AspiraţiiREVISTA SEMESTRIALA EDITATA DE LICEUL TEHNOLOGIC GHENUȚĂ COMAN MURGENI

SEMESTRUL I ANUL SCOLAR 2012-2013

Colectivul de redactie Prof. Drilea Alexandru, Tăşchină Andreea elevăProf. Cojocaru Lucica Carp Irina-Elena elevăProf. Buţa Lorela-ValyProf. Plăcintă Mădălina Drăghici Alexandra elevă Prof. Buţa Nelu Lefter Daniela elevăProf. Căpraru Lili

1

LA ZI ANIVERSARĂ

1957 – 2012 55 de ani de la înfiinţarea liceului murgeni

Din puţinele documente păstrate până în prezent, aflăm că în 1907, Ministrul învăţământului Spiru Haret, a aprobat construirea la Murgeni a unei şcoli cu patru săli de clasă. Încă de la deschiderea ei, în 1908, se observă un mare interes pentru învăţătură şi an de an numărul de elevi dornici să se instruiască începe să crească. În 1916, datorită intrării României în primul război mondial, şcoala se închide, urmând să se redeschidă după sfârşitul acestuia în anul 1918. Mulţi elevi însă abandonaseră şcoala, datorită condiţiilor materiale precare şi a lipsei de interes şi educaţie a familiilor de ţărani săraci.

În anul 1948 se introduce învăţământul obligatoriu de patru ani pentru toţi copiii, iar cei care au depăşit vârsta şcolară şi nu au ştiinţă de carte, sunt ajutaţi să scrie şi să citească prin cursuri de alfabetizare în masă.

Datorită acestei reforme, se observă o creştere a numărului de elevi, motiv pentru care în anul 1952 şcoala se extinde prin construirea a încă patru încăperi. Începând cu anul 1957 se înfiinţează primul liceu de cultură generală din zona Murgeni, cunoscut sub numele de Şcoala Medie Mixtă.

În anul 1960 au fost atribuite liceului, două clădiri cu rol de internat şi alta cu destinaţia de cantină, pentru elevii care veneau să înveţe la liceu, din alte zone mai îndepărtate. În anul 1961 s-a înfiinţat pentru o scurtă perioadă de timp, pe lângă liceul din localitate, o Şcoală agricolă profesională, de doi ani, care pregătea viitorii lucrători în agricultură.

În anul 1975, printr-un protocol încheiat între Ministerul Învăţământului şi Ministerul Agriculturii, Şcoala Medie Mixtă se transformă în liceu agricol.

În anul 1980, se toarnă fundaţia unei noi construcţii, o clădire cu trei nivele şi 19 săli de clasă, destinată învăţământului agricol, care este dată în folosinţă în anul 1982 şi în care vor funcţiona clasele de liceu. După zece ani, în 1992 în urma unui Ordin al Ministrului Invăţământului, titulatura de liceu agricol este înlocuită cu cea de liceu agroindustrial, ocazie cu care se înfiinţează şi clase de şcoală profesională cu calificarea mecanici agricoli. Puţin mai târziu, Scoala generală cu clasele I-VIII, împreună cu liceul agroindustrial, au fuzionat, rezultând Grupul Şcolar Agricol Murgeni. Începând cu anul şcolar curent titulatura de grup şcolar se transformă în Liceu tehnologic, purtând cu cinste numele unui valoros om de cultură, fiu al Murgeniului, profesorul Ghenuţă Coman. Cu o tradiţie de peste 35 de ani în domeniul agricol, şcoala noastră se află într-un proces de restructurare diversificându-şi oferta educaţională în corelaţie cu evoluţia de pe piaţa forţei de muncă. În prezent acoperim doar profilul servicii şi resurse naturale şi protecţia mediului. La profil servicii pregătim elevi în meseria de tehnician în activităţi economice, iar la resurse naturale, tehnicieni în meseriile de ecolog, agronom, zootehnist şi veterinar.

Baza materială de instruire şi educaţie este compusă din laboratoare de cultură generală (fizică, chimie, biologie), laboratoare de specialitate (zootehnie, anatomie, agricultură), cabinete şi săli de clasă. Avem două laboratoare de informatică, cu acces permanent la internet şi unde se desfăşoară lecţii la diferite discipline de învăţământ. Orele de instruire practică se pot desfăşura şi la agenţii economici din zonă, cu care şcoala noastră are contracte de colaborare. Dispunem de o sală de sport modernă cu o suprafaţă utilă de joc de peste 800 m2, beneficiind de vestiare, aparatură modernă şi condiţii foarte bune pentru desfăşurarea orelor sau antrenamentelor sportive. Acordăm o atenţie deosebită selectării şi pregătirii elevilor, în vederea participării lor la diferite concursuri şi olimpiade şcolare - faza judeţeană şi naţională, unde am obţinut diverse premii şi menţiuni.

2

GHENUŢĂ COMAN

REPERE BIOGRAFICE

Ghenuţă Coman s-a născut în anul 1914, la Dodeşti. Studiile primare le-a făcut în satul natal, iar pe cele liceale, la Liceul Gh. Rosca Codreanu, din Bârlad, şi Liceul Mihail Kogălniceanu, din Vaslui. Studiile universitare le-a urmat la Facultatea de Litere şi Filozofie din Iaşi, unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Gheorghe Brătianu şi Andrei Oţetea. După absolvirea studiilor universitare, Ghenuţă Coman îşi începe activitatea la catedră, ca profesor de istorie, în mai multe şcoli, printre care şi la Murgeni. Paralel cu munca de la catedră, îşi începe şi activitatea de cartare a siturilor arheologice din zona Murgeni şi mai apoi, de pe raza întregului judeţ Vaslui. În cele peste trei decenii de cercetare, a catagrafiat peste 2.400 de aşezări omeneşti, unele vechi de mai multe mii de ani. El a adunat un preţios tezaur arheologic, format din unelte de silex din epoca paleoliticului, statuete antropomorfe din ceramică, aparţinând culturilor Stoicani-Aldeni

sau Cucuteni, arme şi unelte din bronz şi fier, diverse podoabe, toate fiind datate începând din Epoca Bronzului şi până în secolele XVI-XVII. A publicat un număr mare de studii de arheologie şi istorie în reviste de specialitate cum ar fi de exemplu Acta Moldaviae Meridionalis, Carpica, Studii şi Cercetări de Istorie Veche, Memoria Antiquitatis, la care se mai adaugã monografia Murgeni. Contribuţii la istoria unei străvechi aşezări, apărută în anul 1973.

Ghenuţă Coman s-a stins din viaţă la 23 iunie 1981, la vârsta de 67 de ani. Pentru întreaga sa activitate, Primăria Murgeni, a hotărât ca numele acestui valoros om de

cultură, să rămână veşnic în amintirea urbei, acordând numele de Ghenuţă Coman atât liceului agricol din localitate, cât şi unei străzi centrale

3

Amintiri, amintiri…

GHENUŢĂ COMAN PRIMUL DIRECTOR AL LICEULUI MURGENI

Profesor MANOLE FILOTE fost director al GSA Murgeni

A fost primul director al liceului, care s-a străduit să pună temelia prin eforturi deosebite, popularizând în întregul fost raion Murgeni, înfiinţarea Liceului Murgeni.

Scurgerea nemiloasă a timpului anihilează destinul şi uitarea, însă amintirile vin ca o rugăciune ce alungă uitarea, înlocuind-o cu liniştea şi speranţa.

Născut în anul 1914, decedat în anul 1981, profesorul Ghenuţă Coman le spunea elevilor: “Să nu aruncaţi niciodată la fier vechi trecutul, pentru că este poarta spre prezent şi viitor, şi cine nu-şi preţuieşte trecutul este un copil fără viitor.”

Şi cuvintele: dascăl, profesor sau învăţător fac parte din tezaurul lingvistic al unui neam. El, profesorul, punea graiul sfânt al fiinţei noastre cu dragoste şi pricepere, cu înţelepciune şi răbdare, cu o nemărginită iubire de neam, de istorie, de oameni, de limba strămoşească.

Aşa a fost profesorul de istorie pe care îl omagiem la diferite întâlniri cu vechile şi noile promoţii de elevi, model de viaţă şi înţelepciune. Numele profesorului este cunoscut pentru prodigioasa activitate ştiinţifică din domeniul istoriei prin participarea sa la descoperirile arheologice din istoria veche şi medie a României, cunoscut de istorici de renume ca personalitate de prestigiu.

A fost produsul şcolii româneşti, al Facultăţii de Istorie din Iaşi, student la profesorul Dimitrie Gusti, Petre Andrei şi alţii.

Şi-a început activitatea arheologică încă din timpul studenţiei aducându-şi o contribuţie deosebită prin cercetările sale la cunoaşterea trecutului istoric a sudului Moldovei şi în mod deosebit a culturii materiale din Depresiunea Elan - Prut – Horincea din neolitic până în feudalism. A elaborat numeroase scrieri de specialitate pe care le-a susţinut în cadrul comunicărilor ştiinţifice, publicate apoi în reviste de istorie şi arheologie: Monografia satului Stoişeşti, Cercetări arheologice în sudul Moldovei sec V-XI, Stepa colinară Horincea – Elan – Prut, etc.

A organizat un muzeu istoric dotat cu obiecte descoperite în zona menţionată.Dacă nu a reuşit să realizeze tot ce şi-a propus nu a fost o abdicare ci o conjunctură în care

a trăit şi muncit. Lucrarea sa intitulată Murgeni. Contribuţie la istoria unei vechi aşezări, a rămas ca o sursă de documentare, o bibliografie nu numai pentru specialişti dar şi o lectură plăcută aşa cum prof. Petre Necula subliniază în Prefaţa acestei importante lucrări.

Profesor de prestigiu, el se înscrie între personalităţile de seamă care au trăit pe teritoriul acestei comune şi ca omagiu şi respect, după ce Târgul Murgeni a devenit oraş, o stradă îi poartă numele. Pe teritoriul acestei comune s-au remarcat personalităţi importante ca: prof. Ion Răianu, absolvent al Universităţii Sorbona din Paris, academicianul N. I. Profire, Ion Juvara, doctor în ştiinţe, oncolog de renume internaţional, Panait Sârbu, ginecolog, profesor univ. Constantin Balmuş, unul dintre cei mai renumiţi elenişti.

Consider că prin labirintul vieţii, singurul lucru care l-a înălţat să-şi realizeze visele a fost munca, iar efectul ei a fost succesul în viaţă, pentru că valorile oamenilor se măsoară prin greutăţile dăruite şi învinse de ei

4

PROFESORUL DE ARHEOLOGIE GHENUŢĂ COMAN

de scriitorul MARIN ROTARU fost elev al profesorului Ghenuţă Coman

Am fost elevul profesorului Ghenuţă Coman un trimestru, timp insuficient să-l cunosc bine, dar o imagine completă i-au făcut colegii care-l descriau ca pe cel mai de temut din Liceul Murgeni. Atunci am fost la o primă periegeză arheologică împreună cu toată clasa în aşezarea neolitică de la Băbăneaţa. A fost primul contact cu trecutul materializat în banale fragmente ceramice pe care din dorinţa de a mă afirma în faţa profesorului le-am cules în şapcă, până am umplut-o, fără să ţin seama de sfaturile unor colegi. Ei nu erau la prima lecţie în aer liber.

M-am prezentat cu recolta în braţe şi cu sfială în suflet în faţa profesorului. Acesta s-a uitat la mine şi mi-a spus să le răstorn. Cu vârful pantofului le-a înşirat spunând: Nu toate hârburile vorbesc. Apoi m-a lăsat în mijlocul colegilor ironici, iar eu dezamăgit mi-am scuturat şapca.

Am continuat să caut deziluzionat în timp ce profesorul explica despre viaţa locuitorilor neolitici. La întoarcere am intrat într-un grup de băieţi experimentaţi în ale comorilor, care povesteau despre expediţiile făcute cu profesorul unde au descoperit fel de fel de oale şi unelte care nu-mi imaginam cum arătau. În scurt timp am aflat despre căutătorii de comori, că erau cei care vânau note de zece cu descoperiri pe care doar profesorul ştia să le aprecieze. Pentru mine era important spiritul de aventură şi visam să găsesc ceva de senzaţie.

Am participat cu acest grup de căutători la o expediţie arheologică fără să fiu nominalizat de profesor, într-o duminică la Măluşteni. Era o zi splendidă de primăvară. Drumul pe jos a fost uşor cu toate că am mers două ore. Severul profesor a devenit comunicativ. De câteva ori reuşisem să intru în dialog direct, spre satisfacţia mea.

Am trecut de pe o aşezare pe alta împreună cu valoroşii colaboratori ai profesorului care, norocoşi fiind, găseau nişte mărgele mari pe care le numeau fusaiole, nişte pietricele pe care le numeau cremene. Erau extraordinari! Tot ce găseam nu avea importanţă. Un coleg găsise o unealtă de cremene foarte frumoasă, i-am cerut să mi-o dea în schimbul a câţiva lei. M-am uitat prin ea la soare şi transparenţa lăptoasă mi se părea magică mai ales că profesorul ne vorbise despre manifestările magico-religioase ale paleoliticilor. În scurt timp de pe o suprafaţă mică de teren am cules o sumedenie de cremene. Câteva piese alese de mine şi dosite într-un buzunar, nu le-am dat profesorului. Am aflat că erau primele unelte ale omului. Scăpasem de inferioritatea care pusese stăpânire pe mine. Ne lăudam cu descoperirile făcute.

La întoarcere, profesorul a plecat cu un camion spre Murgeni. Noi, cu îndemnul să nu facem rele, obosiţi, am ajuns acasă. Această lecţie de arheologie mi-a stârnit în suflet dorinţa de a căuta antichităţi. Nu eram la început, colecţionam timbre şi monede, dar strângerea lor necesitau bani şi era ceva la îndemâna oricui. În diferite ocazii şi de multe ori special am continuat căutările. Adunam tot ce mi se părea interesant. Am terminat liceul, am terminat institutul şi în 1970, la o consfătuire a cadrelor didactice de la Murgeni, l-am invitat să vadă muzeul pe care-l făcusem la şcoală. Era primul specialist care-i trecea pragul, i-am simţit superioritatea şi profesionalismul. Prezenţa lui impunea respect. După un schimb de informaţii a intrat în clasa unde era amenajat muzeul, şi-a aprins o ţigară şi cu un aer inconfundabil a văzut în trecere toate exponatele (circa 1000). Aveam în expoziţie câteva descoperiri importante, câteva unicate care i-au stârnit interesul şi fără prea multă introducere mi-a spus: Didi, astea am să le iau eu! Trebuie să fie cunoscute! şi mi-a făcut invitaţia să-l

5

vizitez.Mi-am făcut timp şi într-o după-amiază am plecat la Murgeni. Am bătut cu emoţie la uşa

profesorului. A apărut doamna Coman. După ce m-am recomandat, m-a invitat în sufrageria plină de antichităţi, am navigat cu privirea mulţimea vaselor şi a uneltelor expuse în vitrine şi rafturi. Cu ochelarii pe nas şi zâmbetul pe faţă, a apărut profesorul cu un şorţ legat la brâu, pătat de praf alb. După salutul respectuos, am intrat la îndemnul lui printr-o cameră, apoi într-o bucătărie unde pe o masă erau două vase restaurate şi altele în curs de restaurare: castroane, o cutie cu ipsos, foarfece, cuţite, cartoane, o scrumieră plină de mucuri de ţigări şi un pachet de ţigări.

Dona! (aşa-i spunea doamnei). Te rog fă două cafele!!! şi m-a invitat să mergem în grădină colţul de natură creat de profesor, locul preferat unde se desfăşurau întâlnirile cu musafirii, puţini la număr. Iubea natura înconjurătoare, florile de câmp, iarba cu spicul înalt. În grădina casei din Murgeni totul era numai iarbă şi nu orice fel de iarbă, numai aceea cu spicul răsfirat, care atingea peste un metru înălţime, din care creştea un gazon gros şi des ca peria. Îl relaxau pâlcurile de verdeaţă din lunca pâraielor pe care de multe ori le străbăteam. Dacă-i plăcea un pâlc de iarbă, lua o brazdă în raniţă şi o planta lângă masa cu buturugi de lemn unde serveau cafeaua, sau de o parte şi de alta a unei alei făcute din scânduri, bătute pe leaţuri, fixate pe pământ - o originală punte în iarba verde de acasă străjuită de spice şi flori de câmp. Cafeaua era făcută de doamna, dar atunci când lipsea, pregătea o cafea după o reţetă originală pe care nu mi-a spus-o niciodată, dar pe care am furat-o pentru că asistam de fiecare dată la prepararea şi turnarea în ceşti. Cafeaua trebuia să aibă caimac bogat, altfel nu era bună! Era o perioadă când fuma.

Într-o zi mi-a spus: Didi, nu mai fuma orice. De astăzi fumăm ce fumează boierii. Şi a scos din buzunar Dunhill. Câţiva ani la rând prin grija lui am fumat ţigări boiereşti la vremea aceea, cele mai bune. Periegezele erau pregătite sumar. Fiecare avea rucsacul în spate din care nu lipsea sacul, pungile de hârtie de tip alimentara pe care le cumpăram de la magazinul de profil din Murgeni, o lopăţică de tip "infanterie" şi hrana rece. Domnul profesor mânca puţin. Prefera brânza de vacă, plăcinte şi rareori carnea. Eu mai luam câte o sticlă de vin din care nu beam prea mult, pentru că la ceea ce făceam noi, mai bună era apa de izvor. Ştia toate izvoarele, dar nu bea de oriunde. Chiar dacă dintr-unele beau şi câinii, arşiţa verii trebuia potolită. Examina cu multă atenţie malurile abrupte ale pârâurilor, unde apăreau locuinţe, gropi menajere, ceramică de la Măluşteni, Lupeşti, Ghireasca, Igeşti, Blăgeşti, Vutcani, Fedeşti.

Cele mai interesante erau periegezele după ploi repezi de vară care spălau aşezările, rupeau malurile şi scoteau la lumină antichităţi. Alegeam din fragmentele ceramice pe acelea tipice de la fundul vaselor, de la buză, cu decor, le împachetam şi notam pe pungi locul descoperirii şi data, dar nu înainte de a le spăla în pâraie şi la izvoare. Îmi plăceau la început uneltele paleolitice. Mă fascinau, nu-mi închipuiam cum au realizat primitivii lamele, răzuitoarea, vârfurile.

Am citit totul despre unelte şi armele produse de gravetieni. Voiam să mă specializez în paleolitic, dar sfatul profesorului: un arheolog trebuie să ştie de toate, mi-a schimbat opinia. Deseori spunea că ceea ce facem este greu, dar frumos, nobil, misterios, captivant. Arheologia necesită timp, bani, sacrificii, renunţări, izolare, studiu, curaj, perseverenţă dar îţi dă satisfacţia de a trăi în trecut, de a vedea astfel lumea prezentului.

6

ARTICOLE SCRISE ŞI PUBLICATE ÎN PAGINILE UNOR REVISTE SAU PERIODICE ALE VREMII,

DE PROFESORUL GHENUŢĂ COMAN

MĂRTURISIRILE UNUI STUDENT

„Noi, tineretul de azi,nu ne cunoaştem ţara şi neamul, de aceea nu ştim a preţui şi a iubi îndeajuns şi sincer ţara şi neamul" (Mărturisirile unui student - Ghenuţă Coman)

Observ că problema educaţiei se pune în aşa fel de parcă ar exista numai copii crescuţi de bone,…dar trebuie să ne gândim că populaţia ţării noastre este de circa 80% populaţie "rurală"— ţărani, şi că aceştia au cei mai mulţi copii, nu cei care au nevoie de bone, nu, căci aceştia pe cei mulţi îi trimit pe „canalele oraşelor".

Deosebita atenţie trebuie dată, deci, acelora care formează 80% din populaţia ţării. Sau aceştia care formează 80% trebuie ţinuţi în întuneric, aşa cum i-a ţinut până acum vechiul regim? Sau ruraliştii trebuie să formeze tot braţele de muncă pe când urbaniştii stomacul de asimilare?

Ne sună în urechi, şi ne bate la uşă o vreme nouă şi este ştiut că la vremuri noi, trebuie oameni noi. Conducătorii noştri să pună, deci, punctul pe ruralişti.

Până când ţăranul va fi ţinut în întuneric — până atunci nu se vor putea rezolva multe probleme de interes naţional. Este ştiut că cele mai sănătoase elemente de conducere se ridică din mediul rural. Mai este ştiut că literatura noastră îşi are bazele tot în mediul rural. Poezia populară a rivalizat şi va rivaliza peste vremuri nu cu poeţi urbanişti, ci tot cu cei porniţi din acelaşi mediu rural.…

FAMILIA ŞI COPILUL

Adesea auzim: n-are cei şapte ani de acasă! Desigur, e vorba de primii ani ai copilăriei petrecuţi în familie. Deci, familiei îi revine primul rol de a da cea mai frumoasă şi cea mai aleasă creştere copilului. Cum va fi viaţa familiei aşa va fi şi caracterul copilului. Se cere aşadar familiei o viaţă sănătoasă, dusă sub icoana luminată de razele plăpânde ale candelei. Copilul trebuie crescut în respectul de oameni, deci de societate şi în frica de Dumnezeu. Numai aşa, când copilul va trece peste băncile şcolii şi va intra în societate, va putea să aibă cei şapte ani de acasă!

Punând faţă în faţă doi copii, unul urbanist (când zic urbanist mă gândesc la cei ce au asigurată o viaţă comodă, iar ruralist la cei necăjiţi de la ţară) şi altul ruralist, se va observa de îndată diferenţa izbitoare; primul va fi îndrăzneţ, comunicativ, prietenos, te va privi în ochi şi chiar obraznic, pe când al doilea va fi timid, sfios, tăcut, va căuta cu ochii în pământ, ascultând şi aprobând sau neaprobând prin clătinarea capului. Primul va fi palid, slab, pe când al doilea bronzat — vânjos. Vântul, celui din urmă îi dă puterea.

Dar cum trăieşte unul şi cum trăieşte altul? Realitatea e dureroasă! Urbanistul are haine bune, curate, masă bogată —şi când învârte butonul la radio alege postul, după capriciul său. Iar când merge de acasă la şcoală şi înapoi şi când se joacă pe la colţurile străzilor, vede o servitoare giugiulindu-se cu un oarecare; sau mai ştiu eu ce poznă vede, sau ce mai aude, pe

7

când ruralistul vai, i se văd genunchii din pantalonaşii plini de petece; când pleacă la şcoala mănâncă mămăligă prăjită cu vin, de cele mai multe ori. Când vine, trece la vatră şi înfulecă ceva cartofi, fasole, şi la treabă, după puterea sa. De radio n-a prea auzit, iar în jur ce poate vedea? Tineri şi bătrâni, grăbind şi necăjind să prindă tot mai mult din zi, dar nu-i vede trişti, nici vorbind urât, ci mai curând cântând ceva vesel sau trist.

Aşa creşte ruralistul cu picioarele goale, chiar pe frig, cu hainele rupte, ducând vitele la păscut, cărând apă de la izvor celor ce prăşeşte sau seceră, adunând mănunchiurile secerate, pe legături, şi câte altele. Aceştia vor şti oricând să muncească, fără ca munca să fie pentru ei o povară.

Dar pentru a remedia neajunsul, e nevoie să i se dea familiei ruraliste posibilitatea unui trai mai omenos. Numai când familia va avea un trai mai omenos, numai atunci ea se va gândi să-şi lase copiii să frecventeze regulat şcoala, să le ia cărţi la vreme şi numai atunci se va gândi să-i îndrepte către meşteşug sau către şcoală. Deci, posibilităţile de trai omenesc, şcoli încălzite şi înzestrate cu material didactic, muncă cinstită şi dezinteresată din partea tuturor celor ce poartă grija destinelor de mâine.

TINERETUL

Tineretul: iată subiectul la ordinea zilei, — tineretul care alunecase către panta prăpastiei! Dar de ce? N-a fost educat îndeajuns? A trecut acest tineret prin şcoli fără educaţie? Ca gâsca pe apă? N-a vrut el să primească o educaţie sănătoasă? Se poate să nu fi vrut, dar e ştiut că sufletul şcolarului e ca o bucată de plastilină pe care mâna o modelează după voie.

Neajunsul trebuie căutat pretutindeni, dar mai ales în caracterul celor ce sunt modelatori de suflete. Apoi, ştie oricine că, peştele se caută la cap pentru a putea să se vadă, dacă e proaspăt. Viaţa politică de după război ne-a adus multe neajunsuri: partide numeroase de aici dezbinări şi ură între generaţii; cu ele au venit şi reforme peste reforme, importante sau luate în luxoase birouri, fără a ţine seama de realitate; goana tuturor după un os, deci şi a profesorilor, care aveau menirea să fie făuritori de caractere. Profesorii mergând în propagandă alături de studenţi, înjurând şi batjocorind adversari şi lideri!

Dar să lăsăm acestea căci s-au banalizat de când se repetă şi să vedem care e remediul! Înapoi la carte şi numai la carte! Aşa se strigă pretutindeni. E drept, dar acest lucru nu-i de ajuns.

Dacă în ultimii ani s-au creat burse pentru studenţi, li s-a asigurat existenţa. Biblioteci au la dispoziţie, cămine la fel. Deci numai la carte aşa cum se spune! Dar nu-i de ajuns. Cartea implică teoria, iar terenul, practica sau altfel spus, cartea deschide orizonturi, terenul le precizează. Aşadar trebuiesc create posibilităţi pentru excursii: arta şi monumentele istorice trebuiesc studiate nu numai în biblioteci şi seminarii, ci şi la teren, fabricile la fel, pentru cei de la ştiinţă ... dar frumuseţile ţării, bogăţiile ei nu trebuie cunoscute oare? Nu vor sădi ele oare in sufletul tânărului, dragostea de ţară, de neam? Nu vor întoarce adesea aceste daruri, privirea tânărului de la alte preocupări meschine? Desigur că da.

Noi tineretul de azi nu ne cunoaştem ţara, nu ne cunoaştem neamul: să ni se dea deci ocazia să învăţăm a iubi această ţară, acest neam, şi de aceea nu ştim a preţui şi a iubi îndeajuns şi sincer ţara, neamul; să ni se dea ocazia să muncim pentru el - prin echipe la sate, cămine culturale, etc.

Tineretul trebuie deci îndrumat pe căi sănătoase şi în acelaşi timp folositoare neamului. Pregătirea să-i fie făcută pe marginea realităţii româneşti.

Ghenuţă ComanStudent în litere, Iaşi

8

MASIVUL DELIUROS CIOMAGA - MĂLUŞTENILEAGĂN DE VECHE CIVILIZAŢIE ÎN JUDEŢUL VASLUI

Răsărit din valurile fostei Mări Sarmatice, cu multe zeci de milioane de ani în urmă, Dealul Ciomaga (318 m.) păstrează încă multe taine care îşi aşteaptă dezlegarea, motiv pentru care a fost declarat rezervaţie naţională. Săpăturile arheologice începute aici, demonstrează că Dealul Ciomaga era locuit de oameni (Homo sapiens fossilis) cu mai bine de 45.000 de ani în urmă, din perioada paleolitică Gravettian). În săpăturile efectuate la punctele Leaua, Lacul raţa şi Sturza, s-au descoperit numeroase bucăţi de cărbune şi unelte din silex (cremene) în formă de lame (cuţite) lungi de 4-8 cm.

Cercetările scot în evidenţă faptul că procesul de evoluţie a vieţii omeneşti se continuă fără întrerupere, în zona amintită, descoperindu-se urme ale civilizaţiei neolitice, cunoscute sub numele de Criş (5500 î.e.n.), Precucuteni (3500 î.e.n), Cucuteni (3000 î.e.n.) ş.a. Urme de locuire umană aparţinând acestor culturi se găsesc în punctele Leaua - est, Leaua mijloc, Recea (două aşezări), Sturza, Via Mihordea ş.a. Vestigiile descoperite în aceste aşezări scot în relief diverse aspecte semnificative, cu privire la viaţa oamenilor din acele epoci atât de îndepărtate. Astfel, încă din Perioada culturii Criş, oamenii foloseau locuinţe adâncite (bordeie), creşteau animale (oaia, capra, porcul, boul), cultivau mult, grâul şi orzul ceea ce denotă o viaţă relativ sedentară. Mulţi oameni foloseau oale din lut. Interesant este şi faptul că aceste oale erau pictate în nuanţele culorilor roşu şi negru. Din piatră erau făcute ciocane şi topoare şlefuite, pe lângă cuţite, răzuitoare şi obsidiană pentru piei. Materialele descoperite în aceste aşezări scot în evidenţă bogăţia formelor şi arta execuţiei în olărit. Astfel, oalele sunt lucrate cu mâna din pastă fină, bine arse şi în forme variate (oale de provizii, de gătit, străchini, linguri şi polonice, diverse cupe, fructiere etc). Multe din ele au, în loc de torţi, butoni în formă de capete de animale. Pictura de pe oale este realizată în culorile roşu şi negru şi reprezintă figuri geometrice florale, antropomorfe şi zoomorfe, iar în partea superioară a unora, sunt aplicate figurine feminine, în relief, realizate cu multă măiestrie artistică. Considerăm că la formele de reprezentare, numărul mare de figurine feminine, sunt semnificative, în sensul de apreciere, de respect şi de veneraţie pentru femeie. Cucutenienii ştiau să toarcă şi să ţese, fapt atestat de prezenta fusaiolelor, a greutăţilor pentru războiul de ţesut, a unor piese din os, ca şi a unor imprimeuri lăsate pe unele oale, imprimarea fiind făcută înainte de uscare şi ardere.

S-au descoperit, în aceste aşezări, multe topoare din piatră în formă de pană, daltă, ca şi topoare perforate cărora li se putea aplica o coadă, făcându-le mai eficiente. De asemenea, s-au descoperit numeroase lame (cuţite), răzuitoare pentru piei, vârfuri de săgeţi pentru arc, toate din silex, piese care presupun un deosebit meşteşug al prelucrării lor. Ca podoabe, se purtau talismane din os şi mărgele din lut ars. În căutarea perfecţionării mijloacelor de producţie, oameni încep să folosească metalele - arama, bronzul şi apoi, fierul. Din epoca bronzului (2000 î.e.n), s-au descoperit, pe masivul Ciomaga, câteva aşezări la punctele Foişor, Leaua, Răzoare, Recea, Sturza ş.a. Pe lângă ceramica descoperită, atrag atenţia topoarele de bronz, de tipuri diferite şi frumos ornamentate (celturi, tip secure şi orientale). Este epoca pătrunderii unor populaţii nomade de păstori indo-europeni. Începe să se folosească calul domestic - fapt confirmat şi de multitudinea de asemenea oase descoperite în aşezările mai sus citate. Pe lângă uneltele din bronz, s-au descoperit şi multe din os ca: seceri, dăltiţe, împungătoare, bătătoare pentru războiul de ţesut etc.

Reţine atenţia o zăbală pentru cal confecţionată din os care este ornată artistic prin incizii executate cu un vârf de fier înfierbântat în foc. Pe Leaua s-a descoperit o bogată şi variată colecţie de piese din metal (brăzdare din fier, cuţite, vârfuri de săgeţi pentru arc etc, unelte

9

pentru tors-ţesut, râşniţe de cereale. Reţine atenţia un zdrobitor pentru struguri din piatră, descoperit la punctul Sturza, ceea ce dovedeşte că oamenii cultivau viţa de vie, pe lângă plantele cerealiere. Deosebită importanţă prezintă descoperirea a două necropole (Leaua şi Sturza), din care rezultă că această populaţie folosea incineraţia, cenuşa fiind depusă în urne îngropate în pământ. Important este şi faptul că populaţia carpo-dacică întreţinea strânse legături cu lumea romană. Faptul este atestat de prezenţa a numeroase resturi ceramice romane (oale, amfore, etc), ca şi de monedele din bronz şi din argint descoperite în Leaua, cu efigiile lui Antoniu Pius (138-161) şi Marcus Aurelius Probus (276-282). Tot aici s-a găsit şi o fibulă romană. S-au descoperit, de asemenea, numeroase obiecte de podoabă (brăţări din bronz şi argint, oglinzi, mărgele etc). Interesante sunt şi figurinele antropomorfe din lut ars de la Sturza.

Alte descoperiri atestă că locuirea umană şi-a continuat aici şi în perioadele următoare (sec. IV-XIII) când se perfecţionează vechile îndeletniciri - creşterea vitelor, agricultura, metalurgia şi relaţiile de schimb cu lumea romană, iar apoi cu cea bizantină. Semnificative sunt vestigiile bizantine, constând din ceramică, fibule (sec VI), inele, mărgele ca şi monede (sec. XIII). Din toate aceste descoperiri se desprind observaţiile: locuirea umană începe cu circa 50.000 de ani în urmă, dovedind permanenţa şi continuitatea de locuire a populaţiei autohtone, întrucât cultura materială de aici prezintă similitudini în contextul fiecărei epoci şi culturi din patria noastră în care se constată puternicele iradiaţii ale culturilor romană şi bizantin.

10

VECHI SATE MOLDOVENE PUSTIITE DE BOIERI

„Să nu aruncaţi niciodată la fier vechi trecutul, pentru că este poarta spre prezent şi viitor, şi cine nu-şi preţuieşte trecutul este un copil fără viitor.”

( Ghenuţă Coman)

Istoria satului Murgeni este o oglindă vie a stărilor sociale feudale de care vorbim încă de la prima menţiune scrisă într-un document emis la Suceava, de către Ştefan cel Mare la 28 august 1466, în care se spunea că: hotarul acestui sat esti din toati părţile după hotarul bătrânilor, di undi dintăiu, fiindcă au trăit după vechiul hotar, pe undi au folosit în veci . Rezultă că în acea vreme, satul Murgeni era o comunitate liberă, aşa cum fusese în veci. Acelaşi lucru rezultă dintr-un alt document semnat tot de Ştefan cel Mare, la 5 aprilie 1500. În plus, din acest document reţine atenţia că vânzarea-cumpărarea dreptei ocine se făcea pe bani 50 zloţi şi în natură, o vacă cu viţei, pe de o parte, iar pe de alta, că vânzătorii sunt mai numeroşi decât cumpărătorii, vânzătorii sunt Sima, Bene, Bude, Muşa şi neamul Avraam şi Stana, în timp ce cumpărătorii sunt doi fraţi Droagă şi Toader Murgu, o familie din Murgeniul arhaic, care se ridică la stare bună în cadrul procesului de stratificare social-economică. În aceeaşi ordine de idei, presupunem că Murgenii de Elan au fost din vechime o obşte liberă, în care trăiau mulţi Murgeşti, care a rămas numele şi de care unii s-au întărit cu timpul.Dintr-un document emis de Petru Voievod (Rareş) la 29 martie 1528, rezultă că la Murgeni mai stăpânea şi familia Barta tot pe bătrân (în devălmăşie). Este vorba de pământul din afara satului după spiţa de neam, proprietatea răzăşească nefiind divizată pe teren, ci numai în vatra satului. Semnificativ este faptul că dintr-un document din 1550 (aprilie 17), emis de Ilaş Voievod, rezultă că familia Murgu se întăreşte cu o a treia parte din trupul moşiei Murgeni. În 1659, satul Murgeni este pomenit într-un document emis de Gheorghe Ghica, care judeca un proces pentru pământ între răzeşii din Hănăşeni şi Bujoreni. Ce se va fi întâmplat cu familia Murgu? Până în prezent, nu cunoaştem alte documente, dar interesant este cel emis la 25 nov 1741, în laşi de către domnul Moldovei, Constantin Mavrocordat, care hotărărşte prin ponturile rânduielii că acea moşie Murgeni este a credinciosului domniei mele, dumnealui Vasile Sturza biv vel stolnic (pe care) iată că v-am lăsat de acum înainte să fiţi sub ascultarea dumisale, însă cu hotărât art, adică câte 6 zile pe an, ori la ce lucru v-ar pune şi dijma locului încă veţi da.

Aşa încălcau unii domni, şi nu numai cei fanarioţi, drepturile ţăranilor. Şi dacă boierii s-ar fi mulţumit cu atât, dar la rândul lor, încălcau şi mai mult, cu obligaţii, năpăstuita ţărănime. Sunt toate aceste motive întemeiate care îl determină pe ţărani să fugă dincolo de Elan.

O serie de documente de la Ştefăniţă Voievod (1518), Simion Movilă (1607), Miron Barnovschi-Movilă (1628), documente boiereşti din 1631, 1632, 1637 de la Gheorghe Ghica Voievod (1658), Eustachie Dabija (1665), Antioh Cantemir (1699), pomenesc satul Hănăşeni. Din ele rezultă că ţăranii din familia "bătrânului" Hanoş (după care, probabil, denumirea satului), ca şi alte familii de bătrâni, se află permanent în luptă cu cei mai tari (boieri şi slujitori domneşti) şi prin formele juridice de bunăvoie, de nimeni silit, neasuprit etc, prin alte formule oficiale, din jurisprudenţa timpului, ca domnul a spus, domnul a poruncit etc, proprietatea ţăranilor este încălcată şi răşluită până când aceştia fug.

Acelaşi lucru se întâmplă cu celelalte sate ca Bujorăni, Lungeni.

11

În cele din urmă, toate aceste sate ajung pe mâna familiei boiereşti a Sturzeştilor. În asemenea condiţii, toate satele amintite dispar, adică sunt pustiite. Aşadar, lăcomia boierească oficializată de domnitorii vremii este cauza principală a stratificării sau a dispariţiei, după caz, a localităţilor rurale de pe aceste meleaguri. Existenţa până în zilele noastre a toponimelor de tipul Mânzaţi - Răzeşi şi Mânzaţi - Clăcaşi, denumind acelaşi sat, împărţit arbitrar după felul proprietăţii (obşteşti sau boiereşti), constituie încă un fragment în sprijinul ideii avansate de noi. Cine se va încumeta să realizeze o schiţă geografică a Evului Mediu românesc pentru Moldova va da la iveală o variantă inedită a localităţilor şi căilor de acces de pe aceste locuri. Căci, aşa cum am demonstrat la Murgeni, acelaşi lucru poate fi făcut prin alte zone geografice: Tutova, Zorleni sau Telejna.

Prof. GHENUŢĂ COMANLiceul de cultură generală Murg

12

ŞCOALA INCLUZIVĂ

Liceul tehnologic Ghenuţă Coman Murgeni funcţionează cu toate nivelurile de învăţământ, de la preşcolar până la învăţământul liceal inclusiv. Fiind situat într-o zonă care cuprinde şi populaţie de etnie rromă, numărul acestora fiind de aproximativ de 1200, avem în rândul elevilor şi elevi rromi. Repartizarea acestora pe nivele de învăţământ este de aproximativ 80% în învăţământul preşcolar şi primar, iar la Şcoala Sat-Nou procentul acestor elevi şi preşcolari depăşeşte 95%.Toate formaţiunile de lucru au în componenţă atât elevi români cât şi elevi rromi. La aceste clase şi grupe de grădiniţă cadrele didacctice fac eforturi deosebite pentru aducerea şi menţinerea acestor elevi în şcoală în vederea acumulării cunoştinţelor necesare promovării clasei. Un număr foarte mare din aceşti copii nu frecventează grădiniţa, iar cei care o frecventează, ajung la grădiniţă sau la şcoală fără a şti limba română şi toate cadrele didactice trebuie mai întâi să-i obişnuiască să vorbească româneşte. Cu toate acestea nu toţi elevii reuşesc să acumuleze cunoştinţele necesare promovării clasei ajungănd în situaţie de repetenţie, unii chiar nemaiputând continua sau finaliza studiile unui ciclu de învăţământ din cauza depăşirii vârstei clasei. Cadrele didactice care au în clasă elevi cu asemenea situaţii se deplasează ori de câte ori este nevoie la domiciliul acestora pentru a convinge părinţii sau susţinătorii legali să frecventeze cursurile şcolii. Sunt situaţii în care nu pot lua legătura cu aceştia, deoarece sunt plecaţi în străinătate, iar cei de vârstă preşcolară şi primară sunt în grija fraţilor mai mari, care la rândul lor au abandonat şcoala. Principalele cauze ale acestei situaţii sunt: lipsa de interes apărinţilor pentru şcoală, nesupravegherea copiilor, foarte mulţi părinţi plecaţi în străinătate, întreruperea cursurilor pe perioade mai lungi sau mai scurte datorate plecării părinţilor în străinătate care îsi iau şi copiii. Şcoala, împreună cu comunitatea locală, cu reprezentatul rromilor în Consiliu Local fac în continuare eforturi pentru şcolarizarea şi integrarea acestor copii în societate deoarece este o resursă umană la nivel de şcoală şi localitate cu potenţial ridicat atît numeric cît şi intelectual.

DIRECTOR, PROF. DRILEA ALEXANDRU

13

Catedra de specialitate

PUNCTUL FOSILIFER MĂLUŞTENI

Localitatea Măluşteni este situată în partea de sud a Podişului Central Moldovenesc, la cca 20 km est de Bârlad. Punctul fosilifer Maluşteni este localizat în nord-vestul satului, în versanţii săpaţi pe pârâul Valea Românească, acolo unde aceasta intersectează dealul Lacului. Această zonă este estimată ca unul din cele mai însemnate puncte fosilifere cu resturi de mamifere din ţara noastră şi un loc de referinţă pentru stratigrafia şi

paleontologia vertebratelor ce au trăit în estul Europei în pliocenul superior. Straturile de nisipuri şi pietrişuri, cu plăci de gresie şi lentile conglomeratice de la Măluşteni sunt foarte bogate în resturi fosile. Din depozitele de la Măluşteni au fost descrise treizeci de specii aparţinând mamiferelor printre care: maimuţe , antilope, cămile, cerbi, caprioare, iepuri, castori precum şi broaşte ţestoase de talie mare, şerpi, rechini şi păsări. Multe din speciile descrise din punctul fosilifer Măluşteni au fost semnalate pentru prima oară în paleontologie. Râpa în care se află acest valoros şi bogat depozit este în mare parte împădurită, din aceasta o suprafaţă de 10,00 ha a fost declarată rezervaţie naturală.

Feraru Ionela cl. a Xa B Prof. coord. Căpraru Lili

14

ARBORI SECULARI –MONUMENTE ALE NATURII ÎN JUDEŢUL VASLUI

Pe cuprinsul judeţului Vaslui au fost identificaţi mai mulţi arbori seculari, cu dimensiuni impunătoare, cei mai mulţi fiind multiseculari. Aceşti arbori au supravieţuit secolelor şi reprezintă o dovadă vie a codrilor de altădată ce se întindeau pe aceste meleaguri. Dintre cei mai reprezentativi arbori seculari amintesc: Plopul de la Rafaila (Populus alba), unul dintre cei mai vulnerabili arbori, unic în ţară prin proporţiile sale excepţionale. Acest plop este situat în valea Semenicului la marginea pădurii în locul numit de localnici „La plop”, la aprox. 1,5 km de localitatea Rafaila

şi are o vârstă de peste 500 de ani. Plopul de la Rafaila este un monument al naturii care

stârneşte curiozitatea a zeci de admiratori, unul din locurile venerate de localnici Plopul de la Viişoara (Populus alba) situat

în comuna Todireşti, la aproximativ 5 km de plopul de la Rafaila, în mijlocul satului

Viişoara. Vârsta lui este apreciată la peste 350 ani. În semn de admiraţie şi respect plopul a fost ales de localnici drept punct de întâlnire în clipele de răgaz. Plopul de la Săratu, comuna Stănileşti, este un exemplar de mari dimensiuni, aflăt într-o stare de vegetaţie bună, vârsta lui fiind apreciată la peste 400 de ani. Stejarul multisecular de la Tolontal (Quercus robur), comuna Dimitrie Cantemir, se numără printre cei mai falnici stejari identificaţi pe teritoriul judeţului Vaslui, având o venerabilă de peste 400 de ani. Stejarul de la Valea Teiului (Quercus robur), comuna Tătărani, care străjuieşte împrejurimile şi se detaşează prin dimensiuni apreciabile şi prin vârsta de 300 de ani. Stejarii brumării (Quercus penduculiflora)(specii protejate la nivel naţional) de la Buneşti-Valea Chinanului, comuna Buneşti-Avereşti, formează un grup ce numără 173 exemplare, cu vârste cuprinse între 200 şi 500 de ani, precum şi grupul de stejari brumării de la Movileni, comuna Coroeşti care numără 40 de exemplare, grup care reprezintă o rămăşiţă dintr-un vechi codru ce făcea odinioară legătura cu masivul păduros Seaca Movileni-Ciocani. Arborii au diametre de peste 1m şi vârste de cca 300 de ani. Construcţia oricărui edificiu oricât de măreţ ar fi în zilele noastre se realizează într-un timp foarte scurt, iar aceşti arbori ca să ajungă la aceste dimensiuni, au trebuit să parcurgă secole. Plecând de la cel mai elementar raţionament, trebuie să ţină cont că tăierea acestor arbori se poate face în câteva clipe, şi că nu ne putem justifica că vom planta alţii care vor ajunge la dimensiuni asemănătoare abia peste alte secole. Orice motivaţie pentru pagubele aduse naturii prin tăierea acestor arbori nu poate avea vre-o justificare, datoria noastră este să-i cruţăm şi să-i ocrotim.

Surdu Andreea cl. a Xa B Prof. coord. Căpraru Lili

15

SCURT ISTORICASUPRA CULTURII DE FLOAREA-SOARELUI

Comform teoriei savantului sovietic N.I. Vavilov despre centrele de origine a plantelor de cultură, floarea-soarelui provine din America Centrală - sudul Mexicului, parţial insulele Antile.. Incaşii au fost primii care au cultivat splendida floarea-soarelui şi au sculptat în templele lor imagini enorme în aur ale acestei plante. Tradiţia orală şi scrisă denotă utilizarea seminţelor de floarea-soarelui sălbatică de către populaţia băştinaşă din această parte a lumii ca produs alimentar şi condiment. Astfel, este atestată

semnificaţia acestei culturi în viaţa cotidiană a comunităţii umane. Indienii obţineau din floarea-soarelui făină, unguent aplicat la tratarea unor boli. Planta este prezentă şi în diverse ceremonii de cult, mituri, legende şi decoraţii indiene. Th. Hariota descrie „planta solis” înaltă de circa 6 picioare (1,75 m), cu calatidiul mare, „din seminţele căruia se face un fel de pâine şi supă” În Europa, floarea-soarelui sălbatică a fost adusă din Mexic ca o plantă trofeu după descoperirea Americii de către conquistadorii spanioli. Ea a fost plantată pentru prima dată în 1568 în grădinile regale din Spania, apoi, în 1576 în Belgia. Germanii au încercat să facă cafea din seminţe prăjite, britanicii au început să fiarbă butoane de plantă pentru feluri de mâncare de legume. O perioadă lungă de timp nimeni nu ştia pentru ce era bună floarea-soarelui. Graţie aspectului fizic foarte frumos, având o gamă largă de culori, aceasta a atras atenţia amatorilor de flori din mai multe regiuni ale Europei, căpătând o răspândire mare în grădini şi parcuri. Peste două sute de ani după aducerea ei în Europa a fost descoperit un nou domeniu de utilizare a florii-soarelui - extragerea uleiului, uleiul era introdus în circuit ca materie primă pentru industria textilă, nu însă şi ca produs comestibil. Abia peste o jumătate de secol a început cultivarea florii-soarelui în scopuri industriale. În secolul al XVII-lea, potrivit unui decret al lui Petru I, floarea-soarelui a fost adusă în Rusia din Olanda, fiind cultivată ca plantă decorativă. Considerată un apanaj al aristocraţilor - plantată în grădinile şi parcurile nobililor - floarea-soarelui a început să fie cultivată ulterior şi pe lângă casele ţăranilor, seminţele ei fiind întrebuinţate în alimentaţie. În 1830, un agricultor rus din gubernia Voronej, a extras pentru prima dată ulei din sămânţa florii-soarelui, folosind o mică presă. Astfel, floarea-soarelui s-a înscris în rândul plantelor industriale, transgresând hotarele guberniilor Voronej şi Saratov, în Caucazul de Nord şi în Europa de Răsărit. La sfârşitul secolului al XIX-lea, emigranţii ruşi au introdus cultura de floarea-soarelui şi producţia de ulei în SUA şi Canada. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, floarea-soarelui s-a răspândit şi în alte zone limitrofe cu Rusia ţaristă, în special în Balcani. În spaţiul românesc, floarea-soarelui a fost cultivată pentru prima dată la mijlocul secolului al XIX-lea în Moldova, în apropierea Vasluiului (documente certe din 1842), de către un rus care a instalat şi prima presă pentru seminţe. Cultivarea florii-soarelui s-a înteţit şi s-a extins apoi în Muntenia şi în alte regiuni româneşti, ajungând în perioada interbelică să se cultive aici mai multe soiuri. Apare înregistrată oficial în 1910 cu 672 ha cultivată. Blănaru Andrei, cl.a XII a C

16

CĂTINA ALBĂ - MINUNE A NATURII

Această plantă este cunoscută pentru efectele ei terapeutice miraculoase încă din antichitate. Catina albă este considerată una dintre plantele cu proprietăţi nutrive de excepţie, făcând-o să fie considerată miraculoasă. „Planta asta este o minune lăsată de Dumnezeu pe pământ. În aproape 30 de ani de când mănânc zilnic boabe de cătină n-am fost niciodată bolnav, iar acum, la cei peste 80 de ani pe care îi am în spate, mă simt la fel ca în tinereţe”, este declaraţia domnului prof. Victor Cireaşă, despre cătina albă. Dumitru Răducanu spune că: „Fructul de cătină este o întreagă farmacie într-un fruct”. Cătina albă cunoscută sub denumirea ştiinţifică

de Hippophaë rhamnoides, este un arbust fructifer cunoscut ca făcând parte din flora spontană a României, rezistent la secetă şi geruri, care creşte în pâlcuri, de-a lungul zonelor litorale dar şi în cele montane însorite, în special pe formaţiuni salinifere. Răspândită în Europa şi Asia, cătina se găseşte şi în România, ea crescând spontan în zona subcarpatică din Moldova şi Muntenia, începând din bazinul superior al Siretului până la Olt.

Cătina, despre care se crede că ar fi originară din Asia de Sud şi pe care chinezii o folosesc de mai bine de 2000 de ani în medicina tradiţională, este un arbust fructifer de pădure ale cărui beneficii se cunosc încă din antichitate, se utilizează deopotrivă în industria alimentară, în silvicultură, în farmacie, cosmetică dar şi ca plantă ornamentală. Cătina albă depozitează în fructele

ei, cea mai mare cantitate de vitamina C. Pentru comparaţie se poate spune că conţine aproape de zece ori mai multă vitamina C decât lămâia. Este conoscută ca un puternic antioxidant pentru organism. Beneficiile terapeutice ale fructului de cătină se cunosc din antichitate. Fructul de cătină înmagazinează vitaminele C, A, B, E, P, K, F şi elemente ca fosfor, calciu, potasiu, sodiu, magneziu şi fier. Cătina se foloseste atât pentru uz intern cât şi pentru uz extern sub formă de uleiuri, ceaiuri, … Uleiul de catină se foloseşte pentru afecţiuni ca ulcerul gastric şi duodenal, afecţiuni neuroendocrinologice, hepatice, circulatorii, reumatism, diaree, depresii, afecţiuni bucale, răguşeală, gripă, afecţiuni oftalmologice, alergii, urticarie, dermatoze, acnee, hemoroizi, arsuri solare, ulcere, escare, psoriazis, unele afecţiuni ginecologice.

Gavril Diana Oana cl.a.XI a C Profesor coord. Căpraru Lili

17

Cele mai amuzante lucruri despre animale

1. Laptele hipopotamului este roz.2. Broaştele testoase pot respira prin...

posterior.3. Chiar şi o picătură de alcool turnată pe

un scorpion îi poate aduce moartea.4. O vacă produce circa 200.000 de

pahare de lapte într-o viaţă.5. O pisică domestică poate alerga pâna

la viteza de aproape 60 de kilometri pe oră.6. Sunetul tigrului poate fi auzit de la o

distanta de 3 kilometri.7. Veveriţele uită unde îşi ascund cam

jumatate din cantitatea de alune procurată.

8. Homarii au sânge albastru.

9. Rechinii au organele reproducătoare în piept.

10. Creierul unui elefant cantăreşte 6 kilograme.

11. Este imposibil din punct de vedere fizic ca porcii să vadă cerul.

12. Cea mai bătrână cioara din lume a trăit 118 ani.

13. Majoritatea elefanţilor cantăresc mai puţin decât limba unei balene albastre.

14. Albinele nu dorm niciodată.15. Gândacii de bucatarie pot trăi pana la

9 zile dupa ce le este tăiat capul.

Ştiaţi că ?

1. Există nu mai puţin de 920.000 de specii de insecte, 6.000 de reptile, 6.723 de amfibieni si 4.260 de mamifere pe pământ. La majoritatea speciilor, masculul este mai mare decat femela. Nu şi în cazul anacondelor, unde lucrurile stau exact pe dos: femela este de 3 până la 5 ori mai mare decât masculul.2. Capul călugariţei (Mantis religiosa) are o poziţie cu totul specială. Este singura insectă care-şi poate roti capul 360 de grade. O altă ciudăţenie este faptul că are 2 ochi compuşi si 3 ochi simpli.3. Puiul de cangur rămâne în „buzunarul" mamei timp de noua luni şi se hrăneşte cu laptele ei timp de un an, uneori chiar un an şi jumatate. La naştere, arată ca un viermişor de dimensiunea unui bob de cafea şi nu are blana.4. Pe pământ există mai multe termite decât oameni. Oamenii de ştiinţă spun că numarul lor este de 10 ori mai mare decât al oamenilor.

5. Ştiai că şi cainii au amprente? Doar că ale lor nu se află pe degete, ci pe nas. Fiecare

câine are o amprentă unica pe nas şi poate fi identificat dupa aceasta.

6. Tigrii au şi pielea în dungi, nu doar blana. În total au aproximativ 100 de dungi. Modelul lor este unic la fiecare tigru, la fel ca amprentele la oameni.

7. Gândacii decapitaţi pot trăi mai mult de o săptămână (cam 10 zile).

8. Girafa este cel mai înalt animal de pe planetă, dar are şi o limba deosebit de lungă (aproximativ 50 cm), pe care o foloseşte să se cureţe în urechi.

9. Câinii şi pisicile sunt stângaci sau dreptaci, la fel ca oamenii. În schimb toşi urşii polari sunt stângaci.

10. Pasarea colibri este cea mai mică pasăre din lume. Unele cântaresc mai puţin de 1 gram.

11. Cârtiţa este capabilă să sape un tunel de peste 90 m într-o singură noapte.

12. Gura larg deschisă a unui hipopotam depaşeşte 1 m. Cu toate acestea, hipopotamul e o fiinţă paşnică

Chitaru Cristina Clasa a IX-a A

18

Debut literar

PROFESOR MARIA CIOCÂRLAN

Iarna

Într-un dans ameţitorFulgii albi plutesc în zborLin s-aşază peste case,Peste sate şi oraşe.

Albi copacii ca din basmeSe înalţă ca fantasmeTotul e o feerie,E un basm, o poezie.

De sub cuşma de omătDe prin hornuri urcă-ncet

Fumul alb sau albăstruiPână-n noapte mai târziu.

Drumurile vuiesc plineCa din roiuri de albineSunt copii la săniuşSus în deal la derdeluş.

Fulgi în gene li se prindŞi obrajii roşii-arzândBa mai cad, se mai ridicăTot râzând la o adică

Iarnă te-aştept…

În copăcelul de lângă geamTrei vrăbiuţe stau pe ramÎn depărtare se-ude prin văiClinchet zglobiu de clopoţei.

Şi tot era pur, tot ce-a fost răuChiar şi tristeţea din sufletul meuSe duce plecată în altă lumeCând iarna cea dragă iar revine.

Frumoasă şi albă, regină iarnaLasă-ţi mantia fulgii să cearnăPe case, pe stradă, peste copaciŞi pe obrăjorii copiilor dragi.

În drum am ieşit să te-aşteptInima-mi bate năvalnic în pieptÎn plete şi-n gene fulgii de prindDin cerul înalt alene căzând.

“Am descoperit cu plăcere un Dan Barbilian al nostru. Se numeşte Maria Ciocârlan, cea care iubeşte mult literatura şi a visat să ajungă profesor de limba şi literatura română. Soarta a hotărât altfel: a devenit profesor de matematică. Scrie poezii din plăcere, dar nu a avut curajul să publice niciuna. Invitată la cercul profesorilor de limba şi literatura română, a stârnit ropote de aplauze şi a fost încurajată să-şi publice creaţiile în care se conturează o parte din existenţa sa.

Noi facem primul pas în acest număr al revistei şi vom

La cules la vie

Toamnă frumoasă, doamnă bogatăToamna mea dragă de altădată!Cu dor aşteptam şi cu bucurieBunica să-nceapă culesul la vie.

În sat la bunica veneam noi cu toţiCopiii bunicii şi dragii nepoţiŞi dacă-şi vedea din nou casa plinăFruntea-i albită era mai senină.

De dimineaţă plecam la culesCopiii în car şi cei mici pe josSatul întreg era pline de zarvăDe hazul nebun şi de multă larmă.

Odată ajunşi, cei mari încep treabaNoi cei mai mici umblăm cam degeabaAdunăm nuci şi căutăm mureMai tragem o raită şi prin pădure.

Ba să ne fie moftul deplinVrem şi harbujii, că are-un vecinŞi biata bunica ne ţine şi hangulNe-aduce harbuji de mai mare dragul.

Iar pentru prânz în câmp stăm la masăMâncăm mai cu poftă decât pe acasăŞi-apoi ăştia mici cădem adormiţiSub nucul din vie, cumplit obosiţi.

Când soarele cade în asfinţitŞi munca din vie s-a isprăvitPlecăm iar spre casă şi carul e plinDe strugurii care s-or face vin.

Acasă ne-aşteaptă pui la grătarMustul cel dulce lucind în paharSatul întreg de chiot răsunăDe bucurie şi de voie bună.

Anul Nou

Ne-am adunat astăzi cu toţiDe la bunici pân’ la nepoţiÎn casă-i cald şi ne e bineŞi aşteptăm anul ce vine.

E masa plină cu de toate,Plăcinte calde şi salateCârnaţi, sarmale şi colaciŞi răcituri şi cozonaci.

Iar vinul străluceşte în pahareSă poată să-l cinstească fiecareToţi urătorii vin la geamCu un cuvânt despre Traian.

Pocnesc din bice, sună zurgălăi,Căci au venit c-un car cu boiCe au în coarne colăceiŞi sunt mânaţi doar de flăcăi.

Afară ninge liniştit şi des

Iar noi copiii am alesCa printre fulgi să ne plimbămŞi de zăpadă să ne bucurăm.

Lumini sclipesc în fiecare casăŞi toţi stau bucuroşi la masăIar fumul de prin hornuri spre cer creşteCu fulgii albi în zbor se împleteşte.

Acum spre casă timpu-i să pornimSă nu ne prindă Anul Nou pe drumS-aprindem lumânările din bradŞi pocnitori să aruncăm în prag.

Dar iată Anul Nou că a venitÎn timp ce noi paharul am ciocnitNe-am bucurat şi am cântatŞi chiar o horă mare am jucat.

Seara de Ajun

Afară ninge neîncetat, În casă-i cald şi bineBrăduţul este îmbrăcatŞi iată, Moşul vine!

Ard lumânările în bradCă-i seara de AjunŞi tata cântă cu mult dragColinde de Crăciun.

Uimit, copilul s-a trezit, Parcă-i căzut din nouriPriveşte bradu-mpodobitŞi multele cadouri.

- Dar unde-i Moşu, a plecat?- Era grăbit, copile! Că are atâta de umblat Sute şi zeci de mile!

- Am alergat fără să-l prindCu un pahar de vin,Îmi spune tata cu glas blândPrivindu-mă senin.

Târziu, copilu-adormitÎn patul său cel caldŞi-n somn zâmbeşte fericitVisând pe moşul dalb.

Vis zadarnic

Cu ochii mari ca mura neagrăŞi cu suflet de cleştarMi-am dorit o viaţă-ntreagăCa noroc să am în dar.

L-am iubit pe EminescuŞi poveştile lui CreangăRapsodia lui EnescuLacul şi natura-ntreagă.

Munţii nalţi cu creast-albastrăDansul fulgilor de neaŞi pădurea cea măiastrăMi-au fost dragi în viaţa mea.

Să mă-nvârt în paşi de valsSă joc hora cea străbunăSă vad marea în balansS-ascult doina cum răsună.

Şi din sufletul meu mareOare cui n-am dăruit?Dragoste la fiecareŞi un zâmbet negreşit?

Dar norocul nu mi-e parteMie nu mi-a fost sortitVisele-mi sunt spulberate,Iar speranţa a murit.

Catedra de limbă şi comunicare

Halloween

by student Donciu Ioan - grade XII B

Halloween is an annual holiday celebrated on October 31. It has roots in the Celtic festival of Samhain and the Christian holy day of All Saints, but is today largely a secular celebration. Halloween activities include trick-or-treating, wearing costumes and attending costume parties, carving jack-o'-lanterns, ghost tours, bonfires, apple bobbing, visiting haunted attractions, pranks, telling scary stories, and watching horror films.

The festival of Samhain celebrates the end of the "lighter half" of the year and beginning of the "darker half", and is sometimes regarded as the

"Celtic New Year". The ancient Celts believed that the border between this world and the Otherworld became thin on Samhain, allowing spirits (both harmless and harmful) to pass through. The family's ancestors were honoured and invited home whilst harmful spirits were warded off. It is believed that the need to ward off harmful spirits led to the wearing of costumes and masks. Their purpose was to disguise oneself as a harmful spirit and thus avoid harm. In Scotland the spirits were impersonated by young men dressed in white with masked, veiled or blackened faces. Samhain was also a time to take stock of food supplies and slaughter livestock for winter stores. Bonfires played a large part in the festivities. All other fires were doused and each home lit their hearth from the bonfire. The bones of slaughtered livestock were cast into its flames.Sometimes two bonfires would be built side-by-side, and people and their livestock would walk between them as a cleansing ritual.Another common practise was divination, which often involved the use of food and drink.

The name 'Halloween' and many of its present-day traditions derive from the Old English era.

Origin of name The word Halloween is first attested in the 16th century and represents a Scottish variant of the fuller All-Hallows-Eve, that is, the night before All Hallows Day.

Symbols. Development of artifacts and symbols associated with Halloween formed over time encompassing customs of medieval holy days as well as contemporary cultures. The souling practice of commemorating the souls in purgatory with candle lanterns carved from turnips, became adapted into the making of jack-o'-lanterns. In traditional Celtic Halloween festivals, large turnips were hollowed out, carved with faces and placed in windows to ward off evil spirits. The carving of pumpkins is associated with Halloween in North America where pumpkins are both readily available and much larger – making them easier to carve than turnips.Many families that celebrate Halloween carve a pumpkin into a frightening or comical face and place it on their doorstep after dark. The American tradition of carving pumpkins preceded the Great Famine period of Irish immigration and was originally associated with harvest time in general, not becoming specifically associated with Halloween until the mid-to-late 1800.

Primii fulgi

Este iarnă. Decembrie a început să cearnă fluturi albi din vazduhul căptuşit cu nouri de zăpadă. Cântecele vântului se răspândesc peste tot. Din văzduh totul curge alb. Casele stau pitite sub căciulile lor albe.

O dată cu iarna a sosit şi Crăiasa Zăpezilor. Ea m-a invitat la o plimbare în tăcerea pădurii. Copacii de zahăr şi fulgii mici , albi şi reci străluceau ca oglinda unui iaz. Iepurii se zbenguiau prin zăpada proaspătă şi pufoasă. Crăiasa Zăpezilor mi-a arătat frumuseţile ascunse ale iernii: din zăpadă se pot construi oameni de zăpadă, putem să schiem, să ne dăm cu sania, şă patinăm pe gheaţă şi nu în ultimul rând bătaia cu bulgări de zăpadă.

Bucuriile iernii sunt nespus de multe, este anotimpul cel mai iubit de copii pentru acum soseşte şi Moş Crăciun.

Iarna

Fulgii de zăpadă cadPeste satul luminos,Într-o casă, stă un bradVerde şi armonios.

La fereastra altei case,Stă un copilaş mai brun,Gânduri mii şi visuri ţeseAşteptând pe Moş Crăciun.

Vlasie Andreea Clasa a X-a A

A sosit iarna

A sosit iarna geroasă şi a adus cu ea cântecul vântului aspru. Crăiasa Zăpezii dansează aruncând peste pământ steluţe sclipitoare, unele mai mici, altele mai mari. Pomii acoperiţi cu zăpadă par nişte brazi de Crăciun ornaţi cu beteală argintie. Ploaia de fulgi albi continuă tot mai puternic încât spaţiul pare tot mai strâmt. Casele modeste de pe uliţă au fost şi ele zugrăvite în alb. Prin hornurile încărcate de omăt fumul gros îşi face loc spre cer. Un grup de copii înveseleşte uliţa troienită. Îmbrăcaţi cu haine groase, cu căciulile pe ochi şi mănuşi în mâini, nu par să simtă frigul de afară. Se aruncă unii pe alţii în zăpadă şi se bulgăresc neîncetat. Aleargă de colo-acolo de parcă ar dori să calce în picioare toată neaua din jur.

Odată cu sosirea iernii vin şi Sărbătorile mult aşteptate. Bradul este împodobit cu globuleţe multicolore, clopoţei cristalini, iar beteala vine să aducă un strop de strălucire. Moş Crăciun a început pregătirile, are mult de lucru, aleargă peste tot pentru a aduna cele mai frumoase cadouri. În Ajun înhamă renii la sanie şi porneşte pe drumul anevoios încărcat de nămeţi. Copiii îl aşteaptă nerăbdători în dimineaţa de Crăciun când foşnetul cadourilor alungă somnul cât ai clipi. Doresc ca Moşul să ajungă în casele tuturor copiilor şi să le aducă cele mai frumoase daruri.

Cherciu Mădălina Clasa a IX-a A

Pluguşor

Aho, aho, copii şi fraţiStaţi o ţâră şi-ascultaţiCă de nu veţi fi atenţiVeţi rămâne repetenţi.

Pentru doamna de românăÎmi bat capu’ o săptămână,Să ştiu despre Harap-AlbDar mai ales de Baltag.

La matematică-i problemăSă învăţ o teoremă,D’apoi atâtea ecuaţii Ce-mi provoacă palpitaţii,Sisteme şi logaritmiMai târziu şi algoritmi.

Biologia e uşoarăCu aşa o profesoarăMai glumeşte, mai zâmbeşte,Şi la note ne pârleşte.

La fizică spun doar pasCăci mereu mă uit la ceas,Iar chimia-i grea, spun alţii,Când înveţi despre reacţii.Învăţăm despre alcaniÎi repetăm de vreo doi ani.

La geografie, vere,Învăţăm despre atmosfereDespre lacuri, râuri, mări,Catastrofe şi urmări.

La istorie înveţiDespre domnitori isteţiAni şi lupte în continuuŞi cine a instalat regimu’…Primul Război MondialCare-a fost fenomenal.Despre-al doilea ce să spun?Oamenii vorbesc la drum.

Sportu-l faci şi tre’ să taciIar dacă o să glumeştiCu domnu’ rău o păţeşti.La franceză învăţăm Să se-audă peste văi,Verbele să conjugăm Mânaţi măi!Avoir, être, mourir şi naître Hăi, hăi!Şi mai sunt, mai sunt destule, Lefter DanielaDar cum nu prea mă descurc Clasa a X-a AMă opresc să nu le-ncurc.

Cu engleza stau mai bineCând e doamna lângă mineSă o enervez încercAşa că râd ca un zebzec.

Codu muncii, meserii, Tu pe toate-o să le ştiiL’antreprenorială de vii.Cu doamna de OPCÎnvăţăm vitamina CDespre E-uri şi alte toxineCare nu-ţi pot face bine.

Iar cu domnu diriginte Înveţi despre cele sfinte.De eşti fată, eşti machiatăŞi mai ai cercei cât o roatăEl cu degetu te-arată.Iar băiat de eştiŞi fără să gândeştiÎţi faci părul ridicatTe trimite la spălat.

Psihologia este greaN-am înţeles ce-i cu eaMemoria mă lasăŞi gândirea mă apasă.

La purtare stau mai bineC-am avut grijă de mineIar absenţe de-am făcutMulte-am avut de pierdut.

Ăsta-i pluguşorul nostruSper c-a fost pe placul vostru,Iar dacă v-am supăratNe cerem scuze ne-ncetat.Şi acum în încheiereVă spunem: la revedere!Pentru anu’ care vineVă urăm numai de binePentru noi doar note mariIar pentru voi mulţi dolariIa mai mânaţi măi flăcăiŞi sunaţi din zurgălăi,