Eseu Doctrine

Aspecte ale gandirii economice in antichitate

Student: Mihai Eduard Vasile Profesor: Tiganas Claudiu

Grupa: 1.3

Iasi 2015

Aspecte ale gandirii economice in antichitate

Gandirea economica nu s-a desprins din cadrul general al gandirii moral-religioase si filozofic-politice pana in epoca moderna. Primele idei economice sub forma scrisa sunt legate, dupa unii specialisti, de poporul evreu si apar in Vechiul Testament.

Pentru perioada de inceput, la toate popoarele Orientului Antic exista o forma de proprietate comuna asupra bunurilor. In mileniul al III-lea i.e.n. incepe sa se dezvolte proprietatea privata si

odata cu ea are loc structurarea societatii in clase sociale. Are loc restrangerea economiei naturale si extinderea economiei de marfuri, intensificarea circulatiei banesti, precum si aparitia primelor institutii de credit. Apare si ia amploare schimbul de marfuri in localitati si intre acestea si chiar intre tari.

Grecii au fost cei care au pus bazele economiei in antichitate. Printre cei mai importanti filozofi ai Greciei antice, amintim Socrate, Xenophon, Platon si Aristotel.

Una dintre primele lucrari ce are drept subiect economia, ii apartine filozofului grec Xenophon (430 a. Chr–357 a. Chr) si consta intr-un tratat despre economia privita ca stiinta a gospodaririi eficiente si sustinerii familiei.

Xenophon considera ca o administrare eficienta a gospodariei trebuie sa presupuna majorarea averii, si anume a proprietatilor detinute de respectiva gospodarie. Principalul rol al administratorului gospodariei este urmarirea obtinerii de profit. Acest lucru este posibil prin obtinerea unui excedent fata de perioada anterioara. In cele din urma, profitul reiese din diferenta dintre pretul de achizitie al produselor necesare in gospodarie si cel al vanzarii produselor obtinute in gospodarie. Acestea fiind spuse, este limpede ca intreprinzatorul trebuie sa-si orienteze activitatea si sa isi justifice deciziile pe baza preturilor existente pe piata.

Xenophon afirma ca una dintre principalele functii ale pretului este aceea de estimare a unui bun. Conform spuselor sale, averea unei persoane este data de suma de bani, si anume pretul ce il poate obtine daca decide sa o instraineze.

In tentativa sa de a perfectiona conditiile de realizare a contractelor comerciale, conditii ce tin in primul rand de preturi, Platon (427 a. Chr–347 a. Chr) se vede pus in situatia de a analiza modul de formare al preturilor pe piata. In viziunea filosofului succesul unei tranzactii, echitatea ei depinde in cea mai mare masura de pretul implicat in respectiva tranzactie, de aceea cele mai aspre conditii ale unei tranzactii trebuie sa fie cele care implica respectarea pretului convenit intre partile contractante. In conceptia lui Platon conditia esentiala a unei piete stabile si prospere o constituie rigiditatea cel putin pe termen scurt a preturilor, dovedind in acest fel ca filosofia

antica greaca era inca departe de a percepe si de a intelege in profunzime mecanismele de functionare ale pietei libere. Platon, fiind perfect constient de rolul primordial pe care piata il detine in cadrul unei comunitati precum si de contributia esentiala a acesteia la dezvoltarea respectivei comunitati, confera statului, prin intermediul institutiilor sale, atat rolul de arbitru cat si pe cel de coordonator al pietei. De asemenea statului i se atribuie sarcina tutelara de a proteja pe acei indivizi care se presupune ca sunt dezavantajati de pe urma manifestarii mecanismelor libere de functionare ale pietei. Admitand ipoteza conform careia piata prin mecanismele sale implicite nu poate asigura bunastarea tuturor si, prin urmare, bunastarea intregii comunitati, filosoful grec confera statului dreptul de a interveni pe piata in principal prin control exercitat asupra anumitor preturi. Acesta considera ca statul trebuie sa aiba un caracter agrar, pentru a indestula cerintele populatiei in produse alimentare si totodata trebuie sa promoveze o politica protectionista in comertul exterior si sa exercite un control riguros asupra tuturor formelor de activitate.

In viziunea lui Platon, statul ideal trebuie sa aiba caracter inchis, pentru a evita influenta negativa a altor popoare asupra caracterului national. De asemenea, intr-un stat ideal ordinea este mentionata de legea diviziunii naturale a muncii, considerata principala lege economica si trebuie sa existe trei clase (clasa filozofilor, strategilor si producatorilor, primele fiind numite „elita societatii”). Robii nu erau considerati o clasa sociala, ci doar unelte de productie insufletite.

In lucrarile ''Politica'' si ''Etica'', Aristotel s-a axat pe un stat nou, insa spre deosebire de Platon, va include numai doua clase (oameni liberi si robi), la baza statului se va afla proprietatea

privata, iar ordinea in societate va fi asigurata de legea dominatiei si supunerii. Totodata, in viziunea lui Aristotel, statul trebuie sa aiba un caracter agrar si partial deschis.

In conceptia lui Aristotel economia ca ramura sociala se divide in economia domestica intitulata simplu economia si, respectiv, arta inavutirii denumita de catre Aristotel hrematistica. Aristotel continua afirmand ca “hrematistica este arta care se ocupa cu schimbul”, cu alte cuvinte in sfera hrematisticii este inclus in primul rand comertul.

Pentru hrematistica, privita ca arta tranzactiilor de pe piata, Aristotel manifesta dispret, deoarece considera ca exista o distinctie clara intre obtinerea de bani prin intermediul pietei si implicit a speculatiilor de preturi ca forma de bogatie si detinerea de bunuri ca adevarata avere. Preocupat, in primul rand, in demersul sau analitic, de problemele ce tin mai cu seama de etica decat de economie, Aristotel include in cadrul hrematisticii atat de mult dispretuite si imprumutul cu camata. In realitate, desi nu a acordat importanta cuvenita acestui fapt fiind mai degraba preocupat de condamnarea lui, Aristotel a fost unul dintre primii economisti care a observat ca si moneda, adica mijlocul prin care preturile se exprima in mod unitar, are pretul ei. In fapt eroarea lui Aristotel consta in a conferi monedei principalul rol de mijlocitor al schimbului si de a nu lua in calcul posibilitatea acesteia de a indeplini si functia de mijloc de tezaurizare adica de conservare a averii.

Un domeniu aparte in cadrul filozofiei antice cu profunde urmari asupra gandirii economice il reprezinta analiza aristotelica asupra justitiei, in general, si justitiei comutative, in special. Aceasta analiza constituie punctul de plecare al teoriei pretului just, teorie ce va fi perfectionata si practicata de ganditorii scolastici ai Evului Mediu. In conceptia filosofului grec exista doua mari tipuri de justitie: dreptatea sau justitia distributiva si respectiv dreptatea sau justitia comutativa. Dreptatea distributiva se subordoneaza regulii proportionalitatii iar dreptatea comutativa regulii numarului.