RELAŢIA MICROURMĂ/ÎNTREG STABILITĂ PRIN METODE SPECTROMETRICE MODERNE ŞI FORMULAREA CONCLUZIEI EXPERTIZELOR FIZICO-CHIMICE CRIMINALISTICE

RELATIONSHIP TRACE EVIDENCE/ENTIRE PHYSICAL EVIDENCE

ESTABLISHED BY MODERN SPECTROMETRIC METHODS AND THE FORMULATION OF THE CONCLUSIONS

OF THE PHYSICO-CHEMICAL EXPERTISE REPORTS

Cms. drd. ing. chimist Maria Georgeta STOIAN Scms. drd. ing. chimist Elena GALAN

Institutul de Criminalistică Serviciul Expertize Fizico-Chimice

Summary Judicial investigation aimed at establishing the truth out of all the circumstances in which a criminal

act was committed, as well as the person involved almost always implies the identification of persons and objects. The most important way to establish judicial identification is forensic identification and the main scientific evidence is the forensic examination report.

Forensic investigation (as part of judicial identification) must answer the purposes of judicial identification to get at a probative identity and relies on person’s and object’s individuality, stability and the quality of reflection. In forensic identification the main aim of the investigation is to point out similitudes because an adequate number of corresponding characteristics leads to the identification of the object. Similitudes are very important in forensic examinations, but differences are also important, as the lack of consonance between the objects and the traces compared do contribute to their individualization and differentiation.

Forensic science (Forensics, Criminalistics) is a multidisciplinary subject used for investigation of crime scenes and gathering evidences to be used in prosecution of offenders in a court of law. Forensic chemistry performs qualitative and quantitative analysis of chemicals found on people, various objects, or in solutions. The chemical analyses are the most varied of all the forensic disciplines. Forensic chemists examine drugs as well as paints, glass, remnants of explosives, fire debris, gunshot residues, fibers, inks, dyes, polymers, petroleum products and soil samples. Forensic chemistry is applied analytical chemistry, but what makes forensic chemistry unique is the same consideration that defines forensic science as a distinct discipline: the skill, art and science of comparison. Analytical chemistry performs qualitative and quantitative analysis, but forensic chemistry is mainly characterized by comparative analysis.

The final result of the forensic scientist’s work, the expert report, has a direct influence on the fate of given individuals. This burden implies a high responsibility that determines the way of thinking and acting in forensic chemistry, as well as in other disciplines of forensic sciences. The conclusion of the report has to be precise, clear and accessible, easy to be understood and not liable to interpretations. As concern the degree of certainty, conclusions may be categorical, probable or unable to solve the problem. Because recent years have seen the development of powerful technologies that have provided forensic scientists with new analytical capabilities, which were unimaginable few years ago, they must follow during the crime scene investigations not only all kinds of visible traces, but also of the microtraces that are invisible to the naked eye in normal light, which can bring significant contribution in solving the cases.

In this article we will present the particularly intake of some of spectrometric methods used in dealing with cases encountered in the forensic chemistry laboratories of the Romanian Forensic Science Institute, the contribution made by them in determining the relationship trace evidence/entire physical evidence in order to solve cases that are assumed traces evidence analysis, such as the formulation of the conclusions of the physico-chemical expertise reports.

Keywords: judicial identification, forensic identification, forensic chemistry, categorical conclusions, probable conclusions, conclusions unable to solve the problem, spectrometric methods, characterization of judicial evidences.

Sumar

Procesele, atât cele penale, cât şi cele civile, au ca scop stabilirea adevărului judiciar, respectiv împrejurările în care s-au produs infracţiunile şi persoanele implicate, şi aceasta presupune aproape întotdeauna identificarea persoanelor şi a obiectelor. O metodă universală de stabilire a adevărului în procesul cunoaşterii judiciare, o reprezintă identificarea criminalistică, iar principalul mijloc de probă ştiinţific este raportul criminalistic de expertiză.

Identificarea în criminalistică, ca parte a identificării judiciare, reprezintă o activitate prin care se caută atât însuşirile comune ale obiectelor, fenomenelor sau fiinţelor, cât mai ales însuşirile ce le deosebesc

109

unele de altele. Identificarea criminalistică este obiectiv posibilă datorită individualităţii, stabilităţii relative şi reflectivităţii lucrurilor şi fiinţelor şi constituie de fapt un mijloc de stabilire a identităţii cu valoare probantă.

Criminalistica este ştiinţa multidisciplinară care realizează investigarea tehnico-ştiinţifică a locului faptei în scopul administrării probelor necesare aflării adevărului în procesul judiciar. Chimia judiciară efectuează analize calitative şi cantitative cu cea mai mare diversitate dintre toate disciplinele criminalisticii, asupra diverselor substanţe chimice găsite pe persoane, pe diverse obiecte sau în soluţii. Chimiştii criminalişti analizează droguri, vopsea, sticlă, explozivi, reziduuri de la incendii şi explozii, factori suplimentari ai împuşcăturii, fibre, cerneluri, polimeri, sol, produse petroliere etc. Chimia judiciară este chimia analitică aplicată, dar unicitatea ei derivă din aceleaşi considerente care definesc criminalistica drept o disciplină distinctă: iscusinţa, arta şi ştiinţa comparării. Chimia analitică clasică realizează analize calitative şi cantitative, dar chimia judiciară se caracterizează în principal prin analizele comparative. Rezultatul final al muncii unui criminalist, raportul de expertiză, influenţează întotdeauna în mod direct destinul unor anumite persoane. Aceasta este o responsabilitate foarte importantă, care determină modul de gândire şi de acţiune în chimia judiciară, ca şi în celelalte discipline ale criminalisticii. Concluzia raportului de expertiză trebuie să fie precisă, clară şi accesibilă, explicită şi să nu poată da naştere la interpretări. Sub aspectul gradelor de certitudine, se disting concluziile categorice (certe), concluziile de probabilitate şi concluziile de imposibilitate a rezolvării problemei. Deoarece în ultimii ani, prin evoluţia extrem de rapidă a ştiinţei au fost dezvoltate noi tehnologii, foarte puternice şi performante care furnizează experţilor criminalişti capabilităţi analitice inimaginabile în urmă cu câţiva ani, aceştia trebuie să urmărească pe parcursul cercetării la faţa locului nu numai probele relativ mari, ci mai ales microurmele invizibile cu ochiul liber în lumină normală, care pot aduce contribuţii importante la soluţionarea cazurilor. În acest articol vom prezenta aportul deosebit al unora dintre metodele spectrometrice utilizate în abordarea cazuisticii întâlnite în laboratoarele de chimie judiciară ale Institutului de Criminalistică, contribuţia adusă de acestea în stabilirea relaţiei microurmă/întreg pentru rezolvarea unor cazuri ce au presupus analiza de microurme, precum şi modul de formulare a concluziilor rapoartelor de expertiză fizico-chimică. Cuvinte cheie: identificarea judiciară, identificarea criminalistică, chimia judiciară, concluzii categorice (certe), concluzii de probabilitate şi concluzii de imposibilitate a rezolvării problemei, metode spectrometrice, caracterizarea probelor judiciare. 1. Introducere Procesele, atât cele penale, cât şi cele civile, au ca scop stabilirea adevărului judiciar, acel adevăr care se desprinde după administrarea corectă a probelor. Potrivit art. 94 şi art. 95 din Codul de Procedură Penală, mijloacele materiale de probă, sau probele materiale sunt acele obiecte care conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite sau care pot servi la aflarea adevărului, precum şi obiectele care reprezintă mijloace de săvârşire a infracţiunii ori obiecte care sunt produsul acesteia. Sarcina administrării probelor revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată, acestea, precum şi organele judiciare (de cercetare penală), fiind cele care solicită experţilor criminalişti efectuarea de expertize asupra persoanelor, fenomenelor, obiectelor sau urmelor, în vederea clarificării unor împrejurări de fapt. Identificarea criminalistică reprezintă unul dintre mijloacele de probaţiune admise de lege, una dintre laturile procesului de stabilire a împrejurărilor de fapt. Convingerea organului judiciar se formează în cele din urmă, prin analiza totalităţii probelor administrate în cauză, evaluate critic, obiectiv şi multilateral. Criminalistica (Forensic Science, Forensics) este ştiinţa multidisciplinară care elaborează mijloace şi metode tehnico-ştiinţifice, precum şi procedee tactice destinate descoperirii, fixării, ridicării, examinării şi interpretării probelor judiciare, efectuării constatărilor tehnico-ştiinţifice şi expertizelor criminalistice, în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor, identificării făptuitorilor şi administrării probelor necesare aflării adevărului în procesul judiciar. „Forensic science” înseamnă ştiinţa care se pune la dispoziţia justiţiei pentru a răspunde la întrebări legate de examinarea şi compararea urmelor biologice, microurmelor, impresiunilor (amprente papilare, urme de încălţăminte sau de cauciucuri), a substanţelor controlate, armelor de foc, balistică, traseologie etc. Termenul forensic se referă la forţele de aplicare a legii, la sistemul judiciar şi la instanţele de judecată şi apare la intersecţia dintre acestea şi ştiinţă. Chiar dacă ne-am putea aştepta ca parteneriatul dintre ştiinţă şi lege să fie unul uşor şi natural, adesea lucrurile stau altfel. Percepţia generală este că atât ştiinţa, cât şi sistemul judiciar există pentru a căuta adevărul, dar această descriere este incompletă. Cuvântul „forensic” îşi are originea din cuvântul latin „forum”, care în vremea elenilor şi romanilor, era locul public în care erau discutate şi judecate diferitele infracţiuni şi comportamentele suspecţilor implicaţi, în final fiind dat verdictul vinovăţiei sau nevinovăţiei. Atât persoana acuzată, cât şi acuzatorul, susţineau un discurs, argumentându-şi fiecare povestea din punctul lui de vedere. Persoana cu cea mai bună argumentare, cu cele mai iscusite abilităţi era învingătoare. Aceasta este sursa celor două înţelesuri moderne ale cuvântului „forensic” - atât ca formă a dovezilor legale, cât şi ca formă a prezentării în public a argumentelor ştiinţifice.

110

Criminalistica este indisolubil legată de diferite domenii ale ştiinţei care sunt utilizate atât în cercetarea la faţa locului cât şi în procesul determinării circumstanţelor în care s-au produs diferite infracţiuni şi furnizării probelor necesare aflării adevărului în procesul judiciar. Principalele ştiinţe utilizate în criminalistică sunt biologia, chimia şi medicina, dar sunt deasemenea, utilizate fizica, matematica, ştiinţa computerelor (IT), antropologia, geologia şi psihologia.

Legătura cu chimia constă în aceea că ea pune la dispoziţia criminalisticii o serie de mijloace şi metode tehnico-ştiinţifice, unele dintre acestea fiind special adaptate şi perfecţionate pentru a răspunde necesităţii procesului de investigare penală. Perfecţionarea continuă a metodelor şi echipamentelor tehnice din domeniul chimiei influenţează în mod pozitiv activităţile specifice de criminalistică, fapt ce permite specialiştilor şi experţilor din acest domeniu să depăşească sfera clasică prin prelucrarea în mod continuu a noilor descoperiri şi adaptarea acestora metodelor şi mijloacelor specifice chimiei judiciare. Chimia judiciară, ca parte integrantă a criminalisticii, este cea care, prin expertiza urmelor lăsate la faţa locului, administrează de nenumărate ori, probe relevante, decisive, la documentarea cauzelor penale. În procesul de investigare criminalistică a unei mari diversităţi de cazuri, un rol important îl are expertul chimist care prin examinarea şi analiza probelor puse la dispoziţie de organul de cercetare penală poate emite concluzii pertinente demonstrând puterea ştiinţei în finalizarea ideii de dreptate, creând şanse maxime de rezolvare veridică şi echitabilă a oricăror speţe judiciare. Chimia judiciară (Forensic Chemistry) se află la intersecţia ştiinţei cu legea, fiind o disciplină aparte doar prin aplicabilitatea la sistemul judiciar. Chimia judiciară este chimia analitică aplicată, dar unicitatea ei derivă din aceleaşi considerente care definesc criminalistica drept o disciplină distinctă: iscusinţa, arta şi ştiinţa comparării. Chimia analitică clasică realizează analize calitative şi cantitative, dar chimia judiciară se caracterizează în principal prin analizele comparative.

Există şi alte elemente care fac chimia judiciară unică. În chimia clasică e recomandat să nu existe o legătură cu beneficiarul pentru a nu influenţa expertul în efectuarea analizelor. În chimia judiciară este obligatorie relaţionarea analiştilor chimişti cu beneficiarul (organul judiciar), deoarece de foarte multe ori evaluarea probelor şi a rezultatelor analizelor efectuate se poate realiza doar ţinând cont de istoricul faptei, care se obţine de la beneficiar şi care poate da informaţii privind natura matricii (pot exista o multitudine de matrici) sau posibila ei modificare în timpul cercetării la faţa locului, recoltării, transportului etc. Pe de altă parte, eroarea are o importanţă diferită în analizele chimiei judiciare faţă de cele din chimia clasică – de o eventuală eroare depinde libertatea unui om! Chimiştii criminalişti analizează droguri, vopsea, metale, sticlă, explozivi, reziduuri de la incendii şi explozii, urme secundare ale împuşcăturii, fibre, cerneluri, polimeri, sol, produse petroliere etc., iar informaţiile pe care le oferă se constituie în puncte de plecare în vederea determinării cauzelor şi circumstanţelor în care s-au produs diverse evenimente, a identificării obiectelor implicate în săvârşirea diverselor infracţiuni şi a persoanelor vinovate. Chimia judiciară efectuează analize calitative şi cantitative cu cea mai mare diversitate dintre toate disciplinele criminalisticii, asupra diverselor substanţe chimice găsite pe persoane, pe diverse obiecte sau în soluţii. Probele se obţin din diverse obiecte şi adesea conţin doar cantităţi foarte mici de substanţe chimice. De cele mai multe ori, proba recoltată de la faţa locului nu se mai eşantionează, ci este de fapt proba de analizat. Aceasta este şi în funcţie de starea de agregare a probei, de omogenitatea probei/matricii sau de compuşii căutaţi. Uneori însă chiar şi probele din chimia judiciară pot fi considerate omogene din punct de vedere chimic şi atunci se pot preleva eşantioane reprezentative (vopsele, textile, materiale plastice etc.). Restul materialelor sunt heterogene (sol, materiale de construcţii, reziduuri de la incendii etc.). Stabilirea adevărului în justiţie se realizează prin intermediul probelor, iar probă constituie orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru o justă soluţionare. O metodă universală de stabilire a adevărului în procesul cunoaşterii judiciare, de rezolvare a oricărui aspect care apare în cursul cercetării, urmăririi penale sau judecăţii o reprezintă identificarea, care este, de fapt, scopul principal al tuturor investigaţiilor criminalistice, dar şi mijlocul de recunoaştere a oricărui fapt ce are sau ar putea avea valenţe probatorii.

Principalele întrebări la care trebuie să se răspundă începând de la investigarea locului săvârşirii unei infracţiuni sunt: „Ce s-a întâmplat în realitate la faţa locului?”, „Cum?”, „De ce?”, „Când?” şi „Cine este autorul infracţiunii?”. Pentru a răspunde la aceste întrebări ar fi necesar să se stabilească întotdeauna identitatea sau neidentitatea în cadrul situaţiei de fapt examinate, iar descoperirea răspunsurilor la aceste întrebări este definitorie pentru rezolvarea cazului şi aducerea vinovaţilor în faţa justiţiei. Rolul ştiinţelor criminalistice constă în identificarea şi analiza mijloacelor de probă, deseori la nivel microscopic. Această sarcină poate fi relativ uşoară în anumite cazuri, sau foarte complexă, precum reconstituirea unui întreg limbaj pornind de la o singură propoziţie. Identificarea în criminalistică, ca şi în alte ştiinţe, reprezintă o activitate prin care se caută atât însuşirile comune ale obiectelor, fenomenelor sau fiinţelor, cât mai ales însuşirile ce le deosebesc unele de altele. Identificarea criminalistică este obiectiv posibilă datorită individualităţii, stabilităţii relative şi reflectivităţii

111

lucrurilor şi fiinţelor şi constituie de fapt un mijloc de stabilire a identităţii cu valoare probantă, iar punctul de plecare pentru identificarea criminalistică constă în însuşirea oricărui obiect de a fi el însuşi şi de a suferi în acelaşi timp un proces de dezvoltare, de a fi egal cu sine însuşi şi de a se deosebi de sine. Cercetarea criminalistică nu este chemată să determine obiectul în sine, ci să ajungă la o identitate probantă. În identificarea criminalistică, toate fiinţele şi obiectele sunt identice numai cu ele însele, fiind deci individuale şi nerepetabile. Se porneşte de la tip şi se merge spre grupă, subgrupă şi apoi deosebirea fiecăruia în parte de toate celelalte cu care prezintă anumite asemănări. Caracteristicile identificatoare trebuie să fie constante şi relativ neschimbătoare. Valoarea identificatoare a caracteristicilor este determinată şi de frecvenţă: cu cât este mai rară, cu atât valoarea identificatoare este mai mare. Când un criminalist examinează o probă judiciară, în general acesta are trei ţinte de atins: prima este identificarea, a doua este clasificarea probei (introducerea acesteia într-o anumită clasă) şi în final individualizarea sau stabilirea sursei comune (plasarea probei într-o clasă cu un singur membru).

Pornind de la faptul că cercetarea criminalistică are întotdeauna un caracter retrospectiv, fiind ulterioară comiterii faptei, evenimentul petrecut neputând fi observat nemijlocit, direct, ci doar reconstituit prin descifrarea şi interpretarea informaţiilor conţinute în reflectările sale, afirmaţia lui J. Mathyer este etern valabilă şi de actualitate: „S-a spus despre arheolog că este detectivul trecutului: el încearcă să facă să „vorbească” vestigiile şi urmele strămoşilor noştri; despre criminalistul contemporan, care în laboratorul său încearcă să facă să „vorbească” lucrurile, urmele sau substanţele, s-ar putea spune că este arheologul prezentului”.

Profesia de criminalist se deosebeşte de celelalte profesii, prin relaţia cu sistemul de aplicare a legii şi prin importanţa acordată examinărilor comparative în laboratoarele de analiză. În acest sens trebuie subliniat că numai rezultatele analizelor şi expertizelor criminalistice sunt considerate de către instanţele judecătoreşti ca fiind probe materiale care pot fi luate în considerare pentru elucidarea unor fapte penale. Pe de altă parte, importanţa acordată comparării în examinările criminalistice este definitorie, tot criminalistul fiind cel care interpretează datele rezultate din analizele comparative. Deoarece practic, două probe nu vor fi niciodată absolut asemănătoare, criminalistul ştie care sunt toleranţele în interiorul cărora există identitate, deduse din propria sa experienţă şi din sinteza practicii criminalistice. Pluridisciplinaritatea şi practica în domeniul cercetării ştiinţifice a probelor materiale conferă criminalistului nu numai un statut diferit de cel al altor specialişti, dar şi autoritate profesională.

Aprecierea rezultatelor examinării comparative şi interpretarea acestora reprezintă stadiul cu cea mai mare răspundere, în care se hotărăşte dacă caracteristicile constatate sunt suficiente calitativ şi cantitativ pentru individualizarea obiectului şi dacă această totalitate este unică, irepetabilă. În criminalistică nu există o „reţetă universală”, o formulă matematică sau standarde pentru evaluarea rezultatelor comparative. Datorită diversităţii probelor de analizat, în domeniile expertizelor criminalistice nu s-a fixat un număr de caracteristici necesare pentru individualizarea unui obiect după reflectarea sa şi nici numărul minim de asemănări pentru afirmarea identităţii, problemele rezolvându-se de la caz la caz, iar concluziile fiind formulate de expert numai atunci când acesta este încredinţat că elementele constatate sunt suficiente pentru atingerea certitudinii. Singurul domeniu in care s-a stabilit un criteriu de apreciere cantitativ este dactiloscopia, şi anume „regula celor 12 puncte”, formulată de V. Balthazard.

Prin urmare, în identificarea criminalistică nu se pot elabora norme cu valabilitate universală, convingerea şi concluzia expertului trebuind să se bazeze numai pe o examinare multilaterală şi aprofundată a caracteristicilor, cu luarea în considerare a oricărui aspect de natură să explice geneza şi valoarea lor identificatoare. Cercetările contemporane urmăresc să înlocuiască pe cât posibil aprecierile subiective cu determinări obiective prin aplicarea modelelor matematice şi informatice în soft-uri computerizate, care ar putea determina exact frecvenţa caracteristicilor şi calcula probabilitatea repetării lor, contribuind astfel la diminuarea erorilor. Expertul-om nu poate fi însă înlocuit cu expertul-computer, deoarece soft-ul poate facilita o apropiere a obiectelor comparate, indicând asemănările şi deosebirile, dar nu poate aprecia valoarea lor probantă, nu poate identifica individual. În ultima vreme, pe plan mondial, se discută ca, după modelul expertizelor genetice judiciare, în toate genurile de expertiză criminalistică să dispară concluzia certă şi în locul ei să se folosească teoria Bayes-iană a probabilităţilor. Aceasta îl absolvă într-o oarecare măsură pe expert de a comite o greşeală ce ar avea urmări nefaste, lăsând la decizia judecătorului dacă într-adevăr „este” sau „nu este”, coroborat cu toate celelalte probe existente la dosar. În literatura de specialitate însă se apreciază că, în majoritatea domeniilor criminalistice, metodele dezvoltate pe baza teoriei lui Bayes nu pot încorpora întreg spectrul de aspecte care pot apare într-un anume caz, experţii fiind singurii care au experienţa practică şi cunoştinţe teoretice pe baza cărora pot să evalueze toţi aceşti factori, dar ajută foarte mult în prezentarea în justiţie a rezultatelor expertizelor.

Concluzia la care se ajunge într-un raport criminalistic de expertiză poate fi considerată ca fiind un adevăr ştiinţific. Concluzia expertizei criminalistice nu se confundă însă cu adevărul judiciar, care reprezintă judecata logică finală a instanţei, la care se ajunge în urma administrării tuturor probelor. Expertiza criminalistică este un mijloc de probă ştiinţific şi, ca urmare, de natură să aibă o mare pondere în sistemul probatoriu. Chiar dacă se consideră că toate mijloacele de probă sunt egale între ele, aprecierea lor fiind lăsată la latitudinea

112

judecătorului, în practică se constată că expertizele criminalistice, convingător întocmite, au o greutate aparte, cântărind mult în economia procesului.

Adevărul criminalistic are mai multe grade de certitudine. Sub acest aspect, se disting concluziile categorice (certe), concluziile de probabilitate şi concluziile de imposibilitate a rezolvării problemei. Fiecare dintre acestea au caracter ştiinţific şi niciuna dintre ele nu trebuie minimalizată sau neglijată.

Concluzia certă - pozitivă sau negativă, este fără echivoc şi răspunde categoric la problema identităţii. Necesitatea identificării şi analizei cu mai multă acurateţe, rapiditate şi cu detalii de înaltă rezoluţie a probelor ridicate de la faţa locului este în creştere, ca rezultat al mijloacelor din ce în ce mai sofisticate utilizate de criminali în înfăptuirea infracţiunilor şi delictelor, precum şi a noilor tipuri de probe judiciare, care impun performanţe superioare ale instrumentelor, tehnicilor şi echipamentelor existente în criminalistică.

Având în vedere preocuparea continuă pentru utilizarea unor metode moderne de analiză instrumentală la nivel de microurme, ca o consecinţă a cerinţelor tot mai mari impuse de cantitatea probelor de examinat, care în domeniul chimiei judiciare sunt la nivel de urme şi microurme, şi de necesitatea prelucrării rapide a informaţiilor obţinute şi a luării deciziilor pe baza acestora, au fost necesare unele modificări profunde în domeniul chimiei judiciare, respectiv dezvoltarea unui mare număr de metode de analiză fizico-chimică şi achiziţia unor echipamente performante de ultimă generaţie - majoritatea prevăzute cu posibilitatea de a analiza prin microscopie optică sau electronică, ce au permis diversificarea gamei de analize efectuate.

Întrucât majoritatea probelor ridicate de la faţa locului constituie o matrice neunitară din punct de vedere al compoziţiei chimice, expertizarea presupune abordarea de către expertul chimist a unui întreg evantai de mijloace şi metode analitice prin care matricea iniţială să fie descompusă în elementele constitutive astfel încât, prin examinarea comparativă cu proba/probele model de comparaţie ridicate de la o persoană suspectă să poată fi formulată o concluzie certă sau de probabilitate din punct de vedere al similitudinilor compoziţiilor chimice. Diversitatea echipamentelor facilitează obţinerea unor concluzii certe, dar de cele mai multe ori, prin efectuarea unui număr mai mare de determinări asupra unei singure probe. Pe de altă parte, analiza de microurme presupune o mai mare atenţie în aprecierea rezultatelor examinării comparative şi interpretarea acestora, deoarece la nivelul microurmelor nu se păstrează sau nu pot fi întotdeauna scoase în evidenţă caracteristicile individualizante şi, ca urmare nu pot fi identificate fără echivoc, experienţa chimistului fiind cea care atribuie sau nu microurma întregului.

Concluzia de probabilitate afirmă o posibilitate generală, dar o situează în apropierea certitudinii, fiind doar consecinţa unor factori limitanţi, rezultând din natura şi volumul materialelor supuse examinării, din lipsa unor caracteristici cu valoare identificatoare ridicată sau din stadiul cunoştinţelor tehnice, şi nicidecum ca urmare a nesiguranţei expertului. Arta expertului constă în acest caz în a sesiza cât mai exact dificultăţile de interpretare a concluziei sale şi în a înfăţişa organului judiciar realitatea faptică dedusă din examinările tehnice, în aşa fel încât acesta, chiar în lipsa unei concluzii de identitate, să utilizeze corespunzător informaţiile primite, urmând să aprofundeze cercetările prin alte mijloace de probă. Din nefericire, mulţi beneficiari ai expertizelor dezavuează concluziile probabile, dar ele trebuie receptate cu încredere şi seriozitate. Caracterul probabil al concluziilor este de preferat în locul unor concluzii categorice, nefundamentate ştiinţific. Concluziile probabile, bazate pe date obiective şi coroborate cu alte mijloace de probă, permit stabilirea adevărului în procesul penal.

Caracterul uneori probabil al concluziilor expertizelor fizico-chimice este consecinţa unor factori obiectivi, cum ar fi lipsa unor metode şi tehnici adecvate de cercetare, limitele impuse de echipamentele utilizate, volumul redus al materialului prezentat pentru examinare etc., precum şi condiţii improprii efectuării cercetării la faţa locului.

Pe de altă parte, diversitatea extrem de largă a materialelor expertizate, adeseori cu caracteristici asemănătoare (materiale textile - utilizate în confecţionarea obiectelor de îmbrăcăminte, fabricate din acelaşi tip de fibră, cu aceleaşi nuanţe a culorii, soluri, urme secundare ale împuşcăturii, sticlă, materiale plastice etc.) induc un grad de incertitudine în etapa asocierii probelor examinate, dar aceasta nu presupune că examinările efectuate sunt inutile. De exemplu, inabilitatea de a asocia pozitiv o fibră cu un material textil (îmbrăcăminte) anume şi de a exclude alte tipuri de materiale textile nu înseamnă că fibra asociată este lipsită de valoare.

Echipamentele şi tehnicile utilizate sunt alese astfel încât să acopere întreaga gamă de analize fizico-chimice necesare identificării, clasificării şi individualizării probelor judiciare. În chimia judiciară deseori este necesară utilizarea a cel puţin două metode analitice şi corelarea rezultatelor acestora, analiza fiind cu atât mai dificilă cu cât compoziţia probelor este mai complexă şi cu cât se urmăreşte o caracterizare mai amănunţită a acestora în vederea comparării. Analizele chimice detaliate ale probelor permit determinarea diferitelor caracteristici şi pot conduce la obţinerea profilurilor chimice complexe ale acestora. Examinarea tuturor componenţilor unei probe, teoretic, furnizează o istorie completă a probei şi de aceea poate juca un rol cheie în caracterizarea şi compararea probelor. În chimia judiciară se efectuează determinări cantitative, semicantitative, dar mai ales determinări calitative. În cazul determinărilor cantitative, uneori (în analiza metalelor, sticlei, chiar solului etc.) este necesară furnizarea rezultatelor cu intervalele de incertitudine, care sunt calculate în etapele de validare a metodelor.

113

Când matricea în care există analitul de identificat este complexă şi uşor modificabilă sub impactul mediului sau a altor factori, este recomandat ca rezultatele măsurătorilor să nu mai fie însoţite de intervale de incertitudine întrucât concluziile formulate de expert (analist) pot fi „neconcludente” (spre exemplu în cazul solurilor, pigmenţilor anorganici etc.). În aceste cazuri este mai potrivit ca rezultatele cantitative să fie exprimate în termeni de „majoritar”, „minoritar” şi „urme”. Această recomandare este pertinentă şi pentru cazurile în care pentru stabilirea sursei de provenienţă a unei probe, analiţii existenţi sunt din punct de vedere cantitativ, la nivel de microurme comparativ cu întregul din care se presupune că proba provine (de exemplu în cazul comparaţiilor microurmă-întreg).

Concluzia de imposibilitate se impune atunci când materialul litigiu este impropriu examinării, când nu este posibilă procurarea unui material de comparaţie adecvat sau corpul delict a suferit modificări esenţiale din momentul ridicării, când urmele nu oferă elemente cu valoare identificatoare, când proba de analizat este la nivel de microurme sau nu există dotarea necesară prelucrării adecvate a probelor.

Rezultatul final al muncii unui criminalist, raportul de expertiză, influenţează întotdeauna în mod direct destinul unor anumite persoane. Aceasta este o responsabilitate foarte importantă, care determină modul de gândire şi de acţiune în criminalistică. Există un set de abilităţi pe care criminalistul trebuie să le cultive ca parte a felului său de a gândi. Criminaliştii trebuie să înţeleagă bazele judiciare ale domeniului ales, dar şi să deţină acel fel de a gândi criminalistic, care se bazează pe principiul fundamental de a fi mereu deschis către a învăţa mai mult şi a adăuga întotdeauna noi instrumente de lucru setului deja existent. Întotdeauna, dar în special în acele cazuri provocatoare, care răstoarnă rutina, criminaliştii nu trebuie să facă presupuneri, trebuie să gândească dincolo de disciplina lor, să construiască un set de instrumente care să se dezvolte permanent, trebuie să fie creativi, flexibili şi perseverenţi. Dificultatea nu înseamnă imposibilul - un bun criminalist recunoaşte diferenţa.

Sistemele de aplicare a legii se bazează pe încrederea că procesul judiciar are ca rezultat justiţia, încredere pusă sub semnul întrebării în ultimii ani. Criminalistul nu poate schimba singur scepticismul şi neîncrederea, dar poate contribui la regăsirea şi consolidarea încrederii în procesul judiciar prin utilizarea ştiinţei şi tehnologiei în investigarea faptelor în probleme de drept civil, penal sau de reglementare. Aşadar, organele de cercetare şi de urmărire penală au un aliat puternic în dezvoltarea complexă a ştiinţelor criminalistice. Prin combinarea cunoştinţelor din diversele domenii care se îmbină în criminalistică, experţii criminalişti pot să rezolve cele mai dificile cazuri. În accepţiunea criminalistică, orice contact, indiferent cât de uşor, va lăsa o urmă; constituie urme tot ceea ce a rămas material, vizibil sau invizibil, la locul infracţiunii de la persoana făptuitorului, de la îmbrăcămintea sau încălţămintea lui, de la vehiculele, armele, instrumentele sau materialele pe care le-a întrebuinţat, obiectele ori fragmentele de obiecte de orice natură, abandonate sau pierdute de infractor la locul faptei, precum şi tot ceea ce s-a putut ataşa material, vizibil sau invizibil de la locul infracţiunii asupra acestuia. Urmele sunt rezultatul contactului dintre două suprafeţe, precum a pantofilor cu covorul sau cu solul, sau a obiectelor de îmbrăcăminte cu mobilierul tapiţat pe care s-a aşezat sau de care s-a atins infractorul. Deoarece în ultimii ani, prin evoluţia extrem de rapidă a ştiinţei au fost dezvoltate noi tehnologii, foarte puternice şi performante care furnizează experţilor criminalişti capabilităţi analitice inimaginabile în urmă cu câţiva ani, aceştia trebuie să urmărească pe parcursul cercetării la faţa locului nu numai probele relativ mari, ci mai ales microurmele invizibile cu ochiul liber în lumină normală, care pot aduce contribuţii importante la soluţionarea cazurilor.

Prin metodele utilizate în laboratoarele de chimie judiciară ale Institutului de Criminalistică: - se identifică substanţe organice sau anorganice: substanţe organice volatile în cazul incendiilor

provocate, pesticide, substanţe explozive, benzodiazepine, metale, amestecuri pirotehnice; - se determină caracteristici ale diferitelor materiale: indici de refracţie pentru sticlă, caracteristici de

distilare pentru produsele petroliere, concentraţii alcoolice, conţinutul de zaharuri şi coloranţi sintetici pentru băuturi alcoolice, compoziţia fibroasă pentru hârtie;

- se analizează comparativ anumite caracteristici ale materialelor: culoarea fibrelor textile, natura materialelor scripturale, natura şi compoziţia produselor petroliere.

Metodele instrumentale de identificare, numite generic spectrometrice (moleculare, respectiv atomice) sunt direct legate de natura compuşilor de analizat, cele mai utilizate fiind: spectrometria de absorbţie moleculară în infraroşu (IR), spectrometria de absorbţie moleculară în vizibil şi ultraviolet (UV-Viz), spectrometria de masă (MS) şi spectrometria de raze X (fluorescenţa de raze X şi analiza prin microscopie electronică).

În acest articol vom prezenta aportul deosebit al unora dintre aceste metode spectrometrice utilizate în abordarea cazuisticii întâlnite în laboratoarele de chimie judiciară ale Institutului de Criminalistică, contribuţia adusă de acestea în stabilirea relaţiei microurmă/întreg pentru rezolvarea unor cazuri ce au presupus analiza de microurme, precum şi modul de formulare a concluziilor rapoartelor de expertiză fizico-chimică.

114

2. Materiale şi Metode a). Spectrometria FT-IR cuplată cu microscop: Identificarea naturii chimice a probelor analizate prin

spectrometria în InfraRoşu cu Transformată Fourier (FT-IR) se face prin compararea automată a spectrelor IR obţinute cu spectrele IR din colecţiile de spectre ale laboratorului. În cazul când proba de analizat este un amestec de compuşi, datele obţinute prin spectrometrie IR sunt corelate cu date furnizate de alte metode analitice, precum spectrometria de masă sau spectrometria de raze X. Microspectrometria în infraroşu permite obţinerea unor spectre cu intensităţi interpretabile chiar pentru probe care din punct de vedere cantitativ sunt la nivel de microurme. De exemplu, chiar şi prezenţa unui cristal de substanţă, a unei microfibre textile, a unei urme dinamice de vopsea, sunt suficiente pentru a putea fi analizate prin această metodă. Se pot exploata variantele de lucru în transmisie, reflexie şi ATR precum şi preluarea de spectru punctual, în linie sau pe o suprafaţă specificată.

Institutul de Criminalistică are în dotare un spectrometru FTIR - Tensor 27, cu Golden Gate, cu microscop în infraroşu tip Hyperion 2000, prevăzut cu un dispozitiv Micro-ATR-20x, analizele efectuându-se în mod uzual în domeniul de frecvenţă 4000 - 400 cm-1 sau 2000-600 cm–1, cu rezoluţia 4 cm-1.

b) Microspectrofotometrie UV-Vis: Analizele efectuate sunt nedistructive, permiţând analiza nuanţelor de culoare, prin înregistrarea şi compararea spectrelor de transmisie, reflexie şi fluorescenţă, obţinute în domeniul de lungimi de undă de 800-350 nm (domeniul ultraviolet şi vizibil). Valorile maximelor peack-urilor din spectrele de reflexie în domeniul UV-Vis sunt caracteristice fiecărei nuanţe de culoare şi permit examinări comparative ale probelor.

Institutul de Criminalistică are în dotare un microspectrofotometru UV-Vis QDI 1000 Craig Technologies, în domeniul: 350-850 nm.

c1) Spectrometria de fluorescenţă cu raze X: este o metodă de analiză a elementelor chimice din compoziţia aliajelor, toxicelor, solului, vopselelor, sticlei, pigmenţilor etc. Este o metodă de analiză precisă. Limita de detecţie prin fluorescenţă de raze X este 10-8 grame probă. Metoda este selectivă, apărând foarte puţine interferenţe spectrale datorită simplităţii relative a spectrului. Alt avantaj este acela că metoda este nedistructivă şi pot fi analizate straturi foarte subţiri, fasciculul de electroni pătrunzând numai la 1-2 m în proba de analizat.

Institutul de Criminalistică are în dotare un spectrometru de fluorescenţă cu raze X tip Eagle III cu detector de Siliciu-Litiu.

c2). Microscopia electronică cu baleiaj cu spectrometru cu energie dispersivă (SEM/EDS): este abordată în situaţia în care dimensiunile probelor sunt sub limita de rezoluţie optică a microscopului optic Metoda oferă informaţii topografice, informaţii despre aspectul morfologic al microparticulelor, precum şi informaţii compoziţionale elementale calitative şi cantitative prin utilizarea sondelor analitice EDS şi WDS. Informaţiile pe care le oferă microscopul electronic cuplat cu sondele analitice EDS/WDS fac posibilă identificarea originii materialelor ridicate din arealul infracţiunii şi asocierea acestora cu probele martor găsite asupra persoanelor suspecte. Din punct de vedere analitic, între microscopul electronic cu baleiaj şi spectrometrul de fluorescenţă cu raze X nu există deosebiri, primul instrument oferind rezoluţii impresionante, dimensiunile microparticulelor analizate putând fi la nivelul 0,14 - 0,2 nanometri. De câţiva ani microscopul electronic cu baleiaj a fost un instrument indispensabil pentru investigarea criminalistică, aducând lumină asupra unor probe foarte puţin vizibile sau invizibile prin comparare de imagini şi analiză prin spectrometrie de raze X. Institutul de Criminalistică are în dotare un microscop electronic cu baleiaj cu două microsonde analitice (EDS şi WDS) tip Jeol JSM-6480 LV. Aceste instrumente analitice deosebit de valoroase, din dotarea Institutului de Criminalistică, sunt utilizate de chimiştii criminalişti pentru analiza unei game foarte variate de probe judiciare trimise spre expertizare într-o diversitate de cauze penale. Aportul fiecărui instrument în stabilirea relaţiei microurmă/întreg şi în formularea concluziilor este ilustrat în exemplele următoare.

3. Rezultate şi Discuţii A). Într-un caz de furt comis la sediul unei firme importante, în laboratoarele de chimie judiciară au fost

primite trei probe de pelicule de vopsea, recoltate cu ocazia cercetării la faţa locului şi mai multe instrumente ridicate de la suspecţi, astfel:

- Proba 1: pelicule de vopsea de culoare gri, pe care se evidenţiază urme materie de culoare albastră -A1 (Foto 1), recoltate de pe suprafaţa exterioară a uşii de acces a Sălii de Consiliu a firmei;

115

- Proba 2: pelicule de vopsea de culoare gri, pe care se evidenţiază urme materie de culoare albastră - A2 (Foto 2), recoltate de pe suprafaţa exterioară a uşii de acces a biroului Contabilitate de unde a fost sustrasă suma de bani;

- Proba 3: pelicule de vopsea de culoare albă, pe care se evidenţiază urme materie de culoare albastră-A3 (Foto 3), recoltate de pe suprafaţa exterioară a casei de bani aflată în biroul Contabilitate;

A3 A1 A2

Foto 1 Foto 2 Foto 3

- Proba 4: un cleşte pentru tăiat fier beton, tip „gură de lup”, care are corpul metalic acoperit cu un strat de vopsea de culoare albastru închis (Foto 4);

- Proba 5: un levier metalic cu două capete active, acoperit cu un strat de vopsea de culoare albastru închis (Foto 5); pe ambele capete active se evidenţiază urme materie de culoare albă;

Foto 4 Foto 5 - Proba 6: un levier metalic cu două capete active, acoperit cu un strat de vopsea de culoare albastru închis (Foto 6); pe ambele capete active se evidenţiază urme materie de culoare albă; - Proba 7: o şurubelniţă cu mâner din material plastic de culoare neagră, care prezintă un model cu forme geometrice eliptice cu diverse dimensiuni, de culoare albastră (Foto 7);

Foto 6 Foto 7

- Proba 8: o şurubelniţă cu partea activă tip stea, cu mâner din material plastic de culoare violet deschis (Foto 8);

- Proba 9: o şurubelniţă cu mâner din material plastic bicolor - gri şi portocaliu (Foto 9);

Foto 8 Foto 9 Obiectivul expertizei era să se stabilească dacă vopseaua de pe obiectele puse la dispoziţie (leviere, şurubelniţe, cleşte tip gură de lup) prezintă aceleaşi caracteristici fizico-chimice cu cele ale probelor de vopsea recoltate cu ocazia cercetării la faţa locului. Examinând probele puse la dispoziţie la un stereomicroscop Carl Zeiss Jena (grosisment 25 x) în lumină naturală şi la un stereomicroscop Nikon SZM 800, în lumină artificială, s-au constatat următoarele:

- Proba 1 este constituită din pelicule de vopsea de culoare gri care conţin un strat de lac protector şi un strat de vopsea gri deschis, metalizat. Pe câteva pelicule de vopsea, pe stratul de culoare gri, se evidenţiază urme şi microurme dinamice de vopsea de culoare albastru mediu - A1.

- Proba 2 este constituită din pelicule de vopsea de culoare gri care conţin un strat de lac protector şi un strat de vopsea gri deschis, metalizat. Pe câteva

A1

A2

116

pelicule de vopsea, pe stratul de culoare gri, se evidenţiază microurme dinamice de vopsea de culoare albastru mediu - A2. - Proba 3 este constituită din pelicule de vopsea de culoare ivoar-deschis care

A3 conţin un strat email ivoar deschis şi un strat grund de culoare gri deschis. Pe câteva pelicule de vopsea, pe stratul exterior de culoare ivoar deschis, se evidenţiază urme şi microurme dinamice de vopsea de culoare albastru mediu - A3.

În urma analizei microscopice a Probelor 4÷9, s-a constatat că pe suprafeţele Probelor 4, 7, 8 şi 9 nu s-au pus în evidenţă urme materie corespondente ca aspect şi culoare cu Probele 1, 2 şi 3.

Pe ambele capete active ale levierului care constituie Proba 5, au fost puse în evidenţă urme dinamice de materie de culoare albă - B5.

B5

Pe unul din capetele active, precum şi pe corpul levierului care constituie Proba 6, au fost puse în evidenţă urme dinamice de materie de culoare albă - B6.

B6

Microurmele de vopsea de culoare albastră (A1 - Proba 1, A2 - Proba 2, A3 - Proba 3), precum şi pelicule de vopsea albastră de comparaţie recoltate de pe Probele 4, 5 şi 6 (cleştele şi cele două leviere), au fost analizate prin spectrofotometrie UV-VIS. Din studiul spectrelor de reflexie obţinute, se constată că spectrele de reflexie ale microurmelor de culoare albastră A1, A2, A3 au configuraţii asemănătoare cu spectrele peliculelor de vopsea recoltate de pe Probele 5 şi 6 (cele două leviere), maximele picurilor fiind dispuse la aceleaşi lungimi de undă, ceea ce denotă asemănări de nuanţă a culorii între cele cinci probe analizate. Spectrul de reflexie al peliculelor de vopsea de culoare albastră recoltate de pe Proba 4 are configuraţia şi maximele picurilor dispuse la lungimi de undă diferite de cele ale celorlalte probe analizate.

Pentru determinarea compoziţiei chimice a liantului peliculelor de vopsea de culoare gri (Probele 1 şi 2), a stratului de culoare ivoar din Proba 3, a peliculelor de vopsea de culoare albastră recoltate de pe Probele 4, 5 şi 6, acestea au fost analizate prin spectrometrie de reflexie în infraroşu, la spectrometrul FTIR - Tensor 27, cu Golden Gate, în domeniul de frecvenţă 2000-600 cm–1.

Microurmele de culoare albă B5 şi B6 recoltate de pe cele două leviere, precum şi urmele dinamice de culoare albastră A1, A2 şi A3 au fost analizate la microscopul în infraroşu tip Hyperion 2000, cu un dispozitiv Micro-ATR-20x, în domeniul de frecvenţă 4000 - 400 cm–1.

Din studiul spectrelor IR, se constată următoarele: - Spectrele IR ale tuturor probelor analizate prezintă benzi de absorbţie dispuse la aceleaşi lungimi de

undă cu cele ale răşinilor cu structură alchidică (1730, 1280, 1130, 1070 şi 730 cm–1); - Spectrele IR ale peliculelor de vopsea de culoare gri - Probele 1 şi 2 sunt asemănătoare cu spectrele

IR ale microurmelor de culoare albă B5 şi B6 recoltate de pe cele două leviere; - Spectrul IR al peliculelor de vopsea de culoare ivoar - Proba 3 diferă de spectrele IR ale peliculelor de

vopsea de culoare gri - Probele 1 şi 2;

117

- Spectrul IR al peliculei de vopsea de culoare albastră recoltată de pe Proba 4 este diferit de spectrele IR ale peliculelor de vopsea de culoare albastră recoltate de pe Probele 5 şi 6, intensităţile benzilor de absorbţie specifice carbonaţilor (880 cm–1, 1450 cm–1) fiind mai intense, ceea ce indică un conţinut mai mare de material de umplutură;

- Spectrele IR ale urmelor dinamice de culoare albastră A1, A2 şi A3 sunt asemănătoare cu cele ale peliculelor de vopsea de culoare albastră recoltate de pe cele două leviere - Probele 5 şi 6.

Pentru determinarea compoziţiei elementale a pigmentului tuturor peliculelor de vopsea şi a microurmelor, acestea au fost analizate prin spectrometrie de raze X la microscopul electronic tip JEOL JSM-6480 LV prevăzut cu un spectrometru de raze X tip INCA x-Sight model 7574, cu dispersie după energie (EDS), în vid scăzut (18Pa), semnal electronic tip BES, cu o magnificare de 100 - 300 x. Analiza calitativă s-a efectuat în puncte diferite pe suprafaţa fiecărui eşantion, iar din studiul spectrelor de raze X se constată prezenţa în probe a următoarelor elemente: - Peliculele de vopsea de culoare gri metalizat - Probele 1 şi 2 conţin ca elemente majoritare, oxigen, titan, aluminiu şi în urme sulf; - Peliculele de vopsea de culoare ivoar - Proba 3 conţin ca elemente majoritare, oxigen, titan, calciu şi în urme sulf; - Peliculele de vopsea de culoare albastră recoltate de pe Proba 4 conţin ca elemente majoritare, oxigen, calciu, titan, şi în urme siliciu şi sulf;

Proba 1 Proba 2 Proba B5 Proba 3 Proba 4

- Urmele dinamice de culoare albastră - A1, A2 şi A3 şi peliculele de vopsea albastră recoltate de pe cele două leviere - Probele 5 şi 6 conţin ca elemente majoritare, oxigen, bariu, sulf, şi în urme aluminiu, fier şi zinc;

- Microurmele de culoare albă B5 şi B6 recoltate de pe cele două leviere conţin oxigen, titan şi în urme aluminiu, siliciu, sulf şi fier.

Proba A1 Proba A2 Proba A3 Proba 5 Proba 6

118

Corelând examinările vizuale şi rezultatele analizelor efectuate, chimiştii criminalişti au putut formula concluzii de certitudine pozitive şi negative la obiectivul stabilit, astfel:

1. Urmele dinamice de culoare albastră - A1, A2 şi A3 evidenţiate pe cele trei probe de pelicule de vopsea, recoltate cu ocazia cercetării la faţa locului, prezintă aceleaşi caracteristici fizico-chimice (nuanţa culorii, natura liantului şi pigmentului) cu peliculele de vopsea de culoare albastră recoltate de pe cele două leviere - Probele 5 şi 6.

2. Urmele dinamice de culoare albă B5 şi B6 evidenţiate pe cele două leviere ridicate de la suspecţi prezintă aceleaşi caracteristici fizico-chimice (natura liantului şi pigmentului) cu peliculele de vopsea gri metalizat recoltate de la faţa locului - Probele 1 şi 2.

3. Peliculele de vopsea recoltate de pe cleşte - Proba 4 au caracteristici fizico-chimice (nuanţa culorii, natura liantului şi pigmentului) diferite de cele ale peliculelor ce constituie Probele 1, 2, 3, 5 şi 6.

4. Pe Probele 4, 7, 8 şi 9 nu s-au pus în evidenţă urme materie corespondente ca aspect şi culoare cu Probele 1, 2 şi 3. Aşadar, prin utilizarea unor tehnici spectrometrice variate, chimiştii criminalişti au putut atribui microurma întregului, demonstrând schimbul de urme atât de la faţa locului pe o parte din instrumentele ridicate de la suspecţi, cât şi de pe instrumente pe uşile de acces în firma păgubită. B). În cazul distrugerii a trei autovehicule, bănuindu-se atacul cu armă de foc asupra acestora, ipoteza a fost infirmată cu ajutorul metodelor spectrometrice. Au fost primite în laboratoarele de chimie judiciară mai multe probe ridicate de către organele de cercetare penală - care au fost alertate imediat, atât de la autovehiculele avariate (Auto 1, Auto 2 şi Auto 3), cât şi de la faţa locului, probe care au fost examinate la un stereomicroscop Carl Zeiss Jena (grosisment 25 x) în lumină naturală şi la un stereomicroscop Nikon SZM 800, în lumină artificială, astfel:

- Un ansamblu metalic, ridicat de la faţa locului, constituit dintr-un fragment de bară metalică - bara 1, deformată prin curbare, care are sudată, la fiecare capăt, câte o flanşă - A şi B, iar pe flanşa A, pe latura opusă celei de prindere de bara 1, în special pe muchii, se observă urme materie de culoare argintie şi urme albe; un fragment de bară metalică deformată - bara 2, care la unul dintre capete prezintă un filet pe care este înşurubată o piuliţă şi care, pe întreaga suprafaţă, dar mai ales la capătul opus piuliţei, prezintă mai multe neuniformităţi: urme de lovituri, frecări, striaţii; pe o porţiune de circa 70 mm din această zonă s-au pus în evidenţă atât urme materie de culoare alb-argintie, cât şi microfragmente (cioburi) de sticlă, unele dintre ele fixate în neuniformităţile suprafeţei barei; un fragment de sârmă metalică deformată prin răsucire - sârma 3, trecută prin flanşa B. Toate piesele ansamblului metalic sunt confecţionate din metal de culoare gri, care la suprafaţă prezintă pe alocuri un strat de vopsea de culoare gri-închis, precum şi un strat subţire neuniform, de substanţă amorfă brun-roşcată cu aspect de rugină.

- 3 plicuri (P1, P5 şi P5) care conţin mai multe pelicule de culoare argintie cu aspect de vopsea, precum

şi 4 recoltoare (Recolt P2, Recolt P3, Recolt P4 şi Recolt P5) cu care au fost recoltate urme materie de la Auto 1: de pe cheder parbriz, partea superioară exterioară, de pe parbriz, partea exterioară, de pe plafon, partea stângă spate.

Urme alb-argintii Microfragmente sticlă

Urme argintii

Urme albe

119

P1

P6

P5

Peliculele de vopsea din cele 3 plicuri prezintă următoarea succesiune de straturi: strat de lac incolor transparent, care din loc în loc prezintă urme materie sub formă de dâre fine maro-roşcate cu aspect de rugină şi urme bej cu aspect de sol; strat de email gri cu pigmenţi argintii; strat de vopsea intermediară alb-gri; strat de grund gri-olive.

Recolt P2 Recolt P3 Recolt P5

Rugină Micropelicule vopsea Sol + Rugină

Recolt P4

Pe toate recoltoarele s-au evidenţiat microparticule fine sau particule maro-roşcat cu aspect de rugină, precum şi particule sau microparticule cu aspect de sol.

Sticlă Peliculă vopsea Rugină

- 2 recoltoare şi 2 fragmente de folie parbriz (F1 şi F2) ridicate de la Auto 2 din zona orificiului, pe care se observă fragmente (cioburi) de sticlă, microparticule fine de culoare maro-roşcat cu aspect de rugină şi particule de culoare maro-închis care reprezintă un amestec format din particule de culoare maro-roşcat cu aspect de rugină, particule cu aspect metalic şi microparticule cu aspect de sol.

Sticlă Rugină fină Amestec

120

Pe cele 2 recoltoare (Recolt P2 şi Recolt P3) cu urme materie ridicate de pe ornamentul Auto 2, situat între parbriz şi plafon şi cu urme materie ridicate de pe partea exterioară a parbrizului, se evidenţiază prezenţa unor microparticule fine şi particule maro-roşcat cu aspect de rugină şi respectiv a unui amestec format din particule de culoare maro-roşcat cu aspect de rugină, particule cu aspect metalic şi microparticule cu aspect de sol.

Recolt P2 Rugină fină Recolt P3 Amestec

- Un plic cu pelicule de vopsea de culoare albă recoltate din plafonul Auto 3, care prezintă următoarea succesiune de straturi: strat de email alb, care din loc în loc prezintă urme de sol de culoare bej-închis; strat de chit alb-gri; strat de vopsea intermediară olive, în cazul unora dintre pelicule. Pe stratul de email alb al peliculelor de vopsea, se observă din loc în loc urme cu aspect de sol de culoare bej-închis.

Obiectivul expertizei era să se stabilească dacă urmele ridicate de pe cele trei autovehicule au caracteristici fizico-chimice asemănătoare cu cele ale ansamblului metalic ridicat cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului.

Microurmele albe, argintii şi alb-argintii evidenţiate pe ansamblul metalic ridicat de la faţa locului nu au permis examinări comparative ale compoziţiei chimice a liantului şi a materialului de umplutură - prin spectrometrie în infraroşu, precum şi ale nuanţei de culoare - prin spectrofotometrie UV-VIS, cu peliculele de vopsea de culoare albă recoltate de pe Auto 1 şi Auto 3.

Toate urmele şi microurmele puse la dispoziţie sau evidenţiate pe parcursul determinărilor (vopsea, sticlă, particule de culoare maro-roşcat cu aspect de rugină, particule cu aspect metalic şi microparticule cu aspect de sol), precum şi eşantioane prelevate din piesele constitutive ale ansamblului metalic au fost analizate prin spectrometrie de fluorescenţă de raze X la un aparat Eagle III, în vid, cu o constantă de timp de 17 s şi prin spectrometrie de raze X, cu un microscop electronic cu baleiaj tip JEOL JSM-6480 LV, prevăzut cu un spectrometru de raze X tip INCA x-Sight model 7574, cu dispersie după energie (EDS), în vid înaintat, semnal electronic tip SEI şi o cu mărire de 50-1500x. Analiza calitativă s-a efectuat în puncte şi zone diferite de pe suprafaţa probelor.

O parte din rezultatele obţinute sunt ilustrate în continuare. Quantitative results

Wei

ght%

Quantitative results

Wei

ght%

0

20

40

60

80

Na Mg Al Si Ca

0

20

40

60

80

Na Mg Al Si Ca

Bară Vopsea Bară

Vopsea Auto 1

Rugină Sticlă Auto 1 Sticlă Bară

121

122

Deşi dimensiunile foarte mici şi neomogenitatea microurmelor de vopsea evidenţiate pe piesele ansamblului metalic ridicat de la faţa locului nu au permis examinări comparative ale compoziţiei chimice a liantului şi a materialului de umplutură - prin spectrometrie în infraroşu şi respectiv ale nuanţei de culoare - prin spectrofotometrie UV-VIS, corelând examinările vizuale şi rezultatele analizelor efectuate, chimiştii criminalişti au putut formula concluzii de certitudine pozitive şi negative la obiectivul stabilit, astfel:

- Piesele ansamblului metalic (bara 1, bara 2 şi flanşele A şi B) sunt confecţionate din fier, iar pe aproape întreaga suprafaţă prezintă un strat de rugină (substanţă constituită majoritar din oxizi de fier) şi din loc în loc pelicule de vopsea de culoare gri-închis al cărui strat de contact cu metalul conţine fier majoritar, titan, zinc şi sulf.

- Pe bara 2 şi pe flanşa A a ansamblului metalic s-au pus în evidenţă urme materie de culoare alb-argintie care au compoziţii chimice elementale asemănătoare cu cea a peliculelor de vopsea de culoare argintie care au fost recoltate de la Auto 1.

- Pe bara 2 şi pe flanşa A a ansamblului metalic s-au pus în evidenţă urme materie de culoare albă care au compoziţii chimice elementale asemănătoare cu cea a peliculelor de vopsea de culoare albă recoltate de la Auto 3.

Deşi nu a fost posibilă examinarea multilaterală şi aprofundată a caracteristicilor acestor urme materie, din analiza comparativă a aspectului, culorii şi compoziţiei chimice elementale, chimiştii criminalişti au putut să explice geneza şi valoarea lor identificatoare concluzionând că există probabilitatea ca acestea să provină din peliculele de vopsea recoltate de la Auto 1 şi Auto 3. De remarcat însă că această concluzie de probabilitate se situează în apropierea certitudinii, rezultând doar din limitele impuse de volumul redus al acestora.

- Pe bara 2 a ansamblului metalic s-au pus în evidenţă trei microfragmente (cioburi) de sticlă a căror compoziţie chimică elementală este asemănătoare calitativ şi cantitativ cu cea a microfragmentelor de sticlă care au fost recoltate de la Auto 1.

- Pe stratul de email alb al peliculelor de vopsea de culoare albă recoltate de la Auto 3 se evidenţiază urme de sol de culoare bej-închis şi microparticule care conţin fier, zinc şi titan, care au compoziţie chimică asemănătoare cu cea a materialului din care este confecţionat ansamblul metalic şi respectiv cu stratul de contact al peliculelor de vopsea de culoare gri-închis de pe acesta (care conţine fier, majoritar, titan, zinc şi sulf).

- În probele recoltate de la cele trei autovehicule (Auto1, Auto 2 şi Auto 3) - pelicule de vopsea şi urme materie de pe recoltoare) s-au pus în evidenţă urme de rugină asemănătoare cu stratul de rugină de pe suprafaţa ansamblului metalic - majoritatea probelor de rugină având microparticule care conţin fier, zinc şi titan, asemănătoare cu materialul şi cu stratul de contact al peliculelor de vopsea de pe acesta.

Deoarece rugina este hidroxioxid de fier-FeO(OH), în general aceasta nu prezintă caracteristici cu valoare identificatoare, dar datorită acestor microparticule, asemănătoare cu materialul şi cu stratul de contact al peliculelor de vopsea de pe ansamblul metalic, în acest caz, urmele de rugină evidenţiate pe cele 3 autovehicule permit atribuirea provenienţei acestora din stratul de rugină de pe suprafaţa ansamblului metalic.

Mai trebuie subliniat că, având în vedere volumul redus, la nivel de microurme, al majorităţii probelor analizate, comparativ cu întregul din care se presupunea că probele provin, pentru a formula concluzii „concludente”, rezultatele cantitative au fost exprimate în termeni de „majoritar” şi „minoritar”.

Aşadar, cu ajutorul metodelor spectrometrice de raze X, s-a dovedit că autovehiculele au intrat în coliziune cu un ansamblu metalic confecţionat din fier, ruginit şi acoperit parţial cu vopsea gri-închis. În urma coliziunii a avut loc un transfer dublu de materie. Pe de o parte, microurme de rugină, fier şi vopsea de pe ansamblul metalic au fost descoperite pe peliculele de vopsea şi pe parbrizele autovehiculelor. Pe de altă parte, micropelicule din vopselele autovehiculelor şi microfragmente de sticlă din parbrizul unuia dintre ele, au fost descoperite pe piesele ansamblului metalic.

4. Concluzii În general, prin utilizarea metodelor spectrometrice moderne, chimiştii criminalişti pot aproape întotdeauna

să atribuie o microurmă întregului din care aceasta provine. Prin desfăşurarea expertizelor fizico-chimice ca un adevărat protocol de cercetare ştiinţifică, prin aplicarea

metodelor şi logicii ştiinţifice, valoarea probatorie oferită de chimia judiciară conduce aproape întotdeauna la stabilirea corespondenţei fidele cu realitatea faptelor petrecute.

Cunoaşterea performanţelor analitice şi a limitelor aparatelor din dotarea laboratoarelor de chimie judiciară orientează activitatea de cercetare la faţa locului în direcţii care să asigure descoperirea urmelor şi microurmelor rămase după comiterea infracţiunii şi conservarea în bune condiţii a acestora, astfel încât să fie create toate premisele materiale ale unui sistem probator complet, capabil să ofere organelor judiciare cu ajutorul experţilor chimişti date relevante complete despre faptă, făptuitor şi vinovăţie.

Bibliografie 1. S. Bell, Forensic Chemistry, Pearson, 2006 2. T.A. Brettel, J.M. Buttler, R. Saferstein, Anal. Chem, 77, 3839-3860 Forensic Science, 2005 3. M.R.B. Heramb, Forensic Science Communications, 4, 2002. 4. A.C. Mitchell, I .Tebbet, A.R.Yost, Abstracts of ASMS, 2002. 5. J.S. MacNeil, Today’s Chemist at Work, 33, 28–30, 2001 6. Saferstein, Richard, Criminalistics: An Introduction to Forensic Science, New York: Prentice-Hall, 2000 7. Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, Identificarea criminalistică, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1990