Seediscussions,stats,andauthorprofilesforthispublicationat:http://www.researchgate.net/publication/215489543

Theimpactoftelevisiononchildren

ARTICLE·JANUARY2010

CITATIONS

15

DOWNLOADS

683

VIEWS

322

1AUTHOR:

CiacuGrasuNicoleta

UniversitateaConstantinBrancoveanuPitesti

29PUBLICATIONS15CITATIONS

SEEPROFILE

Availablefrom:CiacuGrasuNicoleta

Retrievedon:06August2015

IMPACTUL TELEVIZIUNII ASUPRA COPIILOR

Asist. Univ. Nicoleta Ciacu Universitatea „Constantin Brâncoveanu” Piteşti

Facultatea de Ştiinţe Administrative şi ale Comunicării Brăila

Abstract The television saw a significant rise in the last two decades in the Romanian society. Nowadays,

the television is no longer simply a means of communication, but a family member, an indispensable presence. Is therefore necessary studying the influence that television has on psychological, cognitive and behavioral development of the most vulnerable of viewers: the children. Since the beginning of the life, the television plays a fundamental role in the genesis of the concepts, development of the ideas, in structuring of the perception and thinking. The central objective of this research was to determine the children’s preferences for certain television programs and to determine the degree to which they influence children’s behavior. So, I identified the children’ favorite television programs and characters and I studied how television broadcasts occur as an socialized agent in their behavior.

Key words: symbolical violence, behaviour, cartoons, media consumerism.

Introducere

Televiziunea a cunoscut o ascensiune semnificativă în ultimele două decenii în

societatea românească, devenind una dintre cele mai menţionate opţiuni de petrecere a

timpului liber. În aceste condiţii, este normal să ne întrebăm în ce fel televiziunea îi

influenţează pe copii şi cât de legaţi sunt ei de acest mijloc de comunicare? Cât din ceea

ce gândesc copiii de astăzi este determinat de televiziune şi cât este rezultatul unor

lecturi? Acestea sunt doar câteva întrebări ale căror răspunsuri pot fi îngrijorătoare sau

chiar îi pot pune pe gânduri pe mulţi dintre părinţii telespectatori.

Cercetarea efectelor televiziunii asupra copiilor datează încă din 1960, însă

primele studii despre efectele vizionării filmelor asupra psihicului uman au apărut în

Statele Unite ale Americii, o dată cu apariţia cinematografului când s-a născut şi

întrebarea dacă există o relaţie între conţinutul violent al filmelor şi delincvenţă.

Asocierea termenului „televiziune” cu cel de „familie”, s-a produs încă din

1987, an în care sociologii Gunter şi Svennevig afirmau: „Televiziunea este astăzi o

componentă indispensabilă a gospodăriei unei familii, aproape un alt membru al

familiei” (Cf. Silverston, 1999).

Într-un articol publicat în „Dilema”, Alexandru Bălăşescu preciza că: „sistemul

2

mediatic se constituie ca element central în viaţa familiei, astfel că reglajul

interacţiunilor familiale se face şi prin intermediul ritualizării consumului tv” (Cf.

Bălăşescu, 1997). Televizorul este incontestabil, un instrument cu rol central în

socializare, iar interzicerea accesului la anumite programe - o strategie în cadrul acestui

proces. Un adevărat „clei“ ne leagă de televizor şi ne slăbeşte legăturile de comunicare cu

ceilalţi (Cf. Dobrescu, Bârgăoanu, 2003). Oamenii „sunt legaţi“ de televizor astfel încât

se ajunge în situaţia de a nu mai avea comunicare cu ceilalţi, ci „comunicare individuală“

cu televizorul. „Televiziunea ne captează şi ne supune” (Cf. Dobrescu, Bârgăoanu, 2003).

Cu cât o emisiune sau programul în ansamblu exercită o mai mare seducţie, cu atât mai

mult legăturile între membrii unui grup sau chiar ai unei familii se diminuează.

Televiziunea, în calitatea sa de “membru al familiei” şi-a permis să modeleze

subtil conştiinţa şi comportamentul tuturor. Cei mai vulnerabili la influenţele televiziunii

sunt copiii. Tot mai mulţi părinţi au început să-şi lase copiii ore întregi în faţa

televizorului, pentru a-i linişti sau pentru a scăpa de grija lor, fără să conştientizeze

efectele negative. Care a fost rezultatul? Majoritatea copiilor - chiar şi cei mai mici de trei

ani - au devenit dependenţi de televizor, iar, în prezent putem vorbi de o generaţie

întreagă de copii crescuţi cu televizorul drept “baby-sitter”.

Influenţa programelor tv asupra copiilor la nivel comportamental şi atitudinal nu

poate fi negată. „Mass media cultivă opinii, concepţii, credinţe, la fel cum un agricultor

îşi cultivă pământul sau la fel cum grădinarul îşi cultivă grădina“ (Cf. Drăgan, 1996).

Televiziunea aduce în fiecare casă un sistem relativ coerent de imagini şi mesaje. Acest

sistem cultivă predispoziţiile şi preferinţele care odinioară erau formate de către sursele

primare de socializare. În zilele noastre, televiziunea reprezintă principala sursă de

socializare pentru mai multe categorii de public, în cazul copiilor fenomenul fiind

sesizabil.

Pentru a evalua dimensiunile reale ale influenţei programelor de televiziune

asupra copiilor, am realizat o cercetare într-una din grădiniţele din Brăila. Mi-am propus

astfel să identific programele şi personajele de televiziune preferate de copii şi să studiez

modul în care emisiunile de televiziune intervin ca agent socializant în comportamentul

acestora.

3

I. Descrierea metodei de cercetare

Cercetarea a fost, din perspectivă metodologică, un interviu la care au participat

20 de preşcolari care frecventează grădiniţa nr. 61 “Bobocel” din Brăila, copii cu vârste

cuprinse între 3 şi 7 ani şi din diferite clase sociale. Instrumentul de lucru utilizat a fost

interviul structurat, limitat ca întindere la un sfert de oră, ţinând cont de vârsta copiilor şi

de nerăbdarea specifică acestora. Grupurile studiate şi indivizii concreţi incluşi în

eşantionul intervievat sunt desemnaţi prin prenume pentru a respecta condiţiile

deontologice ale anonimatului sursei.

Principalele teme abordate, cu referire la copii, au fost: accesul la mass-media,

modalităţile de petrecere a timpului liber (tipurile de activităţi desfăşurate, frecvenţa lor,

preferinţele copiilor), semnificaţiile asociate televiziunii, preferinţele de vizionare,

motivaţii şi satisfacţii asociate vizionării programelor de televiziune, contextul social al

vizionării, expunerea la programe cu potenţial negativ, libertatea copiilor în selecţia

programelor şi emisiunilor, modificările induse de consumul TV.

Fiind vorba despre un proiect de cercetare inductiv bazat, pe teorie – în care

cadrul conceptual şi ipotetic a fost important – am efectuat o operaţie de „translaţie” a

unor concepte şi obiective de cercetare. Am realizat prin urmare o cercetare inductivă

„condusă de teorie” iar opţiunea metodologică principală a fost derivată din literatura

etnografiilor audienţei, astfel încât observaţia a constituit fundamentul realizării

obiectivelor generale de cercetare. Concret, pentru copiii incluşi în eşantion am utilizat

observaţia sociologică a comportamentului comunicaţional manifest într-un anumit

moment.

Tehnica de înregistrare a datelor utilizate a fost nota de observaţie. Interviurile

structurate au avut o durată de aproximativ un sfert de oră fiecare şi au fost înregistrate pe

bandă audio. S-a utilizat interviul structurat – centrat, focalizat. Acesta constă în

abordarea unei teme şi a unui set de ipoteze dinainte stabilite .

Întrevederile cu copiii investigaţi au fost înregistrate în format mp3 şi au fost

transcrise ulterior pentru a asigura un caracter cât mai valid datelor colectate prin

4

intermediul acestei tehnici de cercetare. Rezultatele obţinute au fost extrem de diverse şi

de dense şi comparabile într-o măsură extrem de ridicată.

Am decis să utilizez o metodă simplă de selectare a membrilor eşantionului,

astfel încât au răspuns întrebărilor mele din cei care erau prezenţi toţi cei care au vrut şi

au putut să vorbească despre relaţia lor cu televiziunea. Asadar, structura pe sexe şi pe

vârste s-a realizat spontan. Proiectul de eşantion a fost flexibil şi a evoluat pe măsura

dezvoltării studiului. În componenţa eşantionului au intrat copii din diferite familii cu

diferite variabile demografice. Metoda pe care am ales-o a prezentat următorul

dezavantaj: din alcătuirea eşantionului subiecţii de sex masculin care au reprezentat doar

35%, adică 7 băieţi, deşi în mod real populaţia investigată cuprinde un procentaj de 47%

băieţi. Diferenţa produsă se explică prin faptul că băieţii absentează mai mult, unii se

exprimă mai greu iar alţii nu s-au arătat dispuşi să coopereze. Cu toate acestea consider

că această defecţiune nu poate influenţa major rezultatul cercetării.

Eşantionul rămas în urma completării chestionarului cuprinde un număr de 7

băieţi şi 13 fete, grupaţi pe următoarele categorii de vârstă :

Vârsta F M

3 – 4 ani 2 -

4 – 5 ani 6 2

5 – 6 ani 1 2

6 – 7 ani 4 3

Total 13 7

Tabelul nr.1: Structura eşantionului pe sexe şi pe vârste

I. 1. Obiectivele cercetării

Obiectivul central al acestei cercetări a fost de a stabili preferinţele copiilor

pentru anumite programe de televiziune, şi de a determina gradul în care acestea

influenţează comportamentul copiilor. Alături de obiectivul central mi-am propus şi o

serie de obiective secundare care au o importanţă mai mică, dar a căror realizare susţine

ideile care stau la baza cercetării.

Astfel obiectivele urmărite în această cercetare au fost:

5

• stabilirea frecvenţei cu care copiii urmăresc programele de televiziune, a

numărului de ore petrecute zilnic în faţa televizorului, şi a zilelor în care copii privesc

mai mult la televizor;

• investigarea preferinţelor pentru anumite emisiuni sau filme difuzate de

televiziuni;

• identificarea numărului de posturi de televiziune cunoscute de copii şi

ierarhizarea preferinţelor acestora;

• aflarea modului în care copii privesc de cele mai multe ori la televizor,

respectiv singuri sau cu părinţii, bunicii;

• identificarea filmului, desenului animat preferat de copii, şi a personajelor

îndrăgite de aceştia;

• cunoaşterea preocupărilor din timpul liber a copiilor, şi stabilirea locului pe

care îl ocupă televizorul în această ierarhie;

• determinarea efectelor directe ale vizionării de programe tv asupra copiilor,

respectiv determinarea cantitativă a acestor efecte reprezentată prin numărul de copii care

imită în mod frecvent personajele tv, şi a celor cărora li se întâmplă să viseze scene din

filme şi să se sperie;

• identificarea personajului, obiectului cu care copiii asociază televiziunea în

mod frecvent.

Sub-obiectivele urmărite în cercetare au fost:

� identificarea funcţiilor utiliz ării televiziunii în grupul primar: utilitară, de

control social, pragmatic-funcţională, de facilitare a interacţiunii sociale;

� aprecierea influenţei exercitate de televiziune asupra opiniilor şi atitudinilor

personale şi asupra celor ale altor membri din grupul primar.

� aprecierea modului în care mijloacele de comunicare în masă şi mesajele

transmise de ele au indus elemente atitudinale şi valorice noi în plan subiectiv şi inter-

grupal;

� definirea experienţelor personale şi de grup asociate expunerii şi consumului

de programe de televiziune.

Plecând de la existenţa acestui sistem de indicatori am formulat ulterior

ipotezele de cercetare şi de lucru ale proiectului. Trebuie semnalat că acestea sunt

6

derivate direct din literatura de specialitate şi că enunţul lor – a fost construit prin

aplicarea „deducţiei” şi prin menţinerea în centrul de interes a unităţii cercetării.

I. 2. Formularea ipotezelor

Odată ce au fost stabilite obiectivele cercetării, am formulat o serie de ipoteze

pe care le-am testat ulterior. Ipotezele referitoare la efectele televiziunii asupra copiilor

au fost:

� Programul de vizionare a emisiunilor TV de copii este influenţat de numărul

de ore pe care părinţii îl petrec cu copii lor;

� Preferinţele pentru anumite emisiuni sau filme, diferă în funcţie de sex, de

vârstă, precum şi de numărul de ore petrecute în faţa televizorului;

� Numărul de posturi de televiziune cunoscute de copii, depinde de frecvenţa cu

care aceştia privesc la televizor;

� Emisiunile şi filmele vizionate de copii nu sunt întotdeauna determinate de

exprimarea dorinţei lor, ci de ceea ce doresc părinţii, bunicii sau fraţii mai mari să

urmărească la televizor;

� Jocurile practicate de copii în timpul liber sunt în mare măsură determinate de

programele de la televizor (exemplu: joaca / bătaia gen Pokemon);

� Cei mai mulţi copii cărora li s-a întâmplat să viseze scene din filme,

obişnuiesc să stea seara până târziu la televizor şi au obiceiul de a se scula noaptea din

somn şi de a deschide televizorul;

� Personajul sau obiectul cu care copii asociază televiziunea este determinat de

programele preferate;

� Există o legătură directă între consumul media şi atitudinile copiilor;

� Utilizarea televizorului crează noi atitudini, percepţii şi motivaţii la nivel

inter-personal care se exprimă prin apariţia de comportamente sociale inedite.

Stabilirea acestor ipoteze mi-a facilitat organizarea chestionarului şi a susţinut

scopul general al cercetării. Exista, în acest moment, posibilitatea ca rezultatele cercetării

să modifice în mod parţial aceste ipoteze, însă principiile de bază stabilite în această

etapă nu s-au modificat semnificativ.

7

I. 3. Colectivitatea cercetată

Colectivitatea cercetată este reprezentată în acest caz de către colectivitatea

copiilor brăileni de la gradiniţă. Această colectivitate este delimitată la numărul

preşcolarilor care frecventează grădiniţele din Brăila. Prin urmare, copiii din grădiniţele

brăilene vor constitui baza de eşantionare, iar rezultatele cercetării se vor putea extinde

asupra tuturor preşcolarilor din oraş.

I. 4. Unitatea de observare şi sondaj

Unitatea de observare este unitatea care face obiectul investigaţiei, iar unitatea

de sondaj, este cea despre care se culeg informaţiile. În cadrul acestei cercetări unitatea

de observare este reprezentată de grădiniţa brăileană, în care s-a desfăşurat cercetarea, iar

unitatea de sondaj este reprezentată de cei 20 de copiii care au fost chestionaţi.

I. 5. Metoda de culegere a informaţiilor utilizat ă. Elaborarea chestionarului.

Metoda de culegere a informaţiilor utilizată este chestionarul, în acest caz

ţinându-se cont de vârsta subiecţilor întrebările au fost în majoritate deschise, iar

răspunsurile la întrebări au fost înregistrate de operator, fiind vorba despre o anchetă

orală, singura exprimare în scris a subiecţilor manifestându-se prin răspunsul la ultima

întrebare la care le-am cerut copiilor să deseneze un ecran de televizor, în care să

încadreze ceea ce le place cel mai mult să vadă la televizor.

În elaborarea chestionarului am folosit un limbaj cât mai simplu pentru a putea

fi înţeles de copii, iar întrebările au fost scurte. În planul chestionarului am utilizat o

singură întrebare cu scală trihotomică pentru alternativele răspunsurilor şi la patru

întrebări scale dihotomice. Am reconsiderat utilitatea lor în momentul în care am realizat

ancheta pilot, şi am conştientizat faptul că astfel de scale îmi vor înlesni munca de

prelucrare a răspunsurilor.

La întrebarea numărul 3 „Povestiţi părinţilor, bunicilor, colegilor ce aţi văzut la

televizor?”, pe lângă răspunsul direct, respectiv da sau nu, am dorit să aflu şi despre ce

programe povestesc copiii familiei şi colegilor. Întrebările 8, 9 şi 10 au drept scop

determinarea modului în care televiziunea îi influenţează pe copii, în mod direct şi

indirect. Prin întrebarea cu numărul 9 „S-a întâmplat să visezi scene din filme şi să te

8

sperii?” am dorit să observ efectele imediate ale programelor TV asupra copiilor, efecte

materializate în vise sau coşmaruri.

Planul chestionarului este tip pâlnie, astfel am pornit de la întrebări simple, au

urmat întrebări mai complexe, iar ultima întrebare a solicitat copiilor să deseneze un

ecran de televizor în care să încadreze ceea ce le place cel mai mult să urmărească la TV.

Astfel, le-am dat posibilitatea celor mici să îşi exprime artistic concepţia lor despre

televiziune.

I. 6. Prelucrarea rezultatelor

În urma prelucrării rezultatelor obţinute se poate preciza faptul că 90% dintre

repondenţi privesc zilnic la televizor. Dacă raportez acest prim procent la rezultatele

cercetării (Cf. Metro media Transilvania, www.cna.ro, 2007) realizate de The Gallup

Romania şi Metro Media Transilvania la solicitarea Consiliului Naţional al

Audiovizualului, cercetare ce preciza că aproape 90% dintre copii se uită la televizor cel

puţin 4 -5 zile pe săptămână dintre care 79% zilnic sau aproape zilnic, trebuie să remarc

faptul că rezultatul cercetării pe care am întreprins-o se înscrie în trendul semnalat şi

oficializat de CNA prin această anchetă.

Aceeaşi cercetare, la ale cărei rezultate mă voi raporta pe parcursul următoarelor

pagini, preciza că în timpul săptămânii copiii se uită la televizor în medie 137 de minute

zilnic iar în week-end timpul dedicat acestei activităţi creşte cu circa o oră, ajungând la

201 minute (Cf. Metro Media Transilvania, www.cna.ro, 2007).

Intenţia iniţială în cercetarea întreprinsă în Brăila, a fost de a cuantifica timpul

alocat de către copii urmăririi programelor TV însă principalul obstacol pe care l-am

întâmpinat a fost legat de incapacitatea copiilor de a evalua corect timpul. Chiar dacă

repondenţii chestionarelor au o vârstă ce variază de la 3 la 7 ani nici unul dintre ei nu are

bine fixată noţiunea de timp şi nu poate afirma exact cât timp stă în faţa televizorului

zilnic. Cercetarea Metro Media Transilvania a putut identifica această cerinţă şi graţie

faptului că au fost aplicate două rânduri de chestionare atât copiilor cât şi părinţilor care

ştiu cel mai bine cât timp pierd copiii lor urmărind diverse programe la TV.

9

Scopul întrebării numărul 2 a fost de a identifica modul cel mai frecvent în care

copiii urmăresc emisiunile / filmele la tv, ceea ce mi-a permis să schiţez şi un program al

comportamentului de vizionare al copiilor.

Am observat astfel că 39% dintre fete şi 43% dintre băieţi urmăresc singuri

programele de televiziune, ceea ce înseamnă per total un procent de 40% din eşantionul

investigat. Raportul CNA avertiza că ponderea mare a celor care aleg varianta solitară de

vizionare susţine ipoteza unei influenţe negative a televiziunii asupra calităţii (număr şi

frecvenţă) interacţiunilor sociale ale telespectatorilor copii. Copiii care privesc la TV

alături de familie totalizează un procent de 35%, iar cei care au declarat că privesc la

televizor atât singuri cât şi alături de familie au constituit 25% din totalul eşantionului.

Observăm astfel că fetele, începând cu vârsta de 4 –5 ani şi până la 6 – 7 ani şi

băieţii mai ales cei de 5 – 6 ani, se uită singuri la tv, ceea ce denotă şi o încredere mai

mare a părinţilor în copii, începând cu această vârstă. Copiii cuprinşi în acest interval de

vârstă (de 4 până la 7 ani), se bucură şi de o libertate acordată de părinţi, care le permit să

îşi aleagă singuri programele pe care doresc să le urmărească, cel puţin în intervalul orar

în care nu sunt acasă sau, şi mai grav, atunci când, chiar dacă sunt acasă, copiii sunt lăsaţi

nesupravegheaţi şi îşi organizează programul de vizionare aşa cum doresc.

Prin întrebarea numărul 3 am vrut să aflu dacă copiii împărtăşesc sau nu şi

celorlalţi ceea ce vizionează la TV. S-a constatat, în urma studiului întreprins, că ei nu au

obiceiul de a discuta cu părinţii sau cu bunicii despre filmele sau emisiunile pe care le-au

văzut la televizor şi nu reuşesc din cauza vârstei să interpreteze ceea ce au văzut, să

discearnă între bine şi rău.

Rezultă, aşadar, că în temele de discuţie predilecte ale băieţilor se întâlnesc ceva

mai des subiectele promovate de televiziune, decât la fete, lucru explicabil şi prin faptul

că fetele, la această vârstă, preferă mai mult să se joace cu păpuşile decât să se uite la

televizor, aşa cum voi detalia şi la întrebarea nr. 6.

Prin întrebarea numărul 4, mi-am propus să identific ce alte emisiuni sau filme,

în afară de desenele animate, sunt urmărite de copii. Am aflat astfel, că 35% din eşantion

(adică 7 copii, 3 fete şi 4 băieţi) au spus că se uită mai ales la filme, chiar dacă nu sunt

toate adaptate vârstei lor. 15% copii au afirmat că, atunci când se uită la altceva în afară

de desene animate, cel mai adesea se uită la muzică. Ponderea acestor opţiuni diferă în

10

funcţie de grupa de vârstă. Tot un procent de 15% s-a obţinut şi prin cumularea

răspunsurilor celor care nu se uită la nimic altceva în afară de desene animate.

În ceea ce priveşte preferinţele copiilor pentru urmărirea de emisiuni, am

remarcat că opţiunea pentru a-şi petrece timpul în faţa televizorului urmărind o emisiune

a fost plasată, de cele mai multe ori, pe locul trei, după filme şi muzică.

Răspunsurile care nu au concordat cu majoritatea au fost reduse cantitativ, de

exemplu un singur copil de gen feminin a afirmat că se uită şi la telenovele împreună cu

bunica ei. Am consemnat totodată şi următoarele opţiuni de vizionare: emisiunile

„Cronica Cârcotaşilor” (plasată de patru ori pe primul loc), „Dansez pentru tine”,

“Schimb de mame” cele difuzate de „Animal Planet” sau „Discovery”, muzică populară,

„Ştirile ProTv” sau „Promotor”.

Datele cercetării Metro Media Transilvania nu diferă prea mult de răspunsurile

prezentate, astfel conform datelor furnizate de CNA, copiilor investigaţi le place cel mai

mult să vadă la televizor desene animate (64%), filme (42%) şi muzică (25%).

După ce am cunoscut opţiunile de vizionare am vrut să stabilesc prin întrebarea

5, numărul posturilor de televiziune româneşti şi străine pe care le cunosc copiii. Am

formulat această întrebare cu gândul la relaţia tot mai strânsă existentă între copii şi

televiziune şi cu scopul de a marca, încă o dată, prezenţa televiziunii ca factor socializant

în formarea personalităţii copiilor. Răspunsurile acestora la întrebarea amintită au fost

relativ similare, ele putând fi clasificate, din punct de vedere informativ, pe trei structuri:

� răspunsuri complete cu denumiri de la 5 până la 8 posturi de televiziune

aproximativ 70% din eşantion;

� răspunsuri incomplete ce conţin doar denumirile posturilor de desene

animate adică 25% din eşantion ;

� răspunsuri ce pot fi caracterizate ca non-răspunsuri: un singur copil a spus

că nu cunoaşte numele nici unui post de televiziune, ceea ce reprezintă 5% din eşantion.

Procentul de 70% al copiilor care cunosc un număr mai mare de posturi TV

poate fi relaţionat cu cel de 90% al copiilor care privesc zilnic la televizor. Observăm,

astfel, că se produce o diferenţă de circa 20 de procente între masa celor care vizionează

zilnic programele TV şi a celor care cunosc numele posturilor de televiziune. Putem

interpreta această diferenţă raportându-ne la neatenţia, nerăbdarea specifică vârstei, dar şi

11

la modul de vizionare sau la discuţiile pe care copiii ar trebui să le aibă cu părinţii despre

ceea ce văd la televizor.

Ar mai trebui precizat că posturile de televiziune cu cea mai mare popularitate

în rândul celor mici sunt, pe de o parte, posturile specializate pe desene animate: Cartoon

Network, Minimax şi Disney Channel, iar pe de altă parte posturile generaliste Pro Tv

plasat pe primul loc de 7 dintre copii, urmat de Acasă TV, Antena 1, Prima Tv, Kiss TV,

OTV, B1 Tv, Taraf Tv, Animal Planet, Discovery şi HBO.

Investigarea a urmărit şi identificarea preferinţelor de petrecere a timpului liber

al copiilor. Acest obiectiv se regăseşte în întrebarea numărul 6. Astfel, 60% dintre copii

au spus că atunci când nu merg la grădiniţă cel mai adesea se joacă, 20% dintre ei

menţionează televizorul ca opţiune preferată de petrecere a timpului liber, şi precizează

că vizionează în special desene animate şi filme, iar 15% au spus că preferă să se joace la

calculator. Joaca şi privitul la televizor reprezintă prin urmare cele mai accesibile

mijloace pentru a scăpa de plictiseală. Astfel un singur copil a spus că preferă ca în

timpul liber să iasă la plimbare, şi tot un singur repondent a poziţionat fotbalul printre

modalităţile de petrecere a timpului liber.

Procentele pe care le-am obţinut sunt sensibil diferite de rezultatele cercetării

realizate pentru CNA, care menţiona că aproape 30% dintre copiii investigaţi preferă ca

în timpul liber să se uite mai ales la televizor şi arăta că vizionarea programelor de

televiziune reprezintă cel mai frecvent mod de petrecere a timpului liber.

Observăm astfel că ocupaţiile obişnuite, până nu demult, ale copiilor s-au

modificat considerabil, cu efecte negative asupra dezvoltării lor ulterioare, mai ales dacă

conştientizăm măcar, dacă nu reuşim să cuantificăm influenţele negative ale televiziunii

asupra formării personalităţii copiilor.

Un copil care obişnuieşte să petreacă cea mai mare parte a timpului în faţa

televizorului, nu va fi atras, după ce va trece de la stadiul preşcolar la cel gimnazial, de

perspectiva lecturării unei cărţi, dacă el s-a obişnuit să vadă toate poveştile la televizor.

Totodată, el va avea acces la un număr tot mai mare de programe de televiziune, orarul

lui de vizionare se va prelungi tot mai mult, iar de aici şi până la izolare nu mai este decât

un pas. Trebuie semnalat şi faptul că modelele oferite de televiziune vor juca un rol

12

determinant în desăvârşirea intelectuală şi comportamentală a celor mici. Ei se vor forma

urmărind diverse filme sau programe adesea nerecomandate vârstei lor.

Una dintre funcţiile televiziunii este de a furniza modele cu influenţe în

socializarea anticipativă. Televiziunea este prima instanţă de socializare ce permite auto-

selectarea conţinuturilor normativ-axiologice (Cf. Metro Media Transilvania, 2007).

Frecvent, auto-selecţia este intermediată/influenţată de vedetele preferate. Prin alegerea

unui astfel de model şi prin raportare la el, copiii devin agenţi ai propriei socializări.

Modelele pe care copiii şi le fixează în mod frecvent în special la această vârstă sunt

reprezentate chiar de personajele din desenele animate urmărite cu o perseverenţă total

neconstructivă. În acest sens, o parte semnificativă a cercetării întreprinse a făcut referire

la preferinţele copiilor pentru filmele, desenele animate şi mai ales personajele îndrăgite.

În topul preferinţelor în ceea ce priveşte filmul sau desenul animat se află “Tom

şi Jerry” nume rostit de 25 % dintre copii. Consider că preferinţa copiilor investigaţi

pentru acest serial poate fi interpretată ca fiind pozitivă, deoarece serialul în sine nu este

conceput pentru a induce patternuri negative copiilor şi nici dinamica imaginilor nu este

agresivă.

Filmul „Niels Holgerson şi gâştele sălbatice” a fost preferatul a 10% dintre

copii. „Prinţesa Sissi” este desenul favorit a 10%, „Misterele din Providence” este filmul

preferat pentru alţi 10% din total. Lista răspunsurilor la întrebarea “Ce film sau desen

animat v-a plăcut cel mai mult?” mai cuprinde: „Dexter” „Fantomele din jur”, „Marc şi

Sevastoba”, „Cliford”, „Scarrie Moovie”, „Sharon Speeds”, „Odiseea virtuală”,

„Povestiri din criptă” şi „Via ţa cu Louie”.

În structurarea răspunsurilor, la întrebarea numărul 8, care urmărea identificarea

personajelor îndrăgite, cu şanse reale de a se transforma în modele demne de urmat, am

observat o delimitare clară în ceea ce priveşte modelele clasice şi cele moderne. Astfel,

pot spune că în această privinţă, cercetarea nu surprinde un fapt inedit, ci unul deja ştiut:

băieţii continuă să îşi dorească să devină poliţişti iar fetele vor să fie prinţese bune şi

frumoase.

Atunci când aceste idealuri converg cu caracteristicile eroilor de televiziune am

consemnat ca răspuns nume precum Katia („pentru că este o fată bună, care are un

magazin unde vinde lucruri – este personajul principal din desenul animat „Misterele din

13

Providence”), Prinţesa Sissi, Niels Holgerson („pentru că este un desen frumos şi nu are

urâţenii”), Cliford preferatul a doi dintre copii (Alexandra de 6 ani şi 5 luni care îşi

motivează opţiunea spunând că „el primeşte mereu oase mari, poate să se ducă unde

vrea, mereu îl plimbă cineva şi are şi o stăpână bună” şi David de aceiaşi vârstă cu

Alexandra, care vrea să fie Cliford pentru că acesta „face numai lucruri frumoase, este un

câine uriaş, roşu, foarte bun care îi ajută pe cei care au nevoie de ajutor”), Sharon

Speeds (preferata Danielei pentru că „este o fată frumoasă care are mulţi prieteni”), sau

Tom.

În cazul în care eroii de televiziune nu au fost agreaţi de copii într-o măsură în

care aceştia să se identifice cu ei, copiii mi-au răspuns că vor să devină poliţişti - 15% din

total, procent reprezentat de 3 băieţi, motivaţiile acestora pentru răspuns fiind oarecum

asemănătoare dar sugestive, fiecare dintre ele, prin simplitatea exprimării specifice

vârstei. Astfel, George, de 4 ani, vrea să fie „un poliţist care să îi împuşte pe cei răi şi pe

fantomele care îi bântuie pe oameni”, Leonard, de 5 ani, vrea să fie un poliţist dar “nu din

ăia fraieri cum sunt la televizor ci unul deştept care să îi prindă pe hoţi” iar Alexandru,

în vârstă de 6 ani, spune că vrea să fie „un poliţist care să prindă hoţi sau alţi oameni răi,

să fie un om bun care să nu facă fapte rele şi să aibă armă” şi că el nu crede că „în

realitate hoţii au curaj să se bată cu poliţiştii şi că asta este doar în filme”.

Am întâlnit însă şi un caz atipic, unul dintre băieţii investigaţi a făcut o

afirmaţie contrară celor de mai sus, afirmând că el îşi doreşte să devină hoţ. „Aş vrea să

fiu un hoţ care să îi împuşte pe oamenii răi pentru că pe ăia bunii nu vreau să îi

împuşc şi vreau să fur bijuterii pentru că aşa fac hoţii – dau bijuterii la fete. Am vorbit şi

cu tata despre asta, şi el mi-a spus că aşa trebuie să facă bărbaţii să aducă bijuterii

iubitelor”.

„Alba ca Zăpada” a întrunit 10% dintre răspunsuri având ca fan două dintre

fetiţele întrebate, care şi-au motivat simplu şi specific vârstei admiraţia „este o fată

frumoasă, bună şi cuminte”. „Cenuşăreasa” este, în continuare, preferata fetelor dar

singura care şi-ar dori să fie în pielea acestui personaj a fost Irina, de 6 ani, care mi-a spus

că ea se pregăteşte să devină o Cenuşăreasă frumoasă pentru piesa pe care o vor monta la

grădiniţă pentru serbarea de final de an.

14

Bineînţeles că am înregistrat şi răspunsuri negative la această întrebare în

proporţie de 15%, ceea ce înseamnă că trei dintre copiii investigaţi nu s-au identificat cu

nici unul dintre personajele de la televizor, fapt ce poate fi interpretat ca pozitiv dacă

privim situaţia din perspectiva efectelor urmăririi programelor tv. Este posibil ca aceşti

copii să îşi caute modelele în poveştile citite de părinţi sau bunici, varianta cea mai

fericită sau, pur şi simplu, să dispună de un sistem propriu de valorizare care să le permită

să fie apatici, să nu se lase seduşi de imaginile eroilor de televiziune, dar această ipoteză

nu poate fi confirmată acum.

Următoarea întrebare din chestionar a avut drept scop măsurarea efectelor

directe şi imediate ale urmăririi programelor de televiziune asupra copiilor. Am vrut să

stabilesc, astfel, dacă vizionarea unor scene mai violente are efecte la nivel inconştient

asupra copiilor, dacă acestora li s-a întâmplat să viseze secvenţe din filme şi dacă aceste

vise i-au speriat. Acolo unde copiii au răspuns afirmativ am continuat cu întrebările şi i-

am rugat să îşi amintească ce anume au visat şi să îmi povestească.

Această întrebare a stârnit imaginaţia copiilor, astfel că majoritatea au răspuns

că au visat secvenţe din filmele văzute la televizor, în procente aceasta însemnând 65%,

numai 35% afirmând că nu li s-a întâmplat să viseze aşa ceva. Cea mai mare parte a

răspunsurilor constituie nişte aspiraţii ascunse ale copiilor de identificare cu eroii

preferaţi, de participare la aventurile acestora, şi de sanctificare, prin vis, a statutelor de

eroi preferaţi sau din spaimele lor obişnuite legate de existenţa unor personaje misterioase

de genul vampirilor sau extratereştrilor. Relevant pentru sublinierea efectelor negative ale

urmăririi în exces a programelor TV este răspunsul Oanei care mi-a dat următoarea

replică: „Am visat ceva ciudat : eram în faţa televizorului şi era o lumină de alb şi negru

şi mă deranjau ochii – nu mi se dezlipeau de televizor şi nu puteam să dorm”.

Deşi sunt nostime şi chiar credibile, aceste răspunsuri nu pot fi evaluate ca

adevărate în totalitate, ele pot fi distorsionate din cauza faptului că, la această vârstă,

copiii sunt deseori depăşiţi în efortul lor de înţelegere şi trec în fantastic, fabulează cu o

seninătate şi o persuasiune demne de invidiat de orice actor.

Pentru a finaliza schema orarului obişnuit de vizionare al copiilor investigaţi,

am plasat la sfârşitul chestionarului o întrebare care să permită cunoaşterea aspectelor

încă ascunse ale relaţiei copil – televiziune. Am aflat astfel câţi dintre copii obişnuiesc să

15

se trezească noaptea şi să deschidă televizorul, şi câţi nu au acest obicei, pentru câţi dintre

ei privitul la televizor este permis chiar şi în timpul nopţii şi pentru câţi nu este admis.

70% dintre copii nu au obiceiul de a deschide noaptea televizorul din diferite cauze: nu le

dau voie părinţii, nu ştiu să deschidă televizorul sau televizorul nu se află în camera lor,

sau pur şi simplu pentru că nu li se întâmplă să se trezească noaptea. Restul de 30% dintre

copiii care deschid noaptea televizorul spun că cel mai des se uită la filme, la muzică sau

la reclame.

Observăm astfel că 60% dintre fete nu deschid televizorul noaptea pe când în

cazul băieţilor situaţia este cu totul alta, astfel 71% dintre băieţi obişnuiesc să se uite la

televizor şi noaptea. Singura fată care a răspuns pozitiv la această întrebare a completat

răspunsul spunând că, în general, se uită noaptea la televizor doar cu fratele ei şi

niciodată singură.

Şi în măsurarea răspunsurilor la această întrebare pot apărea distorsiuni, factorii

perturbatori în acest caz fiind pe de o parte faptul că nu toţi copiii au noţiunea timpului şi

unii dintre ei chiar nu ştiu exact ce înseamnă noapte, iar pe de altă parte, poate interveni

jena acestora în a recunoaşte că uneori se mai uită la televizor noaptea atunci când pe

unele posturi se difuzează reclame sau filme porno.

Ca o completare a răspunsurilor de la întrebările 7 şi 8 din chestionar, şi totodată

pentru a întregi rezultatele cercetării cu o secţiune demonstrativă şi artistică, în acelaşi

timp, le-am propus, spre final, celor mici să deseneze personajul / personajele sau

reprezentările acestora aşa cum le-au perceput ei, pentru a consolida, încă o dată

preferinţele pentru eroii cu care cei mici doresc să se identifice.

În concordanţă cu răspunsurile la întrebările amintite anterior, personajele

predilecte întâlnite în desenele copiilor au fost: Tom şi Jerry desenaţi de 4 copii de fiecare

dată în alt mod, în funcţie de preferinţele pentru Tom sau pentru Jerry, şi în diferite

ipostaze pe care şi le-a amintit fiecare în momentul respectiv. Asociat desenelor cu Tom

şi Jerry, s-au regăsit în lucrările copiilor vrăjitoare hidoase călare pe mături, monştri

înfricoşători „cu baticul legat într-o parte şi cu corpul roşu”, personaje dintr-un desen

animat numit Haubergrow cum sunt: un profesor cu părul vâlvoi şi cu inima albastră

însoţit de trei personaje despre care Minodora susţine că sunt fata roşie, fata albastră şi

16

fata verde. Cea verde pare a fi o algă, cea albastră seamănă cu un pitic (are un fes pe cap)

iar cea despre care spune că este fata roşie, cu două corniţe şi o privire înfricoşătoare.

Am mai cules reprezentări ale unor personaje precum Oscar şi Katia care au în

dreptul pieptului o inimă roşie care simbolizează dragostea dintre cei doi, Emily

Elizabeth – stăpâna câinelui numit Cliford, Prinţesa Sissi, Sharon Speeds, Dexter sau

Louie împreună cu familia lui.

O categorie aparte de desene ce se remarcă prin simplitate, cuminţenie şi

echilibru sunt cele în care au fost reprezentate personaje clasice precum Alba ca Zăpada,

Păpuşa Barbie, ori Omul de Zăpadă – pe care l-a desenat Valentin care mi-a vorbit despre

cu totul altceva dar care mi-a precizat că nu prea ştie să deseneze altfel. Tot ca un element

singular, în colecţia acestor desene, se încadrează şi profilul realizat de Irina, fan a Paulei

Seling, pe care s-a străduit să o deseneze într-o reprezentare cât mai apropiată de realitate,

gingaşă şi nostimă chiar demnă de apreciat.

Semnificative pentru susţinerea tezei şi ca o reconfirmare a validităţii teoriei

conform căreia vizionarea de programe violente influenţează în sens negativ

comportamentul şi atitudinile copiilor, sunt desenele din categoria “grea” în care sunt

redate secvenţe din filmele văzute de copii la televizor, una mai nocivă decât alta. Astfel,

Valentina, în vârstă de 3 ani, l-a desenat pe „Scarrie Moovie” care omoară o fetiţă care

culegea flori. Întrebată fiind de ce i-a plăcut acest film şi de ce l-a desenat a răspuns că

singurul fapt care îi place la Scarrie Moovie este că poate să omoare oameni. Fetiţa a mai

spus că se uită la acest film împreună cu părinţii, şi că „ mama mi-a zis să nu mă mai uit

pentru că nu e bine dar tata nu a vrut să schimbe programul. Din acest film mi-a plăcut

doar de « Scarrie Movie » care avea o mască neagră şi care omora oameni”.

Seninătatea cu care Valentina a povestit toate acestea demonstrează, încă o dată,

teza desensibilizării copiilor care urmăresc filme violente la televizor, şi poate fi explicată

şi prin lipsa discuţiilor cu părinţii şi mai ales a explicaţiilor acestora care ar trebui să îi

orienteze în delimitarea faptelor bune de cele rele şi în preluarea modelelor de

comportament.

Leonard, de 5 ani, a desenat o secvenţă dintr-un film văzut la ProTv, în care un

hoţ jefuieşte o “maşină plină cu bani”, precizează că acesta nu este un hoţ oarecare ci

unul “deştept”, pe care poliţia îl urmăreşte dar nu reuşeşte să îl prindă, şi mai spune că i-

17

a plăcut secvenţa din acest film în care hoţul şi-a cumpărat cu banii furaţi multă mâncare

şi haine. A înţeles când a văzut filmul că ceea ce a făcut hoţul nu era bine, a şi vorbit cu

părinţii lui despre aceasta, motiv pentru care la întrebarea 8 a răspuns prompt spunând că

îşi doreşte să devină poliţist pentru a-i prinde pe răufăcători.

Un alt personaj al cărui profil se regăseşte în desenul lui Mihăiţă, în vârstă de 7

ani, este “Vampirul morţilor” despre care spune că l-a văzut într-un film şi i s-a întâmplat

chiar să îl viseze, era vorba despre un vampir care „sugea sângele la un om (reprezentat

în desen cu un pistol în mână), dar omul nu murea pentru că devenea şi el vampir”.

Copiii au mai desenat diferite ipostaze ale extratereştrilor care coboară din

navetele spaţiale, se luptă cu oamenii sau distrug pur şi simplu planeta Pământ.

Reprezentarea grafică a acestora pare a fi desprinsă din revistele de benzi desenate:

extratereştrii au adesea câte două - trei capete, câte opt picioare, nişte tentacule uriaşe cu

ajutorul cărora bombardează cu uşurinţă Pământul, ochi sticloşi, cozi enorme, etc. Băieţii

care au realizat aceste desene sunt “pasionaţi de extratereştri” şi nu pierd nici un episod

din serialele precum “Odiseea virtuală”.

Concluzii

Privite în ansamblu, rezultatele cercetării au atins obiectivele propuse iniţial şi

au validat teoriile prezentate în prima parte a lucrării. Obiectivele lucrării au fost doar în

mică măsură modificate, în primul rând, din cauza incapacităţii copiilor de a evalua şi

preciza corect timpul pe care şi-l petrec urmărind programele TV, iar, în al doilea rând,

din cauza necunoaşterii de către copii şi neînţelegerii exacte a termenului de imitaţie -

iniţial mi-am propus să identific câţi dintre copii imită ceea ce văd la televizor. Cu toate

acestea consider că informaţiile obţinute sunt convingătoare pentru susţinerea

obiectivului cercetării. Ipotezele anunţate au fost, de asemenea, confirmate, şi cu toate că

intenţia iniţială nu era realizarea unei investigaţii riguroase, pentru că obiectivele urmărite

nu vizau o întemeiere ştiinţifică a studiului, rezultatele obţinute, prelucrate statistic, s-au

încadrat în trendul indicat în cercetarea CNA.

18

Bibliografie:

● Bălăşescu Alexandru, Privindu-i pe telespectatori, Dilema, nr. 227 / 1997, pag. 14 ● Dobrescu, P. & Bârgăoanu, A. (2003). Mass media şi societatea. Bucureşti: Comunicare.ro, p. 101, p. 102 ● Drăgan I. (1996), Paradigme ale comunicării de masă. Bucureşti: Casa de Editură şi Presă „Şansa“ S.R.L., p. 216 ● Silverstone, R. (1999). Televiziunea în viaţa cotidiană. Iaşi: Polirom, p.44 ● Metro Media Transilvania, Expunerea copiilor la programele TV şi radio (modele culturale ale comportamentului de consum), septembrie-octombrie 2007, http://www.cna.ro/IMG/pdf/ExpCopii_CNA2007.pdf, accesat la data de 10 septembrie 2010, p. 6, p. 18