referat rembrandt
TRANSCRIPT
Rembrandt
Autoportret., 1630
Ganea Alexandru-Ioan
An 2 Foto Video Sem II
1
Rembrandt Harmenszoon van Rijn (n. 15 iulie 1606, Leiden - d. 4
octombrie 1669, Amsterdam) a fost un pictor și gravor olandez din secolul al XVII-lea,
considerat unul din cei mai mari pictori din istoria artei, celebru și pentru desenele
și gravurile sale.
A trăit în epoca ce s-a numit "vârsta de aur olandeză", timp în care cultura, știința,
comerțul și influența politică a Olandei au atins apogeul. Rembrandt este autorul a 600
picturi, 300 gravuri și peste 2000 desene. Maestru al tehnicei de clar-obscur, Rembrandt
a fost "singurul pictor care și-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor,
focul cu cenușa, sau să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare, pe giulgiul
mortuar roz sau bleu deschis" (Élie Faure).
Rembrandt a fost fiul morarului Harmen Gerritzoon van Rijn și al Corneliei
Willemsdochter van Zuitbroeck. Dintre toți frații săi, el este singurul care învață să scrie
și să citească într-o școală latină; în 1620 se înscrie la universitatea din Leiden, dar
rămâne acolo doar câteva luni, fiindcă vrea să devină pictor. Tânărul Rembrandt își
începe studiile de pictură în atelierul lui Jacob van Swanenburgh .Timp de trei ani învață
aici tehnica picturii. Pânzele lui - uneori copii ale lucrărilor altor maeștri - îi atestă
deosebitul talent, ceea ce determină pe părinții săi să-l trimită în anul 1624 la Amsterdam,
unde se perfecționează în atelierul lui Pieterzoon Lastman, care călătorise în Italia și era
influențat de Michelangelo Merisi zis Caravaggio. Deși studiază la el numai șase luni,
Rembrandt preia de la Lastman stilul narativ și modul de reprezentare a stărilor sufletești
la figurile înfățișate. Însă înainte de orice, descoperă tehnica clarobscurului.
Rembrandt părăsește Amsterdamul pentru a-și deschide la Leiden un atelier
propriu. I se alătură Jan Lievens, un talentat pictor, și el elev al lui Lastman. În atelierul
lor comun sunt atrași numeroși clienți, printre care și cunoscutul umanist Constantijn
Huygens, secretarul personal al stathouder-ului Olandei, Henric Frederic de Orania.
Probabil sub influența lui Huygens, care-i recunoscuse talentul, Rembrandt se hotărăște
să se stabilească la Amsterdam, știind că marele oraș olandez este în măsură să ofere
talentului său condițiile de care în Leiden nu ar fi putut beneficia.
Rembrandt se stabilește la Amsterdam în 1633. Grație renumelui său artistic,
negustorul de artă Hendryck van Uylenburg îi propune să-și deschidă un atelier la el. Prin
2
intermediul acestuia, Rembrandt obține o primă comandă importantă, Lecția de anatomie
a doctorului Tulp. Tabloul este o lucrare de maestru și Rembrandt pătrunde în cercul
marilor pictori olandezi. Comenzile se succed continuu, în special din partea familiilor
bogate din Amsterdam, care îi comandă portrete. În 1634, stathouder-ul Henric Frederic
îi comandă, prin intermediul lui Huygens, tabloul intitulat Patimile Domnului.
În 1634 se căsătorește cu Saskia van Uylenburgh, verișoara negustorului de artă.
Prin căsătorie, Rembrandt pătrunde în cercurile marei burghezii din Amsterdam, Saskia,
fiică a primarului, îi aduce și o zestre de 40.000 de florini. Tânăra pereche se stabilește în
cartierul elegant, cumpără o casă mare pe Breestraat, Rembrandt își instalează atelierul la
etajul al doilea al noii lor case. Clădirea se află în vecinătatea cartierului evreiesc, într-o
zonă a orașului Amsterdam pulsând de viață, ceea ce a influențat paleta de culori a
maestrului.
Soții Rembrandt sunt extrem de afectați de moartea primilor trei copii ai lor. În
1641 se naște Titus. Copilul se bucură de o bună sănătate, în schimb cea a Saskiei se
deteriorează. Se îmbolnăvește de tuberculoză și moare la 14 iunie 1642. Între timp,
Rembrandt care tocmai termină tabloul intitulat Rondul de noapte, ajunge în culmea
gloriei. Succesele sale în pictură sunt întunecate însă de moartea femeii iubite, pe care a
eternizat-o de atâtea ori în tablourile sale.
Rămas văduv, Rembrandt angajează o educatoare pentru fiul său, Titus. În 1646,
această sarcină va fi luată de Hendrickje Stoffels, care îndeplinește un rol dublu, acela de
educatoare și de ibovnică. Pictorul este din nou foarte îndrăgostit, trăiesc ca soț și soție,
dar nu se căsătoresc oficial. Justiția ecleziastică îi acuză de imoralitate, citându-i în
proces. Încălcând normele legale în vigoare în Olanda secolului al XVII-lea, Hendrickje
mai trăiește nouă ani alături de artistul tot mai bătrân și mai izolat de lume. Creditorii îl
urmăresc tot mai insistent, relațiile artistului cu beneficiarii se deteriorează și ele. În 1656
Rembrandt este ruinat. Colecția sa de artă este scoasă la licitație și vândută, operele îi
sunt împrăștiate. Cu toate acestea își continuă munca de creație. Din această ultimă
perioadă datează Sindicii postăvarilor 1662, o serie de autoportrete, Logodnica
evreică 1665. Hendickje moare în 1663. De acum încolo Titus se îngrijește de părintele
său, dar și el moare în 1668, cu un an înainte de sfârșitul tatălui său.
3
Rembrandt se stinge din viață la 14 octombrie 1669 într-o casă mică din cartierul
Rozengracht. Este înmormântat în Westerkerk, într-un mormânt nemarcat.
Picturi celebre:
Rondul de noapte
Tabloul Rondul de noapte 1642, considerat astăzi o capodoperă, a constituit la
vremea sa un scandal. Comandantul Frans Banning Cock ar fi dorit să iasă mai mult în
evidență în acest uriaș tablou. Ori, Rembrandt s-a concentrat mai mult asupra acțiunii
înseși, decât asupra înfățișării
figurilor; pentru el tema este
defilarea, mișcarea, acțiunea
neobișnuită, și nu tabloul colectiv
tradițional al unui grup. Puternicele
contraste de lumină și culoare, jocul
fin al mișcării trupurilor, umbrelor
și rechizitelor înviorează
excepțional scena, leagă figurile
între ele, alcătuind parcă din acestea
o compoziție de lumini. "Vrăjitor,
Rembrandt e capabil să facă din
noapte zi." (Eugène Fromentin). Prin analiza cu raze Roentgen realizată în 1975 s-a
dovedit că lacul, menit să protejeze opera ce înfățișează o acțiune care se desfășoară la
lumina unei după-amiezi târzii, se închide cu trecerea timpului, producând iluzia unei
scene nocturne.
4
In tabloul Ospățul lui
Baltazar (ca.1635), Rembrandt
înfățișează spaima lui Nabucodonosor
în clipa în care mâna lui Dumnezeu
lasă următorul mesaj în ebraică: mane,
tekel, fares ("numărat, cântărit,
împărțit"), ceea ce el nu înțelege,
simțindu-i însă sensul tragic (regatul
său va fi divizat mai târziu între mezi
și perși). Acest episod din cartea Profetul Daniel se desfășoară în timpul unui ospăț al lui
Baltazar. Oaspeții beau din cupele de aur jefuite din templul de la Ierusalim. Spaima de
pe chipul comesenilor este evidentă la femeia și la bărbatul din partea stângă a tabloului.
Tabloul “Lecţia de anatomie”, pictat în 1632, l-a făcut celebru pe
Rembrandt. Lucrarea este o operă care se încadrează în genul pictural de grup tradiţional
(în cazul de faţă este vorba de breasla chirurgilor). După mai bine de două decenii,
artistul înregistrează un nou succes, cu tabloul intitulat “Lecţia de anatomie a lui Johan
Deyman”.
În 1634 se căsătoreşte cu
Saskia van Uylenburgh,
verişoara negustorului de artă,
iar, datorită acestui mariaj,
Rembrandt pătrunde în
cercurile marei burghezii din
Amsterdam. Soţii Rembrandt
sunt extrem de afectaţi de
moartea primilor trei copii ai
lor. În 1641 se naşte Titus, însă sănătatea Saskiei se deteriorează. Aceasta se
îmbolnăveşte de tuberculoză şi moare la 14 iunie 1642. Între timp, Rembrandt, care
tocmai termină tabloul intitulat “Rondul de noapte”, ajunge în culmea gloriei.
5
Bibliografie:
MUNTEANU, Romul, Clasicism şi baroc în cultura europeană din secolul al XVII-lea, Ed. Univers, Bucureşti, 1981
http://www.rembrandtpainting.net/ pagina web cu si despre Rembrandt.
6