autoritatea rutiera romana - cnadnr.ro metodologie cnair... · 7) operator de transport - operator...

10
Pag 1 din 10 AUTORITATEA RUTIERA ROMANA - ARR COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA NR. 6270/ 05.03.2019 NR. 92/15276/ 05.03.2019 Aprob, Aprob, DIRECTOR GENERAL, DIRECTOR GENERAL, AURELIA SURULESCU NARCIS STEFAN NEAGA METODOLOGIE pentru autorizarea operatorilor economici specializati, a autovehiculelor de însotire si atestarea personalului specializat, pentru însotirea vehiculelor ce utilizeaza reteaua de drumuri nationale cu depasiriea limitelor maxime admise prevazute de O.G. nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare 1. GENERALITATI 1.1 Însoțirea vehiculelor cu depășiri se realizează numai de operatori economici specializați, autovehicule de însoțire și personal specializat. 1.2 Autorizarea operatorilor economici și a autovehiculelor de însoțire, precum și atestarea personalului se realizează, în comun, de către Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA și Autoritatea Rutiera Romana - ARR. 2. DOCUMENTE DE REFERINŢĂ - Directiva 96/53/CE a Consiliului din 25 iulie 1996 de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circulă în interiorul Comunității, a dimensiunilor maxime autorizate în traficul național și internațional și a greutății maxime autorizate în traficul internațional, cu modificarile si completarile ulterioare - Ordonanta Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ordonanta Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ordinul ministrului transporturilor nr. 1836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de CNAIR SA - Ordinul ministrului transporturilor, viceprim-ministrul, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice si ministrului afacerilor interne nr. 1236/6509/126/2018 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea si desfasurarea circulatiei vehiculelor rutiere cu mase si/sau dimensiuni ce depasesc masele si/sau dimensiunile maxime admise prevazute in OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

Upload: others

Post on 24-Sep-2019

4 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: AUTORITATEA RUTIERA ROMANA - cnadnr.ro METODOLOGIE CNAIR... · 7) operator de transport - operator economic/ întreprindere care desf ășoar ă activitatea de transport rutier; 8)

Pag 1 din 10

AUTORITATEA RUTIERA ROMANA - ARR COMPANIA NA ŢIONAL Ă DE ADMINISTRARE

A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA

NR. 6270/ 05.03.2019

NR. 92/15276/ 05.03.2019

Aprob, Aprob,

DIRECTOR GENERAL, DIRECTOR GENERAL,

AURELIA SURULESCU NARCIS STEFAN NEAGA

METODOLOGIE pentru autorizarea operatorilor economici specializati, a autovehiculelor de însotire si atestarea personalului specializat, pentru însotirea vehiculelor ce utilizeaza reteaua de

drumuri nationale cu depasiriea limitelor maxime admise prevazute de O.G. nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicata, cu modific arile si completarile ulterioare

1. GENERALITATI 1.1 Însoțirea vehiculelor cu depășiri se realizează numai de operatori economici specializați, autovehicule de însoțire și personal specializat. 1.2 Autorizarea operatorilor economici și a autovehiculelor de însoțire, precum și atestarea personalului se realizează, în comun, de către Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA și Autoritatea Rutiera Romana - ARR. 2. DOCUMENTE DE REFERINŢĂ

− Directiva 96/53/CE a Consiliului din 25 iulie 1996 de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circulă în interiorul Comunității, a dimensiunilor maxime autorizate în traficul național și internațional și a greutății maxime autorizate în traficul internațional, cu modificarile si completarile ulterioare

− Ordonanta Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

− Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

− Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

− Ordonanta Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificarile si completarile ulterioare;

− Ordinul ministrului transporturilor nr. 1836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de CNAIR SA

− Ordinul ministrului transporturilor, viceprim-ministrul, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice si ministrului afacerilor interne nr. 1236/6509/126/2018 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea si desfasurarea circulatiei vehiculelor rutiere cu mase si/sau dimensiuni ce depasesc masele si/sau dimensiunile maxime admise prevazute in OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

Page 2: AUTORITATEA RUTIERA ROMANA - cnadnr.ro METODOLOGIE CNAIR... · 7) operator de transport - operator economic/ întreprindere care desf ășoar ă activitatea de transport rutier; 8)

Pag 2 din 10

3. DEFINITII SI ABREVIERI 3.1 Definitii 1) activitate conexă transportului rutier - activitate care se desfășoară în legătură cu transportul rutier; 2) autovehicul - orice sistem mecanic destinat circulației pe drumurile publice, care este utilizat pentru transportul de persoane și/sau de mărfuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări și care se deplasează prin propulsie proprie, cu excepția celor care circulă pe șine și a celor cu două sau trei roți; 3) autovehicul de însoțire - autovehicul aparținând unui operator economic, utilizat pentru activitatea de însoțire a vehiculelor cu depășiri și care este autorizat în condițiile prezentelor norme; 4) însoțire - operațiune de escortare a vehiculelor cu depășiri ce se asigură de operatori economici specializați, autovehicule de însoțire autorizate și de persoane specializate; 5) operator economic/ întreprindere - orice persoană fizică sau juridică, cu sau fără scop lucrativ, orice asociaţie sau grup de persoane fără personalitate juridică, cu sau fără scop lucrativ, sau orice organism oficial, indiferent dacă are personalitate juridică proprie sau depinde de o autoritate cu o astfel de personalitate juridică; 6) operator economic specializat - operatorul economic/întreprinderea care desfășoară operațiuni de însoțire a vehiculelor cu depășiri și care este autorizat în condițiile prezentelor norme; 7) operator de transport - operator economic/ întreprindere care desfășoară activitatea de transport rutier; 8) persoana specializată - persoana care desfășoară activitatea de însoțire a vehiculelor cu depășiri și care este atestată în condițiile prezentelor norme; 9) vehicul - orice autovehicul sau ansamblu format dintr-un autovehicul și remorca/semiremorca tractată de acesta; 10) vehicul cu depășiri - vehiculul, cu sau fără încărcătură, ale cărui mase și/sau dimensiuni depășesc masele și/sau dimensiunile maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3 la Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările si completările ulterioare; 3.2 Abrevieri − ARR - Autoritatea Rutieră Română - ARR; − CNAIR SA - Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.; − DRDP - Direcția Regională de Drumuri și Poduri din subordinea CNAIR; − SDN - Secția de drumuri naționale din subordinea DRDP; 4. AUTORIZAREA AUTOVEHICULELOR DE ÎNSO ȚIRE 4.1 Autorizația autovehiculelor de însoțire se eliberează de către CNAIR SA și ARR, la cererea scrisă a operatorului economic, în baza procesului-verbal prin care se confirmă îndeplinirea condițiilor de dotare. 4.2 În vederea constatării îndeplinirii condițiilor de dotare a autovehiculelor, operatorul economic/persoana fizica autorizata se adresează, în scris, subunităților CNAIR SA care stabilesc, împreună cu Agențiile Teritoriale ARR, data verificării autovehiculului, în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la data solicitării. 4.3 Cererea se adresează subunității CNAIR SA pe a cărei rază de activitate își are sediul/sucursala operatorul economic. Modelul cererii prin care se solicită verificarea autovehiculelor în vederea autorizării este prevazut in Anexa nr. 1. Modelul cererii se publică pe site-ul CNAIR SA. 4.4 Pentru verificarea dotarii autovehiculelor de insotire, CNAIR SA si ARR vor nominaliza reprezentanti din cadrul fiecarei DRDP/SDN si Agentie Teritoriala ARR. 4.5 Autovehiculele destinate însoțirii trebuie să fie înmatriculate în Romȃnia și suplimentar fata de dotarile obligatorii stabilite de OG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie sa aiba urmatoarele dotari suplimentare: a) inscripții sau panou de avertizare, amplasate la loc vizibil atât din fată, cât și din spate, cu înscrisul "TRANSPORT EXCEPȚIONAL!" sau "ATENȚIE! GABARIT DEPĂȘIT!", având:

Page 3: AUTORITATEA RUTIERA ROMANA - cnadnr.ro METODOLOGIE CNAIR... · 7) operator de transport - operator economic/ întreprindere care desf ășoar ă activitatea de transport rutier; 8)

Pag 3 din 10

(i) lățimea de cel puțin 25 cm și lungimea de cel puțin 100 cm; (ii) fond reflectorizant de culoare galbenă și text cu scriere normală, dreaptă, cu caractere standard, de culoare neagră, având înălțimea de minimum 15 cm; se admit numai formate clare ale textului, fără efecte de umbrire, înclinare, subliniere sau alte efecte grafice, precum și inserarea de sigle sau alte texte; b) două dispozitive speciale de avertizare luminoasă intermitentă de culoare galbenă, montate pe autovehicul, astfel încât lumina emisă de acestea să fie vizibilă la o distanță de cel puțin 100 m din fată, din spate și din părțile laterale, care vor fi menținute în funcțiune pe toată perioada în care se efectuează însoțirea vehiculului cu depășiri; c) marcaje reflectorizante alb-rosu, având o înclinație de 45°, descendente spre exterior, având o înălțime de minimum 25 cm, aplicate pe toată lățimea autovehiculului, la partea din față și din spate; d) baston telescopic pentru măsurători de înălțime de minim 8 m și ruletă de minim 20 m lungime sau alte dispozitive omologate pentru măsurarea dimensiunilor, care să permită măsurarea aceleiași game de dimensiuni; e) stații de emisie-recepție mobile și/sau portabile, cu care să se poată ține legătura cu vehiculul cu depășiri însoțit și/sau cu alte autovehicule de însoțire; f) paletă sau baston de dirijare fluorescent-reflectorizant. 4.6 Verificarea dotarilor autovehiculelor se va realiza la sediul subunității CNAIR SA sau Agenției Teritoriale ARR, pentru operatorii economici care își au sediul/ sucursala pe raza de activitate a acestora. 4.7 Procesul-verbal prin care se confirmă îndeplinirea condițiilor minime de dotare se întocmește pe loc, în momentul verificării și se semnează de către personalul subunității CNAIR SA și Agenției Teritoriale ARR, precum și de reprezentantul operatorului economic. Modelul procesului-verbal este prevazut in Anexa nr. 2 și se publică pe site-ul CNAIR SA. Procesul-verbal se întocmește în trei exemplare, din care unul pentru agentul economic și câte unul pentru CNAIR SA și Agenția Teritoriala ARR. 4.8 În momentul verificării, reprezentanții CNAIR SA și Agenției Teritoriale ARR vor face cel puțin 2 fotografii în format electronic ale autovehiculului, din care să poată fi identificat numărul de înmatriculare și să reiasă inscripționarea și dotarea acestuia, conform prevederilor punctului 4.5. 4.9 Pentru eliberarea autorizației, operatorii economici vor depune la CNAIR SA-central o cerere, însoțită de copii ale următoarelor documente: a) certificatul de înmatriculare al autovehiculelor cu care dorește să se efectueze activități de însoțire; b) orice alt document care să dovedească dreptul legal al operatorului economic de a folosi autovehiculele în cauză; Pe fiecare pagina a copiilor documentelor prevazute la lit. a) si b), reprezentantul operatorului economic va inscrie: "Subsemnatul ......., declar sub sanctiunea legii penale privind falsul in declaratii, ca prezentul act este conform cu originalul" si va semna. Cererea impreuna cu copiile documentelor anexate se pot transmite prin posta, prin fax, scanat, prin e-mail sau se pot depune la registratura CNAIR SA - central. 4.10 Cererea de eliberare a autorizației se soluționează în termen de maxim 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentației la CNAIR SA. Modelul cererii prin care se solicită autorizarea autovehiculelor este prevazut in Anexa nr. 3 și se publică pe site-ul CNAIR SA. 4.11 Pentru eliberarea autorizației autovehiculului de însoțire, operatorul economic va achita în contul CNAIR SA un tarif de 400 lei/autovehicul. Din această sumă, fără TVA, CNAIR SA virează 30%, în contul ARR. 4.12 Autorizațiile autovehiculelor de însoțire sunt valabile pentru o perioadă de 5 ani, și se personalizează cu: a) numărul autorizației; b) numele și datele de identificare ale operatorului economic; c) numărul de înmatriculare și numărul de identificare al autovehiculului de însoțire; d) data eliberării;

Page 4: AUTORITATEA RUTIERA ROMANA - cnadnr.ro METODOLOGIE CNAIR... · 7) operator de transport - operator economic/ întreprindere care desf ășoar ă activitatea de transport rutier; 8)

Pag 4 din 10

e) perioada de valabilitate; perioada de valabilitate decurge cel mai devreme din ziua eliberării autorizației; f) semnatura reprezentantului legal și ștampila CNAIR SA și ARR. 4.13 Numerotarea autorizațiilor autovehiculelor destinate însoțirii se face în mod continuu. 4.14 Modelul autorizațiilor autovehiculelor de însoțire este prevazut in Anexa nr. 4. 4.15 În cazul în care CNAIR SA și ARR nu acordă autorizația, acest fapt va fi comunicat solicitantului, precum și motivele care au condus la această decizie, în scris, în termenul prevăzut la alin. 4.10. 4.16 Autovehiculul de însoțire poate fi utilizat pentru însoțirea vehiculelor cu depășiri numai în perioada de valabilitate înscrisă în autorizație. 4.17 Lista cu autorizațiile autovehiculelor de însoțire emise și a numerelor de înmatriculare ale autovehiculelor este publică și se afisează pe site-ul CNAIR SA. 4.18 Autorizațiile autovehiculelor de însoțire neridicate în termen de 3 luni calendaristice de la data depunerii cererii prevăzute la alin. 4.9 se anulează. În acest caz, autovehiculul poate fi autorizat pentru însoțirea transporturilor cu depășiri cu parcurgerea etapelor prevăzute la alin. 4.1 - 4.11. 4.19 În cazul schimbării numărului de înmatriculare al autovehiculului, autorizația autovehiculului de însoțire se înlocuiește cu titlu gratuit, la cererea operatorului economic, însoțită de copii ale documentelor doveditoare (copie a cartii de identitate a vehiculului, din care sa rezulte schimbarea numarului de inmatriculare). Modelul cererii este prevazut in Anexa nr. Anexa nr. 5 și se publică pe site-ul CNAIR SA. În acest caz, autorizația vehiculului de însoțire va fi valabilă de la data eliberarii până la data expirării autorizației inițiale. La data ridicarii noii autorizatii, operatorul economic va depune vechea autorizatie, in original, in vederea anularii. 4.20 În cazul pierderii, deteriorării sau distrugerii autorizației autovehiculului de însoțire, aceasta se înlocuiește cu titlu gratuit, la cererea operatorului economic specializat. Modelul cererii este prevazut in Anexa nr. 6 și se publică pe site-ul CNAIR SA. În acest caz, autorizația autovehiculului de însoțire va fi valabilă de la data eliberarii până la data expirării autorizației inițiale. 4.21 Termenul maxim de eliberare a autorizatiilor prevazute la alin. 4.19 si 4.20 este cel de la alin..4.10. 5. AUTORIZAREA OPERATORILOR ECONOMICI SPECIALIZA ȚI 5.1 Pot fi autorizaţi pentru însoţirea vehiculelor cu depăşiri operatorii economici care au în domeniul de activitate transportul rutier de mărfuri sau activități conexe transportului rutier și care au în dotare cel puțin un autovehicul de însoțire. 5.2 În vederea autorizării, operatorii economici trebuie să depună la CNAIR SA-central o documentație care va cuprinde următoarele: a) cerere prin care se solicită autorizarea; b) certificatul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului, în copie; c) extras din statutul/regulamentul de organizare din care să reiasă că au ca domeniu de activitate

transportul rutier de mărfuri sau activități conexe transportului rutier, în cazul în care aceste activități nu sunt specificate în documentul prevăzut la lit. b);

d) certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor de însoțire din dotare, împreună cu orice alt document care să dovedească dreptul legal al operatorului economic de a folosi autovehiculele în cauză, în copie;

Modelul cererii este prevazut in Anexa nr. 7 si se publică pe site-ul CNAIR SA. Pe fiecare pagina a copiilor documentelor prevazute la lit. b), c) si d) ale pct. (2), reprezentantul operatorului economic va inscrie: "Subsemnatul ......., declar sub sanctiunea legii penale privind falsul in declaratii, ca prezentul act este conform cu originalul" si va semna. 5.3 Cererea de eliberare a autorizației operatorului economic se soluționează în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentației la CNAIR SA. 5.4 Pentru eliberarea autorizației operatorului economic, acesta va achita în contul CNAIR SA un tarif de 300 lei; din această sumă, fără TVA, CNAIR SA va vira 30% în contul ARR.

Page 5: AUTORITATEA RUTIERA ROMANA - cnadnr.ro METODOLOGIE CNAIR... · 7) operator de transport - operator economic/ întreprindere care desf ășoar ă activitatea de transport rutier; 8)

Pag 5 din 10

5.5 Autorizațiile operatorilor economici sunt valabile pentru o perioadă de 5 ani și se personalizează cu: a) numărul autorizației; b) numele și datele de identificare ale operatorului economic specializat; c) data eliberării; d) perioada de valabilitate; perioada de valabilitate curge cel mai devreme din ziua eliberării autorizației; e) semnatura și ștampila reprezentantului legal al CNAIR SA și ARR. Numerotarea autorizațiilor operatorilor economici se face în mod continuu. Modelul autorizației operatorilor economici este prevazut in Anexa nr. 8. 5.6 În cazul în care CNAIR SA și ARR nu acordă autorizația, CNAIR SA va comunica acest fapt operatorului economic, precum și motivele care au condus la această decizie, în scris, în termenul prevăzut alin. 5.3. 5.7 Operatorii economici autorizați pot să desfășoare activități de însoțire a vehiculelor cu depășiri numai în perioada de valabilitate înscrisă în autorizație. 5.8 Lista cu autorizațiile emise și operatorii economici specializați este publică și se afisează pe site-ul CNAIR SA. 5.9 Autorizațiile operatorilor economici neridicate în termen de 3 luni calendaristice de la data depunerii cererii prevăzute la alin. 5.2 se anulează. În acest caz, operatorii economici pot fi autorizați pentru însoțirea transporturilor cu depășiri cu parcurgerea etapelor prevăzute la alin. 5.1 - 5.4. 5.10 În cazul schimbării sediului social al operatorului economic autorizat, autorizația se înlocuiește cu titlu gratuit, la cererea operatorului economic, însoțită de copii ale documentelor doveditoare. În acest caz, autorizația operatorului economic specializat va fi valabilă de la data eliberarii până la data expirării autorizației inițiale. Modelul cererii este prevazut in Anexa nr. 9 și se publică pe site-ul CNAIR SA. La data ridicarii noii autorizatii, operatorul economic va depune vechea autorizatie, in original, in vederea anularii. 5.11 În cazul în care operatorul economic specializat nu mai deține autovehicule de însoțire autorizate sau autorizația acestora a expirat, autorizația operatorului economic se suspendă, până la dotarea cu vehicule de însoțire autorizate. 5.12 În cazul pierderii, deteriorării sau distrugerii autorizației operatorului economic specializat, aceasta se înlocuiește cu titlu gratuit, la cererea titularului. Modelul cererii este prevazut in Anexa nr. 10 și se publică pe site-ul CNAIR SA. În acest caz, autorizația vehiculului de însoțire va fi valabilă de la data eliberarii până la data expirării autorizației inițiale. 6. ATESTAREA PERSOANELOR SPECIALIZATE 6.1 În vederea desfășurării activității de însoțire a vehiculelor cu depășiri, solicitanții trebuie să fie atestați nominal de către CNAIR SA și ARR, în urma susținerii și promovării unui examen de verificare a cunoștințelor privind legislația în domeniu. 6.2 Examenul de verificare a cunoștințelor se organizează de CNAIR SA și ARR in lunile ianuarie, aprilie, iulie si octombrie ale fiecarui an. Data se stabileste de comun acord de CNAIR SA si ARR cu cel putin 30 de zile calendaristice inainte de desfasurarea examenului si se afișează pe site-ul CNAIR SA. 6.3 Daca din cauza unor conditii obiective examenul nu se poate desfasura la data stabilita conform alin..6.2, CNAIR SA si ARR vor reprograma examenul in termen de maxim 45 de zile calendaristice. Modificarea datei examenului se aduce la cunostinta celor interesati prin publicarea pe site-ul CNAIR SA. 6.4 Organizarea și desfășurarea examenului de verificare a cunoștințelor se realizează de o comisie formată din reprezentanți ai CNAIR SA și ARR, nominalizați de către conducerea fiecărei instituții. 6.5 La examenul de verificare a cunoștințelor poate participa orice persoană majoră, posesoare a unui permis de conducere a autovehiculelor rutiere, minim categoria B, valabil. 6.6 Pentru a participa la examen candidații vor depune la CNAIR SA o cerere scrisă, însoțită de o copie a:

Page 6: AUTORITATEA RUTIERA ROMANA - cnadnr.ro METODOLOGIE CNAIR... · 7) operator de transport - operator economic/ întreprindere care desf ășoar ă activitatea de transport rutier; 8)

Pag 6 din 10

a) actului de identitate; b) permisului de conducere deținut; Modelul cererii este prevazut in Anexa nr. 11 si se publică pe site-ul CNAIR SA. Pe fiecare pagina a copiilor documentelor prevazute la lit. a) si b), solicitantul va inscrie: "Subsemnatul ......., declar sub sanctiunea legii penale privind falsul in declaratii, ca prezentul act este conform cu originalul" si va semna. 6.7 Pentru susținerea examenului, solicitanții vor achita pana cel tarziu in data desfasurarii examenului, la CNAIR SA, un tarif de participare de 100 lei/persoana; din această sumă, fără TVA, CNAIR SA virează 30%, în contul ARR. 6.8 În cazul neprezentării la examen, tariful de participare nu se restituie. Participarea la următorul examen de verificare a cunoștințelor este condiționată de achitarea unui nou tarif de participare. 6.9 Reprezentantii CNAIR SA vor verifica cererile prin care se solicita participarea la examen, din punct de vedere al indeplinirii conditiilor prevazute la alin. 6.5 si 6.6 si vor incheia un proces-verbal privind admiterea sau respingerea candidatilor la examen. Modelul procesului verbal este prevazut in Anexa nr. 12. 6.10 Verificarea însușirii de către solicitanți a prevederilor actelor normative în vigoare se realizează în baza unei probe scrise, eliminatorie, susținută în prezenta comisiei nominalizate conform alin. 6.4. 6.11 Bibliografia pentru examinarea candidatilor se publica pe site-ul CNAIR SA. 6.12 Accesul in sala de examinare este permis doar candidatilor care: a) sunt admisi conform procesului verbal prevazut la alin. 6.9; b) au achitat tariful de participare; c) au asupra lor cartea de identitate/pasaportul in original; 6.13 Chestionarele necesare desfășurării examenului vor fi întocmite in doua variante prin grija comisiei nominalizate conform alin 6.4. Continutul chestionarelor se va modifica periodic sau ori de cate ori sunt modificari legislative. 6.14 Fiecare chestionar va contine un test tip grila cu 40 de intrebari, fiecare intrebare avand 3 variante posibile de raspuns. Fiecare intrebare poate avea o varianta corecta de raspuns, 2 variante corecte sau toate 3 variantele de raspuns corecte. Nu se admit intrebari fara minimum o varianta corecta de raspuns. 6.15 Candidatii vor completa chestionarele prin marcarea variantei corecte de raspuns. In cazul intrebarilor cu mai multe variante corecte, candidatii vor trebui sa marcheze toate variantele corecte. 6.16 Sunt declarați admiși candidații care răspund corect la minimum 28 de intrebari (70% din întrebări). 6.17 Durata examinării este de 60 de minute, din momentul înmânării chestionarului. 6.18 Corectarea chestionarelor se face pe loc, candidații consemnând, în scris, pe chestionarul propriu, ca au luat cunoștință de rezultat. Chestionarele corectate vor fi semnate de catre toti membrii comisiei. 6.19 Rezultatele examinarii se vor consemna intr-un proces verbal, incheiat in doua exemplare si semnat de membrii comisiei de examinare. Modelul procesului-verbal este prevazut in Anexa nr..13. 6.20 Pentru candidații declarați respinsi, la cererea acestora, în termen de 15 zile lucrătoare de la data susținerii examenului, CNAIR SA și ARR vor organiza o singură sesiune de reexaminare, fără plată unor tarife suplimentare. Modelul cererii este conform Anexei nr. 14 si va fi publicat pe site-ul CNAIR SA. 6.21 Sesiunea de reexaminare se desfasoara conform prevederilor alin. 6.13 - 6.19; 6.22 Atestatele nominale ale persoanelor declarate admise se întocmesc în termen de maxim 15 zile lucrătoare de la data susținerii examenului. 6.23 Pentru eliberarea atestatului nominal, persoana declarată admisă va achita în contul CNAIR SA un tarif de 200 lei/persoana; din această sumă, fără TVA, CNAIR SA va vira 30%, în contul ARR. 6.24 Atestatele nominale sunt valabile pentru o perioadă de 5 ani și se personalizează cu: a) numărul atestatului; b) numele, prenumele și datele de identificare ale persoanei specializate; c) data eliberării;

Page 7: AUTORITATEA RUTIERA ROMANA - cnadnr.ro METODOLOGIE CNAIR... · 7) operator de transport - operator economic/ întreprindere care desf ășoar ă activitatea de transport rutier; 8)

Pag 7 din 10

d) perioada de valabilitate; perioada de valabilitate curge cel mai devreme din ziua eliberării atestatului; e) semnatura reprezentantului legal și ștampila CNAIR SA și ARR. Numerotarea atestatelor nominale se face în mod continuu. Modelul atestatelor nominale ale personalului specializat este prevazut in Anexa nr. 15. 6.25 Persoanele specializate pot desfășura activitatea de însoțire a transporturilor cu depășiri numai în perioada de valabilitate înscrisă în atestatul nominal. 6.26 Lista atestatelor nominale emise și a persoanelor specializate este publică și se afișează pe site-ul CNAIR SA. 6.27 Atestatele personalului specializat neridicate în termen de 5 ani de la data sustinerii examinarii se anuleaza. În acest caz, personalul poate fi atestat pentru însoțirea transporturilor cu depășiri in urma sustinerii unui nou examen de verificare a cunostintelor, cu parcurgerea etapelor prevăzute la alin. 6.5 - 6.25. 6.28 În cazul schimbării numelui, domiciliului sau actului de identitate al persoanei specializate, atestatul nominal se înlocuiește cu titlu gratuit, la cererea titularului, însoțită de copii ale documentelor doveditoare. În acest caz, atestatul nominal va fi valabil de la data eliberarii până la data expirării atestatului nominal inițial. Modelul cererii este prevazut in Anexa nr. 16 și se publică pe site-ul CNAIR SA. La data ridicarii nului atestat, persoana specializata va depune vechiul atestat, in original, in vederea anularii. 6.29 În cazul pierderii, deteriorării sau distrugerii atestatului nominal, aceasta se înlocuiește cu titlu gratuit, la cererea titularului. În acest caz atestatul nominal va fi valabil până la data expirării atestatului nominal inițial. Modelul cererii este prevazut in Anexa nr. 17 și se publică pe site-ul CNAIR SA. 7. EVIDENTA AUTORIZATIILOR 7.1 CNAIR SA va tine evidenta autorizatiilor si atestatelor nominale emise. 8. DECONTAREA TARIFELOR DE AUTORIZARE SI ATESTARE I NTRE CNAIR SA SI ARR 8.1 Contravaloarea cotelor din tarifele de autorizare, cuvenite ARR se va achita lunar după următoarea procedură: a) CNAIR SA va comunica până la data de 15 a lunii în curs, suma cuvenită ARR pentru întreaga luna precedentă, cu defalcare pe tipuri de activitate: - autorizare operatori economici (număr autorizaţii emise, valoare fără şi respectiv cu TVA,

valoare ce revine ARR) - autorizare autovehicule de însoţire (număr autorizaţii emise, valoare fără şi respectiv cu TVA,

valoare ce revine ARR); - examinare persoane autorizate (număr persoane examinate, valoare fără şi respectiv cu TVA,

valoare ce revine ARR; - atestare personal autorizat (număr autorizaţii emise, valoare fără şi respectiv cu TVA, valoare ce

revine ARR); b) ARR va emite către CNAIR SA factura pentru suma cuvenită; c) CNAIR SA va achita factura în cel mult 5 zile de la data primirii acesteia; 8.2 Toate situaţiile apărute în activitatea de decontare se vor trata pe cale amiabilă de către reprezentanţii celor două instituţii. 9. DISPOZITII FINALE 9.1 Autorizațiile autovehiculelor de însoțire, autorizațiile operatorilor economici și atestatele nominale ale persoanelor specializate sunt nule de drept începând cu data expirării perioadei de valabilitate.

Page 8: AUTORITATEA RUTIERA ROMANA - cnadnr.ro METODOLOGIE CNAIR... · 7) operator de transport - operator economic/ întreprindere care desf ășoar ă activitatea de transport rutier; 8)

Pag 8 din 10

9.2 Obținerea unor noi autorizații pentru autovehiculele de însoțire, operatorii economici și a unor noi atestate nominale se face în conformitate cu prevederile prezentei metodologii. 9.3 CNAIR SA și ARR au dreptul de a anula autorizațiile autovehiculelor de însoțire, autorizațiile operatorilor economici și atestatele nominale ale persoanelor specializate dacă se constată ca nu mai sunt îndeplinite condițiile de acordare a acestora. 9.4 Autorizațiile operatorilor economici specializați pentru însoțirea vehiculelor cu depășiri, a autovehiculelor de însoțire și atestatele personalului specializat, eliberate conform prevederilor Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii şi al ministrului administrației și internelor nr. 356/107/2010 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea şi efectuarea transporturilor rutiere cu cu mase şi/sau dimensiuni ce depăşesc masele şi/sau dimensiunile maxime admise prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, își păstrează valabilitatea până la data expirării. 9.5 Autorizațiile operatorilor economici specializați pentru însoțirea vehiculelor cu depășiri, a autovehiculelor de însoțire și atestatele personalului specializat, emise conform prevederilor Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii şi al ministrului administrației și internelor nr. 356/107/2010 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea şi efectuarea transporturilor rutiere cu mase şi/sau dimensiuni ce depăşesc masele şi/sau dimensiunile maxime admise prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor și neridicate în termen de 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a Ordinului MT/MDRAP/MAI nr. 1236/6509/126/2018 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea si desfasurarea circulatiei vehiculelor rutiere cu mase si/sau dimensiuni ce depasesc masele si/sau dimensiunile maxime admise prevazute in OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, se anulează. 9.6 Termenul de păstrare a documentațiilor care au stat la baza emiterii autorizațiilor operatorilor economici specializați pentru însoțirea vehiculelor cu depășiri, a autovehiculelor de însoțire și atestarea personalului specializat este de 5 ani de la data emiterii.

AUTORITATEA RUTIERA ROMANA-ARR COMPANIA NATIONALA D E ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE –SA

DIRECTOR GENERAL ADJUNCT, DIRECTOR GENERAL ADJUNCT, DIRECTIA GENERALA EXPLOATARE

INFRASTRUCTURA RUTIERA Lucian LAMBRU Cristian ANDREI

DIRECTOR, DIRECTIA JURIDICA

DIRECTOR, DIRECTIA SIGURANTA CIRCULATIEI

SI MONITORIZARE TRAFIC Cristian ANTON Ecaterina MUNTEANU

Şef Serv. Reglementari si Legislatie Sociala Sef Serv. Reglementari si Autorizatii Transporturi Rutiere

Bogdan BĂRBOI Minodor STOICA

Page 9: AUTORITATEA RUTIERA ROMANA - cnadnr.ro METODOLOGIE CNAIR... · 7) operator de transport - operator economic/ întreprindere care desf ășoar ă activitatea de transport rutier; 8)

Pag 9 din 10

EXEMPLE ORIENTATIVE DE INSCRIPTIONARE SI MARCARE A VEHICULELOR DESTINATE INSOTIRII

Page 10: AUTORITATEA RUTIERA ROMANA - cnadnr.ro METODOLOGIE CNAIR... · 7) operator de transport - operator economic/ întreprindere care desf ășoar ă activitatea de transport rutier; 8)

Pag 10 din 10