This Twilight…I'll be just fine

Capitol 1.

Este una din zilele in care mi’as dori sa’mi pierd ratiunea,san u mai gandesc…De ce?Ma desparteam de mama.Ma desparteam de cea mai buna prietena a mea,fara de care,simteam ca am sa o i-au pe un drum total gresit,nemaiputandu-ma intoarce,nemaigasind o craca de care sa ma agat pentru a iesi din besna acelui drum…Acesta este unul din cele mai frustrante defecte ale mele.Sunt nesigura pe mine.Si mai frustrant este faptul ca ,in ochii lumii,sunt o persoana rebela,perfecta chiar siii cam atat…Nu puteam intelege oamenii care imi vedeau doar partile bune,la prima vedere dand impresia ca sunt niste personae dominate de ganduri bune din moment ce imi vedeau doar calitatile…Dar Doamne! Aceste personae chiar nu se puteau vedea?? In privire li se citea invidia,frustrarea,o dorinta de razbunare oarecum.Stilul meu?Niciodata nu privesc persoanele din jurul meu,cu exceptia surorii si mamei mele,dar le simt…e ca si cand as avea mintea mereu deschisa,active,concentrate in aflarea cat mai multor ganduri …le simteam privirile acre care me dezgustau siii…. STOP!!!!…o i-au din nou de la capat.Cat pot fi de masochista!Ma fac singura sa sufar,de fapt,dandu-mi mie personal,oful…Ha ha! Patetic!Sa vedem partea buna a acestei zile,pentru care nu mi-as dori sa-mi pierd ratiunea…Sora mea,Bella,va fi cu mine!O ador,pur si simplu o ador ! Este oglinda de care am nevoie pentru a-mi desavarsi personalitatea,lucru foarte important pentru mine.Este un izvor al intelepciunii.Ochii ei ciocolatii sunt luna si stelele…toate acestea si de fapt….e doar cu cateva luni mai mare decat mine. Alt lucru bun.Am sa’mi petrec o gramada de timp cu tatal meu Charlie caruia ii spun Charl.Unul din cele mai bune lucruri ale lui Charl,nu se lungea niciodata cu vorba,lucru bun pentru mine si Bella,singuraticele…semanam cu taticu’ aici… Dar,iata ca exista si un lucru pentru care ma bucur ca plec:nu am sa’l mai vad pe Phil.Noul sot al mamei.Bella spune tot timpu ca este un tip foarte OK si spune ca cel mai important lucru este fericirea mamei si asa este.De aceea purtam masca de fetita dragalasa fata de Phil,bleah,pentru mamica mea draga.E posibil ca Phil sa nu fie un tip nasol,asa cum il vad eu.Intotdeauna am fost egoista la acest capitol.Nimic nu m-ar face mai fericita decat sa-mi vad din nou parintii impreuna… -Nicole! -Da! -Ce faci?Nu-i dai o imbratisare dulce mamei tale inainte de plecare? -Oh,mami!O sa-mi fie atat de dor… -Dragele mele! Mama ne strangea pe amandoua si pe mine si pe Bella,cu dragostea unei mame adevarate. -Hei,haideti,avem un avion de prins!spunea Phil.Hmmm…Pe drum catre aeroport ma uitam pe geam si ma gandeam la noul stil de viata,noul in ghilimele,deoarece demult nu am mai stat cu tata… -Nic? -Da Bells. -Totul e in regula ?Da da…Mi-am imbratisat sora…Sunt fericita…Imi e dor de tata…Imi e dor sa ne vad din nou impreuna… Capitol 2

….Eram in masina cu Charl…deja? Timpul petrecut in avion a trecut repede ca vantul…Nimeni nu scotea o vorba.Desi,.bucurandu-ne nespus de mult de aceasta revedere asteptata,eram foarte distanti.Toti trei tineam in noi sentimentele de afectiune,asa eram noi de fel,la un moment dat explodand…Stateam pe bancheta din spate,lasand-o pe Bella langa tata.Eh…deja era exagerat de plictisitor-vorbea rebela din mine-trebuia sa rup tacerea. -Deci,sa vedem cum o sa ne acomodam cu clima.Sper ca “vagile” noastre cunostiinte intr-ale biologiei sa nu crape la frig.Asta ar insemna note mici.Nu,nu,nu vreau asta.Amandoi au chicotit.Hmmmm.Imi place…Pe langa lista lungaaaa de defecte pe care mi le vedeam,umorul era inceputul unei liste bune. Suntem in Forcks.Un oras cu o populatie mica,un oras ploios si rece,lucru neplacut pentru Bella.Intram pe drumul care ducea catre casa serifului tata,Charl.Eram putin emotionata.Aveam sa-mi revad casa in care am copilarit multa vreme…Neschimbata…Charl ne-a condus in camerele noastre.Biblioteca cu cartile vechi,din tineretea tatalui meu care ma fascinau din totdeauna, ma astepta;patul de langa geam era acoperit cu un asternut alb asa cum imi placea mie… -Eeeeee…se pare ca nu ai uitat de asternutul alb! Iti multumesc. -Cum as putea sa uit,Nic!Ne-am imbratisat. -Te las ….Dup ace i-am aprobat din cap,m-am asezat pe covor so priveam in jur.Vechea mea camera…Acolo am adormit…Iubeam somnul…desi nu-mi placea sa ma scol dimineata la o ora tarzie.Aveam parte de somn oricand ma puneam linistita intr-un loc.Si de fiecare data gustam un somn atat de dulceeeeee… -AmmmmmZgomotul unei masini imi intrerupse somnul.Am dat la o parte perdeaua fina de catifea uitandu-ma pe geam. Un barbat intr-un scaun cu rotile si cu o plarie pe cap isi strangea mana cu Charl,in timp ce Bella vorbea cu un baiat cam de varsta mea,cu un par negru si lung,cu o dantura alba care ii scotea in evidenta tenul bronzat.Imi era un chip oarecum cunoscut.Bineinteles,am observat felul in care o privea pe Bella “Se pare ca frumusetea surioarei mele a mai vrajit pe cineva”ma gandeam,in timp ce pe fata se aseza zambetul acela smecheresc.Am coborat si eu.Cum am deschis usa,toate privirile erau asupra mea.Uram asta…Acel baiat se uita la mine in acelasi fel in care o privise pe Bella.Hm… -Hei,o mai sti pe fiica mea mai mica,Nicole? -Cum as putea uita chipul acesta dulce care inviora strazile… Mama imi spune mereu ca sunt dulce.Auzindu-i vocea barbatului invalid,mi-am amintit… -Oooo,Billy? -He he!Nu m-ai uitat! -Cum as putea… -Sunt Jacob!Ma mai sti nu-i asa? glasul la fel de cunoscut al baiatului m-a facut sa-mi amintesc de o copilarie frumoasa alaturi de un prieten bun. -Jacob?Da… Imi zambea emotionat…usurat oarecum…deoarece in momentul in care incercam sa-mi amintesc de el,priveam in gol cu o expresie dura,fortat imprimata pe fata mea dulce.In acel moment bietul baiat se simtise stanjenit…Ne priveam cu drag,eu lasand amintirile sa-mi invadeze mintea…Da….Eram acasa.Simteam asta. -Deci fetelor! Ce parere aveti de camioneta?

Langa Bella se afla o camioneta veche de un portocaliu ruginiu. -Deci,Bella?Iti place noua ta masina?In sfarsit vei avea ocazia de a-mi arata ce poti…spunea tata asteptand reactia noastra. -A mea???? O Doamneeeeee!Este minunata! “Minunata,dar veche….”In fine…Ma bucuram ca imi vedeam sora atat de entuziasmata .Se bucura de noua sa masina pentru ca era a ei,netinand cont de alte lucruri vazute de snobi,asa ca mine spre exemplu.Uram snobismul!Darrrr,de cate ori vedeam ceva ce nu doream sa am la o persoana,peste noapte,culmea,eram parca o copie a gesturilor. -Pfffffffff -Nu iti place? -Cum sa nu imi placa! Adica,tata,e masina noastra! ”Ar trebui sa imi tin gandurile pentru mine,nu sa le scot pe gura asta care pur si simplu nu se inchide.” -Ti-am spus batrane Charlie!Ma pricep la copii! -Multumim Billy! Bella a sarit imediat la volan,la fel de entuziasmata,cu Jacob langa ea care o lamurea cu cateva lucruri. -Asa Jacob!Invat-o!Spune-i tot ce trebuie sa stie! Nu as vrea sa-mi petrec prima zi de scoala intr-un sant! -Da da! Ha!

Capitol 3

Liceul Forcks.Maricel,modern,pe placul meu. In timp ce Bella incerca sa-si faca loc printe masinile parcate,priviri dezgustatoare se indreptau spre noi. -Frumoasa masina! -Merci… Aceea a fost prima persoana care a avut ocazia de a-mi cunoaste privirea cu care as fi putut ucide.Intimidat ,baiatul ,si-a lasat privirea in jos. -Hey,Nic!Potoleste-te! A fost la adresa mea “complimentul”. -Mdaaaa…sigur…Priviri,priviri si iar priviri!Toate asupra noastra!Priveam inainte mergand din ce in ce mai incet.Eram mai incordata ca deobicei.Bella era mai inainte cautand pe o hartie primele ore. -Buna,sunt Eric!Ochii si urechile acestui liceu.Isabella Swan,nu? -Doar Bella! -Deci tu esti Bella…O privea….la fel ca Jacob…o vedeam pe Bella cat de nelinistita era… -Da si aici este sora… -Am un articol minunat pentru prima pagina!Imi dai voie? -Aaaaa.nu.Te rog.Asta nu. -Wow calmeaza-te.Nici un articol.Bella rasufla usurata cautandu-ma prin multime. “Vin Bells”. -Eu sunt Nicole.Nicole Swan.I-am spus indraznet baiatului intinzandu-i mana. Aaaaa daaa…Incantat.Eric. Am avut noroc cu baiatul care ne-a condus pe fiecare la ora noastra.Bella avea sport!Ha ha ha!Asa stangace cum e ea…Niciodata nu i-a placut ora de sport.Eu aveam engleza…Am intrat in sala de clasa.Draguta prima impresie.Stanjenitoare privirile. -Buna ziua! Nicole Swan.

-O.Buna Nicole.Uite.Mai avem un singur loc liber. Doamna Granger parea o profesoara simpatica. M-am asezat la locul meu,scotandu-mi cartile linistita,ignorand “paparazzii” -Buna.Sunt Angela!Un chip dulce si sincer.In sfarsit!Vai!Aveam noroc.In sfarsit de o persoana sincera!Si era colega mea de banca! -Incantata! Nicole Ne-am adresat cate un zambet si gata conversatia. Timpul trecea atat de greu ! Acul secundarului nu mai reprezenta secundela!Ci orele! Minutele! “Trezita de clopotel!” -Hey Bells!Cum a fost ora e sport?Am intebat-o ironic dorind s-o cicalesc. -Mda…De parca n-ai sti. -Ha….Este ora pranzului1Sa mergem! Mi-e foame!Am intrat in cantina.Mi-am luat cateva felii de pizza o salata si un suc.Bella?Un suc…. -Surioara!Ar fi cazul sa mananci… -Hey!Gata! -OK Am zarit-o la o masa pe Angela care imi facea semn.Statea langa o tipa blonda care ne privea….yaaaccccc. -A.Haide acolo.Am cunoscut 2 persoane azi.Ea e Jessica.Jessica,Nicole! -Imi pare bine! -Aha…da…i-am intins mana dezgustata….Ai cunoscut-o pe Angella? -Aaaaa….nu am avut ocazia…. -Angella,Bella.Bella,Angella. Bella si cu Angella s-au simpatizat de la prima privire. -Semanati….si inca foarte bine1spunea Jessica. -Mda…i-am raspuns indiferenta…doar suntem surori. -Vai ,Nicole! Sora ta Bella este o persoana minunata! Si a inceput sa se prefaca o prietena buna pentru Bella. -A da?Dar cand v-ati cunoscut asa bine? -Pai…am vorbit la ora de sport. Imi era deajuns… Dintotdeauna, Bella, a fost o persoana vulnerabila,prostuta.Fata asta profita de vulnerabilitatea surorii mele!Nu puteam permite asta.In timp ce ma prefaceam ca o ascult,eu de fapt gandindu-ma la intentile ei,m-am incruntat. -Hey1mi-a susotit Bella dandu-mi un ghiont. -Auci.! -Termina!O vedeam pe Bella cum se inrosea.Nu ii placea sa fie in centrul atentiei si de aceea a schimbat repede subiectul. -Mike,ti-o prezint pe sora mea,Nicole. -Buna. -Buna. Venise si Eric.Ha ha.Amandoi,baietii,erau patetici.Cum se inghiontau ca sa poata sta langa Bella! Capitol 4

Trecusera deja trei saptamani. Nu stiu ce se intamplase cu Bella.In prima zi de scoala,a vazut ceva sau pe cineva…Ma mira faptul ca nu dorea sa vorbeasca cu mine,sa se descarce.Noi intotdeauna ne vorbeam.In orice

caz…nu aveam de gand sa o las balta.Chiar daca ea nu vroia,eu tot trebuia sa aflu ce ii se intampla.… -Hey,Nic!Scoala-te!O sa intarziem! M-am ridicat lenesa din pat fixandumi privirea in ochii Bellei.Imediat a lasat capul in jos si a iesit di camera. Am oftat suparata. Pe langa toate acestea mai aveam nevoie si de o zi de scoala interminabila? Astazi am avut cu o ora mai putin decat Bella.De fiecare data o asteptam,dar parca acum simteam nevoia sa fiu singura…Dar nu.Trebuia sa o astept.Doar pana la urma eu eram cea care astepta ceva de la ea. Stateam pe marginea trotuarului holbandu-ma pe peretii scolii…Plictiseala…Sedeam nemiscata cand deodata am fost adusa la realitate de scartaitul usii.Se sunase deja?Mai era inca un sfert de ora. Erau cinci persoane…Ma uitam uimita,fascinata. O fata cu un par lung si blond care-i cadea pe umeri ca o perdea aurie in lumina soarelui,cu fata alba perfect intinsa care-i scotea in evidenta buzele rosii ca sangele;se tinea de mana cu un tip inalt,bine facut care-i zambea larg. Ce cuplu perfect! Urmat insa…de alt cuplu! O fetita dragutza,cu un chip dulce,cu pielea albicioasa nu isi lua ochii negrii adnci precum un put fara sfarsit de pe chipul baiatului crispat,bolnav parca,cu pielea la fel de albicioasa si cu un par ondulat. Erau fascinanti,prin felul lor de a fi. Au trecut indiferenti pe langa mine,eu incercand sa-mi distrag atentia cu altceva. S-a sunat.O vad pe Bella cum iese nervoasa trantind usa. -Wow!Esti inregula? -De ce n-as fi? -Nu stiu…te-ai purtat foarte ciudat zilele astea… Si-a ridicat privirea spre chipul meu.In ochii ei puteam vedea o dorinta arzatoare de…ceva…Dar ce era acel ceva?Mi-a luat o secunda sa-mi dau seama ca nu la mine se holba.Ma intorc si vad inca o persona in grupul ciudatilor,fascinanti. El punea capac…Era perfect…Ganditor…Cu aceeasi dorinta in priviri… -Bella? El este motivatia comportarii tale ciudate? Ignorandu-ma s-a suit la volan muscandu-si buza. -Sa mergem! -A…nu…Am sa vin pe jos. -Nu poti veni singura pe jos. -Hai lasa…ne vedem acasa.Angela! Asteapta! -S-a intamplat ceva? -Ai putin timp? As vrea sa vorbim… -Desigur… Nu stiam cum sa incep.De fapt…nu stiam cum sa-i spun…sa nu o fac sa inteleaga altceva.A observat imediat ca ma uitam spre ei. -Aha.Ei sunt fratii Cullen. -Te-au vrajit si pe tine,nu? Intervine Jessica. -Nu…nu e vorba de asta,dar as vrea sa stiu mai multe lucruri despre ei. -Tipa blonda,se numeste Rosalie.Si tipul cu care se tine de mana este Emmet. -Deci stai! M-ai zapacit! Angela spunea ca sunt frati siii…vad ca se tin de mana?! -De….e ceva ciudat…faza e ca sunt copii adoptivi ai doctorului Cullen. -Ahaaaa. -Fata bruneta este Alice.Este o ciudata. -Mi se pare draguta.

-Eate impreuna cu Jasper.Baiatul ala zici ca sufera de o boala incurabila! Ii priveam pe fiecare din ei,pe rand,in ordinea in care mi “prezenta” prajina asta de Jessica. Ca deobicei…lumea nu incearca sa priveasca dincolo de mastile de persoane ciudate,folosite doar ca sa ne tina la distanta.Nu puteau vedea decat perfectiunea si ciudatenia din ei.Dar de fapt,erau ca o carte veche,dar perfect ingrijita,cu copertile vechi-moderne,dar inauntru fascinanta. -Si el cine este? -Edward Cullen.Dupa cum vezi,arata super,dar nimeni nu e destul de bun pentru el.“Cine er fi bun pentru tine…” Acum intelegeam…era ceva cu ei…nu erau ca noi,puteam simti asta. -Hey,Nic! Se pare ca Edward te priveste! L-am privit si eu la randul meu.Se incrunta.Parca vroia sa afle ceva si nu putea…. -Nu vi cu noi?Te putem duce acasa. -A,nu multumesc.Prefer sa merg pe jos…”sa ma gandesc”. Aveam nevoie de spatiu,singuratate pentru a-mi pune cap la cap gandurile.Ma plimbam stresata pe marginea padurii,afundandu-ma cu gandurile in linistea ei..Priveam varfurile brazilor leganandu-se in bataia vantului,si imi doream sa zbor.Priveam in besna padurii si imi doream sa fiu mai realista.… Speriata de un sunet ciudat din padure,am alunecat in sant.Stateam nemiscata tremurand.Fusese un ras amestecat cu un marait…se misca ceva prin pomi… -E cineva?spuneam cu un glas subtire impiedicat intr-un suspin. -Mmmmm.Miroase bine. Inima imi batea din ce in ce mai tare.M-am ridicat incercand sa fiu cat mai sigura pe mine,dar ma lovisem la picior.Frica acelui zgomot m-a facut sa uit… -Nu sti ca pe aici umbla creaturi periculoase? E o padure…Doar taticu’ tea advertizat. M-am intors incet.Era un tip care isi clatina capul,acesta fiind un semn ca nu as fi o fetita ascultatoare. -Crezi ca taticu’ ar suferi daca ti s-ar intampla ceva? Hmmmm…. Parul lui blond prins in coada in contura fata obsedata,doritoare de ceva,scosa in evidenta de niste ochi…ochi…rosii!!!! -Nu te apropia! -Ha…intrebai de Culleni.Nu banuiesti ce sunt? -Ce pot fi… Se rotea in jurul meu zambind diabolic,facandu-mi sangele sa clocoteasca,mai apoi adulmecand si dandu-si ochii peste cap.Stia ce face… Ma simteam atat de depasita! Nu puteam face nimic.Parca imi bloca mintea!Nu ma lasa sa gandesc!Se folosea de mine pentru a ajunge la ceva.Stiam oarecum la ce…dar NU!..nu vroiam sa ma gandesc. -Iti plac ghicitorile? Nu i-am raspuns.Increcam sa-i aflu intentiile. -Ce zici de asta?Ce simt ochii rosii…inautru-l unui om? “Unuiom?El nu e om!” -Nu te voi lasa sa-mi faci vreun rau! Si DA!Stiu ce esti!Dar eu te pot controla!Animalele care adulmeca pot fi pacalite de miros… -Tu mirosi mai bine decat toti! Spunea mraind si apropiindu-se de gatul meu. Simteam ca se sfarsea…Nu ma puteam misca…Eram tinuta intr-o camasa de forta a gandurilor care nu-mi dadeau pace…Era aproape.Mirosea pentru ultima oara parfumul corpului meu…cand o blana moale ma arunca intr-un copac.Am cazut pe jumatate inconstienta la pamant! Vedeam neclar,in ceata:un lup mare ruginiu luptandu-se cu vampirul!Da! Vampirul…

Incepea sa-mi arda umarul drept.Sangera!Se vedeau doua zgarieturi adanci.In momentul in care m-am miscat de langa acel obsedat,acesta apucase sa ma zgrie cu dintii lui ascutiti.Nu avea colti.Ci niste dinti capabili sa taie otelul! Darrr…de ce ma simteam asa? Usor arsura a ajuns pana la cap.Buzele imi luau foc.Am inceput sa ma zbat si sa tip inabusit. Nu mai puteam respira.Corpul imi era atat de greoi! Cand ma lasam pe o parte simteam parca, mii de cutite infipte,croindu-si drum spre inima. Era veninul! Nu mai auzeam decat vagi ecouri ale luptei.Curand, nu mai eram….

Capitol 5

Incercam din greu sa’mi deschid ochii.Pleoapele imi erau grele precum fierul.Imi vajaiau urechile si ma simteam de parca as fi dormi o suta de ani. Vedeam in ceata,cateva persone in jurul meu. -Usor.Nic! …Era o voce calda …de care aveam nevoie… Incetul cu incetul imaginea devenea clara.O vedeam pe Bells,pe Billy.Cativa baieti inalti bine facuti,pe Edward!!!Pe Edward care spunea: -Chematil repede pe Carlisle! Un chip palid si bland a venit langa mine si m-a mangaiat cu mana lui rece…Ma calmam…Deci acesta era doctorul Cullen. Gestul de afectiune a fost intrerupt de un marait nervos. L-am cautat cu privirea pe “autor”.Si deodata zaresc un Jacob mare care ma privea dulce si imi zambea pasional.Dar Doamne!Cat de schimbat era! Unde ii era parul acela lung?Cand l-am vazut prima data era un copil…acum este un pachet de muschi.Il priveam uimita.Era…superb…pielea aceia bronzata se pastrase…ochii lui negrii sclipeau,adanci cum erau,de te puteai retaci in ei… Mi-am scuturat capul:”Trezeste-te” -Jake,ce s-a intamplat cu tine?Te-ai schmbat atat de mult in doar trei saptamani,de cand te-am vazut prima data! -Trei saptamani? De cand m-ai vazut prima oara?Vrei sa spui sapte saptamani.De la accident ai dormit in continuu,deschizand rar ochii! A venit spre mine si m-a luat de mana. -Am crezut ca am sa te pierd! Caldura degajata de el nu imi facea bine fizic,dar imi incalzea sufletul!Si era tot ce aveam nevoie.Ne priveam lung…. -Dar viermii Cullen au spus ca trebuie sa stai sa dormi.Imi venea sa-i omor pe amandoi!Dar vad ca te-au facut bine… -Jcob!Ai grija cum vorbesti!il atentiona Bella. -Jacob!Trebuie sa te indepartezi!Caldura emanata de tine nu ii face bine! Jake mi-a eliberat cu greu mana,maraind. -Sunt doctorul Carlisle Cullen.Stai linistita.Vei fi bine.I-am zambit.Cat de norocoasa eram!Carlisle este un om minunat! Om?Uitasem…de fapt…nu ma interesa…Se vedea si se simtea diferenta dintre acel vampir obsedat si ei….Ii priveam pe Edward si Bella.Se iubeau!Iar el o proteja si o iubea pe ea!Asta era tot ce conta -Nicole!Nu ar trebui sa-ti fie frica…? -De cine?De vampirul acela?Nu.Cu voi toti aici langa mine ma simt in siguranta.Sau de voi doi?In nici un caz,Edward. A ramas stana de piatra… -As vrea sa vorbesc cu Bella daca se poate.Doar noi… Ceilalti au iesit,Jake arzandu-l din priviri pe Edward. -Jacob!Stai cuminte! I-a spus Billy. -Vreau sa-mi spui totul!Tot ce s-a intamplat in acest timp.

Bella mi-a povestit totul cu lux de amanunte. Cum s-a indragostit de Edward si de sentimentele unice pe care nu le-a simtit pana acum. Imi dadeau lacrimile.In sfarsit surioara mea era fericita!Dar…dragostea dintre ei doi nu putea fi exprimata prin cuvinte.Decat simtita. Ne-am imbratisat. -Deci?Suntem la Billy acasa? -Da. -Wow.Cum de m-a lasat tata… -Carlisle i-a explicat ca este indicat sa stai aici deoarece aveai nevoie de ingrijiri speciale si numai Billy avea plantele potrivite pentru migrenele tale grave siii…. Si-a lasat capul in jos,chicotind. -Siii….Jake..nu a vrut sa te lase… -Jake? Ma simteam ciudat…dar…oarecum,ma bucura aceasta veste….O Doamne! Nu mai stiam ce vreau…. Deodata m-am crispat,nemaiclipind. -Nic?Esti inregula? -Tata! Unde e tata! Vampirul…. -Linisteste-te,Jake l-a omorat… Ce mi se intampla? O serie de amintiri imi alergau prin minte.Sudoarea imi curgea pe frunte.Acele amintiri se amestecau cu segvente care,parca,urmau sa se intmple… Voci…cunoscute…straine…acelasi Jake mare care imi spune”Nu fa asta! Ramai cu mine!” Incepeam sa ma pierd in bezna drumului cu denivelari…Cautam disperata o portita de scapare insa…nu reuseam…eram prinsa intre patru pereti ai amintirilor si lucrurilor ce aveau sa se intample…Mi-am luat genunchii in brate incepand sa lacrimez… -Oh Doamne! Carlisle! Carlisle a intrat repede cu ceilalti in spatele lui. -Ce s-a intamplat? Bella plangea agitata.A privit-o pe ea,mai apoi pe mine. -Nicole?? Imaginile nu se mai opreau! -Nuuuuu! Carlisle! Ajuta-ma!Jake!Bellla! Jake a venit imediat langa mine,agitat si el.strangandu-ma in brate. -Nic,ce-i cu tine?Vorbeste-mi! -Trebuie sa-mi spui tot ce ti se intampla!Altfel nu te pot ajuta! -Imagini…amintiri…vi viziuni…nu mai pot! Jake tremura langa mine… -E din cauza veninului!spunea Carlisle.James nu a muscat-o incat sa o transforme in vampir.Insa,zgarietura,a fost deajuns pentru a i se imprastia o cantitate insemnata de venin in corp.Sufera.Are nevoie de noi! Nu o putem juta decat prin iubire! Altcumva nu isi poate controla imaginile mintale! -Nic,vorbeste-mi!Zi-mi ceva1Orice!M-a bagi in mormant! -Gata…si-a revenit!Acum trebuie sa dormi!Cand te vei trezi vom discuta…

Capitol 6

M-am trezit cu mintea complet zdruncinata. Eram ca o epava…Chiar daca parusem inconstienta,auzisem ce a spus Calisle.Nu stiam daca asta era o putere ca cea a lui Edward spre exemplu,el putea citi gandurile din spusele Bellei,insa asa zisa mea putere ma facea sa-mi pierd mintile.Eram ca intr-un laborator de experiente paranormale in acele momente…

Am incercat sa ma ridic din pat…am zacut prea mult….piciorul imi era bine….dar,cand m-am ridicat in picioare parca cineva imi dadea basul la maxim in capul meu.M-am apucat cu mainile de cap si am cazut pe podea.

-Nic,de ce te-ai ridicat din pat?Inca esti slabita.

Era Edward care ma auzisa de la o mare distanta.M-a ajutat sa ma urc inapoi in pat.

Siroaie de lacrimi imi curgeau pe obraji.

-Nu mai pot suporta!Ce a fost ….a fost prea puternic pentru mine…

-Trebuie sa fi puternica!Vom trece peste asta impreuna!Te voi ajuta si iti voi fi alaturi in fiecare clipa de suferinta,Nic!

I-am zambit…chiar ma ajuta…Si-a lipit mana de fruntea mea…ce era rece imi facea bine.

-E bine…ce e rece imi face bine.

Era singurul care reusise cu adevarat sa calmeze…

-Edward,iti multumesc ca esti alaturi de mine.Esti fratele meu mai mare de care am multa nevoie.

Am vrut sa-l imbratisez,insa el s-a tras.I-am spus chicotind:

-Stai linistit…nu e ce crezi tu ca e…ti-am spus…esti fratele meu si atat!

-Nu e vorba de asta…Doar ca tu si cu Bella mirositi mai bine decat toti oamenii…noua,ne e foarte greu sa simtim mirosul,dar eu vreau sa ma obisnuiesc…

-Inteleg.Trebuie sa o iei usor…

-Exact!

-Dispari de langa ea! I-a poruncit nervos Jake.

-Jake ce e cu tine?Edward nu imi face nimic rau,dimpotriva,ma ajuta…Cum a zis si Carlisle:am nevoie de ceva rece…si nu e neaparat asta darr…Edward e un frate pentru mine…Ce e cu tine?

A lasat privirea in pamant,nervos.,dar mai mult suparat,gelos parca!

Eu am facut acelasi lucru…uram sa fac persoanele dragi mie sa se simta prost.Si mai era inca un motiv…nici pe acesta nu-l stiam…frustrant…

-Va las sa vorbiti…

Jacob se indrepta spre el maraind.

-Potoleste-te!

A lasat privirea in pamant si venea spre mine.S-a asezat si mi-a luat mana intre mainile lui…

-Jake,de ce te comporti asa?Ma obligi sa fac pe stapana cu tine poruncindu-ti de fiecare data sa te opresti…si tu asculti ca un catelus bine dresat…Nu imi place sa fac pe stapana…

-Asta esti!…

M-am inrosit instantaneu.Caldura emanat de el ma adormea si imi dadea o stare de moleseala.Dar inima a inceput sa-mi bata cu putere cand mi-a spus acele cuvinte….doar doua cuvinte…si simteam ca….ca…ce simteam defapt?…Simteam ca va urma ceva frumos printre acele viziuni rele…

-Deci…si tu esti atrasa de Cullen,se pare ca….

-Poftim?De cate ori sa iti repet?! Imi este ca un frate.Ma ajuta.

-Mda…sigur.

-Dar de fapt…nici nu am de ce sa-ti dau TIE socoteala!Nu te vezi cat de cicalitor esti?Treci de la o stare de spirit la alta.

-Eu?Macar eu stiu ce vreau…

Imi venea sa-i dau cu ceva in cap.Mi-am tras mana,uitandu-ma prin jur,indiferenta,cu o sptranceana ridicata.De parca nu imi era destul de greu cu comportamentul meu,neinteles de mine pesonal.

Vreau sa fiu singura!De fapt…unde e Crlisle?Vreau sa stiu cand pot merge acasa…

La aceste cuvinte,a iesit nervos trantind usa dupa el.

-Ce idiot!Ma dispera!Vreau acasaaaaaaaaa!

Cat de greu am adormit in noaptea aceea!Dar mai bine nu adormeam!

Aceleasi imagini…pe langa care…o sala cu ferestre mari…tipete…ma vedeam pe podea…neputand respira…chinuita…uitandu-ma spre cineva,intinzandu-i mana”Nu voi!Voi nu veti pati nimic!”….valuri izbindu-se de stanci…eu alergand pe o carare,traind un sentiment ciudat…de parca fugeam de cineva…acel cineva ma facuse sa sufar…

-Nic!Deschide ochii!o auzeam pe Bella plangand.

Reusisem sa deschid ochii.Dar inca eram sufocata.

-Respira!

Carlisle m-a luat pe bratele lui reci.Respiram mai usor.Cu ochii impaienjeniti de atata plans,l-am cautat pe Jacob.Ma privea adanc,simtindu-se vinovat.Da!El era acea persoana care ma facea sa sufar…Printre toate viziunile acelea neclare,cea mai dureroasa era clara…Veninul era ca si autorul lui.Isi facea treaba,dar avea si un scop:sa ma faca sa sufar!Sa acota la iveala ce era cel mai dureros.

Mi-am inclestat maxilarul.

-Ai nevoie de ceva?ma intreba Bella nelinistita.

-Vreau acasa!Acum!Acasa!rosteam aceste cuvinte sacadat,apasat,nelundu-mi privirea incruntata de pe Jacob.

Am reusit intr-un final sa-i conving sa ma lase afara,la o gura de aer.Ma odihnisem destul.Nu mai eram slabita…Ma uitam pe cerul instelet incercand sa compar lumea aceea a angelitatilor cu lumea aceasta…banala…razbunatoare…Nu se putea compara!

Stateam nemiscata,asteptand paraca,ca un chip angelic sa coboare si sa-mi spuna ce am de facut;sa mi-l explice pe Jake,intentiile lui…cu siguranta avea ceva ce trebuia inteles…la fel ca mine…dar pur si simplu nu vroiam!

In acel moment il detestam!

-Imi pare rau!Ai dreptate.Nu stiu ce simt..Sunt confuz… Dar stiu si vreau ca si tu sa sti…Te iubesc!Sunt sigur!De asta nu ma indoiesc doar ca….

-Nic,putem merge acasa daca te asta ai nevoie.

-Aaaaa..da.Vreau.

l-am lasat pe Jake…Nu mi-am putut lua ochii de pe el pana am luat coltul…Am stat si am cugetat toata noaptea ,gandindu-ma la ce mi-a zis…si nu ajungeam la nici o concluzie…Eram din nou o epava.Parca imi era frica sa adorm….

“Nu!Sunt puternica!Nu ma voi lasa”

-Nicole,ce s-a intamplat?Ce ai vazut?Descarca-te!Ai vrea sa vorbesti cu tata?

-Nu…Lasa-l sa doarma…Tot ce mi se intampla nu e normal,iti poti da singura seama.Totul se invarte in gurul unui semn de intrebare.Este ceva….Si poti fi sigura ca nu ma voi lasa pana nu voi descoperi acel ceva…

“DAR OARE VOI REZISTA CAUTAND ACEL CEVA?”

Capitol 7

In acea dimineata ma trezisem mai bine. Oftam cu sufletul pironit de un resentiment puternic.Ma gandeam inca la Jake…la ce imi spusese.Pur si simplu nu stiam ce era bine sa simt…Aveam sufletul gol…Dar am inceput sa reiau primele amintiri,cu zgarietura in dintii vampirului,lupta,privind mai adanc in ele,amintindu-mi ce-mi spusese Bella. “….stai linistita,Jake l-a omorat” Cum putuse Jake sa omoare un vampir? Si caldura emanata de el…Schimbarea brusca… -Hey,Nic!Tata s-a trezit! -Stai aici!Am multe nelamuriri… -Te ascult. -Spuneai ca Jake l-a omorat pe James nu?Dar nu gasesc nici o logica…Cum?… Se uita in podea,pierduta.

-Uite ce e…Jake e singurul care iti poate explica aceste lucruri.Doar cu el poti vorbi.

Intelegeam…Trebuia sa vorbesc cu Jake.

-OK…am inteles.Dar,as vrea sa vorbesc cu Charl.Dar el stie tot ce mi s-a intamplat?!

-Nu,normal ca nu.Carlisle i-a spus ca ai prins un virus puternic.Sa nu cumva sa-i spui ceva!

-Oh Doamne,Bells!Drept cine ma iei!

Mi-a scos limba amuzata.

-E voie?

-Da tata,intra!

Mi-am imbratisat strans tatal…aveam multa nevoie de el…

-Daca ai sti cat de greu mi-a fost sa te las undeva unde nu te puteam supraveghea…

-Stai linistit tata!M-ai lasat langa adevaratii mei prieteni care m-au vindecat….”oarecum”.

-Da,asa e..

In ziua aceea incercam sa-mi fac curaj sa ma duc sa vorbesc cu Jake.Dar,era prea multa lume cu el…nu puteam sa ma duc si sa zic”Jake trebuie sa vorbim ceva…doar noi”.Ar fi fost nepoliticos…Mi-am adus aminte ca Charl stia de sentimentele lui Jcob pentru mine si imi venise o idee.

-Tatiiiii!

-Tati?Ha…mi-a zi…ce vrei sa obti de data asta?

-Pai am o mica rugaminte…

-O mica rugaminte deci….A chicotit.

-Daaaa…una mica mica micaaaaaa.Ii spuneam clipind des si facand pe rasfatata.

-Hai zi!

-Trebuie sa discut ceva foarte important cu Jake…si ma gandeam daca ai putea sa-l inviti pe Billy pe la tine…nu siu…

-Aha…pai pe Billy il pot invita…dar cu restu ce facem?

-Pai…ma gandeam sa-i chemi si pe fratii lui Jake….

-Cum?Pe fratii lui Jake?Si ce vrei sa le zic”Haideti baieti sa ne uitam la un meci de baseball”?.Nu…asta nu.

-Ooooo,hai te rog.Sperie-l cu ceva pe Billy la telefon si spune-i ca trebuie sa fie toti prezenti la tine acasa.

-A da?Si cu ce…

-Eh…te descurci tu.Multumeeeeesc! I-am spus si l-am sarutat pe obraz.

Nu avea ce sa mai zica.A ramas blocat.Am ras tot drumul prin padurre catre casa lui Jake.

Am asteptat pana au plecat cu totii.Vaiii,cat de tembela puteam sa fiu.Oare tata va gasi o modalitate sa-l faca pe Jak sa ramana?El cu siguranta dorea sa ma vada siii…

Am ocolit pe furis casa,pana langa geamul camerei in care am stat eu.Spre norocul meu Jake era acolo.

I-am batut in geam:

-Psss.Si i-am facut semn sa vina in padure

…

-Buna Jake!I-am spus zambareata.

-Buna…

-A am venit pentru a….lamuri cateva lucruri…

-In legatura cu ce am spus aseara…

-Lasa Jake….Ezitam,pur si simplu ezitam,dar dorinta de a auzi din nou acele cuvinte era arzatoare!Incepeam sa fiu egoista…

-In momentul in care s-a sfarsit acea lupta…adica..de fapt…era un lup.

Si-a marit ochii:

-Ai vazut?Adica…erai constienta?

M-am incruntat incercand sa gasesc logica cuvintelor sale.

-Da…am vazut…Si Bella mi-a spus”Jake l-a omorat”referindu-se la James.

Isi lasase privirea in pamant clipind confuz,speriat…Vazand acele “raspunsuri”,parca eu eram o masina si cineva apasa puternic pedala de acceleratie,facandu-ma sa vreau sa-l interoghez nervos!

-Si ce e cu caldura degajata de tine?Cred ca ai…peste o suta de grade…Si cu schimbarea asta fizica,uimitor de rapida?…Ti se pare normal?…SIIII

-Stop!

M-am oprit dandu-mi seama ca veninul isi facea de cap.

-Scuze…

-Nic…nu iti pot spune nimic! Nu am cum…dar terog nu ma ura pentru asta…pur si simplu nu am cum…daca vei reusi sa descoperi singura…va fi altceva…

-Jake…vreau doar sa te inteleg….Il priveam adanc,cu drag si cu lacrimi in ochi.

-Nu vreau sa te fac sa suferi!

-Nu!Nu mai sufera nimeni OK?Ii spuneam incurajandu-ma de fapt pe mine.

-Lasa-ma sa termin ce am inceput acum cateva clipe.In legatura cu ce am spus asera.Sa nu te indoiesit niciodata de acele cuvinte.Da!Sunt un iresponsabil sii…tot ce vrei tu!Dar ce am spus asera erau adevaratele mele sentimente…

Oftam puternic,cand deodata ma trezesc inauntrul bratelor lui muschiuloase.Ma topeam…L-am luat si eu in brate.Dar stiam ca trebuie sa ma opresc.M-am tras nesigura …

-Trebuie sa ple…mai vorbim…

-Da…mai vorbim…imi spunea cu o privire dragastoasa,zambindu-mi incurajator,dandu-mi un branci spre a afla adevarul!INCA UN ADEVAR!

Capitol 8

(acest capitol va fi din perspective lui Jacob pentru a’l putea intelege si pentru a putea intelege si chimia dintre el si Nicole)

Ma indreptam greoi spre usa de la intrare…Eram confuz,dezorientat….In mintea mea era doar un singur gand…ea….imbratisarea ei care m-a facut sa uit de tot…de toata prostia mea.In acea clipa m-a facut sa-mi vad latura buna.O puteam face fericita…sau cel putin asta speram…in orice caz,ea a vrut sa fie singura cu mine…acesta parea un semn bun.

Am vrut sa intru in casa,insa nu doream sa stau inchis…vroiam sa fiu liber,ea fiind libertatea mea.

M-am cutremurat,lasand sa iasa la iveala lupul din mine.Fugeam unde vedeam cu doi ochi…M-am oprit pe marginea stancii de pe plaja La Push,recapatandu-mi infatisarea umana.

Lasam briza sa patrunda adanc in mine…Incepeam sa realizez ceva.In sfarsit un gand matur!Un gand care nu se va mai schimba! De fapt o decizie care nu se va mai schimba…

La inceput eram nedumerit in legatura cu acest lucru.In acelasi timp,simteam ca o iubeam si pe Bella.Dar nu!O iubeam pe Nicole care era o parte din Bella si invers.Acesta era secretul.

…Dar pe langa particica pe care o avea din Bella,o avea pe a ei,unica si incomparabila,care m-a facut sa ma indragostesc nebuneste de ea.

Macar o jumatate din mine era impacata.Insa,mai era un loc gol in inima mea,care astepta sa fie umplut,incetul cu incetul,de fericirea acelui chip angelic.

Eram dispus sa fac orice ca ea sa fie fericita.Trebuia doar sa-mi spuna sa plec daca de asta avea nevoie si o faceam, mereu fiind o umbra a ei care se asigura ca este bine.Trebuia sa gasesc o cale

prin care sa nu mai sufere,prin care sa-si controleze acea putere.”Daca as fi ajuns mai repede…In momentul acesta putea fi fericita,netrebuind sa stea tot timpul stresata,inchisa intr-un cub intunecos al stramtorii vietii.”

Doar eu eram devina!Dar nu mai trebuia sa ma gandesc la ce se intamplase ci sa gasesc un remediu bun,acela fiind dragostea mea pentru ea.

Ma gandeam cat de naiva a fost in momentul in care mi-a spus:”Cat de mult te-ai putut schimba in doar trei saptamani!”Spunea acestea,zacand in patul in care inca se mai simte mirosul ei,cu niste ochi adanci scufundati intr-o mare a suferintei,cu parul acela lung precum o perdea neagra care-i acoperea spatele si-i contura fata ei angelica…Ea spunea acele cuvinte nestiind ca eu eram la geamul ei in fiecare seara,ea fiind doza mea de fericire inainte de culcare….

Stiam ce aveam de facut! Am luat-o incet inapoi spre casa,prin padure,renuntand la forma de lup.Nu imi placea sa ma transform in timp ce ea nu stia secretul meu,de fapt…nu stia ce eram eu cu adevarat.Oare cum o sa reactoineze?Am vrut sa o caut,insa,m-am gandit sa o las pe ea sa vina,cand va fi pregattita.

Intr-un fel nu vroiam ca ea sa afle adevarul,fiindu-mi frica de reactia sa…Dar eram pregatit sa infrunt situatia,sperand ca va avea o urmare buna…

Capitol 9

In drum spre casa ma tot gandeam…ca deobicei la nenumarate lucruri.Dar de data aceasta nu mi erau lucruri,ci vorbe,vorbele lui Jake.Zambeam in sinea mea…simteam ca urma sa-i dau un raspuns…in legatura cu ce?…Nici eu nu stiam…dar acesta gand ma linistea si era bine…

Am ajuns acasa.Billy si baietii tocmai plecasera.Am intrat in casa curioasa sa vad cum s-a descurcat tata.

-Deci?

-Deci..Sa nu ma mai pui sa fac asta niciodata ai inteles?

-Ce s-a intamplat? l-am inttrebat razand zgomotos de fat ape care o avea.

-Le-am spus sa vina repede ca ai dispaut!Iti dai seama…I-am spus lui Billy sa ii aduca si pe baieti pentru ca aveam nevoie de ajutor.

-Doamne,tata!

Radeam cu lacrimi…

-De ce razi?Ti se pare amuzant?Gata !Incheiem subiectul! -Inca putin…Si cum ai rezolvat problema pana la urma?

-Am sunat de pe mobilul meu pe telefonul fix.M-am dus sa raspund si ziceam ca esti tu!Iar tu,cica,ziceai ca te intorci spre casa,ca ai avut nevoie de spatiu,chestii si comportamente vazute doar la adolescenti!Spunea clatinand din cap…

-Iti multumesc,Charl!

-Cu placere!Spunea ca si cand isi tragea sufletul.

Nu ma intreba de discutia mea cu Jake.Stia ca nu-mi place sa discut chestii pe care le faceam intelese inca de la inceput ca fiind chestii personale.De aceea il iubeam!

-Si Bella?

-E in camera ei….

…

-Hey Bells!

-Ati reusit sa discutati?

-Mda..

-Asta e bine…cred…

-Sunt unele lucruri…nu conteaza!

-Nu trebuie sa-mi spui…Apropo,Edward o sa vina dupa noi intr-o jumatate de ora.Trebuie sa discuti cu Carlisle iti amintesti?

-Da…La ei acasa?

-Aha.

-OK.

Aveam oarecum emotii.Aveam sa le cunosc nu doar chipurile ci si pe ei,acele persoane care m-au fascinat.

Am coborat in living.Indrum,pe scari,mi-a vajait capul si m-a luat ameteala…Cautam disperata cu mana,balustrada pentru a ma putea rezema.Nu mai auzeam nimic…Intreaga camera se invartea…Auzul imi revene,disparea si tot asa…Spuneam cuvinte pe care nici nu le intelegeam…Apare o imagine…O voce”Voltera…”Nu pricepeam cuvantul,prea o denumire…Discutia de azi dimineata cu Jake…Urmata de aceiasi imagine cu mine fugind pe o carare…

Am strans puternic din dinti…amintirile si viziunile dureau,nu locurile prin care curgea veninul….Gata…se oprisera…Reusisem sa le alung.

Am incercat sa ma ridic…cu greu insa,deoarece intreg corpul imi era amortit.

S-a auzit soneria.

-Bella a venit grabita sa deschida usa.

M-am asezat pe canapea comportandu-ma normal.Era Edward.M-am simtit usurat dupa ce mi-am amintit ca noua nu ne putea citi gandurile…

-Sunteti gata?

-Gata…

…………………………………

Casa Cullen.Mare,predominata de geamuri,ascunsa in padure.Era minunata.

Am intrat incordata.Ma simteam nelinistita.

-Oh.Tu trebuie sa fi Nicole!o voce calda care parca imi spunea “bine ai venit acasa”,m-aintampinat.

-Este Esme.Mama mea.

Acel chip albicios conturat de un par roscat-castaniu,i-a zambit lui Edward mai apoi mie.

-Ma bucur foarte mult sa te cunosc,Esme!

-Deasemenea draga mea!Pe aici.Bine ai venit in familia noastra!Sa nu uiti niciodata.Aici esti la tine acasa.

Ma credeau un membru al familiei! Cata dragoste plutea prin intreaga casa!

POC!S-au auzit niste scaune trantite.M-am crispat uitandu-ma intrebatoare la Edward si Esme.Aceasta s-a incruntat,mai apoi zambind amuzata: -Stai linnistita!Nu te speria.Sunt Emmet si Jasper.Se pare ca inca nu au terminat meciul de wrestling.Desi le-am spus sa incheie si mai ales sa nu mai faca asta in casa… Am chicotit uimita de comportamentul normal al acestei familii. Ne indreptam spre living.Era o incapere spatioasa,moderna,mobilata cu gust.cu niste ferestre din tavan pana in podea. Pe scari se auzeau niste tocuri… Edward stramba din nas… -Hm…vine uraganul Rosalie. Aha.Stiam ce infatisare sa iau.Edward imi vorbise despre fiecare in parte.Bella ii cunoscuse deja.Si ea la randul ei mi-a spus ca Rose este mai irascibila. -Buna,Rose!Imi pare bine sa te vad!Ii spuneam pastrandu-mi seriozitatea pe fata. -Da,si eu.Sper ca o sa ne intelegaem bine… Toti s-au holbat!”WOW” -Da,cu siguranta ne vom intelege bine… Deja o faceam.M-am uitat spre Edward si Bella facandu-le semn ca nu vedeam nimic din ce mi-au spus ei.Ba dinpotriva,Rose imi zambea!Ne zambeam!Si isi schimbase atitudinea si fata de Bella. Sosise si Carlisle care ma atinse pe umar. -Cum mai e,Nic? -A…totul e OK…i-am spus lasandu-l sa vada ezitarea mea,sa vada ca trebuia sa dicutam doar noi doi. … -Hello!aud o voce groasa in spatele meu si cand ma intorc,vad muntele de baiat bine facut.Fata lui smechera m-a facut sa bufnesc in ras. -Oooo,buna Em! -Salut,gagica! -Hmmm… Ne-am uitat amandoi la Rose,care statea cu mainile in sani,zambind distrata si miscand din cap. -Hey,Jezz!Lasa invidia.Ce sa-i faci…Recunoaste sunt mai bun ca tineee!

Coboara de pe scari baiatul acela,de parca era bolnav.Acum avea alta fizionomie.Dar eu tot stresata eram nestiind cum sa ma comport cu el.Stim ca era cel mai recent dintre vegetarieni…Usor,usor ma relaxam. -Buna Jasper!Multumesc ca ma ajuti… Bella imi spusese de puterea lui dde a influenta starea de spirit. -Buna! -Chiar nu stiam cum sa ma comport! -Fi tu insati!imi spunea aceste cuvinte zambind,dar fortandu-se umpic. Toata lumea era uimita! -Wow ce schimbare!spunea Emmet uitandu-se la mine smecher. “Ha” -Suntem cu totii mai trebuie sa vina doar… -Alice!i-am luat vorba din gura lui Carlisle.Unde e Alice? -Buna Nicole!Vai,cat de fericita sunt sa te cunosc!mi-a spus in timp ce ma imbratisa.Surioara mea!imi spunea.. -Si eu, Alice!Crede-ma!Avem atatea de vorbit! -Fi sigura! Doar Edward stia la ce ne refeream.La viziuni… -Si nu numai asta…a spus si a inbratisat-o pe Bella. Am petrecut cel putin o ora vobind despre ce urma sa facem.Cat de calzi erau!Si de fapt…ei erau reci!Ha. -Haide,Jezz!Nu mai fi morocanos!Ti-am spus!Sunt un pahet de muschi,dar usor ca o flina!zambea mandru Emmet -Lasa-l Jezz!Daca tot e asa usor…il punem sa se apuce de balet!L-ar prinde bine o rochita roz! Ma simteam minunat cu noua mea familie…

Capitolul 10-Ce inseamna o putere nedorita…

Da,ma simteam bine cu ei.Dar scopul prezentei mele acolo era ciudata imagine din minte,care inca era acolo,intiparita in creierul meu…si mai ales acele cuvinte fara noima si….

-Acum…motivul pentru care ne-am adunat aici il stim…spunea Carlisle uitandu-se fix la mine,incercand sa ma scoata din valtoarea de ganduri insirate in mintea mea chinuita.

-Carlisle!S-a intamplat ceva…

Si-a dat seama ca ezitam.Nu voiam sa vorbesc de fata cu toti….si asta nu era pentru ca nu aveam incredere in ei…imi erau ca o familie…dar cuvintele care aveam sa i le spun lui Carlisle,parca trebuiau scoase cu clestele…

-Sa mergem sus.

…

S-a asezat pe o sofa alba si pufoasa poftindu-ma langa el.M-am uitat in ochii lui scurt si rusinos,ochi indurerati care asteptau ceva…am ocupat un loc langa el inghitind in sec si plinbandu-mi degetul pe pantaloni…Decat in prima zi de scoala mai facusem asa…

-Nu stiu cum sa incep…Cand coboram scarile mi-a aparut o imagine,ciudata….nu voiam sa-i detaliez semnificatia acelei imagini asa ca am trecut mai departe la acel cuvant…Cel mai ciudat lucru a fost…un cuvant…Erau niste litere mari,intunecate,probabil sunt patetica acum incercand sa te fac sa intelegi ce poate fi ineeregula cu niste litere,dar…erau monstruoase.Ascundeau ceva sobru,ceva…ca si cum te-ai gandi la un sfarsit…incercam sa-i expil privind incruntata in negura

padurii…Asta este cel mai rau.Toate detaliile astea ma omoara.De parca nu imi e de ajuns sa vad niste litere ciudate,un cuvant mai degraba,mai trebuie sa fie si acea senzatie de sufocare interminabila,fiecare litera infundandu-mi un sentiment melancoli,de ura…

Carlisle ma privea crispat.Il priveam uimita,cerandu-i un raspuns de care aveam mare nevoie.A rupt tacerea spunand tare si raspicat:

-Daca e ce cred eu ca e,nu este bine…incearca sa iti amintesti acel cuvant!Nu fa nimic altceva1Doar incearca sa-ti amintesti!

-Asta e problema!Nu pot!…Ceva ma blocheaza…E ceva aproape…Il simt…Profita de nesiguranta mea…Nu imi pot aminti nici macar o litera…

Mi-am speijinit capul de geam nelundu-mi ochii din bezna padurii.Carlisle a venit spre mine si mi-a atins umarul.

-Trebuie…Cu siguranta te intrebi de ce atata “revolutie” pentru imaginile tale…

-Da,exact! Ceilalti nu patesc asa…De ce te agiti atat pentru a remedia negrul din ele.Lasami-le doar mie.Este deajuns.Din pacate este evident cat de dureroae sunt.Tocmai de aceea.Nu e corect sa sufere si altii…i-am spus toate acestea pe un ton nervos,cu o privire incruntata.Carlisle a oftat plimbandu-si pierdut privirea pe podea.Of.Nu voiam ca acea”putere” sa ii afecteze si pe ei,dar o faceam eu…De fapt,ele ma ceontrolau….

-Nu toate viziunile sunt exacte!Te fac sa-ti pierzi controlul…spunea Alice ivindu-se din spatele usii.Majoritatea iti arata un drum total gresit.Desi,logic,ele ne ajuta sa prevedem actiuni din viitor,intuneca partea necesara pentru a le pune bariere,pentru a le impuna o limita.De aceea trebuie sa gandim calculat…mi-a spus mangaindu-ma pe mana,in ochii ei negrii secitea mila,ea ma intelegea…

-Da…doar ca nimic nu e logic..sti,majoritatea intamplarilor din viata se echilibreaza pe o linie filozofica,din punctul meu de vedere…aici nu mai e filozofie,nici macar o exceptie…caut cuvinte cheie penttru a-mi putea exprima adancile sentimente..cat poate fi de greu sa redai acele imagini,si cuvinte!E ca si cand ai avut un vis uimitor si acum incerci sa scri o carte despre el deoarece acel vis a patruns pana la punctul la care greu ajunge ceva,la care si mai greu ajunge ceva pozitiv;iar in timp ce ai stiluoul si foaia versi pana si larimi pentru a putea imbina sentimentele cu imaginile,sperand ca asa vei putea reda minunatul. -E greu,dar trebuie sa fim uniti,cu totii1spunea Alice indreptandu-si privirea catre Carlisle care ne privea ca un tata mandru de copiii sai.M-am intors cu lacrimi in ochi: -Stiu ca vrei sa ma ajuti.Scuza-ma Carlisle.Nu am fost eu…nu.. -E inregula.Si ca sa sti.Am sa ma agit si mai tare decat o sticla de Pepsi daca e nevoie…imi spunea cu zambetul pe buze incercand sa-mi readuca veselia …si reusi-se…l-am imbratisat srtans. -Va las… Am ramas singura cu Alice.Imi zambea scurt si smecheresc. -Ce e? -Pai…vreau sa iesim la cumparaturi! -Ooo…nu… -Nici un Nu!Vreau sa mai lamurim niste lucruri,dar nu aici,in locul asta sumbru langa intunericul padurii din care nu iti iei ochii si dupa cum vezi iti face rau! Repezeala cu care a spus acele cuvinte m-a facut sa bufnesc in ras. -Asa!Hai sa mergem jos,la ceilalti.

-Oh!Ce ati facut acolo?Ati discutat telenovela de la 7:00?replica Emmet invartindu-si ochii.Ok.Ce facem?Un meci de baseball,ceva? -E tarziu…ar trebui sa mergem acasa.ii spuneam melancolica si palida. Emmet s-a crispat cand m-a vazut la fata,dar imediat a zambit larg spunand: -Vai de mine!Ma faci sa cred ca tie chiar iti plac doar telenovelele! Cat de usor asimilam buna dispozitie cand eram pe langa Emmet!Tipul asta chiar se pricepea!Era genul de om care se baza pe zicala”lasa-ma sa te las”,dar care era ca un glob de energie pozitia.Puterea lui nu se baza pe calitati intelectuale,ci pe calitati fizice.Pentru ai putea descrie puterea era potrivit un singur cuvant”strong”.Era ca un urs.Era fratele mai mare pe care intotdeauna mi-l dorisem si care era responsabil de buna mea dispozitie. M-am apropiat de el lovindu-l in umar: -Nu fi baba cicalitoare!Ne intalnim si jucam si baseball.Chiar vreau sa ma inveti…Doar ca acum i-am promis lui Alice ca mergem la cumparaturi.Bineinteles vom fi insotite si de Bella,care nu vrea dar trebuie,si de Rose,care vrea,si bineinteles de Esme,care de asemenea vrea.Te-ai prins,colega?E o chestie intre fete! -Ahaaaa.Bine,atunci!Nu ma bag intre voi,femeile,uneori puteti fi periculoase…spunea luand masca de copil speriat si facand un pas inapoi. -Nu!Mai bine ramane pe alta data.Trebuie sa te odihnesti si sa te gandesti…mi-a spus Carlisle serios. -Da,cum zici tu. Am pornit spre casa,in Volvo-ul lui Edward impreuna cu Bella.Initial voiam sa mergpe jos,dar Edward spunea ca daca el ne-a luat trebuie sa ne duca tot el acasa.Ha! Era ora 6:00 p.m.Mamaaa.Atata timp am stat la povesti?Bine,povesti serioase… Cum am ajuns mi-am facut un sandwich “ala Nic”asa il numeam noi,adica cu detoate.2 etaje.Dupa ce am terminat de mancat ma indreptam alene spre dormitor.Boala porului:dupa mancare,somn.Mi-am tarait picioarele cu greu si m-am trantit in pat.In campul vizual?Peretii!Ma holbam pe pereti gandindu-ma la discutia de azi,de data aceasta impunandumi buna dispozitie.Mi se inchideau ochii.Stiam ca daca am sa adorm,pana maine dimineata nu ma mai trezesc,deci increcam sa stau concentrata acolo unde imi propusesem,dar degeaba.Ochii mi se inchideau.Eram pe doaua taramuri:fericire/tristete;lumina/intuneric si tot asa…Plictisita de aceiasi idee,m-am lasat in voia somnului..

Capitolul 11-Enigma literelor Capitolul 11 (din perspectiva lui Carlisle)

Am ramas la geam pana masina a luat coltul…nu intelegea in totalitate tot ce i se intampla…acea putere avansa pe zi ce trece,se vedea pe chipul ei;eu puteam vedea asta…curand,va fi foarte vizibil…

Nu ma gandesc decat la binele ei.Trebuie sa o fac sa aiba mai multa incredere in ea.Doamne…nimeni nu stia cat de mult se putea agrava situatia…nimeni nu o putea intelege la fel ca mine.

Atunci cand eram nevoit sa transform pe cineva,inima asta inghetata era topita de un resentiment de mila…oarecum…acele persoane deveneau….moarte…chiar daca le salvam,le si omoram.DE mult imi doream sa devin doctor…sa ajut…si deaceea acum cand ii vad pe toti cum ii privesc pe oameni,cum viseaza la clipele in care erau calzi,clipele in care puteau impartasi cu usurinta sentimentele de afectiune celor dragi,ma simt vinovat…ei spun “NU”,deoarece i-am salvat…insa eu nu simt in totalitate asta…nu simt ca i-am salvat…

Eram inca un copil,dar aveam deja,ca si cum,dragostea pentru toate lucrurile umane,un fel de pasiune pentru studiul umanitatii,sub orice forma mi s-ar fi relevat…

Viata se desfasura ,ce de obicei,zi cu zi;astfel trecu o gramada de timp de gand ei erau altceva.Cu toata despartirea de cei dragi,n-am putea spune ca erau nenorociti…Gama

sentimentelor omenesti(deoarece indiferent de cum sunt,intotdeauna vor avea sentimente omenesti)este astfel acordata ca daca o lovitura brusca nu-ti rupe dintr-o data toate coardele,ii raman intotdeauna cateva care sa armonizeze.Asa erau ei,copiii mei,niste stanci invicibile,pedinauntru parfumate si calde…

-Carlisle!Esti bine?

-Da Edward…sunt bine.i-am raspuns un pic aerian.Ce s-a intamplat?Le-ai dus pe fete deja?

-Mda…Carlisle…ce se intampla cu ea…ce poate fi?Tu esti singurul care poate sti…

-Of,Edward…situatia poate lua o intosatura groaznica…Inainte sa vina aici,a mai avut un sir de imagini.A vazut niste litere…un cuvant…il lasam sa-mi citeasca gandurile…

-Nu se poate…Crezi ca….?

-Mda…Edward!Asta e problema…Volturii au nevoie de putere…nu se multumesc doar cu atat.Cauta in disperare fiinte,vampiri,in cazul nostru un semivampir,vulnerabile,nesigure,dar puternice,atragandu-i si manipulandu-i…Trebuie neaparat sa o avertizam…dar intr-un fel deosebit…s-o facem sa se controleze…si mai ales sa stie ca siguranta este singurul lucru care o poate invada…

-Dar inca nu suntem siguri ca a vazut asta…

-Nu ,dar,suntem siguri de sentimentul pe care l-a avut in acel moment…asta explica multe….O siiii…Edward…trebuie sa ai mare grija de Bella…nu stim niciodata…

-O sa am grija de amandoua…nu trebuie sa-mi spui asta…Am sa fac tot posibilul sa-i pot patrunde in minte…

-Las-o pe Nicole si in seama mea…e mai rebela si trebuie s-o facem sa inteleaga si sa asimilez incetul cu incetul…

-Da…ai dreptate…Ei pot fi printre noi acum…spunea privind in adancul padurii…Pot fi aici si ne pot controla daca ar fi aici…deoarece,inca nu pot auzi nici un gand…

-Si daca-r fi acici…Te blocheaza…Sa schimbam subiectul…ii spuneam eu de fapt voind sa aflu cat mai multe.

-Ce schimbare la Rose…

-Da,chiar sunt curios!Spune-mi la ce se gandeste!Ce a facut-o sa se schimbe atata,in bine!?

-Hm…a spus surazand…Poveste lui Nicole a impresionat-o.Stiu ca nu pare credibil,dar asa este.Sentimentele ei sunt inexplicabile.Simte ca ea o va intelege.Simte ca ele doua,impreuna,formeaza ceva…

-Cand mi-ati povestit de ea am fost…am fost…nu stiu…marcata…de ceva bun…Imi e dor de mine,de omul care am fost odata,iar atunci cand am vazut-o,semnul acela marcat a crescut si a inflorit…mai este ceva..doar noi putem sti…oamenii nu pot…mai are ceva…spunea Rose ivindu-se din intuneric,cu ochii stralucind mai sa lacrimeze,lasandu-si chipul magaiat de lumina lunii.

-Si ea si Bella sunt puternice…au daruri neavute de nimeni,unice,fascinante,iar acestea imbinate cu veninul poate fi ceva bun…mai apoi…ceva rau…

-Dar noi nu o vom lasa sa sufere!O vom ajuta!Spunea iubita mea Esme prinzandu-ma de mana….

-O vom ajuta,si LE vom ajuta de fapt!Ce e aici?Reuniune fara mine?Spunea Emmet…

-Se pare,Edward ca nu am avut o discutie privata…i-am spus razand.

Deodata Alice si Jasper erau si ei prezenti.

-E sora mea!Si ea si Bella….nu le voi lasa niciodata…Si mai ales acum…cand este posibil,sau mai mult ca posibil,ca Volturii sa fie aici…Imi apar viziuni banale,fara noima…cand noi de fapt simtim ca va urma ceva…cineva ma blocheaza…

Ii priveam pe toti…Pe chipul lui Edward se vedea marea dragoste pentru Bella,dragoste care nu va fi strapunsa niciodata de nimic,simteam asta;pe chipul celorlalti ambitia…Stiam cu totii ce aveam de facut…curand avea sa urmeze o lupta…

Capitolul 12

Lucruri bizare

Simteam o caldura foarte placuta pe fata mea.M-am ridicat lenesa din pat scuturandu-mi membrele amortite de atata somn si am tras perdeaua la o parte lasand razele soarelui matinal sa-mi lumineze camera…Priveam pe geam zambind in sinea mea…era una din putinele zile in care soarele incalzea oraselul Forks,de obicei umbrit de atata ceata si ploaie.Avea sa fie o zi frumoasa.

M-am indreptat spre dulap fericita ca astazi o sa port haine mai lejere…uram sa fiu infofolita…Ce sa spun…Cat m-am chinuit pana am reusit sa deschid nenorocita de usa a dulapului…Era impinsa mai inauntru decat era nevoie…Am tras de ea,dar fara speranta.Aseara,am impins usa prea tare deoarece era incapatanata atat la inchis cat si la deschis…”Pffffffff…exasperant.Te crezi mai desteapta,ai?”I-am tras un picior siiii…POC…a cazut pe jos provocand un zgomot asurzitor.

-Auuuuuuuu,firar sa fie!A naibii usa!Mi-a cazut pe piciorrrrr!am spus printre dinti in timp ce saream intr-un picior prin toata camera.

Dup ace s-a mai calmat durerea mi-am luat hainele cu care aveam de gand sa ma imbrac uitandu-ma cu scarba la dulap.M-am asezat pe pat si am deschis sertarul noptierei…Cautam jurnalul meu cu coperti cartonate,negre,cu modele florale galbene si cu vreo trei sute de file.L-am rasfoit incepand sa rad in hohote…intotdeauna ma amuzam cand vedeam ce puteam sa scriu cand eram mai mica…N-am mai scris de cateva saptamani…Acum voiam sa fac ceva mai deosebit,cum ar fi…sa desenez ceea ce am simtit zilele acestea in loc scriu…era o idée buna.Mi-am luat carbunele si am inceput sa schitez chipurile familiei Cullen,spirale,diferite modele folosind culorile complementare,culori cromatice despre care invatasem atata timp pentru a ajunge la nivelul acesta ridicat in ale artei…Imi iesise exact ce voiam…Desenul imi ilustra perfect sentimentele…Mi-am admirat schita de la departare inclinand capul pe o parte si pe alta.Wow!Era mai bine ca niciodata!

Era vremea micului dejun…stomacul era cel mai bun informator…

Am deschis usa…vocea neobisnuit de agitata a Bellei,m-a facut sa ma opresc brusc:

-Charl…Tata!Tu iti dai seama despre cat de …de…nenorocita e situatia?!spunea “nenorocita”incepand sa planga agitata…cu siguranta era ceva serios.”Daca i-a spus lui Charl despre toate incidentele din aceste zile?Daca simtea nevoia sa-I spua unuia dintre parinti lucrurile acelea umbrite de o mantie neagra care nu putea fi data la o parte si care ii macina sufletul?”M-am crispat la gandul ca Charl ar sti despre vampiri si toate chestiile…e foarte ciudat …seara sa te bagi linistit in pat,iar a doua zi descoperi ca traiesti intr-un basm cu toate personajele fictive,careeeee…se dovedesc a nu fi fictive.

Am inghitit in sec si am coborat scarile cu pasi apasati facandu-mi auzita prezenta,fiindu-mi parca frica ca ei sa mai continuie acea discutie…Charlie si-a ridicat speriat privirea spre mine mai apoi prefandu-se ca totul este in regula cu o grimasa pe fata…Bella la fel…si-a intors capul pe jumatate,si-a sters repede lacrimile incercand sa se relaxeze…ascundeau ceva…

-S-a intamplat ceva?

-De ce spui asta?Ce ar putea sa se intample?spunea Bella fiindui parka frica de faptul ca as putea sti acel ceva despre care vorbeau ei mai inainte.

-Nu stiu…sunteti agitati,va comportati ciudat…

Cu tarziu i-am vazut fata Bellei…Era pur si simplu distrusa!M-a trecut un fior.Avea o voce Sparta,era palida la fata …ce sa mai…acum zici ca era in concurenta cu Jasper…ceva de genu’…ia sa vedem…care sufera mai mult?!

Am inceput sa caut motivele pentru care era asa…m-am gandit la o eventuala despartire de Edward…darn nu!Daca era asta se manifesta altfel…M-am uitat la Charl care avea aceeasi expresie distrusa si tematoare…

-Sunteti bine?E ceva ce nu stiu…?

Au facut un schimb de priviri triste…

-Nimic…

Nimic?Atat aveau de spus?Initial am vrut sa continui interogatoriul,dar mi-am dat seama de ezitarea lor asa ca m-am hotarat sa aflu ce se intampla pe parcurs…Am ocupat un loc la masa luand chipul de persoana fercita,normala,eu de fapt fiind cu mintea total activa si cu garda sus gata,parka,sa primesc o lovitura…

-Ce vrei sa mananci?Iti pregatesc ceva?

-A,nu…nu e nevoie…mananc cereale cu lapte.Tata?

-Da?Mi-a raspuns interrupt din abaterea lui in timp ce privea pe fereastra.

-S-a intamplat ceva…

A facut ochii mari si si-a oprit respiratia…

-…cu dulapul…

-Aaaa.a rasuflat usurat….Ce s-a intamplat cu dulapul?

-A cazut usa…

-O…rezolv asta…

Nu ma asteptam la asta…imediat a urcat scarile direct la mine in camera bucurat de faptul ca avea un motiv pentru care sa evadeze de acolo…M-am intors spre Bella zambindu-i.

-Deci?Ce facem azi Bells?E sambata… -Eu sunt obosita… -De ce?N-ai dormit bine? -Cam asa ceva… -Bine…cum vrei tu,dar mi-ar place sa mai petrecem timp impreuna… S-a intors cu lacrimi in ochi si s-a agatat de gatul meu. -Si eu…vom petrece…stiii?…esti sora perfecta pentru ine….sa nu uiti ca te iubesc cel mai mult…imi spunea incepand sa tremure de plans.Am imbratisat-o strans simtindu-mi ochii umezi… -Nu am nici un motiv pentru care m-as indoi de acest lucru…ce s-a intamplat?…….. -Zi-mi!Ar exista ceva pe lume care ar putea san e desparta? -Of,Bella!Ce e cu intrebarea asta?NU!Nu exista lucru sau fiinta pe lumea asta care ar putea sa ne desparta!Cum poti sa crezi asa ceva?Si eu te iubesc!…Cel mai mult!Doar esti sora mea!La naiba!Ce e cu comportamentul asta? …Vorbele incepeau sa-mi curga cu agitatie…Peste cateva secunde plangeam amandoua in hohote….A inspirat adanc si mi-a dat drumul din stransoare,frecandu-si ochii si zambind larg. -Ce sa fie?Am intrat intr-o depresie…atata tot.Se mai itampla… -Mda… Ce sa mai zici…era o explicatie fireasca pentru cineva care nu o cunostea asa cum o faceam eu. -Deci,nu ai de gand sa iesi nu? -Mmmm nu… -OK.Eu da.Sper ca nut e superi… -No problem.

Capitolul 13-Mai multe secrete?

Am deschis repede usa si am iestit afara cu un zambet mare pe fata.

-Daaaa..Asa mai zic si eu…In sfarsit aer curat.

Initial,am vrut sa o iau prin padure insa avand in vedere ce creaturi ne putea oferi mama natura….chiar imi era frica..Asa ca am luat-o pa marginea drumului,pe jos bineinteles,cecetand cu privirea fiecare tufa suspecta.

Vedeam pe dupa copaci tot felul de umbre…

“Phoai,dar ce?! Mai nou am vedenii?”am pufnit nervoasa si mi-am infipt mainile in buzunar.Nici nu stiam incotro mergeam..”Eh…tinem marginea drumului…”

Incepea sa se innoreze.Ceata,tipica,din Forks se indesea tot mai tare.

“Halal zi cu soare..”

Tocmai treceam prin fata drmului care ducea catre casa Cullen.M-am oprit…Mi-am ingustat ochii si am ramas cu expresie nesemnificativa pe fata.Ce ciudat.Printre niste copaci ii puteam vedea pe Edward si Emmet in pozitie de atac in fata lor aflandu-se Jacke,Sam siiii…un lup…hmmm…ce cauta un lup langa ei???!!!Mi-am adus aminte ca si eu am fost salvata tot de un lup.Ceva trebuia sa se lege.Se parea ca azi era ziua lucrurilor bizare.Fiecare moment reprezenta un puzzel,dar…

-Hei! Opritiva!am zbierat cu putere cand l’am vazut pe Emmet cum se napusteste asupra lui Jacke care era…

-Ce naiba voi nu ma mirositi,nu simtiti ca sunt a….ici…

…Am ramas cu gura cascata.In sfarsit aveam o expresie potrivita cu ceea ce vedeam.Am inghitit in sec rotindu-mi privirea pe pamant dezorientata.Am inchis ochii strans.

“Ce te miri asa!”Ma certam pe mine insami.”Nu vezi?Traiesti intr-o lumeme paralela cu cea care e reprezentata de cuvantul NORMAL.Nu mai visa si accepta realitatea!Nu te mai lasa in halul asta de surprinsa de …de…”

Convorbirea cu mine la persoana a treia nu mai avea efect in a ma calma.Mi-am frecat ochii umeziti de frustrare si indignare.Si de ce toate astea?

Edward s-a ridicat in pozitie de drepti privindu-ma nesigur.

Cu greu,mi-am smuls cuvintele…

-Ce mod de a afla…am ras revenind mai apoi la expresia scarbita careia nu-I gaseam rostul.

Lupul acela ruginiu,care de fapt era Jacke,o Doamne chiar era Jacke,si-a lasat privirea in pamant si a zbughit-o printre copaci.L-am privit pe Sam carandu-i niste cuvint,orice cuvinte,in schimb.

Celalalt lup a fugit spre sosea.

-Nu cu mine trebuie sa vorbesti!a spus Sam nervos in timp ce-si capata forma de felina cu mare usurinta …A plecat si el.

Am oftat adanc inabusindu-mi un sentiment ciudat si m-am intors.Emmet nu mai era…

-Nu mi-ati simtit mirosul?

-Ciudat,darrrr nu!

Am inceput sa rad obosita,parca,spunandu-i lui Edward:

-Ce situatie.Chiar nu am gandeam…

-Si cate urmeaza…

-A?

-Nu nimic…

Oare stia motivul comportarii ciudate a lui Charl si Bella de azi?

-Ce..

-Nu aici gasesti raspunsurile…mi-a taiat cuvantul privind in gol cu suferinta.

-Sti…am impresia ca nicaieri nu gasesc raspunsurile…si sunt atatea!De ce atatea secrete?De ce atata mister?Si toate fata de mine…

-Nu crezi ca poate e mai bine asa?

-NU!i-am raspuns taios si raspicat.

A oftat indreptandu-se spre sosea.

-Unde te duci?

-La Bella.

“Asa da..”

M-am trantit pe jos rezemandu-ma de trunchiul unui brad.Priveam in sus…spre cer…Mi-am muscat buza cu frustrare si am zbughit-o dintr-o data in partea in care o luase Jacke.Alergam cat de repede puteam.

-Unde esti?Nu te ascunde!Trebuie sa vorbim!Nu mai axista secrete!”sper..”.

M-am oprit brusc sperand sa aud un raspuns…nimic…

Am inceput sa respir greoi si nervos.

-Jacke!!!!Raspunde-mi odata!

-Aici sunt.Mi-a raspuns stramband din gura si ivinduse fara tricou din spatele unui copac.Nu ma mai atragea nimic…

A venit spre mine cu capul lasat in pamant mai aproape decat trebuia…M-am tras inapoi in timp ce el zambea la adresa gestului meu continuand sa ramana cu privirea in pamant.

-Mda…Dupa cum vezi nu esti inconjurata doar de viermi reci…spunea razand draceste si foarte relaxat.Acum aaaaa…va trebui sa alegi.Susotea cu o spranceana ridicata si cu o expresie fitoasa.Bleah…uram asta.

-Ba nu!Nu am sa aleg.Daca voi nu va intelegeti bine asta nu insemna ca…

-Trebuie sa alegi!

-Am spus nu!Si,la naiba,nu ma mai intrerupe!Eu sunt neutra ,clar?

A aprobat din cap cu ochii mari de parca zicea “da sefa” razand zgomotos.

-Sunt in ambele tabere.Si chiar am sa unesc aceste tabere deoarece…am continuat moale si profund…deoarece in aceste tabere sunt persoanele dragi mie intre care nu pot face diferenta…

In momentul acela Jacke si-a intors capul pe jumatate cu ochii stransi revenind indiferent: -Pai va trebui!Desi…nu prea incape indoiala de are parte esti…

Fierbeam in suc propriu…

-Ahhh…esti imposibil!Cat egoism!N-ai leac!

Se uita la mine cu maxilarul inclestat: -Ce sa-i faci…ma zbat sa-i fac fata!

-Vaiiiiiii!Esti un….un…

-Ce sunt…?

Pana de inspiratie…

-…un dingo ploat!Da,asta esti!Un dingo ploat!

Ma privea cu o spranceana ridicata.La acea replica patetica am izbucnit amndoi in niste hohote de ras!…

-Hai sa nu stricam prietenia…ii spuneam revenind la tonul serios.

-Imi pare rau…Si da…Sa nu stricam….p r i e t e n i a.

..Spunea acel cuvan silabisit si apasat…

-Te conduc acasa.

-De unde sti ca vreau acasa…i-am raspuns cu umor.

-Trebuie…Mi-a spus facandu-mi cu ochiul.

-Poate ca nu vreau sa ma plimb cu un lup…

-Aha….nu mai e dingo ploat…acum e lup!

-Pardon,varcolac!

Am inceput sa radem la propriile glume bune slava Domnului pentru ca aveam nevoie…

Capitolul 14-Sufletul,oglinda a distrugerii

Povesteam banalitati in timp ce invarteam pietricelele de pe drum cu varful papucului.Ca deobicei,mi-am schimbat brusc expresia…patetic.Problema era ca imi amintisem de experientele nu prea dorite de astazi.

-Helo!Pamantul catre Nic!Sunteti pe luna sau pe pamant,domnsoara?

-A?Scuze…Ce spuneai?

-Ce s-a intamplat?Adineauri radeam,ne simteam bine si ai devenit dintr-o data distanta.

Nu avea rost sa mint sau sa lungesc discursul….nu avea sens….

-Pai,azi s-au intamplat lucruri ciudate…

Si-a dres vocea:

-Ai dreptate si scuze!! Trebuia sa dau mai multa atentie lucrurilor care tocmai s-au intamplat…sau mai degraba lucrurilor pe care tocmai le-ai aflat…Nu trebuia sa ma comport ca si cum…

S-a oprit privindu-ma cu crispare cum imi dadeam amuzata ochii peste cap.

-Chiar nu asta voiam sa zic,ma rog…nu ca n-ar fi fost o lovitura surprinzatoare,darrr…Ce sa mai.Mai lasa sit tu cuvantul ala “scuze”!Credeam ca suntem prieteni…

-Ce?!Cum sa…

-…dar vad ca acest cuvant imi ia locul,i-am spus facandui cu ochiul.

A oftat usurat.

-Dar aaaaa…Despre ce voiai sa vorbesti?

-Bella si tata s-au comportat ciudat azi…

…

-Mai exact?

-Eh….comportament nespecific lor…intelegi? -Aha…

Oare si el stia ceva?Oareee…

Pff.Incepeam sa acuz pe toata lumea.Mai aveam un pic si ii reprosam ceva cu suspiciune si frunzei care tocmai cazuse pe langa mine…Ceva de genul:”Mai,de ce aterizezi tocmai pe aici?De ce tocmai pe langa mine?Hm…suspect.”

Mda…ce sa zic…din nou,patetic…Si oricum,stiam ca Jacke se simtea oarecum vinovat pentru unele chestii si nu ar mai fi avut secrete fata de mine.Si daca ar fi avut….expresia lui ma anunta.

Asteptam o perioada de gratie dominate de energie pozitiva pentru a-mi imprima un zambet pe pietroiul ala de fata.Saracul Jacke ma privae incruntat cautandusi cuvintele potrivite pentru a ma scoate din stres.

-Mai avem un pic si ajungem la tine acasa.Daca vrei mai putem ocoli…Asta numai daca iti este inconfortabil sa mergi acasa….stiu si eu…Dupa ce mi-ai spus ce s-a intamplat poate ca nu iti face placere sa ajungi prea repede.Si oricum,stiu un drum foarte frumos

prin padure…

-Mda….ai dreptate.Nu imi face placere sa ma simt atinsa de starea de melancolie a tatalui si a surorii mele,dar nici nu vreau sa ocolesc adevarul;deci as prefera sa merg acasa….Dar vreau sa vi si tu!

-Eh…pai oricum veneam…mi-a spus chicotind.

-Hmm…Cam prea plin de el baiatul asta?Ups!Am zis baiat?Semi baiat…

-Sunt un caz mai special…

I-am scos limba amuzata.

Chimia dintre noi era mai mult decat evidenta.Nu stiu ce era….o prietenie stransa si sincera sau ….ceva mai mult decat o prietenie.

Iatane si in fata casei….AVeam o fata de parka urma sa intru in casa groazei,tata si Bella fiind personaje malefice.Trebuia sa schimb asta..

…

-Wow!Unde te grabesti asa?Doar nu vrei sa intri in casa asa,fara tricou…Ce va spune tata?Poate te alegi cu una in cap in loc de bunvenit!Ce ar fi?!

-Mda!Ha!Nu prea placut!

Am bufnit in ras la gandul cum vor reactiona tata si Bellla cand il vor vedea fara tricou…

-Fug repede pana acasa…sa imi iau ceva pe mine.

-Cum?Sa sti ca n-am de gand sa intru inauntru fara tine….siii….iti dai seama cat va dura pana vi inapoi?! Oooooooo,sau stai!Am uitat…Esti in curs de performare ca atlet…

I-am spus cu umor razand la propria gluma.Sa vi repede.Te astept.

L-am privit cum isi capata infatisarea de lup….Am chicotit confuza oarecum,in sinea mea.Inca ma simteam o straina in lumea in care traiam.Totul era preaaa….dintr-o data ca sa spun asa…Diminetile,ma trezeam zambind…mai apoi devenind crispata gandinduma la ziua precedenta,la cate surprize imi adusese si mai ales de cate surprise voi mai avea parte….fericite sau nu…asta nu mai stiam..

M-am asezat pe o buturuga asteptandul pe Jacke.

…

-Gata!Sunt aici!

Am tresarit speriata cand a aparut ca o fantoma din padure insotit de un fosnait groaznic.

-Ok.M-ai speriat…Sa mergem.

Am intrat in casa muscandu-mi buza:

-Tata!Bells!Ce faceti mai?Stati in casa ca bursucii!

-Da da…dar imi spui si mie ce e cu tine la ora asta?ma intreba tata ivindu-se din bucatarie cu doza de bere in mana.Era alb la fata….nu ca era ceva nou,dar era prins,parka,in propria agonie…

-O,buna Jacob!Nu te-am vazut.Ce mai faci?

Si Jacke i-a observat schimbarea:

-Pai m-am gandit sa va vizitez.Tocmai am fost la o plimbare cu Nic…Voi?Bella?

-Da,apropo,tata,unde e Bella?

-Este cu Edward.

Am rasuflat usurata.Cu siguranat Edward ii va alunga starea aceea de masochism.

-Jacke,vreau sa discutam ceva in legatura cu camioneta tatalui tau.Nu raspunde la telefon.

-A,pai in ultimul timp tot pleaca…spunea ezitand..dar te pot lamuri in legatura cu motorul acela.Nu e nimic cmplicat.

Mi-am dat ochii peste cap:

-Ok,baieti.Va las cu ale voastre.Nu am ce cauta aici…

-Si ce faci?m-a intrebat Charl ingrijorat.

-Pai nu prea stiu….ma duc sus…

Urcam scarile tarandu-mi picioarele dupa mine alene.Chiar nu stiam ce sa fac.Oricum,de un lucru eram sigura…Nu aveam de gand sa-mi ingramadesc din nou mintea cu descoperirea marelui mister din casa Swan.

…A…Cititul.Cu asta chiar ma destindeam.

M-am dus la tata in camera direct spre biblioteca.Punct ochit punct lovit. Stateam cu mana intinsa stramband din nas.Trebuia,de data aceasta,sa aleg ceva total opus starii mele de spirit.Cum ar fi…un roman de Thomas Mann.Foarte potrivita alegere.Mai citisem multe romane scrise de el.Dar unde putea fi?

Cautam disperata sectiunea romane de Thomas Mann.Eram ca intr-o librarie uriasa.

…Probabil era la Bella.Si ea citea mult.

Of!Chiar aveam nevoie de o carte buna!

Ne dorind sa ma dau batuta,am inceput sa scormonesc fiecare raft,carte cu carte.Zeci de feluri de carti mi-au trecut prin mana in acel moment,mai tarziu zacand intr-un morman pe jos,lanaga biblioteca.

Cand am ajuns la ultimul raft,au cazut niste acte dintre carti.Am ramas putin crispata…Charl nu avea obiceiul sa inventeze locatii secrete pentru actele sale.Cel putin nu secrete fata de noi doua.M-am gandit ca ar trebui sa fie ceva special….Dar in acelasi timp mi-a trecut prin minte

ideea ca ar putea avea legatura cu comportarea ciudata de azi.Tensiunea incepea sa creasca…Nu mai rezistam!

“Offf.Trebuie sa vad ce e aici!Poate explica multe…”

Cu respiratia apasata si inghitind in sec,am deschis acel plic.Mi-am strans ochii.

“O,haide! Curaj!”

Am citit primul rand…Parea sa fie ceva serios.Ceva asemanator unui certificat.Si parea sa aiba legatura cu familia Swan,familia mea….cuuuuuuu…mine?????!!!!!!

Imi era scris numele intreg:Nicole Swan…mai apoi numele tatei,numele mamei siiiii…numele unui cuplu strain mie….

…Ceea ce a urmat nu a fost deloc in favoarea ridicarii calmului sau a bunei dispozitie.Cuvintele erau fatale!Ucigatoare!…Mi-am pus mana la gura incepand sa tremur de plans.Niciodata nu mai avusesem un astfel de sentiment….Simteam cum ard.Am scapat foaia din mana si am strans ochii cu putere mai apoi redeschizandui,sperand sa vad altceva pe acea foaie.In zadar…aceleasi propozitii de careee…de care…atarna fericirea zilelor si clipelor din viata mea.

…Lacrimile curgeau siroaie.Nu mai puteam crede ca era un vis…Aveam sufletul otravit.Nu mai eram acea persoana naiva care isi lasa sentimentele in voia imprejurarilor…Mai tarziu plangeam cu sughituri….Cum putea viata sa fie atat de amara? De ce trebuia ca eu sa ma simt in plus pe acest Pamant? Ma simteam ca o bila neagra,mare,deformata,injectata cu un ser al agoniei si al nedorintei de a mai trai,intre multimea de bile albe,fine,luminoase…

…Am inspirat adanc,mai apoi ramanand nemiscata,in genunchi cu foaia in mana,fixand cu privirea adancul padurii care intotdeauna rapea partea vampirica din mine…Nu mai avea rost sa stau prinsa in acea stramtoare,prinsa fara a ma zbate sa scap.Trebuia sa lupt.Sa lupt pentru aflarea adevarului ,oarecum,din gura lui Charl si a Bellei.Sa lupt pentru ceva mai bun in viitor;pentru ceva lipsit de minciuni…pentru o lume dominata de clipe dedicate fericirii mele…Nu voiam decat sa fiu fericita…Insa,acum nu se putea.Trebuia sa infrunt cruda realitate…

Da!Acesta era motivul comportarii bizarre…

Pfff…acum intelegeam de ce era o diferenta atat de mica intre varsta mea si varsta Bellei.Doar cateva luni.Trebuia sa fie o diferenta de cel putin un an!…Mi-am scuturat capul lasand ura si sentimental de razbunare sa ma invadeze.Am strans nenorocita de foaie in mana si am apasat tare clanta trantind mai apoi usa dupa mine.

Auzind zgomotul,Jacke a iesit din bucatarie.Ma privea speriat.Mi se citea ura si dorinta de nu a mai fi, in ochi.

-Unde e tata?l-am intrebat apasat.

“Tata…hm….Cum suna TATA”

-Este afara cu Bella,Edward si Carlisle.Nic,esti bine?

-Nu te apropia!l-am amenintat zbierand la el.

In acel moment a intrat si Charlie Swan cu ceilalti.Vazndu-mi foaia aceea in mana s-a dezechilibrat palid.

-Asta era,nu?

-De unde ai aia?m-a intrebat Bella plangand.Ce e aia?

Am inceput sa plang si eu:

-Cum m-ati putut minti in halul asta?E ceva…ceva inuman!

-Of,Nic!Credeai ca pot spune asta cu usurinta?

-Fara pretexte!Nu aveti scuza!Nici tu nici ea!…Ce e?Nu va holbati asa la mine!m-am apropiat distrusa de Charl si Bella.Va dati seama?Nu va mai pot spune tata,nu va mai pot spune soro!…m-am intors radicand capul si aruncand cuvintele:

Nu ii mai pot spune mama!

-Imi spune naibii cineva ce se intampla aici?

-…de ce?Pentru ca nu e!Nu sunteti!

-Te rog,Nic!Nu imi face asta!Te iubesc cel mai mult! -GATA!Aici scrie clar!Aici sub toate aceste date nenorocite!:“CERTIFICAT DE ADOPTIE”….am spus incet lasand hohotele de plans sa ma acopere…am cazut in genunchi paralizata….Imagini….veneau multe,clare,distrugatoare….mintea imi era invadata de intunerci….aceleasi litere…. -Nuuuuuuuu!Nu din nou!strigam sfasietor. Carlisle si Charl s-au repezit sa ma ridice.I-am impins cat de tare am putut incercand sa fug pe scari…..….M-am prins cu mainile de cap….Tipam de durere…cea mai mare durerea sufleteasca……In acel moment de slabiciune maxima,Edward a reusit sa-mi patrunda in minte. L-a privit pe Carlisle,indurerat. -Volturii….a susotit.

Capitolul 15-Suferinta se imprastie

Zaceam incolacita pe jos….Urmau tipete in acele imagini…Incercam sa-mi deschid ochii dar nu puteam…Totul era negru…Daca imaginile si sunetele nu se calmau,nu stiam ce se va intampla..Il auzeam pe Charl cum zbiera la toata lumea intrebandui ce se intampla,mai ales la Carlisle care nu il lasa sa ma atinga.Nici eu nu voiam asta.Aveam reflexe nebanuite…

S-a oprit…totul era calm..Am deschis ochii si le priveam chipurile speriate prin ceata de atata plans.Era liniste;nimeni nu spunea nimic.Se auzea doar respiratia mea apasata.

Ma intrebam ce e bine de facut…Simteam ca viata imi e ruinata…ca nu mai am pentru ce saaaaaaaaa…sa-mi plang de mila acolo….Dar de fapt…nu puteam sa urasc persoanele care au fost mereu alaturi de mine,care m-au sustinut in orice si care m-au indreptat pe drumul cel bun.O iubeam atat pe Bella cat sip e tata si mama…Oricat de nervoasa si dominata de o dorinta de razbunare eram ii iubeam cel mai mult pe lume.

Ca de obicei,nu stiam ce vreau..Am incercat sa ma ridic,dar toate ma dureau.Charl si Jacke au venit sa ma ajute.M-am lasat atinsa de amandoi chiar daca,logic,nu trebuia deoarece,luand in considerare cele intamplate nu prea exista loc de sentimente de fericire sau ceva de genul.

I-am privit pentru a doua oara si am lasat privirea in pamant urcand scarile,dar de aceasta data fara lacrimi in ochi…Eram secata de atata suferinta.

…

Fara sa privesc in jur m-am bagat direct in pat.Sufletul imi era gol…Pluteam undeva departe de realitate.Mintea refuza sa ramana in miezul problemei pentru a remedia situatia.Eram atat de indiferenta!…Doar,jos,in locul in care ma transformasem intr-o epava,ceilalti se certau…Cel putin tata care zbiera la toata lumea,ceilalti tacand.

Traiam,parca,drama unui copil,care suferea in tacere in camera sa,iar cei dragi lui ruinau legaturile familiare.

Chiar daca eram indiferenta,mintea inregistra conversatia aprinsa de jos.Cu greu,am adormit…

Partea a2a

In dimineata aceea am fost trezita de alarma unei masini de politie care se oprise in fata casei noastre.Cand m-am ridicat din pat,m-am oprit brusc.M-a lovit o greata puternica.Aveam gura uscata si ochii rosii.Amintindu-mi cu greutate si indignare ce se intamplase ieri,am luat o gura de apa din paharul de pe noptiera….

Cu capul aplecat intr-o parte,priveam prin paharul cu apa incercand sa reiau fiecare moment tulburator de ieri…Asa era lumea in care traiam acum:un agvariu urias,plin cu apa,in care eu eram prinsa neputand sa respir.

Am lasat paharul si m-am dus la fereastra.Erau o multime de masini de politie,politisti printre care si tata…Toata lumea era foarte agitata.Initial,am vrut sa merg sa vad ce se intampla,dar am strambat nasul la ideea ca voi da nas in nas cu Charl.

Am inceput sa fac sarituri in inaltime pentru a vedea mai clar ce se intampla…Cu greu am vazut pe cineva lesinat in mislocul multimii de oameni speriati…O persoana cu un par lung,castaniu…se auzeau plansete de copil.

Disperata m-am gandit ca acea persoana era Bella deoarece asemanarea era izbitoare. Am zbughit-o afara facandu-mi loc printre multime.

-Bella!

Cand m-a vazut tata,s-a oprit din conversatia serioasa cu acel politist.M-a privit neincrezator si distrus.Mi-am intors repede privirea catre acea persoana care credeam ca e Bella.Tremuram toata.Charl a venit si mi-a pus man ape umar: -Nic,nu e Bella!mi-a spus incercand sa para calm,dar albindu-se la fata in timp ce se uita la acea fata.

M-am tras de sub mana lui vizibil si m-am indreptat catre un colt din care ii puteam vedea chipul acelei personae….Am ramas nemiscata.Inima incepea sa imi bata din ce in ce mai tare…Era alba la fata,avea ochii deschisi…asta m-a tulburat extraordinar de tare.Priveam acei ochi albastri si

lipsiti de viata,dar cu o oarecare urma de suferinta,iar ei la randul lor ma fixau grozav de infricosator.Un suspin bland mi-a scapat in timp ce ma asezam pe jos.

-Nu a fost vina mea!S-a bagat in fata masinii,nu am avut ce sa fac!spunea nenorocitul de sofer care omorase acel inger de fata in timp ce se zbatea in mainile politistilor.

Mi-am inclestat maxilarul,cuprinsa de o furie amenintatoare….

…Deodata apare o fetita mica langa mine care mergea ca un zombie.Arata exact ca acea fata…aceiasi ochi tristi si pierduti,un par castaniu si lung ce contura o expresie serioasa lipsita de…Se aseaza langa mine.O priveam cu frica…

-Mami?intreba ea cu o voce subtire in timp ce privea ingerul de fata.

“Nu se poate asa ceva.”Mi-am spus in minte privind cadavrul,mai apoi fetita.

-Mamica mea?spunea ridicandu-se si indreptandu-se spre fata.

Cand Charl a vazut-o a luat-o de manuta ei mica si stravezie: -Nu,micuto!Nu e voie acolo!

Fetita se zbatea in bratele tatalui meu incepand sa planga.

-E mamica mea!Mami,san nu pleci de langa mine,mamiiii!Lasa-ma sa ma duc la ea.Probabil ii e frig…uite-te.Lasa-ma sa ma duc sa-I aduc geaca.E pe partea cealalta a drumului.Uite-o cum sta acolo intinsa…Oare de ce?Mami!

Tata se chinuia sa o tina,sa o stapaneasca privindu-ma cu lacrimi in ochi.Mi-am pus mana la gura,nemaisuportand situatia.Cum se putea asa ceva?Eram distrusa…Biata fetita…M-am indreptat spre ei.Micuta se zbatea din ce in ce mai tare,plangand de iti rupea inima.

-Stai linistita,mama e bine!Ii zicea Charl.

M-am strecurat intre el si ea susotindu-I tatalui meu printre lacrimi:

-Crezi ca se rezolva ceva cu minciunile?Crezi ca nu stie adevarul?Crezi ca nu se simte oribil stiind,cu siguranta stiind,ca este mintita?Il intrebam apasat reprosandui.

Am tras fetita spre mine,lasandu-ma in joss pre ea.Am luat-o in brate pentru a o calma.

-Linisteste-te…

M-a cuprins cu manutele ei mici..

-Te rog!Lasa-ma sa ma duc la mamica mea draga!O iubesc! Am izbucnit in plans si i-am dat drumul.

-Nic,nu e voie…I-am facut un semn sa taca tatalui meu privind-o distrusa pe fetita cum fuge spre mama ei…Nu mai puteam sa privesc…Amintrile incepeau sa se imbine cu prezentul…Se infiripau legaturi oribil de dureroase…

…

Trecusera zece minute de cand nu mai priveam spre ele…

Mi-am intors capul speriata.Mama fetei era pe o targa in timp ce micuta statea nemiscata langa ea.Venise momentul cel mai greu…Targa a fost luata…Mamica a fost luata de langa ingeras…Imi muscam buza trmurand de plans.Trebuia sa ma adun pentru a o putea ajuta pe fetita….O priveam cum tinea mana intinsa in directia in care se indeparta targa…Ucigator…

…

-Cum te cheama?am intrebat-o incercand sa zambesc.Ma privea cu ochii ei mari…

-Eva….Te rog!Sa nu ii lasi sa ma ia!

Imi spunea incolacindu-si manutele in jurul gatului meu.

-Pe cine,Eva?

-Pe domnii de la protectia copilului.

Simteam mii de cutite infipte in inima mea….atata suferinta…

-Nu te va lua nimeni,iti promit!….am ezitat putin siii…Ai vrea sa stai cu mine?

Ma privea speriata si cu chipul mai luminat.

-Nic,e timpul ca micuta sa plece….

In momentul acela Eva mi-a strans mana implorandu-ma din priviri..

-Nu va pleca nicaieri,clar?

-Nic!mi-a spus privindu-ma trist.

-Nimic ta….Nimic!Nu vreau sa aud absolut nimic!…L-am luat de mana tragandu-l mai incolo sub privirea disperata a fetitei.

-Gabdeste-te la sufletelul acela mic care tocmai si-a pierdut mama…Gandeste-te la suferinta pe care o poarta sip e care nu o poate arata….Intr-un fel incep sa inteleg si eu ce inseamna san u ai familie sti?

-Nu spune prostii!Mi-a reprosat cu duritate.Tu ai o familie1O familie care te iubeste enorm!

-E timpul ca fetita sa vina la centru,domnule serif Swan.

-Nu va pleca nicaieri!I-am spus acelui avocet fitos,privindu-mi tatal cu frustrare.Am dori,amandoi,sa semnam actul de adoptie..

A facut ochii mari…

M-am uitat in ochii lui…Stiam ca il macina vinovatia si de aceea va semna…

…

Asa se si intamplase…Am semnat amandoi….Stiu…Am profitat…dar acum o aveam aproape pe micuta siii…chiar simteam nevoia…

-Nic?

-Da,Eva?

-Iti multumesc…Sti?Se vede pe chipul tau ca suferi…Vreau sa fi fericita.Te voi face fericita,surioaro!

Ma topeam…Eva era o carte deschisa care imi trimitea un mesaj…

Capitolul 16-Greseli

Ziua aceea a fost inexplicabil deee…ciudata,dar si deosebita.Am cunoscut ceva divin.Cand ma uitam la ea vedeam ceea ce trebuia sa vad..ceea ce imi facea bine.

…

Au trecut cateva ore bune,iar eu inca ma holbam la picaturile de ploaie de pe geam.De ce?Pai…priveam mai adanc in intamplarile petrecute…Priveam cu fericirea in acelea care i-au pus o bariera depresiei sa puna stapanire pe mine…priveam cu neincredere si teama acele intamplari care mi-au cladit propriul teren de lupta..o lupta tinuta cu instabilitatea si suferinta.Infernul,intr-un singur cuvant.

M-am intrebtat spre oglinda impodobita cu poze de faimilie…Am oftat atrasa de nevoia de a avea pe cineva langa mine.Cineva,adica vechea mea familie…fosta…Ahhhh.Ce se potrivea pana la urma?

Ma priveam in sclipirea oclinzii,incercand sa vad adevarul din spatele minciunilor…La cat de experimentata am fost,aveam impresia ca inca mai erau minciuni…si totodata un adevar de descoperit.Mda…de fapt,asta era viata mea.Un ghemotoc de minciuni,de neintegrare si nesiguranta…Ghemotoc deoarece eu vedeam universal meu ca fiind ceva ceva foarte mic…mic si intunecos.

Ce tablou fericit si plin de perfectiune reprezenta chipul meu ciudat de schimbat,in centrul oglinzii,cu o rama de poze de familie.Dar de fapt acea rama avea sa se intunece,ramanand in centru doar reflectia unui suflet zdruncinat si gol…

Era vorba de chipul meu schimbat.Da!Eram atat de schimbata!Parul imi mai crescuse.Acum avea o nuanta mai inchisa de saten.Ochii imi erau mai negrii si adanci,in mijloc cu o sclipire licaitoare.Aveam tenul alb,de data asta fara cearcane,si buzele rosii aprinse…Toate astea iar eu gandeam indifferent..

-E voie?m-a distras Bella care era la usa.De cand ma intreba ea daca are voie sa intre.Aaaa…

-Da..

Intra cu capul lasat,in pijama.Bella sa doarma pana la ora asta?

-Cum de ai dormit atata?

La auzirea acestei intrebari in care parea sa nu existe ura,si-a ridicat privirea vesela sperand ca are o sansa…Spre deosebire de mine care mi-am intors capul…imi era oarecum mile de ea…Ea reprezenta sufletul fericirii familiei noastre pentru mine.Simteam ca nu am motive pentru care sa o urasc.M-am intors si i-am zambit.

-Am venit sa mai discutam cate ceva…Apropo,stiu toata intamplarea de azi dimineata.Mi-a spus crispata.

-Mda…Siii…despre ce vorbim?

A venit,stangace cum e ea,pe pat chemandu-ma si pe mine.

-Niciodata nu mi-a stat in fire sa vorbesc mult…Sau alte lucruri inrudite.Dar acum,daca e nevoie,am sa vorbesc pana imi pierd vocea….ca sa ma ierti…

Uram cand isi cerea in halul asta scuze.Ma simteam atat de vinovata.Imi venea sa dau cu piciorul intregului dezastru,sa iert pe toata lumea siii…Stai!Facusem asta deja!Am iertat pe toata lumea;sufletul imi spunea.Inca mai eram nesigura pe mine?Nu!Nu mai trebuia.Sosise vremea sa fac ce imi dicteaza inima.Asa era cel mai bine.

-Te-am iertat!Pe toti trei v-am iertat!Chiar daca nu as vrea,nu pot sta departe de voie,sau sa va urasc.Nici gand.Voi sunteti familia mea.Ce zici?Lasam,incercam sa lasam totul la o parte?Sa nu mai existe alta familie pentru mine.Nici san u se pomeneasca.Nu vreau sa aud nici o istorie a nasterii mele de genul:”Dar,Nic,ei ti-au dat viata.”Nu!…”Deja o dau in telenovelisme.Sa scurtam asta…”.Voi sunteti unica mea familie!

Logic,a urmat momentul in care amandoua,prostutele sentimentale,am dat frau liber lacrimilor sin e-am imbratisat.Deci mai…Asta era ceva legat de samanta genetica…Chiar daca din punct de vedere filozofic nu prea isi gaseau rostul asemanarile dintre noi,eu tot semanam cu Bells,Charl si Renee.

…

Dupa ce s-au mai calmat spiritele,am trecut la discutii,amandoua zambarete.

-Ce face Eva?Ai vorbit cu ea?

In momentul acela a oftat surprinsa:

-Ce copil…Cred ca mai ai multe de aflat de la ea.

Eram sigura de asta…

-Siiii tat ace face? -La sectie.

-Aha.Rezolva jegoasa problema.am raspuns stramband din nas….tipic mie.

…

Am petrecut o ora de neuitat discutand ca fetele,ca surorile,dandu-ne oful una altuia.Asta era ceva noua.Sa ne simtim bine noi doaua?Asta mai rar.Total opus firii…

Intr-un sfarsit Bella s-a dus la scoala,iar eu trebuia sa vorbesc cu micuta.

-Eva,unde esti?

-Aici,la televizor.

Am coborat pana jos si am privit-o uimita.Se uita la un documentar despre biologii marini.Wow.Ce ciudat pentru un copil! M-am asezat langa ea cu o spranceana ridicata.

-Te impresioneaza emisiunea?

-Da,e interesant.mi-a raspuns stand cu genunchii stransi la piept si cu ochii atintiti in televizor.

N-aveam ce face.Trebuia sa fac acelasi lucru deoarece imi doream extrem de mult sa o descopar incetul cu incetul.Ce comportament ciudat pentru un copil care tocmai isi pierduse mama.Dar,de unde aveam eu sa stiu?Parea foarte misterioasa…Probabil ca suferea in tecere asa cum obisnuiam eu sa fac….In orice caz,aveam de gand sa o scot din starea aia.Phoaiiii…Incredibil!Nu isi lua ochii din televizor;nici macar atunci cand era o scarboasa disectie de broaste.Bleah…

Incepeam sa adorm de plictiseala!Noroc cu publicitatea,pe care eu de fel nu o support,iata ca acum s-a facut utila.S-a intors spre mine zambind trist.Am incercat cu greu sa ridic coltul gurii,dar mi-a iesit cam prost acel zambet.Se vedea ca era o grimasa.

-Vrei sa povestim,nu?ma intreba relaxata lasandu-si capul pe spate si privind distanta intr-un anumit punct pe tavan…undevaaa…spre cer…

Habar n-aveam ce sa-I spun…Imi era teama sa nu reactionez gresit.

-Aaaa…da!Sa povestim de unele de altele..i-am spus incepand sa rad la adresa umorului meu ieftin,iar ea statea nemiscata…Iac…asta da umor ieftin.

-Mama era o persoana asa dulce…

O nu!Nu la asta voiam sa se ajung.Nu la suferinta,din nou!

-Intotdeauna era sincera.Fata de tatal meu care…a suspinat usor…care ne ura.

M-am crispat.

-De ce spui asta?Cum adica va ura?

-Da…Ne ura.De aceea a omorat-o.

Am inghitit in sec simtind cum mi se imprastie veninul in intrg corpul.N-am mai facut asta de la ultima intamplare indignant de tulburatoare.Nu imi permiteam sa fac acum o criza,sa las sa iasa vampirul din mine.Am strans perna…simteam ceva neobisnuit.Trebuia sa ma adun.

-Vrei sa spui ca nenorocitul care a dat peste ea cu masina era tatal tau?i-am spus printre dinti.

-Da…

Era vizibila frustrarea ei…nu ii placea subiectul…dar se vedea si ca nu voia sa-si uite mama;se vedea ca se dorea ssa o aiba in minte in fiecare secunda.

-Sa schimbam subiectul…Vorbim alta data despre asta.Pana la urma trebuie lamurita si chestia asta.

-Putem continua!…Cand mergeam la gradinita erau zile speciale pentru tataici.Legat de felicitari si cadouri confectionate de noi.Dar tata nu venea niciodata.Acasa,cand voiam sa I le dau,imi spunea ca e prea oboist sis a-l las in pace.Niciodata nu am simtit ca ma iubeste..spunea toate astea cu lacrimi in ochi muscandu-si buza.

Ce situatie incredibila!Imi venea sa-l omor p0e nenorocitul ala!S-al fac sa sufere asa cum le-a facut si el sa sufere pe fetele lui,de care trebuia sa aiba grija..

-Era beat…Deaia a dat cu masina peste mama…Dra stiu ca nu a fost doar el.

-Ce vrei sa spui?

A inceput sa tremure iesind de la subiect:

-Nu mai vreau…

-Da,scuze.Am promis ca vom vorbi alta data despre asta.Spune-mi despre tine!

“Oh,Doamne…”

A inghitit in sec si si-a sters lacrimile.

-Pai…pe mine de fapt nu ma cheama Eva…Adica ma cheama si asa dar numele meu este Elizabeth.Elizabeth Eva Smith.La mami ii placea sa-mi spuna Eva.

-Oooo,asta e ceva nou?Si noi cum sa-ti spunem?

-Cum vreti…cum va place…

-Ma mai gandesc…i-am spus facandu-I cu ochiul.Si cati ani ai? -10 ani.Sunt nascuta pe 13 Ianuarie.

Ce varsta fragila si totusi ce comportament…

Capitolul 17-Se poate si buna dispozitie?

Stateam si o ascultam cu atentie.Vocea ei pitigaiata si dulce incepea sa prinda contur,sa prinda fericire.Curand glumeam si ne simteam bine lasand mai in urma momentele proaste…

-…si cand a venit doamna profesoara de educatie fizica,Samy i-a dat cu mingea direct in cap.Din greseala desigur.

Radeam amandoua cu gura pana la urechi.Ea amintindu-si haioasa intamplare,iar eu pentru ca eram atat de amuzata de felul in care gesticula si vorbea.Era atat de haioasa!

-Deci…iti place sportul?

-Imi place baseball-ul.

-Aha…Mai stiu pe cineva.I-am spus chicotind.

-Si tie?Ce sport iti place?

-Pai…sa ma gandesc…

Am bufnit in ras la gandul ca raspunsul va fi”Nu imi place sportul”.

-Oooo.Nu se poate asa ceva!Cum sa nu-ti placa nici un sport?Mi-a reprosat energica trantindu-mi o perna in fata.

-Asa deci!Vrei razboi,ai?

Si-a luat asa zisa pozitie de atac cu perna ridicata si razand zgomotos,dar in acelasi timp parca auzeai niste cristale cazand pe gheata: -Daaaa!Pentru ce ne luptam?!

-Jos cu sportul!

-Nuuuu!Traiasca sportul!

Si am inceput san e alergam prin toata casa cu pernele,zburand printre zecile de mii de fulgi care pluteau in jurul nostru.Am marcat fiecare camera cu cate o cantitate insemnata de fulgi si in acelasi timp marcata de o liniste in adncul careia,un suflet de o sinceritate pura,putea auzi urma chicotelor vesele de care avea nevoie intreaga casa,sumbra in ultimul timp.

La sfarsit ne-am intins amandoua pe spate inconjurate de o plapuma alba de fulgi din pernele “sfasiate”.Ne-am inchis ochii…era liniste…in intreg holul nu se auzeau decat respiratiile noastre obosite de atata joaca.

-Mi-a placut!mi-a spus fericita.In sfarsit fericita….Doar caaa…nu a castigat nimeni.

Ne-am intors fata in fata:

-Eh acum…Nu a castigat nimeni…darrrr,ne-am ales cu ceva mai special.

-A da? -Ne-am simtit bine…

-Da!Chiar m-am simtit bine.spunea fiind parca mandra de ea ca putea sa depaseasca momentele grele.Dar speram san u o loveasca iarasi vina…Sa se simta vinovata de faptul ca este fericita in lipsa mamei sale…

“O nu,te rog!Ramai asa cum esti acuma!”

…Si asa era..Am petrecut intreaga dupamiaza manjindu-ne si mancand inghetata de capsuni.Chiar am copt si prajituri in forma de mingi de baseball…asa, ca sa fie fericirea ei cat mai complexa cu putinta.

La sfarsit,ne-am asezat cu fundul pe buffet gustand delicatesa,ma rog…asta trebuia sa fie,facuta de noi.

-Mmmm,e chiar bun!

-Ale mele sunt mai bune decat ale tale.mi-a spus scotandu-mi limba.

-A da?Si care sunt ale tale?Ca nu imi amintesc sa fi avut un mod propriu de a le decora.

-Ba da.Uite-te.Mingilor mele le-am facut diferite fete.Ba se stramba,ba scoate limba…

I-am luat una din prajituri studiind-o pentru ai putea imita fata de clown prajit.

A inceput sa rada,din nou cu o asa pofta de ma facea sa rad si pe mine.

…

-Ma descurcam singura…Puteam sa rog pe cineva sa ma remorcheze.Nu trebuia s alas masina acolo!

-Of,Bella…A ramas intepenita.Iti dai seama cat dura pana o scoteam de acolo?Si oricum…Ti s-a intamplat ceva daca ai venit acasa impreuna cu tatal tau? -Nu e vorba de asta.spunea Bella urcand nervoasa scarile si uitandu-se cu mirare la adresa poftei noastre da ras.

Tata ne privea la fel.

-Asta e ceva nou!a spus fericit,mai apoi ramanand blocat cand s-a vazut inconjurat de fulgi si perne rupte.

– Ce s-a intamplat aici?intreba surioara mea cu aceiasi expresie indiferenta ala Swan.

…Iar noi,bineinteles,am inceput sa radem cat mai zgomotos posibil…tata chiar era incantat…pana ce l-au apucat stranuturile.

-Ok,cred ca ar fi cazul sa strangem pe aici.am spus amuzata.Pana strangem noi,va invitam sa gustati acesteee….m-am oprit si m-am uitat la Eva razand…acesteee prajituri.

Eu ma apuc de etaj tu fa pe aici,ok?i-am soptit.

Cand am urcat scarile i-am facut un semn lui Charl…Se intelegea…Daca i-a mai spus si Bella despre ce era vorba totul era perfect…De ce nu?O familie perfecta…

In timp ce faceam curatenie in urma “tornadei”,ma gandeam la tot felul de lucruri positive.Incepeam sa devin foarte spontana…siii…o dadeam in mintea copiilor.Dar chiar ma facea sa ma simt bine…Si atata timp cat eu eram ok….totul era in regula.

Chestia tare era ca toata lumea isi dorea ca eu sa ma mentin pe o linie pozitiva,de la zero spre dreapta nu spre stanga…A,spun asta nu ca as fi o ipocrita permanent preocupata de innoirea si modernizarea reclamei personale.Sa fim seriosi!Eram cea mai potrivita in a spune NU snobismului sau chestiilor de genul…

Toata lumea isi dorea ca eu sa fiu fericita deoarece,din totdeauna,aveam o uimitoare putere de convingere si de controlare psihica,iar de cand puteam dispune si de partea aceea “palida” toatea acestea erau in crestere si cei din jurul meu stiau asta.

…Ne facusem treaba…Totul era luna..Bella si tata bine indopati cu clowni prajiti…deci,totul era perfect.M-am inchis din nou la mine in camera,desi imi doream sa pot face altceva,lasand-o pe Eva sa se uite la documentarele ei extreme de stupide.

Eh..stiu stiu.Si eu studiam biologia,darrr sa zicem ca am ales asta intr-un moment tipic de nesiguranta,dorin sa-mi urmez sora.Si chiar ma descurcam bine.Eu intotdeauna am avut medii mari la toate materiile,si la acelea pe care nu le prea inghiteam…Ma descurcam cu biologia…

Am ramas intepenita in mijlocul camerei,cautand cu disperare o preocupare cat mai neintalnita,caci la cat de “copil de salon” am fost in acele zile,am experimentat toate metodele posibile de ati umple timpul.

Era trecut de ora sase dupamiaza.Deja era intuneric.

-Yeyyyy!Am gasit!am strigat entuziasmata si m-am tarat pe sub pat.Am cotrobait dupa lanterna si mi-am cautat filele cartonate,acuarelel si tot setul de pictura.M-am intins pe mocheta si am inceput sa combin pe fila toate imaginile mintale avute pana acum.Trebuia sa iasa ceva serious;acum nu ma jucam…Si mai ales trebuia sa tin cont de cehsiile alea spuse de Edward.Trebuia sa-I dau mai multe indicii lui Carlisle…sau de fapt…trebuia sa-mi dau mai multe indicii mie.Habar n-aveam ce se intampla,habar n-aveam de logica intamplarlior.

Cand am terminat am privit desenul uimita.In sfarsit lucrurile se legau…Toate intamplarile petrecute formau imposibilul punct de echilibru psihic de care aveam nevoie.Acum trebuia sa ii arata rezultatul si altcuiva…

Din nou simteam o de[resie puternica….Mda,nu se putea ca aceasta zi sa fie perfecta?

M-am gandit la ceva urat…Intotdeauna am fost de parere ca familia mea este perfecta,chiar si cu micile defecte care si ele ii diferentiau(in sensul bun al cuvantului)de ceilalti.Deobicei ma vedeam ca pe ceva in plus printre ei…Nu stiu…nu prea pot explica adevaratele sentimente…Iar de cand cu aceste schimbari bruste si incredibil de negative,chiar simteam ca stric frumosul tablou al familiei mele.Eram ratusca urata…Nu aveam ce cauta in acel cadru…

In fine…era vorba de o zi fericita,bunastare si toate cele ,nu?Ar trebui san u mai fiu asa masochista si saaaaaa…ah…sa-l sun urgent pe Carlisle pentru ca nu mai resist sa stau asa fara nici o ocupatie.Ma simt in plus pe acest pamant.

…

-Carlisle?

-Da Nic.Ce mai faci?

-Bine sin u prea bine…

-De ce?S-a intamplat ceva?

-A,nu.Nu e vorba de aia..

-Atunci?

-Problema e ca nu mai rezisttttt.Trebuie sa am o activitate cevaaa.Sa ma desfasor?Pot sa merg la scoala?Zi ca daaa!

-Oh,in ce situatie ma pui.Nu este bines a te expui asa dintr-o data.Am mai vorbit…

-Poftim?Carlisle,eu nu mai stau acasa.O te rooooog.Sti bine ca fara aprobarea ta nici tata si nici Bella nu ma vor lasa sa ies.i spuneam pitigaiat si trist…la propriu.

-…

-Deci?

Se auzea doar o oftare adnca in telefon.”Ha!Vad ca merge”

-Chiar nu vreau sa am deaface cu o adolescenta rebela si libertine..Daca tu esti sigura pe tine,asta e cel mai important,si daca sti ca poti rezista te poti duce la scoala.

-Yeyyyyyyyyyy!Esti cel mai tare!i-am strigat cu fericire in telefon.

Mda…Ma straduiesc.

-Oh,haide!Tot esti cel mai tare!Pupa-I pe toti de pe acolo!Papa,mai vorbim.

-Pa…Sa ai grija de tine.Edward si ceilalti o sa fie tot timpul pe langa tine.Deci sa stai linistita.

-OK.

…

Pai intr-un fel chiar avea dreptate.Oamenii,cica doatati cu ratiune si toate cele,erau ca factorii de mediu.Exact ca la biologie.Distrug si mai ales profitnad de slabiciuni,ma fac sa erodez incetul cu incetul.Dra uraaaa!Ieseam din casa!Asta era important.

-Yuhuuuu!Tata,Bella!Maine ma duc si eu la scoala am vorbit cu Carlisle a spus ca totul e in regula sis a-l sunati ca sa va convingeti.le-am spus fara ca macar sat rag o gura de aer. -Respira. -Huuuu.Ok.Gata.Acum suna-l! A luat telefonul si s-a dus in bucatarie cu obisnuita doza de bere in mana…in timp ce eu topaiam fredonand un cantec…inteles doar de mine. -Zici ca evadezi dintr-o cusca.Imi spunea Eva holbandu-se speriata pe dupa manerul fotoliului…Macar Bella radea la adresa replicii. -Hmmm.Ce faci?Te mai uiti la broaste gaurite?Iti place ai?ii spuneam incercand s-o cicalesc. -Tu sa taci!Ce…Nici nu iti place sportul nici nimic.Esti o persoana foarte sedentara.imi spunea pe un ton serios imitandu-l pe Einstein. -Phoaii,ce copil! -Ok…Maine sa te scoli devreme ai auzit?Nu vreau sat rag de tine..imi spunea Bells fericita ca am sa o insotesc in sfarsit. -Mda da. Era logic ce urma.M-am dus in camera si mi-am pregatit toate cartile pentru a doua zi.Temele?Oh Doamne.Numai eu stiu cat de bine m-am pregatit in tot acel timp de lenevit.Urmau note maaaari! Iar acum…Somn…

In dimineata urmatoare m-am trezit fara probleme!Eram atat de zglobie de ma miram si eu.Parca eram in prima zi de scoala.…Afara se auzea un clacson. -Vin acum!am stigat cat de tare am putut. -In sfarsit!Vtrei sa intarziem? -Oh,Bella.E deabea jumate. Drumul spre scoala nu fusese prea placut…Masina se zgaltaia permanent. -Bai,ce are?A fost mai grava dde cat imi imaginam intepenirea aia…i-am spus razand. -Nu,nu a fost grava1Si nu te lega de masina mea!imi spunea ofticata. Si din nou in curtea liceului. Toata lumea se holba spre masina noastra,incercand sa-si dea seama daca sunt eu..Mmm nu suportam asta. -De ce se holbeaza?Stiu ceva? A chicotit… -Ce e asa amuzant? -Majoritatea profesorilor m-au intrebat de tine siii…N-am avut ce sa le spun.Ma intimidam pe moment. Am facut ochii mari.Sigur….o gafa. -Sii,Alice a fost nevoita sa preia cuvantul.. -Oooo.Tocmai Alice?i-am spus pufnind. -Da. -Dar de ce razi? -Le-a spus ca ai fost la olimpiada de anul acesta din New Orleans. M-am holbat cu gura cascata. -Daaa..Dar n-avea ce sa spuna.Acum toti profesorii se asteapta sa fi un geniu. “Cum?OLIMPIADA AIA?Alice inebunise…noroc ca am invatat. Mi-am luat ghiozdanul facandu-I semn sa urcam fara sa incetinim un moment.Nu stiu daca eram eu atat de somnoroasa incat san u vad,dar deodata un Mercedes gri metalizat imi taie calea daramandu-ma.Cand s-a orpit masina un tip inalt,cu parul ciufulit darrrr frumos….a coborat fiind preset de priviri si barfe. -A venit.Cat de bine poate arata.Jessie hai sa-l vezi! -Ohhhh. “Mamaaaa mea.Cat de patetic” …SE indrepta spre mine zambind.

Capitolul 18-School life…Not so horrible like usually

Stateam acolo,cazuta in mijlocul drumului si il priveam pe tipul ala cum venea spre mine.Parca il asteptam.La acest gand am sarit imediat in picioare chiar cand el voise sa-mi dea mana.A facut o mutra ciudata si a ramas nemiscat: -Aaaaaa…Scuze…Am vrut sa ocolesc tomberonul ala nenorocit…Esti bine?imi spunea cesticuland asa dragut.

-Da,sunt bine!i-am spus direct si apasat.

Chiar daca era nemaipomenit de dragutz ma enerva comportamentul lui partial fitos.Isi dadea ochii peste cap aproape la fiecare cuvant.Si il priveam cu o spranceana ridicata dandu-I de inteles ca nu imi prea place ce face…Eram alergica la genul asta de exteriorizari…Fite…Hmmm.Poate ca eram exagerata,dar nu…Din moment ce eu nu eram o fitoasa si eram o adepta in a spune lucrurile in fata,nu cred ca eram exagerata.Daca ceilalti asta credeau,sa fie sanatosi…Traim intr-o lume libera la urma urmei.

Cred ca s-a prins de antipatia mea…

-Aaaa…OK.Siiii…ce ora ai?

M-am uitat dupa Bella si nu era…”of”.

-Engleza…

-Perfect!Adica…Si eu am tot engleza.Lasa-ma sa-ti iau geanta…Pentru a ma revansa.mi-a spus adresandu-mi un zambet fermecator,atat de natural siii…era ceva de care,parca,aveai nevoie..ceva care facea parte din rutina zilnica.Mi-am luat fortat privirea de pe el incercand sa inteleg ceva…Ca deobicei expresia mea era total nepotrivita circumstantelor.Insa el…nimic.Nu parea speriat.

-Deci?

-A.Ok.

Mi-a luat geanta si mi-a deschis usa de la intrare soptindu-mi prin par: -Domnisoarele mai intai.

Am rosit.Cel putin asta simtesm.Sper san u fie asa vizibil.Desi toata lumea se holba,din nou,ca la inceput,interminabil de lung si scarbos…

Odata ajunsi in sala de clasa,mi-a asezat geanta pe scaun intorcandu-se zambaret.Stai!De unde stia el unde stau eu?

-Wow,dar cum de sti care e locul meu?

-Aaaa pai…Simplu.Acesta a fost singurul loc liber de cand am venit eu deci..

“Aha…ai scapat ieftin.Ca daca nuuu…erai inca un membru in raza inerogarii.Ha!”

Cand a intrat doamna Granger impreuna cu Angela care o ajuta cu niste fise,tipul,caci nu se prezentase,s-a dus la locul lui si i-a zambit cuceritor profesoarei.O VAI!

Doamna Granger s-a imbujorat vizibil si a zambit timida.Si-a dres vocea si si-a aranjat ochelarii.

-Buna ziua!Veti prime niste fise de lucru.

-Oooo nu!Va rog!Lucrare din prima zi?Se auzea de peste tot.

-Doar fise de lucru.Fara note.

M-am asezat asteptand sa vina Angella.

-Hei!Ce mai faci? -Bine.

-Wooow!Si cum a fost la olimpiada?m-a intrebat entuziasmata.

“Oh,perfect..”

-Cum sa fie….In orice caz,usor nu!Dar am avut o experienta de neuitat.i-am raspuns incercand sa par aproape la fel de entuziasmata ca si ea.Oare se observa ceva similar intre modurile noastre de exprimare cu privire la acel subiect?Bine era sa fie fost”DA”!

-Si tu ce mai zici?

-Bine si eu.

-Ceva noutati in lipsa mea? -Nu prea…DEcat baiatul cel nou.

-A da…

-L-ai cunoscut.m-a intrebat imbrancindu-ma cu cotul.

“Oh Doamne Angella!Tu esti unica,si asa de treaba!Nu incepe sa te comporti ca Jessica!”

-Mda,oarecum…

…..

-Si copii.Dupa cum spuneam,am sa va dau niste fise de lucru.Cum bine cred ca stiti,va fi o mare parte gramatica.A sii,domnisoara Swan!Deabea astept sa aflu cum te-ai descurcat la olimpiada!Felicitari!

“Yupiii”

Am completat fisa foarte repede,poate chiar cel mai repede.Ba nu. Baiatul nou se intorcea deja dupa foaie.

-Da!Foarte correct,Alex!

“Alex…”

….Si din nou ii spunea rosind.Ce naiba?Era o diferenta enorma de varsta!Pffff….Ce imagine.Baba aia cu corp in forma de morcov si cuuu…?Hei!Asta era cumva un acces de furie imbinata cu gelozie?Am chicotit la acest gand.Nici n-aveam de ce…

I-am dus fisa…

-Da,inca o lucrare exemplara!

……..

Prima ora a fost draguta.Dar cand ma gandeam ca urma fizicaaa!Bleah.Din nou castane in cap….Domnul de fizica…niciodata nu reuseam sa-I retin ciudatul nume similar pateticului comportament,intotdeauna isi facea asa zisa “dreptate” cu:tras de perciuni,castane cat incape si multe altele.Bineinteles nu si in cazul fetelor…Chiar era sa experimentez si eu…Gresisem la o ciudata transfornare si si-a ridicat mana asupra capului meu dar s-a oprit brusc intorcandu-se la catedra ca un robot.Ce vroia?Sa-mi exemplifice inertia sau ce?In fine….daca ma atingeaaa,eram nevoita sa-I spun:”Domn’ professor imi pare rau dar trebuie sa va PARASC varcolacilor si vampirilor.”

Mda….Ora de fizica era interminabila.Cand ma uitam la ceas si vedeam ca era doar si jumatate imi venea sa-mi iau campii!

Cum am scapat de infecta ora,am zbughit-o pe usa afara si am inspirat o gura adnca de aer.

Ca deobicei,ma gandeam la cele petrecute…Ceva tipic mie.Cand deodata ma trezesc cu Alice in spate.Ma atingea puternic cu mainile ei nepotrivit de reci pentru acel moment.

-Ce faci?

-Waiiii!Nu ma mai atinge,broasco’!

Bineiteles ca a facut din nou fata de fetita rasfatata.Si vezi Doamne suparasem fetita…

-Bine fac!

-Cat dee….schimbata esti…Arati mult maiiii….vampir.imi spunea privindu-ma fix cu ochii ei negrii si adanci,vrand parca sa ma inhate.Si pronuntase cu o relaxare atat de ingrijoratoare “vampir”!

-Alice!i-am susotit printre dinti.

Si-a scuturat capul:

-Ohhh,scuze.Chiar esti frumoasa sa sti.

-Ceilalti ce mai fac?

Si-a indreptat privirea spre o masina rosie in jurul careia erau Rose,Edward,Emmet si Jazz.Observam cu usurinta expresia mandra cu care admira masina Rose.

Am spus chicotind: -E masina ei,nu?

-Da!Deabea a asteptat sa se afiseze cu ea!imi spunea razand si tragandu-ma spre ceilalti.

…

Ca si Alice,s-au holbat la mine o secunda luuuuuunga,lunga…mai lunga ca deobicei.Parca ceva sau cineva lungea cursul timpului.

-Ce mai faceti,copii?Am spus ironica.Zici ca erau intr-un tablou pictat mirific,aflandu-se in mijlocul compozitiei inchise,ei fiind punctele prinipale,incomparabile,unice si inuman de perfecte.

-Salut!Cum o mai duci?

Mi-au spus revenind la normal.

Ha!Ei credeau ca nu am vazut-o pe Alice cand le-a “susotit”ceva.Ma rog…Era cazul sa nu mai fiu atat de punctuala.

-Bine.Habar nu aveti cate s-au intamplat in tot acest timp.

-Noi san u stim?!imi spunea amuzat Emm.

-Ups!Am uitat.

…

Am observat confuza ca Edward inca ma pirivea pierdut.Pe mine,mai apoi in jur.

…

In timp ce radeam sin e distram uitand de existenta altor indivizi din jurul nostrum,-indivizi care se uitau mirati la adresa stilului nostrum libertine de relaxare dupa ore.Mai ales la Culleni.Nu le prea statea in fire sa se exteriorizeze in public-l-am zarit pe baiatul cel nou care se indrepta direct spre noi cu privirea lasata in pamanat mergand sacadat.Si nu prea era bine.Copii acestia de vreo suta de ani vorbeau doar despre stilul propriu de viata.Propriu adica PROPRIU.Nemaiintalnit.Si despre vanat….Daca cineva auzea acele discutii avea sa stie ca in curand o sa fie absenti definitive la scoala.

…Si-a ridicat privirea si i-am zarit ochii negrii,sclipitori,care brusc au capatat o forma ciudata.Imi zambea ciudat.Faptul ca nu-I intelegeam expresia,din asta rezultand interesele,ma facea sa ma simt depasita si incomod.

-Hei!Cum ti-a trecut ora?ma intreba incet,vorbele lui plutind…a doar o alta

Din reflex,vrajita de clipirile lente si conturate,m-am inclinat spre el.Ma simteam ca sic and ceva increca sa ma opreasca sa fac un anumit lucru,iar altveva increca ma determina san u mai fiu eu.Sa fiu altcineva…Dar,parca,acele bucati cu scopuri partial indentice erau divizte din aceeasiiii….persoana?Era un “cineva”?Din nou cineva incerca sa ma controleze.Gandurile mi-au fost alungate odata cu zdruncinatura puternica provocata de bratele lui Edward care ma trasese spre el maraind.

-Au,ce se intampla?

Ii priveam pe fiecare.Alex era incrutat si ii privea la randul sau de parca ii putea ucide.

Eram pe o linie de plutire…Nu auzeam decat sunetele vagi ale maraiturilor.Vagi deoarece nesiguranta aceea si senzatia ca va urma o clipa plina de viziuni ucigatoare,imi dadea un sentiment nostalgic,melancholic.Eram acoperita de o ceata groasa…

-Nu ai mai vrea sa vorbim?Sa mai discutam?ma intreba calmandu-ma dar neluandu-si privirea ucigatoare de pe ceilalti.Forte nebanuite ma atrageau…

-Nic,nu!Ramai aici,cu noi!Sa nu crezi nimic.mi-a spus Edward privindu-ma trist si ingrijorat.Felul in care mi s-a adresat a reusit sa ma faca sa deschid ochii oarecum,calmandu-ma cu “magia” caracteristica.Dar cel mai rau era ca inca nu stiam daca intradevar deschisesem ochii sau asta era doar o alta forma de manipulare.

…Il privesc din nou pe el.Acum statea relaxat.Privirea lui era ca o oglinda in care se reflecta imaginea unui suflet nesupus celorlalte,chinuit.imartit in doua pentru doua tarabe:bun sir au.Mai pe scurt,chinuit.Intruchipa existenta unei lumi neintalnite,unei lumi unice.Iar eu ma pierdeam in ea.Aveam sa fiu prima care o descopera.

Ma scurgeam spre el….Neconditional….Nu simteam sa fie ceva de genul “sentimentalism”.Dar totusi….Miscarile conturate de razele subtile ale sorelui ma determinau sa…: -Cum?De ce NU?Ce s-a intamplat?Nici macar nu va cunoasteti.

Stateam acum in mijlocul lor,privind de o parte si de alta.El si familia Cullen reprezentau ceva cu totul diferit.Fiecare reprezenta incomparabilul pentru celalta parte.

…Ceva ma deermina sa descopar….sa redescopar…sa inversez….sa reinversez…sensul lucrurilor;sensul lumii.

Incepea sa se lege ceva ciudat intre mine si partea in care exista o singura persoana.

Eram inofensiva,neajutorata si instabila.Eram doar eu:persoana mea,oglinda unui suflet singur….

Capitolul 19-Trecerea timpului,un nou indiciu

Cercul vid al vietii unui om…Din nou padurea ma chema.Imi venea sa plang,eram absenta.Altcandva zambeam in fiecare secunda.Insa,ironia sortii vas a zica,a produs o schimbare radicala.Sa zicem…aprofundam sensul total opus al situatiei cu fire din amintiri…

M-am rasucit pe calcaie si am luat-o spre padure.Eram scarbita de situatia neschimbata a fiecarei clipe din viata mea jegoasa.DA!Hai sa mergem sa ne inecam in amarul nostrum intr-o rockoteca afumata,sa ne plangem de mila pe muzica aia potrivita unui rocker pletos cu prietena lui,unica sa prietena,fufa de chitara…

Frustrare si nervi.Lacrimi usor observabile,pe care theoretic nu le simteam.

Cineva din spate ma striga,dare eu nici nu voiam sa aud de ei in momentul ala.Sa se omoare daca asta le-ar fi dat o amarata de explicatie pentru ceea ce voiau.Ca doar si ei voiau ceva…bureti storsi ce erau!Ma seca felul lor de a fi!…Ummm…De parca exista ceva ce nu ma seca in momentul ala.

Si statea draguta de mine adanc infipta in profunzimea gandurilor-ca sa o spun asa mai poetic-cand deodata draguta aia de mine,se trezeste cu o minge in cap.

“Ce naiba?Nici in padure nu scap de stress?”

Am luat mingea in mana si m-am uitat in jur pentru a gasi faptasul.Si ce sa vezi?Ma trezesc cu un pusti langa mine.Era brunet cu o piele bronzata si niste ochi negri…Statea si ma privea incruntat.L-am privit cu o spranceana ridicata si i-am intins mingea,iar el mi-a smuls-o din maini scotandu-mi limba.

- Tu ce mai vrei,piciule?i-am spus exasperate.

Tinea mingea strans si se clatina pe calcaie rotindu-si ochii si facand tot felul de dracii.

Oripilata de patetica situatie,mi-am vazut in continuare de drum.Cand il aud cum incepe sa rada zgomotos sis a arunce cu conuri dupa mine.

-Piciule?!Chiar vrei sa ti-o iei?Nu ma provoca.

Si,parca,o facea intentionat.Arunca din ce in ce mai tare.

Am pufnit si am alergat spre el.Ascapat conurile jos si a ramas nemiscat siiii…spre norocul lui m-am oprit si eu uimita de fata aia schimbata brusc.Si incepe iar sa radaaaaa….Nu era deajuns!Mai veneau si altii!Si ma bombardau din toate partile.La inceput am crezut ca iar am vreo viziune stupida,darn u simteam nimic sentimental…deci nu avea cum sa fie asta.

-Terminati!le spuneam in zadar.Am inceput sa arunc si eu.Ce autoaparare inteligenta!

Pe langa rasetele lor de copii jucausi,caci daca nu suna asa era vai de ei,s-au auzit altele mai serioase.

-Nu ii luati de aici?Nici nu mai pot vedea!Va rog frumos!

Au inceput sa si tipe,arataniile alea mici! -Bai nemernicilor,v-am spus sa-I luati pe astia de aici caci daca ma mai retin un minut nu respund de faptele mele.Le-am spus amenintandu-I si jurand razbunare prin fraze incoerente,care,prin confuzia si profunzimea virulentei lor salbatice,aminteau de regale Lear.

Tipii aia si-au dat seama ca nu prea aveam chef de joaca.Parca eram bolnava cu nervii…Upsssss!Nu voiam sa para chiara asa.

-Jake!I-ai pe ceilalti si veniti inapoi!Acum!

“Jake?!!”

M-am intors mirata spre pici…Chiar ca semana cu Jake!Eh…sigur era doar un simplu copil din grupul lor…

Unul din acei tipi se indrepta spre mine.Avea un chip cunoscut mie…dar nu chiar…Deabea dup ace a vorbit mi-am dat seama.

-Billy?Tu esti? “Tataie asta e Billy?”

-De cand nu te-am mai vazut,Nic!

-De cateva zile…spuneam fiind auzita doar de mine si stand crispata

-Ma bucur ca te-ai intors!

“Sa ma intorc?De unde?Am plecat undeva sin u stiu eu?Pai…in lumea asta…tot ce e posibil..”Incepeam sa descifrez ceva.Din nou Sherloch in actiune.M-am prefecaut ca reactionez normal si am continuat discutia.

-Ce mai face Jacob?

-Ooo.E la facultate.Cat de greu mi-a fost sa-l lass a plece…

Am ramas stana de piatra…

Am iesit din profunzimea lor,deraiata de pe linia de gandire de un sunet infiorator.

-Ce a fost asta?

In padure se auzeau tipete de femei si copii.

-Sam,ia repede copii!

-Ce s-a intamplat?Nici n-am apucat sa intreb bine caci l-am vazut pe Billy doborat cu tot cu scaun…Voci ritmatice se auzeau din toate directiile.Insa de data asta nu pareau sa se auda doar la mine in minte,ci in simpla realitate.Ceva m-a tras facandu-ma sa ma rotesc 90 de grade.Am cazut jos ametita….Nu se mai auzea nimic.

-Nicole!!Ridicat-te repede de acolo!

-Alice?Ce e cu tine aici?o intrebam amortita.

-Te-am strigat incapatanat-o!Ti-am spus sa nu pleci.Dar s-a activate ceva intre no ice ma bloca sa vin spre tine.

-Fi atenta!

…………………………………………………………………………………………………………………………………….

-Auci!Alice unde esti?….

Ups…Ciudata chestie.Desigur,era doar un vis.Dar oare fusese reala discutia de la scoala?

Stateam si ma gandeam stresata pe ce parte sa descos,sa rasucesc momentul de fata…Dar fara rost.De parca si-ar gasi vreo intrebare dea mea rostul vreodata.Eh,nu…Daaaa si mai era si cucuiul din varful capului.Ce raft dragut atarna deasupra patului mai sa cada!Mda…mai intai faza cu dulapul,acum asta.Si de fapt incidentul cu marea vechitura careia ii era atribuit numele de “dulap” s-a imtamplat acum o saptamana,dar timpul trecea exagerat de repede.

Ziua de azi avea sa fie plina de hmmmm…de cazuri peste cazuri,ba afla ce ai facut pana la urma ieri,afla de fapt ce ai visat si ce nu ai visat caci tu plutesti ca deobicei in necunoscut.Mda…Intr-un cuvant,eram nevoita sa revin din nou la viata aceea in care nu voiam sa ma integrez;eram nevoita sa continui completarea indelungata a propriei carti cu propria poveste de viata…

Imi aminteam perfect ce se intamplase…Sau ce visasem?In orice caz,spre uimirea mea lucrurile erau clare.

Ma rasuceam nervoasa in perna moale simtind doar placerea de a dormi.Atata tot!…Dar telefonul mobil a sunat desigur.Ah,dragutul de el!S-ar putea sa mangaie o leaca peretele…m-am gandit imaginandu-mi carcasa praf,bateria si cartela in bucati pe jos.Oooo da!.Si suna in continuare…Deci trebuia sa raspund.

-Mda…

-Scoala-te ,imbraca-te si coboara jos!

-Aaaa,ce?

-Haide,Nic!Trebuie sa discutam ceva.Avem “consiliu”.

-Tata?…Vai,si mai zici de mine ca sunt lenesa cand tu nici macar nu te chinui sa urici scarile….i-am raspuns acrita inchizandu-I telefonul.

In cele din urma am fost gata.Mai repede ca deobicei.Dupa cum spuneam,aveam chef doar de sforait asa ca voiam sa aflu cat mai repede cu putinta subiectul ala si sa revin la culcus.

…

-Care-i urgenta?

I-am vazut pe amandoi oftand.Bella isi sprijinea capul melancolica intr-o mana in timp ce tata zici ca era la servici!Statea asa doar cand purta uniforma aia ce cantarea o suta de kg.

Da…stiam ca nu era ceva prea inrudit cu fericirea…Asa ca ma-m asezat jos,probabil de lene…Nu din intentia de a nu cadea…Niciodata nu eram surprinsa de noile vesti ele fiind acre cel mai des.

-Deci?

-E vorba de bunica ta,Kath..

-A?

-E grav bonava…E pe moarte.

Am ramas masca…Aveam o bunica?Cel putin….aveam o bunica in viata?De cand asta…Wow…bine ca m-am asezat.

Charl ma privea foarte crispat.Era clara indiferenta mea…Ma rog,chiar nu era indifernta,dar asa parea.

-Deci…?!

-Ce e?Nici nu stiam ca am o bunica!

Atunci a reactionat si Bella.

-Ai febra,sau ce?

In fine…Eram destul de experimentata pentru a sti ce sa fac.Trebuia sa las lucrurile asa ca mai apoi sa le aflu sensul in tacere.Era cel mai bine.

-E totul in regula…Am fost surprinsa doar…Ce vreti?Sa sar in sus de bucurie?

-Toti ne adunam acolo.Tom,Arthur si Maya.

“Si astia cine mai sunt?”

-Ce te uiti iarasi asa?Unchii si matusa ta.

-Desigur!am strigat incercand sa par zglobie siiiii lamurita…Da,lamurita…pfff.

….

-Bun!Faceti-va bagajele!A,si…Bella sa nu speri ca am sa te las sa iti iei la revedere de la Edward si ceilalti…Nici una din voi nu are voie!Dupa incidentul cu magazinul…Droguri,bautura…Nu e nimic bun!

Am ramas in aer…Cu mintea vraiste.

-A???De cand i-au vampirii droguri?i-am susotit Bellei.

Aceasta s-a intors cu o fata afectata si enervate de parca vorbeam basme….bine,erau basme,dar nu si in cazul nostrum.

-Wow!Prea multe filme!Sau visezi….si ai impresia ca nu te-ai trezit.Vai!E grav.Dar ca sa fi linistita.Hello!!!!!!Esti aici!mi-a strigat in ureche.

Cu o expresie inofensiva incercam sa pricep ceva.Vampiri non!Lumea de ieri non!Ce mai urma?…O da!Observasem ca Eva nu era.Nu trebuia sa intreb de ea pentru ca dupa aceea credeau ca am prieteni imaginari.

…Eram constienta ca totul era schimbat.Pentru prima oara stiam ceva!…Nu era normal!Sau…Nu stiu eu si fac parte din doua lumi?Hmmm…

…Dar eram calma.In tot acel timp invatasem sa receptionez in tacere si cu calm toate situatiile.Asa era cel mai bine…

-Ah si sa nu uit!Va veni si Michael cu Alex.

“Alex?O fi acelasi…Bine ar fi…”

-Da!Si ca domnisoara Nicole Swan sa stie!Michael este prietenul nostru de familie!spunea ironic.Draga mea,ti-am spus sa nu dormi peste zece dimineata.

-Si zici ca vine si Alex?a intrebat Bella.

-Da.Nu va-ti mai vazut de cand erati mici.

…..

Mda…Trebuia sa fie o stituatie luata ca “o,vai!Ce e aici!Ce se intampla!”…Mmmm dar nu.Eram doar eu..Mica si inofensiva…HI hi!

Bagajele erau gata aranjate in masina super luxoasa,wow asa peste noapte;noi eram imbarcati la bord siii….dusi am fost.Spre taramuri nebanuite.Ha ha ha!Ma apuc de compus.

Capitolul 20-Incercarea de a cunoaste mai mult

Tot drumul am stat cu capul sprijinit de geamul masinii si desenam diferite forme pe aburii suflati.Muream de plictiseala.Si nici macar nu stiam in ce oras merg.Foarte frustrant!

De fel,imi placea sa stiu absolut totul despre o anumita destinatie in care aveam sa ajung.Asa,ca sa fiu eu sigura pe mine si linistita.Pffff….si tocmai din acest motiv,aveam o dorinta arzatoare de

a afla cat mai repede unde merg!Dar cum sa-I intreb pe astia doi,caci si asa ma cred un pic sarita…

-Aaaaa…Tata?

-Da.

-Cum se numeste orasul,ca tot uit?l-am intrebat incercand sa par foarte confuza in legatura cu denumirea “grea” a orasului;cel putin asa credeam eu ca era:grea.

-Oh,Nic!Ce e cu tine azi?Mergem la marginea New York-ului.In zona caselor,nu in oras.

-Ooo,da…Nu stiu ce a fost in capul meu.

-Daca tu nu sti noi ce sa mai crdem?

“Ce jenant.Cum sa nu sti numele destinatiei cand acela e New York.Wow!New York!”

…………..

Nu apucam sa intram in oras pentru ca acea zona de case era exact la intare.Ce sa spun!Peisajul era mirific!Poate ca suna putin stupid;ce poate fi mirific la o zona obisnuita.

Imi placea atat de ,mult din mai multe motive:

1:Eram satula de Forks!Parca statusem acolo o vesnicie!Este adevarat,uneori timpul trecea enervant de repede dar privindu-l dintr-un alt unghi,parca statea in loc…

2:Acea zona avea un décor aparte.Era o primire calda care ma facea sa ma simt bine si linistita.Nu prea puteam explica ce era…In orice caz,am observat ca toti trei ne-am schimbat starile de spirit de cand am ajuns in acel loc.Asta era bine.

Peste cateva minute a oprit in fata unei case mari,albe cu niste ferestre uriase,minunat impodobita pentru venirea sarbatorilor,caci se apropia Craciunul!Era inconjurata de brazi inalti,ramele geamurilor erau impodobite cu diferite margelute rosii siiiiii…Ohhhh!Aveau si coronite!!!!!!!Adoram coronitele facute manual.Ma simteam ca un copil mic.Eram curioasa cum va fi inauntru!Cu siguranta imaginea va intrece asteptarile.

-Hey!Vin-o si ia-ti bagajele,copilul adormit!Ce ti-ai pus aici pietre de moara?

-Cum?E DOAR O MICA PARTE DIN LUCRURI! Ar trebui sa te bucuri ca nu am adus mai mult avand in vedere perioada indelungata in care ne vom pierde timpul inutil aici.

Charl a lasat capul in jos suparat,iar Bella m-a privit urat.Ce o fi fost in capul meu?Cum am putut vorbi asa?!Situatia asta penibila intrecea limitele!Urma sa cunosc persone necunoscute mie,doar mie!Ce se intampla?”Am ajuns in stadiul de a-mi pune si intrebarea asta in ciuda celor gandite mai devreme.”Eram din nou intr-un vis?Daca da,oh!Vreau sa ma trezesc.Ma fac de ras!Ii fac sa sufere!

…Am oftat si mi-am cerut scuze.

-Aveti dreptate,sunt o idioata.Nu stiu ce e cu mine…Imi pare rau.

…Le-am spus “idioata” intarind de fapt alta idée,total diferita de cea la care se gandeau ei.Ei se gandeau,probabil,ca nu m-am trezit bine sau ce stiu eu ce…Insa eu ma consideram o idioata deoarece nimic nu iesea bine.

-In fine,chiar nu stiu ce e cu tine.Dar,hai sa mergem in casa,bine?mi-a spus tata afectat emotional.

-Ai ceva sa-mi apui?Te comporti ciudat..

-Nu nu…Stai linistita.Nu e una din zilele mele bune,atata tot.

In cele din urma am intrat in casa.Dupa cum spuneam ceea ce am vazut intrecea asteptarile.In timp ce ma holbam in jur niste voci se indreptau spre noi.

-In seara asta cine sta cu ea?Maya,e randul tau parca…

-Da,asa e.Tom,ai cumparat al cince-lea volum din seria aia de carti?E extreme de important.Trebuie sa aflam de ce are nevoie cand face asa in somn.

“Wow,ce organizare!”

-Tom!

-Da,ma scuzati domnule…Nu,nu!Stati linistit se rezolva.Nu e nici o problema.Proiectul cladirii din zona de nord este gata,il mai am pe cel deal doi-lea.Oh,in nici un caz!vorbea un tip,cred ca Tom era,la telefon aranjandusi sacourile intr-un dulap si fiind foarte stresat…Ohhhh,si mai vorbea ca un papagal!”Mai taca-ti fleanaca aia!”

-Buna,ati venit!

Ii priveam cum se imbratiseau…Aveam impresia ca nu ma vedeau,aveam impresia ca nu eram acolo cu ei.Incepeam sa nu le mai aud vocile.Apoi reveneam la normal.

“ Wow!Unde am ajuns?…”Imi era foarte greu sa asimilez cele ce se intamplau.Ce era cu trecerea aceea brusca de la lumea in care nu voiam sa ma integrez in lumea aceasta de om normal.Incepeam sa devin agitata siii Oh nu!Sa am ca un fel de premonitii ale puterii mele….Si cel mai rau:Incepeam sa-mi dau seama de gravitatea situatiei si de anormalitatea ei…

Capitolul 21-I was looking in the past…

“ Fara patetica introducere….,

M-am mutat…Sunt in New York…E un motiv special si sentimental… Mda.Nu am ezitat.Am inceput sec.Ti-am spus direct,scurt si la obiect esentialul…Darrr nu pot sari peste partea aceea…aceea pentru care scriu aceasta scrisoare.Scriu o scrisoare…Imi e frica sa te aud.Nu ma simt in stare sa port o conversatie deschisa. Te-ai schimbat mult in tot acest timp.Este posibil ca si eu sa fi facut asta…In fine.Punctul meu de vedere este urmatorul:Traiesc din amintiri,ceea ce este extrem de dureros…Simt ca am ajuns ceea ce niciodata nu am vrut sa ajung…Ma uit nelinistita in trecut si parca ma hranesc cu clipele frumoase si profunde de care nu voi mai avea parte prea curand;mi-am dat seama cat de greu se trece de la o situatie la alta in ziua de azi,mai ales daca incerci sa oferi finite si puritate situatie negative pentru a fi,mai apoi,notata cu plus….Faci toate astea…si brusc deschizi ochii si vezi

rezultatul unei incercari inutile…Ahhh…Cu frustrare si indignare receptionezi si celalalt rezultat…Iti este scris sa suferi…Iti este scris sa fii martorul faptelor savarsite de ceilalti la care ti cel mai mult pe lumea asta…Curand vei vedea ca imposibilul se intampla.Vei cunoaste unghiurile vietii care ascund portiuni intunecate si interminabile pregatite tie pentru a te ineca in propriul amar…In cateva cuvinte:Te avanti neincetat si neconditional spre portile depresiei care iti va fi ca o sora in urmatoarele clipe… Zilele trecute ma simteam elementul de armonie in crearea propriei proze.Fericirea cu care eram convinsa ca voi strapunge urmatoatrele secunde ale vietii reprezenta idealul;gaseam o rima vioaie fiecarei banalitati din lumea asta…Imbracam fiecare element al naturii cu fire smulse din panza mea tesuta cu matasea fina a inspiratiei…Acum,un singur gand mi-e raza calauzitoare si putere…O mare de indemnuri si oarbe nazuinte ard in mine.Dorinta de revedere si dorinta de a devenii o fiinta introvertita se bat cap in cap. Parca doar stelele imi sunt alaturi in aceste clipe in care am nevoie de tine…de toti cei dragi mie.Flacari de adorare imi ard in ochi ca niste candele de jertfa privind in trecut,spre amintirile care inca ma mai tin vie.Curand ma voi ofili daca voi continua sa traiesc din ele.dar momentan reprezinta sursa mea de fericire. Drept urmare,aceasta este judecata mea.Dupa cum bine vezi ti-am raspuns la mesaj.Pe parcursul citirii acestei scrisori vei intelege de ce nu am raspuns apelurilor tale.Nu jucam intr-o telenovela aici!Este viata reala,doare dar asa este!Aceasta este realitatea…Sper ca se intelege ca nu vreau minciuna… Nu am omis.pur si simplu mi-am interzis mie personal sa i-au legatura cu tine.Tata este foarte dezamagit…Eu mai am putin si explodez…Sora mea se comporta tare ciudat.Imi povesteste o latura a ta pe careee…nu am cunoscut-o,dar inima mea ma asigura ca ii pot intelege sensul povestii sale daca stau si cuget cu atentie.Am facut cu desavarsire acest lucru.Am inlaturat toate celelalte ganduri si am cugetat in aflarea tainelor povestii spuse de Nic.Spunea lucruri foarte deosebite si totodata neintelese de mintea mea zapacita…Dar un beculet palpaia.Ma anunta ca nu chiar totul reprezinta un mister.Imi dadea un impuls arzator spre a descoperi,cu atentie,adevarul…Sti bine ca ea nu ma minte niciodata.Intotdeauna ne spunem totul…Si am aflat ca …..ahh nu-mi gasesc cuvintele…Am aflat ca te-am mai cunoscut odata.Erai altcineva,dar exista si o oarecare asemnare intre tu-cel din trecut si tu-cel de acum.Deloc complicat…Prefer sa aprofundez sensul asemanator unui calcul matematic,exact in aceasta situatie…Nu esti intocmai tu!Te poti schimba..Si stiu ca nu vrei sa ma dezamagesti…Stiu ca nu vrei sa ma faci sa regret tot ceea ce s-a infiripat intre noi in acest rastimp…Am o presimtire sumbra,intunecata si lipsita de orice sinonim al cuvantului “fericire”.De aceea te rog sa nu tratezi cu indiferenta cuvintele mele,intotdeauna sincere…Daca-i face asta ai profita de mine si incetul cu incetul filozoful din tine-care sper ca nu se va arata-ma va preschimba in ceva fals….Nu vreau asta…Vreau fericire alaturi de cel real din tine… Acestea imi sunt cuvintele….Convenabil ar fi sa…luam o mica pauza nu chiar in sensul serios al cuvantului…Sa lasam ca remedierea situatiei sa vina de la sine din moment ce vedem ca nu putem face nimic deocamdata.Intentia mea nu este aceea de a a trata cu indiferenta situatia…Sper ca ma intelegi…Sper ca nu te-ai schimbat atat de mult incat nu ai mai reusi sa o faci… Bella.” “Cu cat resentiment am scris acele cuvinte.Eram indurerata si acoperita de rani care speram eu ca se vor inchide intr-un final apropiat…”

Am decis sa alung orice gand negative din mintea mea presata de diferite simtiri.Era bine ca Nic nu patise nimic…O intamplare foarte ciudata…Spre uimirea mea,nu a vrut sa o controleze doctorul…Parea foarte speriata…Nu puteam accepta o forma de nesiguranta din partea ei, indiferent sub ce forma mi s-ar fi revelat…Oricat de puternica parea,era nesigura in cea mai mare parte a timpului…Amandoua eram una si aceeasi persoana.Dispuneam de aceleasi sentimente in anumite circumstante,de acelasi stil de gandire si de multe alte lucruri pe care le concepeam la fel,amandoua. – Hei,Bells!Discutam?

Capitolul 22-Oaspeti…oaspeti permanenti

Ce altceva suntem noi decat umbre ale pietrelor din care candva ne-am intrupat? Alergam dupa straluciri fantastice in cautarea unei fericiri imaginate de stramosii nostrii candva… doar marionete, nu ne dam seama ca fericirea este insasi viata. Suntem biete musculite ce ne lovim de becul viselor noastre de zii cu zii. Ne ardem incet aripioarele si continuam sa ne lovim de valuri de lumina ireale, de parca durerea ne-ar confirma existenta.Refuz sa mai prind suferinta in dinti si sa-i simt gustul orb de manie sufocanta. Doar cuvinte… ce le astern pe o foaie de hartie daruita vantului si zarilor de mult. Caut nadirul si ma imaginez un martir al lumii mele. Imi doresc sa-mi umplu ochii cu razele zenitului… din cand in cand… doar pentru a uita ca nadirul nu am sa-l gasesc niciodata. Sunt un val de viata pierduta ce alearga dupa o himera… ca voi toti de altfel… sunt fum. Nu mai sunt. Nu au existat ganduri ale mele, doar ganduri ale voastre; si eu am devenit voi, precum voi erati dintotdeauna eu. Doresc sa fi putut alege; sa fi putut dormi; sa fi putut visa-uita.

………………………………………………………………………………………..

Ah…cat de incrucisate imi sunt gandurile.Incerc din rasputeri sa ma asigur ca sunt aici…prezenta…Dar oricat as incerca ma abat spre adanci abisuri ale singuratatii interioare.Dar de ce singuratate?Caci intotdeauna cei din jurul meu s-au chinuit sa ma faca sa le simt compania.De fapt…intotdeauna s-au chinuit sa ma faca sa simt cat mai adanc fericirea care,cel mai des,era singura absenta in sufletul meu.Deznadejdea,amaraciunea,suferinta…intotdeauna se gaseau acolo,fiecare dominand permanent un loc al inimii mele.

…Stateam ghemuita in pat cu asternuturile incolacite in jurul trupului meu fierbinte si uscat dupa atata plans.Lacrimile imi cadeau puternic inmuind fetele de perna…Aveam ochii rosii,atat de rosii incat nici nu ii mai puteam tine deschisi.Durerea apasatoare din sufletul ma facea sa ma simt o intrusa in acea lume lipsita de sensuri…Cel putin lipsita de sensuri convenabile gandirii mele ineficiente si greoaie ca cea a unui batran ce cunostea colturile adanci si adesea depresive ale vietii.

Explicarea indelungata si inutila a vagilor mele accese de furie sau a nemarginitelor intinderi de suferinta nu isi gasea rostul…

Era dimineata…Ah,deja dimineata.Nici nu stiam cat de mult am dormit,dar dupa starea de somnolenta adanca ce ma molesea, cu siguranta nu prea mult.Razele soarelui,ca niste lanci inrosite dupa o lupta grea,se iveau de sub norii desi ai noptii luminandu-mi fata si alinand,oarecum,santurile sapate de lacrimile gerele varsate cu amaraciune.Eram in aer…Pur si simplu pluteam.Eram atat de mofluza in acel moment!De data asta,insa,aveam motive intemeiate…Inca ma mai gandeam la discutia cu Bella care din pacate luase o intosatura inevitabil de proasta si negativa,asata doar datorita impulsivitatii mele ascunse.Probabil ca acela era motivul pentru care am plans o noapte intreaga.

Cu mintea zdruncinata de o migrena groaznica,mi-am tarait picioarele lenese care,parca,nu mai raspundeau comenzilor mele reflexive,pana la baie.Am lasat apa rece sa-mi curga in palme pentru a-mi mai raci temperatura,apoi mi-am deschis palmele si mi le-am lipit de obrajii fierbinti.Era putin mai bine.Intr-un final am reusit sa ma SI imbrac.Oh,acea ‘activitate” reprezentase un moment foarte dificil pentru mine tinand cont de “perioada de gratie” in care ma aflam.

-Charlie!Au venit baietii!striga disperata o voce subtire-cred ca era matusa Maya…

-…Oh,deja?Eu…eu inca sunt in pijamale ce naiba!riposta vocea groasa a lui Tom.

-Stai linistit!Doar sunt ca si din familia noastra.Nu te mai agita atata!il linistea tata.

-…Surprizaaaaaa!!!!A venit si Billy impreuna cu Jake!Ce zici? -Cum?!Ei…a-ici?

Incredibil de uimita am repetat,in gand,eceleasi cuvinte ca si Charl. “La naiba!Ce cauta Billy si Jake aici?”….Mmmm bine.Trebuia sa recunosc…Ma frustra foarte mult faptul ca toti stiau de ce venisera acolo,se cunosteau reciproc extrem de bine…Doar eu:o ametita si introvertit-mai mult ca deobicei-fata rebela(se presupunea deregula).

M-am repezit agitata spre geam cu scopul de a intelege mai devreme decat trebuia sensul situatiei;nu de alta dar nimanui nu ii convenea sa arat toate fetele impulsivitatii mele dobandite ciudat de repede.

L-am observat cu usurinta pe Jake!Ma bucura si ma linistea prezenta lui…Mai apoi,am observat uimita un schimb de priviri cu un baiat…..A,era Alex!! ”Da!Cel de la scoala!”ma gandeam indiferenta.Imi aminteam momentul dinainte de plecare,in care ma gandeam daca aceasta persoana va avea sa fie chiar el!Imediat inima a inceput sa-mi bata cu repeziciune….Eram agitata si nu mai aveam stare.Mai era si temperature in uriasa crestere!Ohh…

-Buna dimineata!a strigat Maya deschizand usa brusc.

-Neata!am spus incet si speriat.

-Oooo,haide haide jos!imi spunea luandu-ma de mana cu o expresie ciudata-asemanatoare cu cea a lui Alice-de parca planuia ceva.

…………………………………………………………………………………………

-Michael!Ce mai faci viteazule!intreba ea relaxata in timp ce eu ma holbam uimita la adresa lucrurilor bizare.

-Hei,dobitocule!Uite-te pe unde mergi!striga Alex,nervos.

“Ce dragut..”

Toata lumea s-a holbat uimita-o mare parte,indignata-o parte mai mica,la el.Mai apoi:

-Oh,frumuselule!Ce baiat te-ai facut!Frumos pe zi ce trece!

“Mda…O aprob aici.”

Si deodata toti au inceput sa sara in sus gen: “Hei,amice..”.Un exemlu smuls de la tata.Wow.Exagerau.Nu imi mai placea asa de mult acea companie. “Si ce daca e gelozie?” ii reprosam mofturoasa sarcasmului din mine.

Dupa ce a dat mana cu toata lumea,foarte fitos,a ajuns in dreptul meu si m-a privit lung si patrunzator,mai apoi de sus pana jos….Initial am avut intentia sa-I adresez un “buna” vessel si dragut,dar s-a terminat in: -Buna!>>unul acrit si tupeist.

A strambat din nas si a pufnit nervos,iar eu impinsa de placerea de al tachina in continuu,am fugit cu INDIFERENTA spre Jake si l-am sarutat pe obraz.

-Ce mai faci,Nic?imi spunea el rosu tot.

Rezultatul a fost in favoarea mea…Micutul-mare perfect,a ramas cu buza umflata.Ha!

Capitolul 23-Imi iubesc doar tigara!

-Pfff…Si ce naiba cautam noi acolo?Adicaaaaaa….ce treaba avem noi cu femeia aia?imi intrebam supusul tata,foarte oripilat de situatia ce avea sa urmeze.

Supus pentru ca intotdeauna imi accepta comportamentul nefiresc>>Pentru el nefiresc!!…Simplu…Injuraturi,batai…Eh,ce sa mai…Rezista si asta era cel mai important lucru.In favoarea mea!…

-Hei!Keth este mama prietenului nostru,fratelui nostru.Este un lucru absolut firesc sa mergem acolo.Se afla intr-o stare foarte delicat si are nevoie de multa veselie…

-Are pe naiba plus ca……

-Oooo siii…Nu are nevoie de o companie “odioasa” si lipsita de respect sau de personae carora le pot fi atribuite cu usurinta aceste insusiri!imi reprosa nervos si dezamagit.

-Ma lasi…

-Si cu asta am terminat!

Am ridicat o spranceana si l-am aprobat cu un gest ingamfat.

Companie “odioasa”.Auzi! Sa ma scuteasca de morala asta ieftina si de doi bani.Cate lucruri ,intr-adevar odioase de data asta,mai trebuie sa fac pentru ai demonstra ca sunt independent?! Ca vreau nenorocita aia de libertate! Si mai ales…

-Ce ai?De ce te’ai blocat asa?ma intreba smulgandu-ma din valul de ganduri,acest lucru facandu-ma sa ma pierd cu firea (nu ca era ceva nou) si sa rostesc cu voce tare continuarea acelui gand…

-…Si mai ales sa ma lase sa simt ca nu sunt cineva de ultima speta! Am strigat incercand sa imi mai calmez cat de cat acele accese de furie tipice…Noroc ca nu spusesem intocmai ceea ce gandeam…”Ha! Nimeni niciodata nu va putea sa imi stie gandurile!Mai ales acel gand…”imi spuneam…mandru?Nu chiar…De fapt,aveam o a naibii soarta,in asa fel incat sa ma simt chiar de ultima speta!Si INGENIOS de singur…

Siii…gata…

Nu avea rost sa mai descos si sa rasucesc pe toate partile gandurile alea…Caci aveam sa explodez…din nou…Si cel mi rau,explozia se va repeta de nenumarate ori inauntrul meu sobru…

…Am iesit afara trantind usa dupa mine sub privirile triste ale tatei.POate ca nu era cazul sa-l supar chiar asa,dar parca uneori aveam o pompa implantata in minte ce ma facea sa inhalez doar prostia…Aia mare!

In fine.M-am asezat pe marginea bordurii si mi-am aprins o tigara.Aveam nevoie…Nu fumam in fata lu’ tata.Nu ca nu stia,doar ca nah…ce sa-i faci.Imi pregateam mintea…O faceam sa se acomodeze cu viitoarea situatie de pe-acum.Trebuia sa o am sanatoasa si la locul ei!

Ma gandeam…Parca Charlie avea doua fete.Nu le mai vazusem de multa vreme;si nici pe el.De obicei era un tip detreaba…Imi amintesc cum ma lua cu el la pescuit cand aveam vreo 8 ani.Iar eu eram al naibii de entuziasmat…Dar despre fete nu imi mai prea aduc aminte nimic.Stiu doar ca semanau foarte mult si ca ne intelegeam bine…Dar ummmm. “O sa fie plictisitorrrrrrrr!”

Ei bine…Nu stiu ce era in mintea mea cand m-am gandit ca as putea sa stau linistit acolo,sa-mi fumez tigara si sa gandesc…Ca si-a facut intrarea tornada de tata: – Gata!Eu mi-am impachetat tot.Dute dupa bagaje si vino la masina.

-Wai,sa fiu eu!Ce-i cu atatea bagaje?

-Dute odata!!!

Inca simteam nevoia sa il fac sa se simta vinovat ca ma ia de acolo…Ihhh.Devenea din ce in ce mai enervanta situatia.Uitasem ca aveam planuit ca in acel weekend sa merg cu gasca la munte.Hmmm….Normal era vorba despre o tabara idioata ca si profa de istorie!Vaca naibii se considera sexy,vezi Doamne nou venita in scoala ca profesoara.Si cel mai jegos lucru:se holba la mine inca din prima ei zi acolo.Pffff…asta da lucru jegos,dar si-un al naibii noroc.In viata mea n-am suportat istoria!Dar in situatia de fata scoteam cu usurinta note mari…

……………………………………………………………………………………………

Ups! I-am spus ca am bagajele gata facute ca sa-l linistesc doar.Trebuia sa ma grabesc sa le mai SI fac! “Si am o lene in mine!”

Mi-am pus la nimereala cateva bluze si alte chestii de imbracat,la repezeala,asa ca sa pot sta mai mult la CD-uri.Niciodata nu mi-am pierdut timpul cu alegerea prudenta a hainelor,pentru ca intotdeauna aratam bine.In schimb cand era vorba de muzica,se schimba treaba.Mi-am umplut geanta si am taiat-o la masina….

-Auzi?

-Da,din 1970!mi-a raspuns enervat de tonul meu imbibat cu tupeu cat incape.

-OK.Fiecare merge cu masina sa,da?

-Mmmm…Nu!Nu se merita..

-Ce?Cred ca glumesti!am ripostat foarte afectat.

-Nu se merita sa consumam atata motorina.

Ha!Ce scuza banala!Imi puteam da seama din prima ca ma ia la misto.Cum adica…Doar era inginer sef!Drept cine ma ia?Are un salariu atat de “mic” incat nu mai stie ce sa faca cu el..Si eu chiar voiam sa-l ajut caut cu orice prêt sa-i i-au aceasta povara greaaa.Mmmm,nu i-au pe ascuns.Primesc…

….Asa sii…in orice caz la masina mea nu renunt!Ce naiba are de nu vrea sa mergem fiecare cu a lui?!Pfff…Eu unul nu merg cu rabla aia! Mercedesul ala din ’80…Parca il aud: “E o chestie legata de familie…Vechimea..Nu ma astept sa intelegi asta oricum..” Nu,nu!Nu are sanse…

Am scormonit prin buzunare dupa chei siiii…”Nu se poate!”

-Da-mi-le!!!Acum!am spus incet dar pe un ton nervos.

-Ce?

Ahhhh cu cata indiferenta ma trata!Daca nu era taicameu il jumuleam de viu!

-Uite-te odata la mine si dami naibii cheile alea blestemate!

-Am spus NU!Si invata sa cobori tonul.Nu ajungi nicaieri in felul asta.Daca te tii una si buna agatat de propriul principiu de a fi un “tip rebel”-spunea dezgustat acele cuvinte-nu o sa repari ce ai facut!

…Stia cu ce ma poate atinge!Cunostea arma impotriva mea.”Observ,tati drag,ca-ti place sa alungi orice forma de liniste si libertate din mine.” Ma gandeam in timp ce-l priveam infiorator de adanc si plin de ura.Prin ochii mei negrii si patrunzatori eliberam furia si lasam trasnetele sa cada si sa distruga tot!Simteam ca as putea ucide in acel moment si pentru a nu avea un effect nedorit,i-am tras un picior tomberonului provocand un zgomot sacaitor.

-Se vede ca ne uram!i-am spus cu un ranjet dracesc si rautacios in timp ce ma urcam in blestemata LUI masina.

Partea a2a

Drumul a fost lung si n-am facut nimic altceva decat sa ascult muzica la maxim cu castile infipte in urechi izolandu-ma total de lume.L-am vazut de cateva ori pe tata ca incearca sa spuna ceva,dar l-am facut sa inteleaga cu toata placerea ca nu vreau sa-l aud.Nimic interesant de-a lungul deplasarii inutile…

Intr-un sfarsit am ajuns la destinatie…Era o casa mare,alba si impodobita tipic Craciunului pe care eu nu il prea agream.Era frumoasa,darn u se compara cu dita mai viloiul meu de acasa din LA.Mi-am oprit mp4-ul si mi-am scos castile scuturandu-mi capul care imi vajaia de la atata “adrenalina interioara”.Cand am deschis porbagajul sa-mi i-au geanta am auzit un motor enervant de masina…Era o camioneta veche din cate puteam vedea la ora aia.Marca nu o distingeam…Eram pe alta planeta…Obosit ca naiba!

Mai sa fie…Au coborat doi tipi.Unul in scaun cu rotile si un baiat,mai degraba pusti bine facut trebuia sa recunosc.Parea de treaba…Probabil ca nu voi fi chair asa de…izolat…Gahhh,dar a avut grija sa-mi alunge vaga intentie de pace,rar intalnita la mine.M-a privit cu scarba si gelozie…Gelozie?

Mi-am pus geanta pe un umar si am urcat scarile injurand…Cand ala se mai si baga in mine!Sa-I rup capul si nu alta!

-Hei,dobitocule!Uite-te pe unde mergi!

“Ce face?Rade?Ii crap eu capul ala ca un graunte de usturoi!”ma gandeam,din ce in ce mai oripilat de situatie.

Bun…Am vazut un dita mai omu’,un tip mai mic care imi ajungea pana la umar,o fata cu parul castaniu si lung-probabil una din fete,o dementa de femeie care il primea atat de cald-imi vine sa vomit-pe tata,pe Charlie(neschimbat) si o fata…care semana cu cealalta..Deci le depistasem pe surori…Ultima era frumoasa..Al naibii de frumoasa….Dar nu!

Am dat mana cu fiecare ignorandu-le fetele atinse de replica data boului aluia si am ajuns in dreptu ei.Cine se credea?Cam…cammm…fitoasa-ca san u zic altceva mai vulgar,nu de alta dar chiar era draguta-fitoasa si ciudata…Se vedea ca sufera.Am privit-o inexpresiv,probabil ca ea ii putea da un sens expresiei mele,si pana la urma am primit un salut dee…

-Buna.imi spunea Alba-Ca-Zapada cu o voce de iti venea sa fugi;si apoi o vad cum fuge spre Romeo al ei…Ce naiba?Aia doi impreuna?Da’ de ce ma mir?!

Capitolul 24-Cool or bad? I think that both…

-Ok…Darrr..Care este parerea ta despre el?o intrebam pe Bella rosie la fata…

Ciudat.La presupusa prima vedere,il simpatizam;mai apoi,cand eram fata in fata,ma macina un sentiment de ura imposibil de suportat incat imi venea sa il plesnesc peste fata;iar in cele din urma>>adica in acest prezent plin de tensiune>>imi intrebam sora care intotdeauna era dispusa sa ma asculte,ce parere are despre el.Era o intrebare plina spernate stupide.

-Hmm…Dupa mine este idealul baiatului cool si rebel.Pare de treaba…

Am inghitit in sec.Mda,intr-un fel auzisem exact ce am vrut,ceva ce intarea sentimentul de simpatie la adresa lui.Dar totusi…Pfff.Cat de enervant!Dispuneam de doua stari total diferite! Prima se intitula “Dragut mai este tipul asta!” si a doua “Ahh…am sa-I crap capul!”

-A,serios?Mie chiar nu mi se pare…ii spuneam mintindu-ma de fapt pe mine insami.

Hei! De cand devenise surioara mea o persoana a carei ganduri erau prinse in planificarea absurda-in ochii mei-a unei presupuse relatii…”Oh,Doamne! Asta nu!O vreau inapoi pe Bells cea veche!” ma gandeam ofticata.

-Bine…mi-a raspuns cu un zambet ala’Alice.

-Bella?! De ce te uiti asa?

-Cum ma uit?

Dupa un minut de silent am scos un amarat de:

-Ohhh…

Doar atat.Pentru ca in mintea mea chinuita de doua mari si diferite sentimente ce se bateau cap in cap,avea loc o ora de concentrare maxima.Mai multe explicatii?Nici o sansa…

In cele din urma Bella a iesit din camera,iar eu m-am intins relaxata pe pat cand un gand mi-a trecut ca o sageata ascutita prin minte.

-Mama!! O Doamne!Am uitat de mama!strigam disperata.

Gahhh…Si asa era.De cand nu mai vorbisem cu ea! Adica…buei!E mama!

Am sarit dupa telefon si am trecut ca fulgerul de repede prin sutele de contacte ce se aflau in agenda.

…

-Alo,mami?am spus incet si emotionata-asta datorita perioadei exagerat de lungi in care nu o mai auzisem.

“Oh,oare cum va reactiona?”

-Scumpo!Nicole!Ce mai faci,draga mea?

-Bine,mami!Te rog sa ma scuzi…Nu te-am mai sunat de atata timp!

Era cazul sa inventez vreo scuza care cu siguranta va capata un sens stupid si deloc credibil? Hmmm..Nu prea cred.

-Oh,ce tot vorbesti acolo?Nu am vorbit de ieri!

-A?

“De ieri?’ma gandeam complet naucita. “Ia te uita! Inca un lucru de care nu stiam…Eh,dar ce proasta sunt!Aici nimic nu e de mirare” imi spuneam incercand sa ma linistesc si sa dau un sens cat mai normal convorbirii mele cu mama.

-Mai esti?

-Da.Tu ce mai faci?

-Bine,chiar foarte bine…Exceptand faptul ca imi este asa dor de voi!De amandoua!Apropo,Bella ce face?

-E bine.

-Ma bucur.

-Si noua ne e dor de tine!

-Dragele mele!Lasa ca o sa ne revedem curand…imi spunea cu o vaga forma de retinere.Asa siii…Cum va simtiti acolo?

-Oooo super!Toata lumea e atat de prietenoasa! Mai ales noii veniti! Ii spuneam sarcastica.

-Hmmm…Cunosc eu tonul ala…Ia spune-mi! Ce s-a intamplat? Cine e pe acolo?

-Cine sa fie?o intrebam incercand sa fac vocea sa imi para indiferenta.Ce bine ca nu era acolo,langa mine!

-Ei,bine,lasa!Daca nu vrei sa imi spui…

-Nu,nu vreau! am chicotit.

….

Intr-un final conversatia s-a sfarsit.Vorbisem cu ea mai mult de o ora.Subiectul? Toate prostiile posibile!

(Alex p.d.v)

“Ei,da! Oare exista o camera mai mica decat asta? Ce camera! Mai bine spus odaie!” ma gandeam de-a dreptul ametit-in sesnul rau-de atmosfera aia tipica unui spital si mai ales de “mediul ostil” in care urma sa-mi petrec urmatoarele clipe,saptamani…Ah,pretioase clipe! Dar,ca naiba de prostesc,pretioasele clipe o sa-mi murdareasca reputatia.

…

-Ce faci? Ti-ai despachetat?ma intreba supusul tatic>> “Hehe.Asa am sa-i spun de acum in colo.”

-Mnu…Am o intrebare:Aici exista dulapuri?

-E chiar in fata ta!mi-a raspuns nervos dandu-si ochii peste cap.

-Glumesti? Asta e dulap?

-Pai poti lasa in geamantan hainele daca nu iti place.spunea revenind foarte direct la tonul acela indifferent care pur si simplu ma seca.

Al naibii de nervos am trantit geamantanele si am deschis asa zisele usi ale dulapului,incepand sa-mi arunc cu nepasare hainele.

Fara sa fi observat-pentru ca eram orb si surd de furie-tata iesise din camera,dar-ceva tipic lui- a lasat usa deschisa.

Mi-am trecut mana prin par foarte frustrat si am privit in jurul meu…Cand am vazut-o pe Bella cum privea in camera…Credea ca nu o vad,din cauza intunericului.Probabil ca auzise zgomotul facut de geamantane.

-Care-i treaba,Bella Belisima?am intrebat-o cu un ranjet larg,facand pe semecherul deoarece stiam ca ea e fata cuminte si voiam sa-i vad reactia reflexiva in urma acestui gest.

Fata ei mica,in forma de inima s-a crispat instantaneu: -Aaaaa…Euuu…Nimic! Am auzit ceva,un zgomot…Aaaa…Plec acuma..mai bine…a spus incet ultimele cuvinte crezand ca n-o aud.

-Hei,stai linistita!

M-am indreptat spre pragul usii si m-am sprijinit de margine,in timp ce pe fata mi se afisa zambetul ala pe care altii il numeau “Sexy,de nerezistat”.O priveam adanc…Nu,nimic pasional.Cum spuneam,ii urmaream reactia. Fata se innrosea din ce in ce mai tare lasand capul in jos in timp ce ridica rar si brusc privirea spre mine. “Hi hi!”

Pana la urma a “scapat” datorita telefonului meu care suna ca naiba! “Ah trebuie sa schimb melodia asta veche.Suna ca naiba!”

-Mdea…am raspuns ca un snob ce eram.

-Ce faci frate?!Superi fata aia draguta?Nu vezi ce usor se intimideaza?

Am ramas vraiste:

-Henry,boule,tu esti?

-Nu ca sor’mea.

-Waiii..

Am spus uimit si am fugit la geam.

-Mi-ai adus masina!!!!Iubiat mea masinuta.

-He he!Frate!Hai pana jos!

…

-Bah,m-ai salvat!i-am spus bucuros in timp ce il loveam prieteneste peste spate.

-Pai da’ nu?

-Nu stiu cum am putut rezista in vechitura aia a lu’ taicameu!

S-a intors privind in jur dupa “delicatul obiect ce era cu grija descris ca fiind vechime pura”…Bleah…

-Aaa.Mercedesu’!exclama razand.

-Hai inauntru!

-Nu pot frate.Merg la un party…

-Aha…ma gandeam plin de dorinta de a-l insoti-intr-un mod non~gay-acolo unde mergea.

“Ahhh…Sa merg si sa daram clubul ala!”

-Dar inainte sa pleci,zi-mi si mie cum ai facut rost de chei? -Wai,le-am gasit intr-un tomberon cazut in mijlocul drmului! -Probabil i-au cazut!gandeam cu voce tare in timp ce radeam smechereste.

Pana la urma a plecat,iar eu am urcat scarile inapoi in casa in care aveau sa fie impartite cartile de joc…Ma gandeam la asta cu un gand de razbunare.Tipul Jacob…Siii…atat! Cred…

(Nicole p.d.v)

Am iesit din camera cand dau deee…:

-Hmmm!Salut!i-am spus tipului plina de un tupeu ce se zbatea sa iasa in intregime afara,chiar in acel moment.

Spre uimirea mea,mi-a zambit…dulce si normal.

Ma simteam jalnic.Am lasat capul in jos si am cautat un drmulet innegrit de propria mea prostie,printre el si peretele.

-Gata? Ti-au trecut fitele?ma intreba ironic.

“Dar sigur ca da!Un astfel de specimen ca el nu poate pastra armonia si pacea.”

-Ehhh…Acuma’ si tu! Mai am si eu momentele mele…i-am spus SI MAI ironica,zambind si fara sa vreau apropiindu-ma prea mult de el.Atunci am trecut amandoi la o expresie serioasa,iar eu am facut un pas inapoi rosie toata.

Nu mai puteam sa mint…Ma atragea…Asa cum o facea si Jake odata;poate si mai mult…

… Darrr…Era un baiat cool sau un baiat rau? Probabil amandoua.

Capitolul 25- Imi plac ornamentele,dar nici chiar asa…

Un loc bun pentru tine? Hm…Ah! La ghilotina !!!!!” ma gandeam total exasperata…Indignata…Maltratata….Ughhhh!!!! Simteam ca fierb in suc propriu! De ce? Pai stateam atarnata de balustrada, cu un picior prins in in marginea scarilor, o mana bagata printre spiralele inflorate si decoratunile de Craciun…..Biata mea manuta!!! Se chinuia sa scoata piciorul drept –probabil fratesau’ de era atat de disponibila- din incurcatura aia care ma lasa fara vlaga….

Da! Deci idiotul planuise asta…Ca la carte! Un rucsac in capatul de sus al scarilor, pentru ami impleti picioarele in bretele lui, pasta de dinti pe mocheta intinsa pe scari siiii…Iata-ma! Atarn ca un glob pe creanga de sus a bradului.

Incomoditate? Ha! Era putin spus. Simteam ca imi vor plesni muschii! Plus nervii care,probabil, cantareau 10 tone…Sa fac atac cerebral si nu alta! Si daca faceam…Poate era mai bine…Macar ma avea pe constiinta…Sauuuu….”Daca te vrea moarta?!” intreba subconstientul meu micut si agitat…M-am crispat..Zici ca eram la gradinita.Pai poate ca da.Daca cineva era de fata in acele clipe, credea ca a ajuns inapoi in 2003, si ca se afla pe platoul de filmare al filmului “Singur acasa”.Ufff…Ce farsa! Nu mai stiam cum sa-l caracterizez pe Alex asta..Bleah, bleah, bleah! E smecher, vezi Doamne…Manipulator…Hmmm…”Si mai nou isi poate face,cu mana sa, transplant de creier la minut.” Gandeam gesticuland cu un deget amortit prin aer…Ce alta explicatie putea sa existe? Din moment ce odata era un tip provocator, odata irascibil pana in panzele albe, apoi asta! Minte de copil…Farse…Pasta de dinti pe mocheta…Mmmmm nu…Nu exista alta explicatie.

- -Ce faci, scumpete? Ai amortit?ma intreba cu un ranjet malefic, sprijinindu-se intr-un cot, foarte relaxat, de balustrada.

- -Oh,da,scumpule! Nu mai pot de atata bine! i-am raspuns sarcastica, pe un ton plin de nervi..Mai degraba suna a fornait.

- -Aaaaa,pai…In cazul asta, nu iti voi intrerupe “siesta”.

- -Ce faci,pleci?

- -Stai chiar bine acolo…

- -Treci inapoi, maimutoiule! Ah, am sa te omor cu mana mea! Nu sti de ce sunt in stare!

Daca il enervez,pleaca..Asta e clar.Si raman cocotata aici…Daca il ignor, pleaca…Si raman cocotata aici!!!!!! La naiba cu judecata asta de doi bani! “Gandeste, creieras! Si nasu’ subconstient poate interveni! Orcine! Cineva? Oh, si ceilalti sunt pe terasa…Darrr…Bella e la ea in camera!” Am gandit cu un “Voila” prin minte.

L-am vazut cum revine in pozitia initiala, plus o expresie total indiferenta…Se uita fix la mine…

- -Ce vrei?

- -Pai, initial voiam sa te scot de acolo darrr…

- -Darrr….Nu ai chef, stiam! I-am raspuns razand apatica.

- -…Darrr…Nu cred ca stiu cum….a spus spre propria-mi ingrozire, cu niste ochi fixasti pe legaturile instalatiilor.Vai! Deabea atunci realizam ca doar el ma putea scoate de acolo. Trebuia sa fie cineva puternic…Ce putea face Bella? Sa fim seriosi….Doar el ramanea…Mai aveam o singura sansa…Nu imi placea, chiar deloc, ceea ce urma sa fac,dar aveam de ales?

- -Bine, sarlatan profitor ce esti! I m i c e r s c u z e …..am spus silabisit.

A avut un moment de uimire ce necesita timp…Mult timp pierdut…Iar eu simteam ca ma rup in doua….Momentul acela de uimire stupida, a fost terminat cu un ranjet ambitios. “Profitor de grupa mare!”

- -OK, Nicoleta!

Am adoptat o mimica potrivita pentru un verbal si exasperat “Ceeeee?”

- -Ceeee? ei,bine, subconstientul nu poate sa ramana cu gura inchisa inauntru….Ceee?!!! Ma crezi catelus de companie? Nicole! Dobitoc retardat ce esti! Sau Nic…am spus mandra.

- -Auci! A sarit el ca ars, vezi Doamne, afectat….N i c..Esti cam impulsiva…mi-a spus gesticuland prosteste, si intorcandu-se DIN NOU cu spatele gata sa plece.

Imi venea sa plang….Eram ca un copil de 3 ani “We we we….Vreau acadeaua aia rosieee!!!!!” Ca o rasfata mica…

- -Nuuuuu, te rog nu ma lasa aici! Nu mai pot!striga disperarea in locul meu.

- -Vad…Ha! Tu ai inceput prima!…Ce te-o fi apucat sa-I zici lu’ taicameu ca am plecat aseara pe ascuns de acasa? Si,mai ales, ca am fost in CarthMoon?SI MAI ALES..Sa vi cu el acolo?!

CarthMoon…Un club de noapte fitos, pentru snobi, asa ca el…Chiar voisem sa-l parasc deoarece ma scotea pur si simplu din sarite….Dar situatia a luat o intorsatura total neasteptata…Michael, plin de nervi, ma rugase cu disperare sa ma duc cu el pentru a-i

arata unde e CarthMoon…Parca il aud: “- Of, sigur e un bar afumat, dezmat total pe acolo…Imbatat…Bautura..Miros de fum in haine! Ma scoate din sarite!” Mi-am adus aminte cu o

oarecare urma de amuzament, vorbele incoerente cu care imi vorbea, adresandu-se indirect papitoiului de fisu’…Mda…Canapele tapitate in piele…Pereti si un tavan stralucitor de un gri metalizat, mese joase dintr-un lemn fin de o culoare neagra ce forma un contrast tipic “petrecerilor de noapte” un fel “sexy”cu culoarea rosie a canapelelor….La o masa un grup de tipi morti de beti printre care si specimenul Alex cu o gagica blonda pe picior…Si el era cnoca de beat…Dar se tinea pe linie dreapta cand mergea…Hmm…Probabil consumul excesiv de alcool ii intrase in reflex.Plus ca….

- -Te dau jos de acolo…M-am hotarat…Am sa te torturez incet,ai sa cazi treptat….Ai saaaa…..vezi tu. Dar inainte de asta, vreau sa ascult niste scuze complete…

Am meditate nedumerita:

- -Ce scuze complete?

- -Hai, ca sti!ma impulsiona razand amuzat.

- -Uffff…Bine! Scuze pentru faza de azi noapte scuze pentru parare scuze pentru ton!am spus repede,fara aer…Intentia imi era, deodata, sa scap de acolo…Doar atat.

- -Asa, scumpa!imi spunea pitigaiat indreptandu-se spre mine fericit.

- -Hmmmm…

- -Ce e?

- -Vreau si un pupic.Aici, pe obraz…ma lamurea intorcandu-si obrazul spre fata mea.

Ca un reflex absolut normal, m-am tras in spate scotand un tipat inabusit de antipatie…Dar daca ma trageam, instalatia se rupea siiii…Poc! Printre scari!

- -Hi hi…Nu prea ai de ales.In caz ca vrei sa te duci pe colo sa’ pe spateeeee, te duci in jos! Adica, poc! Acuma’ cum vrei tu! Dar eu te sfatuiesc sa alegi prima varianta.Dai pupicu’ si ai scapat.

Scrasnind din dinti, am strans ochii si l-am atins cu buzele fugitiv, pe obraz…Gata! S-a terminat! Fara nici o descriere! Huuu…Subconstientul se lasase de descrieri…Noroc! Ca daca nu, eram in stare sa vars de scarba!

…S-a chinuit o vreme sa despleteasca propria creatie, dar in acel timp mi-a fost mai bine….M-am sprijinit de umarul lui si intr-un fel nu mai eram atat de incordata. Intr-un final indepartat, m-a prins de talie cu o usurinta surprinzatoare, de parca eram din hartie, si m-a lasat jos zambind larg si prosteste:

- -Multumita?

- -Mda…

- -He he…Te-a deranjat pupicu’? Mneah! O nimica toata…Mi-a placut cumai atacat blonda aia prin vorbe aseara.Te pricepi, scumpa mea….mi-a spus lovindu-ma cu cotul.

- -Nu sunt scumpa ta! Si ce? Voiai sa stau sa o ascult cum isterizeaza acolo fara oprire?

- -Mmmmm…a spus deraiind de la subiect…Vad ca nu iti exprimi nemultumirea cu privire la pusi-pusi.

Pana de idei….Ah…

- -Oh,ma lasi? Scuteste-ma! M-am saturat sa vorbesc in contradictoriu!

- -Mdea, si eu! Ma duc sa beau o bere…

- -Du-te! Si sa pasesti incet cand te duci la culcare! Nu uita ca treci pe lamga camera mea!l-am amenintat cu degetul, foarte stricta…

- -Poate te trezesti cu o rozatoare dimineata…

- -N-ai leac.Noapte buna!

- -Pa, scumpete!

Am ignorat bovina, si m-am intreptat spre dormitorul meu calduros, cu mainile pe soldurile amortite…

Eram ca in familia Iuing….Retardati mintal…Amandoi pana la urma!

Capitolul 26- Nu vreau sa se termine asa…

Prima parte

Lumina alba a acelei nopti imprastia o magie uluitoare. Imaginea boltii ceresti putea inspira o derulare a unui film siropos pentru niste minti bolnave care nu apreciaza frumosul naturii. Pretinzand ca lucrurile decurgeau intr-un fel monoton ce candida cu tristetea, m-am retras pe larga terasa de la etaj. Era cea mai frumoasa parte a casei. Platforma aceea era enorma. Se intindea de la un capat la altul al casei…Acoperisul semideschis in noptile senine, era dintr-o sticla vesnic stralucitoare, facandu-te sa crezi ca a fost faruita dintr-un praf pur de diamante. Prin stratul subtire al sticlei se filtra lumina electrica a lunii… …Cine se gandea ca poate fi atat de frumos in New York? Ok…La marginea New York-ului. In Forks nu aveam parte de nopti senine, asa ca profitam de ele pentru a-mi incarca bateriile…

Gandul, imi fugea necontenit spre o desciere mai detaliata si spirituala a lunii… Era o zana…O zana ascunsa sub o mantie alba care insira diferite taine…Poate taine ale fiecarei persoane care-i pironea cu interes si egoism albul cenusiu, dorind sa-i fure maretia. Poate ca printre ele, se afla o explicatie a ceea ce traiam eu. Da…Speram in continuare, deoarece gandul ca urma sa reaterizez prin plafonul de nori in Forks din nou in lumea feerica, ma frustra continuu. Aceasi intrebare: “Cum se poate ca un om sa traiasca in mai multe lumi?!” Acum doua luni eram un semi-vampir, inconjurata de adevarati vampiri>>cuvant spus cu toata hotarerea existentei victimelor sale. Pielea-mi destul de creola imi alebea din ce in ce mai mult…Buzele mi se inroseau prizand un contur inuman…Parul dvenea o involburare de negru-castaniu, cazand in bucle fine la baza taliei mele. Deveneam vampir. Si asta inainte de aceste doua luni. Acum, sunt un om normal. Aceeasi Nicole din Pheonix… Familia Cullen era o familie normala; cu copii ce cadeau in belelele adolescentei, cu probleme la scoala…Asa cum era si normal pentru niste oameni. In prezent eram prietena unui baiat fitos, dar care imi placea…Acelasi baiat din Forks…Aceeasi imagine..Doar ca in prezent cu defecte rebele atractive; in trecut cu trasaturi fizice si morale perfecte…din nou atractive.In trecut se asemana cu vampirii mei. Da…

…. Si Jake…Oh, cat l-am putut face sa sufere! Venise aici, la bunica mea, pentru mine! Sperand ca ma poate castiga…Iar eu, ca o mitocana, i-am neglijat prezenta vesela; i-am ignorat privirea sclipitoare plina de speranta….Am indepartat sufletul acela de copil indragostit, de sufletul meu umbros…Se indragostise de o umbra…O umbra nehotarata, care bantuia povarnisurile vietii crezand ca poate castiga un pic de curaj, putina hotarare. L-am iubit foarte mult…Chiar daca imi era frica sa i-o arat. Acum simt ca este doar cel mai bun prieten fara de care fericirea mea ar fi in vag. “Ma urasc…pentru ce i-am facut.” Ultimul gand…Poarta dintre acele lumi fusese deschisa, oarecum, cand eram in rezervatie…Atunci cand am strigat-o pe Alice ,atentionand-o. Macinata de senzatia de singuratate care ma acapara, mi-am permis-caci nu o mai prea facusem-sa vars o lacrima…O lacrima la schimbul unei licairi de fericire. Imi era dor de Alice…De Emmett, de Rose, de sotii Cullen….De fratele meu Edward. Desi eram oarecum impotriva, deveneam din ce in ce mai constienta de faptul ca aceea era lumea mea, langa ei! Langa vampirii mei. Masurarea in paralel a situatiei devenea critica. Imi provoca o stare de agonie…Inca un gand…Lumea mea exista…Dar, cand aveam sa ma intorc inapoi in ea, il voi pierde pe Alex; acesta de aici! Omul care ma face fercita…Il voi pierde fara certitudinea ca il voi regasi in cealalta lume…Si nu vreau asta! Oh, Doamne, nu vreau asta. Presata de o tensiune grea, intram in panica…Simteam cum redopandesc puterile de vampir. Din ziua precedenta incepusem sa am ameteli. La jocul de baschet, spre surprinderea tuturor, reusisem un salt incredibil…Petele negre de viziuni neclare apareau una dupa alta, din ce in ce mai des. “…Condoleante trimise propriei mele persoane.”am gandit nostalgic aprofundand greutatea lacrimilor. Prinsa intr-o frenezie inexplicabila, am sarit ca arsa de pe balansoar. Confruntandu-ma din nou cu puterea, am inaintat spre centrul terasei acoperindu-mi urechile cu mainile in speranta ca as fi putut opri acele voci neclare…Pana la urma imi dadeam seama…Auzeam discutia celor din casa. Auzeam spusele lui Charlie care ma ingroseau:- Mama se face bine. Opertaia a reusit siiii…cred ca e timpul sa ne intoarcem in Forks…. Atat! Doar atat mi-am permis sa aud. Impiedicandu-ma, am pornit spre balustrada rece. Fierbeam, asa ca mi-am lipit obrzul de aceasta. Am inchis ochii strans dorind sa opresc tiuitul urechilor prin contractia muschilor….Degeaba…Uitasem ca era vorba de lucruri imposibil de oprit. Contrariata de amalgamul de puteri ce se luptau in mine, am permis vantului rece dinspre Nord sa-mi biciuiasca obrajii, inlaturand darele lasate de plumbul suferintei din lacrimi si mi-am spus incet:- Ma pierd…Si simt ca nu voi mai gasi lumina din capatulul tunelului…Pot ataca cu promptitudine afirmatia ca ar mai exista ceva care sa ma scoata din asta…- Si daca acel “ceva” se transforma in “cineva”?mi-a soptit in par o voce calda, familara facandu-ma sa raspund cu un suras ganditor.- E greu…Problema e spinoasa. Nu e vorba de ascunderea pliculetelor cu praf interzis…E altceva…am spus intorcandu-ma spre el.- Hm…Esti din nou misterioasa. Stii ca imi place asta, dar totusi. Fa-te mai explicita.- Sunt blocata…am spus cu seriozitate…Nu ma intreba ce? Cum? Unde?…Sunt pur si simplu blocata…Si repet…Nu ar putea sa existe ceva/cineva care sa ma elibereze…Asta tinand cont de realitatea situatiei. Darrr…Sufletul meu e gata sa permita interventia oricarei intentii bune.- Mmm…Chiar daca ar fi vorba de interventia directa, crede-ma, a unui iubit inebunit?- Ha! Directa? Fa-te mai explicit….l-am citat cu ironie. Desigur…Ceea ce trebuia sa fie un raspuns explicit nu a fost deloc un RASPUNS…Explicita, fapta, chiar a fost. A inlaturat ultima pata umeda de pe obrazul meu printr-o mangaiere fina. A zambit smechereste, mai apoi tandru si si-a lipit buzele de ale mele facandu-ma sa-l strang cu putere. Aveam nevoie de prezenta lui cat mai apropiata posbil.

“Gata cu descrierea sarutului.”i-am reprosat unui fluture din mintea mea. “ Vezi-ti de ale tale si lasa-ma….cu ale mele.”

http://biancasweetbi.wordpress.com/