O INIMĂ DE PAŞTE

Perioada de desfășurare: 29.03.2010 - 31.03.2010 Clase implicate: X A, X C Obiective: - Implicarea elevilor în acţiuni comunitare; - Dezvoltarea spiritului de solidaritate.

Agenda de activităși: - răspândirea de afișe pentru a ne face cunoscută inișiativa; - vopsirea de ouă după tradișiile pascale; - organizarea unei expozișii cu vânzare; - donașii către familii aflate în dificultate. Echipa proiectului: Atanasiu Adelina (inișiator proiect); Bîrz Lucreșia; Busuioc Carmen; Câmpean Viorel; Secară Alina.

RESPECTĂ-MĂ CA SĂ TE RESPECT

Argument: Trăind într-o societate în care lipsa de respect a luat locul respectului, conştientizarea

deformării morale ar trebui să devină o prioritate pentru fiecare individ. Cu siguranţă, zilnic asistăm la acţiuni care contravin bunului simţ, normelor morale. Deşi deranjaţi de lipsa de respect din jur, oamenii uită la rândul lor să respecte cauzând astfel un joc de domino vicios al iniţierii lipsei de respect. Ce atitudine luăm ? Intram în acest cerc vicios al oamenilor lipsiţi de respect, întrebându-ne ce am putea face, asistând pasiv dar niciodată implicându-ne.

Durata: 1.05.2010 – 11.06.2010 Grupul ţintă: elevii din cele 4 şcoli partenere. Parteneri :

• Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ Ploieşti. • Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Simion Ştefan“ Alba Iulia. • Şcoala cu clasele I-VIII Petreşti.

Scopul proiectului: scopul acestui proiect este de a sensibiliza elevii cu privire la

importanţa respectului în interacţiunea socială.

Obiective urmărite: dezvoltarea abilităţilor de relaţionare la elevi; dezvoltarea competenţelor informatice ale elevilor; încurajarea iniţiativei elevilor; stimularea creativităţii artistice a elevilor.

Activităţi:

- confecţionarea şi răspândirea de fluturaşi/afişe pentru a ne face cunoscută iniţiativa. - demararea unei cercetări pe tema „importanţei acordate de elevi respectului“. - lansarea unui concurs de desene şi eseuri pe tema respectului. - acordarea de diplome participanţilor la concursuri. - organizarea unei expoziţii cu desenele participante. - publicarea rezultatelor cercetării pe blogul CDI-ului. - fotografierea celor mai reprezentative momente din cadrul proiectului. - partenerii proiectului vor face schimb de produse şi fotografii.

Echipa proiectului: Atanasiu Adelina; Bîrz Lucreţia (iniţiator proiect); Mureşan Laura;

Rusu Sofica.

Trăind într-o societate în care lipsa de respect a luat

locul respectului, conştientizarea deformării

morale ar trebui să devină o prioritate pentru fiecare

individ. Cu siguranţă, zilnic asistăm la acţiuni care contravin bunului simţ, normelor morale. Deşi

deranjaţi de lipsa de respect din jur, oamenii uită la rândul

lor să respecte cauzând astfel un joc de domino vicios al iniţierii lipsei de

respect. Ce atitudine luăm ? Intram în acest cerc vicios al oamenilor lipsiţi de respect, întrebându-ne ce am putea

face, asistând pasiv dar niciodată implicându-ne.

CDI VĂ INVITĂ SĂ PARTICIPAŢILA PROIECTUL

„RESPECTĂ-MĂ CA SĂ TE RESPECT“

CUM NE PUTEM IMPLICA ?

o Realizarea unui afiş/desen, pliant pe tema respectului.o Realizarea unui eseu pe tema respectuluio Completarea unui chestionar pe tema „importanţei acordate de elevi respectului“.

Ce primim pentru munca noastră?

o Diplomeo Promovarea produselor prin organizarea de expoziţii.o Satisfacţia de a fi implicaţi într-un proiect.

Perioada de desfăşurare: 10.05.2010 – 11.06.2010

„ROADELE“ PROIECTELOR

Mihai Eminescu „Somnoroase păsărele“

Prezentată de Hașegan Oana, clasa X E

DROWSY BIRDS

Drowsy birds at even gliding,Round about their nests alight,

In among the branches hiding…Dear, good night!

SOMNOROASE PĂSĂRELE

Somnoroase păsărelePe la cuiburi se adună,Se ascund în rămurele -

Noapte bună!

Silence through the forest creeping,Lullaby the river sighs;

In the garden flowers sleeping…Shut your eyes!

Doar izvoarele suspină,Pe când codrul negru tace;Dorm şi florile-n grădină -

Dormi în pace!

Trece lebădă pe apeÎntre trestii să se culce -Fie-ţi îngerii aproape,

Somnul dulce!

Glides the swan among the rushesTo its rest where moonlight gleams,And the angels’ whisper hushes…

Peaceful dreams!

Peste-a nopţii feerieSe ridică mândra lună,Totu-i vis şi armonie -

Noapte bună!

O’er the sky star without number,On the earth a silver light, ;

All is harmony and slumber…Dear, good night!

English version by

Corneliu M. Popescu HaŢegan Oana

MIHAI EMINESCU - „TRECUT-AU ANII...“

Prezentată de Vîrdea Elena, clasa XI C

YEARS HAVE TRAILED PAST...

Trecut-au anii…Mihai Eminescu

Years have trailed past like clouds over a country,

And they'll never return, for they're gone forever,

And I no longer enjoy such light endeavour

As the magic of folk songs or

the land of faery

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuriŞi niciodată n-or să vie iară,Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcarăPoveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

Which as a child filled me with wonder,Not quite understood yet

meaning so much to me,And now these shadows

try to recapture meIn this hour of mystery,

this twilight hour.

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,Abia-nţelese, pline de-nţelesuri -Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

These trembling fingers touch the strings in vain

To find the right notes from the fading memory

Of youth, so that my soul can vibrate again.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuriCu mâna mea în van pe liră lunec;

Everything's disappeared from the horizon of that

distant plainAnd you can no longer

hear the voice ofpast harmony.

Behind me time gathers . . .and I darken!

Pierdut e totu-n zarea tinereţiiŞi mută-i gura dulce-a altor vremuri,Iar timpul creşte-n urma mea...

mă-ntunec!

Mihai Eminescu

Prezentat de: Barboş Andreea, Băla Ioana, Cârcei Raluca, clasa XI F

About

Spring…

“So like the sweet, white cherry blossom,

So tender and so fresh thou art,

And on my life’s way like an angel

Appearing thou dost light impart.”

(So Fresh Thou Art…)

“Le soir sur la colline au triste écho du cor;

Remontent les troupeaux, les astres brillent fort,

Les sources dans les puits se lamentent en bas;

Mon amour, tu m’attends sous un grand acacia.”

(Le Soir Sur La Colline)

“Arise again, beloved, out of the waves of time

With your long golden tresses and marble arms sublime;

Your face that now transparent and pale as wax is pale

Is shaded by the shadow of sorrow’s clinging veil!”

(The waves of time)

“Days go past and days come still

All is old and all is new,

What is well and what is ill,

You imagine and construe;

Do not hope and do not fear,

Waves that leap like waves must fall;

Should they praise or should they jeer,

Look but coldly on it all.”

(Gloss)

„LEGENDARY QUEEN“- Mihai Eminescu

Prezentată de Popa Ştefania, clasa XI C

Sparkling haze, across the heavensRising slow the sliver moon,She has gathered from the waterAnd upon the pastures strewn.

By Mihai Eminescu

In the valley many flowersOn the cobwebs jewels strung,Countless gems, of countless colours,On the cloak of evening hung.

Came at night a little maidenSilently the reeds among,And a rose of flaming scarletOn the water surface flung.

O'er the lake the clouds in passingCast a soft transparent shade,Which the ripples rolling bouldersWith their radiance invade

Flung a rose of flaming scarletThat the water's mirror blurred...Scarlet roses are enchantedBy the saint Friday's word.

For her own sweet image gazing,Marvelled how the ripples stirred...Aye, that lake is long enchantedBy the saint Wednesday’s word.

Long she gazes. Hair soft golden,O'er her face the moon's pale light,While within her eyes of violetAll times fairy-tales unite.

Popa StefaniaCls. a XI-a C

English version by Corneliu M. Popescu

AFIșE REALIZATE DE ELEVI ÎN CADRUL PRORIECTULUI

„SĂ SPUNEM STOP VIOLENșEI“

Cei violenţi sunt şi ei încercaţi de teamă ○Se tem de anonimat,

○se tem că fac parte din lumea cea mai de jos a societăţii în care trăiesc,

○se tem că potfi înlăturaţi de alţii ca ei

Boian Diana – X A

De retinut:

1. Nu luăm cu noi decât binele pe care l-am făcut.

2. Adevărul te ajută să-ţi recapeţi sănătatea.

3. Nu te grăbi să arăţi cine eşti, ceilalţi vor vedea singuri.

4. Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te... dacăvrei să fii fericit o viaţă, iartă!

5. Cel care este însoţit de gânduri nobile nu esteniciodată singur.

Rus Maria MirabelaCucui Alina X A

Cartea

Mircea Marius,clasa IX F

Din cele mai vechi timpuri oamenii au simţit nevoia să-şi transmită cunoştinţele, emoţiile, tradiţiile altfel decât prin viu grai. Căutau ceva durabil, să lase o mărturie a existenţei lor şi astfel au inventat literele, hârtia şi apoi cartea.

Dar ce este cartea? Nu cred că există o formulă care să o definească. Un obiect mic care dezvăluie întreg universul, în care ne regăsim fiecare; o insulă a

comorilor, vânată de piraţii însetaţi de cunoaştere, izvor ce curge spre infinit din care se adapă sufletul însetat de mai multă ştiinţă. Emoţiile pe care le trăim atunci când învăţăm primele litere, până la primul roman citit; treptele de învăţământ pe care le parcurgem, cred că toate acestea înseamnă carte.

Şi totuşi ce este cartea...?

Rolul cărţii

Avram Georgiana, clasa IX F

Cartea este uşa care deschide mintea spre noi orizonturi, cunoscute şi necunoscute. Ea are un rol special în viaţa noastră, fără ea vocabularul nostru ar fi limitat şi imaginaţia

redusă. Cu ajutorul cărţii, bunicii şi străbunicii noştri au descoperit în copilărie o lume minunată, o lume a basmelor, o lume pe care copiii în ziua de azi o petrec în faţa tetevizorului. Copiii de azi sunt şocaţi, suferă de diferite boli mintale şi au un vocabular inagreabil.

Cu ajutorul cărţilor noi hrănim copilăria, o ajutăm să-şi deschidă aripile şi să se înalţe, la fel ca un pui de pasăre, apoi ea singură îşi croieşte drumul în viaţă, deschizându-şi aripile în faţa cunoaşterii.

Fără cărţi am ajunge o ţară lipsită de cultură, de imaginaţie, conectaţi non-stop la internet şi televizor. Cartea te face să trăieşti sentimente speciale, o poţi atinge, o poţi mirosi şi simţi, îţi dezvoltă imaginaţia, fiind capabil să-ţi creezi propria poveste de aventură, de dragoste etc. Când citeşti, imaginaţia şi memoria lucrează, creându-ţi propria ideea despre ceea ce citeşti, pe când uitându-te la televizor, imaginaţia şi memoria stampează, rămâi prins, conectat fără a putea să realizezi ce se petrece în jurul tău şi că acest lucru îţi face rău distrugându-ţi neuronii.

Având în vedere cele spuse mai sus, cartea a fot, rămâne şi va fi baza culturii omenirii.

Cartea, universul gândurilor

Crăciun Oana, clasa X C

În ziua de astăzi, cartea nu mai este apreciată la adevărata ei valoare. Puţini sunt cei care descoperă acest tărâm, această altă realitate, cei ce se îndrăgostesc şi nu o pot trăda, cei ce descoperă acest izvor plin de înţelepciune.

Cartea este în viaţa noastră unul dintre cele mai importante elemente, în vederea formării personalităţii unui om sub inflenţa experienţei indirecte şi al unui psihic sănătos.

Ca să citeşti trebuie să ai pasiune, ca toate celelalte mistere: curiozitate, dorinţa de a descoperi noi orizonturi. Mereu îmi stârnesc curiozitate cărţile vechi, pline de praf şi cu pagini gălbui pătate de paşii secolelor.

Stau şi mă gândesc că a trebuit să trec peste câteva etape pentru a mă bucura de prima poveste. Nu aveam decât şapte ani când am descoperit prima carte. Eram în clasa a I-a, am păşit încet şi sfioasă pragul clasei, mă uitam la băncile frumoase aliniate şi la pereţii albi care imediat au speriat copilul neştiutor care eram. La îndemnul blând al dascălului am deschis Abecedarul, m-am speriat îngrozitor nu mai văzusem aşa ceva înainte, liniuţe peste punctuleţe, punctuleţe peste liniuţe, eram speriată de faptul că nu am să reuşesc să le învăţ. În ochii mei fremătători două boabe de rouă au înflorit într-o clipă, erau lacrimi de şcolar neştiutor.

Cu dorinţa de a învăţa am pus capăt fricii şi cu încredere în forţele mele proprii mi-am deschis sufletul, petală de crin, spre tărâmul de lumină al cunoaşterii.

Poate că primii paşi au fost împiedicaţi, poate şovăitori, dar cu dorinţa de a deveni mâine, mai bună decât azi, am ridicat fruntea sus şi am continuat. Când am învăţat literele alfabetului, jocul lor de furnici negre pe file albe mi-au adus bucuria primei poveşti.

Bucuria zilelor de vacanţă am împărţit-o cu zâne şi prinţese, lacrima toamnei am presărat-o pe cartea de versuri a lui Octavian Goga, iar iarna cu fluturi albi am regăsit-o în versurile lui Vasile Alecsandri. Dar în tot acest timp am sorbit din izvorul plin de înţelepciune al cărţilor.

Cartea m-a format într-un anumit procent ca şi personalitate, m-a ajutat să pătrund în tainele lumii, mi-a format un vocabular adecvat şi de multe ori mi-a fost o mângâiere în situaţii dificile şi m-a făcut să uit pentru câteva clipe de viaţa cotidiană. Mi-a oferit ceva nou de fiecare dată, să ţin mereu capul sus şi să-mi doresc să ştiu mai multe.

Dacă azi sunt mlădiţă, iar mâine salcie pe malul vieţii, cartea îmi va rămâne prietenul ce nu mă va trăda niciodată.

Acum copil , mâine adult îmi voi împleti mereu albastrul zilelor cu tărâmul cărţilor.

Rolul cărţii în viaţa mea

Ion Maria Gabriela, clasa IX F

„Cărţile sunt moştenirea pe care un mare geniu o lasă omenirii şi care sunt transmise din generaţie în generaţie ca dar către urmaşii care nu s-au născut încă“. Aceste cuvinte au fost spuse de către Joseph Addison, întemeietor al jurnalismul literar englez şi al eseului ca specie literară.

Cartea are un rol foarte important în viaţa fiecărei persoane, începând de la vârsta fragedă în care copii sunt fascinaţi mai mult de imaginile viu colorate cu zâne şi prinţi şi sunt conduşi într-o lume imaginară, până la vârsta în care persoanele mature citesc o carte pentru a se destinde, pentru a afla informaţii noi sau pentru a uita de probleme. Anatole France, precizează în „La vie Litteraire“, următorul lucru: „Cartea consolează cititorul de toate realităţile dureroase“.

A cumpăra cărţi când nu eşti în stare să le citeşti, a le achiziţiona numai pentru că au fost scrise de un autor celebru înseamnă să acţionezi ca un om care îşi cumpără haine ce nu i se potrivesc pe motivul că au fost făcute de un croitor vestit. Din păcate multă lume din ziua de azi face acest lucru, cumpără cărţi fără să le citească, doar pentru a da un aspect mai frumos bibliotecii, să nu pară goală, iar acele cărţi stau ani la rând fără a fi atinse sau şterse măcar de praf.

Cartea nu este un lucru rău. Pentru mine a fost şi este mângâierea vieţii. Citind multe cărţi, m-a ajutat să-mi îmbogăţesc vocabularul sau să aflu informaţii despre anumite lucruri.

Rolul cărţii în viaţa mea

Avram Marina – Elena, clasa IX F

Cartea are o foarte mare influenţă în viaţa noastră deoarece ne ajută la dezvoltarea

vocabularuui şi a limbajului. Ea este actul de comunicare care te învaţă tot timpul lucruri noi şi interesante.

Prin carte putem înţelege comunicarea cu oamenii, cum să ne respectăm unul pe celălalt, mai putem acumula foarte multe cunoştinţe despre cum să ne descurcăm în viaţă, cum să cunoaştem mai bine mediul înconjurător şi secretele lui.

Dacă nu ar fi cartea omul nu ar avea nici o cunoştiinţă şi ar fi mai uşor de manipulat.

Cartea – importanţa şi semnificaţia în viaţa omului

Pocol Andrei Alexandru, clasa IX F

Cartea este un mod de comunicare şi reprezintă o ordonare a cuvintelor la formele lor cele mai expresive. A scrie este o artă, trebuie să ai har pentru a putea să realizezi ceva de calitate. Trebuie să şti să împleticeşti, să aranjezi cuvintele în aşa fel încât cititorul să fie atras de ceea ce citeşte, şi să aibă posibilitatea să înveţe ceva din conţinutul lecturii. Sentimentele pot fi exprimate prin cuvinte dar nu oricare dintre ele ci doar acelea ce provin din inimă şi care sunt una cu ceea ce simte autorul.

Nu se poate realiza un fel de „tabla lui Pitagora“ care să ne înveţe să potrivim cuvintele, să scriem. Scrisul se învaţă din practică, din citirea operelor de mare valoare ale înaintaşilor noştri.

Preocuparea exprimării în acest mod este realizată încă din cele mai vechi timpuri sub mai multe forme în funcţie de perioada pe care o tranversau. La început se scria pe pereţii peşterilor, pe tăbliţe de lut, de lemn, fildeş, bronz, pe papirus. Cartea este în viaţa noastră un element central al creării unui psihic sănătos, a unei culturi generale, este spriinul în cazul unei decăderi nervoase, este uneori ceva mai mult decât un profesor deoarece cu ajutorul ei putem să descoperim lucruri noi.

Ea ne face să fim mai buni, ne ajută să trecem mai uşor peste greutăţile vieţii, într-un cuvânt ne întăreşte.

Cartea mai este un îndemn. O carte citită te îndeamnă să citeşti altele, altfel reuşim să găsim răspunsuri la întrebările noastre. Cartea „ne face să trăim în afară de minciună, nedreptate şi prejudecăţi“ (M. Sadoveanu).

Aceste vorbe ale unui mare scriitor al ţării noastre ne atrag atenţia asupra unei alte calităţi a cărţii: puterea de influenţare. Transpunerea într-o altă lume, o lume unde întâlnim diferite moduri de gândire şi comportament.

Toţi cei care citesc vor fi cu mult mai puternici sufleteşte şi moral. Aceştia sunt cei care vor putea înfrunta mai uşor viaţa, cei care vor avea un vocabular adecvat şi vor şti cum să se comporte în diferite situaţii.

Cărţile sunt cele care scot la iveală ce e mai bun din noi. Ele pot să scoată la lumină oameni de valoare, pot schimba concepţii şi vieţi, pot ajuta la schimbarea viitorului unei întregi generaţii.

Nu trebuie decât să profităm de această imensă comoară, să învăţăm şi să o preţuim. Dacă ai carte ai parte.

ASPIRAŢII SPRE IDEAL

Expoziţie de desene realizată de elevele Marica Alexandra şi Benchea Persida. Expoziţia a fost organizată în Centrul de Documentare şi Informare al Colegiului în perioada 12.10. 2009 – 31.10.2009 cu prilejul Lunii Internaţionale a Bibliotecii Şcolare.

Copilăria…un drum rămas în urmă

Deac Darius, clasa IX A

Trecutul, prezentul și viitorul, amintiri și vise, asta înseamnă pentru mine satul natal, locul coplăriei mele, locul zilelor de basm care parcă nu mai doream să se termine nicicând.

Îmi amintesc cu plăcere zilele înzăpezite și geroase ale iernii pe care le petreceam la săniuș cu prietenii și imaginea păturii de nea care era ca o bijuterie ce strălucea în lumina soarelui tăios, furată adeseori de viclenia norilor. Calmul angelic se revărsa lin în nopșile reci asupra satului, ce domnea solitar în lumina rătăcitoare a lunii târzii. Fiecare anotimp și fiecare perioadă a anului oferea comori acelei zone mirifice. Apusul târziu al soarelui de vară era un fenomen pe care nu oricine putea să-l vadă. Cerul parcă vărsa lacrimi de sânge ce ascundeau razele aurii ale soarelui.

șin minte până și astăzi plimbările și drumeșiile pe care la făceam cu ceilalși copii în zonă, acele zile în care natura ne chema în sânul ei. Parcă și acum aud cântecul melancolic al apei ce curgea alene prin pădurea satului, iar valurile făcute de aceasta erau asemenea unor grămezi de diamante ce se întreceau la vale. Mireasma florilor și a copacilor putea să adoarmă pe oricine învelindu-l într-o aură fermecată. Crengile copacilor semănau cu niște cristale adormite în bătaia vântului, iar păsările parcă te chemau să zbori alături de ele și să -și vândă amintirile lor. Până și norii mă invidiau pentru paradisul ce mi se arăta în fașa ochilor, aveai impresia că totul se desfășoară sub forșa unui imbold celest trimis de sus.

Crăciunul este un alt lucru legat de copilărie care mi-a rămas adânc îngropat în inimă. șin minte cu drag seara de ajun când cetele de colindători cântau la ușile noastre, iar liniștea divinităţii se alătura acestora încercând să-i imite. Cântecul serafic se apropia tot mai mult de pământ, într-o lume care se lăsa aprinsă de bucuria sufletelor noastre. Lumina stelelor și a lunii se rasfrângea în albul impecabil al zăpezii inerte și uimită de acest lucru.

Atmosfera nopșii de Crăciun era un basm prin măreșia spectacolului divin si a naturii care mai vărsa din când în când câte o lacrimă sau mici suflete albe ce se stingeau la întâlnirea cu pământul.

Când eram copil nu aveam nicio grijă, nicio responsabilitate și așteptam cu mare nerăbdare anii maturitășii, fără a realiza importanșa acelei perioade și fără a ști că orice lucru pământesc este efemer, dar acum îmi dau seama că poate nu doar eu am fost așa, ci caracterul și gândirea oricărui om este la fel: știm să preșuim un lucru doar după ce l-am pierdut pentru veșnicie. Acum, după mulţi ani îmi amintesc cu regret de satul meu natal, locul în care am făcut primii pași în viaţă, locul în care am rostit primele mele cuvinte, locul dezamăgirilor, dar și al împlinirilor rămase alături de copilăria mea pierdute într-un colș de lume.

Copilaria mea

Urcan Radu, clasa IX A

Frumuseţea copilăriei, constă, oarecum, în faptul că noi, copiii, privim lucrurile altfel decat adulţii, le privim cu simplitate şi întotdeauna alegem drumul cel mai scurt spre inima celui ce ne este aproape. Ne plac jocurile, distracţia şi tot ce este mai frumos . Am auzit că târziu, peste ani, copilaria va deveni un vis frumos care începe cu „A fost odată“ . A fost şi încă este una dintre cele mai preţuite comori pe care nimeni nu mi-o poate lua din suflet. Copilăria este cel mai important lucru pe care l-am primit în această viaţă. Mă gândesc

cum să o petrec din plin, să o împart cu prietenii cu care mă pot amuza de fel şi fel de lucruri şi cu natura care îmi poate oferi o mare varietate de jocuri . Nu voi sta în faţa ecranului luminos al calculatorului să mă joc, ci mă voi duce afară unde voi descoperi minunile care mă poartă într-o lume a viselor unde pot redescoperi ce este copilăria fără a mă gândi la sfârşitul ei . Din pacăte, finalul va veni odata cu maturizarea, iar zâmbetul de pe faţa noastră va pieri . Dar nu are rost să mă gândesc la ce va fi, ci la prezent , la fericirea care este în sufletul meu, la prietenii mei cu care mă joc şi mă distrez . Aştept să vină dimineaţa să ies la joacă, să uit de şcoală, de învăţat şi de toate grijile . Poate această clipă nu o voi mai întâlni niciodată în această viaţă , în altă zi . Chiar dacă am foarte puţini ani de viaţă am învăţat să mă bucur de frumuseţea lucrurilor care mă înconjoară. În acest moment, copiii nu se mai bucură de copilarie. Ei locuiesc în oraşe aglomerate şi poluate. Poate dacă se năşteau într-un loc mai liniştit şi mai curat, cu flori, copaci si verdele nesfârşit al ierbii şi-ar fi găsit şi ei liniştea sufletească. M-am născut într-un asemenea oraş unde în fiecare zi descopeream şi încă descopar ceva nou. Am cei mai de treabă prieteni. Îmi pare rău că nu toţi copii se pot bucura de acest vis şi sper că atunci cand voi fi mare să pot ajuta cât mai mulţi copii să viseze. Îmi place copilăria mea şi fac tot ce pot ca ea să fie cât mai frumoasă.

În amintirile copilăriei mele Dăscăloiu Diana, Clasa IX E

Copilăria este regatul unde nimeni nu moare. Nu ştim unde începe şi unde se sfârşeşte. Ne

trezim doar că nu mai suntem copii. În copilărie totul e posibil, începând de la balaurul cu trei capete, vrăjitoarea din cimitir cu pisica sa cea neagră, eroii din desene animate sau orice altceva.

Când suntem copii, credem cu tărie că am fost cu adevărat în acel loc minunat. În copilărie se întâmplă cele mai frumoase momente din viaţa fiecărui om. Putem plânge, iar după câteva minute putem râde în hohote sau putem să ne supărăm din nimicuri şi apoi în cel mai scurt timp să fim din nou veseli.

Când creştem uităm să zâmbim aşa de des, să ne bucurăm de orice nimic. Atunci nu mai credem nici în magie, în Moş Crăciun sau că părinţii noştrii sunt „cei mai tari de pe Pământ“.

Atunci când creştem uităm cum e sentimentul de bucurie, extaz când ne jucam în nisip cu găletuşa şi lopăţica, când adunam flori de pe dealurile din apropiere pentru cea mai bună fiinţă de pe pământ şi din viaţa noastră, adică mama, când ne jucam de-a v-aţi ascunsea sau când pur şi simplu credeam în vise.

Copilăria mea a început într-un sat din apropierea oraşului Alba Iulia, la casa modestă a bunicilor mei, deoarece acolo mi-am petrecut majoritatea timpului.

Ţin minte plimbările pe care le făceam împreună cu bunica mea de-a lungul văii care se afla prin apropiere. Ne plimbam amândouă de mână cu pantalonii suflecaţi până la genunchi prin apa cea limpede şi povesteam ore în şir. Era un peisaj absolut superb dar pe care spre dezamăgirea mea atunci nu-l puteam aprecia la adevărata sa valoare. Erau stânci de-a lungul văii, care mai de care mai înalte, peisajul era încărcat de verdeaţă şi flori frumoase care lăsau o mireasmă ademenitoare. Pe florile colorate se puteau vedea fluturi care se ridicau unul câte unul înfrumuseţând peisajul. Totul părea un basm devenit realitate.

Nu pot uita nici poveştile pe care mi le spunea cu atâta drag bunicul aşezându-mă în poala sa sau când acest bătrân îmi făcea diferite jucării din lemn, frumos sculptate. Ţin minte şi mirosul gogoşilor pe care mi le pregătea bunica dis-de-dimineaţă pentru a fi proaspete atunci când mă trezeam sau primăvara când alergam după câinele bunicilor prin toată grădina. Îmi aduc aminte şi de emoţia primei zile de şcoală când ţi se pune pentru prima dată creionul în mână şi nu şti cum să-l ţi sau când învăţătoarea şterge tabla şi tu ştergi ceea ce ai scris în caiet doar pentru că ea aşa face.

Nu pot trece cu vederea nici ziua în care bunicul m-a dus pentru prima dată la călărit. Eram speriată, se putea citi pe faţa mea, dar atunci când bunicul m-a lăsat de mână parcă toată teama a dispărut ca printr-o magie... magie în care atunci credeam.

În memoria mea găsesc cu drag jocurile şi lucrurile pe care ne învăţa un pensionar în spatele blocului, sau când m-a învăţat pentru prima dată să mă dau pe bicicletă sau cu rolele.

Aşa a fost copilăria mea: frumoasă, sinceră şi plină de bucurii. Eu am crescut sub învăţăturile bunicilor şi ale părinţilor. Am crescut într-o lume unde jocurile pe calculator nu existau. Copilăria este atunci când îţi este ruşine să mesteci gumă în faţa profesorilor sau când ieşi la tablă cu mobilul în buzunar.

Copiii din ziua de azi nu mai pot vorbi despre aceleaşi sentimente de bucurie. Ei nu mai ştiu să meargă cu bicicleta sau să caute „comoara ascunsă“ din pădurea alăturată. Ei acum ştiu doar de calculator, laptop, telefon mobil performant, haine de firmă şi limbaj urât.

Copilăria este un tărâm magic unde tu eşti în rolul principal alături de Mickey Mouse, Donald sau Timon şi Pumba. Dar în zua de azi nici desenele nu mai sunt la fel. Atunci fugeam de la joacă pentru a ne uita la Tom şi Jerry, la Prinţesa Sissy sau la Scooby Doo. Acum nu vedem la televizor decât monştri care se bat, crime şi alte lucruri îngrozitoare.

Aşa a fost copilăria mea ... dar totuşi nu pot spune că s-a terminat deoarece încă îmi place mult să mă uit la desene. Sunt foarte bucuroasă când iau un zece, atunci FB şi supărată când iau un patru, pe vremea când eram mică „I“.

Copilăria

Florea Adina, clasa IX E

Cea mai frumoasă parte a vieţii este copilăria, plină de vise, jocuri şi amintiri frumoase.

Atunci când zâne, feţi-frumoşi, pitici voinici şi alte personaje din poveste par reale şi străjuiesc la poarta imaginaţiei fiecărui copil, atunci când fiecare vers al unei poezii ţi se înfăţişează ca un tablou în faţa ochilor, când în închipuirea ta toată lumea seamănă cu cea din basmele bunicii, iar bucuria unui cadou dăruit cu dragoste e una imensă, atunci e inocenţa copilăriei.

Nimic nu se compară cu fericirea vacanţelor petrecute în casa bunicilor, învăluită în miros de pâine caldă şi gutui coapte pe pervazul ferestrei.

Nu există nimic ce să se asemene cu fericirea pe care o simţim când vedem pe chipul mamei bucurie şi în ochii ei lacrimi de emoţie pentru fiecare notă bună pe care o luam, pentru fiecare ghiocel dăruit de 8 Martie.

Copilăria este vremea în care Moş Crăciun, un bătrânel cu barba albă şi veşnic vesel există şi vine în fiecare an cu renii lui conduşi de Rudolf, înhămaţi la sanie; este vremea în care suntem departe de tot ceea ce este rău şi urât în viaţă, de tot ce însemna suferinţă şi orice întâmplare are un final fericit, precum în poveşti. Nimic nu ne strica buna dispoziţie şi nimic nu ne distrugea optimismul.

Setea neîncetată de cunoaştere ne face uneori nerăbdători să devenim maturi, fără să realizăm că timpul trece ireversibil şi nu vom mai trăi niciodată în viaţă feeria acestor vremuri. Poate doar atunci când vom fi bunici şi ne vom creşte nepoţii vom mai retrăi crâmpeie din copilăria noastră.

Unul dintre cele mai semnificative momente din copilăria mea

Florea Adina, clasa IX E

Viaţa fiecăruia este ca o stea, se naşte, înălţându-se falnică pe cer, strălucind puternic, apoi se stinge, dispărând neajutorată precum pâlpăirea unei lumânări. Nu ştim când şi unde începe sau când şi unde se termină copilăria. Ea este o lume fermecată, duioasă precum cântecul de leagăn al mamei, lină precum surâsul unei ape şi dulce precum bomboana primită în dar de la bunicul. Partea cea mai frumoasă, mai gingaşă şi mai plină de magie a vieţii este copilăria. Este lumea în care orice se poate întâmpla. Oricând ne putem întâlni cu balaurul cu şapte capete, cu vrăjitorul cel rău ori cu zâne şi feţi-frumoşi sau alte personaje din poveste. Putem vizita orice loc din lume cu ochii minţii şi să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat. Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la intensitate maximă, plângem şi râdem în aceeaşi zi, zâmbind mai mult, ne bucurăm pentru orice ni se oferă şi sărim în sus atunci când ni se îndeplinesc dorinţele.

Copilăria este vremea în care Moş Crăciun, un bătrânel cu barba albă şi veşnic vesel există şi vine în fiecare an cu renii lui conduşi de Rudolf, înhămaţi la sanie. O întâmplare semnificativă din viaţa mea este legată de acest bătrânel veşnic vesel. Era Ajunul Crăciunului, în anul 1998, iar eu i-am auzit pe copiii mai mari spunând că Moş Crăciun nu există. Nerăbdătoare, am aşteptat toată ziua sosirea Moşului pentru a-mi confirma faptul că el există cu adevărat. Seara, mă uitam pe geam la zăpada ce sclipea în razele lunii, aşteptându-l pe Moş Crăciun. După un timp s-au auzit paşi pe covorul de zăpadă şi vocea Moşului urându-mi Crăciun fericit. Aşezată pe genunchii lui, i-am spus o poezie, iar când el s-a aplecat spre sacul cu daruri, l-am tras de barbă. Mare mi-a fost uimirea şi surprinderea să aflu că Moş Crăciun nu există.

În acea iarnă a avut loc unul dintre cele mai semnificative momente ale copilăriei mele care m-a făcut să mă maturizez puţin, iar atunci nu mi-am dat seama că odată cu trecerea ireversibilă a timpului nu voi mai trăi niciodată feeria acelor vremuri.

În amintirile copilăriei mele Goadă Dragoş, Clasa IX E

Copilăria, tărâmul unde nimeni nu moare. Copilăria, este tărâmul fermecat şi ţinutul de basme, unde nimeni nu moare. O lume minunată, o lume unde nimeni nu creşte, şi aşa cum Creangă spunea, copilăria este vârsta cea fericită. Copilăria este vârsta cea fragedă şi vârsta inocenţei, când poţi fi tot ceea ce-ţi doreşti; acum eşti un prinţ, dintr-un castel magic, desprins parcă din poveşti, ce salvează o prinţesă, iar, în următorul moment eşti un supererou, sau orice doreşti a fi. În copilărie toată lumea face lucruri nebuneşti, fără a se gândi la consecinţe; copilăria este vârsta la care totul pare magic. De aceea trebuie să preţuim fiecare moment al copilăriei, deoarece odată cu trecerea timpului creştem şi fără a ne da seama ieşim din acest regat desprins din cel mai frumos basm.

Copilăria mea a început în apropierea oraşului Alba Iulia, în oraşul numit Cugir. Acolo am copilărit timp de şapte ani şi am multe amintiri frumoase legate de acest loc. Cum aş putea să uit prima dată când am mers la grădiniţă sau momentul în care am început şi eu să merg. Îmi aduc aminte că atunci când m-a dus mama la grădiniţă am plâns şi a trebuit să se întoarcă cu mine acasă, iar apoi m-a dus bunica şi m-a convins să rămân. Cum aş putea uita gustul bun al prăjiturilor făcute de bunica sau momentul în care m-am jucat prima dată cu zăpadă şi m-am dat cu sania? Ce frumos era când vara, în vacanţă, mergeam împreună cu verişoara mea la ţară la bunici sau toamna, când mergeam la cules la vie. Cum aş putea uita momentul, când m-am dus la

şcoală în clasa I? Îmi era frică de profesoare şi eram ruşinos că nu cunoşteam pe nimeni. Cine nu-şi aduce aminte de emoţiile primei note bune sau ale primei note rele? Îmi aduc, cu drag, aminte şi de verile când mergeam la mare cu părinţii, şi deşi încă mai merg nu mai este la fel de distractiv ca atunci când eram mic şi totul era nou şi frumos. Îmi aduc aminte că atunci când eram mic, mergeam împreună cu bunica şi cu alţi câţiva prieteni, în fiecare seară, să vedem vacile ce veneau de la păscut.

„Aşa eram eu la vârsta cea fragedă şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când îi lumea asta şi pământul“. Mai am multe amintiri frumoase din copilărie, dar prea multe pentru a putea fi aşternute pe o foaie de hârtie.

Acum, totul pare, că a fost doar un vis frumos, ce a dispărut, atunci când m-am trezit. Deşi mulţi oameni spun că vârsta copilăriei este cuprinsă între două vârste, copilăria nu are vârstă şi putem spune că putem fi copii oricând dorim.

Prima mea bicicletă

Marincaş Teodora, clasa IX E

Copilăria reprezintă acea perioadă în care joaca devine cuvântul de bază, iar imposibilul devine posibil. Aducându-mi aminte de momentele esenţiale sau de duminicile petrecute în familie, nu fac decât să mă cufund într-o lume a poveştilor nemuritoare. Unul dintre aceste momente ale copilăriei mele este reprezentat de acela în care am învăţat să merg pe bicicletă.

Totul a pornit de la dorinţa mea de a avea propria bicicletă şi totodată, de a învăţa să merg cu ea – aproape toţi copiii aveau una, de ce să fiu eu mai prejos? Am auzit de multe ori spunându-se că gândurile devin lucruri, ceea ce s-a întâmplat şi în cazul meu. Nu după mult timp, părinţii mei s-au hotărât să-mi cumpere o bicicletă. Privind-o cu ochi de copil, mi se părea cea mai frumoasă bicicletă, cea care poate să „zboare“ mai repede decât gândul.

Bucuria trăită la vederea acesteia a fost nemărginită dar, totodată, copleşită de sentimente contradictorii: „o să mă plimb toată ziua cu bicicleta, o s-o pot admira, o să-i pun chiar şi un nume, o să fie cea mai bună prietenă a mea dar dacă o să cad şi o să mă lovesc?“.

Toate ca toate, dar gândul că trebuie să învăţ ceva nou mă îngrozea, chiar dacă era vorba de a merge pe bicicletă. Tatăl meu s-a dovedit a fi cel mai bun învăţător, cu răbdare şi iubire,a reuşit să mă înveţe nu doar să merg pe bicicletă, ci şi să îndrăgesc acest sport.

Odată ce am prins acea îndemânare, nimeni nu mă mai putea face să uit de „noua mea dragoste“. Totul în jur devenea neinteresant, în timp ce mersul pe bicicletă îmi capta întreaga atenţie. Petreceam ore în şir de-a lungul locurilor, parcurilor şi multe alte locuri, cu care, copil fiind, mă împrieteneam uşor, pur şi simplu simţeam că lumea întreagă îmi aparţine.

În concluzie, consider că momentul copilăriei mele în care bicicleta a devenit o parte din viaţa mea, este unul esenţial.

BLOGUL CDI

Începând cu anul şcolar 2008/2009, mai multe informaţii despre CDI şi despre activităţile pe care acesta le desfăşoară se pot obţine la următoarea adresă: http://hcccdi.wordpress.com

Redactor:

Bîrz Lucreţia

Tehnoredactare şi grafică:

Bîrz Lucreţia

Mulţumim pentru susţinerea activităţii CDI:

- Director prof. Cerbu Valeriu Mulţumim colaboratorilor CDI:

- Prof. Andronescu Rodica - Prof. Aron Sorina - Prof. Atanasiu Adelina - Prof. Bădău Georgeta - Prof. Bratu Cornelia - Prof. Busuioc Carmen - Prof. Cîmpean Viorel - Analist programator Comşa Mariana - Prof. Corodeanu Ileana - Prof. Draschan Camelia Nicoleta - Prof. Elvireanu Sonia - Prof. Gligor Liliana - Prof. Groza Amelia - Prof. Ionescu Mihail - Prof. Lodoabă Liviu - Prof. Moldovan Dumitru - Prof. Mureşan Laura - Prof. Palcu Carmen - Prof. Păcurar Florin - Prof. Paşca Veronica - Prof. Pilţu Lucia - Prof. Pleşa Delia - Prof. Rusu Sofica - Prof. Secară Alina - Prof. Suciu Gabriela

ISSN 2068-9365