dolomita amorfa new microsoft word document

Upload: catalin-petrea

Post on 07-Jul-2018

213 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

  • 8/18/2019 Dolomita Amorfa New Microsoft Word Document

    1/5

    Estimarea efectului bioproductiv al nutreţurilor combinate cu utilizareadolomitei  ca sursă de calciu şi supliment de magneziu în alimentaţia tineretului

    ovin la îngrăşat

    Substanţele minerale (cenuşa) sunt prezente, atât în nutreţuri, cât şi în corpulanimalelor, în cantităţi diferite. Cantitatea de substanţe minerale, exprimată în cenuşă,

    variază în corpul animal de la o specie la alta şi în cadrul speciei, în funcţie de vârstă,acestea ăsindu!se în proporţii relativ constante " # $%, iar dacă ne referim la ovinecenuşa reprezintă ",& # ",$%, însă în corpul animalelor, ele se întâlnesc în eneral, înaceleaşi combinaţii ca şi la plante, dar în proporţii diferite. Spre exemplu în cenuşacorpului animal cca. '% îl reprezintă fosfatul de calciu, în timp ce în cenuşa plantelor acesta reprezintă mai puţin de &% (unicelu, *+').

    Calciul, fosforul şi maneziul sunt macroelementele cu cea mai mare pondere înoranism, reprezentând aproximativ &% din compoziţia totală a oranismului şi seăsesc, în principal înlobate în ţesutul osos, acesta fiind o materie vie în continuărefacere sub acţiunea celulelor speciale (osteoblaste şi osteoclaste) cu o importanţăconsiderabilă pentru producţiile animale. Sc-eletul reprezintă baza de susţinere aoranismului animal, dar în acelaşi timp şi rezerva de elemente minerale la care seapelează când solicitările oranismului nu sunt satisfăcute datorită insuficienţei -raneisau unor tulburări în absorbţie şi asimilare, iar starea de mineralizare se repercuteazădirect asupra producţiilor animale.

    Sărurile de Ca şi ale acidului fosforic alcătuiesc $ # /% din totalul substanţelor minerale din oranism, dar raportat la reutatea corpului animal calciul reprezintă *,"!*,'%, fosforul ,* ! ,'%, iar maneziul , ! ,%. 0in totalul acestor elemente înţesutul osos şi dinţi se concentrează ++% din calciu, '% din fosfor şi /% dinmaneziu aflat în oranism, restul de Ca, 1 şi 2 fiind distribuite în diferite orane şiţesuturi. 3aportul Ca41 în oase este de aproximativ &4* şi în eneral constant.

     5ntre Ca, 1 şi 2 se stabilesc interrelaţii atât ca rol, cât şi ca utilizare, însă rolul lor preponderent este în creştere şi dezvoltare, deci un rol plastic şi, ca urmare, trebuie săexiste un aport ridicat la tineretul în creştere şi înrăşare pentru mineralizarea oaselor (1ârvu, *++&). 6a rolul plastic se adauă rolul dinamic şi de reulator care seconcretizează prin7 menţinerea ec-ilibrului acido!bazic, activarea enzimelor, moderareaexcitabilităţii neuromusculare, intervenţii în fenomenele de transfer de enerie (Stoica şicol., *+++8 &*).

    1e de altă parte, elementele minerale sunt implicate în diferite procese vitale,care pe lână mentinerea sănătătii, se răsfrân şi asupra sporului de creştere. 0eficitulde elemente minerale la tineretul animal are ca urmări precoce reducerea vitezei decreştere (1ârvu, *++&). 1e această bază sunt lar aplicate efectele stimulatoare aleunor elemente minerale asupra dezvoltării tineretului. 9lementele minerale intervin şi înmetabolismul eneretic celular, aşa cum este fosforul ca şi component al :;1 (acidadenosintrifosforic).

    Cele trei elemente minerale Ca, 1 şi 2 sunt asiurate prin nutreţuri şisuplimente minerale. :stfel, în -rana rumeătoarelor se utilizează nutreţurile de volum,cereale eneretice (porumb, râu, orz, etc.) şi proteice (şroturi). Conţinutul în Ca, 1 şi2 al nutreţurilor este extrem de variabil, depinzând de familia botanică, de specie, devârsta plantei, stadiul de veetaţie şi de natura solului.

     Cerealele sunt, în eneral, sărace în calciu şi relativ boate în fosfor, însă o seriede subproduse ale acestora, cum ar fi tărâţele, sunt boate în fosfor.

  • 8/18/2019 Dolomita Amorfa New Microsoft Word Document

    2/5

    eneral, boate în fosfor (,$!*,&%). 5n ceea ce priveşte maneziul, cerealele, şroturileconţin cantităţi apreciabile, de reulă, cuprinse între şi / 4= S>.

    9c-ilibrarea -ranei pentru animale în calciu, fosfor şi maneziu se poate realizaprin unele suplimente minerale. 6a rumeătoare administrarea diferitelor surse depreparate minerale adecvate în amestecurile de concentrate, influenţează favorabilmetabolismul şi valorificarea substanţelor nutritive ceea ce permite satisfacerea

    principiilor minerali şi creşterea productivităţii animalelor, iar în mod particular,olioelementele sunt importante şi pentru flora bacteriană ruminală, care este sensibilăla prezenţa lor şi răspunde oportun la suplimentarea acestora (2iloş, *+').

    Stocarea şi excreţia fosforului şi calciului sunt influenţate de vitaminele 0 princare se diminuă eliminarea şi totodată se intensifică depunerile osoase, asiurareavitaminică ridicată reducând valoarea raportului Ca41, explicaţia constând în influenţamodificatoare pe care o au aceste vitamine asupra activităţii mucoasei intestinale.

    Sursele de calciu, fosfor şi magneziu pentru animale sunt numeroase, dar înprincipal nutreţurile indicate la specia şi cateoria respectivă, completate cu suplimenteminerale, diferenţiindu!se atât prin proporţia de aceste elemente minerale pe care leconţin cât şi prin disponibilitatea bioloică a acestora. 0intre nutreţurile de volum

    principalul furnizor de calciu este fânul de lucernă, cu un conţinut de circa trei ori maimare decât ramineele, de &,% respectiv ,'%. 5n concentratele fura?ere cea maiuzuală sursă de calciu utilizată este carbonatul de calciu, cu un conţinut de "+% calciuşi luat ca etalon (*) în ceea ce priveşte disponibilitatea. Fosforul, cel mai des, esteasiurat prin folosirea fosfatului monocalcic care are un conţinut de &&% fosfor total,*$% calciu şi are o disponibilitate de *%.

    Ca sursă de magneziu, pentru ec-ilibrarea -ranei în acest element se utilizeazăoxidul de maneziu, cu un conţinut de $% 2.

    Dolomita Ca2(C@")& nu este o sursă bună de maneziu pentru animale, deşiare un conţinut ridicat în carbonat de maneziu. A.ştiut fiind faptul că dintre toateanimalele de fermă, rumeătoarele dispun de cea mai scăzută capacitate de valorificarea maneziului din fura?e. Biind boată în carbonat de calciu poate participa însă şi laasiurarea calciului.

     5n eneral, sursele de minerale nu sunt costisitoare, cel mai scump, la oraactuală, fiind transportul acestora. 0eoarece, dolomita nu a fost considerată o bunăsursă de maneziu, având în vedere că enotipul animalelor este în continuă evoluţie şimodul de utilizare al diferiţilor nutrienţi se modifică, iar pentru eficientizarea producţieianimaliere este luat în calcul costul tuturor factorilor, în lucrarea de faţă s!a studiatefectul bioproductiv al nutreţurilor combinate cu utilizarea dolomitei amorfe ca sursă decalciu şi maneziu, în alimentaţia tineretului ovin la înrăşat.

     :ceastă lucrare constituie obiectul contractului înc-eiat între SC E!"#$%$&E$'()(E&* +$&+(%$ S$, cu sediul în 2iercurea Ciuc, str. ar-ita, nr. +', ?ud.ar-ita, tel4fax &$$!"/*.*+"8 reprezentată prin :dministrator Bluieraş 2oise, încalitate de beneficiar şi (nstitutul )aţional de Cercetare -Dezvoltare pentru.iologie şi )utriţie $nimală -.aloteşti, denumit în continuare (/)/C/D/./)/$/,  cusediul în aloteşti, ?ud. Dlfov, str. Calea ucureşti nr.*, înreistrat la 3eistrul Comerţuluisub nr. E&"4*&*4&$, cod unic de identificare 3 *''+/'*, tel. &*4"*&'*, fax7&*"*&', Febside7 FFF.ibna.ro, e!mail7 secretariatGibna.ro, reprezentat prin0irector Heneral, oria Hrosu şi 0irector economic, 2aria Sfîrloea în calitate deexecutant.

      'aterial şi metodă

    http://www.ibna.ro/mailto:[email protected]://www.ibna.ro/mailto:[email protected]

  • 8/18/2019 Dolomita Amorfa New Microsoft Word Document

    3/5

    S!a lucrat pe două loturi de tineret ovin în creştere şi înrăşare, din varietateaIiaie cu cap neru de ;eleorman, cu o reutate medie iniţială de & =, care au fostrepartizaţi uniform câte ' capete pe lot.

    6a cele două loturi de animale s!a administrat acelaşi tip de fura?, diferenţaconstând în sursa de calciu utilizată aşa cum reiese din tabelul *.

    %abelul 0Sc1ema e2perimentală

    Specificaţie " # %' E0

    Jumăr animale ' '0urata experienţei (zile) + +Sursa de calciu şi radul de asiurare Carbonat de calciu # *% 0olomită amorfă ! *%

    3aţiile care s!au utilizat în -rana tineretului ovin la înrăşat au fost formulateconform noului sistem de apreciere a valorii nutritive a nutreţurilor şi a normelor de-rană, aplicat şi în ţara noastră în ultima vreme (urlacu şi col., &&) şi au avut încomponenţă fân de lucernă ca nutreţ de volum (raţia de bază) la care s!a adăuat unamestec combinat alcătuit din porumb, orz, râu, şrot de rapiţă, şrot de soia, carbonatde calciu sau dolomită amorfă  (după caz), sare şi premixul vitamino!mineral specificprocesului de creştere şi înrăşare. :stfel, au rezultat două tipuri de nutreţuri combinateprezentate în tabelul &, diferenţiate prin absenţa sau prezenţa dolomitei amorfe,complementare fânului de lucernă, în aşa fel încât prin aportul lor comun în elementenutritive să poată acoperi necesarul enero!proteic şi vitamino!mineral al tineretului ovinla înrăşat .

    %abelul 3

    Structura reţetelor de nutreţuri combinate 456

    Specificare "otul'artor E2perimental

    1orumb &+,$ &+,$@rz &, &,Hrâu &, &,

  • 8/18/2019 Dolomita Amorfa New Microsoft Word Document

    4/5

    Carbonatul de calciu utilizat în experiment a avut un conţinut în calciu de "',*"%,iar dolomita amorfă &,$% calciu şi *&,/+% maneziu.

    0upă fabricare, s!au prelevat probe de nutreţ combinat la care s!au efectuatanalize de laborator pentru stabilirea compoziţiei c-imice brute şi a conţinutului decalciu, fosfor total şi maneziu.

     :nimalele au fost cazate în acelaşi adăpost dar în boxe diferite, câte ' animale în

    fiecare boxă, cu acces permanent afară, la apă şi cu fura?are la discreţie.9xperimentele s!au desfăşurat pe o perioadă de + de zile, care a cuprins osubperioadă preătitoare de * zile pentru acomodarea animalelor cu noile raţii fura?ereşi o perioadă propriu!zisă (de determinări), în cadrul căreia s!au urmărit o serie deparametri7 consumul mediu de -rană (determinat zilnic), evoluţia reutăţii corporale(determinată prin cântăriri la începutul experimentului, apoi lunar şi la sfârşitulexperienţei) prin care s!a pus în evidenţă sporul mediu zilnic, consumul specific, stareade sănătate a animalelor.

    0atele obţinute referitoare la parametrii zoote-nici au fost prelucrate statistic, iar pentru verificarea diferenţelor între loturi s!a utilizat testul de semnificaţie KtL. 

    6a înc-eierea testului bioproductiv s!au recoltat probe de sâne din vena ?uulară

    de la între efectivul de tineret ovin, în vederea determinărilor bioc-imice aleparametrilor plasmatici7 glicemia, trigliceridele, lipidele totale, colesterolul, proteineletotale, albumina, bilirubina, creatinkinaza, ureea, creatinina, transaminazele (ALAT,

     ASAT) fosfataza alcalina (ALP), gama globulina, calciu, fosfor, magneziu, fier. ;otodatăs!au sacrificat câte " animale din fiecare lot în vederea stabilirii nivelului de minerale(cenuşă, Ca, 1 şi 2) din osul tibia. 9xamenele bioc-imice ale parametrilor plasmaticiau fost efectuate cu un analizor semiautomat .S8097 C1emistr: anal:zer  (io!2edical9lectronics Co., 6;0, C-ina).

      &ezultate şi discuţii6a tineretul ovin cerinţele de Ca şi 1 exprimate într!o formă

    prescurtată se pot aprecia la &, # ", Ca şi *,' # &, 14* =corp, după0ressler (*+/*) şi de &, # *, 14* =corp după eMer şi col., *+/$,aceste niveluri asiurând necesarul de Ca şi 1 şi pentru sporuri mediizilnice mai mari de & .

    3aportul Ca 7 1 după normele :cademiei din 3ostoc= este la aceastăcateorie de *," # *,4*, însă Hueuen şi 0urand (*+/') recomandă ca lamieii în creştere cu ritmuri zilnice mai mari de * , aportul zilnic de Ca şi1 să fie într!un rapot de &,4* respectiv , Ca şi &,& 1.

    1rivind mărimea cerinţelor de 2 la tineretul ovin, 0ressler (*+/*)

    recomandă , 24* =corp, iar eMer şi col., (*+/$) reduc valorile denecesar la ," # ,& 4* =corp (cifrele mai mari sunt pentru reutăţile maimici ale animalelor). 1entru satisfacerea cerinţelor, premixurile mineraletrebuie să asiure & # 4=.

    .ibliografie

  • 8/18/2019 Dolomita Amorfa New Microsoft Word Document

    5/5

    uniceluurlacu H-., Cavac-e :., urlacu 3. (&&) # 1otenţialul productiv al

    nutreţurilor şi utilizarea lor. 9ditura Ceres, ucureşti, p. *"!"*.2iloş  2., 0rînceanu 0. (*+') # Jutriţia minerală a animalelor.

    9ditura C939S, ucureşti.

    1ârvu H-eor-e (*++&) # Suprave-erea nutriţional metabolică aanimalelor. 9ditura C939S, ucureşti.Stoica Doan şi 6iliana Stoica (&*) # azele nutriţiei şi alimentaţiei

    animalelor. 9ditura Coral Sanivet, ucureşti.