in memoriam professor constantin pisicĂ 1932-2011 fileomul care se baza prea mult pe veșnicia de...

Analele Științifice ale Universității „Al. I. Cuza” Iași, s. Biologie animală, Tom LVII, 2011

IN MEMORIAM PROFESSOR CONSTANTIN PISICĂ

1932-2011

Professor Constantin Pisică was not the

man who relied too much on eternity

beyond the ephemeral existence,

confession which he made in some talks

we have recently had, as we often met

because his office was opposite my

laboratory. From now on I will miss his

warm and friendly smile and his fatherly advice. It’s unreal and terribly hard to feel

that he is behind my back, slowing down

his pace with the passing of the time.

When I turn my head I cannot see his

smile and then I know that he will not

friendly hold my hand any more. In the

spring he would have celebrated his

eightieth birthday, a spring that will deny

my pleasure to wish him Happy Birthday!

Just two days ago I met him on the

corridor and he asked me to have a look

and see why his computer wasn’t working. A wire did not want to stay in its place. He

was so lively and happy because he told

me soon he was going to go to Sicily and

he asked me, as usual, if this summer I

found myself a girlfriend to make my life

Domnul profesor Constantin Pisică nu era

omul care se baza prea mult pe veșnicia de

dincolo de efemeritatea existenței,

mărturisire făcută în dialogurile pe care le

purtam uneori, dat fiind că până mai ieri ne

intersectam adesea drumurile pentru că

avea biroul față-n față cu laboratorul în

care-mi desfășor activitatea. Începând de azi zâmbetul său binevoitor și vorba sa

caldă, mereu sfătuitoare, îmi va lipsi…este

ireal și cumplit de dur să simți că dânsul

este în urma mea cu mersul mai domol

odată cu trecerea vremurilor și să întorc

capul și să nu-mi mai zâmbească și apoi să

mă prindă părintește de mână. În primăvară

ar fi împlinit optzeci de ani, o primăvară

care-mi va refuza plăcerea ca de Mărțișor

să-i urez La Mulți Ani! domniei sale. În

urmă cu doar două zile mă întâlnise pe hol

și mă rugase să mă uit puțin să văd de ce nu-i funcționează calculatorul, un fir

buclucaș nu vroia să stea la locul lui. Era

atât de plin de viață, îmi povestea bucuros

că în curând pleacă în Sicilia și mă tot

întreba, ca de obicei, dacă nici vara asta nu

- 189 -

Irinel Eugen Popescu

meaningful... eternal his desire still

unfulfilled as far as I’m concerned. His heart seemed more vivid than mine, would

give up beating, betraying an almost

octogenarian relationship. Yesterday I was

talking with a colleague about how well

the teacher looked, when he was seventy

years we climb together with students up

to the Ceahlău Mountain. On the road

home we were caught by the snow in July

(!), and I was surprised by his vitality and

parental care that helped us to bring the

students back to the valley through a storm

which appeared from nowhere.

While I still was in elementary school, my

grandfather encouraged my passion for

zoology and he promised me he would take

me to the Faculty of Biology and introduce me to Professor Constantin Pisică, the dean

of the faculty. Previously I had had a

recommendation from the professor for

“Grigore Antipa” National Museum of

Natural History of Bucharest. At that time I

was living in Bucharest and I didn’t use

that recommendation because I was shy.

Who knows what ticket to another destiny

it could have been? Although I was a child,

I saw the volumes from Romanian Fauna

series published by Professor Pisică and at that time it seemed something

extraordinary to me that he found some

new insect species for science. Throttled by

emotion, I entered his office. He received

me as a friend without any restrain, though

I had just finished the elementary school.

After we had talked for a while he decided

my fate: “you will come for faculty in Iași

and then you will stay here”...and years

have passed...and so it was. During high

school I came from time to time from

Bucharest and I used to talk to him and he found time to put a lot of hope in the heart

of a high school schoolboy whose

imagination began to fly. He sent me with

students in the summer expeditions and I

began my initiation in the buzzing world of

insects. At that time he was the dean of

faculty and I was flattered because he gave

me attention and as the years were passing

am cucerit o fată ca să-mi fac un rost,

eterna sa dorință neîmplinită încă în ceea ce mă privește. Tocmai inima sa care părea

mai vie decât a mea, nu a vrut să mai bată,

trădând o relație aproape octogenară. Mai

ieri discutam cu un coleg despre cât de bine

arăta domnul profesor, la șaptezeci de ani

urcasem cu dânsul și cu studenții până sus

pe Ceahlău. La întoarcere ne prinsese

ninsoarea, în iulie (!), și m-a uimit cu

vitalitatea domniei sale și grija părintească

cu care am reușit să aducem cu bine

studenții în vale printr-o furtună iscată din

senin.

Când eram încă prin școala generală, un

bunic de suflet care-mi încurajase pasiunea

pentru zoologie, mi-a promis ca o să mă

ducă la Facultatea de Biologie din Iași și o

să mă prezinte domnului profesor

Constantin Pisică, pe atunci decanul acestei

facultăți. Anterior îmi dăduse o

recomandare din partea dânsului către

Muzeul Antipa din capitală. Pe atunci

locuiam în București, recomandarea nu am

folosit-o din timiditate, cine știe ce bilet

către un alt destin ar fi putut fi…Deși eram

un copil, răsfoisem volumele din seria

Fauna României publicate de domnul

profesor Pisică și pe atunci mi se părea

ceva extraordinar că dânsul găsise niște

specii noi de insecte pentru știință. Gâtuit

de emoție, am ajuns la dânsul în birou…m-

a primit cu prietenie și foarte deschis, deși

abia terminasem școala generală. După ce a

vorbit cu mine deja mi-a hotărât soarta: „tu

o să faci facultatea la Iași și apoi te oprim

aici”…și anii au trecut…și așa a fost. În

perioada liceului veneam de la capitală și

mai vorbeam cu dânsul care-și făcea timp

pentru a sădi speranța în inima liceanului a

cărui imaginație începea să prindă aripi. A

avut grijă ca vara să merg în practicile de

teren cu studenții și să mă inițiez deja în

lumea zumzăindă a insectelor. Era decan

atunci și eram măgulit pentru că-mi oferea

atenție și odată cu trecerea anilor mereu mi-

a fost frică pentru că nu am să pot să-i

- 190 -


by I was still afraid that I will not be able to

repay his confidence in me with a huge availability specific just to great souls,

blessed with a rare quality, that of

unconditional trust in people.

The big day of the admission to faculty came. At that time it still was a serious examination, four textbooks to learn and three written exams. I was staying home and although I knew that I had done some good thesis I was overwhelmed by stress. The sound of a ringing phone brought the salvation. The face of the grandfather was shining up while he was talking to Mr. Dean and then he took me in his arms. I was admitted on the third place. It was perhaps the first sign that there could be some spark in me and the confidence of the professor was not in vain.

First year...the Invertebrate Zoology course was taught by Professor Pisică, at that time

courses were still courses, three hours per

week plus three hours of laboratory, with

oral examination at the end of each

semester. I tried not to disappoint the

expectations at examination. Although he

gave me the maximum mark I had the

feeling that I could do more. He

encouraged us before exams and he wanted

to see what we knew and not just what we

didn’t know. He was the man who gave

you marks you for what you knew. The atmosphere was joyful and relaxed even at

the exams, helping you to get rid of

nervousness and provide more of what you

had learned. When he met me on the

corridors he took me in his office, he

wanted to do my thesis with hymenoptera

from Braconidae family, a wish that he had

had over the years about my scientific

career. My heart was attached to the habits

of sphecoids hymenoptera and I had not the

courage to confess him my foreign love that had just trapped me. I tried to take my

thesis to another professor who was

teaching us entomology at the time but I

found just closed doors, he had given me

just one choice: chalcidoids hymenoptera.

Paradoxically perhaps, I took my thesis in

răsplătesc încrederea pe care mi-a oferit-o

cu o atât de imensă larghețe sufletească

specifică doar marilor spirite binecuvântate

cu o calitate atât de rară, aceea de a avea

încredere necondiționată în oameni.

A venit și ziua cea mare a admiterii la facultate, pe atunci încă mai era un examen

mai serios, patru manuale de învățat și trei

examene scrise. Stăteam acasă și deși știam

că făcusem niște teze bune emoția era

copleșitoare. Un telefon aduce izbăvirea,

bunicul se înseninează în timp ce vorbește

cu domnul decan și apoi mă ia în brațe,

intrasem al treilea. Era poate primul semn

că până la urmă ar putea fi ceva de capul

meu și nu în zadar avusese încredere

domnul profesor în mine.

Anul întâi…cursul de Zoologia

Nevertebratelor era predat de domnul

profesor Pisică, în acea vreme cursurile

încă erau cursuri, trei ore pe săptămână plus

trei ore de lucrări practice, curs de un an de

zile cu examen oral la final de fiecare

semestru. La examene am încercat să nu-i

dezamăgesc așteptările. Deși mi-a dat nota

maximă parcă aș fi putut mai mult. Dânsul

ne încuraja la examene și dorea să vadă cât

mai mult din ceea ce am învățat, era omul

care te puncta pentru ceea ce știi, era jovial

și atmosfera era relaxată chiar și la examen,

ajutându-te să scapi de emoții și să oferi

astfel mai mult din ceea ce ai învățat. Când

mă întâlnea pe hol mă chema pe la dânsul,

dorea să-mi fac lucrarea de licență cu

himenoptere braconide, dorință pe care a

avut-o și peste ani în ceea ce privește

cariera mea științifică. Inima mea se alipise

însă de obiceiurile himenopterelor sfecoide

și nu am avut curajul să-i mărturisesc

străina iubire ce mă cuprinsese. M-am dus

la un alt domn profesor care preda pe atunci

entomologie însă acolo mi-au fost închise

porțile, fiindu-mi oferită o singură alegere:

himenopterele calcidoide. Paradoxal poate,

mi-am luat lucrarea de licență în sfera

coleopterelor carabide, la domnul Profesor

- 191 -


the field of carabid beetles at Professor

Mircea Varvara, who also had confidence in me even since I was in high school and

he took me with him on some expeditions.

Aware that I was a disappointment with

that choice, I met him now evens with more

shyness on the corridors...but although my

choice had been quickly passed over he

smiled and supported me further. He was

an optimist and he knew, even when he

suffered a disappointment, to choose

something good and gamble on what could

be valuable in the future. He never

demanded me to be the first, he said just to be “among the firsts”, leaving to

understand that I must be there to go on.

Prof. Pisică was not just my professor but

also my dean in the most of the faculty

years. He always tried to solve problems in

favor of the students. He always had an

open office door. I remember my

colleagues went to him for any problem,

from an accommodation supplement to

even trivial problems such as signing a

mark book or a discount on tickets for

transport. Whenever I met then people in

leadership positions who either had an

audience timetable, or almost always had

the door locked, or you could expect more

and better to be received and if this happens

he transmitted to you the feeling that you

are something more to unimportant and he

just waited for you to get out through the

door that you just entered, forgetting that

people are elected in positions by people

for the people. Constantin Pisică took

destiny of Faculty of Biology from Iași in

troubled times of 1990, when student

demonstrations were challenging the

previous leadership. He was in faculty from

the first hours in the morning until late at

night. Even until yesterday when I came at

ten o'clock at school he was working,

making me feel ashamed of myself in

comparison with his great power to work.

His tenacity had roots in a farmer family, as

he told me sometimes, especially when he

asked me if I smoked because I brought

Mircea Varvara, care de asemenea a avut

încredere în mine încă de când eram în

liceu și mă luase cu dânsul pe teren.

Conștient că-l dezamăgisem poate cu

alegerea făcută, îl întâlneam acum cu și mai

multă sfială pe domnul profesor…însă deși

aflase de alegerea mea a trecut rapid peste

și mi-a zâmbit în continuare și m-a susținut.

Era un optimist și știa, chiar și când suferea

o dezamăgire, să aleagă ceva bun din

întâmplare și să parieze pe ce ar fi putut fi

de valoare în viitor. Nu mi-a cerut niciodată

să fiu primul, spunea să fiu „printre primii”,

lăsând să înțeleagă că trebuie să fiu acolo

pentru a putea merge mai departe.

Domnul profesor Pisică nu a fost doar unul

dintre profesorii mei ci a fost și decanul

meu cea mai mare parte dintre cei patru ani de facultate. Încerca mereu să rezolve

problemele în favoarea studenților. Avea mereu ușa biroului deschisă, îmi amintesc

cum colegii mei mergeau la dânsul pentru orice problemă, de la suplimentarea unui

loc de cazare până la unele probleme poate chiar banale cum ar fi semnarea unui carnet

de note sau a unei legitimații pentru reducere la transport. De câte ori nu am

întâlnit apoi oameni în funcții de conducere care fie aveau program de audiențe, fie

aveau mai mereu ușa încuiată, fie puteai aștepta mult și bine să fii primit și dacă se

întâmpla aceasta ți se transmitea din start sentimentul că ești ceva mult prea

neimportant și că abia așteaptă să ieși pe ușa pe care tocmai ai intrat, uitând că

oamenii sunt aleși în funcții de oameni pentru oameni. Domnul Constantin Pisică a

preluat destinele Facultății de Biologie din

Iași în vremuri tulburi ale anului 1990, când studenții făceau demonstrații

contestând conducerea anterioară. Dânsul era prezent în facultate de la prima oră până

târziu, chiar și până mai ieri când veneam pe la ora zece la școală dânsul era de multă

vreme prezent la lucru, făcându-mă să mă rușinez în fața puterii sale de muncă.

Tenacitatea sa își avea seva într-o familie de truditori ai pământului, cum îmi

povestea uneori, mai ales când mă întreba

- 192 -


with me the smell of my colleagues’ bad

habits. As a child he had worked in the

fields to cultivate tobacco and had an

aversion for smoking. As dean he seriously

took this role and practically created the

Faculty of Biology as we know it today.

First drew it from the Faculty of Geography

and Geology, offering the independence,

maybe we will have the power to keep alive

the professor’s heritage and not give back

what we have gained for all of us at that

time. He gained the independence,

followed the academic diversification. So

there appear the three distinct sections:

biology, ecology (environmental science)

and biochemistry. This extension

automatically led to the expansion of the

faculty team. For years it no longer had

employment, lots of posts suddenly

appeared and were occupied with people in

the research field or with young people that

today are associate or even full professors,

the bet over time being won. Basically the

majority of faculty colleagues were

employed in his mandate. There were times

when he believed in people and he was

aware that they are the spirit of faculty and

only through them it can be alive and will

have a future. It's hard not to wonder if

anyone still has the same huge opening and

vision...

After the team has increased, the faculty

spaces extended and in his mandate the

faculty “kingdom” was the biggest, if I can

allow such a formula. Later it was crippled

little by little, there was no one who had the

power to resist. The backstage games

eroded the faculty, the major figures

disappear and the adrift embraced us as a

ship searching in vain for a wise ruler...

Despite the fact that he was a taxonomist

and we can believe that he had a classic

concept about faculty, taxonomy being

considered today, totally wrong, as

something outdated, obsolete, in fact he

dacă fumez pentru că aduceam cu mine aroma viciilor colegilor mei. Când era copil

muncise la câmp la cultivat tutun și avea o aversiune față de fumat. Ca decan și-a luat

rolul în serios și a creat practic Facultatea de Biologie din Iași așa cum o știm și

astăzi. Mai întâi a desprins-o de Facultatea de Geografie și Geologie, oferindu-i

independența, poate o să avem puterea să păstrăm vie moștenirea domnului profesor

Pisică și să nu dăm înapoi ceea ce am câștigat cu toți atunci. Independența odată

câștigată a urmat diversificarea ofertei academice. Au apărut astfel cele trei secții

distincte: biologie, ecologie (știința mediului) și biochimie. Această extindere a

dus automat la extinderea colectivului facultății. De ani de zile nu se mai făcuseră

angajări, deodată au apărut sumedenie de posturi și au fost angajate fie persoane

consacrate din cercetare fie tineri care astăzi sunt chiar conferențiari sau profesori,

pariul peste timp fiind câștigat. Practic majoritatea colegilor din facultate au fost

angajați în mandatul de decan al domniei

sale. Pe atunci erau vremuri când dânsul credea în oameni și era conștient că aceștia

sunt sufletul instituției și doar prin ei ea poate fi vie și poate avea un viitor. Este

greu să nu ne întrebăm dacă și astăzi mai are cineva aceeași imensă deschidere și

viziune…

Colectivul mărit a dus și la extinderea spațiilor facultății, în mandatul domniei sale facultatea a avut cea mai întinsă împărăție, dacă-mi este permisă o asemenea formulare. Ulterior ea a fost ciuntită puțin câte puțin, nu mai era nimeni care să aibă puterea să se opună. Jocurile de culise erodează facultatea, adevăratele personalități dispar și deriva ne cuprinde ca pe o navă care-și caută în zadar un veșnic și înțelept cârmuitor…

Deși era sistematician, am fi putut crede că avea un concept mai clasic asupra facultății, sistematica fiind considerată și astăzi, în mod total eronat, ca ceva desuet, învechit. Dânsul a adus primul calculator în facultate, cumpărat de la un contract la care

- 193 -


was looking into the future. He brought the

first computer in faculty, bought from a

grant to which he worked on, donated it to

the secretariat for the good of the whole

institution. After years when it became

outdated, that computer was disabled. But

he took it and used it to write books,

sometimes calling me to fix it, telling me

with undisguised pride: “Irinel, you laugh

but it was the first computer in this

faculty”. I never knew if that old printer for

that I hardly found a driver to work, was

also a pioneer of computerization in this

institution. The first computer network in

the faculty dates back to those times. Thus

arose the first hours of computer courses at

the Faculty of Biology and I have worked

as a student with “top” programs at that

time that can make us smile today: MS-

DOS, Windows 3.1., Works or Minitab...

When I working for my PhD thesis I used

the scanning electron microscope (SEM),

an old today Tesla, that arrived in faculty in

the mandate of Professor Pisică, together

with a transmission electron microscope.

How many places in the country could we

find at that time two electron microscopes?

Many did not understand then and even later the vision to the future of the

professor. Paradoxically, there was a time

when we had to fight with some colleagues

so that the electron microscopy laboratory

not to be destroyed, because it was an

indispensable tool of modern biology.

The professor’s view did not stop only on

the faculty building, he got to the sea and

then up on the Ceahlău Mountain. Together

with colleagues he helped to restore the

heritage of the university and faculty taking

back two research stations, one on the

seashore at Agigea, and another at the base

of Ceahlău at Potoci. These two stations

had a major role in the student summer expeditions that have been take it on new

bases, which, unfortunately again to say, in

that time were true expeditions, he even

climbed the Ceahlăul Mountain at the age

lucrase dânsul, calculator donat atunci secretariatului spre binele întregii instituții. După ani, uzat moral, acel calculator a fost scos din uz. Dânsul l-a luat însă și l-a folosit pentru a scrie cărți, uneori chemându-mă să-l mai repar, povestindu-mi cu o mândrie nedisimulată, sinceră și demnă: „râzi tu Irinel însă acesta a fost primul calculator adus în facultate”. Nu am mai aflat și dacă acea veche imprimantă căreia cu greu mai găseam un driver pentru a funcționa, nu era și ea tot o pionieră a informatizării instituției. Peste toate se adaugă și prima rețea de calculatoare a facultății apărută tot în mandatul domniei sale. Astfel au apărut primele ore de informatică la Facultatea de Biologie și am putut lucra ca student cu programe de vârf atunci care poate ne fac să zâmbim azi: MS-DOS, Windows 3.1., Works sau

Minitab…

La doctorat am putut folosi microscopul

electronic cu baleiaj (SEM), un azi cam

bătrânel Tesla care sosise în facultate tot în

mandatul domnului profesor Pisică, alături

și de un microscop electronic cu transmisie.

În câte locuri din țară puteai găsi atunci două microscoape electronice? Mulți nu au

înțeles atunci și nici chiar mai târziu

privirea spre viitor a domnului profesor.

Paradoxal, a fost o vreme când a trebuit să

ne luptăm cu unii colegi pentru a nu fi

desființat laboratorul de microscopie

electronică, o unealtă indispensabilă

biologiei moderne.

Privirea domnului profesor nu s-a oprit însă doar asupra clădirii facultății, ea a ajuns

până la malul mării și apoi până pe

înălțimile Ceahlăului. Împreună cu alți

colegi a ajutat la readucerea în zestrea

facultății și a universității a două stațiuni de

cercetare, una la malul mării, la Agigea, și alta la baza Ceahlăului, la Potoci, acestea

având un rol major în desfășurarea

practicilor studențești care au fost puse

atunci pe noi baze, care, cu regret iar, în

acea vreme erau practici adevărate, chiar

dânsul urcând Ceahlăul împreună cu

- 194 -


of seventy with the students. How many

more younger colleagues climb it today?...

The summer expeditions with students were the crown jewel at the Faculty of Biology. Two weeks of work from seven in the morning until late at night. Just then I was like fish in the water. Armed with entomological net, with books and insectary boxes on the backpack, I boarded the bus that took us to adventure and understanding of nature at its home, away from amphitheatres and laboratories, dry and discoloured plants in herbaria, animals in a jar or impaled insects in burial boxes. Even if today we have “Power Point” and “Full HD” movies, nothing can replace the understanding of nature in the field, preferably with a tent in the back or even in the trunk of the car up where the wheels have a grip, then the triumph of the biologist’ step to the high peaks being the true delight of loving the nature. He loved nature. He was not shy to walk in the streets with the entomological net in time when colleagues shamed to do that. He collect entomological material from the seashore up on the mountains, unfortunately today are young people who consider trying to study a group of living beings even on a hill. Romania was not enough for him, he was in expeditions in Africa, where he was a zoology teacher in Guinea, being also in expeditions in few countries from Europe. At laboratory hours from Invertebrates Zoology impressed me a large scorpion brought from Africa by the professor. He was always thinking not just for specialized entomological material but also for students’ laboratories and the scientific heritage of the faculty, how many do that today? As a student I could perform dissections on several species of invertebrates, unfortunately after he honored that discipline disappeared few of these dissections, he personally took care each year to bring new material for laboratory. He loved the Invertebrates Museum of the faculty and watched with sadness as it dismembered and no order prevailed as it was the time when he was in charge of the museum. And because now

studenții până la șaptezeci de ani, câți mai

urcă azi la vârste infinit mai tinere?...

Practica studențească era pe atunci perla

coroanei la facultatea de biologie. Două

săptămâni de lucru în natură de la șapte

dimineața până târziu în noapte. Abia atunci eram și eu ca peștele în apă. Înarmat

cu fileul entomologic, având ranița plină cu

cărți și cutii de insectare, m-am urcat în

autocarul care ne ducea spre aventură și

înțelegerea naturii la ea acasă, departe de

amfiteatre și laboratoare, de plante uscate și

decolorate din ierbare, animale la borcan

sau insecte trase-n țeapă în cutii mortuare.

Chiar dacă azi avem „Power Point”-uri și

filme „Full HD” totuși nimic nu poate

înlocui înțelegerea naturii la ea acasă, de

preferat cu cortul în spate sau măcar în portbagajul mașinii până unde roțile au

aderență, apoi triumful pasului biologului

spre culmi fiind deliciul adevăratului

iubitor de natură. Domnia sa iubea natura.

Nu se sfia să umble pe stradă cu fileul

entomologic, erau colegi care se jenau să

facă asta. Adunase material entomologic de

la malul mării până pe crestele munților, azi

din păcate sunt tineri care consideră

obositor să studiezi un grup de viețuitoare

fie și de pe un deal. România nu i-a fost de ajuns, a fost în expediții în Africa, unde a și

predat zoologie în Guineea ca și mai

aproape prin țări din Europa. La lucrările

practice de la Zoologia Nevertebratelor mă

impresionase un scorpion de talie mare

adus din Africa de domnul profesor. Pe

lângă materialul de specialitate se gândea și

la studenți și la zestrea științifică și

didactică a facultății, câți mai fac azi asta?

Ca student am putut efectua disecții pe mai

multe specii de nevertebrate, din păcate

după ce domnia sa nu a mai onorat disciplina au dispărut și o parte dintre

aceste disecții, pe vremuri dânsul se ocupa

personal pentru aducerea an de an de

material proaspăt pentru orele de lucrări

practice. Ținea mult la Muzeul de

Nevertebrate al facultății și privea cu

tristețe cum se dezmembra și nu mai

domnea ordinea de pe vremea când

- 195 -


there is no one to defend the museum, it was moved by an arbitrary decision from superior administration, with the agreement of some colleagues, that being the end of many specimens, the ones that survive being today taken for laboratory hours from great distance with a cart. That miserable show makes him suffer more and more in silence, because a former senior of faculty present now no longer interested for anyone in the decision positions.

After a day of catching insects, he gathered

a few students at the base of a haystack or

even on a table on a summer terrace and

turned jars with entomological capture to

see what we have and told us about every

creature we captured, each with its

fascinating story, the amazing story of life

through various forms of being. He took

the most passionate students in solitary

expeditions around our campsite, rewarding

at the end with an envelope with

entomological needles, what reward could

be greater for us when we struggled to

arrange insects on pins. He would not just

tell us the story of the captured creatures

but teach us to observe them in nature to

easily remember the new knowledge

coming from direct observation of how the

animal species live. When we came across

a stream he used to take us down into the

water even though we wet our legs to pick

up stones from the water to showing us the

specific fauna lively on mountain waters

which was the source of our power even to

be as living entities. A log becomes a

moment of reflection on how the old tree

was devoured by lots of living beings that

took it back to biogeochemical cycles from

where it grows up with haughty crown

raised to ease us every breathe on our

ephemeral existence among chains and

trophic pyramids. A trivial bump on a leaf

was revealed to us as a world in miniature.

Using a small magnifying glass with dull

metal, bearing marks of battles on the front

of knowledge, like a magician with a magic

răspundea dânsul de acest muzeu. Și cum

nu mai avea cine să-l apere, muzeul a și fost mutat, printr-o decizie arbitrară de sus,

cu acordul unor colegi, acea mutare fiind

sfârșitul multor preparate, azi aducând cu

căruțul preparatele pentru studenți de la

mare distanță, un spectacol jalnic care-l

făcea să sufere, tot mai mult în tăcere,

pentru că de acuma nu mai interesa pe

nimeni dintre cei cu putere de decizie

părerea unui fost senior al facultății.

După o zi de prins insecte în practică, ne aduna mai mulți studenți la baza unei căpițe

de fân sau chiar la o masă la o terasă de

vară și răsturna borcanele entomologice

pentru a vedea ce captură avem și ne

povestea despre fiecare făptură în parte,

fiecare având povestea ei fascinantă, povestea viului care ne uimește prin

variatele lui forme de a fi. Pe cei mai

pasionați ne lua în expediții solitare în jurul

locului de campare răsplătindu-ne la final

cu câte un plic cu ace entomologice, oare

ce răsplată putea fi mai mare atunci pentru

noi care ne chinuiam să aranjăm insectele

pe bolduri. Nu se mulțumea însă doar să ne

spună povestea viețuitoarelor capturate de

noi, în natură farmecul și ușurința de a

reține noi cunoștințe venea din observația directă a modului de viață al organismelor

animale. Când întâlneam un pârău ne

cobora în apă chiar de ne mai udam la

picioare și ridica pietre din albie pentru a ne

arăta fauna specifică ce sălășluia acolo sub

luciul zglobiu al apelor montane care erau

sursa chiar și a puterii noastre de a fi ca

entități vii. O buturugă devenea un moment

de meditație despre cum bătrânul arbore era

devorat acuma de sumedenie de organisme

care-l redau pe vajnicul locuitor al

pădurilor ciclurilor biogeochimice din care-și înălțase cândva falnica coroana spre a ne

ușura fiecare respirație în efemera noastră

existență printre lanțuri și piramide trofice.

O banală umflătură pe o frunză ne era

revelată precum o lume în miniatură.

Folosind o mică lupă cu metalul tocit,

purtând parcă însemnele unor bătălii duse

pe frontul cunoașterii, precum un vrăjitor

- 196 -


tweezers instead of a wand, he gives us the

universe of life hidden in a gall with the

abundance of relations between small

living beings that live there, explaining to

us who devour or parasitize who, realizing

that the laws of nature are not foreign to the

functioning of human society...

In the summer expeditions the roads

between the camping sites were not just

simple bus journeys. He was always careful

to take his students to visit the museums and other cultural landmarks such as castles

or memorial houses that were on the way.

He had the patriotism of a man who spent

his childhood working on these lands with

his hands and he was aware that a teacher

should not only convey information but

also he had to educate the people. He

combined the scientific biological

information with the cultural history of the

people who lived on these lands. At the

exams, after the expeditions he sometimes asked one general question about the

history of the sites they had visited,

wishing to discern other facets of the spirit

to which he had to give a mark.

Unfortunately today many teachers forget

their first mission, to educate minds.

Biological information is now transmitted

quickly, sometimes in a boring way,

without charisma or chances to appeal the

people beside you, to challenge them to

think. Today we are eager to travel to

distant shores with crystal waters but we don’t know to say two words to a stranger

about our ancestors: Cucuteniens or

Dacians.

The fourth years of faculty passed by and

perhaps I forgot some promises and I was

preparing to go back to Bucharest to a

master in the field of ecology. I have

already imagined a different destiny, my

childhood dream was that one day I would

work at the “Grigore Antipa” National

Museum of Natural History in Bucharest.

But these horizons were removed when the

professor together with other colleagues

având în loc de baghetă magică o pensetă,

ne oferea universul vieții ascuns într-o gală, cu sumedeniile de relații dintre micile

viețuitoare care sălășluiau acolo,

explicându-ne cine parazitează sau

devorează pe cine, realizând că legitățile

naturii nu sunt chiar străine de funcționarea

societății umane…

Drumurile între locurile de practică nu erau

simple călătorii cu autocarul. Avea mereu

grijă să ducă studenții să viziteze muzee

sau alte obiective culturale precum cetăți

sau case memoriale care se aflau în drum.

Avea un patriotism al omului care muncise

cândva cu mâinile acest pământ și era

conștient că un profesor nu trebuie doar să

transmită informații ci este dator și să

educe oamenii. Cultura biologică trebuia

îmbinată cu o cultură mai largă asupra

istoriei oamenilor care viețuiesc pe aceste

meleaguri. La colocviul pentru practică

strecura uneori și câte o întrebare de cultură

generală despre locurile pe unde

umblaserăm pe perioada practicii, dorind să

deslușească și alte fațete ale spiritului celui

căruia trebuia să-i dea un calificativ. Din

păcate azi mulți profesori uită de menirea

lor dintâi, aceea de a educa spirite.

Informația biologică este acum transmisă

rapid, uneori chiar cu o anumită plictiseală,

lipsind carisma sau șansa de a-l atrage pe

cel de lângă tine, de a-l provoca și a-i stârni

neliniști cognitive. Azi suntem avizi să

călătorim spre îndepărtate coaste cu ape de

cristal însă nu știm să spunem unui străin

două vorbe despre strămoșii noștri

cucutenieni ori daci.

Anii au trecut și a venit finalul facultății.

Parcă uitasem anumite promisiuni și mă

pregăteam să mă întorc în București la un

master în sfera ecologiei, deja îmi

imaginam un alt destin, visul copilăriei

fusese să lucrez într-o zi la Muzeul Antipa

din capitală. Aceste zări sunt însă

îndepărtate când domnul profesor împreună

cu alți colegi se hotărăsc să-mi facă o

- 197 -


decided to make me an offer, which was to

take part in an open competition for the post of assistant at Entomology discipline,

however I had not been forgotten. Looking

back it was a capital choice for my life, I do

not know if it was the wisest decision but at

that time the youth, the great enthusiasm

and the desire to do something here won

and I chose to remain. He was in the board

commission for the job and despite my

clumsiness from that time, he gave me trust

although he was a little upset because I

took a few insectary boxes from the

museum to the laboratory, the museum being my office for one year. I then

explained that it was impossible to catch

the insects that I needed for laboratory in

the winter and he understood. Over the

years, I proudly showed the insect

collection from the Laboratory of

Entomology collected by me. He grabbed

my shoulder and smiled happily, he was

looking for someone who could work in

nature as well, being a little disappointed

sometimes because some colleagues loved staying in the faculty and didn’t want to go

to expeditions. One of his legacies that he

wanted to leave for the young souls was the

love for nature. Without working on the

fields it was impossible to do something

valuable in the zoology research.

Unfortunately not everyone has understood

this at that time, as now. His scientific

collection is a testimony for various areas

of life where it was collected from.

Unfortunately, there are few who left such

a collection of such value behind. We ask today what the destiny of this scientific

collection will be. Probably the best thing

to do would be to go to a museum for

availability to every specialist. With a very

orderly nature, sometimes fastidious, he

took care to determine the entire collection

and to catalogue it, working for it until this

last year of his life. Recently a taxonomist

just came from Japan to study his

collection. It would be a crime to be lost as

had happened with other collections. Today the only thing that matters is how much

money you bring and how profitable you

are, the notion of collection and heritage

ofertă, aceea de a participa la un concurs

pentru un post de preparator la disciplina

Entomologie, totuși nu fusesem uitat.

Privind în urmă a fost o alegere capitală

pentru viața mea, nu știu dacă a fost cea

mai înțeleaptă decizie însă atunci nu am

judecat prea mult, tinerețea și pofta de

viață, dorința de a face ceva aici au câștigat

și am ales să rămân. Dânsul a făcut parte

din comisie și a avut încredere în

stângăciile mele de atunci, deși se cam

supărase pentru că la ora deschisă luasem

din muzeul la care ținea atât de mult și care

devenise biroul meu, niște insectare mai de

colecție. I-am explicat ulterior că nu aveam

de unde prinde insectele de care aveam

nevoie iarna și a înțeles. Peste ani i-am

arătat mândru colecția Laboratorului de

Entomologie adunată de mine. M-a prins de

umăr și a zâmbit bucuros, căutase pe cineva

care să facă teren, cam supărat uneori

pentru că erau colegi care iubeau mai mult

scaunul catedrei decât terenul. Una dintre

moștenirile pe care ar fi dorit să o lase în

sufletul tinerilor era și dragostea de natură.

Fără teren nu puteai face cercetare de

valoare la zoologie. Din păcate nu toată

lumea a înțeles asta atunci, ca și acum.

Colecția sa științifică stă mărturie vie a

zonelor variate de unde a fost colectată. Din

păcate puțini sunt cei care lasă în urmă o

colecție de o asemenea valoare. Nu putem

să nu ne întrebăm azi ce destin va avea

această colecție științifică. Probabil că cel

mai bine ar fi să ajungă într-un muzeu spre

uzul specialiștilor de pretutindeni. O fire

foarte ordonată, uneori chiar tipicară, a avut

grijă să-și determine toată colecția și să o

catalogheze, lucrând la ea până în acest

ultim an de viață. Recent venise un

specialist tocmai din Japonia pentru a o

studia. Ar fi o crimă să se piardă așa cum s-

a întâmplat cu alte colecții. Azi când

contează doar câți bani aduci și cât de

profitabil ești, noțiunea de colecție și de

bun de patrimoniu rămân doar în

- 198 -


remain only in dictionaries. Testimony of

disinterest to the memory of those who were and their scientific inheritance is the

sad destiny of the Museum of Natural

History from Iași, a museum belonging to

the university (unfortunately or

fortunately?). Only by a miracle this

museum still stands up, the every vibration

or earthquake threatened it with collapse. It

would be great for this museum to offer a

shelter for the Professor Constantin Pisică’s

collection but for the moment the museum

itself is unfortunately a risk for both

collections and for people working in this building.

The years passed again and there came the

day when I lectured my scientific thesis for

the title of PhD. I was pleased that my

thesis was one of the few times when I saw

the professor with a stronger confidence of

the discourse in front of colleagues, noting

that if some people doubted me about, he is

happy that now I could prove otherwise. I

am convinced that even though I could not

thank all colleagues I was happy that he

was pleased and proud of me. It's such a

nice feeling to reward the trust of someone

and how much trust he had in me...

These lines are undoubtedly subjective, as

many will accuse me, but I remember my

Professor Constantin Pisică as I know and

feel about him myself. Those who believe

in the ultimate objectivity or just are

completely wrong or lying, and more

blamably, they transmit only a false picture

of the reality that they lived in, forgetting

the most important attribute of an

existential discourse, the one to surprise,

keeping and transmit authentic moments of

life, the rest being only dissimulation and,

as hard as it sounds, just a lie. I always

preferred the frankness of expression of

thought through speech, writing or deed,

with all the anguish implied by such

position, hating the alternative to

dissimulate the existential experience. He

dicționare. Mărturie a dezinteresului față de

memoria celor care au fost și a zestrei lor

științifice este și trista soartă a Muzeului de

Istorie Naturală din Iași, muzeu aparținând

universității (din păcate sau din fericire?)

care doar printr-o minune mai stă în

picioare, fiind amenințat la fiecare

trepidație sau cutremur cu prăbușirea. Ideal

ar fi ca acest muzeu să adăpostească și

colecția domnului profesor Constantin

Pisică. Deocamdată muzeul în sine este din

păcate un pericol atât pentru colecțiile de

acolo cât și pentru oamenii care muncesc în

această clădire.

A venit și ziua când mi-am susținut teza științifică pentru obținerea titlului științific

de doctor. Cred că a fost mulțumit de teza

mea, a fost unul dintre puținele momente

când l-am văzut un strop mai cu aplomb în

fața colegilor, menționând că dacă unii s-au

îndoit de mine, dânsul este bucuros că

acuma am putut demonstra contrariul. Sunt

convins că oricum nu am putut mulțumi pe toți colegii însă eram fericit că dânsul era

mulțumit de mine și mândru. Este un

sentiment atât de plăcut să poți recompensa

încrederea cuiva și câtă încredere a avut

domnia sa în mine.

Aceste rânduri sunt fără îndoială

subiective, așa cum or să acuze mulți

poate, însă mi l-am amintit pe domnul

profesor Constantin Pisică așa cum l-am

cunoscut și simțit eu. Cei care cred în

suprema obiectivitate se înșeală amarnic

sau doar se mint sau, și mai blamabil,

transmit doar o imagine falsă, prelucrată, a

realității pe care au trăit-o, dispărând cea

mai aleasă calitate a unui discurs

existențial, anume de a surprinde, păstra și transmite autenticitatea de trăire a clipei,

restul fiind doar disimulare și, oricât de

dur ar suna, doar minciună. Am preferat

mereu sinceritatea de exprimare a gândului

prin grai, scris ori faptă, cu toată neliniștea

de a fi pe care o presupune o asemenea

trăire însă alternativa disimulării

existențiale o detest. Domnia sa s-a mutat

- 199 -


moved into a double eternity, one smaller,

more human, which of the memories of

those who knew him and an eternity of

creation of scientific work that will survive

through his work. To prove this, there are

the eight scientific monographs dedicated

especially to hymenoptera from

Ichneumonidae family and also parasitic

insects from Mallophaga and Anoplura, the

six academic manuals and over 150

scientific papers. He was quoted in

specialized scientific monographs

worldwide. Sometimes researchers from

various continents were asking me about

Professor Constantin Pisică’s health and

were sending him greetings. Unfortunately

today many colleagues fail to exceed the

“celebrity” of an academic corridor. We are

now bringing the last salute to the man and

Professor Constantin Pisică, who was an

example of moral attitude, of modesty and

dignity, collegiality and passion for

scientific research until his last moment.

într-o dublă eternitate, una mai mică, mai

umană, aceea a amintirilor celor care l-au cunoscut și o eternitate a creației științifice

care va supraviețui prin opera pe care o

lasă. Stau mărturie cele opt monografii

științifice închinate mai ales studiului

himenopterelor ichneumonide dar și

insectelor parazite din grupul malofagelor

și anoplurelor, cele șase manuale

universitare și cele peste 150 de articole

științifice. A fost citat în monografii

științifice de specialitate din întreaga lume,

uneori cercetători de pe varii continente

întrebându-mă ce mai face domnul profesor Constantin Pisică, rugându-mă să-

i transmit salutări. Azi din păcate mulți

colegi nu reușesc să depășească

„celebritatea” unui culoar academic.

Aducem și noi acum un ultim salut omului

și profesorului Constantin Pisică, care ne-a

fost exemplu de atitudine morală, de

modestie și demnitate, colegialitate și

aplecare cu pasiune spre munca științifică

până în ultima sa clipă.

Iași, 14.10.2011 Irinel Eugen POPESCU, Reader Ph.D.

“Al. I. Cuza” University, Faculty of Biology

Bd. Carol I, 20A, 700505, Iasi, Romania

This paper was supported by the project POSDRU/89/1.5/S/63663.

- 200 -

in memoriam professor constantin pisicĂ 1932-2011 fileomul care se baza prea mult pe veșnicia de...

Documents