management intercultural

Management Intercultural

Dumitru Zait

2008/2009

I. Problematica si origini

• 1.1. Sensuri si delimitari conceptuale

• 1.2. Determinate si factori de influenta

• 1.3. Origini si evolutie

• 1.4. Conexiuni si delimitari

• 1.5. Comunicarea interculturala

• 1.6. Probleme interculturale

I.1.Sensuri si delimitari conceptuale

• MI – ansamblu de principii, reguli, metode, tehnici, instrumente si know-how, precum si de actiuni corelate de:- identificare;- analiza si cunoastere;- gestiune;- valorizare (exploatare)

a diferentelor culturale dintre zone (tari, regiuni) diferite, necesare deciziilor intreprinderii/organizatiei de tip multicultural.

Intreprindere/organizatie multiculturala

- Care are filiale, sucursale, sedii sau/si activitati in doua sau mai multe tari, regiuni diferite;

- Care face afaceri (cumpara, vinde) cu parteneri din regiuni sau tari diferite;

- Care investeste in tari/regiuni diferite;- Care are angajati provenind din tari/regiuni

diferite;- Care angajeaza negocieri, colaborari, relatii cu

parteneri din tari/regiuni diferite;Elemente comune: punerea in relatie a unor culturi

diferite.

Sensul culturii

• Ceea ce confera individului anumite trasaturi, comportamente, atitudini si pozitii fata de solutiile identificabile pentru rezolvarea problemelor (de intreprindere/organizatie, in special)

1.1.Sensuri si delimitari conceptuale

a. Identificare diferente culturale• Specificitatea culturala – ceea ce este

diferit in privinta comportamentelor, atitudinilor, pozitiilor indivizilor fata de actiune si fata de solutii;

• Identificare – cautarea si gasirea elementelor culturale specifice;

• Recurs la datele din antropologie, sociologie, psihologie.


b. Analiza – cunoastere diferente

Ordonare, sistematizare, corelare, interpretare a diferentelor comportamentale, atitudinale, ca pozitie fata de actiune si ca solutii adoptate.

Viziunea managementului asupra diferentelor culturale

In functie de scop, obiective si activitati de organizatie sau de intreprindere vizate

Actualizarea permanenta a datelor si informatiilor


c. Gestiunea diferentelor

Sistematizarea rezultatelor analizei in baze de date coerente si pertinente

Difuzarea informatiilor respective catre utilizatorii potentiali din intreprindere

Integrarea datelor sistematizate intr-un sistem integrat de decizie al intreprinderii


d. Exploatarea/valorizarea diferentelor culturale• Considerarea potrivita in luarea deciziilor• In directa relatie cu destinatia (scopul si

obiectivele organizatiei/intreprinderii)• Scopul valorizarii: ameliorarea pozitiei

intreprinderii si obtinerea de profit (cresterea bogatiei): imagine, marca, beneficiu, segment de piata etc.

• Obtinerea efectului de sinergie prin recurs la solutii sau combinatii de solutii provenind din alte culturi


Alte acceptiuni- administrarea diferenţelor culturale;- evidenţierea asemånårilor şi deosebirilor dintre diferite culturi

implicate în afaceri;- suport pentru formularea de legi generale în ştiinţele sociale;- fundamentarea deciziilor prin considerarea legåturilor dintre

întreprindere şi mediu, dintre culturå şi strategie;- poziţionarea culturilor faţå de şocul raţionalitåţii întreprinderii globale;- concilierea între cosmopolitism şi particularism;- identificarea şi inventarierea diversitåţii aşteptårilor şi gusturilor

clienţilor, complexitåţii comportamentelor consumatorilor influenţate de specificitatea culturalå;

- valorizarea diversitåţii culturale prin ucenicie organizaţionalå.

1.2. Determinante si factori de influenta

• Factorii determinanţi :• - internaţionalizarea şi globalizarea;• - concurenţa dintre marile corporaţii internaţionale;• - libera circulaţie a specialiştilor şi profesiunilor liberale;• - tehnologiile comunicårii şi informaţiei.• Alţi factori importanţi:• - "ieşirile" din teritoriile lor naţionale ale întreprinderilor mici

şi mijlocii;• - migraţia planetarå a oamenilor (alegerea liberå a locului,

formarea, angajarea etc.);• - "aplatizarea" culturalå şi lingvisticå.• Standardizarea managementului

1.3. Origini si evolutie

1. Inceputuri: anii ’50: problemele corporatiilor; cercetarile lui D.Granick

2. Studii interculturale extinse, anii ’60 – ’70: G.Hofstede, Ed. Hall, d’Irribarne

3. Considerarea problemelor globalizarii: anii ’80 – ’90: Hofstede, Hall, Trompenaars s.a.

4. Invatarea (universitate) si experienta de intreprindere (corporatie); Masterate, departamente, cariere internationale

1.4 Conexiuni şi delimitari

• Delimitari: Cross-cultural Management ; Managementul comparat ; Managementului internaţional; Marketingul intercultural; Marketingul global; Marketingul internaţional ; Marketingul etnic, etnomarketingul, Marketingul tribal, Knowledge Management

• Conexiuni: Antropologia şi etnologia ; Sociologia; Psihologia

• Beneficiari: Management ; Comunicare interpersonalå şi interculturalå; Inteligenţa economicå sau Business Intelligence; Managementul resurselor umane; Marketing; Strategia întreprinderii; Comerţ internaţional; Investiţii

1.5. Comunicarea interculturala

• - relaţie comunicaţionalå între culturi diferite; • - expresia respectivei relaţii dupå "intervenţia"

corectivå a demersului realizat prin educaţie sau persuasiune constructivå.

• Comunicarea - relaţie complexå care se stabileşte între indivizi sau grupuri prin intermediul unei simbolistici învåţate sau moştenite ereditar cu ajutorul cåreia se ajunge la transmiterea şi receptarea de mesaje, într-un anumit context, un anume timp şi în anumite circumstanţe spaţiale.


• Comunicarea interculturalå ca interacţiune: • - între doi sau mai mulţi indivizi, douå sau mai

multe grupuri,• - aparţinând de douå sau mai multe culturi

naţionale diferite,• - într-un context creat pentru douå sau mai multe

organizaţii (întreprinderi),• - pentru a atinge obiectivele profesionale sau a

realiza o activitate datå.


• Elementele specifice diferenţierilor culturale în comunicarea interculturalå:• percepţia timpului şi spaţiului;• limba şi interpretarea lingvisticå;• mediul politic şi religios;• argumentaţia şi puterea de a convinge;• prejudecåţile şi tabuurile;• caracteristicile mesajelor non-verbale;• importanţa mesajelor scrise şi orale;• etica şi eticheta afacerilor;• maniera de a sugera şi impune respect;• vestimentaţia;• sensul relaţiilor dintre sexe;• poziţia şi percepţia spaţiului;• dominanţa individualismului sau colectivismului;• maniera de securizare individualå şi colectivå etc.

1.6. Probleme interculturale

1. Conceptuale

2. Metodologice si de model

3. Ideologice

4. Profesionale

5. Constructive (solutii, practici, strategii)

II. Cultură şi specificitate culturală

2.1. Cultură şi/sau civilizaţie. Sensuri şi semnificaţii curente

2.2. Intercultural, intracultural, transcultural2.3. Identitatea culturalå a organizaţiei. Cultura

de întreprindere 2.4. Analiza diferenţelor culturale2.5. Schimbul intercultural2.6. Specificitatea limbajului 2.7. Religia ca element al diferenţierii culturale 2.8. Evidenţierea stereotipurilor


• Webster's: "Formarea şi dezvoltarea minţii, rafinamentul gustului şi manierelor câştigat prin aceastå formare; structurile sociale şi religioase precum şi manifestårile intelectuale şi artistice etc. ce caracterizeazå o societate".

• Antropologie aplicata: “....ansamblul soluţiilor gåsite de om şi grup problemelor care le sunt puse de mediul lor natural şi social" ;

• Irenee Marrou: Cultura pregåtitoare: activitate ce cautå så confere inteligenţei capacitatea de a rodi, asemånatoare aceleia pe care o face ţåranul care îşi lucreazå pamântul.


• Tipologie (Jacques Demorgon) :• 1.- compoziţii comunitare, dominate de conduite

culturale originale şi originare (prescripţii, interdicţii, rituri, mituri etc.);

• 2.- culturi regale şi imperiale: normele sunt supuse unor determinate ale ierarhiilor ereditare;

• 3.- culturi naţionale de piaţå: norme de comportament adaptate prin implicarea organizårilor administrative;

• 4.- cultura informaţionalå - mondialå supuså evoluţiei spre globalizare; adoptarea de norme universale de comportament de afaceri, în care informaţia şi informatizarea sunt elementele de bazå ale comunicårii.

2.2. Intracultural, intercultural, multicultural

• Intracultural (abordare): studiul variaţiilor individuale ale normelor în cadrul unei anumite culturi;

• Intercultural: studiul diferenţierii normelor în raport de specificitåţile culturale ale zonelor pentru care se pun în relaţie fenomene culturale diferite, se comparå entitåţi fårå legåturi istorice puternice între ele, unitåţile culturale universale, în ultimå instanţå. Esential este feed-back-ul.

• Pluriculturalul, multiculturalul: diferenţieri de ordin cantitativ

• Transcultural: relaţii dintre culturi naţionale; între inter- şi trans - cultural exista o interfaţå profundå.

2.3. Identitatea culturalå a organizaţiei. Cultura de întreprindere

• Ansamblu al referinţelor şi evidenţelor împårtåşite în organizaţie şi dezvoltate de-a lungul istoriei întreprinderii ca råspuns la problemele de mediu şi de coeziune internå care îi sunt puse acesteia" (M.Thevenet)

• Sistem de reprezentåri şi de valori împårtåşite de toţi membrii întreprinderii; fiecare individ din întreprindere aderå la o viziune comunå asupra a ceea ce este întreprinderea, rolului economic şi social al acesteia, locului pe care-l ocupå ea în raporturile cu concurenţii, misiunii sale fata de clienţii såi, personalului såu, acţionarilor såi...(Nadine Lemaître).

2.3. Identitatea culturalå a organizaţiei. Cultura de întreprindere

• CI se raporteaza la: activitate (conceperea misiunii şi raţiunii de a fi a organizaţiei); persoana (drepturile şi datoriile organizaţiei faţå de persoanå şi drepturile şi datoriile persoanei faţå de organizaţie); mediu (raporturile de delimitare şi interacţiune dintre organizaţie şi mediul såu).

• Dimensiuni de scalare culturalå (dupå P.Dupriez, 2000):1. Recunoaşterea şi susţinerea manifestate de direcţia de personal;2. Climatul de întrajutorare şi solidaritate;3. Orientarea întreprinderii spre productivitate şi inovaţie;4. Importanţa regulilor şi mecanismelor de funcţionare birocraticå;5. Atenţia acordata formårii permanente a personalului.

2.4. Analiza diferenţelor culturale

• Diferenţele culturale trebuie identificate şi analizate, puse în valoare în legåturå cu scopul şi obiectivele întreprinderii

• Analiza diferenţelor culturale presupune påtrunderi cåtre zona profunzimilor culturale şi evidenţierea aspectelor semnificative care marcheazå particularitåţile unei culturi în raport cu o alta sau cu altele, sau legat de o anumitå problemå sau de un anume scop determinat.

• Importanta criteriilor de diferentiere culturala si a metodei de abordare

2.5. Schimbul intercultural

• Comunicarea: relaţie stabilitå într-un anume context între un emiţåtor şi un receptor: realizeazå transmiterea unui mesaj într-un scop anume şi reacţia sau råspunsul la mesaj; presupune cinci elemente: emiţåtor, receptor, mesaj, cod şi scop.

• Schimbul: obiect sau subiect al comunicårii


• Comunicare analogicå: emisfera corticalå dreapta; transmiterea de emoţii şi sentimente; funcţia de contact între emiţåtor şi receptor; relaţie voluntarå sau involuntarå şi nu are o motivaţie sau un scop precise, predeterminate.

• Comunicarea digitalå: emisfera corticala stanga; realizeazå relaţia dintre emiţåtor şi receptor prin transmiterea de evenimente şi exprimarea de opinii; dominata de dimensiunea raţionalå a comportamentelor.


• Schimb real: transmiterea de materie şi energie

• Schimb simbolic (imaginar): vehicularea de informaţii suplimentare faţå de obiect (materie-energie); reciprocitate implicitå;


• Societatea rece: nu are capacitatea de a crea urme ale evenimentelor, nu posedå dispozitive specifice de memorie, fiind propria sa memorie, propria sa urmå; dominatae de schimbul simbolic şi comunicarea analogicå;

• Societatea calda: dispune de dispozitive, reguli şi mecanisme de stocare şi exploatare a cunoştinţelor, are memorie proprie realizatå într-o formå individualizatå şi reglata tehnic; dominå comunicarea digitalå şi schimbul imaginar.

2.6. Specificitatea limbajului

• Limbajul: sistem de semne, de simboluri si coduri prin care se realizeazå comunicarea dintre oameni; activat prin cuvânt, mod de scriere, simboluri vizuale, cifre, gesturi sau alte semne mai mult sau mai puţin convenţionale prin care se poate transmite şi recepta un mesaj.

• Limba se situiazå la nivelul gândirii inconştiente, ca structurå şi mecanisme ale memoriei cuvintelor ;

• Limbajul de comunicare cuprinde şi gestul, ritualul, vestimentaţia, sistemul de organizare socialå prin normele de comportament asumate sau transmise ereditar.

• Fiecare culturå posedå propriul sistem de elemente codificate sau simbolice pe care le foloseşte prin indivizii såi în mod involuntar sau intuitiv, conştientizând înså maniera de exploatare şi consecinţele posibile ale raportårii la respectivul sistem

2.6. Specificitatea limbajului

• Limba si limbajul structureaza memoria si modul de actiune;

• Furnizeaza logica de baza a actiunii

• Instrument si mijloc de comunicare

• Semnificatii prin recurs la decodare

2.7. Religia ca element al diferenţierii culturale

• Apartenenţa la o religie sau alta poate avea consecinţe asupra diferitelor atitudini, comportamente, manifestări individuale şi colective

• Religia, prin credinţe (în divinităţi unice sau în ansamblu de divinităţi, în supranatural sau în puteri transcedentale), acte (practici rituale) si instituţii de slujire - modalitate de organizare, comunicare şi difuzare a colectivităţilor umane

• Religia ţine de nevoia de ordine şi sens prin care se poate realiza o apropriere intelectuală a naturii si relationarea cu universul si divinitatea

• Diferenţele dintre religii devin diferenţe dintre culturi

2.7. Religia ca element al diferenţierii culturale

• Analiza impactului fenomenului religios asupra spiritului de întreprinzător şi calităţii afacerilor: Max Weber - “L’Ethique protestante et l’esprit du capitalisme”

• Multe din constructiile confesionale moderne ale creştinismului au avut o bună motivaţie în dorinţa de adaptare la cerinţele noii economii (capitalismul, la vremea respectiva)

• Elemente ale religiei sunt rezultate ale adaptării culturale devenite ulterior purtătoare de influenţe asupra atitudinilor, comportamentelor, actelor rituale sau mitologiei culturale

2.7. Evidenţierea stereotipurilor

• Stereotip: opinie formată, clişeu prin care se reduc singularităţile, asociere stabilă de elemente (imagini, idei, simboluri, cuvinte) prin care se conturează o unitate etnică, una culturală sau chiar organizaţională; "element al unei tendinţe universale de a regrupa evenimente si obiecte pe baza unei similarităţi" (Lippman, 1922); "proiecatare a unei judecăţi asupra unei categorii" (Allport, 1954);

• Poate fi produsul propriei culturi (auto-stereotip) sau produsul unei alte culturi despre o cultură dată (hetero-stereotip)

• Tehnici şi instrumente: chestionarul , inregistrarea

III. Elementele de bază ale specificităţii culturale

3.1. Determinantele specificităţii culturale3.2. Sisteme de valori culturale 3.3. Dimensiuni ale interculturalului în

management 3.4. Specificitatea culturală în afaceri şi

management 3.5. Condiţii prealabile în demersul MI3.6. Etapele constructiei unui diagnostic

intercultural

3.1. Determinantele specificităţii culturale

• Specificitatea culturala: comportamente, atitudini, pozitii fata de actiune si de solutii;

Factorii specificitatii:- Limba: ceea ce structureaza gandirea - Religia: ceea ce determina filosofia de viata; - Istoria: ceea ce favorizeaza implicarea; - Evoluţia socială: ceea ce permite organizarea; - Educaţia (rol atribuit, filosofie, structuri de formare…): ceea ce induce invatarea si rutina (experienta);- Factorii naturali (relief, climă…): ceea ce marcheaza ereditatea si pozitia fata de mediu.

3.2. Sisteme de valori culturale

Valoare: caracteristica ce confera o anumita calitate dorita, voita sau apreciata a purtatorului;

Norma: impunere sau determinare reglementata a unor caracteristici.A. Sistemul Allport, Vernon et Lindszey • Omul teoretic: care valorizează adevărul, experimental, critic,

sistematic, raţional;• Omul economic: care evaluează şi apreciază ceea ce este util,

pragmatic;• Omul estetic: preocupat de frumos, de armonie, simetrie în artă;• Omul social : dominat de altruism şi filantropie;• Omul politic : apreciază puterea şi influeţa, caută concurenţa;• Omul religios: evaluează spiritualitatea şi caută comuniunea cu

cosmosul şi divinitatea.


B. Sarnoff • 1. Valori de realizare :• aria umanitară: caută bogăţia vieţii;• aria egalitară: preferă egalitatea dintre indivizi;• aria estetică: preciază frumosul în creaţia artistică;• aria intelectuală: dominat de gândire şi raţionament;• 2. Valori de mărire:• aria bogătiei: dorinţa de a obţine resurse materiale;• aria prestigiului: dorinţa de a câştiga respectul şi

admiraţia celorlalţi;• aria puterii: controlul destinelor şi acţunilor altora.


C. Rokeach • valori terminale sau finale: confortul în viaţă;

provocările vieţii; sensul realizării; frumuseţea lumii, egalitatea; securitatea familiei; recunoaşterea socială; înţelepciunea; fericirea; libertatea; armonia interioară; dragostea maternală; plăcerea; auto- respectul; prietenia; securitatea naţională;

• valori instrumentale: ambiţia; gândirea deschisă; bucuria; puritatea; curajul, iertarea; ajutorul; onestitatea; imaginaţia ; logica; independenţa; iubirea; supunerea; politeţea; respectabilitatea; autocontrolul.


D. Sitaram si Codgell- Individualism - Responsabilitate colectiva- Maternitate - Respect fata de batrani- Ierarhie - Respect fata de tineri- Masculinitate - Ospitalitate- Recunostinta - Proprietate- Pace - Conservare mediu- Bani - Culoarea pielii- Modestie - Patrimoniu- Punctualitate - Egalitatea femeii- Mantuire - Demnitatea umana- Karma - Eficienta- Intaietate - Patriotism- Agresivitate - Religie- Autoritarism - Educatie- Sinceritate

3.3. Dimensiuni ale specificitatii culturale

• Dimensiune a specificitatii: caracteristica agregat prin care poate fi caracterizat(a) si exprimat(a) (masurat-a) comportamentul, atitudinea, pozitia fata de actiune;

• Esentiala in MI si DI• Agregarea, masurarea si analiza/interpretarea

dimensiunilor• Construita pe baza unor filosofii si interpretari

specifice ale valorilor si normelor culturale

3.3. Dimensiuni ale interculturalului in management

A. Hofstede (program mental ierarhizat):

• distanţa ierarhică sau distanţa faţă de putere - PDI;

• controlul sau gradul de evitare al incertitudinii - UAI;

• individualism/colectivism- PDV;

• masculinitate/feminitate - MAS;

• orientarea în timp - LTO.


B. Ed, Hall (decodaj cultural):• contextul comunicării;• timpul ;• spaţiul.C. Hampden-Turner şi Trompenaars :• universalism – particularism;• individualism – colectivism;• Viziune de ansamblu – detaliu;• statut câştigat – statut atribuit ;• motivaţie endogenă – motivaţie exogenă ;• percepţie secvenţială – percepţie sincronă a timpului.


D. Philip d’Iribarne:• raporturile umane ;• mod de evaluare - performanţă ;• raport dintre modernitate – tradiţie E. Strodback, Kluckhohn (orientarea valorilor):- Actiunea;- Timpul;- Relatiile umane;- Relatiile cu mediul;- Natura umana.

3.4. Specificitatea culturală în afaceri şi

management • A. Sensul organizaţional al culturii • B. Problema limbajului • C. Poziţionarea faţă de religie şi religiozitate • D. Codificarea culturală relevată prin rituri,

obiceiuri • E. Cadrul culturii naţionale, organizaţionale şi

profesionale • F. Centrarea ideologică • G. Natura si sensul solutiilor culturale

3.5. Conditii prealabile in demersul MI

• definirea corectă a contextului şi conceptelor de bază ale diagnosticului;

• abordarea interculturală specifică, de la cultură la cultură (fiecare cultură are propria imagine asupra altei culturi) ;

• considerarea specificităţii culturale aşa cum este; • acceptarrea dinamismului culturii (anticiparea

schimbărilor comportamentale, atitudinale etc;• « fotografierea » la un moment dat a realităţii culturale

(abordarea sincronă) ;• interpretarea obiectivă a atitudinilor şi comportamentelor

actuale (la momentul studiului) ;• alegerea sau construirea strategiei de cercetare

interculturală.

3.6. Etapele construcţiei unui diagnostic intercultural

• Fixarea obiectivelor organizaţiei (în raport cu decizia vizată);• Poziţionarea culturii în cauză: geografic, lingvistic, social, religios,

administrativ, istoric, educaţional şi ca nivel de dezvoltare economică;• Stabilirea sistemului de dimensiuni culturale (norme şi valori culturale

agregate);• Alegerea sau selecţionarrea strategiei de cercetare (metode, tehnici,

instrumente, know-how);• Culegerea informaţiilor referitoare la fiecare cultură din diagnostic;• Pregătirea şi structurarea informaţiilor;• Interpretarea rezultatelor;• Formularea recomandărilor şi soluţiilor ;• Confruntarea recomandărilor şi soluţiilor propuse cu realităţile locală vizate;• Dezbaterea recomandărilor soluţiilor propuse cu subiecţii şi decidenţii;• Aplicarea recomandărilor şi /sau soluţiilor propuse (sarcina managerilor).

IV. Diagnosticul intercultural

• 4.1. Metode si instrumente ale diagnosticului

• 4.2. Matricea diversităţii culturale

• 4.3. Sinergia culturală

• 4.4. Decodajul culturilor

• 4.5. Diferenţierea culturală prin niveluri organizaţionale

• 4.6. Orientarea valorilor

4.1. Metode si instrumente ale diagnosticului

• Metodologia - acel know-how prin care se poate ajunge la atingerea unui scop; ansamblul de reguli, norme, metode, tehnici sau practici prin care putem ajunge să ştim "cum să facem" şi cum "să aplicăm" ceva ce ştim sau am învăţat, cum să parcurgem drumul de la o idee vagă, de la o ipoteză la o soluţie, o generalizare sau o teorie ştiinţifică.

• Are caracter normativ: este constituită din principii teoretice (concepţia teoretică a disciplinei), metode şi tehnici de culegere a datelor (suportul informaţional-faptic), metode şi tehnici de tratare a datelor (dimensiunea prelucrării cantitative) şi procedee logice de analiză şi generalizare (construcţia şi sistematizarea teoriei).


• Modele de referinţă în cercetările interculturale (Churchman şi Mitroff):• 1. Sistemul formal deductiv (Leibnitz) se bazează pe reflexii teoretice

exploratorii şi construcţii logico-matematice (formale) elaborate prin respectarea unor principii logice ale domeniului de referinţă.

• 2. Sistemul consensual - inductiv (Locke) propune culegerea de opinii şi judecăţi ale specialiştilor în domeniu prin care se poate apoi ajunge la formalizarea unei problematici necesare generării de date şi informaţii.

• 3. Sistemul reprezentării sintetice (Kant) presupune construcţia şi operarea pe două modele alternative concurente dintre care ar trebui ales cel mai potrivit.

• 4. Modelul dialectic - conflictual (Hegel) este bazat pe dezbateri menite a lămuri caracteristicile şi natura unei probleme. Demonstrarea şi argumentarea joacă rolul principal ;

• 5. Modelul pragmatic interdisciplinar (Singer şi Churchman) face recurs la construcţii sintetice cu caracter interdisciplinar şi holistic prin care se poate ajunge la clarificarea supoziţiilor de bază şi complementare ale teoriei de referinţă în legătură cu problema de rezolvat.


• Demersuri de cercetare în intercultural (Gudykunst şi Yunkin):

• 1. Sistemul metodologic "analitic - reducţionist - cantitativ"

• 2. Sistemul metodologic "holistic - contextual - caIitativ"

• 3. Sistemul metodologic "constructivist"

4.2. Matricea diversităţii culturale

• Ipoteza: indivizii confruntaţi cu aceleaşi situaţii adoptă comportamente asemănatoare ( în comportamentele indivizilor există dominante care au fost acumulate anterior ca "modele de gândire, simţire şi manifestări potenţiale") = "program mental".

• Nivelurile programării mentale:• 1. - nivelul universal; • 2. -nivelul colectiv • 3. -nivelul individual

4.2. Matricea diversităţii culturale

• “Dimensiunile pereche" ale specificităţii culturale:• - distanţa faţă de putere (distanţă ierarhică), stabileste relaţia şi

poziţia faţă de autoritate într-o anumită cultură (inegalitate, grad si formă de dominaţie);

• - controlul incertitudinii sau nivelul de evitare a incertitudinii:gradul de libertate al individului în raport cu viitorul sau securitatea sa controlul agresiunii şi exprimarea emoţiilor; acest control se poate realiza prin tehnologie, legi, religie etc.;

• - individualismul/colectivismul: relaţia dintre individ şi grup, modul în care se realizează convieţuirea cu alţii;

• - masculinitatea/ feminitatea: diferenţiază rolurile femeilor si bărbaţilor într-o societate, evidenţiază consecinţele sociale pe care le induce naşterea în raport cu sexul;

• - orientarea în raport cu timpul

4.3. Sinergia culturală

• Centrul de greutate: managerul, capacitatea acestuia de a se adapta oricărui mediu cultural în care ar putea acţiona, managerul "cosmopolit"

• 1.- Cosmopolitismul: pătrunderea în intimitatea culturii cu care intră în contact pentru a o descifra

• 2.- Comunicarea interculturală: a privi obiectiv asupra propriei imagini şi reprezentării rolului • 3.- Sensibilitatea culturală: a percepe şi integra în comportament caracteristicile unei alte

culturi 4.- Aculturaţia: abilităţi specifice de adaptare la trăsăturile altor culturi • 5.- Particularismul cultural: conştientizarea influenţei produse de o anumită realitate culturală

asupra diferitelor funcţii ale managementului, asupra comportamentelor şi relaţiilor dintre grupuri şi indivizi având origini culturale diferite.

• 6.- Eficacitatea interculturală: conştientizarea influenţei culturii şi specificităţi culturale asupra managementului personalului.

• 7.- Survolarea globală: a ţine cont de evoluţia afacerilor la nivel mondial pentru a putea considera efectele globalizării pieţelor asupra economiei locale.

• 8.- Sinergia culturală: capacitatea grupurilor şi indivizilor provenind din diferite culturi de a concepe şi construi programe şi proiecte comune prin valorificare şi valorizarea diferenţelor

• 9.- Cultura profesională: disponibilitatea şi capacitatea de a adapta normele culturale la metodele de muncă specifice pentru un loc determinat geografic şi, mai ales, cultural.

• 10. - Cultura mondială: devenirea obiectivă în evoluţia sicietăţii postindustriale determinată de procesul de globalizare

4.4. Decodajul culturilor

• Ipoteza fundamentală: regulile informale ce caracterizează o anumită cultură condiţioneaza inconştient comportamentul oricărui individ

• Niveluri ale comunicarii culturale:• 1.- Nivelul tehnic: reguli tehnice stabilite de sistemul de organizare

socială : legi, moduri de folosire, reglementări; elementele tangibile ale valorilor culturale specifice fiecărui grup, pe baza cărora acesta funcţionează convenţional (prin respectarea unui set de norme şi principii) la un moment dat sau într-o anumită perioadă de timp.

• 2.- Nivelul informal: reguli informale, care condiţionează comportamentul indivizilor în mod inconştient. Limbajul corpului şi, în general comunicarea non-verbală, se formează şi funcţionează la acest nivel.

• 3.- Nivelul formal: reguli formale care favorizează funcţionarea normală şi eficace a unui sistem cultural dat.

4.4. Decodajul culturilor

• Criterii de diferentiere culturala:

- Contextul comunicării : bogat,; sarac

• Timpul (microtimp): monocronie; policronie

• Spaţiul: "proxemia”: apropiat, departat, chis, deschis

4.5. Diferenţierea culturală prin niveluri organizaţionale

• Niveluri - câmpuri ale p[roblematicii organizationale:

• - câmpul normativ: cultura în care organizaţia îşi produce acţiunile;

• - câmpul organizaţional: structura de funcţionare;

• - câmpul strategic: practicile de acţiune ale organizaţiei

• Diagnosticul intercultural: construit prin analiza conţinutului acestor trei câmpuri.

4.6. Orientarea valorilor

• Ipoteze:• - în orice cultură indivizii trebuie să găsească răspunsuri la aceleaşi

probleme de bază;• - există un set limitat de soluţii potenţiale între care se poate face alegerea;• - preferinţa pentru o soluţie este caracteristică fiecărei culturi astfel că

totdeauna va apare o discriminare faţă de alte soluţii potenţiale egal disponibile.

• Orientări:• - Orientarea activităţii : a fi; a deveni; a face;• - Orientarea în raport cu natura umană: bun, neutru sau rău• - Orientarea în raport cu mediul: stăpâneşte , este în armonie sau se

supune naturiiacesteia (acceptarea fatalităţii şi aşteptarea producerii acesteia).

• - Orientarea în raport cu timpul: trecut, prezent sau viitor • - Orientarea în raport cu relaţiile inter-umane:egali, ierarhizati sau

separati

V. Dimensiuni interculturale ale Marketingului

• 5.1. Interculturalul şi comportamentul organizaţiei

• 5.2. Interculturalul în cercetarea de marketing

• 5.3. Crearea SATISFACTORULUI. Strategia de marketing

• 5.4. Management-Marketing şi interculturalitate

5.1. Interculturalul şi comportamentul organizaţiei

• Probleme:• - aparenţa unei relaţii conflictuale între scopul şi

obiectivele întreprinderii şi specificitatea culturală;• - unele particularităţi culturale şi interculturale pot avea

influenţe importante asupra comportamentului întreprinderii, managementului şi funcţiilor acestuia pentru zona de desfăşurare a activităţilor;

• - abordarea locală şi cea globală trebuie conectate la aceleaşi ţeluri pentru a crea sinergia necesară atingerii lor.

• - managementul nu trebuie schimbat ca filosofie şi structură instrumental-metodologică ci adaptat la specificităţile locale.

5.1. Interculturalul şi comportamentul organizaţiei

• Strategii de adaptare:1. Locul luării deciziilor strategice ("corporate governance")2. Acoperirea funcţiilor de conducere3. Sursele de finanţare 4. Cartierul general 5. Activităţile 6. Tehnologiile şi inovaţia (cercetarea - dezvoltarea) 7. Politica de întreprindere

Creşterea autonomiei pentru responsabilii locali Globalizarea concurenţeiMarketingul "intercultural" : integrarea similitudinilor şi diferenţelor într-o strategie acceptabilă şi realizabilă pentru toţi

5.2. Interculturalul în cercetarea de marketing

• Cultura implică direct elemente ale marketingului.

• Domenii ale marketingului influenţate de diferenţele culturale: cercetare, management-marketing, strategie de marketing

• Metodologia de cercetare în contexte culturale diferite: alegerea eşantionului ; considerarea contextului; relaţia anchetator - anchetat ; (nivel de educaţie, relaţia iererhică, limbajul; grupul )

5.3. Crearea SATISFACTORULUI. Strategia de marketing

• Efectul "de prismă": modificarea forţelor şi slăbiciunilor produsului prin trecerea peste limitele (frontierele) regionale sau naţionale (întărire, reducere, transparenţă sau opacizare)

• Surse: particularităţile culturale • Depăşirea efectului negativ de prismă:

informarea corectă a consumatorului, crearea convingerii de credibilitate şi validitate în informaţiile furnizate cu privire la produsul ce se doreşte a fi lansat, crearea unei intangibilităţi fundamentale (funcţionalitate, securitate, calitate, continuitate, onestitate şi conformitate)

5.3. Crearea SATISFACTORULUI. Strategia de marketing: efectul de prisma- vezi figura

5.3. Crearea SATISFACTORULUI. Strategia de marketing

• Diferenţierea faţă de concurenţi se realizează prin intangibilitatea dinamică.

• Homo oeconomicus • Prestigiu • Estetică • Tradiţie • Social extern • Social intern• Performanţe

5.4. Management-Marketing şi interculturalitate

• Vânzare, promovare şi publicitate, negocierea internaţională

• Elemente definitorii ale culturii importante pentru Management-Marketing:

- cultura materială (tehnologica si economica)- instituţiile sociale- raporturile fiinţei umane cu universul - valorile estetice - limbajul

5.4. Management-Marketing şi interculturalitate

• Cunoaşterea şi înţelegerea culturală: factuală si interpretativă

• Sensibilităţi şi toleranţe culturale • Strategii culturale de marketing:- strategia congruenţei culturale - strategia schimbării neplanificate - strategia schimbării planificate

Obiceiurile de afaceri : imperative culturale ; adiaphore culturale ; exclusivităţi culturale

VI. Managementul resurselor umane şi diversitatea culturală

• 6.1. Problemele MRU într-un cadru intercultural

• 6.2. Determinantele competenţelor internaţionale

• 6.3. Probleme ale adaptării interculturale

• 6.4. Adaptarea la specificitatea locală ("act local")

6.1. Problemele MRU într-un cadru intercultural

• Probleme ale managementului echipelor multiculturale: • - dificultăţile de comunicare interculturală;• - diferenţele de percepţie asupra structurilor şi organizărilor de firme

în raport de naţionalitate şi origine culturală.• Nivelurile managementului influentate de intercultural:• - management superior;• - stat major şi structuri de fundamentare a deciziilor;• - încadrare - angajare personal superioar;• - managementul internaţional al carierelor;• - politica şi practicile de comunicare;• - relaţii publice;• - politica de orientare, recrutare şi formare.

6.1. Problemele MRU într-un cadru intercultural

• Logici de bază în managementul internaţional:

• - logica convergenţei;

• -logica divergenţei;

• - "policentrismul"

• - "glocalizarea”

6.2. Determinantele competenţelor internaţionale

• Postulate de bază:• reprezentările şi percepţiile asupra modalităţilor de

funcţionare a organizaţiilor sunt influenţate şi depind decisiv de specificitatea culturală: managementul si MRU funcţionează dependent faţă de această specificitate;

• comunicarea interculturală se supune unor reguli specifice, în care componenta raţională este dominantă;

• pentru a reuşi în managementul echipelor multiculturale şi, implicit, al afacerilor dezvoltate în spaţii interculturale este necesară o permanentă adaptare şi ajustare reciprocă a poziţiilor celor implicaţi


• Recomandări privind adaptarea la specificitatea culturală în managementul carierelor:

• 1. La nivelul de decizie :• a. Structurarea echilibrată a componentelor

decizionale • b. Obligativitatea expatrierii • c. Mixajul echipelor • d. Deschiderea internaţională • e. Selecţia anticipată


• 2. În domeniul mobilitatăţii internaţionale obiectivele internaţionalizării managementului personalului pot fi:

• - confruntarea prin experienţă directă cu dificultăţile diferitelor contexte culturale naţionale (construirea gândirii globale);

• - folosirea de cadre care au lucrat la sediul central sau într-o altă ţară pentru fiecare ţară în care există filiale;

• - optimizarea alocării cadrelor pentru a dispune la fiecare moment şi în fiecare ţară de cele mai bune competenţe, respectând condiţiile de coerenţă şi echitate;

• Principiile de bază ale mobilităţii internaţionale: coerenţa, echitatea, coeziunea şi eficacitatea


• 3. Crearea Managementului Internaţianal al Carierelor (MIC)

• Individul

• Întreprinderea

• Mediul

6.3. Probleme ale adaptării interculturale

• Calitatea echipei • Recrutarea internaţională • Formarea interculturală • Politica de comunicare interculturală :• - dezvoltarea contactelor internaţionale şi

elaborarea unei politici interne de comunicare la scară internaţională;

• - dinamizarea reţelelor de comunicare şi favorizarea schimburilor internaţionale;

• - dezvoltarea de programe de formare pentru participanţi din diferite ţări.

6.4. Adaptarea la specificitatea locală ("act local")

• - adaptarea structurilor filialelor locale la particularităţile din mediul lor prin conservarea interpretărilor de structură a orientărilor strategice la nivel global;

• - adaptarea sistemului MRU pe baza experienţei altor filiale, favorizarea schimbului de experienţă şi adoptarea de proceduri coerente probate ca eficace în cel puţin una din ţările în care funcţionează filiale;

• - integrarea specificităţii naţionale în temele majore ale managementului filialelor printr-o abordare multiculturală şi interculturală potrivită;

• - armonizarea practicilor manageriale ale filialelor cu specificităţile locale şi naţionale;

• - evitarea conflicatelor dintre deciziile centrale şi posibilităţile locale ale filialelor prin cunaoşterea corectă a contextului social din ţara în care se realizează implantarea.

management intercultural

Documents

sedii sausi activitati

punerea in relatie a