

51,8

13,9

51,5

Tabelul 12: Suma lunară a cantităţilor de precipitaţii la staţia Bozovici

Cantitatea redusă de precipitaţii din zona joasă a comunei trebuie pusă pe seama proceselor föehnice, frecvente în cadrul Depresiunii Almăjului, cât şi a celor de descendenţă dinamică legate de influenţa văii Dunării.

În intervalul studiat, anul cu cea mai mare cantitate de precipitaţii a fost 1997, când s-au înregistrat 687,9 mm, datorită activităţii ciclonale şi a invaziilor de aer umed adus de circulaţia vestică.

Anul 1993 cu 423,4 mm a fost anul cu cele mai mici cantităţi anuale de precipitaţii, cantităţi mai mici înregistrându-se şi în 1992 (466,3 mm), .1994 (447,9 mm), datorită proceselor atmosferice anticiclonale şi advecţiei aerului cald de origine tropical - continentală, sărac în vapori de apă.

Analizând variaţia lunară a cantităţii de precipitaţii căzute, se constată că cele mai mici cantităţi de precipitaţii se înregistrează în lunile ianuarie, cu 32,8 mm, februarie cu 34,7 mm, martie şi decembrie (tabelul 12) datorită prezenţei aerului continental şi predominării unui regim anticiclonal. Cantităţile cele mai mari de precipitaţii se produc odată cu sfârşitul primăverii - începutul verii, datorită intensificării proceselor dinamice precum şi a amplificării proceselor termoconvective, cantităţile medii lunare de precipitaţii atingând maximul în luna iunie 73,0 mm în zonele joase şi 200 mm în zonele înalte.

Iarna, cantităţile de precipitaţii au o repartiţie neuniformă, oscilând de Ia un an la altul între 1,1 mm în ianuarie 1998 şi 86,7 mm în 1985. Anotimpul de iarnă este cel mai sărac în precipitaţii datorită scăderii tot mai mult a activităţii fronturilor şi dominarea sistemelor anticiclonale. Descendenţa aerului duce la inversiuni termice sub care se pot forma norii stratiformi, iar precipitaţiile atmosferice apar sub formă de ninsori sau burniţe slabe şi mai puţin sub formă de precipitaţii lichide. În semestrul rece al anului cad în medie 100,9 mm, ceea ce reprezintă 18,4 % din cantitatea medie anuală a precipitaţiilor atmosferice.

Diferenţa dintre cantitatea de precipitaţii căzută în timpul primăverii şi verii este mai mică decât cea căzută în timpul toamnei şi iernii, acest fapt datorându-se activităţii ciclonilor din Marea Mediterană, în aceste două din urmă anotimpuri. Ploile din timpul primăverii însumează în medie 141,3 mm, ceea ce reprezintă 25,9 % din cantitatea medie anuală.

Vara, pe lângă procesele frontale, un rol important în producerea precipitaţiilor îl joacă convecţia termică, ploile sunt abundente, cantităţile înregistrate atingând 179,0 mm, adică 32,6 % din cantitatea medie anuală.

Toamna, ca urmare a predominării unui regim anticiclonal cantitatea medie de precipitaţii este de 124,4 mm, ceea ce reprezintă 22,7 % din totalul anual (tab. 13).

Anotimpul

Iarna

Primăvara

Vara

Toamna

Media

100,9

141,3

179

124,4

%

18,4

25,9

32,6

22,7

Tabelul 13: Frecvenţa cantitativă anotimpuală a precipitaţiilor atmosferice la staţia Bozovici

Numărul mediu al zilelor cu precipitaţii este de 124. Dacă diferenţa de la o lună la alta şi chiar de la un an la altul este totuşi mică, trebuie menţionate variaţiile mari care apar pentru aceeaşi lună în ani diferiţi, ca urmare a manifestărilor fie a perioadelor cu ploi intense, fie a unor perioade de secetă îndelungată, aşa cum a fost în anul 1863, când din cauza secetei prelungite au murit animalele de foame, în 1928 începând cu luna mai, timp de 4 luni nu a plouat deloc.

În perioada rece a anului aproape toată cantitatea de precipitaţii cade sub formă solidă în zona înaltă, stratul de zăpadă poate apare din luna octombrie şi durează până în aprilie. În zonele mai joase, stratul de zăpadă se formează spre sfârşitul lunii noiembrie şi durează până în martie. Media multianuală a zilelor cu ninsoare este de 27,1 zile, iar grosimea stratului de zăpadă variază între 5 şi 15 cm. În anul 1848, în mai, stratul de zăpadă a atins 1 m.

În concluzie, cantitatea de precipitaţii căzută pe teritoriul comunei Dalboşeţ asigură necesarul de apă al plantelor aproape în toată perioada de vegetaţie.

Efectul imediat al precipitaţiilor se resimte cu precădere în frecvenţa şi durata nivelelor şi a debitelor râurilor.

Legat de perioadele de secetă, la Dalboşeţ găsim obiceiul „paparudelor”. O femeie tânără, de obicei gravidă este împodobită cu multă verdeaţă şi împreună cu câţiva copii străbat uliţele satului. Copiii chiuie şi strigă „Paparudă/rudă, vino şi mă udă!” Femeile ies la poartă şi aruncă găleţi de apă pe paparudă. Aceasta primeşte bani şi produse, iar copiii, dulciuri şi fructe.

VÂNTURILE

Determinat de contrastul baric orizontal creat în cadrul circulaţiei generale a atmosferei între cele două mari compartimente geomortologice, Depresiunea Panonică la vest şi Câmpia Română la est, vântul este un element meteorologic variabil în timp şi spaţiu.

Relieful variat al comunei Dalboşeţ provoacă nu numai modificarea direcţiilor principale ale vântului, dar chiar şi atenuarea sau intensificarea vitezelor accentuând în general turbulenţa dinamică.

Urmărind frecvenţa medie lunară a vântului pe direcţii (tabelul 14) se constată în toate lunile anului frecvenţa cea mai mare o au vânturile de nord -vest, cu o frecvenţă de 9,2%, după care urmează cele de provenienţă sud - vestică cu 8,7%, situaţie care se datorează condiţiilor fizico - geografice locale şi aşezării comunei pe cursul Nerei, care determină canalizarea vântului pe valea acestui râu. Circulaţia dinspre nord, nord-est, sud-vest şi chiar dinspre vest este redusă ca frecvenţă, datorită prezenţei Munţilor Banatului, cu rol de adăpost asupra depresiunii, (tabelul 14).

Direcţia

N

NE

E

SE

S

SV

V

NV

CALM

Frecvenţa vântului pe direcţii (%)

3,4

3,8

6,4

3,5

4,8

8,7

3,4

9,2

55,8

Viteza (m/s)

2,7

2,3

2,8

3

2,4

3,1

2,9

3,3

22,5

Tabelul 14: Frecvenţa cantitativă anotimpuală a precipitaţiilor atmosferice la staţia Bozovici

Iarna, când circulaţia atmosferei se află sub influenţa anticiclonului continental euroasiatic şi a unor gradienţi barici orizontali cu valori ridicate, peste teritoriul sud -vestic al ţării predomină vânturile sud - vestice şi estice, care aduc de obicei vreme uscată. Când bate vântul dinspre nord aduce zăpadă şi vreme rea.

Primăvara, sunt frecvente vânturile din direcţia NV şi SV, cele de NV aducând brumă şi îngheţuri târzii de primăvară şi furtuni însoţite de grindină. Frecvenţa maximă a vântului dinspre SV şi S are ca urmare moderarea asprimii vremii.

Vara, vânturile de NV atenuează frecvenţa celor din SE. Vânturile de NV aduc mase de aer bogate în vapori de apă dinspre Oceanul Atlantic. Aceste ploi de natură orografică, determinate de prezenţa înălţimilor montane, care joacă rol de barieră orograficâ în calea maselor de aer de provenienţă vestică, astfel că atunci când acestea escaladează zona înaltă din faţa depresiunii, procesul de condensare se intensifică, generând ploi abundente caracteristice perioadei de primăvară şi începutul perioadei de vară, care produc revărsarea râurilor

Toamna vânturilor din SV generează vreme frumoasă şi cele de vest dau ploi mărunte, iar vântul de NV aduce brume timpurii şi îngheţuri.

Direcţiile dominante ale vânturilor sunt dictate de deschiderile oferite de văile râurilor afluente Nerei.

Datorită faptului că Depresiunea Bozovici, în cadrul căreia este inclusă şi comuna Dalboşeţ, este înconjurată şi adăpostită din toate părţile de munţi, valoarea medie a calmului în perioada 1984 - 1988 este 55,8% iar în aria montană valoarea, 25%.

Pe lângă vânturile dominante, în perimetrul comunei Dalboşeţ se produc şi vânturi locale. Acestea iau naştere datorită unor cauze de natură termică locală, respectiv a influenţei suprafeţei active.

Vântul local Coşava se resimte mai ales în timpul iernii şi în anotimpurile de tranziţie, având o direcţie predominantă de la est la vest, iar secundar de la SE spre NV şi în mai mică măsură de la NE.

Coşava bate de obicei 2-3 zile înregistrând viteze variabile între unitatea montană dunăreană, cu 40 m/s, înregistrată la staţia Berzasca, datorita atât situaţiilor sinoptice cât şi condiţiilor orografice diferite. Înainte de a ajunge la staţia meteorologică Bozovici, ramurile vântului Coşava trec peste înălţimi mai mici de sub 1000 m în partea nordică a Munţilor Almăjului şi sub 800 m în părţile sudice ale aceloraşi munţi. Ramurile acestui vânt, după ce strâmbat zona înaltă, ajung în depresiune ca un vânt cald şi uscat, cu caractere asemănătoare föhnului. Datorită violenţei cu care bate vântul Coşava, produce pagube mari: dezrădăcinarea arborilor, ruperea pomilor fructiferi, spargerea geamurilor la case, distrugerea acoperişurilor, aşa cum s-a întâmplat în 7 iunie 1816, la ora 4 dimineaţa (Penticostar, Râmnic, 1743) sau 1964, când s-au distrus jumătate din acoperişurile caselor din Prilipeţi.

Vântul Coşava are însemnate consecinţe topoclimatice în SV ţării şi constituie un element topoclimatic important pentru comuna Dalboşeţ, accentuând caracterul său mediteraneean.

Satele Dalboşeţ şi Şopotu-Vechi, fiind situate între dealuri, sunt ferite de vânturile mai puternice şi sunt bine aerisite de brizele de munte. Satele Reşiţa Mică, Bârz, Boina, Boiniţa şi Prislop, fiind aşezate şi pe interfluvii, sunt mai expuse vânturilor de SV.

Din categoria fenomenelor hidrometeorologice sunt semnalate: ceaţa, aerul ceţos, lapoviţa, chiciura, burniţa, iar toamna şi iarna poleiul, grindina care uneori poate produce pagube mari.

La 8 iunie 1824 a fost o înfricoşătoare vijelie însoţită de grindină cu bucăţi de mărimea unui ou de gâscă colţuroasă care a fărâmat ţigla multor case şi mulţi pomi. Trei zile de vară nu s-a topit. Oamenii şi animalele surprinse pe câmp au fost ucişi (Evanghelie, Râmnic 1784, însemnare).

În concluzie, prezenţa verilor călduroase precedate de primăveri timpurii cu precipitaţii suficiente, toamnele prelungite şi însorite, oferă condiţii favorabile dezvoltării tuturor culturilor agricole cu excepţia unor legume timpurii de primăvară, ceea ce reprezintă o importanţă deosebită pentru economia comunei.

4) Caracteristici hidrografice

Reprezentată prin pânza de ape freatice, izvoare şi râuri cu caracter permanent sau temporar, reţeaua hidrografică, ca toate celelalte elemente geografice, îşi pune amprenta şi ea pe peisajul comunei Dalboşeţ, fiind la rândul ei influenţată de majoritatea factorilor mediului geografic: relief, climă, vegetaţie, precum şi activitatea antropică (umană).

Natura petrografică a dealurilor şi luncilor, precum şi cantitatea importantă de precipitaţii favorizează formarea pânzelor de ape subterane.

Aceste pânze de ape freatice se găsesc la adâncime de 2-10m. Pentru calităţile lor, dintre care gradul ridicat de filtrare (limpezimea) chimismul uniform, mineralizarea cu valori sub 200mg/litru8, pânzele de apă sunt amenajate sub formă de fântâni pentru alimentarea oamenilor şi animalelor.

Reţeaua hidrografică de suprafaţă este alcătuită din torenţi, pâraie şi râuri. Torenţii se formează pe pantele repezi şi sunt seci în cea mai mare parte a anului. În timpul ploilor torenţiale şi al topirii bruşte a zăpezii, au viituri violente de scurtă durată. Ele contribuie la degradarea terenurilor pentru că spală solurile terenurilor lipsite de vegetaţie, sau iarna în timpul ploilor, a terenurilor arabile neacoperite cu zăpadă.

Pârâiele sunt numeroase pe teritoriul comunei şi sunt afluente râurilor Nera, Şopot şi Bârz.

Datorită condiţiilor climatice, obârşiei şi bazinului hidrografic situat în majoritate pe dealuri, pârâiele au caracter semipermanent.

Vara, dar mai ales în perioadele cu secetă îndelungată, seacă complet, albia prezentând porţiuni mai adânci în care apa bălteşte. La vărsarea lor în Nera pâraiele depun materialele erodate şi transportate, dând naştere la conuri de dejecţie. Un astfel de con a construit şi pârâul Valea Satului înainte de vărsarea în Nera pe care s-a dezvoltat o parte din vatra satului Dalboşeţ.

Cele mai importante pâraie de pe teritoriul localităţii sunt: Dalboşeţul Sec, care îşi scurge apele printre Dealul Şopotului şi Dealul Mare şi se varsă în râul Nera.

Cel mai important pârâu este pârâul Valea Satului, care străbate satul Dalboşeţ pe direcţia sud-nord; izvorăşte de sub culmea Blidaru, apoi se uneşte cu ogaşul Morarului şi după ce se scurge pe o lungime de circa 4km se varsă în râul Nera.

Alte pâraie mai sunt Stiubei, Reşita, Băleuţ, Bârz, Boiniţa şi Boina.

Acestor ape cu caracter semipermanent li se adaugă şi ogaşele rezultate din râpele formate de torenţi, ale căror denumiri sunt legate de numele proprietarului pe moşia căruia se află: ogaşul Morarului, Ogaşul Mercii, Ogaşul lui Trăilan, Ogaşul Cărăbonilor.

Alături de acestea, pe teritoriul comunei se găsesc şi câteva râuri mai mici, cu regim permanent, care sunt tributare râului Nera, principala arteră colectoare din depresiunea Almăjului (fig. 7).

Râul Nera izvorăşte de sub vârful Piatra Goznei (Semenic) la o altitudine de 1390m. Până la vărsarea în Dunăre se scurge pe o lungime de 125km şi primeşte afluenţi de pe o suprafaţă de 1400 km2. Panta înregistrată se înscrie cu o valoare de 12,5m. În sectorul comunei Dalboşeţ se scurge pe o lungime de 16 km, cu o pantă de doar 2 m (între extremităţile comunei), ceea ce îi imprimă un curs leneş, sinuos cu o albie minoră de 10-20m. Panta redusă ca urmare a slabei energii a reliefului din vatră, determină viteza scăzută favorizând formarea de coturi, despletiri în braţe moarte şi acumulări sub formă de mici grinduri şi ostroave sau schimbări ale cursului. Schimbarea albiei se observă şi din existenţa mai multor loturi de pământ ale dalboşenilor pe malul drept al Nerei şi mai ales din toponimul Daiaparte (fig. 8). Acumulările de materiale sunt însă de scurtă durată, la prima viitură ele sunt transportate mai departe.

Alimentarea unităţilor hidrografice se asigură în proporţie de 10-35% din pânzele de ape subterane, iar restul din ploi şi zăpezi cu urmări în variaţiile de nivel şi debit9. Fiind organisme mici, râurile din această zonă sunt influenţate de regimul termic al mediului înconjurător, care determină reducerea debitului în pieroada de iarnă şi intensifică pierderile prin evaporaţie în perioada de vară.

Durata medie a fenomenului de îngheţ se menţine între 50-80 de zile, şi se manifestă prin gheaţă la mal, curgeri de sloiuri şi rar prin pod de gheaţă.

În regimul scurgerii se înregistrează diferenţieri de la o lună la alta şi mai ales pe anotimpuri.

Vara, ca urmare a alimentării în special din pânza freatică, scurgerea este mică mai ales la sfârşitul sezonului când rezervele sunt epuizate în parte. Dar în timpul ploilor torenţiale se înregistrează viiturile cunoscute sub numele de “apele mari de vară”.

Toamna, datorită celui de-al doilea maxim de precipitaţii înregistrate în această zona, scurgerea creşte.

În sezonul de iarnă debitele sunt mici, sunt aşa-numitele ape mici de iarnă. Topirea bruscă a zăpezii sau ploile pot declanşa însă viiturile de iarnă.

Primăvara, rezerva de apă acumulată iarna în zăpadă produce o creştere a scurgerii. La sfârşitul perioadei adăugându-se şi ploaia de primăvară, se produc “apele mari de primăvară”.

În istoria satului se cunosc patru asemenea “ape mari de primăvară” şi anume: în 3 noiembrie 1827, 13/14 iunie 1910, 21 martie 1941 şi 19 octombrie 1955.

În timpul inundaţiilor catastrofale din iunie 1910, rămase în popor sub numele de “potop” sau “ponou”, pârâul Valea Satului şi celelalte au ieşit năvalnic din matcă, înecând vite şi 10 oameni, luând cu ele case şi grajduri şi au distrus întreaga recoltă. Însemnări despre acest cataclism nemaintâlnit vreodată, se află pe cărţile vechi bisericeşti, în calendarele sătenilor, în actele oficiale ale Primăriei, dar mai ales în memoria bătrânilor satului.

Impresionaţi de drama oamenilor, sinistraţilor almăjeni, le-au fost trimise ajutoare nu numai de guvernul de la Budapesta, ci şi de cel din Bucureşti şi Banca Naţională a României.

Totuşi, scuregerea medie lunară cea mai ridicată se înregistrează în lunile aprilie-mai, iar cea mai scăzută în august-septembrie.

I. Uyvari în 1972 încadrează râul Nera împreună cu afluenţii săi, tipului carpatic-vestic cu debite medii de 7,82 m3 / secundă. Caracterele prezentate pentru râul Nera sunt valabile în general şi pentru afluenţii săi.

Primul afluent pe care Nera îl primeşte în raza comunei Dalboşeţ este râul Şopot. Izvorăşte de la o altitudine de 600 m din culmea Crucea Cănită sub forma a două pâraie, Şopotu Lung şi Şopotu Scurt, care se unesc apoi. Singurul său afluent mai important este pârâul Nasovăţ. Are un bazin hidrografic de 40 km2 şi o lungime de 14 km. Curge aproximativ pe direcţia sud-nord, traversând satul Şopotu Vechi.

Cel de-al doilea afluent este râul Bârz cu izvoarele la mare altitudine, circa 800m, în culmea Blidaru. Se scurge pe o lungime de 14 km şi drenează apele de pe o suprafaţă de 79 km2. Are numeroşi afluenţi pe dreapta cât şi pe stânga sub forma unor ogaşe. Se remarcă Ogaşul Izvorului şi valea Seleşului.

Ultimul afluent pe care îl primeşte Nera pe teritoriul Dalboşeţului este râul Boina. Izvorăşte din culmea Pleşiva, de sub vârful Rujeţul şi curge pe o lungime de 6 km. În valea sa s-a dezvoltat satul Boina.

Se observă că reţeaua hidrografică de suprafaţă urmăreşte în linii mari configuraţia reliefului, adică dirijarea apelor de pe rama muntoasă către fundul depresiunii spre râul Nera sau spre Dunăre, cum este cazul pârâului Oreaviţa din sudul comunei; Munţii Almăjului constituind cumpăna între cele două bazine hidrografice, al Dunării şi al Nerei.

Resursele hidrologice ale comunei sunt valorificate pentru alimentarea cu apă a populaţiei şi animalelor, la punerea în funcţiune a morilor săteşti şi cazanelor de ţuică.

Debitul râului Nera a fost cu mult mai mare, înainte de a fi captate 3 dintre ivoarele sale şi dirijate spre Bârzava, pentru nevoile industriale din oraşul Reşiţa.

În jurnalul de călătorie al Împăratului Iosif al II-lea în Valea Almăjului, în zilele de 17-18 mai 1773, găsim următoarea însemnare: “Râul Nera ar putea fi navigabil pentru plute. Funcţionarul silvic din Bozovici a propus de altfel administraţiei ca să se transporte anual 15.000 stânjeni de lemn la Novopalanca, pe apă.”

O caracteristică a apelor din această zonă este lipsa aproape completă a poluării, pentru că având izvoarele în apropiere nu traversează nici o zona industrială şi nici un oraş.

5) Solurile

Formarea şi evoluţia solurilor din arealul comunei Dalboşeţ este rezultatul conlucrării în timp a factorilor fizico-geografici, care au acţionat asupra lor. Cu toată diversitatea factorilor fizico-geografici, la care se adaugă şi activitatea omului, învelişul de sol se înfăţişează destul de uniform sub raportul tipurilor. Învelişul de soluri din cuprinsul comunei reflectă, în general, legea zonalităţii verticale a solurilor.

Astfel, în Munţii Almăjului altitudinea lor redusă şi clima relativ blândă au favorizat formarea unui înveliş de sol în care predomină solurile brune, aflate în diferite stadii de dezvoltare, specifice etajului montan inferior. În vatra depresiunii solurile brune şi brune podzolite apar asociate cu podzoluri argiloase.

Din analiza hărţii solurilor elaborată de DEAPC Timişoara pentru nevoile Ocolului Silvic Bozovici, se constată că în arealul comunei Dalboşeţ se întâlnesc următoarele tipuri de soluri (fig. 9):

1) Solurile brune (tipice) de pădure, ocupă aproximativ 34% din suprafaţa teritoriului. Apar atât în zona piemonturilor joase (Dealul Viilor, Şopot, Băleuţ) cât şi în lunca înaltă a râului Şopot şi sub forma a două areale pe terasa a II-a.

2) Solurile brune acide de pădure reprezintă 29% din suprafaţa totală. Se întâlnesc pe culmile şi versanţii montani ca Năsovăţ, Blidaru, Poiana Mare, Popova, Streneacul Boinii şi Culmea Teiului.

Sunt soluri formate pe roci cristaline sub făgete pure cu activitate biologică relativ intensă.

3) Solurile brune podzolite dezvoltate pe dealurile piemontane cu văi adânci închise de versanţi cu pante mari, şi o vegetaţie lemnoasă.

4) Solurile brune podzolite, argiloase.

La limita dintre terase şi piemonturi aspectul solurilor podzolice se schimbă din cauza pantelor mai accentuate şi a drenajului de suprafaţă mai activ, trecând în soluri brune şi brune podzolite. Fertilitatea acestor soluri este mai ridicată, ceea ce constituie un fapt pozitiv pentru sectorul agricol, care deţine aici suprafeţele cele mai întinse.

Alături de vegetaţia forestieră se dezvoltă şi fâneţe. Se întâlnesc pe dealurile Băleuţ, Vârtoapele Mari, Bârz şi Şăst.

În afara tipurilor de sol menţionate, pe teritoriul comunei Dalboşeţ apar suprafeţe restrânse cu soluri rendzine, eurobaziomuri şi şmolniţele. În lungul râurilor apar solurile luncilor, soluri aluviale şi aluviuni. Solurile aluviale sunt soluri incomplet dezvoltate, slab dezvoltate sau bine dezvoltate, dar relativ tinere, stadiul de evoluţie fiind legat şi de depărtarea faţă de albia minoră.

Ca urmare a posibilităţilor de aprovizionare cu apă şi a conţinutului de substanţe nutritive, solurile aluviale fac ca luncile să fie cele mai bune terenuri de cultură a porumbului şi legumelor.

Aşa cum arătam mai sus, solurile din arealul comunei Dalboşeţ apar mozaicate, ceea ce face ca şi vegetaţia să fie variată.

Pe culmile Munţilor Almăjului unde predomină solurile brune tipice şi brune de pădure acide, s-au instalat pădurile de fag şi pădurile de fag în amestec cu alte specii, care dau producţii ridicate la hectar.

În zona piemonturilor se întâlnesc soluri brune de pădure tipice, soluri brune podzolite, soluri brune podzolite asociate cu cele argiloase şi pe areale restrânse, cu smolniţele, situaţie reflectată şi în modul de utilizare a terenurilor. Aici, alături de păşunile şi fâneţele naturale, apar livezi de pomi (pruni şi meri), şi culturi cerealiere, cartofi şi plante de nutreţ.

În cadrul teraselor predomină solurile brune şi brune podzolite, care sunt utilizate pentru culturile de cereale, cartofi şi plante furajere. Pentru ridicarea gradului lor de fertilitate li se aplică îngrăşăminte organice, chimice şi pe unele suprafeţe amendamente calcaroase.

Teritoriul comunei Dalboşeţ însumând o suprafaţă restrânsă, nu sunt diferenţieri mari în învelişul de sol de la un sat la altul, ceea ce face ca şi plantele cultivate pe ele să fie aceleaşi.

Întrucât în unele sectoare, ca urmare a precipităţiilor sub formă de averse apar fenomene de spălare şi erodare a solurilor, se impun măsuri pentru combaterea acestora mai ales în zona montană.

6) Flora şi fauna

Condiţiile de relief, climă, sol şi hidrografice din arealul comunei Dalboşeţ se reflectă în configuraţia vegetaţiei, aceasta etajându-se normal în altitudine, începând cu esenţele moi care însoţesc văile, continuând apoi cu pădurile amestecate de fag, ulm, tei, jugastru, cireş sălbatic, carpen etc. şi terminând cu pădurile de fag cu poieni sau făgete pure de pe culmile cele mai înalte ale Munţilor Almăjului. Aceste păduri se încadrează în subetajul pădurilor de fag situat între subetajul de răşinoase (boreal) şi subetajul gorunetelor pure de dealuri. În formarea actualului covor vegetal pe lângă factorii naturali, un rol important i-a revenit şi factorului uman (omului), alături de formaţiunile naturale găsind şi formaţiuni secundare. Odinioară suprafeţele ocupate de pădurile de gorun, cer, paltin erau mul mai extinse, locul lor fiind luat treptat pe interfluviile plate de terenurile agricole. Acţiunea aceasta de despădurire a început după anul 1850, odată cu creşterea numărului populaţiei, când s-a simţit atât nevoia lemnului de construcţie şi foc, cât şi a terenurilor de cultură şi a continuat până aproape de zilele noastre.

Clima blândă, cantitatea apreciabilă de precipitaţii şi repartiţia lor anuală, expunerea versanţilor, altitudinea redusă, vânturile slabe, creează cadrul prielnic dezvoltării mai multor formaţiuni vegetale care contribuie în mare măsură la realizarea echilibrului natural al acestei zone.

Nota specifică a vegetaţiei o formează însă întinsele păduri de fag, în sectorul înalt şi păşunile şi fâneţele în sectorul inferior al depresiunii (fig. 10). În perimetrul comunei Dalboşeţ formaţiunile vegatele permit delimitarea următoarelor componente:

1. Vegetaţia forestieră, care ocupă pantele Munţilor Almăjului şi se extinde şi asupra părţilor superioare ale piemonturilor. Ea însumează o suprafaţă de 4005 ha (după evidenţa Primăriei Dalboşeţ). Cea mai mare răspândire o au pădurile de fag, alcătuite de obicei din stratul arborilor şi stratul inferior (de la sol) şi ocupă culmea Teiului, Blidaru, Pucioasa, Nasovăţ, Frasinului, Cracu Mare, Tâlva Nucului şi culmea Sicheviţa.

Stratul arborilor este sărac în specii, fagul (Fagus silvatica) este specia predominantă, cu un areal foarte întins, de la 250m în valea Bârzului, până la 899 m pe Vârful Blidaru. Se pare că specia fagului a emigrat din sud, deoarece într-o perioadă imediat post glaciară a fost foarte puţin răspândit, după cum arată analizele polinice din turbăriile Semenicului. El a luat locul molidului şi pinului care în perioada interglaciară au fost masiv răspândite10.

Vegetaţia zonală primară – făgetele – ocupă toate formele de relief cu excepţia firului văilor, fiind fixată pe soluri profunde fertile (brune de pădure). Pe solurile scheletice sau superficiale se formează alte asociaţii de fag, tot cu floră de mull, dar mai puţin productive. Stratul de arbuşti este slab reprezentat şi apare mai ales în sectoarele de luminişuri.

Printre puţinele specii de arbuşti întâlnite se găseşte socul roşu, vornicelul, lemnul câinesc, cornul, sângerul, murul, scoruşul, salcie căprească.

Caracteristic pentru pădurile de fag de pe culmile joase este dezvoltarea stratului ierbaceu ca urmare a unei luminozităţi sporite şi a precipitaţiilor abundente. Acesta are o compoziţie floristică simplă. Astfel, se întâlnesc plante din grupa etimeroidelor: fraga, ghiocelul, brebenelul, brânduşe, vioreaua, vinăriţa, lăcrămioară, ceapa ciorii şi ciperacee. Alături de acestea mai apar graminee, firuţa de pădure, păiuşul şi ferigile. Grupul cel mai reprezentativ de plante îl formează aşa numita floră de mull, constituită din multe dicotiledonate (geofite, mesofite şi sciofite), bine adaptate la mediul interior al pădurii. Dintre speciile mai importante se întâlnesc: vinăriţa, rodul pământului, trepădătoarea, piperul lupului, urzica moartă galbenă şi cucuta de pădure.

În arealul pădurilor de fag montan, pe versanţii culmii Săliştiuţa şi Buduroni, apar izolat şi unele pete de răşinoase tinere ca o consecinţă a plantaţiilor făcute în urma exploatărilor de acum 35-40 de ani.

Pădurile amestecate ocupă culmile muntoase joase, dar mai ales unele piemonturi înalte ca Streneacul Boina, dealul Bârz, Cerului, Poloamele Mari. Sunt alcătuite din specii de paltin, jugastru, tei, cireşul păsăresc. În proportţii mai mici, cu caracter răzleţ apar cerul, gârniţa, gorunul. Aceste specii înainte ocupau suprafeţe mult extinse însă prin defrişările întreprinse mai ales începând cu anul 1936, când Comunitatea de Avere, trecând printr-o criză financiară, a acordat firmei „Larosch” din Oradea exploatarea gorunului din pădurile Ocolului Silvic Bozovici, care gestiona şi pădurile satului nostru. După colectivizarea agriculturii a urmat o perioadă când pădurile amestecate au fost iarăşi defrişate necontrolat.

Până pe la anul 1800, pădurile amestecate coborau până pe podul terasei a doua a râului Nera. În anul 1935, la coliba lui Grancea încă mai trăia un stejar, „gros cât un dulap”. El a fost lovit de un trăsnet. Ca el au mai fost şi alţii care aveau diametrul 80-90 cm. (Informaţie primită de la Uscatu Maria de 84 de ani)

Dintr-o altă informaţie culeasă de la Sofia Brumariu, de 74 de ani, am aflat că ea are o masă mică, cum se folosea înainte pentru mâncat, făcută dintr-o singură scândură de stejar, tăiat de pe dealul Osoina. Ea a primit masa de la mătuşa sa, maica Loisa lui Durac. Informaţiile sunt susţinute de existenţa în aceste locuri, a solurilor specifice acestor păduri.

Stratul arbustiv aici este mult mai numeros ca în cazul pădurilor de fag. Astfel se întâlnesc: alunul turcesc, cornul, caprifoiul, mur, salcie căprească, sângerul, socul negru, socul roşu, lemnul câinesc, scoruşul.

Stratul ierbaceu al pădurilor amestecate este alcătuit din măcrişul iepuresc, laptele cucului etc. Alături de păduri pe piemonturi apar pajişti secundare cu diferite ierburi.

II. Vegetaţia ierboasă ocupă o suprafaţă de aproximativ 1915 ha, pe culmile domoale ale dealurilor şi la marginea pădurilor. Dintre speciile naturale ale acestor formaţiuni este prezent un număr de graminee, dicotiledonate, purtătoare de flori viu colorate reprezentate prin leguminoase ca trifoiul şi lucerna, sulfina, coada şoricelului, clopoţei, păiuşul roşu, ceapa ciorii şi prin compozee ca păpădia.

Păşunatul intens a dus la reducerea unor specii sau chiar la distrugerea şi dispariţia lor.

III. Vegetaţia zăvoaielor din imediata apropiere a râului Nera şi a principalilor afluenţi este formată din specii iubitoare de apă şi rezistente la îngheţurile târzii de primăvară şi la cele timpurii de toamnă. În alcătuirea zăvoaielor intră asociaţii de sălcete, plopişuri şi răchitişuri. Dintre speciile mai importante amintim: salcea, aninul şi răchitişuri. Unele dintre aceste specii sunt rezultatul intervenţiei omului în scopul consolidării malurilor.

În zona malurilor mlăştinoase se găsesc numeroase specii de plante, ca: rogozul, limba, săgeata apelor şi potbalul. În cadrul formaţiunilor forestiere îşi fac apariţia şi unele specii de tip mediteranean cum sunt plantele agăţătoare curpenul şi iedera.

Omul acestor locuri a ştiut să valorifice vegetaţia din cele mai vechi timpuri. Pădurile au fost folosite ca lemn de construcţie şi pentru încălzitul locuinţelor, iar în timpurile mai noi, ca lemn industrial iar păşunile şi fâneţele, pentru creşterea animalelor; fructele de pădure: murele, măceşele, porumbarul şi coarnele pentru hrană sau ca mijloc de valorificare.

De asemenea, se recoltează unele plante medicinale ierboase ca: pătlagina, coada şoricelului, sunătoarea, muşeţelul, păpădia, menta şi mătasea de porumb.

Se mai recoltează şi plante medicinale sub formă de flori: de soc, salcâm, tei, păducel ş.a.

Ca şi vegetaţia, fauna depresiunii Almăjului este variată.

Aşezarea geografică, diversitatea formelor de relief, clima şi evoluţia peisajului influenţează şi îşi pun amprenta asupra eterogenităţii, componenţei şi repartiţiei elementelor faunistice din cadrul acestei zone.

Datorită faptului că animalele, spre deosebire de plante, nu sunt fixe, nu le putem încadra strict în compartimentele de vegetaţie.

Caracteristic este faptul că o parte dintre speciile care trăiesc aici fac unele deplasări, îndeosebi pentru hrană. Aşa de pildă, lupul şi mistreţul coboară din Munţii Almăjului spre dealuri şi zăvoaie. Pendulările au caracter sezonier şi au loc mai ales iarna, iar primăvara revin în pădurile de foioase care oferă o hrană bogată şi variată în tot timpul verii.

Fauna pădurilor de fag este reprezentată prin mamifere, insecte, reptile şi păsări. Dintre mamifere se întâlnesc frecvent: lupul, căprioara, vulpea, mistreţul, viezurele, jderul de pădure, veveriţa şi şoarecele.

Dintre speciile ocrotite de lege, se numără pisica sălbatică, ursul brun şi cerbul, care apar spontan.

Până la mijlocul secolului trecut, cerbul popula intens Munţii Almăjului şi Semenicului. A urmat apoi o perioadă de dispariţie, dar în ultimul timp se duce o campanie de repopulare în întreaga zonă.

Fauna mamiferelor rozătoare este prezentă prin şoarecele gulerat, şoarecele scormonitor şi şoarecele de câmp. Dintre reptile se întâlnesc vipera comună, cu varietatea ei neagrră, şopârla de munte şi rar pe Munţii Almăjului, exemplare de viperă cu corn.

Amfibiile cele mai reprezentative sunt: broasca brună, tritonii de munte şi salamandra.

În zona joasă a depresiunii se întâlnesc rozătoare mici: şoarecele de câmp, şoarecele de mişină, şobolanul cenuşiu, popândăul, hârciogul, cârtiţa şi răpitoare mici, dihorul şi nevăstuica.

Batracienii sunt reprezentaţi de broasca râioasă, broasca de lac şi brotăcelul.

Dintre reptile se întâlnesc: şopârle, guşterul, şarpele de casă şi şarpele de apă.

Ornitofauna este şi ea bogată. O pasăre caracteristică este ierunca care face parte din aceeaşi familie cu cocoşul de munte şi de mesteacăn, fiind tot sedentară, dar, spre deosebire de trecut ea se întâlneşte tot mai rar.

Dintre locuitorii obişnuiţi ai acestor zone sunt: ciocănitoarea de munte, buha, huhurezul, alunarul, forfecuţa, sturzul, sticletele, privighetoarea, rândunica şi gaiţa.

Rar se întâlneşte corbul, dar mai des mierla şi piţigoiul. Nelipsite sunt vrăbiile şi ciorile de câmp. Apar chiar şi unele păsări de baltă (raţe sălbatice şi gâşte sălbatice) care fie că iernează aici (în iernile blânde), fie că sunt în trecere prin zonă.

O pasăre mult întâlnită de primăvara până toamna este barza.

Lumea insectelor este extrem de numeroasă. Ierburile sunt pline de cosaşi, greieri, păianjeni, viespi, fluturi, furnici, albine, licurici şi gândaci.

Ihtiofauna din această zonă constă dintr-un număr redus de specii. Se întâlnesc cleanul, mreana, scobarul, obleţul, câra şi chiar fâsa mare, ocrotită de lege.

După viiturile de primăvara se văd şi exemplare de păstrăvi indigeni, aduse din cursul superior al Nerei.

Din punct de vedere cinegetic, fauna se valorifică în scopuri comestibile (iepurele, mistreţul), pentru blănuri (vulpea, dihorul) sau pentru stârpirea unor animale dăunătoare ce produc pagube culturilor şi animalelor domestice, cum sunt lupul şi mistreţul.

CAPITOLUL IIIPopulaţia şi aşezările

“Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul” (Nicolae Bălcescu)

1) Consideraţii istorice

Ţara Almăjului a fost una dintre cele mai vechi şi mai intense arii de populare din partea de sud a Banatului.

Cadrul natural a oferit încă din timpuri străvechi, elementele indispensabile desfăşurării vieţii omului în această parte a ţării.

Aşa de exemplu, reţeaua destul de densă a râurilor a oferit din belşug apa atât de necesară vieţii, pădurile întinse care acoperă versanţii limitrofi depresiunii au asigurat nu numai lemnul folosit pentru încălzit, pentru construcţia locuinţelor sau confecţionarea diferitelor obiecte şi unelte, ci şi un adaus de hrană (vânatul şi culesul fructelor de pădure) şi adăpost natural în vremuri de restrişte.

Solurile luncilor sau ale poienilor, mai mari sau mai mici, veneau să completeze condiţiile favorabile aşezării omului în ac