semiotica final
TRANSCRIPT
Cuprins
I. Introducere..............................................................................................................................2
II. Mass–media și semiotica.......................................................................................................2
III. Caracteristici structurale.......................................................................................................5
IV. Caracteristici sociosemiotice...............................................................................................7
V. Caracteristici rituale..............................................................................................................8
VI. Analiza semiotică a unui articol.........................................................................................11
Bibliografie..............................................................................................................................13
1
I. Introducere
Semioticienii abordează mass-media atât ca domeniu de analiză, cât şi de testare a
unor premise teoretice. La rândul lor, specialiştii mass-media utilizează semiotica în calitate
de sursă de informare asupra modalităţii de formare a mentalităţii comunităţilor, alături de
psihologie, sociologie, pedagogie sau lingvistică. Din acest punct de vedere se poate spune că
între semiotică şi mass media există o relaţie de interdependenţă sau interdisciplinaritate.
Un număr ridicat de semioticieni au abordat în studiile lor subiectul mass-media,
analizându-l din puncte de vedere diferite, bazate pe teorii precum: teoria lingvistică
structuralistă a lui Ferdinand de Saussure, teoria lingvistică a lui Greimas, teoria sociologică a
lui Halliday, teoria narativă a lui Everaret-Desmedt, Berger, Eco sau Kloepfer, respectiv pe
analiza codurilor sugerată de Umberto Eco. În paralel cu studiul lui Saussure s-a dezvoltat cel
al lui Charles Pierce axat pe pragmatism. Baudrillard este un alt teoretician interesat de mass-
media din punct de vedere semiotic prin urmărirea aspectelor contemporane ale structurilor
de semne.
În ciuda diferenţelor dintre viziuni, toate au un punct comun:
încercarea de înglobare a câtor mai multe elemente în cercetare.
Obiectivul semioticii în relaţia cu mass-media este de a face legătura
dintre mass-media şi realitatea societăţii contemporane, acoperind
subiecte precum comunicarea, emotivitatea, adevărul, ideologia,
informarea, obiectivitatea, manipularea, toate acestea fiind incluse în
planificarea strategică a producerii şi receptării semnelor prin intermediul
mass-media.
II. Mass–media și semiotica
Semiotica (printre alte întreprinderi intelectuale) divulgă calitatea construită a
‘realului’- măsura în care orice lucru sau idee pe care le ştim ne sunt cunoscute prin sisteme
de semne. Aceste sisteme de semne au proprietate de a ‘vorbi despre noi’ chiar pe măsură ce
creăm enunţuri cu înţeles.
2
Semiotica comunicaţiilor de masă reprezintă pasul făcut de omenire în cunoaşterea cât
mai aprofundată a istoriei mondiale, în recunoaşterea paşilor anteriori către prezent, o ştiinţă
care ridică treptat vălul ce ne acoperă ochii, căci ce poate fi mai supărător, mai degradant
decât să trăieşti în întuneric, în ignoranţă, necunoscându-ţi trecutul, originea şi mai ales
valenţele ce te pot ajuta să păşeşti cu uşurinţă şi siguranţă în viitor, în ciuda agresiunilor de
tot felul şi la tot pasul?
Semiotica comunicării de masă devine astfel nu numai o ştiinţă modernă, dar, este şi
un factor important al înţelegerii macrotranziţiei din ţara noastră, în care au loc schimbări
fundamentale ce vor modifica nu numai producţia şi consumul, dar şi mentalităţile, practica
socială şi tradiţională.
Semiotica comunicaţiilor de masă reprezintă:
a. Sinteza a şase milenii de istorie şi practică în comunicare de masă de la primele
semne până astăzi.
b. Studiul atent al:
limbajului;
tehnologiei de comunicare;
mesajelor;
lexicografiei.
Este o ştiinţă pluridisciplinară care implică cadre cu înaltă calificare: psihologi,
sociologi, semioticieni, experţi care studiază şi coordonează comunicaţiile de masă căutând
să determine acţiuni în folosul umanităţii, de pe poziţii spirituale avansate. De asemenea,
studiază impactul informaţiilor asupra omului.
Pluridisciplinaritatea semioticii comunicaţiilor de masă exprimă în mod adecvat
amplitudinea ştiinţei, semnul şi sistemul de semne constituind mijloc şi totodată obiect de
cercetare permanent folosit în studiul elementelor de antropologie semiotică, în artă şi
arhitectura semiotică, în ştiinţe politice, istorie, etnografie şi folclor, etc.
Înţelegem astfel semiotica comunicațiilor de masă ca pe un înalt grad al percepţiei
asupra problemelor umane, un mod superior de operare de la concret la abstract cu toate
mijloacele de comunicare în scopul unic de a egala valoric spiritual în mod real, toţi oamenii.
Unicitatea personalităţii umane amplifică complexitatea mijloacelor de comunicare,
fiecare individ dispunând de un sistem propriu de coduri şi semne cu care comunică (îşi
exprimă ideile, se face înţeles şi înţelege). Mai mulţi indivizi cu un sistem comun de
comunicare (limba) îşi păstrează totuşi particularităţile şi modul propriu de înţelegere, în
3
condiţiile în care se observă, cel puţin în ţara noastră, o evoluţie majoră a limbii române, care
acceptă unele transformări şi sensuri de cuvinte (coduri) moderne, vocabularul
îmbunătăţându-se permanent cu noi termeni, poate mai sofisticaţi.
Instabilitatea limbii conduce astfel spre noi metode de determinare, semiotica făcând
din semiotica comunicaţiilor de masă o ştiinţă a viitorului, în condiţiile în care rolul experţilor
în semiotică este acela de a găsi metoda adecvată pentru a induce şi a transmite idei pozitive,
valoroase găsind “limbajul comun” pentru a-i determina şi pe ceilalţi să găsească sensul
pozitiv şi înţelesul deplin al informaţiei.
Limba (ca sistem de coduri) nu este decât un exemplu apropiat pentru a exprima
complexitatea şi importanţa existenţei semioticii comunicaţiilor de masă.
Conform cercetătorului elveţian Ulrich Saxer, termenul media (sisteme
instituţionalizate create în jurul unor canale de comunicare cu posibilități de transmitere
specifice) are trei mari accepţiuni:
a.media în calitate de canale de transmitere (sisteme de transport a unor sisteme de
semne);
b. media în calitate de organizaţii complexe (organizaţii care au ca şi scop
producerea şi distribuţia unor conţinuturi media);
c.media în calitate de instituţie (în sensul conferit de Douglas North termenului de
instituţie, acela de norme şi sisteme de regularizare care duc la stabilizarea
societăților moderne) care influențează profund practicile comunicaţionale ale
societății.
În funcţie de resursele necesare pentru propagarea informaţiilor, Pross distinge:
media primară (nu necesită suport tehnic nici pentru emisie şi nici pentru
transmiterea mesajului): gestică, mimică şi exprimarea verbală;
secundară (tipografice, au nevoie de suport tehnic doar la emisie): scrisul,
muzica prin intermediul instrumentelor;
terţiară (au nevoie de suportul tehnic atât la emisie cât şi la recepţie):
telegraful, radioul, filmul, internetul şi multimedia.
În ultimii ani se vorbeşte şi despre o a patra categorie: media digitală care include
internetul şi noile media.
4
III. Caracteristici structurale
“Structuralismul este esenţialmente o activitate, adică o succesiune regulată de
operaţii mentale”. 1
„Analiza structurală se defineşte prin următoarele trăsături paradigmatice (fie ele
explicite- infra sau implicite):
• regula imanenţei (analiza structurală vizează obiectul ca sistem în perspectivă
sincronică, anistorică);
• regula pertinenţei (analiza structurală investighează trăsăturile distinctive ale
sistemului, cele care au valoare diferenţială);
• regla comutării (testul comutării vizând determinarea opozițiilor binare de natură
sistematică);
• regula compatibilităţii (analiza structurală studiază regulile ce guvernează combinarea – şi deci
compatibilitatea - elementelor textului);
• regula integrării (structurile elementare trebuie integrate în totalitatea sistemului);
• regula schimbării istorice (diacronice) pe baza analizei sincronice a sistemului;
• regula funcţiei (analiza structurală studiază în primul rând funcţia
comunicativă asistemului)”.2
Înainte ca cercetarea utilizării media să constituie o preocupare în literatura de
specialitate, aceasta a fost o preocupare în economia media.
Unul dintre teoreticienii care a indicat importanța individului în contextul social, care
a subliniat structura socială, poziția individuală și caracterul individual care interacționează
cu media este Karl Erik Rosengren.
Structura socială implică gradul de industrializare și urbanizare, religia, clima, politica
și stabilitatea sistemului media. „ Poziția individuală face referire la gen, vârstă, educație,
carieră, locul de rezidență, distanța față de locul de muncă. Caracterul individual se reflectă
1 D. ROVENIȚA FRUMUȘANI, Introducere în semiotică, ed. Universiății București , București,1991, p.112 Ibidem, p.12.
5
prin valori, norme, domenii de interes, siguranță, activitate politică, preferințe pentru
petrecerea timpului liber, competență media.”3
Pentru a arăta cum interacționează caracteristicile structurale, poziționale și
individuale ale receptorilor asupra comportamentului lor mediatic, Rosengren a delimitat trei
concepte:
Forme de viață ( diferențe la nivel religios, istoric, urbanistic etc.)
Moduri de viață ( diferențe la nivel de vârstă, statut social, sex etc. )
Stiluri de viață ( deciziile unui individ la nivel personal și modelul de acțiune)
Conform lui Michael Meyen, teoriile referitoare la consumul media se împarte în 6
părți distincte:
Teorii despre activare
Teorii despre identitate
Teorie disonanței colective
Teza escapismului
Teoria jocului
Teorii structurale:
- teorii despre stilul de viață (diverse stiluri de viață sunt cauza diferențelor în
utilizarea media
- teorii despre factorii structurali (caracteristicile structurale, poziționale și individuale
determină utilizarea media deoarece sunt identificați anumiți factori care determină
preferințele de consum sau de utilizare media).
Michael Meyen prezintă trei categorii de factori care influențează media:
3 D. BALABAN, Comunicare mediatică,ed. Tritonic, București,2009,p. 86.
6
Fig.1 Factori determinanți ai comportamentului de consum media
Structuralismul francez - Claude Lévi-Strauss, Roland Barthes, Michel Foucault,
Jacques Lacan, Lucien Goldmann, Pierre Francastel, Louis Althusser – îl continuă pe
Saussure. Pentru ei lumea și omul nu există decât trecute prin limbaj. Toate celelalte realități
sunt date numai odată cu limba și prin limbă. Lingvistica este, uneori mai mult chiar decât
semiologia, disciplina pilot, iar comunicarea devine paradigma teoretico-metodologică pentru
semnificare. Prin reducerea semnului la sistem, apare o contragere analitică a semanticului la
sintactic și ignorarea aspectului pragmatic. Semiologia structuralistă accentuează mult pe
autoînchiderea referențială a sistemelor semnificante, ceea ce generalizează cazul literaturii,
sau artei la toate celelalte sisteme semnificante. Totuși, în aceste semiologii calitatea de semn,
de sistem semnificant și autonomia limbii este mai pregnantă ca oriunde altundeva.
IV. Caracteristici sociosemiotice
Sociosemiotica este o ramură a semioticii care investighează practicile umane într-un
cadru social și cultural, punând accent pe analiza creării semnificațiilor ca practici sociale.
Conform lui Saussure, această știință a vieții semnelor în societate explorează implicațiile
prin care codurile de comunicare sunt formate prin procese sociale. Sociosemiotica devine
studiul diferitelor dimensiuni ale înțelesului și al semiozei individului și comunităților. Acest
7
context ne arată componenta mass-media care acționează asupra comportamentului și gândirii
umane.
După părerea lui Ion Albulescu, mass-media reprezintă „ instrumente tehnice, care
servesc la transmiterea în forme specifice a unor mesaje între profesioniști ai comunicării,
reuniți în instituții sociale, și marele public, constituit într-un ansamblu de indivizi izolați”4.
Semnele sunt percepute ca resurse adaptabile utilizate de oameni pentru a da înțeles
unor aspecte sociale. Astfel, pragmatica, lingvistica, logica, retorica au fost cele care au
influențat sociosemiotica. Caracteristicile sociosemiotice ale mass-media au un impact diferit
asupra fiecărui individ al societății. Obiectivul principal al sociosemioticii este de a reconstrui
modalitățile prin care se reprezintă comunitățile în relația cu sine iar unul dintre cele mai
importante sisteme în acest sens este mass-media.
Text și discurs, valoare și valorizare, comunicare și manipulare sunt trei aspecte
importante pe care mass-media le acoperă din punct de vedere sociosemiotic. Mass-media
redimensionează conceptul de discurs, transformându-l în filtru de producere a textului, care
devine doar o modalitate de enunțare a unor fapte. Comunicarea și manipularea se află în
opoziție, bazându-se pe informație obiectivă și interpretativă și pe modalitatea în care se
decide selecția și canalul de transmitere a acesteia.
V. Caracteristici rituale
Conceptul de ritual este folosit, în mai multe discipline; în psihiatrie „se referă la
comportamentele patologice stereotipice, precum şi la anumite interacţiuni umane
convenţionale, repetitive, dar, cu toate acestea, de natură adaptativă”; în ştiinţele sociale,
„desemnează o paletă largă de manifestări sociale, nu neapărat religioase, sau aspectul
formal al unor asemenea manifestări”; în etologie, „este folosit interşanjabil cu „etalare”,
pentru a desemna comportamente ce au putut fi observate nu numai la mamifere, dar şi la
reptile, păsări, peşti”5. În interiorul ştiinţelor sociale termenul de ritual se aplică unor serii
4 I. ALBULESCU, Educaţia şi mass-media. Comunicare şi învăţare în societatea informaţională, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 2003, p. 32
5 M. COMAN, Mass-media, mit și ritual. O perspectivă antropologică, Editura Polirom, Iași, 2003, p. 55
8
deosebit de variate de manifestări: obişnuinţe, obiceiuri, acte de comunicare, etichete,
performanţe, ceremonii, etc.
Într-una dintre cele mai complexe analiza ale acestor criterii, E. Rothenbuhler (1998,
p. 7-25) identifică următoarele dimensiuni definitorii: acţiunea („ritul este acţiune, nu numai
gândire”), performanţa („ritul este performarea a ceva pentru cineva”), caracterul
conştient, caracterul non-instrumental, caracterul non- recreaţional, aspectul colectiv,
expresie a relaţiilor sociale, caracterul subjonctiv („el nu este despre ceea ce este, ci despre
ceea ce ar putea sau ar trebui să fie”) , caracterul efectiv al simbolurilor, caracterul
condensat, caracterul estetic, tradiţionalist, regularitate, referire la sacru şi comunicarea
fără informaţie („ ritualul este o comunicare ce lucrează într-un mod aparte, din punct de
vedere al teoriilor informaţiei”)6.
Această privire asupra cadrelor antropologice de gândire a ritualului ne arată că puţine
din notele considerate a fi definitorii pentru universul ceremonial exotic sau arhaic ce se
regăsesc integral în manifestările moderne asociate producţiei şi receptării mesajelor mass-
media.
Conform spuselor lui J. Carey, cuvântul „ritual” pare capabil să evoce în mintea
oricărei persoane un ansamblu de relaţii intime, afective, egalitare, iar acest lucru se
realizează fără un efort de teoretizare, doar prin evocarea conotaţiilor sale, aparent accesibile
şi familiare tuturor.
Există două mari clase de manifestări rituale: riturile publice (cercetări referitoare la
mediatizarea unor ceremonii publice sau la tratarea în regim ceremonial a unor evenimente
politice și sociale majore) și riturile de grup (studii consacrate unor comportamente
considerate rituale care se referă la obișnuințe de consum precum programele de televiziune).
În cazul riturilor publice, la întâlnirea cu marile ceremonii publice, instituţiile mass-
media îşi schimbă comportamentul obişnuit, iar jurnaliştii renunţă la procedurile de rutină şi
la stilul rece, neimplicat, pentru a se manifesta într-un limbaj şi cod simbolic ce sugerează
universul de referinţe specific ritului. În cazul riturilor de grup, ritualitatea provine din
interiorul mass-media: ea apare ca expresie a unor comportamente de consum repetitive şi
formalizate, a unor comportamente de producţie stereotipice şi de rutină sau, în sfârşit, a unor
tipuri de mesaje care, chiar dacă par a se referi la fapte, momente, locuri şi personaje mereu
altele, sunt, în esenţă identice- aceeaşi structură narativă, aceleaşi familii de teme.
6 Ibidem, p. 57
9
Numeroşi cercetători consideră că dimensiunea ceremonială a consumului de mesaje
mass-media se datorează, în primul rând, regularităţii fluxurilor mass-media: acestea
difuzează în mod ritmic, în aceleaşi zile şi în aceleaşi momente ale zilei, produse şi mesaje
identice în formă: „Ştirile prezintă simbolurile publice prin care oamenii înţeleg realitatea.
Puterea ritualistică a programelor de ştiri de seară se datorează, în parte, programării
regulate şi uniformităţii prezentării. Oamenii citesc ziarele în locuri şi momente alese la
întâmplare, dar prezentarea ştirilor de seară este un mod comunitar de a percepe ordinea şi
evenimentele. Acest consum colectiv oferă solidaritate colectivă, deoarece un număr enorm
de oameni este expus unor forme identice de explicare a realităţii curente”7. Termenul de
„ritual” este folosit în acest caz pentru a denumi şi da un prestigiu suplimentar: unor
comportamente identice şi regulate; unor acte de receptare simultană a unor mesaje şi prin
aceasta considerate în comun, deci şi comunitare; unor conţinuturi cu încărcătură dramatică şi
cu puterea de a interpreta lumea înconjurătoare.
Drept urmare: „ştirile de seară aduc ceva mai mult decât simple informaţii. Ele
strecoară un mozaic vizual şi verbal de evenimente; oferă un cadru, regulat şi repetat, care
asociază aşteptările publicului cu figuri şi sunete familiare, în aceeaşi ordine, în aceleaşi
momente, pe acelaşi canal, seară de seară. De aceea „ritualistic” este termenul cel mai
potrivit pentru a indica intenţia de a dramatiza, de a introduce ritmuri şi modele de
interpretare în prezentarea ştirilor. Într-o societate care a marginalizat sacrul, ritualizarea
celor mai nonsacre evenimente poate fi un răspuns al unei populaţii lipsite de momente
rituale”8.
Televiziunea oferă un principiu de ordonare temporală (prin ritmurile aduse de
programele ei este structurat ritmul vieţii casnice), spaţială (prin reordonarea lucrurilor din
casă în jurul televizorului) şi semantică (prin modelele de explicare a evenimentelor sau a
existenţei pe care le oferă emisiunile de ştiri sau programele de divertisment). Drept urmare,
comportamentele de consum sunt, la rândul lor, ritualizate, iar acest fapt conduce, datorită
trăirilor aparte asociate consumului regulat de mass media, la fixarea unor cadre rituale de
înţelegere a lumii. Trăirea rituală a consumului de televiziune are drept consecinţă ruperea
din rutinele cotidiene şi asumarea unei viziuni integratoare asupra lumii şi a locului nostru în
ea. Prin participarea noastră la ele, în mod special la acele activităţi ritualizate care, datorită
producţiei mass-media, pot fi împărtăşite de cei mai mulţi dintre noi, se realizează definirea
7 M. COMAN, Mass-media,mit și ritual. O perspectivă antropologică, Editura Polirom, Iași, 2003, p. 758 Ibidem, 76-77
10
simbolică a locului şi poziţiei noastre în lume. Cu toată diferența de nivel de constituire în
raport cu mitul - gesturi față de limbaj - ritualul este, după Claude Levi-Strauss, și el un
sistem semnificant de tipul limbajului. Între mit și ritual există o corespondență ordonată, dar
nu în sensul în care s-a crezut, că fie mitul este proiecția ideologică a unui ritual, destinat să-i
servească acestuia de fundament, fie ritualul este un fel de ilustrare a mitului sub formă de
tablouri în acțiune. Mitul și ritualul au finalități opuse: ceea ce o societate o spune sub forma
mitului, cea vecină o spune sub forma ritualului și invers. Raportul dintre ele trebuie căutat în
planul unei dialectici a sintagmei și paradigmei, a metonimiei și metaforei, a discontinuului și
continuului, dar numai după ce, în prealabil, și unul și altul au fost reduse la elementele lor
structurale.
VI. Analiza semiotică a unui articol
I. Descrierea: Reclama începe cu dialogul dintre Leonardo și Mona Lisa. Acesteia i
se zbătea inima în piept fiindcă își dădea silința să zâmbească misterios. Nefiind însă pe
placul lui Leonardo, acesta îi aduce o tabletă de Magnerot pentru ca inima ei să zâmbească.
II. Tipurile de mesaje:
1. Mesajul lingvistic: "Ai grijă de inima ta și ea va avea grijă de tine". Textul
este amplasat la sfârșitul reclamei, în partea de jos, are culoarea neagră și semnifică faptul că
dacă noi avem grijă de inima noastră, luând Magnerot, și ea va avea grijă de noi.
2. Mesajul vizual, constituit din:
a. semne iconice necodificate sau figurative: În reclamă sunt prezente numeroase
obiecte și persoane asemănătoare cu cele reale, ca de ex.: Mona Lisa, Leonardo, picturile etc.
b. semne plastice: Fundalul reclamei este alb – negru, acestea sunt culori contrarii
ce simbolizeaza dualismul intrinsec al fiintei umane. Alte culori folosite sunt portocaliu și
roșu ce simbolizează focul și verde, ce simbolizează apa.
III. Retorica imaginii: În reclamă sunt întâlnite figuri de stil ca personificarea:
" Inima ta să zâmbească "
11
Concluzii
Mass-media este un factor al educaţiei, care lasă urme adînci în memoria individului.
Ea poate să mărească sau să micşoreze experienţele unei persoane. Într-o societate
informatizată, educaţia nu trebuie să rămînă în urmă. Mass-media este prezentă în cadrul
societăţii prin ziare, reviste, radio, televiziune, internet.
Chiar dacă informaţia parvine prin aceste canale, oricum acestă informaţie trebuie
filtrată, deoarece nu este întotdeauna veridică.
Efectele mass-media se pot resimți în zone diferite ale societății. Mass-media poate
acționa asupra: a) indivizilor, b) grupurilor, c) instituțiilor, d)întregii societăți; totodată, ea
poate afecta personalitatea umană în: dimensiunea cognitivă (schimbarea imaginii despre
lume), dimensiunea afectivă (crearea sau modificarea unor atitudini și sentimente) sau
dimensiunea comportamentală (schimbări ale modului de acțiune al indivizilor și fenomene
de mobilizare socială).
Media are calitatea de a oferi societății informații reprezentate atât prin semne cât și
prin limbaj iar anumite tipuri de media precum televiziunea sau radioul au efecte emoționale
puternice asupra publicului.
Modificarea comportamentului de consumator media a receptorilor și intensificarea
prezenței media în spațiile private și publice sunt câteva dintre strategiile de analiză a
efectelor media.
Mass-media manipulează astfel încât indivizii nu își dau seama ca sunt influențați într-
o anumită direcție. Este cert faptul că atât mass-media cât și contextul social prezent are o
influență directă sau indirectă asupra societății.
12
Bibliografie
Daniela Rovența Frumușani, Introducere în semiotică, Editura Universității București,
București, 1991.
Delia Balaban, Comunicare mediatică, Editura Tritonic, București, 2009.
Ion Albulescu, Educaţia şi mass-media. Comunicare şi învăţare în societatea
informaţională, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003.
Mihai Coman, Mass-media, mit și ritual. O perspectivă antropologică, Editura
Polirom, Iași, 2003.
13