pg. 1

CURS DREPT INTERNATIONAL PRIVAT

Dreptul International Privat = drept privat cu elemente de extraneitate.

Elementul de extraneitate este acea parte componenta a unui raport juridic care se

afla in strainatate sau sub incidenta unei legi straine. Elementul de extraneitate nu constituie

un al patrulea element al raportului juridic, peste subiecte, continut si obiect al raportului

juridic, ci oricare dintre aceste trei elemente ale raportului juridic poate constitui totodata si

element de extraneitate.

Exemple:

In legatura cu subiectul raportului juridic:

in legatura cu persoanele fizice – pot fi elemente de extraneitate cetatenia

(raporturi incheiate intre un cetatean roman si unul strain), resedinta

obisnuita;

in legatura cu persoanele juridice – elemente de extraneitate pot fi sediul

uneia sau chiar a ambelor parti ale raportului juridic, resedinta obsnuita s.a.

In legatura cu obiectul raportului juridic (prestatia partilor) – elementul de extraneitate

poate aparea cu privire la bun (daca, de exemplu, un bun este plasat in strainatate).

In legatura cu continutul raportului juridic (drepturile si obligatiile partilor) – se

materializeaza prin anumite elemente precum:

in cazul actelor juridice, locul incheierii actului sau locul executarii lui;

in legatura cu faptele juridice – delict savarsit in strainatate sau delict savarsit

in Romania cu efect in strainatate.

Conflictul de legi

In momentul in care intr-un raport juridic apare un element de extraneitate, problema

care se pune in mintea judecatorului sau arbitrului competent sa solutioneze un litigiu cu

privire la acel raport este ce sistem de drept se va aplica acelui raport juridic.

Exemplu: un contract de vanzare-cumparare incheiat intre o firma romana, in calitate

de vanzator, si o firma germana, in calitate de cumparator. Contractul s-a incheiat in

Bucuresti, dar marfa se livreaza in Germania. Intre parti izbucneste un litigiu generat de

executarea necorespunzatoare sau neexecutarea de catre una dinre parti a obligatiilor ce ii

revin (firma romana nu a expediat marfa sau firma germana nu a achitat pretul). Problema

litigioasa se pune cu privire la termenul de prescriptie. Sa presupunem ca actiunea a fost

introdusa la 5 ani de la aparitia conflictului, fiind deci prescrisa conform dreptului roman (3

ani), dar neprescrisa conform dreptului german (10 ani).

Exista doua elemente de extraneitate: sediul uneia dintre parti si locul executarii

contractului.

Intrebarea din mintea judecatorului este cea care reprezinta conflictul de legi.

pg. 2

Conflictul de legi = acea intrebare care se pune in mintea judecatorului sau arbitrului

roman competent sa solutioneze litigiul privind care dintre cele doua sisteme de drept este

aplicabil in speta, in cazul in care in raportul juridic exista un element de extraneitate si care

consta in aceea ca acel raport juridic devine susceptibil de a i se aplica doua sau mai multe

sisteme de drept existente in tari diferite.

Elemente esentiale ale conflictului de legi:

izvorul – elementul de extraneitate;

notiunea de conflict de legi nu sugereaza ideea unui conflict de suveranitati;

daca exista un element de extraneitate, acel raport devine susceptibil de a i se

aplica un sistem de drept. Acel raport este caracterizat de existenta unei norme

specifice, numite norma conflictuala. Aceasta norma poate sa trimita la sistemul

legislativ strain sau la cel roman;

conflictele de legi pot aparea numai in raporturile juridice de drept privat.

Art. 2567 N.C.Civ. – prin notiunea de raporturi de drept international privat se inteleg

raporturile civile, comerciale, precum si alte raporturi de drept privat cu element de

extraneitate – raporturile ce tin de dreptul familiei, raporturile de munca, raporturi privind

comertul international, proprietatea intelectuala sau procesul civil international.

Per a contrario, raporturile de drept public nu fac obiectul dreptului international

privat.

In dreptul privat, partile sunt pe pozitie de egalitate juridica.

Pot aparea conflicte de legi cu privire la latura civila a procesului penal, nu si la latura

penala.

Solutionarea conflictului de legi – se face printr-o norma juridica specifica, si anume

norma conflictuala.

Norma conflictuala = acea norma juridica specifica dreptului international privat

care solutioneaza conflictele de legi, in sensul ca stabileste care dintre sistemele de drept in

prezenta urmeaza sa se aplice cu privire la acel raport juridic.

Comparatie intre norma conflictuala si norma materiala:

deosebiri:

a.) norma conflictuala nu carmuieste raportul juridic pe fondul sau. Ea numai arata

care dintre sistemele de drept in prezenta se va aplica in acel raport juridic.

Asadar, norma conflictuala este o norma de trimitere sau, cum se mai spune in

doctrina, este o norma de fixare.

b.) norma conflictuala se aplica intotdeauna in prealabil fata de norma materiala.

Asadar, rationamentul material este ulterior celui de drept international privat. In

momentul in care s-a decelat sistemul juridic aplicabil, rationamentul de drept

international privat s-a incheiat.

pg. 3

Izvoarele normelor conflictuale:

exista norme conflictuale in dreptul intern, principala sursa fiind Cartea a VII din

N.C.Civ., dar si art. 148-162 din Legea 105/1982.

izvoare internationale:

conventiile internationale la care Romania este parte;

reglementarile UE, in special Regulamentele (Reglamentul ROMA I –

privind legea aplicabila obligatiilor contractuale, Regulamentul ROMA II

– privind legea aplicabila obligatiilor necontractuale, Regulamentul

ROMA III, care nu a intrat inca in vigoare).

Norma conflictuala este o norma juridica aferenta sistemului de drept roman. In

consecinta, norma conflictuala nu poate avea ca elemente de structura decat elementele pe

care le are orice norma conflictuala: continutul normei si dispozitia normei.

Norma conflictuala are doua elemente:

ipoteza normei conflictuale – se numeste continutul normei. Contintul normei =

materia la care norma conflictuala se refera;

legatura normei – este dispozitia normei = acel element al structurii care arata

ce sistem de drept se va aplica cu privire la continutul normei. Legatura este cea

care plaseaza continutul normei in sfera sistemului de drept roman sau sfera

sistemului de drept strain. Legatura normei este in esenta legata de un element

concret, care se numeste punct de legatura.

Exemple de norme conflictuale:

art. 2572 din N.C.Civ. – starea si capacitatea persoanei fizice sunt carmuite de

legea sa nationala. – aceasta este o norma conflictuala.

art. 2568 din N.C.Civ. – legea nationala este legea statului a carui cetatenie

o are persoana fizica.

starea si capacitatea persoanei fizice reprezinta continutul normei

conflictuale.

legatura normei este nationalitatea persoanei fizice.

punctul de legatura este cetatenia persoanei fizice.

Art. 2580 N.C.Civ. – statutul organic al persoanei juridice este carmuit de legea

sa natioana.

Art. 2571 – persoana juridica are nationalitatea statului pe a carui

teritoriu si-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social.

Art. 2613 N.C.Civ. – posesia, dreptul de proprietate si celelalte drepturi asupra

bunurilor sunt situate de legea locului unde acestea sunt situate sau se afla.

pg. 4

Art. 3 al 1 din ROMA I – contractul este guvernat de legea aleasa de parti.

Continutul este contractul.

Legatura este vointa partilor.

Art. 4 al. 1 din ROMA II – legea aplicabila obligatiilor necontractuale care

decurg dintr-o fapta ilicita este legea tarii in care s-a produs prejudiciul.

Continutul este regimul juridic al obligatiilor necontractuale.

Legatura este locul producerii prejudiciului.

Sistemul de drept la care norma tremite se numeste legea aplicabila sau lex causae.

Determinarea lex causae este scopul normei conflictuale.

Sistemul de drept caruia ii apartine norma conflictuala este sistemul de drept al

instantei sesizate – lex fori = legea instantei sesizate (forul fiind instanta sesizata).

Normele conflictuale sunt norme imperative, asadar ele sunt obligatorii pentru

judecatorul forului. Legea conflictuala nu poate fi confundata cu lex causae, pentru ca lex

causae urmeaza a fi determinata prin legea conflictuala. „Cine alege instanta, alege si

dreptul” (Qui eligit iudicem eligit ius) – acest adagiu exprima ideea ca, in cazul in care nu

exista ala posibilitate de determinare, exista prezumtia simpla ca partile au dorit si ca norma

conflictuala sa apartina acelui stat.

Exista si exceptii in cazul retrimiterii de gradul I.

In continutul dreptului international privat intra si norme materiale. Principalele

norme materiale care intereseaza sunt normele materiale de procedura civila care

reglementeaza procesul civil international.

Intra in continutul dreptului international privat si normele de aplicatie imediata

(norme de aplicatie necesara).

Art. 9 din Reglumentul ROMA I – Normele de aplicatie imediata sunt norme a caror

respectare este privita drept esentiala de catre o anumita tara pentru salvgardarea

intereselor sale publice, pentru organizarea politica, sociala sau economica, in asemenea

masura incat aceste norme sunt aplicabile oricarei situatii care intra in domeniul lor de

aplicare, indiferent de legea aplicabila contractului.

Norma de aplicatie imediata (definitia profesorului) = acea norma materiala

apartinand sistemului de drept intern al statului for sau al unui alt stat, norma care, dat fiind

gradul ei inalt de imperativitate, se aplica cu prioritate (imediat) unui raport juridic cu

element de extraneitate atunci cand acel raport juridic are un punct de legatura concret si

semnificativ cu statul respectiv, excluzand in acest fel conflictul de legi si deci aplicarea in

cauza a vreunei norme conflictuale.

Art. 2566 N.C.Civ. – alta definitie a normelor de aplicatie imediata.

pg. 5

Elementele esentiale ale normelor de aplicatie imediata:

a.) sunt norme materiale – ele solutioneaza problema pe fond;

b.) apartin, de regula, sistemului de drept al instantei sesizate, adica lui lex fori.

Regulamentul ROMA I a permis sa se tina seama si de normele de aplicatie

imediata din sistemul de drept al unui stat tert, altul decat cel al forului;

c.) este o norma juridica cu un inalt grad de imperativitate;

d.) pentru a se aplica o norma de aplicatie imediata, ea trebuie sa aiba o legatura

concreta si efectiva cu lex fori;

e.) cand acest lucru se intampla (cand se intrunesc conditiile de mai sus), norma la

care ne referim este de imediata aplicare, inaintea rationamentului conflictual.

Exemple din dreptul roman:

reglementarile in materia regimului valutar – in Romania este in vigoare

Regulamentul IV din 2005 al BNR privind regimul valutar.

art. 3 – platile, incasarile, transferurile si orice alte asemenea operatiuni

intre rezidenti care fac obiectul comertului cu bunuri sau servicii se

realizeaza numai in moneda nationala.

normele juridice privind autorizatiile de import si export – toate acele acte

administrative care sunt obligatorii in cazul in care anumite marfuri trec frontiera

(produsele alimentare, produsele farmaceutice, produsele chimice etc.).

Ordonanta 42 din 1997 privind transporturile maritime, art. 23 – navele, indiferent

de pavilionul pe care il ancoreaza, care intra in apele nationale sau in porturile

romanesti, sunt obligate sa respecte legislatia romana.

Comparatie intre norma conflictuala si norma de aplicatie imediata:

asemanari:

amandoua privesc raporturi juridice cu element de extraneitate, deci

amandoua sunt de drept international privat;

amandoua, de principiu, trebuie sa aiba o legatura cu tara for;

amandoua apartin sistemului de drept roman.

deosebiri:

in timp ce norma conflictuala este o norma de trimitere, adica nu

solutioneaza litigiul pe fond, ci indica legea aplicabila, norma de aplicatie

imediata este o norma materiala, care solutioneaza litigiul pe fond.

pg. 6

Principalele conflicte care pot aparea in legatura cu raporturile juridice de drept

international privat

Dreptul international privat este un drept conflictual.

Conflictul de jurisdictii – in momentul in care o instanta de judecata sau de arbitraj

este sesizata cu un litigiu, prima problema care trebuie solutionata este daca ea este sau

nu competenta sa judece litigiul. Conflictul de jurisdictii rezida in intrebarea daca sunt

competente instantele romane, privite in ansamblul lor, sau sunt competente instantele

unui alt stat.

Dupa ce instanta romana constata ca este competenta cu solutionarea litigiului,

judecatorul sau arbitrul trebui sa decida dupa ce procedura judeca litigiul.

Conflictul de legi – solutia: lex fori.

Conflictul de calificari – prima problema de fond care apare.

Conflictul in spatiu de norme conflictuale.

Conflictul de legi materiale – este principala problema a dreptului international privat.

El se solutioneaz prin norma conflictuala. In cazul in care ea trimite la un sistem de

drept strain se pune problema aplicarii legii straine.

Conflictul de legi in timp si spatiu – problema drepturilor castigate in strainatate.

Conflictul in timp al normelor conflictuale.

pg. 7

CONFLICTUL DE CALIFICARI

In cazul in care, intr-un raport juridic, apare un element de extraneitate, apare un

conflict de legi. Conflictul de legi este solutionat prin norma conflictuala. Norma conflictuala

este o norma din sistemul de drept al instantei sesizate.

Norma conflictuala este exprimata in notiuni juridice. Aceste notiuni juridice nu sunt

calificate sau interpretate la fel in diferitele sisteme de drept. Notiunile care compun norma

conflictuala nu au intotdeauna aceeasi acceptiune in diferitele sisteme de drept. Prima

problema care trebuie pusa este aceea de a califica conceptele prin care norma este exprimata.

Institutia calificarii – calificare a normei juridice de drept international privat.

Calificarea = (pornindu-se de la norma conflictuala catre situatia de fapt) acea

operatiune logico-juridica de determinare a sensului exact si complet al notiunilor juridice

care exprima continutul si legatura normei conflictuale, cu scopul de a arata daca un anumit

raport juridic, mai exact, o situatie de fapt concreta, se include sau nu in acea norma

conflictuala.

Calificarea = (pornindu-se de la situatia de fapt catre norma conflictuala)

interpretarea unei situatii de fapt, a raportului juridic, pentru a vedea in continutul si in

legatura carei norme conflictuale intra.

In cazul in care, in diferitele sisteme de drept in prezenta, aceeasi notiune juridica are

acceptiuni diferite, apare un conflict de calificare.

Conflictul de calificare = acea situatie care apare atunci cand notiunile din continutul

sau din legatura normei conflictuale aplicabile in speta au intelesuri diferite in sistemele de

drept susceptibile de a se aplica acelui raport juridic.

Testamentul olandezului – speta importanta in domeniu. Un cetatean olandez a facut

un testament olograf, iar notiunea de testament olograf a fost calificata in mod diferit de cele

doua sisteme de drept in prezenta: dreptul francez si cel olandez. In unul dintre ele,

posibilitatea cetateanului de a face un testament olograf era calificata ca o problema de

capacitate, adica de aptitudine a lui de a intocmi un testament olograf si, daca era calificata ca

o problema de capacitate, era supusa normei conflictuale privind capacitatea persoanei fizice,

adica lex patriae si el era olandez. In celalalt sistem era calificat ca o problema de forma.

Forma este supusa locului unde a fost intocmit actul – adica Franta. Problema era ca, daca il

calificam ca o problema de capacitate supusa legii olandeze, legea olandeza invalida la

momentul respectiv testamentul olograf, pe cand, daca l-am fi calificat conform legii

franceze, aceasta l-ar fi validat. (a se admira coerenta...)

Problema conflictului de calificari se pune cel mai frecvent cu privire la prescriptia

extinctiva. In sistemul de drept romanesc, prescriptia extinctiva este o problema ce tine de

fondul raportului juridic; este o problema de drept material. In alte sisteme de drept (sistemul

pg. 8

anglo-saxon), prescriptia este calificata ca o problema de procedura. Daca o privim ca o

problema de fond, calificarea este supusa legii contractului, daca o privim ca o problema de

forma, calificarea ei este supusa legii formei.

Dreptul statului de a culege succesiunile vacante este o alta problema calificata diferit.

Dreptul de a culege o succesiune vacanta poate fi calificat ca o problema de mostenire, si

atunci este supus lui lex succesionis, sau poate fi calificat ca o problema de drept suveran al

statului pe teritoriul caruia bunurile din succesiune se afla, si atunci este o problema de

aplicare a legii locului (lex rei sitae/ lex situs).

Casatoria religioasa poate fi calificata ca o problema de capacitate sau ca o problema

de forma a casatoriei. In acest caz, se califica dupa legea locului incheierii casatoriei – locus

regit actum.

Sediul social este calificat in N.C.Civ. ca fiind sediul social real. Alte sisteme de drept

il califica in functie de locul de incorporare, vointa partilor etc.

Conflictul de calificare este important pentru ca el poate conduce la aplicarea unuia

sau altuia dintre sistemele de drept in prezenta. Problema se pune diferit in functie de daca

problema de calificare se pune cu privire la continutul normei sau la legatura.

Legea dupa care se face calificarea – exista o regula generala, exceptii de la aceasta

regula si o situatie speciala in cazul calificarii juridice a notiunilor din cadrul actelor U.E. (in

special regulamentele).

Regula generala – calificarea se face dupa legea instantei sesizate – lex fori. Art. 2558

din C.Civ. prevede in acest sens. De ce? Pentru ca norma conflictuala este o norma juridica

din sistemul de drept al instantei sesizate (competente). Prin urmare, interpretarea normei

trebuie facuta potrivit conceptelor juridice din sistemul de drept din care norma face parte.

Eius est interpretari cuius est condere. Al doilea argument este un argument de reductio ad

absurdum. Alternativa ar consta in calificarea notiunilor conflictuale fie dupa lex fori, fie

dupa lex causae. Nu este posibil sa calificam dupa lex causae pentru ca, in momentul in care

se pune problema calificarii, lex causae nu este inca determinata, ci ea urmeaza a fi

determinata tocmai ca urmare a modului de solutionare a conflictului de calificari. In

consecinta, nu putem califica dupa lex causae pentru ca lex causae nu este inca cunoscuta in

acel moment. Legea forului este cunoscuta in momentul calificarii – este singura cunoscuta in

momentul calificarii, pentru ca problema conflictului de jurisdictii a fost deja rezolvata.

Exceptiile de la regula generala – sunt cateva exceptii de la calificarea dupa legea

forului.

1. Calificarea potrivit vointei partilor – art. 2558 al. (5) C.Civ. – cand partile au

determinat ele insele notiunile dintr-un act juridic, calificarea acestor notiuni se va

face dupa vointa partilor, potrivit principiului autonomiei de vointa.

2. Asa-numita calificare secundara – calificarea subsidiara, subsecventa calificarii

principale. De exemplu: art. 2558 C.Civ. – natura mobiliara sau imobiliara a bunurilor

se determina potrivit legii unde acestea se afla sau, dupa caz, sunt situate.

pg. 9

3. Calificarea institutiilor juridice necunoscute dreptului for – art. 2558 C.Civ. al. (4) –

daca legea romana nu cunoaste o institutie juridica straina sau o cunoaste cu o alta

denumire sau cu un alt continut, se va lua in considerare calificarea juridica facuta de

legea straina. Calificarea institutiilor de drept necunoscute legii forului se face

conform sistemului de drept care le cunoaste.

In practica, au existat astfel de probleme cu institutiile dreptului anglo-saxon: trust si

agency.

Exista si o situatie speciala – se pune cu privire la actele normative emise in cadrul

UE. Conceptul esential este cel al interpretarii/calificarii autonome. Calificarea autonoma este

facuta de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene. Rolul CJUE s-a extins foarte mult dupa

Tratatul de la Lisabona, care a permis instatelor de judecata de la toate nivelurile sa acceseze

Curtea cu chestiuni privind interpretatea tratatelor si regulementelor, inclusiv directivelor UE.

Exista o prevedere expresa in acest sens in Tratatul de functionare a UE. CJUE a promovat in

mod constant principiul calificarii autonome – notiunile juridice din actele juridice ale UE

sunt interpretate independent, autonom de sistemele de drept nationale. De exemplu,

sintagma in materie civila si comerciala este interpretata de CJUE.

Pentru a se raspunde cerintei uniformizarii conceptelor de drept in cadrul UE s-a

elaborat o lucrare – Principii, definitii si reguli model ale dreptului privat european –

deocamdata se afla in stadiul de proiect.

Conflictul in spatiu al normei conflictuale si institutia retrimiterii

Conflictul in spatiu al normelor confictuale – exista atunci cand sistemele de drept in

prezenta contin norme conflictuale care au puncte de legatura diferite.

Conflictele de norme conflictuale pot fi de doua feluri:

1. Conflict pozitiv de norme conflictuale – in cazul in care norma conflictuala din

fiecare sistem de drept trimite la propriul sau sistem de drept. Conflictul pozitiv de

norme conflictuale se solutioneaza de obicei dupa principiile litispendentei

internationale. Se va tine cont de legea instantei mai intai sesizate.

2. Conflict negativ de norme conflictuale – atunci cand normele conflictuale in

prezenta, fiecare dintre ele, declara aplicabil sistemul de drept al celuilalt stat sau

un sistem de drept tert.

Pentru a exista retrimitere este necesara a fi indeplinita si o conditie ce tine de sensul

trimiterii – care este o problema de calificare a normei conflictuale. Sensul trimiterii poate fi

in doua moduri:

a.) atunci cand norma conflictuala a forului trimite numai la dreptul material,

substantial strain. In acest caz, nu apare retrimitere.

pg. 10

b.) atunci cand sensul trimiterii este la intregul sistem strain, inclusiv la normele sale

conflictuale. In acest caz, poate aparea retrimiterea.

Pentru a exista retrimitere, doua conditii cumulative trebuie indeplinite:

1. sa existe conflict negativ de norme conflictuale;

2. sensul trimiterii sa fie facut la intregul sistem de drept strain, adica inclusiv la normele

lui conflictuale.

Retrimiterea = situatia juridica aparuta in cazul in care norma conflictuala a forului

trimite la un sistem de drept strain in intregul sau, adica inclusiv la normele conflictuale din

acel sistem, iar in acel sistem exista o norma conflictuala care nu primeste trimiterea, ci

retrimite fie la dreptul forului (retrimitere de gradul I), fie la dreptul unui stat tert (retrimitere

de gradul II).

Retrimiterea este o operatiune logico-juridica. Ea se produce exclusiv in mintea

judecatorului sau arbitrului. Retrimiterea nu se confunda cu declinarea de competenta, care

este o operatiune materiala de trimitere a dosarului la instanta competenta.

Speta Forr (?) – speta relevanta solutionata de instantele franceze la sfarsitul secolului

XIX.

Retrimiterea in dreptul roman – art. 2559 C.Civ. al. (1) – legea straina cuprinde

dispozitiile de drept material, inclusiv normele conflictuale, cu exceptia unor dispozitii

contrare. Prin urmare, sensul trimiterii este la intregul sistem de drept strain. Prin urmare,

dreptul roman admite, de principiu, retrimiterea. Art. 2559 – daca legea straina retrimite la

dreptul roman, se aplica legea romana, daca nu se prevede in mod expres altfel. Din aceasta

prevedere legala deducem ca dreptul roman admite retrimiterea de gradul I. Retrimiterea de

gradul I, care se mai numeste si retrimitere simpla sau trimitere inapoi, exista atunci cand

norma conflictuala straina retrimite la dreptul forului.

Argumente in favoarea retrimiterii:

a.) Trimiterea pe care norma conflictuala romana o face la un sistem de drept strain

este o oferta de aplicare a acelui sistem de drept, nu o obligatie, caci sistemul de

drept roman nu poate stabili obligatii pentru un sistem de drept strain.

b.) Argumentul unitatii sistemului de drept – orice sistem de drept este un concept

unitar, un ansamblu de norme juridice. Norma conflictuala este o norma juridica

din acel sistem. „Nu pot eu, din afara, de principiu, sa vin si sa spun ca numai de o

parte din sistemul tau de drept tin seama”. (citat exact)

c.) Daca admitem retrimiterea, nu se supara nimeni. (idem)

Exceptii de la retrimitere – instituite de art. 2559 C.Civ.:

1. cand partile au ales legea straina;

2. in cazul legii straine aplicabile formei actelor juridice si obligatiilor extracontractuale;

pg. 11

3. in alte cazuri speciale prevazute de legea nationala, de dreptul UE sau de conventiile

internationale la care Romania este parte.

Aceleasi prevederi se regasesc si in art. 20 din Roma I si art. 24 din Roma II.

Retrimiterea nu se aplica in cazul in care partile au ales legea aplicabila – lex

voluntaris. Retrimiterea nu se aplica nici in cazul obligatiilor contractuale prevazute de

Roma I si in cazul obligatiilor necontractuale prevazute de Roma II.

Practic, regula retrimiterii ramane aplicabila unei sfere foarte restranse de situatii.

Retrimiterea de gradul al II-lea se mai numeste si retrimitere complexa sau trimitere

mai departe – in cazul in care sistemul de drept la care norma conflictuala romana trimite,

trimite mai departe la dreptul unui stat tert.

Dreptul roman nu admite retrimiterea de gradul al II-lea. Art. 2559 C.Civ. – daca

legea straina retrimite la dreptul altui stat, se aplica legea romana, daca nu se prevede in mod

expres altfel. Nici Legea 105 nu admitea retrimiterea de gradul II, dar nici nu se aplica legea

romana, ci legea statului catre care s-a trimis.

pg. 12

APLICAREA LEGII STRAINE CA LEX CAUSAE

In cazul in care instanta a rezolvat toate conflictele existente, daca legea conflictuala

trimite la un sistem de drept strain, se pun o serie de probleme specifice.

Daca norma conflictuala romana trimite la un sistem de drept strain, acel sistem de

drept trebuie aplicat, altfel incalcand norma conflictuala romana. Daca norma conflictuala

romana trimite la un sistem de drept strain, trimite la toate izvoarele de drept din acel sistem

de drept strain.

Aplicarea legii straine este independenta de conditia reciprocitatii (art. 2561

C.Civ.).

Exceptii: art. 2582 C.Civ. – persoanele juridice straine fara scop lucrativ pot fi

recunoscute in Romania sub conditia reciprocitatii. Legea 105 prevede ca o hotarare

judecatoreasca sau arbitrala si executarea ei pot fi recunoscute in Romania cu conditia sa

existe reciprocitate in ceea ce priveste efectele intre Romania si sediul instantei care a

pronuntat-o.

Reciprociatea este de trei feluri:

legislativa – cand sistemul de drept strain prevede aceleasi drepturi pentru

entitatile juridice romane aflate in situatii similare; nu este necesara o cautiune

speciala pentru un cetatean strain (cautio iudicatum solvi).

diplomatica – este cea care izvoraste dintr-o conventie internationala. De exemplu,

Conventia de la New York din 1958 prevede explicit ca statele isi acorda conditia

reciprocitatii.

de fapt – exista atunci cand ea este aplicata de autoritatile competente straine in

fapt. Art. 2561 C.Civ. – reciprocitatea de fapt este prezumata pana la proba

contrara – prezumtie relativa de reciprocitate.

Titlul cu care este aplicata legea straina in Romania

Problema titlului cu care este aplicata o lege straina intr-un anumit stat este tratata

diferit de la o tara la alta. In sistemul de drept anglo-saxon, dreptul strain este privit ca o stare

de fapt. In dreptul francez, natura lui este mixta. In dreptul roman, dreptul strain este privit ca

o problema de drept – i se aplica regimul national: are acelasi regim juridic ca si dreptul

roman, dar cu anumite exceptii sau atenuari generate de particularitatile pe care dreptul strain

le prezinta.

Titlul cu care este aplicat un drept strain intr-o tara produce importante efecte juridice.

Pentru a intelege acest lucru, este necesara o analiza comparativa cu privire la efectele pe care

viziunile diferite asupra dreptului strain le produc.

Acestea trebuie analizate din mai multe puncte de vedere.

pg. 13

1. In ceea ce priveste invocarea legii straine in fata autoritatilor forului.

In sistemele de drept care privesc dreptul strain ca un element de fapt, dreptul strain

trebuie invocat, pentru a fi aplicat, in fata unei instante de judecata, de catre parti, ca orice

element de fapt. Altfel spus, dreptul strain este coborat la nivelul premisei minore a

silogismului juridic care trebuie adusa, infatisata de catre parti in instanta. Partile dau

judecatorului faptele, iar judecatorul da dreptul.

Prin urmare, instanta de judecata nu invoca din oficiu aplicarea legii straine.

Situatia este sensibil diferita in sistemul nostru de drept, unde dreptul strain este privit

ca un element de drept. In sistemul nostru de drept, dreptul strain poate fi invocat atat din

oficiu de catre instanta de judecata, cat si de oricare dintre parti.

Instanta de judecata, in temeiul rolului activ (art. 129, 130 C.proc.civ.), poate pune din

oficiu in discutia partilor aplicarea unei legi straine, in cazul in care legea conflictuala romana

trimite la legea straina. In cazul in care legea conflictuala romana este imperativa, judecatorul

are obligatia sa aplice din oficiu legea straina, daca norma conflictuala trimite la ea.

Partile pot sa invoce dreptul strain in fata judecatorului roman ca o forma de aplicare

a principiului disponibilitatii.

Partile pot renunta la aplicarea legii straine sau la aplicarea unei anumite legi straine,

in cazul in care este vorba de o norma conflictuala dispozitiva.

In concluzie, in dreptul roman este o imbinare intre rolul instantei si rolul partilor in

determinarea legii straine.

2. Din punct de vedere al sarcinii probei legii straine.

In sistemele de drept in care dreptul strain este un element de fapt, proba lui revine

patilor. Judecatorul nu are obligatie sa se implice in acest aspect. El judeca dupa ceea ce

partile ii furnizeaza.

In sistemul nostru de drept, sarcina probei legii straine se imparte intre judecator si

parti astfel: judecatorul, in temeiul rolului activ, trebuie sa depuna toate diligentele pentru

aflarea continutului exact si complet al dreptului strain, in cazul in care norma conflictuala

romana a trimis la ea. In acest scop, judecatorul este obligat sa administreze toate probele

permise de lege pentru aflarea continutului exact si concret al legii straine.

Instanta are deplina putere sa solicite partilor anumite mijloace de proba privind

legea straina. Din punct de vedere al pozitiei judecatorului, apare o prima diferenta esentiala

intre dreptul strain si cel national. In ceea ce priveste dreptul national, exista principiul clasic

exprimat prin adagiul iura novit curria (judecatorul cunoaste legea). Acest principiu

functioneaza numai in ceea ce priveste dreptul national, nu si pentru dreptul strain. De aceea,

in ceea ce priveste dreptul strain, judecatorul este obligat sa dispuna de toate mijloacele de

proba pentru aflarea legii straine si poate obliga partile sa-l ajute in acest sens (art. 2562

N.C.Civ. – partea care invoca o lege straina poate fi obligata sa faca dovada continutului

ei).

In concluzie, sarcina probei legii straine revine deopotriva instantei si partilor.

pg. 14

3. In ceea ce priveste interpretarea si aplicarea legii straine.

Art. 2563 N.C.Civ. – legea straina se interpreteaza si se aplica potrivit regulilor de

interpretare si aplicare existente in sistemul de drept caruia ii apartine acea lege – Eius est

interpretari cuius est pondere.

Nu se pot aplica regulile de interpretare romane unei legi dintr-un sistem de drept

strain.

Caile de atac in cazul gresitei interpretari sau aplicari a legii straine

In aproape toate sistemele de drept, instantele supreme ale statului, indiferent cum se

numesc ele, judeca in drept, pe calea recursului, elementele de drept strain.

Sistemul de drept anglo-saxon – daca dreptul strain este privit ca un element de fapt,

gresita interpretare a legii straine nu ajunge la Inalta Curte a statului respectiv, pentru ca ea

judeca numai in drept, iar legea straina este considerata fapt. Prin urmare, analiza ei se

opreste la o instanta inferioara.

In dreptul roman, unde dreptul strain este element de drept, problema nu se pune,

pentru ca gresita interpretare sau aplicare a legii straine beneficiaza de aceeasi protectie prin

caile de atac ca si dreptul national. Prin urmare, se poate formula calea de atac a apelului,

recursul sau orice cale extraordinara de atac.

In ceea ce priveste recursul in interesul legii (art. 329 si urm. din C.proc.civ.), aceasta

cale nu este una la indemana partilor. El poate fi formulat numai de catre anumite autoritati

publice. Problema care se pune este una absolut teoretica daca un asemenea recurs s-ar putea

formula in cazul in care ar aparea o discrepanta in interpretarea unei legi straine. Raspunsul

este nu. Recursul in interesul legii urmareste numai protectia unitarei aplicari a legii romane.

Mijloacele de proba a legii straine

Art. 2562 N.C.Civ. – continutul legii straine se stabileste de instanta judecatoreasca

prin atestari obtinute de la organele statului care au edictat-o prin avizul unui expert sau un

alt mod adecvat.

Exista si dispozitii speciale privind proba legii straine. In dreptul intern roman, textul

din C.Civ. este un text general.

Legea nr. 189/2003 privind asistenta judiciara internationala in materie civila si

comerciala prevede ca Ministerul Justitiei este autoritatea centrala care solicita ministerelor

de justitie din alte state informatii privind dreptul strain in materie civila si comerciala,

precum si in materia procedurii civile si judiciare si materia organizarii judiciare pentru

cazuri judiciare determinate. Cererea de informatii asupra legii straine poate emana numai de

pg. 15

la o autoritate judiciara, putand fi facuta din oficiu de acea autoritate judiciara sau la cererea

partii interesate.

Instantele de judecata romane, in principiu, nu au o legatura directa cu institutiile altor

state, ci prin intermediul Ministerului Justitiei.

Prevederi privind proba legii straine sunt cuprinse si in anumite conventii

internationale la care Romania este parte:

Conventia Europeana in domeniul informarii asupra dreptului strain, conventie

care a fost semnata la Londra in 1968; are si un Protocol aditional din 1978. Romania

a aderat la ea in 1991.

Potrivit Conventiei, statele semnatare se angajeaza sa trasmita informatii

privind dreptul lor in domeniul civil si comercial, al procedurii civile si comerciale si

al organizarii judiciare. Este desemnat si un organism national de legatura – in

Romania este Ministerul Justitiei. Cererea de inromatii trebuie sa emane de la o

autoritate judiciara, trebuie sa se refere la un proces deja pornit (nu se cer informatii la

modul general). Operatiunea se deruleaza prin intermediul institutiei care ia legatura

cu statul strain. Informatiile pot consta in trimiterea de texte de lege, de regulamente,

de decizii judiciare, de lucrari doctrinare si, eventual, de completari explicative ale

autoritatii straine.

Conventia mai prevede si ca statul strain poate refuza cererea daca considera

ca interesele sale suverane sunt afectate.

Cererea trebuie rezolvata cat mai repede posibil. Raspunsul se redacteaza, de

principiu, in limba statului solicitat.

Mijloacele de proba a legii straine se impart in doua categorii:

probe directe ale legii straine – textul propriu-zis; culegeri de legi sau de

jurisprudenta, in functie de sistemul de drept respectiv;

probe indirecte ale legii straine – sunt procurate de catre diferite autoritati

publice ale statului strain, de organisme reprezentative ale statului strain in

Romania sau in ale parti.

Proba se poate face prin atestate, certificate emise de autoritatile publice ale statului

strain respectiv. Poate fi vorba de certificate eliberate de Ministerul Justtiei din statul

respectiv, poate fi vorba de certificate de legislatie sau de certificate de cutuma emise de

notari publici, de Camere de Comert si Industrie. Exista si mijloace de proba care pot fi

procurate de la organismele reprezentative ale statului strain in Romania: ambasade,

consulate.

Cel mai frecvent mijloc de proba utilizat in ultimii ani este reprezentat de expertiza.

Expertiza este solicitata de catre instanta sau cu aprobarea instantei unei persoanlitati din tara

straina, un specialist, un profesor universitar, un avocat, o persoana cu experienta si

competenta, careia i se solicita un aviz juridic, o opinie legala in legatura cu existenta si

aplicarea dreptului strain.

pg. 16

Forta probanta – orice mijloc de proba este supus cenzurii instantei. Mijloacele de

proba pot face dovada pana la proba contrara, de regula, dar, daca ele emana de la o autoritate

publica, ele fac dovada pentru constatarile personale ale acelei autoritati, pana la inscrierea in

fals.

Consecintele imposibilitatii de probare a legii straine

Art. 2562 N.C.Civ. – in cazul imposibilitatii de a stabili intr-un termen rezonabil

continutul legii straine, se aplica legea romana.

Trebuie sa fie vorba despre o imposibilitate evidenta, calificata de probare a legii

straine. Simpla dificultate, complicatie pe care ar crea-o demersul de aflare a legii straine nu

este suficienta. Din dosarul cauzei trebuie sa rezulte ce demersuri s-au facut pentru aflarea

legii straine.

N.C.Civ. introduce ideea de „in termen rezonabil”. Prin urmare, trebuie sa existe un

echilibru intre principiul aflarii legii straine si ideea de celeritate a rezolvarii procesului.

Legea romana se aplica subsidiar, in cazul imposibilitatii aflarii legii straine. Legea

romana se aplica cu caracter succedaneu, in ultima instanta. De ce? In primul rand, litigiul nu

poate ramane nesolutionat; actiunea reclamantului nu poate fi respinsa pentru motivul

imposibilitatii de probare a legii straine. Ar fi o denegare de dreptate din partea judecatorului.

Ar fi si ilegal, pentru ca sarcina probei nu revine numai partilor, ci si instantei. Prin urmare,

solutia nu poate fi decat de aplicare a unui sistem de drept.

Totodata, exista o prezumtie simpla si aplicabila in extremis potrivit careia, in cazul in

care patile au ales competenta instantei romane, se poate prezuma ca ele, in extremis, au

acceptat posibilitatea aplicarii si pe fond a legii romane. Qui eligit iudicem, eligit ius – cine

alege instanta, alege si dreptul.

Cazurile de inlaturare de la aplicare a legii straine

Exista trei situatii in care legea straina, desi normal trebuia aplicata, pentru ca norma

conflictuala romana trimite la ea, nu se va aplica:

1. atunci cand legea straina incalca ordinea publica de drept international privat;

Problema este reglementata de art. 2564 C.Civ. care prevede ca ordinea publica de

drept international privat este formata din ansamblul principiilor fundamentale ale dreptului

roman, ale dreptului UE si din drepturile fundamentale ale omului.

Sub aspect procedural, ordinea publica se materializeaza prin exceptia de ordine

publica – este o exceptie de fond – este mijlocul procedural aplicabil de catre instanta

romana pentru a inlatura efectele legii straine normal competente sa se aplice unui raport

pg. 17

juridic de drept international privat atunci cand acea lege straina incalca principiile

mentionate mai sus.

In continutul notiunii intra: principiilor fundamentale ale dreptului roman, principiilor

fundamentale ale dreptului UE si drepturile fundamentale ale omului.

Efectul exceptiei de ordine publica, in cazul in care este admisa, este acela de a

impiedica producerea pe teritoriul Romaniei a efectelor legii straine – impiedicarea aplicarii

legii straine pe teritoriul tarii. Legea straina ca atare nu poate fi afectata.

Notiunea de ordine publica nu este intalnita numai in dreptul international privat, ci si

in dreptul intern. Intre ordinea publica in dreptul intern si ordinea publica in dreptul

international privat exista si deosebiri. Ca asemanare, ele au aceeasi ratiune, adica inlaturarea

de la aplicare a unei legi. Dar deosebirile sunt foarte importante.

a) in primul rand, au functii diferite. Ordinea publica in dreptul intern este formata din

ansamblul normelor si principiilor imperative interne al caror scop este acela de a

limita autonomia de vointa a partilor. In dreptul international privat, functia ordinii

publice este diferita. Ea se exprima prin ideea impiedicarii aplicarii legii straine pe

teritoriul Romaniei.

b) ele au sfere de aplicare diferite. Ordinea publica de drept intern este mai larga decit

ordinea publica de drept international privat. Cu alte cuvinte, mai multe elemente,

norme imperative gasim in dreptul intern, care limiteaza vointa partilor, decat in

dreptul international privat. Statul este mai dur in reglementarea relatiilor juridice

interne, decat in reglementarea relatiilor cu alte state sau sisteme de drept. De

exemplu, pana la adoptarea C.Civ., prescriptia extinctiva era o problema de ordine

publica; in conceptia C.Civ., prescriptia nu mai este o problema de ordine publica. In

dreptul international privat, prescriptia extinctiva nu era de ordine publica, deci un

termen diferit nu putea duce la imposibilitatea aplicarii legii straine. Un alt exemplu

este faptul ca motivarea hotararilor judecatoresti este o chestiune de ordine publica in

dreptul roman. Exista insa si sisteme de drept in care, in anumite situatii, hotararea

judecatoreasca nu trebuie motivata (ex: SUA). In cazul in care ne aflam in fata unei

hotarari nemotivate, nu putem invoca exceptia de ordine publica. Alt exemplu: in

Romania un S.A. trebuie sa aiba minimum 2 asociati. Exista state in care acest lucru

nu este necesar. Nu se pot refuza actele juridice ale acelei societati facute pe teritoriul

tarii pentru considerarea faptului ca ea are un singur asociat, daca ea este legal

constituita conform legislatiei tarii din care provine. La fel se intampla si cu

institutiile juridice necunoscute sistemului de drept roman.

Art. 2567 C.Civ. – drepturile castigate in tara straina sunt respectate in Romania, cu

exceptia cazului in care sunt contrare ordinii publice in dreptul privat roman.

Art. 2582 C.Civ. – persoanele juridice straine fara scop lucrativ pot fi recunoscute in

Romania si daca scopul lor nu este contrar ordinii publice din Romania.

Exista situatii in care poate fi protejata si ordinea publica din alte sisteme de drept, nu

numai ordinea publica din Romania – asa-numitele situatii de ordine publica cu actiune

dubla. De exemplu: art. 2639 alin. 3 C.Civ. – in cazul in care legea aplicabila conditiilor de

fond ale actului juridic impune, sub sanctiunea nulitatii, o anumita forma solemna pentru

pg. 18

incheierea actului, nicio alta lege nu poate sa inlature aceasta cerinta, indiferent de locul

incheierii actului – consacra o situatie de ordine publica cu actiune dubla. De exemplu,

contractul de donatie. Legea romana prevede o conditie ad validitatem de forma – act autentic

– partile se duc intr-o alta tara unde nu se cere forma solemna si fac donatia acolo. Donatia nu

va fi valabila. Acelasi lucru se intampla si cand legea aplicabila fondului este o lege straina.

Aceeasi idee este reluata in Roma I: art. 6 alin. 1 – in materia contractelor incheiate

cu consumatorii, partile pot alege legea aplicabila in contract, dar o asemenea alegere nu

poate priva consumatorul de protectia care ii este acordata de legea statului unde isi are

resedinta obisnuita; art. 8 alin. 1 – angajatul/salariatul nu poate fi lipsit de protectia pe care

o prevede legea lui nationala.

Si conventiile internationale consacra ordinea publica. De exemplu: Conventia de la

New York din 1958 – unei hotarari arbitrale straine poate sa i se refuze recunoasterea si

aplicarea pe teritoriul tarii daca incalca ordinea publica.

Caracterele ordinii publice:

a) ordinea publica are caracter spatial, national – la nivelul fiecarui sistem de

drept national.

b) ordinea publica are un caracter temporal, actual;

c) din punct de vedere material, ordinea publica este o exceptie, de unde decurge o

serie de consecinte: exceptia este de stricta interpretare si efectul ei este

chirurgical (se aplica doar partii din norma care afecteaza ordinea publica, nu

intregului sistem de drept strain).

Efectele aplicarii ordinii publice:

ordinea publica admisa are un efect negativ. Art. 2564 N.C.Civ. – aplicarea legii

straine se inlatura daca incalca ordinea publica de drept privat coumn.

ordinea publica admisa are un efect pozitiv – in golul lasat prin impiedicarea legii

straine se aplica legea romana. Art. 2564 N.C.Civ. – in cazul inlaturarii aplicarii

legii straine, se aplica legea romana.

De exemplu, daca legea straina prevede o discriminare intre doi copii, unul din

casatorie, celalalt din afara casatoriei, discriminarea incalca ordinea publica, deci nu se poate

aplica. Ambilor copii li se vor aplica norme care le ofera drepturi egale.

Sfera notiunii de ordine publica in dreptul international privat – ordinea publica

are sfere diferite, dupa cum apare:

a) in cazul conflictului de legi in spatiu – conflictul de legi in spatiu este cel care este

solutionat prin norma conflictuala si este acel conflict care apare in momentul nasterii

unui raport juridic;

b) in cazul conflictului de legi in timp si spatiu – cel care apare atunci cand se pune

problema invocarii intr-o tara a efectelor unui raport juridic incheiat candva in trecut,

intr-o alta tara. Este problema drepturilor castigate.

Ordinea publica in conflictul de legi in spatiu este mai larga decat ordinea publica in

conflictul de legi in timp si spatiu. Aceasta inseamna ca exista situatii in care voi refuza sa

pg. 19

inchei un act juridic (conflict de legi in spatiu). Daca actul s-a incheiat in strainatate valabil

si, ulterior, efectele lui se cer a fi recunoscute in Romania, este posibil sa recunosc acele

efecte. De exemplu, voi refuza incheierea unei casatorii in Romania cu un cetatean dintr-un

stat care permite poligamia, in cazul in care cetateanul respectiv este deja casatorit cu cineva,

chiar daca, in statul sau, a doua casatorie ar fi valabila. Dar sa presupunem ca doua persoane

din Arabia Saudita, casatorite valabil in tara lor, vin in Romania, in calitate de studenti la

Facultatea de Drept, si divorteaza. Sotia cere pensie de intretinere. Sotul refuza, sustinand ca

ea este a doua sotie. Judecatorul va da pensia de intretinere, pentru ca problema care se pune

este doar de recunoastere a efectelor unei situatii juridice valabil create conform legislatiei

statului de origine.

Ca o concluzie, exista trei sfere ale ordinii publice:

ordinea publica in dreptul intern – cea mai extinsa;

ordinea publica in drept international privat in conflictul de legi in spatiu;

ordinea publica de drept international privat in conflictul de legi in timp si spatiu.

Comparatie intre ordinea publica de drept international privat si normele de aplicatie

imediata

Norma de aplicatie imediata presupune inlaturarea de la aplicare a normelor straine

pentru a proteja principiile fundamentale de drept roman.

Deosebirea esentiala rezida in mecanismul logic al operatiunii. In cazul normei de

aplicatie imediata, ea este de imediata aplicare. Daca exista o norma de aplicatie imediata, nu

se aplica norma conflictuala. Norma de aplicatie imediata inlatura conflictul de legi.

Ordinea publica se aplica numai dupa ce am facut rationamentul conflictual.

2. atunci cand legea straina a devenit competenta de a se aplica prin frauda;

Frauda la lege – exista frauda la lege atunci cand partile unui raport juridic, folosind

in scop ilicit, fraudulos, un mijloc de drept international privat, fac aplicabil acelui raport

juridic un alt sistem de drept decat cel competent sa se aplice.

Modalitatile de fraudare a legii sunt doua:

a) atunci cand, intr-un raport de drept intern se introduce in mod fraudulos un

element de extraneitate care declanseaza un conflict de legi. Raportul respectiv devine,

din raport de drept intern, raport de drept international privat. Elementul de extraneitate

atrage aplicarea rationamentului conflictual. Astfel, prin norma conflictuala aplicabila, se

trimite la un alt sistem de drept decat cel competent in mod normal sa se aplice.

Spre exemplu, in cazul unei SC care isi are toate elementele definitorii in Romania, se

prevede sediul in strainatate, cu scopul eludarii aplicarii legii romanesti. Prin aplicarea

pg. 20

normei conflictuale lex societatis, societatea comerciala in cauza va fi guvernata de legea

sistemului de drept strain in care s-a stabilit sediul social.

b) atunci cand, intr-un raport juridic care are deja un element de extraneitate,

partile schimba in mod fraudulos punctul de legatura, farcand astfel aplicabil raportului

juridic un alt sistem de drept decat cel normal competent sa se aplice.

Spre exemplu, pentru persoana fizica, starea si capacitatea sunt guvernate de legea

cetateniei. Frauda poate interveni prin schimbarea cetateniei cu scop fraudulos.

Conditiile fraudei la lege:

trebuie sa existe un act de vointa a partilor, in sensul deplasarii punctului de legatura

dintr-un sistem de drept in altul. Frauda la lege implica o actiune volutiva a partilor de

schimbare a punctului de legatura dintr-un sistem in altul. Prin urmare, frauda la lege

nu poate interveni decat in acele raporturi juridice care au puncte de legatura mobile

(exemple: cetatenia, sediul etc.).

partile trebuie sa foloseasca un mijloc de drept international privat care, prin el insusi,

este licit.

scopul urmarit de parti sa fie ilicit. Trebuie sa existe intentia frauduloasa a partilor.

rezultatul obtinut de catre parti este, de asemenea, ilicit, pentru ca rezultatul deplasarii

punctului de legatura este viciat prin simpla existenta a scopului ilicit.

Sanctiunea fraudei la lege: frauda la lege este sanctionata in mod distinct in functie

de obiectul fraudei.

In cazul in care este fraudat dreptul roman in favoarea unui drept strain – art.

2564 alin. 1 C.Civ. – aplicarea legii straine se inlatura daca legea straina respectiva a

devenit competenta prin fraudarea legii romane. In cazul inlaturari aplicarii legii straine, se

aplica legea romana.

Rezulta doua consecinte: un efect negativ (inlaturarea sistemului de drept strain facut

aplicabil prin frauda) si un efect pozitiv (fiind inlaturat sistemul de drept strain facut

aplicabil prin frauda, golul legislativ este acoperit de legea romana). Efectul negativ

comporta doua solutii – sistemul de drept strain este inlaturat prin inopozabilitatea actului in

fata autoritatilor romane, insa ramane valabil in strainatate / declararea nulitatii actului de

catre instantele romane (deci actul nu va mai produce efecte nici in Romania, nici in

strainatate).

In cazul in care este fraudat un drept strain in favoarea dreptului roman – art.

2564 alin. 1 C. Civ. – prin interpretare: aceeasi solutie se aplica si in cazul in care este

fraudat dreptul strain in favoarea dreptului roman. Prin urmare, dreptul roman facut aplicabil

prin frauda este inlaturat, acesta constituind efectul negativ, si este inlocuit cu dreptul strain

normal competent sa guverneze raportul juridic, acesta constituind efectul pozitiv.

pg. 21

Dovada fraudei la lege – ceea ce trebuie probat atunci cand se invoca frauda la lege

este elementul subiectiv, adica intentia frauduloasa a partilor. Intentia frauduloasa reprezinta

un element de fapt, deci dovada se va face prin orice mijloc de proba.

Domeniile in care poate aparea frauda la lege:

in ceea ce priveste starea si capacitatea persoanei fizice – in materia statutului

persoanei fizice. Speta Berthola – speta lider in materie. Potrivit art. 2596 C.Civ.,

o asemenea frauda nu mai este posibila, deoarece se prevede ca legea resedintei

obisnuite comune sau legea cetateniei omune a sotilor continua sa reglementeze

efectele casatoriei, chiar si in cazul in care unul dintre ei isi schimba, dupa caz,

resedinta sau cetatenia.

in legatura cu statutul organic al persoanei juridice – prin mutarea sediului

social intr-un alt stat in scopul eludarii normelor fiscale romanesti. Art. 2571

C.Civ. alin. 2 si 3 ofera un remediu partial – daca exista sedii in mai multe state,

determinant pentru a identifica nationalitatea persoanei juridice este sediul real,

acesta insemnand locul unde se afla centrul principal de conducere si gestiune a

activitatii statutare.

regimul juridic al bunurilor mobile – prin schimbarea locului situarii bunului

mobil dintr-un stat in altul, se face aplicabila o alta lege decat cea normal

competenta. Art. 2615 C.Civ. prevede un remediu: revendicarea unui bun furat

sau exportat ilegal este supusa, la alegerea proprietarului originar, fie legii statului

pe teritoriul caruia se afla bunul la momentul furtului sau exportului, fie legii

statului pe teritoriul caruia se afla bunul la momentul revendicarii.

in ceea ce priveste forma exterioara a actelor juridice – frauda consta in faptul

ca se incheie actul intr-un alt stat a carui lege nu prevede aceleasi conditii de

forma pentru valabilitatea actului. Prin urmare, aplicarea nomei conflictuale locus

regit actum s-ar putea sa conduca la valabilitatea actului incheiat prin inscris sub

semnatura privata, desi, conform legii care trebuia sa guverneze actul, acesta

trebuia incheiat in forma autentica. Art. 2639 alin. 3 C.Civ. – in cazul in care legea

aplicabila conditiilor de fond ale actului juridic impune, sub sanctiunea nulitatii, o

anumita forma solemna, niciuna dintre celelalte legi care pot carmui forma sa,

incluzand aici si legea locului incheierii actului, nu poate sa inlature aceasta

cerinta, indiferent de locul incheierii actului.

Comparatie intre frauda la lege in dreptul international privat si frauda la lege

in dreptul intern:

asemanari: ambele presupun aceleasi conditii – vointa, mijloc juridic licit, scop

ilicit.

deosebiri:

obiectul fraudei – in cazul fraudei la lege in dreptul intern, se fraudeaza o

lege interna in favoarea unei alte legi interne. In dreptul international privat,

se urmareste eludarea dispozitiilor unui intreg sistem de drept in favoarea

altui sistem de drept mai favorabil.

pg. 22

mecansimul fraudei – frauda la lege in dreptul intern presupune schimbarea

continutului faptic al raportului juridic, conducand la aplicarea, in mod

fraudulos, a unei alte legi interne decat cea competenta. In cazul fraudei la

lege in dreptul international privat, mecanismul fraudei presupune

schimbarea continutului faptic conflictual prin schimbarea punctului de

legatura care face aplicabil un alt sistem de drept in intreg.

Comparatie intre frauda la lege in dreptul international privat si ordinea publica

de drept international privat:

asemanari – asemanarea consta in faptul ca ambele sunt cauze de inlaturare de la

aplicare a legii normal competente;

deosebiri:

cauza neaplicarii legii normal competente – in ceea ce priveste ordinea

publica, neaplicarea legii normal competente are o cauza obiectiva, care

consta in faptul ca legea normal competenta contine anumite dispozitii

contrare principiilor de ordine publica de drept international privat. In cazul

fraudei la lege, neaplicarea legii straine are la baza cauze subiective, pentru

ca legea normal competenta este inlaturata in defavoarea unui alt sistem de

drept ca efect al intentiei frauduloase a partilor.

sanctiunea care intervine – in cazul ordinii publice, acele efecte ale

sistemului de drept normal competent sa se aplice care sunt contrare

principiilor de ordine publica sunt inlaturate si inlocuite cu legea romana. In

cazul fraudei la lege, intregul sistem de drept facut aplicabil prin frauda este

inlaturat si inlocuit cu legea normal competenta, cu consecinta nulitatii si a

inopozabilitatii actului.

rolul instantei – in cazul ordinii publice, instanta trebuie sa aplice

rationamentul conflictual, sa identifice lex causae si sa constate daca in lex

causae exista dispozitii care contravin principiilor de ordine publica de drept

international privat. Prin urmare, instanta trebuie sa aiba un rol activ. In

cazul fraudei la lege, instanta trebuie sa constate ca a existat intentia

frauduloasa a partilor. Daca este indeplinita aceasta conditie, instanta va

inlatura automat sistemul facut aplicabil prin frauda, indiferent de continutul

normelor sale.

Comparatie intre frauda la lege in dreptul international privat si simulatie:

asemanari:

ambele presupun un act de vointa a partilor;

ambele creeaza sau modifica in mod artificial un raport juridic;

ambele presupun un mijloc licit;

ambele atrag dupa sine inopozabilitatea actului fraudulos.

deosebiri:

simulatia presupune doua acte juridice: un act real si unul aparent. Frauda la

lege presupune existenta unui singur act juridic de deplasare a punctului de

legatura dintr-un sistem de drept in altul.

pg. 23

in cazul simulatiei, operatiunea este fictiva, exprimata prin actul aparent, dar

mincinos. Operatiunea reala este exprimata prin contrainscris. Frauda la lege

presupune o operatiune reala, efectiva de mutare a punctului de legatura, o

operatiune materiala a partilor.

frauda la lege presupune o intentie ilicita a patilor care atrage dupa sine un

rezultat ilicit. Simultia insa poate conduce si la un rezultat licit, bazat pe un

scop ilicit.

consecinta pe care cele doua operatiuni o produc – frauda la lege implica

inopozabilitatea in fata autoritatilor romane sau nulitatea actului juridic.

Simulatia face ca actul ascuns sa fie valabil intre parti si fata de succesorii

universali si cu titlu universal. Simulatia nu produce niciun efect fata de

terti.

3. imprejurari exceptionale de inlaturare de la aplicare a legii straine – art. 2565

C.Civ.

Art. 2565 C.Civ. – in mod exceptional, aplicarea legii determinate potrivit

dispozitiilor de drept international poate fi inlaturata daca, datorita circumstantelor cauzei,

raportul juridic are o legatura foarte indeparatata cu aceasta lege. In acest caz, se aplica

legea cu care raportul juridic prezinta cele mai stranse legaturi.

Aceasta dispozitie are un caracter exceptional, de stricta interpretare.

Aceasta inlaturare a legii mult prea indeparate de raportul juridic nu este obligatorie.

Ea se poate efectua, dar nu este imperativ necesara.

Aceasta prevedere comporta si un efect pozitiv, de aplicare a legii cu care raportul

prezinta cele mai stranse legaturi.

Cu titlul de exceptie la exceptie, art. 2565 alin. 2 C.Civ. prevede ca asemenea

inlaturare nu opereaza in cazul legilor privind starea civila sau capacitatea persoanei,

precum si atunci cand partile au ales legea aplicabila.

CONFLICTUL DE LEGI IN TIMP SI SPATIU

= teoria recunoasterii drepturilor castigate in strainatate

Exista conflict de legi in timp si spatiu in cazul in care efectele unui raport

juridic nascut, modificat sau stins sub incidenta sistemului de drept al unui stat se cer a

fi recunoscute ulterior pe teritoriul altui stat.

De exemplu – ipoteza in care un roman se casatoreste in strainatate cu un cetatean al

unui alt stat, cerand ulterior ca actul de casatorie sa fie recunoscut pe teritoriul Romaniei.

pg. 24

Exista conflict in spatiu pentru ca cele doua sisteme de drept (cel in care s-a nascut

raportul si cel in care se cere a fi recunoscut raportul) coexista in spatiu. Exista conflict de

legi in timp deoarece intre momentul nasterii, modificarii sau stingerii raportului juridic si

momentul in care se cer a fi recunoscute in strainatate efectele acestuia exista un interval de

timp.

Comparatie intre conflictul de legi in timp si spatiu cu conflictul de legi in

spatiu: conflictul de legi in spatiu apare in momentul nasterii, modificarii sau stingerii unui

raport juridic, cand, datorita elementului de extraneitate, sunt susceptibile de aplicare mai

multe sisteme de drept. Conflictul de legi in spatiu se solutioneaza in baza legii conflictuale.

Conflictul de legi in timp si spatiu presupune recunoasterea efectelor raportului juridic nascut

in strainatate. Cele doua, asadar, se aseamana prin faptul ca sistemele de drept coexista in

spatiu.

Deosebirea dintre cele doua conflicte consta in faptul ca, in timp ce, la conflictul in

spatiu, sistemele de drept susceptibile de aplicare comporta tocmai aceasta posibilitate de

aplicare in mod simultan, la conflictul in timp si spatiu, sistemele de drept se aplica succesiv

asupra raportului juridic.

Formele conflictului de legi in timp si spatiu:

in cazul in care raportul juridic se naste in dreptul intern al unui stat strain, ulterior

cerandu-se a fi recunoscut in Romania;

in cazul in care raportul juridic se naste avand de la momentul nasterii un element de

extraneiate – aceasta forma comporta doua subsituatii:

cazul in care la momentul nasterii raportul juridic nu prezinta nicio legatura cu

Romania;

cazul in care chiar de la momentul nasterii raportului juridic exista o legatura

cu Romania.

Domeniile in care poate aparea conflictul in timp si spatiu:

in domeniul dreptului material cu privire la un drept subiectiv dobandit in strainatate;

in domeniul dreptului procesual cu privire la un drept dobandit in temeiul unei

hotarari judecatoresti pronuntate in strainatate.

Temeiul juridic al recunoasterii in Romania a drepturilor dobandite in

strainatate se regaseste la art. 2567 C.Civ. – drepturile castigate in tara straina sunt

respectate in Romania, cu exceptia cazului in care sunt contrare ordinii publice de drept

international privat roman.

Conditiile recunoasterii in Romania a drepturilor dobandite in strainatate:

dreptul care se cere a fi recunoscut in Romania trebuie sa fi fost corect nascut,

modificat sau stins sub incidenta legii straine care ii este aplicabila – doua consecinte

rezulta din aceasta conditie:

pg. 25

un drept valabil nascut potrivit legii straine care ii este aplicabila produce in

Romania toate efectele pe care legea straina i le recunoaste;

un drept dobandit in strainatate nu poate produce in Romania mai multe efecte

decat in tara in care s-a nascut.

dreptul nascut, modificat sau stins in strainatate sa nu fie contrar ordinii publice de

drept international privat.

CONFLICTUL MOBIL DE LEGI

Exista conflict mobil de legi in cazul in care un raport juridic este supus succesiv la

doua sisteme de drept diferite ca urmare a deplasarii punctului de legatura a normei

conflictuale.

De exemplu – doi soti, cetateni francezi, isi schimba cetatenia, devenind cetateni

romani. Ce lege se va aplica efectelor casatoriei celor doi?

Comparatie intre conflictul mobil de legi si conflictul de legi in timp si spatiu:

asemanare: ambele presupun coexistenta spatiala a doua sisteme de drept si

incidenta succesiva a celor doua sisteme de drept asupra raportului juridic;

deosebire: conflictul in timp si spatiu nu implica o deplasare a punctului de

legatura, prin urmare nu se pune nici problema modificarii legii aplicabile.

Conflictul in timp si spatiu presupune numai nasterea unui raport juridic intr-un

sistem de drept si cererea recunoasterii efectelor sale in altul. Conflictul mobil

insa, presupune deplasarea elementului de extraneitate, implicand insasi

schimbarea legii aplicabile raportului juridic.

Comparatie intre conflictul mobil de legi si conflictul in timp a legilor interne

ale unui stat:

asemanare: ambele implica aplicarea cu privire la acelasi raport juridic a doua

legi in mod succesiv.

deosebiri:

conflictul mobil exista intre doua sisteme de drept apartinand unor state

diferite; conflictul in timp al legilor interne ale unui stat intervine intre

doua legi din cadrul aceluiasi sistem de drept;

in timp ce in cazul conflictului mobil sistemele de drept raman in vigoare,

chiar daca se aplica succesiv cu privire la raportul juridic, in cazul

conflictului legilor unui stat, legea veche este abrogata si inlocuita de legea

noua.

pg. 26

Domeniile in care poate interveni conflictul mobil de legi – pentru ca institutia

conflictului mobil de legi presupune deplasarea punctului de legatura, el poate sa intervina

numai in raporturile juridice care au punct de legatura mobil.

De exemplu:

conflictul mobil de legi intervine in ceea ce priveste statutul persoanei fizice prin

schimbarea cetateniei, a domiciliului sau a resedintei persoanei fizice;

in cazul statutului organic al persoanei juridice – conflictul mobil de legi intervine

prin schimbarea sediului social;

locul situarii bunului mobil – exista conflict mobil de legi prin deplasarea bunului

mobil dintr-un stat in altul.

Nu poate sa intervina un conflict mobil de legi in cazul locului situarii bunurilor

imobile sau in ceea ce priveste regimul delictelor.

Solutionarea conflictului mobil de legi – intotdeauna solutionarea conflictului mobil

de legi se face in temeiul dipozitiilor din legea forului.

In cazul dreptului roman, s-au adoptat doua posibilitati de solutionare a conflictului

mobil de legi:

fie se aplica legea veche, fie se aplica legea noua, fie se aplica un sistem mixt.

Exemple in care se aplica legea veche: art. 2603 alin. 1 C.Civ. – filiatia

copilului din casatorie se stabileste potrivit legii care, la data cand s-a nascut,

carmuieste efectele generale ale casatoriei parintilor sai; art. 2605 alin. 1

C.Civ. – filiatia copilului din afara casatoriei se stabileste potrivit legii

nationale a copilului de la data nasterii sale; art. 2596 alin. 1 C.Civ. – legea

resedintei obisnuite comune sau legea cetateniei comune a sotilor continua sa

reglementeze efectele casatoriei in cazul in care unul dintre ei isi schimba,

dupa caz, resedinta obsnuita sau cetatenia.

Exemple in care se aplica legea noua: art. 2578 alin. 1 C.Civ. – masurile de

ocrotire a persoanei cu capacitate deplina de exerctiu sunt supuse legii statului

unde aceasta isi are resedinta obisnuita la data instituirii tutelei sau la data

luarii unei ale masuri de ocrotire; art. 2633 C.Civ. – mostenirea este supusa

legii statului pe teritoriul caruia defunctul a avut la data mortii resedinta

obisnuita.

Exemple in care se aplica sistemul mixt: art. 2596 alin. 2 C.Civ. – daca

ambii soti isi schimba resedinta obisnuita sau cetatenia, legea comuna a noii

resedinte obisnuite sau a noii cetatenii se aplica regimului matrimonial numai

pentru viitor.

aplicarea legii mai favorabile – melior lex.

pg. 27

Exemplu: art. 2575 C.Civ. – schimbarea legii nationale a persoanei nu aduce

atingere majoratului dobandit potrivit legii aplicabile la momentul dobandirii.

Solutionarea conflictului de legi in lipsa unei reglementari legale: conflictul se va

solutiona prin aplicarea prin analogie a dispozitiilor din dreptul intern privind rezolvarea

conflictului de legi in timp.

pg. 28

NORMELE CONFLICTUALE IN DIFERITELE MATERII ALE DREPTULUI

PRIVAT

NORMELE CONFLICTUALE IN MATERIA STATUTULUI PERSOANELOR

FIZICE SI JURIDICE

NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND STAREA CIVILA SI CAPACITATEA

PERSOANELOR FIZICE

In aceasta materie exista o regula si o exceptie de la regula.

Regula – art. 2572 C.Civ. – starea civila si capacitatea persoanei fizice sunt

carmuite de legea nationala, daca prin dispozitii speciale nu se prevede altfel.

Art. 2568 C.Civ. – legea nationala este legea statului a carui cetatenie o are

persoana in cauza.

Starea civila si capacitatea persoanei fizice reprezinta continutul normei conflictuale,

materia la care ea se refera; nationalitatea este legatura normei conflictuale, iar, in cazul

persoanei fizice, punctul de legatura este cetatenia. Lex patriae – punctul de legatura.

Aplicarea legii nationale in aceasta materie este o solutie traditionala in dreptul

international privat roman. Ea a fost curpinsa in Codul civil din 1864, a fost preluata de

Legea 105/1992 si, in momentul de fata, de N.C.Civ.

Exista si cateva situatii speciale pe care C.Civ. le reglementeaza in ceea ce priveste

cetatenia: situatia persoanelor care au mai multe cetatenii sau a celor care nu au nicio

cetatenie.

Persoana care are mai multe cetatenii (art. 2568 C.Civ.) – se aplica legea

aceluia dintre state a carui cetatenie o are persoana si de care este cea mai

strans legata, in special prin resedinta obisnuita. Acesta nu este un criteriu

precis, aprecierea lui ramanand la latitudinea judecatorului.

In cazul in care persoana nu are nicio cetatenie (art. 2568 C.Civ.), se aplica

legea statului unde persoana isi are resedinta obisnuita.

Art. 2568 alin. 4 C.Civ. – criteriul resedintei obisnuite se aplica si in cazul

refugiatilor. In cazul refugiatilor exista doua acte normative: Legea 122/2006

privind azilul in Romania si Regulamentul 343/2003 care se refera, de asemenea,

la refugiati.

pg. 29

Criteriul resedintei obisnuite – art. 2572 C.Civ. – atunci cand legea prevede alta

solutie decat cea a cetateniei, resedinta este punctul de legatura (mai ales in materia relatiilor

de familie).

Resedinta obisnuita – notiune noua in dreptul international privat roman. Legea 105

si vechiul Cod civil foloseau notiunea de „domiciliu”. Notiunea de „resedinta” este preluata

din regulamentele UE.

Art. 2570 C.Civ. – resedinta obisnuita a persoanei fizice este in statul in care persoana

isi are locuinta principala, chiar daca nu a indeplinit formalitatile legale de inregistrare.

Elementul definitoriu pentru aceasta notiune este locuinta principala.

Art. 87 C.Civ. – defineste domiciliul + O.G. 97/2005 – domiciliul este definit prin

locuinta principala.

Prin urmare, notiunea de resedinta obisnuita poate fi exprimata prin domiciliu. =>

putem folosi lex domicilii si atunci cand ne referim la resedinta obisnuita ca punct de

legatura.

Cetatenia este o situatie de drept, deci este o legatura juridica intre o persoana si un

stat, in timp ce resedinta obisnuita este o legatura de fapt.

Stabilirea unor indicii pentru determinarea resedintei principale – art. 2570 C.Civ. –

pentru determinarea locuintei principale vor fi avute in vedere acele circumstante personale

si profesionale care indica legaturi durabile cu statul respectiv sau intentia de a stabili

asemenea legaturi.

Profesionistul – persoana fizica ce exercita o activitate profesionala. Art. 2570 –

resedinta obisnuita a unei persoane fizice care actioneaza in exercitiul activitatii sale

profesionale este locul unde acea persoana are stabilimentul sau principal. Aceasta

dispozitie apropie profesionistul de persoana juridica, in cazul careia punctul de legatura este

sediul.

Dovada resedintei obisnuite poate fi facuta prin orice mijloc de proba. Aceasta

deoarece problema resedintei obisnuite este o problema de fapt.

Domeniul de aplicare al legii starii civile si capacitatii personale

Domeniu de aplicare a unei legi sau a unei norme conflictuale reprezinta

operatiunea logico-juridica prin care se determina materiile, raporturile juridice, situatiile care

intra in continutul acelei norme. Determinarea domeniului de aplicare este o problema de

calificare a raporturilor juridice si a institutiilor de drept care intra in continutul normei

conflictuale respective.

pg. 30

A determina domeniul de aplicare a starii civile si a capacitatii persoanei fizice – a

stabili ce raporturi juridice si ce institutii de drept intra in notiunea de stare civila si capacitate

din punct de vedere al dreptului international privat.

1. Starea civila a persoanei fizice = ansamblul elementelor, calitatilor personale care

izvorasc din acte si fapte de stare civila, elemente, calitati care servesc pentru

identificarea respectivei persoane in familie si societate.

In concret, sunt supuse normei confilictuale privind starea civila, urmatoarele calitati

sau elemente:

filiatia;

statutul din punct de vedere al casatoriei;

adoptia;

rudenia;

afinitatea;

posesia de stat;

regimul actiunilor de stare civila.

Nu intra in domeniul legii personale, ci sunt aspecte de forma si sunt supuse lex loci

actus (se aplica principiul locus regit actum) :

inregistrarile de stare civila – intocmirea actelor de stare civila – se aplica

principiul auctor regit actum (legea autoritatii care intocmeste actul).

2. Capacitatea civila a persoanei fizice – cu doua elemente: capacitatea de folosinta si

capacitatea de exercitiu.

A. Capacitatea de folosinta a persoanei fizice este supusa legii personale, sub

toate aspectele ei:

a) inceputul personalitatii – art. 2573 C.Civ. – Inceputul si incetarea personalitatii

sunt determinate de legea nationala a fiecarei persoane.

b) continutul capacitatii de folosinta – aici intra actele juridice care pot fi facute

de o persoana fizica, adica aptitudinea generala s abstracta a unei persoane de a

avea drepturi si obligatii. Capacitatea de folosinta este regula, iar incapacitatea

este exceptia, motiv pentru care ceea ce ne intereseaza este regimul juridic al

incapacitatii de folosinta.

Regimul juridic al incapacitatii de folosinta:

incapacitatile cu caracter de sanctiune civila sunt supuse legii nationale;

incapacitatile cu caracter de masuri de ocrotire sunt la, randul lor,

subclasificabile:

pg. 31

incapacitati relative – sunt acele ingradiri care opereaza numai intre

persoana incapabila si o anumita alta persoana determinata (sau alte

persoane determinate). Aceste incapacitati relative sunt legate de un

anumit act juridic care, de principiu, este prohibit si, de aceea,

incapacitatile relative sunt supuse legii actului prohibit. Acesta poate fi

un contract (se aplica lex contractus), un testament (se aplica lex

succesionis) etc. De exemplu: incapacitatea minorului de a incheia acte

juridice cu tutorele sau sau cu rudele tutorelui (art. 147 C.Cuv.) este o

incapacitate relativa; incapacitatea medicilor sau preotilor de a primi

donatii sau legate din partea persoanelor pe care le-au ingrijit in boala

de care au murit sau carora le-au acordat ultimul serviciu religios.

incapacitati absolute – sunt acele ingradiri ale capacitatii care se

aplica intre o persoana si orice alte persoane nedeterminate. Ele sunt

opozabile erga omnes. De exemplu: incapacitatea minorului de a face

donatii (art. 146 C.Civ.), incapacitatea minorului de a dispune prin

liberalitati (art. 988 C.Civ.). Aceste incapacitati absolute sunt supuse

legii nationale a persoanei ingradite – se aplica lex patriae a

incapabilului.

c) sfarsitul capacitatii de folosinta – incetarea personalitatii – este supusa legii

persoanale, indiferent daca ea intervine prin moarte naturala sau prin declararea

judecatoreasca a mortii (supusa legii personale).

B. Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice – este, de asemenea, supusa legii

personale.

Si aici intereseaza incapacitatile de exercitiu. Acestea sunt generale, adica se

refera la o categorie larga de acte juridice.

Incapacitatea de exercitiu este, de asemenea, supusa legii personale.

Tot legii personale sunt supuse si sanctiunile in cazul incalcarii incapacitatii de

exercitiu – nulitatea si regimul ei.

Formele de abilitare a incapabilului sunt supuse tot legii personale.

3. Drepturile inerente fiintei umane

Art. 2577 C.Civ. – existenta si continutul drepturilor inerente fiintei umane sunt

supuse legii nationale a persoanei fizice.

Drepturile inerente fiintei umane – art. 258 C.Civ.

4. Institutia ocrotirii majorului

Art. 2578 C.Civ. – masurile de ocrotire aplicabile majorului sunt supuse legii

statului unde el isi are resedinta obisnuita la data luarii masurii de ocrotire – regula. Prin

pg. 32

formularea „la data”, se solutioneaza si conflictul mobil de legi. Prin exceptie, autoritatea

competenta care aplica masura ocrotirii majorului poate sa ia in considerare si legea altui

stat cu care situatia juridica prezinta legaturile cele mai stranse – exceptia.

Domeniul de aplicare a legii aplicabile ocrotirii majorului:

masurile de ocrotire care pot fi luate cu privire la un major – este vorba, de regula,

de curatela, dar poate fi vorba si de tutela sau de alta masura de ocrotire;

existenta, intinderea si stingerea puterii de reprezentare pe care majorul ocrotit o

acorda unei alte persoane;

Regimul juridic al imputernicirii pe care majorul o acorda unei alte

persoane pentru a-l reprezenta in actele pe care le incheie – legiuitorul extinde

putin sfera actelor care pot fi aplicabile si anume: se aplica regula legii resedintei

obisnuite a majorului ocrotit, dar majorul ocrotit poate opta si pentru una dintre

urmatoarele alte legi:

legea lui nationala;

legea resedintei lui obisnuite anterioare celei instituirii masurii;

legea statului unde sunt situate bunurile in legatura cu care masura de

ocrotire urmeaza a se exercita.

Procedura propriu-zisa de aplicare a masurilor de ocrotire, pentru ca ea tine de

competenta unei autoritati publice, este supusa legii autoritatii care

implementeaza masurile.

5. Dispozitiile speciale privind ocrotirea tertilor

Art. 2579 C.Civ. instituie doua situatii speciale de ocrotire a tertilor – ele sunt

speciale deoarece in acele situatii se inlatura de la aplicare lex patriae si se aplica lex loci

actus:

A. Situatia speciala a inlaturarii de la aplicare a legii persoanale si inlocuirea ei cu

legea locului incheierii actului in ceea ce priveste capacitatea persoanei fizice –

teoria interesului national.

Art. 2579 alin. 1 C.Civ. – persoana care, potrivit legii nationale, este lipsita

de capacitate sau are capacitate de exercitiu restransa, nu poate opune aceasta cauza

de nevalabilitate a actului celui (tertului) care, de buna-credinta la momentul

incheierii actului si conform legii locului unde actul a fost incheiat, a considerat acea

persoana ca fiind pe deplin capabila.

Teoria interesului national este reglementata si in art. 13 din Regulamentul

Roma I – reglementare asemanatoare celei din C.Civ.

pg. 33

Teoria interesului national a pornit de la o speta – speta Lizardi (?)

solutionata de catre instantele franceze in 1881. Lizardi, care locuia la Paris, avea mai

mult de 21 de ani, cat prevedea legea franceza in acel timp pentru dobandirea

majoratului, dar mai putin de 25 de ani, cat prevedea legea lui personala, adica cea

mexicana, pentru dobandirea majoratului. Lizardi a cumparat de la un bijutier francez

bijuterii si s-a imprumutat de la o banca, emitand niste cambii in schimbul produselor,

iar apoi tutorele sau a solicitat anularea ambelor acte pe motiv de incapacitate,

spuandu-se ca potrivit legii lui nationale avea mai putin decat varsta majoratului,

actele fiind anulabile. In esenta, instanta franceza a considerat ca, desi persoana este

incapabila din punct de vedere al legii ei nationale, actul juridic facut de ea intr-o tara

unde persoana este socotita capabila nu va fi anulat, atunci cand tertul cocontractant a

fost de buna-credinta la momentul incheierii actului.

Teoria interesului national presupune indeplinirea urmatoarelor conditii

pentru a se aplica:

persoana sa fie lipsita de capacitate de exercitiu sau sa aiba capacitate de exercitiu

restransa din punct de vedere al legii ei personale – lex patriae;

persoana sa fie socotita deplin capabila din punct de vedere al locului incheierii

actului – locus actus;

tertul cocontractant local sa fi fost de buna-credinta in momentul incheierii

actului. Se socoteste ca tertul este de buna-credinta in cazul in care nu a cunoscut

si, in mod obisnuit, prin natura imprejurarilor, nici nu ar fi putut sa cunoasca

incapacitatea persoanei potrivit legii ei nationale.

Instanta franceza a facut o deosebire intre situatia bijutierului si cea a

bancherului. Bijutierul nu putea cunoaste in mod rezonabil situatia lui Lizardi.

Bancherul era insa un profesionist cu un anumit grad de specializare care ar fi

putut sa cunoasca situatia reala a debitorului sau, avand obligatia profesionala de

a-i verifica identitatea.

anularea actului, daca s-ar produce, ar fi de natura a aduce un prejudiciu

nejustificat cocontractantului local.

Daca aceste 4 conditii sunt indeplinite, se aplica teoria interesului national.

Efectul ei este de inlaturare a lex patriae si de aplicare a lex loci actus.

Art. 2579 alin. 2 C.Civ. – prevederile alineatului precedent nu se aplica

actelor juridice referitoare la familie, mostenire si drepturi reale asupra imobilelor

situate in alt stat decat cel al locului incheierii actului.

S-a dezbatut temeiul acestei teorii. Teoria interesului national are ca scop

ocrotirea ordinii publice locale. Ulterior, s-a considerat ca se apara necunoasterea

scuzabila a situatiei cocontractantului. A treia teza a fost imbogatirea fara justa cauza

a strainului.

pg. 34

In prezent, se considera ca fundamentul teoriei interesului national este

protejarea interesului cocontractantului local, care a fost de buna-credinta (ocrotirea

bona fides).

B. Situatia privind lipsa calitatii de reprezentant

Art. 2579 alin. 2 – lipsa calitatii de reprezentant, stabilita potrivit legii

aplicabile ocrotirii persoanei fizice, nu poate fi opusa tertului care, cu buna credinta,

s-a increzut in aceasta calitate (adica in cea de reprezentant), potrivit legii locului

unde actul a fost intocmit, daca actul a fost incheiat intre prezenti si pe teritoriul

aceluiasi stat.

Calitatea de reprezentant este supusa, de principiu, legii care guverneaza

ocrotirea persoanei, adica legea resedintei lui obisnuite sau lex patriae.

In cazul in care aceasta calitate de reprezentant a lipsit, potrivit legii ocrotirii,

actul ar fi anulabil; calitatea de reprezenatnt va fi apreciata nu dupa legea ocrotirii, ci

dupa legea incheierii actului, daca cocontractantul local a fost de buna-credinta in

momentul incheierii actului cu persoana care a invocat calitatea de reprezentant.

Astfel, este protejata buna-credinta a cocontractantului local, actul fiind

valabil.

pg. 35

NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND PERSOANELE JURIDICE

Legea aplicabila statului organic al persoanei juridice

Art. 2580 C.Civ. – statutul organic al persoanei juridice este supus legii sale

nationale.

Art. 2571 C.Civ. – persoana juridica are nationalitatea statului pe al carui teritoriu

si-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social.

Norma conflictuala a statutului organic al persoanei juridice se numeste „lex

societatis” si este o forma a lui lex personalis.

Continutul normei conflictuale – statutul organic.

Legatura normei conflictuale – nationalitatea.

Punctul de legatura – sediul social.

Criteriile de determinare a nationalitatii persoanei juridice – exista un criteriu de

drept comun si criterii speciale.

Criteriul de drept comun – nationalitatea este data de sediul social.

Sediul social avut in vedere este cel prevazut de actul constitutiv sau statut – sediul

statutar. Vointa fondatorilor primeaza. Sediul social trebuie sa indeplineasca anumite conditii

pentru a fi valabil:

sa fie un sediu social serios, nu fraudulos – altfel e frauda la legea de drept

international privat, deci nu produce efecte juridice fata de autoritatile romane;

sa fie real, adica sa nu fie fictiv (simulat).

Criteriul sediului social de determinare a nationalitatii este prevazut in primul rand in

C.Civ., dar nu numai: O.G. 96/2000, conventiile internationale la care Romania este parte,

tratatele de asistenta juridica incheiate de Romania cu anumite state.

Criterii speciale de determinare a nationalitatii – sunt cele care sunt intalnite

punctual in anumite acte normative.

Exemplu: criteriul controlului. Potrivit acestui criteriu, o S.C. nu va fi socotita a

avea nationalitatea statului pe teritoriul caruia isi are sediul social, ci va fi socotita a avea

nationalitatea statului de pe teritoriul careia se exercita controlul asupra acelei persoane

juridice. Controlul asupra unei persoane juridice aflate in strainatate se poate exercita in

multiple moduri, mai ales prin nationalitatea asociatilor, prin modul de luare a deciziilor in

organele de conducere.

Criteriul controlului este prevazut in conventii internationale si in acorduri bilaterale

la care Romania este parte – de exemplu: Conventia din 1965 de la Washington – art. 25 –

o persoana juridica ce poseda nationalitatea unui stat poate fi considerata de catre partile

litigante ca apartinand unui alt stat din cauza controlului exercitat asupra ei de catre

interese straine. Este problema litigiilor de investitii.

pg. 36

O persoana juridica ce are sediul principal in Romania poate fi considerata drept o

societate israeliana daca este controlata direct sau indirect de israelieni.

Statutul organic al sucursalelor si filialelor

Art. 2580 C.Civ. – statutul organic al sucursalei infiintate de o persoana juridica

dintr-o alta tara este supus legii nationale a acesteia. In consecinta, statutul organic al

sucursalei este supus legii nationale a societatii mama.

Statutul organic al filialei este supus legii statului pe teritoriul cariua si-a stabilit

propriul sediu, indiferent de legea aplicabila persoanei juridice care a infiintat-o. Filiala din

Romania este persoana juridica romana, chiar daca este controlata din afara.

Legea aplicabila in cazul fuziunii unor persoane juridice de nationalitati diferite – art.

2584 C.Civ. – fuziunea unor persoane juridice de nationalitati diferite poate fi realizata daca

sunt intrunite cumulativ conditiile prevazute de legile nationale aplicabile statutului lor

organic.

Legea aplicabila in cazul schimbarii nationalitatii persoanei juridice

C.Civ. nu reglementeaza in mod explicit aceasta problema; nici legea 105 nu o face.

Consideram ca se aplica prin analogie situatia de la fuziune, mutatis mutandis –

trebuie indeplinite in mod cumulativ conditiile prevazute de cele doua legi: legea de plecare

(societatea trebuie radiata acolo dupa conditiile specifice) si legea de sosire (inregistrarea

persoanei juridice conform dispozitiilor tarii in cauza).

pg. 37

Legea aplicabila statutului organic al persoanei juridice

Statutul organic al persoanei juridice = totatlitatea elementelor care configureaza

regimul acestei persoane.

Art. 2581 C.Civ. – Legea statutului organic al persoanei juridice carmuieste

indeosebi:

a) capacitatea acesteia;

b) modul de dobandire si de pierdere a calitatii de asociat;

c) drepturile si obligatiile ce decurg din calitatea de asociat;

d) modul de alegere, competentele si functionarea organelor de conducere ale

persoanei juridice;

e) reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii;

f) raspunderea persoanei juridice si a organelor ei fata de terti;

g) modificarea actelor constitutive;

h) dizolvarea si lichidarea persoanei juridice.

Profesorul – legea aplicabila statutului organic al persoanei juridice carmuieste:

a.) capacitatea persoanei juridice – capacitatea de folosinta si cea de exercitiu.

Legea statutului organic va determina cel putin urmatoarele aspecte legate de

capacitatea de folosinta:

elementele constitutive ale persoanei juridice;

modalitatile de constituire – inceputul capacitatii de folosinta a persoanei juridice;

capacitatea ei de a incheia acte juridice si limitele sale;

reorganizarea si incetarea persoanei juridice – incetarea capacitatii de folosinta

Capacitatea de exercitiu:

care sunt conditiile in care o persoana juridica dobandeste capacitate de exercitiu –

constituirea si atributiile organelor ei de conducere;

relatia dintre aceste organe si persoana juridica insasi.

b.) modurile de dobandire si de pierdere a calitatii de asociat;

c.) drepturile care decurg din capacitatea de asociat;

d.) modurile de alegere, competentele si functionarea organelor de conducere ale

persoanelor juridice;

e.) reprezentarea persoanei juridice prin intermediul organelor proprii;

f.) raspunderea persoanei juridice si a organelor sale fata de terti;

g.) modificarea actelor constitutive ale persoanei juridice;

h.) dizolvarea si lichidarea persoanei juridice.

pg. 38

Normele conflictuale in materia relatiilor de familie

Relatiile de familie ale unei persoane fizice impreuna cu starea ei civila si cu

capacitatea ei civila formeaza statutul persoanei fizice. Prin urmare, in majoritatea cazurilor

se aplica aceleasi norme conflictuale.

Legea aplicabila casatoriei

Legea aplicabila promisiunii de casatorie (logodnei – reglementata in art. 266 – 270

C.Civ.) – art. 2585 C.Civ.

Trebuie facuta o distinctie intre conditiile de fond ale promisiunii de casatorie si

efectele sale.

Conditiile de fond sunt determinate de legea nationala a ficaruia dintre viitorii soti la

data incheierii promisiunii. Se aplica lex patriae a fiecaruia dintre viitorii soti, iar precizarea

„la data incheierii promisiunii” are rolul de a solutiona un eventual conflict de legi – produce

efecte cetatenia pe care o au in momentul promisiunii.

Pentru efectele promisiunii de casatorie si consecintele incalcarii ei, sunt aplicabile

trei legi, in ordine:

a.) legea resedintei obisnuite comune a viitorilor soti la momentul promisiunii de

casatorie;

b.) legea nationala comuna a viitorilor soti – legea cetateniei lor comune;

c.) legea romana.

Legea aplicabila casatoriei:

A. Legea aplicabila conditiilor de fond ale casatoriei.

Prin conditii de fond (art. 2586 alin. 1 C.Civ. – conditiile de fond cerute pentru

incheierea casatoriei sunt determinate de legea nationala a fiecaruia dintre viitorii soti la

momentul celebrarii casatoriei. – lex patriae), se inteleg atat conditiile de fond pozitive, cat si

cele negative, impedimentele la casatorie.

B. Legea aplicabila conditiilor de forma ale casatoriei.

Art. 2576 C.Civ. – forma incheierii casatoriei este supusa legii statului pe

teritoriul caruia se celebreaza casatoria. – lex loci actus (principiul locus regit actum).

Art. 2587 alin. 2 – in cazul in care casatoria se incheie in fata agentului

diplomatic sau a functionarului consular al Romaniei in statul in care acesta este acreditat,

casatoria este supusa formalitatilor prevazute de legea romana. – principiul auctor regit

actum.

Domeniul formei casatoriei:

pg. 39

formalitatile premergatoare casatoriei;

procedura efectiva a incheierii casatoriei.

Art. 2586 alin. 2 C.Civ. – reglementare speciala in ceea ce priveste protectia ordinii

publice de drept international privat roman – daca una dintre legile straine care guverneaza

conditiile de fond ale casatoriei prevede un impediment la casatorie care, potrivit dreptului

roman, este incompatibil cu liberatatea de a incheia o casatorie, acel impediment va fi

inlaturat ca inaplicabil in cazul in care unul dintre viitorii soti este cetatean roman si

casatoria se incheie pe teritoriul Romaniei.

C. Legea aplicabila efectelor casatoriei.

Exista o distinctie:

a) legea aplicabila efectelor generale ale casatoriei.

Art. 2589 C.Civ. instituie o regula si cateva exceptii.

Regula: efectele generale ale casatoriei sunt supuse legii resedintei obisnuite

comune a sotilor, iar in lipsa, legii cetateniei comune a sotilor. In lipsa cetateniei comune, se

aplica legea statului pe teritoriul caruia casatoria a fost celebrata.

Domeniul legii aplicabile efectelor generale ale casatoriei:

relatiile personale dintre soti;

relatiile patrimoniale dintre soti – acele relatii patrimoniale de la care partile (sotii)

nu pot deroga, indiferent de regimul matrimonial pe care si-l aleg.

Prin exceptie, drepturile sotilor asupra locuintei familiale si actele juridice asupra

locuintei familiale merg dupa lex rei sitae.

b) legea aplicabila regimului matrimonial.

Legea aplicabila conditiilor de fond ale regimului matrimonial

Trebuie sa distingem intre legea aplicabila fondului conventiei matrimoniale si legea

aplicabila formei conventiei matrimoniale.

Fondul conventiei matrimoniale – exista doua solutii conflictuale:

regimul matrimonial este guvernat de legea aleasa de parti (soti). Se aplica asadar,

in ceea ce priveste regimul matrimonial, lex voluntatis. Autonomia de vointa nu

este insa nelimitata; sotii pot alege numai intre una dintre urmatoarele trei legi:

legea statului pe teritoriul caruia unul dintre ei isi are resedinta obisnuita la

data alegerii;

legea statului a carui cetatenie o are unul dintre ei la data alegerii;

legea statului unde sotii si-au stabilit prima resedinta obisnuita comuna

dupa celebrarea casatoriei.

pg. 40

Conventia propriu-zisa de alegere a regimului matrimonial se poate

incheia fie inainte de celebrarea casatoriei, fie in momentul incheierii

casatoriei, fie in timpul casatoriei.

cand partile nu au ales legea aplicabila regimului matrimonial – se va proceda la o

deterinare obiectiva a legii aplicabile regimului matrimonial. Se va aplica legea

care guverneaza efectele generale ale casatoriei, adica legea stabilita conform art.

2589 C.Civ.

Domeniul legii aplicabile regimului matrimonial:

conditiile de validitate a conventiei privind alegerea legii aplicabile;

conditiile de valabilitate a conventiei matrimoniale;

limitele alegerii regimului matrimonial;

posibilitatea schimbarii regimului matrimonial;

continutul patrimoniului fiecaruia dintre soti – drepturile sotilor asupra bunurilor,

precum si regimul datoriilor lor;

incetarea si lichidarea regimului matrimonial;

impartirea bunurilor comune.

Legea aplicabila conditiilor de forma ale regimului matrimonial – art. 2594 C.Civ. –

conditiile de forma pentru incheiera conventiei matrimoniale sunt fie cele prevazute de legea

care reglementeaza fondul regimului matrimonial, fie cele prevazute de legea locului unde

conventia se incheie.

c) prevederi legate de ocrotirea tertilor.

Art. 2595 C.Civ. – masurile de publicitate si opozabilitate a regimului matrimonial

fata de terti sunt supuse legii care guverneza fondul regimului matrimonial. Exista insa si

exceptii.

D. Legea aplicabila divortului si separatiei de corp.

Legea aplicabila divortului si separatiei de corp – trebuie analizata reglementarea

de lege lata si reglementarea care va intra in vigoare din iunie 2012.

De lege lata, ele sunt guvernate de prevederile art. 2597 – 2602 C.Civ. Acestea

sunt structurate asemanator:

lex voluntatis;

legea determinata obiectiv.

Art. 2597 – sotii pot alege de comun acord una dintre urmatoarele legi aplicabile

divortului:

a.) legea resedintei lor comune la data alegerii;

pg. 41

b.) legea ultimei resedinte obisnuite comune daca cel putin unul dintre ei mai locuieste

acolo la data conventiei;

c.) legea cetateniei unuia dintre soti;

d.) legea statului pe teritoriul caruia sotii au locuit cel putin trei ani;

e.) legea romana.

Conventia de alegere a legii aplicabile divortului trebuie incheiata in scris, semnata

si datata de soti. – art. 2599 C.Civ.

In cazul in care ei nu au ales legea aplicabila divortului, se procedeaza la o stabilire

obiectiva – se poate aplica de catre instanta una dintre urmatoarele cinci legi, in ordine:

a.) legea resedintei obisnuite comune la data cererii de divort;

b.) legea statului pe teritoriul caruia sotii au avut ultima resedinta obisnuita comuna, daca

cel putin unul dintre ei mai locuieste acolo la data divortului;

c.) legea cetateniei comune a sotilor la data introducerii divortului;

d.) legea ultimei cetatenii comune a sotilor, daca cel putin unul dintre ei o mai pastreaza;

e.) legea romana.

Art. 2600 C.Civ. – daca legea straina determinata potrivit regulilor de mai sus nu

permite divortul sau il admite in conditii deosebit de restrictive, se aplica legea romana, in

cazul in care unul dintre soti este, la data cererii de divort, cetatean roman sau are resedinta

obisnuita in Romania. – norma de ordine publica.

Art. 2602 C.Civ. – se aplica mutatis mutandis regulile de la divort.

In domeniul de aplicabilitate a legii divortului si a separatiei de corp, intra

urmatoarele elemente:

motivele de divort;

efectele divortului cu privire la relatiile personale dintre soti, la capacitatea lor de

exercitiu, la relatiile patrimoniale dintre soti;

Procedura divortului (ordinatoria litis) nu este supusa legii divortului, ci legii

instantei sesizate – lex fori.

Din 21 iunie 2012 va intra in vigoare Regulamentul 1259/2010 al Consiliului de

punere in aplicare a unei forme de cooperare consolidata in domeniul legii aplicabile

divortului si separatiei de corp. Acest regulament se numeste Regulamentul Roma III.

Regulamentul Roma III nu este aplicabil in toate statele membre ale U.E., ci este o

simpla forma de cooperare consolidata, fiind aplicabil numai anumitor state. Decizia

405/2010 a aprobat Regulamentul. El este aplicabil in: Belgia, germania, Bulgaria, Spania,

Franta, Italia, Letonia, Luxembourg, Ungaria, Malta, Austria, Portugalia, Romania si

Slovenia.

pg. 42

Reglementarea este asemanatoare celei din C.Civ., permitand sotilor sa aleaga legea

aplicabila.

Legea aplicabila de catre parti – sotii pot conveni sa desemneze legea aplicabila

divortului si separatiei de corp intre una dintre urmatoarele patru legi:

legea resedintei lor obisnuite comune la data acordului;

legea ultimei resedinte comune, daca unul dintre ei mai locuieste acolo;

legea cetateniei unuia dintre ei;

legea forului.

Acordul trebuie sa fie in scris, semnat si datat de catre ambii soti.

In lipsa alegerii, sunt aplicabile patru legi, in scara:

legea resedintei obisnuite comune la data sesizarii instantei comune;

legea ultimei resedinte comune;

legea cetateniei ambilor soti;

lex fori.

E. Legea aplicabila nulitatii casatoriei.

Art. 2588 C.Civ. – legea care guverneaza incheierea casatoriei se aplica si

nulitatii casatoriei si efectelor acestei nulitati.

Art. 2588 C.Civ. contine si o conditie de reciprocitate in reglementare. Nulitatea

unei casatorii incheiate in strainatate cu incalcarea conditiilor de forma poate fi admisa in

Romania numai daca sanctiunea nulitatii este prevazuta si de legea romana. – conditia

dublei incriminari a incalcarii conditiei de fond.

pg. 43

Legea aplicabila filiatiei, inclusiv adoptiei

Art. 2603 – 2610 C.Civ. reglementeaza trei probleme:

1. Legea aplicabila filiatiei din casatorie.

Art. 2603 alin. 1 C.Civ. – filiatia copilului din casatorie se stabileste potrivit legii

care, la data cand s-a nascut, carmuieste efectele generale ale casatoriei parintilor sai. Se

aplica, deci, solutiile conflictuale din art. 2589 C.Civ., care guverneaza efectele generale ale

casatoriei.

Prin expresia „la data la care s-a nascut” se solutioneaza conflictul mobil de legi, in

favoarea legii vechi, de la data nasterii copilului, chiar daca ulterior parintii si-au schimbat

cetatenia sau resedinta.

Intra in domeniul legii filiatiei copilului nascut din casatorie:

a.) stabilirea filiatiei – filiatia fata de mama, fata de tata, inclusiv modalitatile de stabilire

a filiatiei, prezumtia de paternitate, timpul legal de conceptie a copilului etc.

Procedura este insa supusa legii forului.

b.) efectele filiatiei – raporturile personale si patrimoniale dintre parinti si copil,

dobandirea numelui de catre copil.

2. Legea aplicabila filiatiei copilului din afara casatoriei.

Art. 2605 C.Civ. – filiatia copilului din afara casatoriei se stabileste potrivit legii

nationale a copilului de la data nasterii sale.

Ipoteza copilului care are mai multe cetatenii, altele decat cea romana – se aplica

legea care ii este cea mai favorabila.

Intra in domeniul legii filiatiei copilului din afara casatoriei:

a.) stabilirea filiatiei – filiatia fata de mama, fata de tata, regimul recunoasterii de filiatie,

regimul contestarii recunoasterii de filiatie, regimul stabilirii paternitatii;

b.) efectele filiatiei – relatiile dintre parinti si copil sunt supuse legii nationale a copilului

din momentul nasterii sale.

3. Legea aplicabila adoptiei.

A. Conditiile de fond ale adoptiei.

Conditiile de fond ale adoptiei sunt stabilite de legea nationala a adoptatorului si a

adoptatului. Prin urmare, pentru a se incheia o adoptie internationala, trebuie indeplinite

conditiile atat din tara adoptatului, cat si din tara adoptatorului.

pg. 44

Situatie speciala pentru sotii care adopta impreuna sau in cazul in care un sot adopta

copilul celuilalt sot: se aplica legea care guverneaza efectele generale ale casatoriei sotilor. –

art. 2589 C.Civ.

B. Conditiile de forma ale adoptiei.

Art. 2609 C.Civ. – forma adoptiei este supusa legii statului pe teritoriul caruia se

incheie.

C. Efectele adoptiei.

Efectele adoptiei sunt guvernate de legea nationala a adoptatorului. Situatia speciala a

sotilor adoptatori: efectele adoptiei sunt guvernate de legea care guverneaza efectele generale

ale casatoriei sotilor. – art. 2589 C.Civ.

D. Desfacerea adoptiei.

Desfacerea adoptiei urmeaza legea care guverneaza efectele adoptiei – legea nationala

a adoptatorului, iar, in cazul adoptiei de catre soti, legea care guverneaza efectele generale ale

casatoriei sotilor adoptatori – art. 2589 C.Civ.

E. Nulitatea adoptiei.

Daca nulitatea este de fond, se aplica legea privind conditiile de fond ale adoptiei, iar,

daca nulitatea este de forma, se aplica legea privind forma adoptiei.

pg. 45

Legea aplicabila obligatiei de intretinere

Art. 2612 C.Civ. – norma de trimitere – legea aplicabila obligatiei de intretinere se

determina potrivit reglementarilor U.E.

Reglementarea U.E. aplicabila: Protocolul de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind

legea aplicabila obligatiilor de intretinere. Decizie a Consiliului – Decizia 941/2009 privind

adoptarea de catre U.E. a Protocolului.

Protocolul de la Haga este conectat de un Regulamentul 4/2009 privind competenta,

legea aplicabila, recunoasterea si executarea hotararilor si cooperarea in materie de obligatii

de intretinere. Regulamentul 4/2009 se refera mai ales la aspectele de procedura.

Art. 15 din Regulamentul 4/2009 – trimite la Protocolul de la Haga din 2007.

Protocolul instituie o regula generala si cateva reguli speciale.

Art. 3 din Protocol – obligatiile de intretinere sunt supuse legii statului in care

creditorul obligatiei de intretinere isi are resedinta obisnuita. – principiul general.

Regulile speciale nu deroga de la norma generala, decat atunci cand aceasta nu poate

fi utilizata de creditor – creditorul nu poate obtine intretinerea in temeiul ei. In aceasta

situatie, regulile speciale cele mai importante sunt:

a.) in cazul relatiei dintre parinti si copii – in cazul in care creditorul nu poate obtine

intretinere de la debitor potrivit regulii generale, se va aplica lex fori – art. 4.

b.) in cazul obligatiei de intretinere intre soti si fostii soti – creditorul obligatiei de

intretinere are dreptul sa invoce legea cu care casatoria a avut cele mai stranse

legaturi, mai ales legea statului ultimei resedinte comune a sotilor.

Aceste reguli privesc o localizare obiectiva a obligatiei de intretinere.

Protocolul de la Haga permite si o exprimare a autonomiei de vointa a partilor –

lex voluntatis – art. 8 – creditorul si debitorul obligatiei de intretinere pot conveni sa

desemneze ca aplicabila obligatiei de intretinere una dintre urmatoarele legi, alternativ:

legea cetateniei oricaruia dintre ei la data conventiei;

legea resedintei obisnuite a oricaruia dintre ei la data conventiei;

legea unde sunt situate bunurile oricaruia dintre ei;

legea aplicabila divortului sau separatiei de corp.

Domeniul de aplicare a legii obligatiei de intretinere:

persoana creditorului si a debitorului si ordinea de prioritate, daca exista mai multi

debitori;

daca si in ce masura creditorul poate solicita intretinerea si daca o poate solicita

sau nu retroactiv;

pg. 46

baza de calcul pentru valoarea intretinerii si eventuala indexare a ei;

termenele de prescriptie sau de decadere etc.

Art. 14 din Protocolul de la Haga prevede o masura de protectie bilaterala a ordinii

publice in dreptul international privat – chiar daca legea aplicabila dispune altfel, pentru a se

stabili cuantumul obligatiei de intretinere, se va tine sema de nevoile creditorului si de

resursele debitorului.

In materia obligatiei de intretinere, exista si o conventie internationala care se ocupa

de un aspect special: Conventia de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind obtinerea pensiei

de intretinere in strainatate pentru copii si alti membri ai familiei.

Aceasta Conventie de la Haga a fost de asemenea implementata in U.E. prin Decizia

Consiliului 432/2011 privind aprobarea in numele U.E. a Conventiei de la Haga privind

obtinerea pensiei de intretinere in strainatate.

Aceasta Conventie are ca ratiune asigurarea eficacitatii obtinerii pensiei de intretinere

in strainatate pentru copii si alti membri ai familiei. Conventia instituie un sistem global de

cooperare intre autoritatile statelor contractante pentru a asigura ca un copil aflat intr-un stat

care trebuie sa primeasca pensie de intretinere de la un parinte aflat in alt stat sa o primeasca

efectiv. Fiecare stat este obligat sa desemneze o autoritate centrala responsabila cu executarea

acestor sarcini. Orice persoana interesata are dreptul de a formula o cerere de masuri specifie

in fata acestei autoritati care are obligatia de a o transmite autoritatii corespondente din

celalalt stat contractant pentru a asigura transmiterea efectiva a pensiei de intretinere. In

Romania: Ministerul Justitiei.

Conventia contine si prevederi privind recunoasterea si executarea hotararilor

pronuntate de o instanta sau alta autoritate cu privire la pensia de intretinere.

pg. 47

Legea aplicabila ocrotirii minorului

Art. 2611 C.Civ. – norma de trimitere – legea aplicabila privind protectia copilului se

va stabili potrivit unei conventii internationale: Conventia privind competenta, legea

aplicabila, recunoasterea, executarea si cooperarea cu privire la raspunderea parinteasca si

masurile privind protectia copiilor – Conventia de la Haga din 19 octombrie 2006.

Aceasta Conventie a fost ratificata de Romania prin Legea 361/2007.

Aceasta Conventie are ca domeniu de aplicare stabilirea legii aplicabile raspunderii

parintesti si masurilor privind protectia copiilor, indiferent de forma de organizare a protectiei

(ocrotire parinteasca, tutela, curatela).

Conventia are reglementari de competenta, de recunoastere si executare, dar si cateva

prevederi privind legea aplicabila.

In exercitarea competentelor pe care le au cu privire la raspunderea parinteasca si

protectia copilului, autoritatile vor aplica legea lor nationala.

Atribuirea sau incetarea raspunderii parintesti atunci cand nu este necesara interventia

unei autoritati – se aplica legea resedintei obisnuite a copilului in momentul in care se pune

problema adoptarii acelei masuri de protectie.

pg. 48

Normele conflictuale privind bunurile – statutul real al bunurilor

Statutul real = ansamblul elementelor care configureaza regimul juridic al bunurilor.

Norma conflictuala regula a bunurilor poate fi gasita in art. 2613 alin. (1) C.Civ. –

posesia, dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de

garantii reale, sunt carmuite de legea locului unde acestea se afla sau sunt situate.

Din punctul de vedere al structurii normei conflictuale, continutul normei este dat de

posesia, dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale; punctul de legatura este locul

situarii bunurilor sau locul in care acestea se afla.

Aceasta norma conflictuala are in vedere atat bunurile mobile (locul in care se afla),

cat si cele imobile (locul in care sunt situate).

Aceasta norma conflictuala in materia bunurilor are caracter imperativ si trebuie

aplicata, cu exceptia cazului in care prin dispozitii speciale se prevede altfel.

Domeniul de aplicare:

1. bunurile asupra carora pot exista drepturi reale si clasificarea lor – lex rei

sitae este cea care stabileste daca un bun este sau nu in circuitul civil, daca asupra

lui pot fi constituite drepturi reale, in mod liber sau cu anumite restrictii,

calificarea bunurilor in mobile si imobile.

2. drepturile reale care pot exista asupra bunurilor – daca un bun este susceptibil

de proprietate sau de dezmembraminte ale sale.

3. modurile si conditiile de dobandire, de transmitere si de stingere a

drepturilor reale – se va face distinctie intre modurile originare, specifice de

dobandire a bunurilor si modurile nespecifice.

Modurile originare de dobandire a drepturilor reale asupra bunurilor:

ocupatiunea;

accesiune;

uzucapiunea;

inscrierea in Cartea Funciara;

modurile de stingere a drepturilor reale: prescriptia extinctiva, exproprierea,

confiscarea.

Modurile nespecifice de dobandire a drepturilor reale asupra bunurilor:

testamentul;

contractul.

pg. 49

Aspectele reale ce tin de contracte si de testamente, adica aspectele ce privesc

dobandirea drepturilor reale, sunt supuse legii locului situarii bunului, privind urmatoarele

aspecte:

dobandirea drepturilor reale;

transmiterea proprietatii;

suportarea riscului lucrului;

traditiunea;

formele de publicitate cu privire la bunurile respective.

Alte probleme privitoare la contracte si testamente (exemple: capacitatea de a

contracta sau capacitatea de a presta) sunt supuse legii personale a partilor sau a testatorului,

iar nu legii locului situarii bunului.

Conditiile de forma – chiar daca testamentul sau contractul in cauza priveste anumite

bunuri, forma va fi supusa legii contractului sau a testamentului, nu legii situarii bunului.

Conditiile de fond si efectele actelor juridice sunt supuse legii actului, fie ca e

testament, fie ca e contract.

4. formele de publicitate privitoare la bunuri – sunt supuse legii locului situarii.

5. prerogativele drepturilor reale asupra bunurilor.

Legea locului situarii bunului guverneaza atributele conferite de drepturile reale

titularilor acestora. De exemplu: in cazul dreptului de proprietate, posesia, folosinta si

dispozitia sunt indicate de legea locului situarii bunului. De asemenea, limitele exercitarii

acestor prerogative sunt guvernate de legea locului situarii bunului.

6. mijloacele de aparare a drepturilor asupra bunurilor.

7. regimul posesiei si actiunile posesorii.

8. regimul obligatiilor propter rem – privite ca accesorii ale drepturilor reale.

9. modurile de urmarire si de executare silita asupra bunurilor.

Anumite categorii de bunuri nu sunt supuse legii locului situarii lor:

bunurile aflate in curs de transport;

mijloace de transport;

titluri de valoare;

drepturile asupra creatiei intelectuale;

drepturile de creanta.

Toate aceste categorii de bunuri nu sunt supuse legii locului situarii, ci beneficiaza de

solutii speciale – art. 2617 – 2632 C.Civ.

Normele conflictuale privind succesiunea

pg. 50

In ceea ce priveste mostenirea, exista o situatie regula si o exceptie.

Regula: art. 2633 C.Civ. – stabileste ca mostenirea este supusa legii statului pe

teritoriul caruia defunctul a avut la data mortii resedinta obisnuita.

Continutul normei conflictuale este mostenirea; punctul de legatura al normei

conflictuale este resedinta obisnuita a defunctului de la data mortii. Aceasta formulare

rezolva si conflictul mobil de legi.

Legea aplicabila mostenirii (lex succesionis) conform N.C.Civ. ofera o solutie de

noutate fata de vechiul cod. In trecut, mostenirea mobiliara era supusa legii cetateniei, in timp

ce aceea imobiliara era guvernata de legea situarii bunurilor imobile.

Exceptia de la regula este reglementata de art. 2634 C.Civ. – exceptia consta in faptul

ca ii este lasat defunctului posibilitatea sa isi aleaga legea (lex succesionis) pe care o

considera cea mai oportuna. O persoana poate sa aleaga ca lege aplicabila mostenirii in

ansamblul ei legea statului a carei cetatenie o are (art. 2634 C.Civ.).

Existenta si validitatea consimtamantului exprimat prin declaratia de alegere a legii

aplicabile sunt supuse legii alese pentru a carmui mostenirea.

Sunt avute in vedere atat mostenirea legala, cat si cea testamentara.

Domeniul lex succesionis – art. 2636 C.Civ.:

1. momentul deschiderii succesiunii;

2. persoanele cu vocatie de a veni la mostenire – trebuie facuta o distinctie intre

mostenirea legala si cea testamentara;

In ceea ce priveste mostenirea legala, legea aplicabila succesiunii guverneaza

urmatoarele elemente:

sfera persoanelor chemate la mostenire;

ordinea in care vin la mostenire;

determinarea cotelor din mostenire la care au dreptul;

reprezentarea succesorala;

regimul rezervei succesorale si al cotitatii disponibile;

regimul drepturilor succesorale ale sotului supravietuitor.

In ceea ce priveste devolutiunea testamentara, trebuie facuta o subdiviziune:

reglementari speciale;

legea aplicabila conditiilor de fond si de forma ale testamentului.

pg. 51

In ceea ce priveste reglementarile speciale, ne referim la art. 2634 C.Civ.

In ceea ce priveste legea aplicabila fondului si formei testamentului, pentru ca

testamentul este un act juridic unilateral, acesta este supus unor legi diferite in functie de

problemele puse in discutie:

a.) capacitatea de a dispune prin testament – este supusa legii personale a

testatorului. Incapacitatea de a dispune prin testament, care este o forma a

incapacitatii de folosinta, se subclasifica in incapacitate absoluta si incapacitate

relativa. Incapacitatile absolute de a dispune prin testament, deoarece vizeaza

insasi persoana testatorului, sunt supuse legii personale a testatorului. Incapacitatile

relative, care vizeaza ocrotirea testatorului in relatie directa cu persoana gratificata,

sunt guvernate de legea mostenirii, nu de legea personala a testatorului. Sanctiunile

pentru incalcarea incapacitatilor sunt supuse, de asemenea, legii personale sau legii

mostenirii, dupa cum incapacitatile sunt absolute sau relative.

b.) consimtamantul si cauza testamentului, precum si viciile de consimtamant, sunt

guvernate de lex succesions.

c.) obiectul testamentului (legatul) – este supus legii succesiunii, care guverneaza

urmatoarele elemente:

conditiile de validitate ale legatului;

prevederile cu privire la rezerva succesorala si cotitatea disponibila;

limitele dreptului de a dispune prin testament;

desemnarea si puterile oferite executorului testamentar;

cazurile de ineficacitate a legatelor.

In ceea ce priveste forma testamentului, reglementarea se afla in art. 2635 C.Civ.

Pe plan spatial, din punct de vedere al formei, testamentul este valabil daca este

conform cu oricare dintre urmatoarele legi:

legea nationala a testatorului;

legea resedintei obisnuite a testatorului;

legea locului unde actul a fost intocmit, modificat sau revocat;

legea situarii imobilului ce formeaza obiectul testamentului;

legea instantei sau a organului care indeplineste procedura de transmitere a

bunurilor mostenite.

Pe plan temporal, din punct de vedere al formei testamentului, acesta este valabil

daca respecta conditiile prevazute de oricare dintre urmatoarele legi:

legea in vigoare la data la care a fost intocmit, modificat sau revocat;

legea in vigoare la data decesului testatorului.

pg. 52

3. Calitatile cerute pentru a mosteni – nedemnitatea succesorala si capacitatea

succesorala.

Capacitatea succesorala este supusa legii succesiunii.

Nedemnitatea succesorala este guvernata de legea succesiunii.

4. Posesia asupra succesiunii – sezina.

Legea succesiunii arata care dintre mostenitori au caracter de mostenitori sezinari si

care sunt efectele posesiei asupra mostenirii.

Totusi, procedura privitoare la modalitatea de intrare in posesia mostenirii si

competentele autoritatilor publice raspunzatoare cu intrarea in posesia mostenirii sunt

probleme ce tin de legea autoritatii, nu de mostenire (auctor regit actum).

5. Conditiile si efectele optiunii succesorale.

Legea succesiunii reglementeaza persoanele care pot fi subiecte ale dreptului de

optiune succesorala, optiunile pe care aceste persoane le au, termenele de acceptare a

mostenirii si efectele optiunii succesorale.

6. Obligatia mostenitorilor de a suporta pasivul succesoral.

Legea mostenirii arata cuprinsul notiunii de „pasiv succesoral”, care sunt mostenitorii

obligati sa suporte pasivul si limitele acestuia (ultra sau intra vires hereditatis).

7. Partajul succesoral.

Legea succesiunii determina persoanele care pot cere impartirea succesiunii.

Problemele de procedura referitoare la impartirea succesiunii se solutioneaza insa

dupa legea autoritatii sesizate.

Dreptul statului asupra mostenirii vacante

Art. 2636 alin. (2) C.Civ. – in cazul in care, conform legii aplicabile mostenirii,

succesiunea este vacanta, bunurile situate sau, dupa caz, aflate pe teritoriul Romaniei sunt

preluate de statul roman in temeiul dispozitiilor legii romane privitoare la atribuirea

bunurilor unei succesiuni vacante.

pg. 53

NORME CONFLICTUALE IN MATERIA ACTELOR JURIDICE

In materia actelor juridice, temeiul legislativ este Regulamentul Roma I, care

priveste forma contractelor, fondul lor si normele conflictuale privind actele juridice accesorii

contractelor.

Celelalte probleme referitoare la acte juridice (legea aplicabila actelor juridice

unilaterale, aspectele de drept comun privind regimul actelor juridice) sunt guvernate de

C.Civ., art. 2637 – 2646.

Legea aplicabila formei contractului

In ceea ce priveste forma contractului, potrivit art. 11 din Regulamentul Roma I, se

face o distinctie intre contractele incheiate intre persoane aflate in aceeasi tara si contrctele

incheiate intre persoane aflate in tari diferite. Distinctia nu priveste contractele incheiate intre

prezenti si absenti.

Legea aplicabila formei contractelor incheiate intre persoane aflate in aceeasi

tara

Potrivit art. 11 alin. (1) din Roma I, contractele incheiate intre persoane sau

reprezentanti ai acestora aflati in aceeasi tara la momentul incheierii contractului sunt

considerate valabile din punct de vedere al formei, daca indeplinesc conditiile de forma

prevazute de legea care le reglementeaza pe fond sau sunt in conformitate cu legea tarii in

care se incheie.

Continutul normei conflictuale este reprezentata de forma contractului incheiat intre

persoane aflate in aceeasi tara; punctul de legatura este fie legea fondului contractului, fie

legea locului incheierii contractului.

In cazul contractelor incheiate intre parti aflate in state diferite

Potrivit art. 11 alin. (2) din Roma I, contractul incheiat intre persoane sau

reprezentantii lor care se afla in tari diferite la momentul incheierii contractului este

considerat valabil din punct de vedere al formei daca indeplineste conditiile de forma

prevazute in una dintre urmatoarele legi:

legea fondului contractului;

legea oricareia dintre tarile in care se afla oricare dintre parti sau reprezentantii

acestora la momentul incheierii contractului;

legea tarii in care isi avea resedinta obisnuita oricare dintre partile contractante la

momentul incheierii contractului.

pg. 54

Continutul normei conflictuale este forma contractului incheiat intre parti aflate in

state diferite, iar legatura este oricare dintre cele trei legi enumerate.

Notiunea de „resedinta obisnuita”, potrivit art. 19 din Roma I, vizeaza trei categorii

de situatii:

in cazul societatilor sau al altor organisme consituite sau nu ca persoane juridice,

resedinta obisnuita este acolo unde se afla sediul administratiei lor centrale;

in cazul persoanelor fizice care actioneaza in exercitarea activitatii profesionale,

resedinta obisnuita se afla la locul sediului principal de activitate;

in cazul contractelor incheiate prin sucursale sau agentii, resedinta obisnuita este

la locul unde unitatea de lucru respectiva se afla.

Art. 11 alin. (3) din Roma I – actele juridice unilaterale aflate in legatura cu un

contract sunt valabile, din punct de vedere al formei, daca indeplinesc conditiile de forma din

oricare dintre urmatoarele legi:

legea care guverneaza contractul pe fond;

legea statului in care actul este incheiat;

legea tarii in care autorul actului isi are resedinta obisnuita la data incheierii

acestuia.

pg. 55

Legea aplicabila formei actelor juridice

Art. 11 din Roma I – cateva prevederi legate de trei situatii speciale:

legea aplicabila formei actelor juridice unilaterale care au legatura cu un contract;

legea aplicabila formei contractelor incheiate cu consumatorii;

legea aplicabila formei contractelor care au ca obiect un drept real imobiliar sau

un drept de locatiune asupra unui imobil.

Legea aplicabila formei actelor juridice unilaterale care au legatura cu un contract

Art. 11 din Roma I alin. (3) – Actul juridic unilateral menit sa produca efecte

juridice aflat in legatura cu un contract incheiat sau care urmeaza sa fie incheiat este

considerat a fi valabil din punct de vedere al formei, daca indeplineste cerintele de forma

prevazute de una dintre urmatoarele trei legi:

a.) legea care reglementeaza contractul pe fondul sau;

b.) legea tarii in care a fost incheiat actul unilateral;

c.) legea tarii in care autorul actului unilateral isi avea resedinta obisnuita la data

incheierii actului unilateral.

Legile se aplica alternativ, oricare dintre ele putand fi aleasa.

Legea aplicabila formei contractelor incheiate cu consumatorii

Art. 11 alin. (4) din Roma I prevede o exceptie de la regulile generale privind forma

contractului – regulile generale din articolele precedente nu se aplica in cazul contractelor

incheiate cu consumatorii, pentru acestea forma contractului fiind supusa legii tarii unde

consumatorul isi are resedinta obisnuita.

Legea aplicabila formei contractelor care au ca obiect un drept real imobiliar sau un

drept de locatiune asupra unui imobil

Art. 11 alin. (4) din Roma I – contractele care au ca obiect un drept real imobiliar

sau un drept de locatiune asupra unui imobil sunt supuse conditiilor de forma prevazute de

legea locului unde bunul imobil este situat. In acest caz se aplica norma conflictuala lex situs.

_____________________________________________

Pentru actele juridice unilaterale care exced Regulamentului Roma I, precum si pentru

contractele care exced Regulamentului Roma I, sunt aplicabile dispozitiile C.Civ., care

contine prevederi privind legea aplicabila actului juridic – art. 2637 – art. 2639.

pg. 56

Art. 2639 C.Civ. – conditiile de forma ale unui act juridic sunt supuse legii care

carmuieste fondul actului. Prin urmare, solutia conflictuala regula este aceea ca forma unui

act juridic unilateral este supusa aceleiasi legi care guverneaza si fondul actului.

Totusi, un act juridic unilateral este valabil din punct de vedere al formei sale daca

indeplineste conditiile prevazute de una dintre urmatoarele legi (alternativ):

a.) legea locului unde actul a fost incheiat;

b.) legea cetateniei sau legea resedintei obisnuite a persoanei care a consimtit la

incheierea respectivului act;

c.) legea autoritatii care examineaza valabilitatea actului respectiv.

Legea aplicabila mijloacelor de proba a actului juridic

Proba trebuie considerata in raport cu forma actului.

Art. 18 alin (2) Roma I – contractul poate fi probat cu orice mijloace de proba

admise fie de legea forului, fie de una dintre legile care guvereneaza forma actului juridic, cu

conditia ca mijloacele de proba respective sa fie administrate in fata instantei sesizate.

Prin urmare, proba unui act juridic va fi supusa legii forului sau oricareia dintre legile

care guverneaza forma actului.

Domeniul legii aplicabile formei actului juridic

Domeniul legii aplicabile formei actului:

a.) forma in care actul juridic poate fi exteriorizat – in sensul de negotium;

Prin urmare, legea formei ne va raspunde la urmatoarele probleme:

daca actul juridic trebuie sa imbrace sau nu forma scrisa;

daca forma scrisa, in cazul in care exista, este ad validitatem sau numai ad

probationem;

daca este necesara pentru incheierea actului remiterea materiala a bunului.

b.) conditiile de redactare a actului juridic – conditiile actului privit ca instrumentum

probationis;

Prin urmare, legea formei ne va raspunde la urmatoarele probleme:

daca actul trebuie sa indeplineasca anumite conditii speciale de forma, adica daca

trebuie sa contina anumite mentiuni speciale (mentiunea multiplului exemplar,

mentiunea „bun si aprobat” etc.)

pg. 57

daca actul este solemn, legea formei ne va spune care sunt conditiile unui act

solemn;

care sunt persoanele competente sa intocmeasca actul solemn.

c.) durata valabilitatii actului;

d.) conditiile de forma ale conventiilor asupra formelor;

e.) sanctiunile in cazul nerespectarii conditiilor de forma.

Domeniul legii aplicabile mijloacelor de proba ale actului juridic:

a.) forta probanta a actului juridic si admisibilitatea inscrisurilor ca mijloace de proba

preconstituite;

b.) forta doveditoare a inscrisului – daca face dovada pana la inscrierea in fals sau numai

pana la proba contrara;

c.) care este valoarea datei inscrisului sub semnatura privata – daca dobandeste sau nu

data certa;

d.) regimul inceputului de dovada scrisa;

e.) conditiile de valabilitate si forta probanta a copiei unui act juridic;

f.) admisibilitatea probei testimoniare a actului juridic.

pg. 58

Legea aplicabila conditiilor de fond ale actului juridic

Are in vedere:

conditiile de incheiere a actului;

efectele actului juridic;

executarea actului;

transmiterea si stingerea efectelor actului juridic.

I. Desemnarea legii care guverneaza fondul actului de catre partile conractante – lex

voluntatis.

Lex voluntatis isi are izvorul in reglementarile Regulamentului Roma I art. 3 si in

dispozitiile C.Civ. art 2637, atunci cand este vorba de acte unilaterale sau de alte contracte

decat cele reglementate de Roma I.

Totodata, lex voluntatis este si o aplicatie a principiului autonomiei de vointa a

partilor.

Continutul normei conflictuale: conditiile de fond ale actului.

Legatura: vointa partilor.

Izvorul vointei partilor: posibilitatea partilor de a alege legea aplicabila unui act

izvoraste din lege. Nu exista contract fara lege – vointa partilor nu exista si nu se impune prin

ea insasi, ci produce efecte pentru ca legiuitorul i-a permis acest lucru.

Modalitatile de exprimare a vointei partilor – prevazute atat in Roma I, cat si in

C.Civ.:

1. Alegerea expresa de catre parti a legii aplicabile contractului

Alegerea expresa inseamna incheierea de catre parti a unei clauze de

alegere a legii aplicabile.

Clauza poate consta intr-o clauza inserata in contractul principal

(regula) sau in incheierea de catre parti a unui contract separat. Clauza

contractuala sau conventia separata poarta denumirea de clauza de electio

iuris/pactul de lege utenda.

Atunci cand clauza este cuprinsa intr-un contract, ea prezinta o

autonomie relativa fata de contractul in care ea este inserata. Aceeasi

autonomie relativa o prezinta si clauza de jurisdictie: clauza compromisorie,

daca se refera la arbitraj.

Autonomia relativa implica ideea de autonomie si ideea de legatura.

Clauza de electio iuris este autonoma fata de contractul principal

deoarece cauzele de rezolutiune si reziliere sau cauzele de nulitate a

contractului principal nu afecteaza valabilitatea clauzei de alegere (exemplu:

pg. 59

nulitatea contractului principal ca urmare a nerespectarii unor conditii de

valabilitate privind autoritatea competenta sa-l intocmeasca; in acest caz,

nulitatea va fi pronuntata pe temeiul legii alese de parti).

Clauza de alegere urmeaza soarta contractului principal – cauze de

nulitate convergenta: incapacitatea partilor de a incheia contractul principal

atrage incapacitatea de a incheia clauza de alegere. Prin urmare, nu se poate

judeca cauza dupa aceasta cluaza, ci se va proceda la localizarea legii

aplicabile contractului.

Alegerea expresa este de doua feluri:

a.) alegere expresa directa – atunci cand partile prevad in mod explicit

legea care va guverna contractul;

b.) alegere expresa indirecta – atunci cand partile fac trimitere la o

conventie internationala, la o reglementare nestatala (un contract

tip sau conditii generale) sau la o norma comunitara care contine ea

o clauza de alegere.

2. Alegerea implicita/tacita a legii aplicabile contractului.

Alegerea de catre parti a legii aplicabile contractului este tacita cand ea

rezulta cu un grad rezonabil de certitudine din clauzele contractuale sau din

imprejurarile cauzei.

Indiciile de localizare a contractului se impart in doua categorii:

a.) indicii intrinseci contractului:

inserarea de catre parti in contract a unei clauze de jurisdictie

exclusiva in favoarea instantelor dintr-un anumit stat;

daca partile s-au referit la o uzanta aplicabila numai unui stat;

limba, in general, nu este un indiciu.

b.) indicii extrinseci contractului:

act aditional in care se face referire la legea unui anumit stat.

Momentul exprimarii vointei partilor: partile pot alege legea aplicabila contractului

oricand anterior ivirii unui litigiu, iar, daca s-a ivit unul si el este pendinte in fata unei

instante de judecata sau de arbitraj, alegerea se poate face pana la inchiderea dezbaterilor.

Intinderea vointei partilor: art. 3 Roma I – prin alegerea lor, partile pot desemna

legea aplicabila intregului contract sau numai unei parti din acesta.

Modificarea legii aplicabile: art. 3 alin. (1) Roma I – partile pot conveni in orice

moment sa supuna contractul altei legi decat cea care il guverna anterior, dar aceasta

pg. 60

modificare nu poate aduce atingere valabilitatii formei contractului si nu poate afecta in mod

negativ drepturile tertilor.

Modificarea produce efecte retroactive, insa cu aceste doua limitari.

Libertatea partilor de a alege legea aplicabila si limitele sale:

a.) conceptia obiectivista – libertatea de alegere a partilor este limitata la una dintre legile

cu care contractul are o legatura reala, efectiva;

b.) conceptia subiectivista – partile pot alege ca aplicabila orice lege, chiar si una care nu

are o legatura obiectiva cu contractul.

Roma I adopta conceptia subiectivista, insa prevede si anumite remedii. Art. 3 alin.

(3) si (4) rezolva aceasta problema.

Art. 3 alin. (3) Roma I – in cazul in care toate elementele relevante pentru situatia

respectiva in momentul in care are loc alegerea se afla in alta tara decat cea a carei lege a

fost aleasa, alegerea facuta de parti nu aduce atingere aplicarii dispozitiilor legii acelei tari

de la care nu se poate deroga prin acord.

Prin urmare, in cazul in care partile au ales ca aplicabil contractului lor un sistem de

drept care nu are nicio legatura cu contractul, acea lege nu poate inlatura dispozitiile de

ordine publica in dreptul international privat din legea care s-ar fi aplicat in mod obiectiv

daca acea alegere nu s-ar fi exprimat. Aceasta reglementare este corecta, inlaturand

posibilitatea fraudei la lege.

Art. 3 alin. (4) Roma I – extrapoleaza acelasi rationament pentru dreptul comunitar.

In afara acestor reglementari, exista si limitarile generale la alegerea legii aplicabile:

ordinea publica si frauda la lege.

II. Daca partile nu au ales legea aplicabila actului juridic, judecatorul sau arbitrul

competent sa solutioneze un litigiu cu privire la actul respectiv va trebuie sa

procedeze la o localizare obiectiva a actului juridic.

Localizarea contractului dupa criterii obiective este intotdeauna subsidiara, doar daca

nu exista lex voluntatis.

Criteriile de localizare obiectiva a contractului sunt reglementate in art. 4 – 8 din

Regulamentul Roma I.

Din aceste articole se desprind trei solutii conflictuale esentiale de localizare obiectiva

a contractului, care se aplica in cascada:

pg. 61

1. In functie de tipul specific de contract.

Sediul materiei: art. 4 alin. (1) si art. 5 – 8 Roma I.

Art. 4 alin. (1) Roma I – legea aplicabila anumitor tipuri de contracte:

a.) contractul de vanzare-cumparare de bunuri – regula generala: contractul

de vanzare-cumparare de bunuri este supus legii tarii in care isi are resedinta

obisnuita vanzatorul (lex venditoris).

Contractul de vanzare-cumparare de bunuri – situatie speciala: cand

contractul de vanzare-cumparare are ca obiect bunuri scoase licitatie, se aplica

legea tarii in care are loc licitatia, daca aceasta lege poate fi determinata.

b.) contractul de prestare de servicii – Roma I reglementeaza trei situatii cu

privire la acest contract:

contractul de prestari de servicii este supus legii tarii in care isi are

resedinta obisnuita prestatorul de servicii – regula generala;

contractul de franciza – este supus legii tarii in care isi are resedinta

obisnuita beneficiarul francizei;

contractul de distributie – este supus legii tarii in care isi are resedinta

obisnuita distribuitorul.

Intra in categoria contractelor de prestare de servicii supuse regulii

generale: mandatul, comisionul, agentia, expeditia, depozitul, antrepriza,

contractele de credit bancar.

c.) contractul care priveste un drept real imobiliar sau care priveste un drept

de locatiune asupra unui imobil – este reglementat de legea tarii in care este

situat imobilul (lex rei sitae).

Contractul de locatiune avand ca obiect folosinta privata si temporara a

unui imobil pe o perioada de 6 luni consecutive este reglementat de legea tarii

in care isi are resedinta obisnuita proprietarul, cu conditia ca locatarul sa fie o

persoana fizica si sa-si aiba resedina obisnuita in aceeasi tara.

In situatia regula intra: contractele privind un drept real imobiliar

(acele contracte care au ca obiect constituirea, transmiterea sau stingerea unui

drept real imobiliar: contractul de vanzare-cumparare imobiliara, schimbul

imobiliar sau donatia imobiliara, dobandirea, transmiterea si stingerea

dezmembramintelor drepturlui de proprietate asupra unui imobil, precum si

posesia imobiliara).

d.) orice contract incheiat in cadrul unui sistem multilateral care reuneste sau

faciliteaza reuniunea de interese multiple de vanzare-cumparare de

instrumente financiare ale tertilor va fi reglementat de o lege unica, potrivit

normelor specifice aplicabile acelui sistem multimodal – art. 4 alin. (1) lit. h)

pg. 62

Exemple: vanzarile de actiuni sau obligatiuni.

Sistemele multimodale au norme nediscretionare, care nu sunt la

latitudinea partilor si care reglementeaza aceste contracte.

2. In functie de legea tarii in care isi are resedinta obisnuita partea contractanta

care efectueaza prestatia caracteristica.

Sediul materiei: art. 4 alin. (2) Roma I – in cazul in care contractului nu i

se aplica alin. (1), contractul este reglementat de legea tarii in care isi are

resedinta obisnuita partea contractanta care efectueaza prestatia caracteristica.

Prestatie caracteristica:

a.) prestatia caracteristica este prestatia partii care, intr-un contract translativ

de proprietate, instraineaza un bun mobil – schimbul (legea tarii oricareia

dintre parti), donatia de bunuri mobile (legea de la resedinta obisnuita a

donatorului);

b.) contractele de inchiriere sau alte contracte prin care se pune la dispozitia

unei persoane, pe o durata de timp determinata, folosinta unui bun mobil

– debitorul prestatiei caracteristice este locatorul sau comodantul.

3. In functie de legea tarii cu care contractul prezinta legaturile cele mai

stranse.

Sediul materiei: art. 4 alin. (3) si (4) Roma I.

Acest criteriu implica doua idei.

Art. 4 alin. (3) – in cazul in care, din ansamblul circumstantelor, cauzei

rezulta fara echivoc ca respectivul contract are in mod vadit o legatura mai stransa

cu o alta lege decat cea stabilita potrivit criteriilor 1 si 2, se va aplica aceasta din

urma lege.

Art. 4 alin. (4) – in cazul in care legea aplicabila nu poate fi determinata in

temeiul criteriilor 1 si 2, se va aplica legea tarii cu care contractul prezinta

legaturile cele mai stranse.

Ambele reglementari fac aplicabila legea tarii cu care contractul are

legaturile cele mai sranse. Acest concept este cunoscut sub denumirea de „legea

proprie a contractului”.

Prin notiunea de „legaturile cele mai stranse”, chestiunea ramane la

latitudinea judecatorului sau arbitrului, care se va orienta dupa circumstantele

cauzei. In acest sens, practica a relevat anumite indicii intrinseci si extrinseci:

daca toate elementele relevante ale unui contract sunt intr-un stat, se poate

considera ca acel contract are legatura cu statul respectiv;

pg. 63

daca contractul se incheie in mod obligatoriu de catre o anumita autoritate

publica, se poate considera ca are legatura cu legea autoritatii;

locul incheierii contractului – criteriu traditional.

____________________________________

Art. 20 din Roma I exclude retrimiterea in materia obligatiilor contractuale –

aplicarea legii oricarei tari determinata potrivit acestui Regulament inseamna aplicarea

normelor de drept in vigoare cu excluderea normelor de drept international privat (normelor

conflictuale).

pg. 64

Legea aplicabila altor contracte numite de catre Roma I

Contractul de transport - art. 5 din Roma I:

contractele de transport de marfuri – doua solutii conflictuale: legea aleasa de

parti (lex voluntatis) sau localizarea obiectiva a legii:

legea tarii in care isi are resedinata obisnuita transportatorul, cu conditia ca

locul de incarcare sau descarcare sau resedinta obisnuita a exportatorului

sa fie, de asemenea, in acea tara;

legea tarii in care este situat locul de livrare convenit de parti.

contractele de transport de pasageri – doua solutii conflictuale: legea aleasa de

parti (lex voluntatis) sau localizarea obiectiva a legii:

legea tarii in care isi are resedinta obisnuita pasagerul, dar cu conditia ca

locul de plecare sau de destinatie sa fie, de asemenea, in tara respectiva;

legea resedintei obisnuite a transportatorului.

Roma I limiteaza sfera legilor dintre care partile pot sa aleaga, in cazul contractului de

transport de pasageri. Partile pot sa aleaga numai intre:

legea resedintei obisnuite a pasagerului;

legea resedintei obisnuite a transportatorului;

legea sediului administratiei centrale a transportatorului;

legea locului de plecare;

legea locului de sosire.

Art. 5 alin. 3 Roma I – in cazul in care partile nu au ales legea aplicabila

contractului, in lipsa alegerii, daca din circumstantele cauzei rezulta fara echivoc ca acel

contract are in mod vadit o legatura mai stransa cu o alta lege decat cele mentionate

anterior, se va aplica acea lege.

Contractele incheiate cu consumatorii – art. 6 Roma I

Definitie: acel contract care este incheiat de catre o persoana fizica intr-un scop care

poate fi considerat ca neavand legatura cu activitatea sa profesionala (acesta este

consumatorul) si o persoana care actioneaza in exercitarea activitatii sale profesionale

(profesionistul).

Exista doua solutii conflictuale majore:

1. a.) contractelor incheiate cu consumatorii li se aplica legea statului in care

consumatorul isi are resedinta obisnuita, cu conditia ca profesionistul sa-si

desfasoare activitatea comerciala sau profesionala chiar in tara in care

consumatorul isi are resedinta obisnuita si respectivul contract sa se inscrie in sfera

activitatilor profesionistului din acea tara;

pg. 65

b.) partile pot alege legea aplicabila contractului cu consumatorii, dar aceasta alegere nu

poate priva pe consumator de protectia acordata lui de legea care ar fi fost aplicabila

potrivit solutiei 1. a.).

2. in cazul in care solutiile de la punctul 1 nu se pot aplica, legea contractului se stabileste

potrivit regulilor generale: lex voluntatis, potrivit art. 3, sau localizarea obiectiva, potrivit

art. 4.

Contractele de asiguarare – art. 7 Roma I

Reglementarile art. 7 se aplica indiferent unde se produce riscul asigurat =˃ art. 7 are

o aplicare universala.

Solutiile conflictuale propriu-zise difera dupa cum este vorba de asigurari facultative

sau obligatorii.

I. Asigurarile facultative.

Exista doua solutii conflictuale majore:

1. Legea aplicabila contractelor de asigurare care acopera riscuri majore

(Directiva 239 din 1973 defineste in art. 5 notiunea de „riscuri majore” –

se refera la avioane, nave, platforme petroliere, accidente majore, cum ar fi

cele atomice etc.) – 3 solutii conflictuale:

a.) legea aleasa de catre parti (lex voluntatis) – nelimitata, in acest caz;

b.) legea tarii in care isi are resedinta obisnuita asiguratorul;

c.) in cazul in care, din circumstantele cauzei, rezulta fara echivoc ca acel

contract are in mod vadit o legatura mai stransa cu o alta tara, se aplica

legea acelei tari.

2. Celelalte riscuri – in acest caz exista 2 solutii conflictuale, cu anumite

subdiviziuni:

A. a.) Partile pot alegea legea aplicabila contractului, dar autonomia de

vointa este limitata – pot alege numai una dintre urmatoarele legi:

legea statului membru in care este situat riscul in momentul

incheierii contractului;

legea resedintei obisnuite a titularului politei de asigurare;

legea cetateniei titularului politei de asigurare etc.

b.) In cazul in care statele membre a caror lege este aplicabila potrivit

solutiilor de la A. a.) acorda o mai mare libertate in ceea ce priveste

legea aplicabila contractului, partile se pot prevala de acea libertate.

pg. 66

B. In cazul in care partile nu au ales legea aplicabila, contractul de

asigurare se va supune legii statului membru in care este situat riscul in

momentul incheierii contractului.

II. Asigurarile obligatorii.

Art. 7 alin. 4 Roma I – contractelor de asigurare care acopera riscurile

pentru care un stat membru impune obligativitatea asigurarii, li se aplica si cateva

norme suplimentare.

Contractele de asiguare obligatorie trebuie sa respecte dispozitiile specifice

stabilite in legatura cu asigurarea respectiva de statul membru care impune obligatia.

Contractele individuale de munca – art. 8 Roma I

Exista 4 solutii conflictuale:

1. Legea alesa de catre parti.

Cu toate acestea, o astfel de alegere nu poate priva angajatul de protectia acordata

lui in temeiul dispozitiilor de la care nu se poate deroga prin conventie (imperative)

din legea care, in absenta alegerii, ar fi fost aplicabila contractului de munca.

2. Legea tarii in care angajatul isi desfasoara in mod obisnuit activitatea in

executarea contractului.

In cazul in care angajatul lucreaza temporar intr-o alta tara, adica in cazul in care

este delegat sau detasat intr-o alta tara, nu se considera ca si-a schimbat locul in care

in mod obisnuit isi desfasoara activitatea.

3. Legea tarii in care este situata unitatea angajatoare.

4. Legea tarii cu care contractul are legatura cea mai stransa.

pg. 67

Domeniul de aplicare a legii contractului

Art.12 din Roma I reglementeaza sumar domeniul de aplicare alegii contractului:

legea aplicabila contractului reglementeaza in special:

1. Conditiile de fond pentru incheierea valabila a contractului – lex contractus este

aplicabila de regula si in cazul in care exista un litigiu cu privire la conditiile de fond sau

existenta valabila a contractului (art. 10 alin. 1 Roma I – existenta si valabilitatea

contractului sunt determinate de legea care l-ar reglementa daca acel contract ar fi valabil.).

Cu toate acestea, pentru a stabili faptul ca si-a dat sau nu consimtamantul pentru

incheierea unui contract, o parte poate sa invoce legea tarii in care isi are resedinta obisnuita,

daca din circumstantele respective rezulta faptul ca ar fi rezonabil ca respectivul

comportament sa se determine potrivit acelei legi.

Conditiile de fond sunt: capacitatea, consimtamantul, obiectul, cauza si modalitatile.

Nu toate sunt supuse legii contractului.

a.) Capacitatea de a contracta nu este supusa legii contractului, ci legii personale a

partii in cauza, dupa cum este vorba despre o persoana fizica sau o persoana

juridica – art. 2572 si 2580 C.Civ.

b.) Consimtamantul este supus legii contractului – elementele:

raportul dintre vointa reala si cea declarata;

conditiile consimtamantului;

viciile de consimtamant;

mecanismul formarii consimtamantului;

regimul juridic al tacerii.

c.) Obiectul si cauza sunt supuse legii contractului. Bunul insa, ca obiect derivat al

contractului, iese din sfera legii contractului si este supus normelor legii aplicabile

bunurilor – art. 2613 C.Civ.

d.) Modalitatile sunt supuse legii contractului.

2. Interpretarea contractului.

Ea este supusa legii contractului. Interpretarea este reglementata de art. 12 Roma I.

3. Efectele contractului.

Sunt supuse legii contractului urmatoarele elemente:

a.) drepturile si obligatiile partilor;

b.) principiile care guverneaza efectele contractului: principiul fortei obligatorii,

principiul irevocabilitatii, principiul relativitatii efectelor, regimul tertilor, al

avanzilor-cauza etc.

c.) efectele specifice contractelor sinalagmatice:

pg. 68

exceptia de neexecutare si rezolutiunea pentru neexecutare sunt stabilite de lex

contractus;

riscul contractului este supus legii contractului;

riscul lucrului este supus legii locului situarii bunului – regimului real.

4. Prezumtiile legale si sarcina probei contractului.

Sunt supuse legii contractului si sunt mentionate explicit de Roma I in art. 12.

Mijloacele de proba a contractului sunt supuse legii formei contractului – art. 18

Roma I. Celelalte aspecte merg dupa lex contractus.

5. Executarea contractului.

De regula, executarea este supusa legii contractului. Prin exceptie, anumite aspecte

privind executarea sunt supuse altei legi decat cea a contractului.

Este supusa legii contractului executarea obligatiilor nascute din contract, constand in:

modalitatile de executare;

regimul platii: locul, data, imputatia etc.;

durata in timp a contractului, in cazul in care ea este stabilita prin contract;

problema punerii in intarziere a debitorului;

formalitatile de punere in intarziere – sunt supuse legii locului de efectuare a

notificarii;

existenta sau inexistenta teoriei impreviziunii.

Prin exceptie, anumite aspecte privind executarea sunt supuse unor legi diferite:

modalitatile de executare si masurile ce pot fi luate in cazul unei executari

defectuaose – sunt supuse locului de executare (lex loci executionis/solutionis) –

art. 12 alin. 2 Roma I:

modurile si formalitatile concrete de executare a contractului;

masurile pe care creditorul trebuie sa le indeplineasca pentru punerea in

executare a contractului si pentru punerea in intarziere a debitorului;

masurile pe care creditorul poate sa le ia pentru preintampinarea

neexecutarii; ex.: acordarea unei termen de gratie;

receptia cantitativa si calitativa a marfii;

masurile pentru remedierea neexecutarii sau pentru restrangerea efectelor

prejudiciabile.

regimul monedei de plata – este supus legii tarii care a emis mondea (lex

monetae):

regimul convertibilitatii, inconvertibilitatii, al transferului sau al

transferului peste frontiera.

6. Drepturile creditorului asupra patrimoniului debitorului.

pg. 69

Drepturile creditorului asupra patrimoniului debitorului care rezulta din contract sunt

supuse legii contractului:

regimul actiunii pauliene sau revocatorii;

regimul actiunii in declararea simulatiei;

regimul actiunii oblice sau subrogatorii.

7. Raspunderea contractuala.

Art. 12 Roma I – reglementeaza expres raspunderea contractuala.

Elemente concrete:

conditiile raspunderii contractuale;

consecintele neexecutarii totale sau partiale a obligatiei sau ale executarii cu

intarziere;

regimul fortei majoare si a altor clauze exoneratoare de raspundere;

regulile privind evaluarea prejudiciului – regimul daunelor interse, compenstorii si

moratorii. In ceea ce priveste daunele cominatorii, tendinta este de aplicare a legii

forului;

regimul dobanzilor;

regimul clauzei penale;

regimul conventiilor asupra raspunderii.

8. Stingerea obligatiilor nascute din contract.

Aceasta include si prescpriptia si decaderea din drepturi – art. 12 Roma I.

9. Nulitatea contractului.

Art. 12 Roma I.

Elemente concrete:

cauzele de nulitate de fond;

sfera persoanelor care pot invoca nulitatea;

cat timp poate fi invocata nulitatea – problema prescriptibilitatii actiunii in

anulare;

problema daca nulitatea poate sau nu sa fie acoperita prin confirmare;

efectele nulitatile;

principiile care guverneaza nulitatea.

Legea aplicabila obligatiei de restituire a unei prestatii in cazul declararii

nulitatii contractului – reglementata de Roma I, coroborat cu Roma II.

Roma II, art. 10 alin. 1 – obligatia de restituire a unei prestatii care intervine in cazul

in care un contract a fost anulat este supusa legii contractului, nu legii faptului juridic.

pg. 70

Non-domeniul contractului

conventiile matrimoniale – merg dupa C.Civ.;

conventiile de arbitraj si conventiile de jurisdictie (formul conveniens);

obligatiile care decurg din intelegeri ce au avut loc inainte de semnarea unui

contract – merg dupa Roma II.

pg. 71

REGULAMENTUL ROMA II

Face o distinctie intre:

faptele juridice ilicite;

faptele juridice licite.

Faptele juridice ilicite

Art. 4 Roma II – regula generala; art. 5 – 9 Roma II – reglementari speciale privind

anumite tipuri de delicte.

Norma generala ofera trei solutii conflictuale:

norma generala propriu-zisa;

o exceptie de la aceasta norma;

o clauza derogatorie (solutia de salvare).

Norma generala

Art. 4 alin. 1 Roma II – legea aplicabila obligatiilor necontractuale care decurg

dintr-o fapta ilicita este legea tarii in care s-a produs prejudiciul (lex loci laesionis).

In dreptul roman, traditional se aplica lex loci delicti commisii.

Exceptia

Art. 4 alin. 2 Roma II – in cazul in care faptuitorul si victima isi au resedinta

obisnuita in aceeasi tara in momentul producerii prejudiciului, se va aplica legea acelei tari.

Sintagma „momentul producerii prejudiciului” solutioneaza si conflictul mobil de

legi.

Clauza derogatorie

Art. 4 alin. 3 Roma II – in cazul in care reiese clar din toate circumstantele

referitoare la caz ca fapta ilicita are in mod vdit o legatura mai stransa cu o alta tara decat cea

mentionata in solutiile conflictuale mentionate mai sus, se va aplica legea tarii respective.

Normele specifice

Art. 5 Roma II – raspunderea pentru produsele defectuoase – obligatiile contractuale

care decurg din prejudiciile cauzate de un produs defectuos sunt supuse, in scara, la 4 solutii

conflictuale:

pg. 72

1. daca faptuitorul si victima isi au resedinta in aceeasi tara in momentul producerii

prejudiciului, se aplica legea resedintei obisnuite;

2. daca nu este cazul, se aplica una dintre urmatoarele trei legi, de asemenea in scara:

a.) legea tarii in care victima si-a avut resedinta obisnuita in momentul producerii

prejudiciului;

b.) legea tarii in care s-a achizitionat produsul, daca acesta este comercializat in

tara respectiva;

c.) legea tarii in care a fost cauzat prejudiciul, daca produsul a fost comercializat

in tara respectiva.

3. legea resedintei obisnuite a faptuitorului, daca faptuitorul nu putea sa prevada in

mod rezonabil ca produsul respectiv a fost comercializat in statele a caror lege

este aplicabila potrivit solutiilor conflictuale de mai sus;

4. daca rezulta clar din circumstantele cauzei ca respectiva fapta ilicita are in mod

vadit o legatura mai stransa cu alta lege, se aplica legea acelei tari.

Art. 6 Roma II – concurenta neloiala si actele care ingradesc libera concurenta.

Legea aplicabila concurentei neloiale

a.) In cazul in care, ca urmare a delictului, sunt afectate relatiile concurentiale sau

interesele colective ale consumatorilor, se aplica legea tarii in care acele interese

sunt afectate.

b.) Daca un act de concurenta neloiala afecteaza exclusiv interesele unui anumit

concurent, se aplica norma generala din art. 4.

Ocrotirea liberei concurente

a.) Solutia regula – legea aplicabila obligatiilor necontractuale care decurg din

restrangerea concurentei sunt supuse legii tarii unde piata este/poate fi afectata.

b.) In cazul in care piata este/poate fi afectata in mai multe tari, iar reclamantul

solicita despagubiri in fata instantei de la domiciliul paratului, poate fi aplicata si

legea respectivei instante (legea instantei sesizate).

Art. 7 Roma II – daunele aduse mediului.

De regula, se aplica regula generala, lex loci damnii, dar victima delictului de mediu

poate sa isi intemeieze actiunea si pe legea tarii unde s-a produs prejudiciul.

Aer. 8 Roma II – incalcarile aduse dreptului de proprietate intelectuala.

De regula, se aplica legea tarii pentru care se solicita protectie, iar in cazul in care,

prin exceptie, este vorba despre un drept de proprietate intelectuala reglementat unitar la

nivelul comunitatii, se va aplica legea tarii unde s-a produs delictul.

Art. 9 Roma II – actiunile sindicale.

Prejudiciile sunt supuse legii tarii unde a fost intreprinsa acea actiune.

pg. 73

Legea aplicabila obligatiilor decurgand din fapte licite

Roma II – reglementeaza in legea aplicabila obligatiilor decurgand din fapte licite:

imbogatirea fara justa cauza impreuna cu plata nedatorata;

gestiunea de afaceri – „negotiorum gestio”;

culpa in contrahendo.

Imbogatirea fara justa cauza impreuna cu plata nedatorata

Exista 4 solutii conflictuale care se aplica in cascada:

daca aceste fapte se afla in legatura cu un raport juridic existent intre parti si, mai

ales, un contract existent intre parti, se va aplica legea acelui contract –

accesorium sequitur principale;

daca partile isi au resedinta obisnuita in aceeasi tara, in momentul producerii

faptului licit respectiv, se aplica legea acelei tari – legea resedintei obisnuite

comune a partilor raportului juridic;

legea locului unde s-a produs imbogatirea fara justa cauza – lex loci;

in cazul in care rezulta clar din toate circumstantele cauzei ca acea obligatie are in

mod vadit o legatura mai stransa cu legea altei tari, se va aplica legea acelei tari.

Gestiunea de afaceri

Exista 4 solutii conflictuale care se aplica in cascada:

daca aceste fapte se afla in legatura cu un raport juridic existent intre parti si, mai

ales, un contract existent intre parti, se va aplica legea acelui contract –

accesorium sequitur principale;

daca partile isi au resedinta obisnuita in aceeasi tara, in momentul producerii

faptului licit respectiv, se aplica legea acelei tari – legea resedintei obisnuite

comune a partilor raportului juridic;

legea tarii unde are loc gestiunea de afaceri – lex loci;

in cazul in care rezulta clar din toate circumstantele cauzei ca acea obligatie are in

mod vadit o legatura mai stransa cu legea altei tari, se va aplica legea acelei tari.

Culpa in contrahendo – legea aplicabila obligatiilor necontractuale care decurg din

intelegerile la care se ajunge inainte de semnarea unui contract, indiferent daca acel contract a

fost semnat sau nu.

pg. 74

In acest ipoteza exista doua solutii conflictuale:

se aplica legea contractului in cauza sau, daca nu a fost semnat, legea care s-ar fi

aplicat acelui contract – accesorium sequitur principale;

daca nu poate fi stabilita legea potrivit primei solutii, legea aplicabila va fi una

dintre urmatoarele trei legi:

legea statului unde s-a produs prejudiciul – lex loci damni/laesionis;

legea resedintei obisnuite comune a partilor in momentul producerii

faptului;

aplicarea pirncipiului legii proprii - in cazul in care rezulta clar din toate

circumstantele cauzei ca acea obligatie are in mod vadit o legatura mai

stransa cu legea altei tari, se va aplica legea acelei tari.

pg. 75

PROCESUL CIVIL INTERNATIONAL

I. Competenta jurisdictionala in raporturile de drept international privat.

II. Legea aplicabila procedurii in litigiile de drept international privat.

III. Conditia juridica a strainului ca parte in proces.

IV. Efectele hotararilor judecatoresti si arbitrale straine in Romania.

I. Competenta jurisdictionala in raporturile de drept international privat.

Reglementari interne: reglementari de drept comun – art. 148 – 157 din Legea 105.

1. Competenta facultativa a instantelor romane.

Principiul este reglementat in art. 148 – instamtele judecatoresti romane sunt

competente in conditiile care urmeaza sa solutioneze procesele dintre o parte romana si o

parte straina sau numai dintre straini, persoane fizice sau juridice.

Reglementarea situatiilor in care instantele romane sunt competente – clasificare:

a.) Competenta ratione personae si ratione loci a instanetlor romane:

Art. 149 - Instantele romane sunt competente:

daca paratul sau unul dintre ei isi are domiciliul, resedinta sau fondul de comert in

Romania; daca paratul din strainatate nu are un domiciliu cunoscut, cererea se

introduce la instanta domiciliului sau resedintei reclamantului din tara;

daca sediul paratului persoana juridica se afla in Romania; o persoana juridica

straina este considerata a-si avea sediul pe teritoriul tarii in cazul in care are aici o

sucursuala, o filiala, o agentie sau o reprezentanta;

daca reclamantul din cererea de pensie de intretinere are domiciliul in Romania;

daca legea unde a luat nastere sau trebuie executata fie chiar in parte o obligatie

izvorata dintr-un contract se afla in Romania;

daca locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligatii

extracontractuale sau efectele sale se produc in Romania;

daca locul de incarcare sau de descarcare a unei marfi transportate se afla in

Romania;

daca bunul asigurat sau locul producerii riscului se afla in Romania, in cazul

contractului de asigurare;

pg. 76

daca ultimul domiciliu al defunctului sau bunurile ramase dupa el se afla in

Romania;

daca imobilul la care se refera cererea se afla in Romania (forum rei sitae) – art.

149 se refera la actiunile persoanle imobiliare, caci pentru cele reale imobiliare

exista o competenta exceptionala exclusiva.

b.) Competenta ratione materiae a instantelor romane:

Art. 150 – Instantele romane sunt competenta sa judece:

procesele dintre persoane cu domiciliu in strainatate referitoare la acte sau fapte de

stare civila inregistrate in Romania, daca cel putin una dintre parti este cetatean

roman;

procesele referitoare la ocrotirea unui minor sau a unui interzis judecatoresc, daca

el este cetatean roman, chiar cu domiciliul in strainatate;

falimentul sau orice alta procedura judiciara privind incetarea platilor in cazul

unei societati comerciale straine care are un sediu secundar pe teritoriul tarii.

2. Competenta exclusiva a instantelor romane.

Art. 151 – Instantele romane sunt exclusiv cmpetente sa judece procesele privind

raporturi de drept international privat referitoare la:

actele de stare civila intocmite in Romania si care privesc persoane domiciliate in

tara;

incuviintarea adoptiei, daca adoptatul are domiciliul in tara si este si cetatean

roman sau apatrid;

tutela sau curatela unei persoane domiciliate in tara, indiferent de cetatenia ei;

punerea sub interdictie a unei persoane domiciliate in tara;

desfacerea, nulitatea casatoriei, precum si alte litigii dintre soti, daca, la data

cererii, ambii soti domiciliaza in Romania si cel putin unul dintre ei este cetatean

roman;

mostenirea lasata de o persoana care a avut ultimul domiciliu in Romania –

actiunile reale rezultate din mostenire;

imobilele situate pe teritoriul tarii – actiunile reale imobiliare;

executarea silita a unui titlu executoriu pe teritoriu Romaniei.

In cazul in care competenta exclusiva a instantelor romane este incalcata si se pune

problema recunoasterii si executarii acelei hotarari straine in Rominia, recunoasterea si

executarea vor fi refuzate.

Art. 153 – in cazul in care o jurisdictie straina se declara necompetenta sa

solutioneze o actiune formulata de un cetatean roman, acea actiune poate fi introdusa in fata

pg. 77

instanetelor romane (instantele romane dobandesc competenta generala). Persoana va merge

cu procesul la instanta cu care actiunea prezinta legaturile cele mai stranse.

Art. 154 reglementeaza situatia in care partile au ales competenta de jurisdictie (cand

exista o conventie de jurisdictie – forum conveniens) – daca partile au supus prin conventie

litigiul dintre ele competentei unei anumite instante, aceasta va fi investita cu competenta

jurisdictionala, cu urmatoarele doua exceptii:

daca instanta aleasa este straina, dar litigiul intra in competenta exclusiva a

instantelor romane;

daca instanta este romana, iar una dintre parti dovedeste ca acel litigiu intra in

competenta exclusiva a unei instante straine.

Art. 155 – in cazul in care instantele romane sunt competente, dar nu se poate stabili

care anume dintre ele este indreptatita sa solutioneze procesul, cererea va fi indreptata la

Judecatoria sectorului 1 Bucuresti sau la Tribunalul Municipiului Bucuresti, in functie de

competenta ad valorem.

Art. 156 – competenta instantelor romane aplicata potrivit articolelor precedente nu

este inlaturata prin faptul ca acelasi proces sau un proces conex este dedus in fata unei

instante straine. Prin urmare, legea romana exclude litispendenta si conexitatea. Aceste

dispozitii se aplica numai statelor nemembre ale U.E. Statelor membre li se aplica

Regulamentul 44/2001, care are in vedere conexitatea si litispendenta.

Art. 157 – instanta sesizata este obligata sa-si verifice din oficiu competenta

generala si, in cazul in care sesizeaza ca nici ea, nici o alta instanta romana nu este

competenta, respinge cererea ca nefiind de competenta instantelor romane.

pg. 78

Regulamentul 44/2001 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea

hotararilor in materie civila si comerciala

Regulamentul reglementeaza nu numai competenta judiciara.

Regulamentul 44 se aplica in materie civila si comerciala – „dreptul privat”; per a

contrario, Regulamentul 44 nu se aplica pentru materiile publice (materie fiscala, vamala sau

administrativa).

Regulamentul nu se aplica in materie de faliment sau proceduri similare si nu se

aplica in materie de arbitraj.

Competenta – exista 4 categorii de reglementari:

1. Dispozitiile generale – art. 2: regula generala de competenta vizeaza

domiciliul paratului – sub rezerva dispozitiunilor urmatoate, persoanele

domiciliate pe teritoriul unui stat membru pot fi actionate in justitie indiferent de

nationalitatea lor pe teritoriul statului membru in cauza (acolo unde sunt

domiciliate).

2. Competente speciale facultative – aplicate ratione materiae.

Art. 5 – o persoana care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi

actionata in justitie intr-un alt stat membru in urmatoarele situatii:

a.) In materie contractuala poate fi actionata la urmatoarele instante:

la locul in care contractul sau obligatia care face obiectul contractului a

fost sau urmeaza a fi executata;

in cazul vanzarii de marfuri, la locul unde au fost sau trebuie sa fie livrate

marfurile;

in cazul prestarilor de servicii, la locul unde au fost sau trebuie sa fie

prestate serviciile.

b.) In materia obligatiei de intretinere, actiunea poate fi introdusa la instanta de

la locul unde creditorul obligatiei de intretinere este domiciliat sau isi are

resedinta obisnuita.

c.) In materie delictuala si cvasi-delictuala – la instanta locului unde s-a produs

fapta prejudiciabila.

d.) In cazul in care actiunea este introdusa impotriva unei societati comerciale

care are o sucursala, o agentie sau o altfel de unitate de acest tip, actiunea

poate fi introdusa la locul unde acea unitate este localizata.

3. Situatii de competenta imperativa (exclusiva).

pg. 79

A. In materia contractelor de asigurare – lucurile sunt diferite dupa cum

asiguratorul este parat sau asiguratorul este reclamant:

a.) daca asiguratorul este parat, el poate fi actionat in justitie fie:

la instanta statului unde isi are domiciliul;

la instanta de la domiciliul reclamantului.

b.) daca asiguratorul este reclamant, el nu are decat o singura posibilitate:

instanta domiciliului persoanei asigurate.

In aceste cazuri, competenta este exclusiva, dar nu imperativa. Nu se poate

deroga prin conventie decat daca aceasta conventie se incheie ulterior nasterii

litigiului.

B. In materia contractelor incheiate cu consumatorii.

Lucurile sunt diferite dupa cum consumatorul este parat sau este

reclamant:

a.) in cazul in care consumatorul este reclamant, el poate actiona in justitie

fie:

la instanta statului unde isi are domiciliul;

la instanta de la domiciliul reclamantului.

b.) in cazul in care consumatorul este parat, nu exista decat o singura

posibilitate: instanta domiciliului consumatorului.

In aceste cazuri, competenta este exclusiva, dar nu imperativa. Nu se poate

deroga prin conventie decat daca aceasta conventie se incheie ulterior nasterii

litigiului.

C. In materia contractelor individuale de munca.

Daca angajatorul este parat, angajatul reclamant poate merge fie:

la instanta de la domiciliul angajatorului parat;

la instanta locului unde angajatul reclamant isi desfasoara in mod obisnuit

activitatea.

Daca angajatorul este reclamant, el nu poate merge decat la instanta

locului unde angajatul parat isi are domiciliul.

In aceste cazuri, competenta este exclusiva, dar nu imperativa. Nu se poate

deroga prin conventie decat daca aceasta conventie se incheie ulterior nasterii

litigiului.

pg. 80

4. Situatii de competenta exclusiva absoluta.

a.) In materie de drepturi reale imobiliare sau de inchiriere a unor imobile – este

exclusiv competenta instanta din statul membru pe teritoriul caruia este situat

imobilul.

b.) Pentru litigiile privind valabilitatea constituirii, nulitatea sau dizolvarea unei

societati comerciale sau altei persoane juridice ori litigiile privind valabilitatea

deciziilor organelor de conducere ale respectivelor persoane – este competenta

instanta de la sediul persoanei.

c.) Pentru valabilitatea inregistrarii in registre publice - instanta de la sediul

registrului.

d.) In materie de proprietate intelectuala – instanta de la locul unde respectivul

drept a fost depus sau inregistrat.

e.) Litigiile privind executarea hotararilor judecatoresti – instanta locului unde

urmeaza a se face executarea silita (locus executionis).

Daca partile au convenit cu privire la instanta competenta (forum conveniens) –

competenta revine acelei instante si este o competenta exclusiva, cu exceptia unei conventii

contrare a partilor (mutuus dissensus).

Art. 25 – reglementeaza obligatia instantei de a-si verifica propria competenta – daca

instanta este sesizata cu un litigiu care este de competenta exclusiva a unei alte instante,

instanta sesizata se declara din oficiu necompetenta. In cazurile in care nu este vorba despre

competenta exclusiva, daca o instanta este sesizata si constata ca in cauza competenta

apartine instantei dintr-un alt stat, unde paratul isi are domiciliul, ea se va declara

necompetenta daca paratul nu se infatiseaza inaintea ei.

In cazul in care cereri privind acelasi obiect si aceeasi cauza sunt introduse de aceleasi

parti inaintea unor instante din state diferite, instanta sesizata ulterior suspenda din oficiu

actiunea pana in momentul in care prima instanta sesizata isi stabileste competenta. Daca

prima instanta se declara competenta, instanta ce-a de-a doua sesizata isi va declina

competenta in favoarea primei instante.

Art. 28 – in cazul in care actiunile sunt conexe, daca sunt pendinte in fata a doua sau

mai multe instante din state diferite, instanta cea de-a doua sesizata poate suspenda judecata;

daca cele doua actiuni sunt pendinte in prima instanta, instanta sesizata ulterior poate, la

cererea uneia dintre parti, sa-si decline competenta daca prima instanta s-a declarat

competenta sa judece cauza.

pg. 81

II. Legea aplicabila procedurii in litigiile de drept international privat.

Reglementari interne: legea aplicabila procedurii in dreptul internatioal privat – art.

158, 159 din Legea 105.

Legea aplicabila capacitatii procesuale este legea persoanei.

Calitatea procesuala a partilor este determinata de legea care guverneaza fondul

raportului juridic dintre parti.

Procedura propriu-zisa este supusa legii forului – conditiile probei etc.

Art. 161 – pentru mijloacele de proba ale unui act juridic precum si puterea

doveditoare a unui inscris care atesta un act juridic se alege legea actului sau lex voluntatis.

Pentru proba faptelor, se aplica legea locului producerii faptului. Administrarea probelor se

face potrivit legilor forului.

Reglementari interne speciale – privind doua aspecte: cooperarea judiciara

internationala privind problema supralegalizarii – Legea 189/2003 privind asistenta judiciara

internationala in materie civila si comerciala.

Cooperarea judiciara internationala – notiune generica globala care exprima, de

regula, urmatoarele trei institutii:

comunicarea actelor de procedura in/din strainatate;

obtinerea de probe din strainatate;

informatiile asupra dreptului strain.

Legea 189/2003 privind asistenta judiciara internationala in materie civila si comerciala

1. Comunicarea actelor judiciare si extrajudiciare in/din strainatate.

a.) Comunicarea actelor de procedura in strainatate – autoritatea publica prin care

autoritatile judiciare romane comunica actele in strainatate este Ministerul

Justitiei. Ministerul are posibilitatea, dupa ce face controlul de legalitate, sa trimita

actul de procedura in strainatate, in urmatoarele moduri:

prin posta, direct destinatarului;

autoritatii centrale competente din statul solicitat;

misiunii diplomatice sau consulare romane din statul solicitat, prin

Ministerul Afacerilor Externe.

Art. 6 – prevede continutul obligatoriu al actului.

b.) Comunicarea actelor de procedura din strainatate – comunicarea se face tot

prin Ministerul Justitiei, care le va trimite judecatoriei in a carei raza teritoriala

locuieste sau isi are sediul destinatarul. Judecatoria va proceda la comunicarea

pg. 82

actului catre destinatarul intern, conform normelor de procedura din dreptul

roman.

Cererea de comunicare poate fi refuzata numai daca se considera o atingere adusa

suveranitatii sau sigurantei nationale.

2. Comisiile rogatorii internationale.

Comisia rogatorie internationala = actul prin care o autoritate judiciara dintr-un stat

mandateaza o autoritate judiciara dintr-un alt stat sa indeplineasca, in locul si in numele sau,

un act judiciar intr-un caz determinat.

Prin comisie rogatorie se pot efectua audieri de martori, obtinere de documente,

expertize, realizarea de anchete, procurarea de alte acte sau informatii.

a.) Solicitarea de comisii rogatorii in strainatate.

Instantele romane pot sa solicite realizarea de comisii rogatorii in strainatate.

Ministerul de Justitie este autoritatea care transmite cererea autoritatii centrale din statul

solicitat.

Comisia rogatorie are exact aceeasi forta ca si o proba interna.

b.) Solicitarea de comisii rogatorii din strainatate.

Solicitarea se transmite Ministerului Justitiei, care transmite cererea judecatoriei in a

carei raza teritoariala urmeaza a se efectua actul. Judecatoria efectuaza respectiva comisie

potrivit legii romane, dar poate lua in considerare si folosirea unei proceduri speciale

solicitate de autoritatea straina, daca acest lucru nu contravine legii romane.

Autoritatea judiciara romana este obligata sa informeze autoritatea judiciara straina cu

privire la data si locul comisiei si poate permite, la cerere, participarea magistratilor straini la

procedura.

Comisia rogatorie poate fi refuzata pentru motive de afectare a suveranitatii si pentru

protejarea sigurantei nationale.

3. Informatii asupra dreptului strain.

Se realizeaza prin intermediul Ministerului Justitiei. (A se vedea mai sus).

Raspunsul dat de autoritatea straina este dat tot Ministerului Justitiei, care il transmite

instantei competente.

Problema supralegalizarii

pg. 83

Un act juridic intocmit de o autoritate straina, pentru a putea fi valabil in fata unei

autoritati romane, trebuie supralegalizat – art. 62 din Legea 105.

Supralegalizarea se face pe cale administrativa ierarhica – se supralegalizeaza la

Ministerul Justitiei si, dupa aceea, la misiunea diplomatica din acea tara.

Scutirea de supralegalizare este permisa numai in temeiul legii, in temeiul unei

conventii internationale la care Rominia este parte sau pe baza de reciprocitate.

Daca este vorba despre un act roman ce trebuie sa produca efecte in strainatate,

supralegalizarea se face de Ministerul Justitiei roman si, dupa aceea, de Ministerul Afacerilor

Externe.

pg. 84

Notificarea si comunicarea actelor juridice intre tarile membre ale U.E.

In legatura cu notificarea si comunicarea actelor juridice intre tarile membre ale U.E.

exista doua categorii de reglementari:

Reglementari in cadrul U.E.;

O conventie internationala.

Regulamentul 1393/2007 privind notificarea sau comunicarea in statele memebre

a actelor judiciare sau extrajudiciare in materie civila sau comerciala – sintagma „in

materie civila si comerciala” acopera notiunea de „drept privat”. Prin urmare, notiunea nu

acopera sfera dreptului public.

Pentru comunicarea actelor in si din strainatate este necesara desemnarea de catre

fiecare stat membru a unui asa-numit agent de transmitere, agent care, in cazul Romaniei,

este Ministerul Justitiei.

Transmiterea actelor in strainatate intre tarile membre ale U.E.

Transmiterea actelor se poate face in principal printr-o relatie directa intre agentiile de

transmitere din statele membre. Actul este insotit de un formulare tip de transmitere care este

redactat potrivit unui formular care este anexat Regulamentului 1393. Acesta se completeaza,

de regula, in limba statului de destinatie sau intr-o limba de circulatie internationala.

In afara acestui mijloc direct de transmitere, exista si alte mijloace:

pe cale diplomatica sau consulara;

prin intermediul serviciilor de curierat;

printr-o transmitere directa intre autoritatile de la care emana actul respectiv, dar

aceasta sub rezerva admiterii modalitatii de transmitere prin legislatia statului

membru.

In legatura cu primirea actelor, se comunica din strainatate catre agentia de primire,

care emite o confirmare de primire. Daca se considera ca trimiterea este eronata, nu este de

competenta autoritatilor romane de primire, se returneaza, iar agentia de primire ia toate

masurile necesare pentru ca actul solicitat sa fie inmanat destinatarului.

pg. 85

Transmiterea actelor in strainatate

Sediul materiei: Conventia privind notificarea si comunicarea in strainatate a actelor

judiciare si extrajudiciare in materie civila si comerciala, conventie adoptata la Haga la 15

noiembrie 1965.

In Conventia de la Haga se prevede obligatia fiecarui stat de a desemna o autoritate

centrala pentru primirea si comunicarea actelor – Ministerul Jutitiei.

Modalitati de comunicare:

prin autoritatea centrala – trebuie sa se completeze un formular model care este

anexat la conventie. Autoritatea centrala transmite mai departe actul catre

institutia competenta pentru a-l primi: o instanta de judecata, o autoritate publica

etc. Autoritatea centrala emite si dovada de primire. Documentele se elaboreaza in

limbile de circulatie internationala: englea sau franceza;

prin agentii diplomatici sau consulari ai statului emitent in strainatate – in

aceasta situatie, documentul se inainteaza consulatului sau ambasadei statului

respectiv din Romania, care il va inainta persoanei interesate. Aceasta modalitate

de transmitere se poate face numai pentru cetatenii statului emitent.

prin agentii diplimatici sau consulari ai statului solicitant din strainatate, care

trimit documentul catre autoritatea centrala din statul solicitat.

prin corespondenta postala – Conventia nu se opune acestei modalitati de

transmitere catre persoanele aflate in strainatate, cu conditia ca statul de destinatie

sa nu declare ca se opune la aceasta.

Refuzul indeplinirii procedurii nu se poate face decat daca se aduce atingere

suveranitatii sau securitatii statului solicitat.

Exista prevederi speciale in Conventia de la Haga pentru ipoteza in care actele

judiciare comunicate sunt citatii pentru prezentarea in fata unei instante de judecata. In cazul

in care, in urma comunicarii unei citatii, paratul nu se prezinta in fata instantei, judecatorul

este obligat sa verifice indeplinirea procedurii de citare si, eventual, sa foloseasca si o

modalitate alternativa de comunicare.

pg. 86

Comisiile rogatorii

Obtinerea de probe din stainatate este o alta forma de cooeprare judiciara

internationala.

In ceea ce priveste comisiile rogatorii, exista o reglementare la nivelul U.E. –

Regulamentul 1206/2001 privind cooperarea intre statele membre pentru obtinerea de probe

in materie civila sau comerciala - si o conventie internationala.

In Regulament, se prevede posibilitatea comunicarii directe de catre instanta in fata

careia procedura este angajata, adica instanta solicitanta, catre instanta dintr-un alt stat, unde

trebuie sa se efectueze comisia rogatorie, adica instanta solicitata.

Exista si in acest caz obligatia statelor de a desemne ao autoritate centrala care sa

asiste, „sa furnizeze informatii instantelor” – Ministerul Justitiei.

Obtinerea informatiilor se face pe baza unei cereri – prin completarea unui formular

tip anexat la Regulament. Regulamentul prevede si datele ce trebuie sa se regaseasca in

cuprinsul cererii:

denumirea instantelor solicitanta si solicitata;

numele partilor;

natura si obiectul cauzaei si expunerea sumara a faptelor;

actul de procedura ce urmeaza a fi indeplinit;

daca este vorba despre audierea unei persoana, trebuie detaliate intrebarile ce

urmeaza a fi puse acelei persoane; mentiunea daca marturia se va face sub

juramant sau nu.

Cererea se adreseaza, de principiu, in limba oficiala a statului solicitat.

Comunicarea cerereii se poate face prin cele mai rapide mijloace, adica, de obicei,

prin posta.

Autoritatea solicitaa, cand primeste cererea, este obligata sa emita o confirmare de

primire. Instanta solicitata este obligata sa execute cererea fara intarziere si in termen maxim

de 90 de zile de la primirea ei. Instanta solicitata exexuta cererea in conformitate cu legea ei

nationala – lex fori.

Partile si reprezentantii lor au dreptul sa fie prezenti cand instanta solicitata

indeplineste actul de procedura, daca aceasta procedura este permisa de catre legile celor

doua state.

Instanta solicitata poate aplica si masuri de contrangere pentru a duce la indeplinire

cererea, potrivit legii ei nationale.

pg. 87

Refuzul de indeplinire a cererii este posibil numai daca cererea nu intra in competenta

instantei solicitate sau nu intra in competenta puterii judiciare in acel stat.

In ceea ce priveste audierea unei persoane, aceasta nu se va executa atunci cand

persoana care se solicita a fi audiata invoca dreptul de a refuza sa depuna marturie in temeiul

legii instantei solicitate.

Regulamentul prevede si o situatie speciala, de indeplinire directa a actului de

cercetare de catre instanta solicitanta in statul solicitat. „Atunci cand o instanta doreste sa

procedeze direct la un act de cercetare intr-un alt stat membru, ea trebuie sa prezinte o cerere

autoritatii centrale”. Indeplinirea directa a actului de cercetare nu este posibila decat daca

acest lucru poate avea loc pe cale voluntara, fara sa se recurga la masuri de constrangere.

Actul de cercetare este indeplinit de catre un magistrat sau de catre orice alta persoana (de

exemplu, un expert) desemnata potrivit legilor statului solicitant.

Conventia internationala

Conventia internationala este Conventia de la Haga din 1970 privind obtinerea de

probe in strainatate in materie civila sau comerciala. Romania a aderat la aceasta Conventie

in anul 2003. Se prevede obligatia statelor de a desemna o autoritate centrala care sa-/si

asume obligatia de a primi cererile de a se realiza comisii rogatorii emise de un stat strain

solicitant si de a le transmite instantei romane competente.

Autoritatea solicitanta trebuie sa trimita o cerere de realizare a comisiei rogatorii,

cerere care trebuie sa contina anumite date prevazute de Comisie (aceleasi cu cele mentionate

la Regulamentul U.E.). Cererea trebuie formulata in limba oficiala a statului solicitat.

Autoritatea centrala care primeste cererea o va transmite autoritatii judiciare

competente sa o execute potrvit legii statului solicitat.

Autoritatea solicitanta trebuie sa fie informata cu privire la data si locul unde se va

efectua comisia rogatorie pentru ca partile si reprezentantul lor sa poata participa. De

asemenea, este posibil ca magistratii autoritatii solicitante sa asiste la efectuarea comisiei

rogatorii, dar aceasta masura trebuie autorizata prealabil de autoritatea centrala din statul

solicitat (MJ).

Informarea cu privire la parti si reprezentantii lor se face identic ca si in cazul

prevazut mai sus.

Autoritatea judiciara romaa care indeplineste efectiv comisia rogatorie este

judecatoria de la domiciliul martorului, expertului, de la locul unde se afla bunul etc. –

conform lex fori. Cu toate acestea, la cererea autoritatii solicitante, se accepta sa se procedeze

potrvit unei forme speciale, numai daca aceasta nu este incompatibila cu legislatia statului

solicitat.

pg. 88

Comisia rogatorie trebuie sa e efectueze de urgenta. Ea poate fi refuzata daca nu intr

in atributiile puterii judiciare sau daca se consiudera ca se aduce atingere suveranitatii sau

securitatii statului solicitat.

Dovezile privinnd realizarea comisieie rogatorii se comunica statului solicitat pe

aceeasi filiera.

Exista doua modalitati speciale de realizare a comisiilor rogatorii in strainatate:

prin intermediul agentilor diplomatici sau consulari ai statului solicitant care

functioneza in statul solicitat. Un agent diplomatic sau consular al unui stat poate

proceda fara constrangere la obtinerea de probe in statul solicitat, dar in doua

situatii:

a.) daca o face cu privire la cetatenii proprii, operatiunea este libera, cu conditia

sa nu existe constrangere;

b.) daca o face cu privire la cetatenii romani in fata unei ambasade straine din

Romania, este necesara, pe langa conditia lipsei de constrangere, si o

autorizatie din partea autoritatii centrale din statul solicitat.

printr-un imputernicit care poate actiona direct in statul solicitat, dar fara

constrangere si daca autoritatea centrala din statul solicitat ii acorda o autorizatie.

Informarea asupra dreptului strain

In materia informarii asupra dreptului strain, exista Conventia Europeana in domeniul

informarii asupra dreptului strain – Conventia de la Londra din 1968.

Problema supralegalizarii

In aceasta materie exista reglementari la nivelul U.E. si o conventie internationala.

La nivelul U.E.: Conventia Europeana privind suprimarea cerintei legalizarii pentru

documentele intocmite de agentii diplomatici si functionarii consulari, Conventie adoptata la

Londra in 1968 si semnata de Romania in 2010. Aceasta Conventie s-a incheiat intre statele

membre ale Consiliului Europei, iar Conventia prevede ca partile contractante excepteaza de

la cerinta legalizarii documentele care fac obiectul Conventiei.

Prin notiunea de „legalizare” se intelege acea formalitate care atesta autenticitatea

semnaturii pe un anumit document. Documentele la care Conventia se refera sunt cele

intocmite de catre agentii diplomatici si functionarii consulari ai unui stat contractant care

actioneaza in calitatea lor oficiala pe teritoriul altui stat contractant.

Conventia internationala

pg. 89

Conventia internationala cu privire la suprimarea cerintei legalizarii actelor oficiale

straine: Conventia de la Haga din 1961 ratificata de Romania in 1999.

Conventia se refera la suprimarea legalizarii actelor oficiale straine.

Actele oficiale straine:

a.) actele judiciare – emise de catre o instanta de judecata;

b.) documentele administrative – actele care emana de la o autoritate a puterii

executive a statului;

c.) actele notariale.

Intre statele parti la Conventie opereaza scutirea de supralegalizare, singura

formalitate ceruta pentru a atesta veridicitatea semnaturii, calitatea semnatarului actului si o

eventuala identitate a sigiliului sau stampilei aplicata pe act, este aplicarea apostilei.

Apostila este o incheiere a carei model este prevazut in Anexa la Conventie. Aceasta

apostila cuprinde cateva mentiuni:

referirea la Conventia de la Haga din 1961 – temeiul juridic al apostilei;

tara de la care emana actul, cu indicarea naturii actului si a calitatii partii care

semneaza;

atestarea veridicitatii acelor elemente si indicarea autoritatii care face atestarea.

Apostila se redacteaza in limba oficiala a statului care o emite; ea este eliberata la

cererea detinatorului actului, iar autoritatile romane competente sa aplice apostila sunt

tribunalele, pentru actele oficiale de la litera a, prefecturile, pentru actele oficiale de la litera b

si camerele notarilor publici, pentru actele oficiale de la litera c.

pg. 90

III. CONDITIA JURIDICA A STRAINULUI CA PARTE IN PROCES

In legatura cu conditia juridica a strainului ca parte in proces, au ramas in vigoare

cateva prevederi din Legea 105: art. 163, 154.

In esenta, se prevede ca strainii, persoane fizice sau juridice, beneficiaza, in fata

instantelor romane, de aceleasi dreptui si obligatii procedurale care si romanii. Prin urmare,

strainilor li se aplica regimul national.

In cazul in care este vorba despre scutiri sau reduceri de taxe, ele se aplica in aceleasi

conditii ca si romanilor, dar sub conditia reciprocitatii.

Conform legii, functioneaza principiul scutirii de ceea ce se numeste cautio iudicatum

solvi (=garantia pentru judecarea litigiului). Strainului nu i se poate cere sa depuna o garantie

pentru simplul fapt ca este strain, sub conditia reciprocitatii.

In legatura cu conditia juridica a strainului, exista doua reglementari internationale:

conventia internationala – Conventia de la Haga din 1980 privind facilitarea

accesului international la justitie, conventie ratificata de Romania in 2003.

Aceasta conventie contine trei grupuri de prevederi esentiale:

1. in legatura cu asistenta judiciara – „cetatenii unui stat contractant beneficiaza

de asistenta judiciara intr-un alt stat contractant in aceleasi conditii ca si

nationalii celui de-al doilea stat”.

2. in legatura cu cautio iudicatum solvi – „nicio cautiune si nicio depunere,

indiferent de denumirea ei, nu poate fi solicitata unui strain pentru simplul fapt

al calitatii de strain sau al absentei domiciliului ori resedintei pe teritoriul

statului respectiv”.

3. in legatura cu obtinerea de copii dupa actele si deciziile judiciare – „cetatenii

unui stat contractant pot obtine intr-un alt stat contractant copii dupa actele si

deciziile justitiei, in aceleasi conditii ca si nationalii”.

reglementare la nivel european – Acordul European asupra transmiterii cererilor

de asistenta judiciara, conventie adoptata la Strasbourg in 1977 si ratificata de

Romania in 2005. Aceasta prevede ca orice persoana care are resedinta obisnuita

pe teritoriul unui stat contractant are dreptul de a formula cerere de asistenta

judiciara pe teritoriul unui alt stat contractant. Aceasta cerere se adreseaza

autoritatii centrale din statul de resedinta al petitionarului. In cazul Romaniei,

autoritatea centrala este Ministerul Justitiei. Aceasta autoritate este obligata sa

transmita cererea de asistenta autoritatii centrale din statul solicitat. Autoritatea

centrala din statul solicitat este obligata sa transmita acea cerere autoritatii

competente pentru a decide asupra ei din statul solicitat si, totodata, sa informeze

cu privire la modul de solutionare a acelei cereri.

pg. 91

IV. EFECTELE HOTARARILOR JUDECATORESTI STRAINE IN

ROMANIA

Sediul materiei: Legea 105, Regulamentul 44.

Legea 105

Legea 105 este aplicabila ori de cate ori prevederile Regulamentului european nu sunt

aplicabile.

Legea 105 reglementeaza in art. 165 – 179 efectele hotararilor straine pe teritoriul

tarii, iar in art. 180 – 181 se refera la efectele hotararilor arbitrale pe teritoriul tarii.

Se face distinctie intre efectul autoritatii de lucru judecat, care se refera la ideea de

recunoastere a unei hotarari straine, efectul executoriu, care exprima ideea de incuviintare a

hotararii si efectul probatoriu.

Efectul autoritatii de lucru judecat

In legatura cu recunoasterea hotararilor straine in Romania, exista doua situatii:

A. Recunoastere de drept – Legea 105 prevede ca sunt recunoscute de drept pe teritoriul

tarii hotararile straine care se refera la statutul civil al cetatenilor statului unde hotararea a

fost pronuntata. Aceasta este exceptia, reprezentand o situatie minora.

B. Ca regula, hotararile judecatoresti straine, pentru a fi recunoacute pe teritoriul tarii,

trebuie sa indeplineasca anumite conditii, grupate in doua categorii:

conditii pozitive – art. 167:

a.) hotararea sa fie definitiva potrivit legii statului unde a fost pronuntata;

b.) instanta care a pronuntat hotararea sa fie, potrivit legii sale, competenta sa

solutioneze litigiul;

c.) sa existe reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor straine intre

Rominia si statul care a pronuntat hotararea;

d.) daca hotararea straina a fost pronuntata in default (in lipsa partii care a pierdut

procesul) – pentru a se recunoaste acea hotarare in Romania, trebuie sa fie

indeplinite urmatoarele conditii ce trebuie verificate de catre judecator:

citatia sa fi fost inmanata in timp util partii care a pierdut procesul;

partii sa i se fi comunicat in timp util actul de sesizare a instantei;

partii sa i se fi dat posibilitatea de a se apara;

partii sa i se fi dat posibilitatea de a exercita calea de atac impotriva

hotararii respective, daca ea exista in legea straina.

pg. 92

conditii negative – sunt impedimente la recunoastere – art. 168:

a.) hotararea este rezultatul unei fraude comise in procedura din strainatate;

b.) hotararea straina incalca ordinea publica de drept international privat roman;

c.) daca procesul a fost solutionat intre aceleasi parti printr-o hotarare chiar

nedefinitiva a instantelor romane sau daca litigiul se afla in curs de judecata in

fata instantelor romane atunci cand instanta straina a fost sesizata.

Interdictia de revizuire pe fond a hotararii straine: Art. 169: „instanta romana care

verifica recunoasterea nu poate reexamina pe fond hotararea straina si nici nu o poate

modifica”.

Cererea de recunoastere poate fi formulata in doua moduri:

pe cale principala – cererea de recunoastere se adreseaza tribunalului in a carui

circumscriptie se afla domiciliul sau sediul persoanei din Romania impotriva

careia hotararea se cere a fi recunoscuta;

pe cale de exceptie, incidentala – poate fi invocata in fata oricarei instante care

este sesizata cu solutionarea unui litigiu avand alt obiect dar in legatura cu care

hotararea straina poate produce efecte.

Cererea de recunoastere trebuie sa indeplineasca toate conditiile cerute de CPP pentru

o cerere de chemare in judecata si, in plus, trebuie insotita de urmatoarele acte:

copia hotararii straine;

dovada caracterului definitiv al hotararii straine;

dovezi privind indeplinirea acelor conditii speciale care se cer in cazul in care

partea care a pierdut procesul a lipsit;

orice alte acte necesare pentru dovedirea indeplinirii conditiilor mentionate mai

sus.

Hotararile straine care sunt depuse spre recunoastere in fata unei instante romane

trebuie supralegalizate daca nu exista scutire de la supralegalizare printr-o conventie

internationala.

Este posibila depunerea hotararii straine si fara supralegalizare, daca partea adversa

este de acord.

Cererea de recunoastere se solutioneaza pe cale principala prin sentinta, iar pe cale

incidentala prin incheiere interlocutorie. In toate cazurile, hotararea se da cu citarea partilor.

Procedura se poate desfasura fara citarea partilor numai daca din hotararea straina rezulta ca

paratul a fost de acord cu admiterea actiunii.

In cazul in care o hotarare straina este recunoscuta pe teritoriul tarii, ea dobandeste

autoritate de lucru judecat pe teritoriul tarii.

pg. 93

Efectul executoriu

De regula, cererile de recunoastere si executare se fac impreuna.

Pentru obtinerea efectului executor, trebuie indeplinite toate conditiile de la

recunoastere, plus inca doua conditii:

hotararea straina sa fie executorie, potrivit legii instantei care a pronuntat-o;

dreptul de a cerere executarea silita sa nu fie prescris potrivit legii romane.

Cererea se adreseaza tribunalului din circumscriptia caruia urmeaza a se efectua

executarea.

Hotararile luate cu privire la masuri asiguratorii si hotararile date cu executare

vremelnica in strainatate nu sunt supuse executarii in tara. Trebuie sa fie vorba despre

hotarari care au caracter executoriu definitiv.

Cererea de incuviintare a executarii trebuie sa contina, in plus, pe langa elementele

specifice recunoasterii, dovada ca hotararea straina este executorie in tara ei de emisiune.

Hotatarea de executare se pronunta intotdeauna cu citarea partilor.

Dupa ce instanta romana a incuviintat executara, se poate proceda la investirea cu

formula executorie a hotararii straine potrivit legii romane, mentionandu-se sentinta prin care

executarea a fost incuviintata.

Forta probanta

Art. 178 – „hotararea straina data de catre o instanta competenta are forta probanta in

fata autoritatilor romane cu privire la situatiile de fapt pe care le constata”. Pentru ceea ce

judecatorul strain a constatat ca situatie de fapt, nu este necesara nicio alta proba.

Regulamentul 44/2001 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor in

materie civila si comerciala intre statele membre ale U.E.

Regulamentul face o distinctie intre recunoastere si executare. Astfel, o hotarare

pronuntata intr-un stat membru este recunoascuta in celelalte state fara a fi necesara o

procedura speciala – opereaza o recunoastere de drept a autoritatii de lucru judecat.

In cazul in care exista o contestatie cu privire la recunoasterea unei hotarari dintr-un

alt stat membru, se face o distinctie dupa cum contestatia se invoca pe cale principala sau pe

cale incidentala. Daca se invoca pe cale principala, ea urmeaza procedura pe care

Regulamentul o prevede pentru executare. Pe cale incidentala, se confera competenta

instantei care judeca cererea principala solutionarea cererii incidentale.

pg. 94

Art. 34 si 35 – cererile care se refera la impedimente = acele cauze care impiedica

recunoasterea. Art. 34 reglementeaza impedimente de procedura propriu-zisa, iar art. 35

reglementeaza impedimente de competenta.

Art. 34 – o hotarare nu este recunoscuta in patru cazuri; fiecare caz ocroteste un

principiu, o valoare de drept:

a.) daca recunoasterea este vadit contrara ordinii publice din statul membru solicitat;

b.) daca actul de sesizare a instantei sau un alt act echivalent nu a fost comunicat

paratului intr-un mod care sa ii permita sa isi pregateasca apararea, motiv pentru care

paratul nu s-a infatisat la dezbateri si daca paratul nu a introdus o actiune impotriva

acelei hotarari cand avea posibilitatea sa o faca – se ocroteste dreptul la aparare al

paratului si principiul contradictorialitatii;

c.) daca hotararea a carei recunoastere se cere este ireconciliabila cu o hotarare

pronuntata intr-un litigiu intre aceleasi parti in statul membru solicitat – se ocroteste

principiul autoritatii de lucru judecat;

d.) daca hotararea a carei recunoastere se cere este ireconciliabila cu o hotarare

pronuntata anterior intr-un alt stat membru decat statul solicitat sau intr-un stat tert

intre aceleasi parti intr-un litigiu care are acelasi obiect si aceeasi cauza juridica, cu

conditia ca hotararea pronuntata anterior sa intruneasca ea insasi conditiile pentru a fi

recunoscuta in statul membrusolicitat – se ocroteste principiul autoritatii de lucru

judecat.

Art. 35 reglementeaza impedimentele de competenta. O hotarare pronuntata intr-un

alt membru nu va fi recunoscuta daca ea incalca prevederile cu privire la competenta

imperativa in materie de asigurari, de protectie a consumatorului sau prevederile de

competenta exclusiva.

Interdictia revizuirii pe fond a hotararii

Art. 36 – hotatarea straina nu poate face obiectul unei revizuiri pe fond in nicio

situatie. Legea 105 prevedea acelasi lucru.

pg. 95

Conditiile pentru executarea unei hotarari judecatoresti in alt stat membru

Executarea nu se realizeaza de drept, ci trebuie declarata ca fiind executorie hotararea,

urmand a se parcurge o procedura speciala.

Pentru ca o hotarare dintr-un stat membru sa fie executata, trebuie indeplinita o

conditie prealabila: ea trebuie sa fie executorie in statul care a emis-o. De asemenea, o cerere

trebuie facuta din partea persoanei interesate.

Cererea de incuviintare a executarii se depunde la instanta competenta din fiecare stat

membru, indicata in Anexa 2 la Regulament. In privinta Romaniei, competenta materiala

recunoscuta este cea a tribunalului. Competenta teritoriala apartine instantei de la domiciliul

partii impotriva careia se executa sau de la locul de executare. Modalitatea propriu-zisa de

depunere a cererii de exequatur (?) este cea stabilita de statul membru solicitat. Reclamantul

este obligat sa isi aleaga un domiciliu in raza teritoriala a instantei sesizate si, totodata,

trebuie sa desemneze un mandatar special care sa il reprezinte in fata acelei instante din statul

sesizat – mandatar ad litem (art. 40). Nicio formalitate speciala nu se cere pentru numirea

acestui mandatar ad litem (art. 46).

Procedura urmeaza trei grade de jurisdictie:

1. la tribunal (in prima instanta) – o singura formalitate trebuie indeplinita: trebuie

depusa copia hotararii a carei executare se cere si trebuie depus un certificat emis de

catre autoritatea care a pronuntat hotararea care se cere a fi executata. Modelul

certificatului este prevazut in Anexa 5 la Regulamentul 44.

Certificatul trebuie sa contina cateva elemente esentiale:

denumirea statului membru in care hotararea a fost pronuntata;

instanta care a pronuntat-o;

hotararea avuta in vedere;

numele reprezentantilor partilor;

data comunicarii actuliui de sesizare a instantei de catre parat in cazul in care

hotararea este in default (paratul nu a fost prezent la judecata);

mentiunea ca hotararea este executorie potrivit legii statului care a emis-o;

numele persoanei care semneaza certificatul si calitatea in care semneaza;

semnatura si stampila respectivei instante.

In baza acestor doua documente, fara a fi luate in considerare orice alte

elemente, instanta va pronunta executarea sentintei straine.

Hotararea pronuntata de tribunal se poate da fara citarea partilor. Hotararea

care s-a pronuntat in cererea de exequatur va fi comunicata atat reclamantului, cat si

paratului. Impotriva acestei hotarari, partea interesata poate formula o cale de atac.

Calea de atac este, de asemenea, diferita de la stat la stat, iar instanta care este

competenta sa judece calea de atac este mentionata pentru fiecare stat membru in

Anexa 3. Pentru Romania, competenta este curtea de apel catre care se exercita

pg. 96

recursul. In acest caz, procedura este contencioasa, citarea partilor fiind obligatorie,

iar debitorul parat poate invoca orice exceptii ce vor fi analizate de catre instanta de

recurs.

Termenul de exercitare a recursului este de 1 luna, daca partile isi au

domiciliul pe teritoriul aceluiasi stat membru, sau de 2 luni, daca paratul are

domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru.

Hotararea pronuntata in recurs de catre curtea de apel poate fi atacata, conform

art. 44 din Regulamen, pe caile de atac pe care fiecare stat membru le declara ca fiind

aplicabile in Anexa 4. Romania a declarat drept cai de atac aplicabile: contestatia in

anulare si revizuirea, care se exercita potrivit regulilor de competenta din C.Proc.Civ.

Impedimentele la executare

Regulamentul 44 prevede ca exequatur-ul nu poate fi refuzat decat in caz de ordine

publica sau in caz de incalcare a competentei obligatorii a unei instante potrivit prevederilor

Regulamentului.

Hotararea nu poate fi revizuita pe fond.

In cazul in care se cerere executarea unei hotarari executorii, dar nedefinitive, instanta

solicitata poate pronunta suspendarea cererii de executare a hotararii, la cererea paratului

interesat, cu plata de catre acesta a unei cautiuni a carei cuantum este stabilit de catre instanta

de executare.

Creditorul poate cerere instantei sa se ia orice masura asiguratorie.

Se poate pronunta si o executare partiala daca exista mai multe capete de cerere.

Interdictia cautio idicatum solvi – nu se cere nicio cautiune sau garante strainului in

momentul in care cere executarea pentru simplul fapt ca este un strain.