PROTECŢIA SOCIALĂ A COPILULUI — Revistă de pedagogie şi asistenţă socială — nr. 29-30/2008

DIAGNOZA TIMPURIE Şl INTERVENŢIA CORECTIV - COMPENSATORIE- elemente determinante în facilitarea inserţiei sociale a copiilor cu disabilităţi -

Lector Univ. Dr Ionela Roxana UREAUniversitatea din Bucureşti

Our society has been changes abouttheir social attitudinalpoint of viewregardon chiidren with disabilities.Today we can see that the accent on the education for chiidren with disabilities is put on the socialinsertion process.

So, it is very important the process of evaluate the chiidren in early childhood when it is an alarm forpossible discrepancies in the normal developmental process ofthem. The evolution process, from us isa psychologycal one, and it is depended on the age characteristics and also on the type and the level ofdisability

But it is no sufficient to make an early and proper act o psycho-diagnosis, it is important to elaborate animmediate program for intervention; an early intervention will be more benefit on.

We try to reveal, in ourpaper, two ofelements for increasing the process of social insertion: the principalcharacteristics on the psychodiagnosis at the chiidren with disabilities, and the characteristics of theinterventions programs.

Key words: disability, early therapeutically intervention, psychodiagnosis etc.

Societatea contemporană, în plină dinamică şitransformare, a înregistrat şi nuanţări atitudinalereferitoare la o membrii săi, la diferite categorii depopulaţie, mai ales în condiţiile în care au putut firelevate numeroase roluri sociale pe care fiecaredintre noi le putem juca.

Putem spune, fără a greşi, că societatea educăanumite atitudini sociale, dar la rândul lor şi membriiacesteia educă societatea, mai ales prin prismavariatelor modele de interacţiune socială, abeneficiilor ce rezultă din acestea

începută ca o modalitate caritabilă de acţiunepentru a îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a persoanelorcu disabilităţi, inserţia socială se constituie ca omodalitate de evaluarea a unei politici socialeadresate persoanelor cu disabilităţi, fiind prin eaînsăşi un obiectiv pe termen lung de atins.

începând cu anul 1981, anul Internaţional alPersoanelor cu Disabilităţi, statele au început sădevină responsabile vis-â-vis de inserţia socială aacestor persoane. Decada Naţiunilor Unite dedicată

persoanelor cu disabilităţi, 1983-1992, s-a constituitextrem de benefică, în sensul că a relevat prinProgramul Mondial de Acţiune nu numaidimensiunile problematicii inserţiei sociale apersoanelor cu disabilităţi, dar s-a finalizat cuadoptarea conceptului de „Şanse egale" pentrupersoanele cu disabilităţi.

Pentru mult timp, termenul de disabilitate a fostînţeles ca o problemă organică, senzorială saumentală a cărei unică soluţie a fost reabilitarea.Pentru mulţi însă, termenul de disabilitate a rezultatdin interacţiunile umane, care nu considerau că suntnecesare diferite nivele de funcţionalitate pentrufiecare individ.

Alţi specialişti consideră că, disabilitatea rezultă dininteracţiunea a trei factori: atitudinali, funcţionali şisociali. Aspectul atitudinal al disabilităţii rezultă dinmodul cum este asumat sau negat fenomenul delimitare, aspectul funcţional implică o serie delimitări prin însuşi tipul de deficienţă pe care individulîl are, iar aspectul social rezultă din mediul social,din cultura societăţii respective care discriminează

8

PROTECŢIA SOCIALĂ A COPILULUI - Revistă de pedagogie şi asistenţă socială - nr. 29-30/2008

sau acceptă diferenţele rezultate între oameniinormali şi cei cu deficienţă.

în 1980, O.M.S. stabilea clasificarea deficienţelorşi a tipurilor de handicap, făcând referire implicit laconceptul de disabilitate ce se constituie prinraportare la nivelul de performanţă considerată a finormală pentru un individ. Ulterior, în 2001,0.M.S.a evidenţiat interacţiunile ce există între nivelul defuncţionalitate a unui individ şi disabilitate, dar şirolul factorilor personali şi de mediu.

La ora actuală, fenomenul globalizării, a impusexistenţa unor standarde vis-â-vis de copiii cudisabilitate, în sensul că, aceştia au o serie de nevoicomplexe, indiferent dacă vorbim de copii cutulburări de învăţare, de copii cu autism, de copiicu deficienţe intelectuale, de copii cu deficienţesenzoriale, de copii cu deficienţe fizice, de copii cutulburări emoţionale/ tulburări de comportament.

Aceste standarde internaţionale se transpun înplanul politicii sociale, astfel că unul din obiectivelepoliticii sociale în domeniul protecţiei copiilor şi înspecial a copiilor cu disabilităţi, se referă laoportunităţile pe care aceştia le au pentrudezvoltare astfel încât prin intermediul acestoroportunităţi să se prevină excluderea socială.

Una dintre direcţiile prin care se promoveazăinserţia socială a copiilor cu deficienţe este legatăde depistarea precoce a deficienţei şi implicit deintervenţia timpurie sau altfel spus de educaţiatimpurie.

1. Depistarea timpurie a deficienţei/disabilităţii

Dezvoltarea umană nu înregistrează un nivelconstant; funcţiile psihice se maturizează într-unritm inegal, fiecare având o perioadă "senzitivă dedezvoltare", în care ritmul acesteia se maximizeazăşi în care celelalte funcţii psihice se polarizează înjurul său, imprimând un anumit specific vieţii psihiceîn fiecare etapă de vârstă (Radu Gh, 2002).

Aceste perioade optime sau "senzitive" aledezvoltării nu sunt predeterminate şi rigide, debutul,durata şi eficienţa lor sunt determinate nu numaide particularităţile obişnuite de vârstă, ci şi decaracteristicile individuale; interacţiunile rezultateasigură copilului normal dezvoltare armonioasă apersonalităţii şi un nivel de funcţionalitate optimăîn plan social.

în planul personalităţii deficienţilor, trebuie să avemîn vedere o serie de trăsături de specificitate, pecare le prezentăm într-o manieră sintetică în celece urmează (Fugăreţu- Urea 2002):a) Caracterul limitat al zonei proximei dezvoltări.

Deficienţii prezintă o zonă limitată, restrânsă aproximei dezvoltări, cu atât mai restrânsă cu câtgradul de handicap este mai mare. Copilulnormal se caracterizează prin trăinicia achiziţiilorrealizate, prin oscilaţii neînsemnate spre etapeleanterioare şi prin caracterul organizat al proximeidezvoltări. Ca atare, copilul deficient va ficaracterizat prin: o anumită fragilitate a achiziţiilorrealizate în activităţile anterioare; alunecări sprecomportamente proprii stadiilor anterioare;caracterul limitat al perspectivelor dezvoltării înetapa următoare.

b) Heterocronia face ca dezvoltarea şi maturizareadiferitelor sisteme, componente să aibe ritmuridiferite, în momente de timp diferite, astfel că ladiferite vârste vom înregistra diferite grade deeficienţă adaptativă şi diferite modalităţi şicategorii de solicitări. Heterocronia deficienţilorexplică dizarmonia personalităţii acestoradatorită întârzierii în dezvoltare, dezvoltareaanumitor structuri psihice realizându-se în modinegal. Totodată, există un decalaj între ritmulpropriu de lucru şi cel caracteristic desfăşurăriiunui anumit proces psihic. Se înregistrează astfeldiferenţe sub aspectul raportului dintre activitateapractică şi conduita verbală. Ea determinăscăderea randamentului activităţii în condiţiileunui ritm ridicat de lucru, în planul activităţii deînvăţare heterocronia generează necesitateadelimitării şi a cunoaşterii la fiecare deficient aacelor laturi ale personalităţii care pot fi folositeca puncte de sprijin în procesul instructiv -recuperativ- educator.

c) Fragilitatea construcţiei personalităţii. Particu-larităţile dezvoltării nu facilitează constituireaunor raporturi sociale adecvate, stabile, caurmare a comportamentului fragil, infantil.Comportamentele specifice pot să oscileze îndoua direcţii:• una marcată de manifestări de duritate,

impulsivitate şi lipsă de control, ce indică ofragilitate disociată;

• alta ce apare la deficienţii ce trăiesc într-unmediu securizant indicând o fragilitate mas-cată.

d) Fragilitatea şi labilitatea conduitei verbale. E.Verza (Verza E, !997), consideră că între sferele

PROTECŢIA SOCIALĂ A COPILULUI - Revistă de pedagogie şi asistenţă socială - nr. 29-30/2008

afectiv- motivaţională, comportamentală, comu-nicaţională şi a trebuinţelor acţionează nucleulenergiei psihice care "imprimă anumite modalităţide structurare a paternurilor care, deşi seorganizează sub influenţă educaţională, poartăamprentă individuală pe toată viaţa subiectului.Asimilarea influenţelor depinde de nivelulexperienţei, de vârstă şi de dezvoltarea psihică,dar şi de calitatea nucleului. Perturbarea uneiverigi nu asigură funcţionarea unitară asistemului psihic. Ca atare, conduita verbală secaracterizează prin incapacitatea de a exprimasub forma logico- gramaticală conţinutul situaţieiprezente şi totodată prin neputinţa de a-şi adaptaconduita verbală la schimbările ce pot surveniîn diverse situaţii.

Trăsăturile de specificitate determină o serie deconsecinţe la nivelul proceselor psihice. Printre celemai importante consecinţe amintim: hiperactivitatesau hipoactivitate; tulburări de coordonareoculo-motorie; labilitate emoţională; dificultăţi deorientare; tulburări ale atenţiei; impulsivitate;tulburări ale memoriei şi ale gândirii; dificultăţi deînvăţare în special la nivelul cititului, al scrisului, almatematicii; dificultăţi în domeniul limbajului;tulburări neurologice şi ale encefalogramei.

Aceste trăsături de specificitate relevă necesitateacunoaşterii ferme a copiilor cu deficienţe, ca ocondiţie obligatorie pentru elaborarea unorprograme de intervenţie corectiv- formativă, la careaceştia trebuie antrenaţi de timpuriu deoarece:- în primii ani de viaţă plasticitatea sistemului

nervos central este şi la copiii cu deficienţe maimare decât în etapele ulterioare ale dezvoltării,existând condiţii mai bune pentru declanşareaşi stimularea mecanismelor compensatorii;

- abordarea timpurie asigură prevenirea instalăriitulburărilor secundare ale dezvoltării (derivatedin afecţiunea primară) şi a tulburărilor pseudo-compensatorii.

Activităţile de depistare timpurie, presupun depis-tarea nu numai a nivelului dezvoltării bio-psiho-sociale , dar mai ales a capacităţii de adaptare atâtla cerinţele şcolii, cât mai ales la cerinţele mediuluisocial. Evaluarea unui copil deficient este un procesformat din patru componente medicale: diagnozămedicală, diagnoză psihologică (psihodiagnoza),evaluarea pedagogică şi evaluarea situaţiei socialea celui investigat.

Diagnoza timpurie a copilului deficient trebuie săaibă în vedere următoarele aspecte:- să realizeze diferenţierea între tulburările

organice de cele funcţionale în producerea stăriide deficienţă;

- să evidenţieze rolul factorilor socio-culturali şifamiliali;

- să depisteze factorii etiologici;- să estimeze nivelul de disabilitate (psihică,

senzorială, motrică etc.) în raport cu gravitateadeficienţei sau a incapacităţii implicate, dar şi înraport cu perspectivele de dezvoltare;

- să releve prognoza şanselor de influenţarecorectivă şi a metodologiei adecvate.

Triada testare - evaluare - diagnosticare este onecesitate. Modificarea periodică a prognozei seimpune nu numai datorită achiziţiilor din planulinformativ- formativ al subiectului dar şi datorităfaptului că nu poate fi luate în consideraţie ostabilitate absolută, nici instabilitatea Q.l. caresuferă fluctuaţii în funcţie de o serie de factori.Fidelitatea unui Q.l. tinde să varieze inversproporţional cu mărimea sa. Ea este mai bunăpentru Q.l. inferiori sub 70 decât pentru cei superiorilui 130. De regulă, pentru diagnosticul individualse impune prudenţă: factorii aleatori care tind săse anuleze la scara grupei pot influenţa Q.l.individual în sensul unei diminuări.

în aceste condiţii, prognoza de scurtă durată implicăstabilirea rolului fiecăruia dintre factorii pe linia ceamai sensibilă de stimulare a dezvoltării psihice.Prognoza de scurtă durată se referă la 10-12 lunipentru normali şi la 1,5 ani pentru h. Estimaţia senuanţează în funcţie de caracterul favorizant saunu al mediului. Reperele compensatorii de caredispune subiectul constituie punctul central şi forteal prognozei de scurtă durată.

Prognoza de lungă durată implică organizareatreptată a statutelor şi rolurilor sociale posibile deatins. Cele două forme de prognoză constituie părţicomponente ale tratării şi recuperării individuale.Intervenţiile se vor realiza în cadrul procesuluiamplu de recuperare. Este mai bine să admitem osubestimare a gravităţii stării de handicap, decât oexagerare a acesteia, adică să pornim de lapremisa existenţei unei capacităţi potenţiale mairidicate decât să ignorăm aceste capacităţi.

Realizarea unui diagnostic psihic diferenţial esteproces complex realizat prin intermediul unor

10

PROTECŢIA SOCIALĂ A COPILULUI - Revistă de pedagogie şi asistenţă socială - nr. 29-30/2008

instrumente de investigaţie adecvate. Stabilireaunui diagnostic psihic nu constă în aplicarea unuitest, ci în examinarea şi aplicarea de teste; ambeleconstituie momente într-o acţiune mult maicomplicată care în principiu are anumite dimensiuni,adică o anumită structură.

Examinarea începe cu observarea conduitei şi cuaplicarea unui test de inteligenţă generală în raportde vârsta subiectului, prin aceasta creându-secondiţii pentru stabilirea Q.l. în cazul în caresubiectul este copil, rezultatele se compară cu celela învăţătură. Neconcordanţa atrage după sinenecesitatea suplimentării diagnosticului cu mijloacede control mai fine şi mai complexe. Se discutămomentele de eşec din test cu cel investigat. Sedau în continuare după necesităţi, teste de atenţie,memorie, clasificări, aptitudini, de personalitate, desociabilitate. Rezultatul final permite să se constatece caracteristici intelectuale şi nu numai, se potatribui subiectului respectiv.

Diagnoza psihică diferenţială progresivă include ostructură, o strategie şi o anumita finalitate.Structura poate fi simplă sau complexă în funcţiede aria de probleme puse de cazul ce trebuie tratat.Strategia se referă la modul cum se abordeazăstructurile psihice mai fragile sau cele suspecte decarenţe, iar finalitatea priveşte aspectele rezolvatecu măsurile ce trebuie luate.

în baza actului de diagnoză timpurie se pot elaboraprograme de intervenţie timpurie, şi de educaţietimpurie.

2. Intervenţia corectiv- compensatorie/ Inter-venţia timpurie

Numeroase studii relevă şi certifică valoarea şiimportanţa socio-individuală a educaţiei timpurii sauprecoce. Studiile longitudinale relevă efectele delungă durată asociate cu un spectru de programede intervenţie; efecte care includ pe lângăacumularea abilităţilor de bază, o frecventare maibună a lecţiilor, rezultate mai bune la disciplineleşcolare.

Sunt evidenţiate, de către specialişti, rolurile pe carele au primele experienţe de învăţare şi relaţionareale copilului cu lumea, dar sunt relevate şiproblemele învăţării şi a dificultăţilor de învăţarecare trebuie considerate ca moduri de explorare aadaptării individuale şi sociale, ca modalităţi devalorizare şi potenţare a diferenţelor dintre indivizi.

Se constată aşadar ca o cerinţă impetuoasă pentrufacilitarea procesului de inserţie socială a copiilorcu disabilităţi, intervenţia timpurie, educaţiatimpurie. Această educaţie timpurie trebuie privităca pe un set de intervenţii tot mai adecvate siadaptate valorii pe care o are procesul învăţării

Educaţia pentru toţi devine, la nivelul copiilor cudisabilităţi, o cerinţă determinată la nivel social astfelîncât să nu rămână nici un copil în afara sistemuluieducaţional.

Educaţia pentru toţi se referă în primul rând la:acces, participare, calitate. Accesul puneproblema preocupărilor educative pentru toatecategoriile de copii fără nici o discriminare:participarea cere schimbarea relaţiei educativecentrate către independenţa şi responsabilizareacopilului în funcţie de particularităţile de vârstă, detipul şi gradul deficienţei; calitatea impune nevoiaalegerii unor metode care să satisfacă cerinţeleepocii actuale.

Astfel, din perspectivă intervenţiei timpurii, copiiicu disabilităţi sunt consideraţi copii aflaţi în situaţiide dezvoltare în care sprijinul venit la timp devinecondiţia adaptării adecvate sau compensateoricărei probleme; sprijin care implică în faptindividualizarea. Individualizarea este orientareaprocesului recuperator- educativ în direcţiaidentificării caracteristicilor celui care învaţă, apotenţialului acestuia, precum şi a stimulării şisprijinirii acestuia, presupune adaptarea metodelorşi procedeelor la particularităţile de vârstă aleindividului, la tipul şi gradul deficienţei. Cunoaştereacaracteristicilor se referă la : gradul de dezvoltarea diferitelor domenii şi procese psihice; ritmul dedezvoltare; nivelul actual şi proxim; stilul de învăţareetc.

La nivelul inserţiei sociale a copiilor cu disabilităţi,intervenţia precoce presupune respectareaurmătoarelor principii:a) Principiul unităţii dintre senzorial şi raţional, dintre

concret şi abstract. Aceasta presupuneasigurarea unei baze perceptive, concret-senzorială a învăţării, sprijinită pe activitateadirectă a copilului, pe trăirile acestuia legate demanipularea diferitelor obiecte, materiale,modele, a jucăriilor etc. Acest principiu secorelează foarte bine cu principiul intuiţiei, care

11

PROTECŢIA SOCIALĂ A COPILULUI - Revistă de pedagogie şi asistenţă socială - nr. 29-30/2008

nu trebuie înţeles în sensul asigurării contactuluicopilului care învaţă cu un volum excesiv demateriale concrete şi exemple practice, ciformarea unor reprezentări corecte şi clare.

b) Principiul sistematizării, structurării şi continuităţiiimplică două aspecte fundamentale:i. asigurarea caracterului continuu, bine

structurat şi sistematizat al conţinuturilor prindocumente specifice- planuri de învăţământ,programe analitice şi manuale şcolare;

ii. asigurarea continuităţii şi sistematizăriimaterialului de învăţat.

Aplicarea acestui principiu implică formareatreptată a unui ritm apropiat de lucru cu copiii cudisabilităţi, precum şi la realizarea unordeziderate importante ale educării unor trăsăturipozitive: perseverenţa, deprinderea de a munci,spiritul de disciplină, însă, importantă rămâneprelucrarea sistematică a conţinuturilorîn sensulsimplificării lor şi al eşalonării pe o durată maimare de timp de informaţiilor, achiziţiilor cetrebuie deprinse, asimilate. Dar, prelucrareaaceasta nu trebuie să ducă la ignorareacaracterului unitar şi sistematic al conţinuturilorde învăţat, la fragmentarea sau chiar lavulgarizarea lor.

c) Principiul legării teoriei cu practica este inter-pretat în două sensuri:i. că tot ceea ce se învaţă trebuie să-şi

găsească o utilitate nemijlocită, valori-ficându-se atât în noi activităţi de învăţare, câtşi în activităţi practic- aplicative;

ii. că ceea ce se învaţă, în perspectiva uneiaplicaţii practice conştientizate, se însuşeştemai temeinic, datorită unei motivaţii maiputernice.

Aplicarea acestui principiul în cadrul programuluide intervenţie timpurie- personalizat se poateface pe două direcţii:- prin rezolvarea de situaţii- problemă utilizând

cunoştinţele anterioare şi aplicând reguliledeja însuşite;

- prin generalizarea propriei experienţe, cândactivitatea practică reprezintă un punct desprijin în formularea unor concluzii şi reguli,care, ulterior, vor putea fi aplicate în situaţiisimilare.

.Concret, se utilizează mijloace de terapie ocupa-ţională, îndeosebi a ergoterapie!, a mijloacelorcare valorifică valenţele compensatorii aleactivităţilor practice, manuale,d) Principiul accesibilităţii sau al orientării după

particularităţile de vârstă şi individuale ale

elevilor, copiilor reprezintă una dintre cele maigenerale norme ce trebuie respectate înactivitatea de recuperare. El presupune, înesenţă, tratarea diferenţiată în raport departicularităţile şi presupune accentuareaindividualizării activităţilor de învăţare şiasocierea acestora cu programe proiectatespecial în funcţie de specificul personalităţiideficientului, cu potenţialul său restantfuncţional şi cu perspectivele dezvoltăriicompensatorii.

e) Principiul temeiniciei şi al durabilităţii rezultatelorvalorifică tot ceea ce se face pe linia fixării şiconsolidării noilor cunoştinţe. Astfel, suntnecesare o serie de măsuri care să prevină şisă diminueze, pe cât posibil consecinţelenegative ale particularităţilor manifestate de cătrecopiii, elevii cu disabilităţi, dintre care le amintimpe:• simplificarea conţinuturilor de învăţat;• mărirea numărului de exerciţii şi asigurarea

varietăţii lor, mai ales în activităţile de conso-lidare şi recapitulare;

• fundamentarea activităţilor pe intereselecopiilor, pe satisfacerea trebuinţelor intrinseciale acestora, inclusiv a trebuinţelor ce rezultădin prezenţa handicapului.

Intervenţia precoce, precum şi intervenţia corectivcompensatorie realizată fie prin sistemul educaţieiintegrate, fie prin intermediul şcolilor speciale,facilitează inserţia socială a copiilor cu disabilităţidacă:

S stimulează dezvoltarea personalităţii fiecăruicopil deficient;

•̂ informaţiile sunt prezentate într-o manierăsistemică şi sistematizată;

J activităţile se structurează în funcţie departicularităţile materialului de învăţat;

S asigură pregătirea temeinică a însuşiriicunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;

•̂ asigură abordarea individualizată a copiluluiîn contextul formelor corective de lucru;

S se iau în considerare particularităţile psiho-fizice;

S toate activităţile (indiferent dacă sunt activităţiinstructiv-educative, de autoservire şi gospo-dăreşti, de pregătire pentru muncă, de odihnăşi loisir etc.) desfăşurate cu copilul deficientau un caracter corectiv-formativ sau tera-peutic- compensatoriu;

S se intensifică orientarea ludică, mai ales înetapele iniţiale ale procesului de intervenţie.

12

PROTECŢIA SOCIALĂ Â COPILULUI - Revistă de pedagogie şi asistenţă socială - nr. 29-30/2008

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. FUGĂREŢU-UREA ROXANA (2002), Imaginea de sine şi percepţia socialăla debilii mintali, voi l. Abordări teoretice, Rm. Vâlcea, Editura Almarom;

2. RADU GH. (2002), Psihologie şcolară pentru învăţământul special - sinteze,Bucureşti, Editura Fundaţiei Humanitas;

3. UNESCO (1994), Integrarea şcolară a copiilor şi adolescenţilor handicapaţi:teorie şi practică, Paris;

4. VERZA E. (1997), Copiii cu tulburări de limbaj şi comunicare, formelecomunicării; funcţionalitate şi distorsiune, în „Ghidul educatorului", Bucureşti,Editura Metropol;

13