mecanism de acțiune al antihipertensivelor

8/18/2019 Mecanism de Acțiune Al Antihipertensivelor

1/6

Mecanism de ac iune al antihipertensivelorț

Blocatori ai canalelor de calciu

Hipertensiunea arterială (HTA) reprezintă afecțiunea cardiovasculară cea mai răspîndită în

masa populației și una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică, ea fiind factor

de risc major pentru ateroscleroza cu localizare în special coronariană, cerebrală și renală. Se

consideră ca valori normale ale tensiunii arteriale (TA) valorile situate între 11 ! 1" mmH#

pentru TA sistolică (TAs) și între $% ! &% mmH# pentru TA diastolică (TAd). 'n timp valorile

tensionale considerate normale au înre#istrat o scădere treptată această tendin ăș este justificată

de creșterea incidenței bolilor cardiovasculare la persoane cu TA foarte ușor crescută ( 1*+

mmH#).

HTA este definită ca o creștere persistentă a TAs și TAd peste valorile de 1*+ mmH#. -entru

dia#nosticul corect de HTA este necesară obținerea a minimum " seturi de valori tensionale

crescute peste normal, măsurate (cu respectarea anumitor norme) la interval de cel puțin o

săptămînă. HTA astfel dia#nosticată poate fi clasificată dupa criterii majore/ criteriul etiolo#ic/

HTA esențială (primară sau idiopatică), fără o cauză cunoscută și care este cea mai frecventă (0%

! ) și HTA secundară ! unei varietăți de cauze criteriul cantitativ al valorilor TA, care

clasifică HTA în funcție de severitatea ei. 2upa acest criteriu e3istă mai multe tipuri de

clasificări, pentru practică fiind mai folosită o clasificare bazată pe valorile TAd/ HTA ușoară

4!1*mmH#, HTA moderată 4 1%!ll*mmH#, HTA severă 4 peste 11%mmH#.

Obiectivele generale ale tratamentului antihipertensiv sunt: reducerea

valorilor TA către limite normale; reducerea morbidității și mortalității

asociate HTA, incIusiv prevenirea afectării organelor țintă; controlul altor

factori de risc cardiovasculari modicabili, care pot in!uența evoluțiabolnavului hipertensiv" #urata tratamentului antihipertensiv trebuie să e

indenită" Oprirea terapiei duce, mai devreme sau mai t$r%iu, la revenirea la

valorile pretratament ale TA" Terapia antihipertensivă este administrată unui

bolnav de obicei asimptomatic &HTA nu 'doare'() căruia nu numai ca nu $i

$mbunătățește calitatea vieții pre%ente, dar i*o poate chiar afecta pe alocuri,

ca urmare a efectelor secundare ale medicației administrate" #in aceste

motive este strict necesar ca la $nceputul oricărui tratament antihipertensivbolnavului să i se e+plice gravitatea HTA, complicațiile posibile cu implicațiile


2/6

lor socio*profesionale și necesitatea respectării tratamentului farmacologic și

non farmacologic" e de altă parte, medicul trebuie să aleagă din

nenumăratele variante terapeutice pe care le are la dispoziție pe cea care are raportul

beneficiu+5risc5 (efecte secundare pe termen scurt și lun#, preț) cel mai bun. 2oar astfel se va

asi#ura complianța (cooperarea la tratament) bolnavului, esențiali pentru atin#erea obiectivelorinițiale propuse. TA este direct propor țională cu produsul dintre debitul cardiac (26) iș

rezistența vasculară periferică (78-)/ TA 4 26 3 78-. 'n mod normal TA este menținută, atît la

normă cît și la 9ipertensiv prin re#larea, moment de moment, a 26 și a 78- prin intermediul a "

niveluri anatomice/ arteriole (vase de rezisten ăț ), venule (vase de capacitan ăț ) și inimii.

7inic9iul, al *!lea nivel de control, contribuie la re#larea de durată a TA, prin re#larea

volumului san#uin circulant. Scăderea tensională de orice cauză este urmată de obicei, mai

repede sau mai lent, de o reacție în lanț în care sunt implicate nivelurile anatomice menționate șicare are drept efect readucerea TA către valorile normale. Așa după cum am menționat deja,

etiolo#ia HTA esențiale nu este cunoscută, deci un tratament etiolo#ic este imposibil. TA la

bolnavul 9ipertensiv este re#lată prin aceleași mecanisme ca la normotensiv, dar la 9ipertensiv

baroreceptorii și sistemul renal de control par să fie 5setați5 pentru un nivel superior al TA. Toate

anti9ipertensivele acționează prin interferarea unuia sau mai multor mecanisme dintre cele

fiziolo#ice enumerate mai sus. Astfel, efectul anti9ipertensiv poate fi obținut prin/

1. Simpatolitice ! care scad TA (direct sau indirect) prin reducerea 78-, scăderea 26 și creșterea

capacitanței venulare

. 8asodilatatoare directe ! care scad TA prin rela3area mușc9iului neted vascular

". :locante ale canalelor calciului ! care scad TA prin scăderea 78- și a 26

*. ;edicamente care bloc9ează producerea sau acțiunea an#iotensinei ! care scad TA prin

scăderea 78- și (potențial) a volumului san#uin circulant

%. 2iuretice ! care scad TA prin scăderea volumului san#uin și depleționare de sodiu.

Canalele ionice sunt structuri transmembranare formate din * sau % subunități transmembranare

care înconjoară un por prin care poate pătrunde în mod specific o anume specie de ioni. 'n

funcție de ionul care poate străbate canalul ionic respectiv s!au descris canale pentru sodiu,

canale pentru potasiu, canale pentru calciu, canale pentru clor, etc.. 2e re#ulă aceste * sau %

subunități sunt formate din cîte *!$ se#mente transmembranare numite motive, le#ate între ele prin anse intracelulare și e3tracelulare. Subunitățile transmembranare pot fi identice sau pot fi

diferite, în funcție de tipul de canal ionic.


3/6

cu subunități re#latoare. 2e obicei pe capătul e3tracelular al canalului, pe subunitatile

formatoare ale porului sau pe subunitățile re#latoare pot să e3iste situsuri de le#are

stereospecifid a anumitor substanțe c9imice. =3istă însa și situții cînd situsul de le#are este situat

altundeva decît la capătul e3tracelular al canalului. >e#area medicamentelor de situsurile de

le#are modifică funcționalitatea canalului ionic respectiv. 6el mai adesea desc9ide canalul, îl bloc9ează, sau modifică capacitatea de influențare a funcționalității canalului prin alte substanțe

în cadrul așa!numitei modulări alosterice.

Blocante ale canalelor de calciu

Aceste medicamente inhibă !u+ul ionilor de calciu prin canalele

membranare" -+istă . grupe structurale de blocante ale canalelor calciului:

dihidropiridine H); benzotiazepine și fenilalchilamine" /analele de calciupot $mpărțite $n canale receptor*dependente &acționate prin intermediul

unor substanțe agoniste) și volta0*dependente &activate ca urmare a

modicării potențialului membranei care le conține)" 1nele din canalele

volta0 dependente pot răm$ne deschise o perioadă relativ lungă de timp &au

constanta de timp lungă) și sunt denumite canale de calciu de tip 2 &'long

time activated calcium channels)" Alte canale de calciu pot răm$ne deschise

o perioadă mai scurtă de timp și au fost denumite canale de calciu de tip T&'transient time activated calcium channels')" 3eparat de acestea este

categoria canalelor de calciu conținute $n membranele presinaptice numite

canale de calciu de tip 4 &'neuronal calcium channels')";edicamentele numite

blocante ale canalelor calciului acționează numai asupra canalelor de calciu de tip >, dar e3istă

situsuri de le#are distincte pentru di9idropiridine, benzotiazepine și fenilalc9ilamine.


4/6

Mecanism de ac iuneț

'n esuturile or#anismului,ț

concentra ia de ioni de calciuț în

afara celulelor este în mod

normal apro3imativ de 1

de ori mai mare decît

concentra iaț în interiorul celulelor . 6analele de calciu sunt încorporate în membrana a unorcelule. 6înd aceste celule primesc un anumit semnal ,canalele se desc9id, lăsînd ionii de calciu

să pătrundă în celulă. 6re tereaș concentra ieiț

calciului intracelular are efecte diferite în

diferite tipuri de celule . :locante ale canalelor

de calciu previn sau reduc desc9iderea acestor

canale i astfel să se reducă aceste efecteș .

6analele lente de calciu prezintă pe

subunitatea alfa!1, trei situsuri alosterice ce

fi3ează specific cele trei clase c9imice de

medicamente blocante ale canalelor de calciu.

Reprezentan iț

Nifedipina (nifedipina, adalat, corinfar) ! este prima 2H- utilizată în practică. 'n prezent este

recomandată folosirea preparatelor retard (l? m# 3 + zi) deoarece e3istă studii care au

demonstrat creșterea riscului de infarct miocardic și a mortalității la bolnavii care au primit

nifedipina cu acțiune scurta ca anti9ipertensiv. @ifedipina cu acțiune de scurtă durată în

administrare sublin#uală este utilizată în tratamentul ur#ențelor 9ipertensive (cînd își începe

efectul în mai puțin de " minute).


5/6

Amlodipina (norvasc) felodipina (plendil), isradipina (lomir, prescal) și lacidipina (laeipil) sunt

2H- de #enerație nouă, cu acțiune prelun#ită, administrate curent în prezent, în doză unică

zilnică, în tratamentul cronic al 9ipertensiunii arteriale.

Nicardipina (anta#onil, lo3en) administrată intravenos(inițial în bolus lent, ulterior în perfuzie)

se utilizează în tratamentul ur#ențelor 9ipertensive.

Verapamilul (verapamil, isoptin, falicard)! principalul reprezentant al #rupei fenilalc9ilaminelor

are efect anti9ipertensiv predominant prin scăderea debitului cardiac, dar și prin scăderea

rezistenței vasculare periferice. Are efectul deprimant cardiac este cel mai important dintre toate

blocantele canalelor calciului, fiind strict contraindicat în prezența insuficienței cardiace.

Diltiazemul (dilzem, diacordin) se situeaza farmacodinamic între di9idropiridine și verapamil.

Actiunea deprimantă miocardică este mai puțin importantă decît pentru verapamil și mai

pre#nantă decît pentru di9idropiridine. Acțiunea vasodilatatoare este mai puternică decît pentru

verapamil și mai slabă decît pentru di9idropiridine. Se utilizeaza terapeutic ca antian#inos și

anti9ipertensiv.


6/6

Bibliografie

1. Aurelia @icoleta 6ristea (sub redactia) ! Tratat de farmacolo#ie, =d. ;edicala, :ucuresti,

%. pa#. *%!*$

. on Bul#a i colab.,ș Barmacolo#ie, =ditura ;edicală :ucure ti, *ș

mecanism de acțiune al antihipertensivelor

Documents