serviciul marketing şi comunicare, asecomunicare.ase.ro/media/default/revista presei/revista presei...
Post on 05-Mar-2020
0 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE
Serviciul Marketing şi Comunicare
Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București,
cod 010615, România
Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129
www.ase.ro; e-mail: comunicare@ase.ro
CUPRINS:
ARMO: Comerțul electronic aduce numeroase beneficii grupurilor vulnerabile,
conform unui studiu ASE
Adrian Mitroi, profesor ASE: Posibilitatea de a opta între Pilonul I şi Pilonul II
este o măsură corectă
Ne mai putem baza pe tineret?
6 IUNIE 2018
Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE
Serviciul Marketing şi Comunicare
Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București,
cod 010615, România
Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129
www.ase.ro; e-mail: comunicare@ase.ro
ARMO: Comerțul electronic aduce numeroase beneficii grupurilor vulnerabile,
conform unui studiu ASE
România a înregistrat cea mai mare rată de
creștere a comerțului online din Europa în
ultimii trei ani. Susținut de penetrarea mare a
internetului pe mobil, acest trend a generat
numeroase beneficii pentru societatea
românească, inclusiv pentru persoanele din
grupuri vulnerabile sau care locuiesc în zone
izolate. Primul studiu realizat în România care
evaluează impactul e-commerce asupra
consumatorului, economiei și societății arată
că 84% dintre români consideră că viața
persoanelor cu dizabilități, a indivizilor cu
probleme temporare de sănătate, a vârstnicilor și a mamelor cu copii mici este mai bună datorită e-
commerce. „Comerțul online are un rol cheie în reducerea decalajului de dezvoltare din societate. Toți locuitorii țării
au acces la aceleași produse și servicii, pentru care plătesc același preț, indiferent de zona din care plasează
comanda. Datorită comerțului electronic, persoanele care au probleme de mobilitate pot să își achiziționeze
fără ajutor suplimentar orice produs își doresc și astfel au un standard de viață mai bun,” a declarat Florinel
Chiș, director executiv al Asociației Române a Magazinelor Online și Chief Technology Advisor în cadrul
EMOTA (European eCommerce and Omni-Channel Trade Association).
Studiul realizat de ASE arată că 73% dintre români consideră că magazinele online pot răspunde mai
bine nevoilor clienților care locuiesc în zone greu accesibile. Acest lucru este explicat de oferta variată a
magazinelor online, care le oferă consumatorilor accesul facil la o gamă de bunuri care sunt greu accesibile
în comerțul tradițional. Cumpărăturile online oferă o soluție avantajoasă de aprovizionare mai ales pentru
persoanele care locuiesc în zone greu accesibile și care au probleme de mobilitate. Indiferent de locul în care
se află, oamenii își pot comanda cu ușurință bunurile pe care și le doresc, iar apoi acestea le sunt livrate
acasă.
Conform studiului ASE, 72% dintre români consideră că persoanele care au venituri mai mici beneficiază de
prețurile mai scăzute ale magazinelor online. În mediul online, se pot informa mai ușor înainte de a lua o
decizie de cumpărare și pot compara fără efort produsele din oferta retailerilor. Astfel, un alt efect pozitiv al
e-commerce este cel asupra prețurilor. Conform aceluiași studiu, angajații care lucrează în domeniul e-
commerce sunt de două ori mai productivi în comparație cu cei din comerțul tradițional, iar acest lucru se
reflectă și asupra prețurilor mai bune.
Studiul „Evaluarea impactului e-commerce asupra consumatorului, economiei și societății” a fost realizat
de echipa de cercetători de la Academia de Studii Economice din București, formată din Prof. Dr. Mihaela
Mosora, Conf. Dr. Adrian Anica-Popa, Conf. Dr. Ana Maria Popescu, coordonată de Prof. Dr. Eduard Dinu.
Impactul social al e-commerce a fost evaluat pe baza unui eșantion reprezentativ național. Informațiile au
fost colectate în luna aprilie 2018, prin interviu telefonic.
SURSA: AGORA - http://www.agora.ro/stire/armo-comer-ul-electronic-aduce-numeroase-beneficii-
grupurilor-vulnerabile-conform-unui-studiu-
Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE
Serviciul Marketing şi Comunicare
Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București,
cod 010615, România
Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129
www.ase.ro; e-mail: comunicare@ase.ro
Adrian Mitroi, profesor ASE: Posibilitatea de a opta între Pilonul I şi Pilonul II este o
măsură corectă
Posibilitatea de a opta între Pilonul I şi Pilonul II de pensii este o măsură corectă, iar dacă sistemul
Pilonului I ar putea găsi o soluţie de nominalizare a portofoliilor individuale, cu posibilitatea de transfer, de
moştenire, de transformare în rentă viageră, ar fi un competitor letal pentru Pilonul II, consideră Adrian
Mitroi, profesor de finanţe comportamentale la Academia de Studii Economice (ASE).
"Oferirea opţiunii de alegere între cele două sisteme - privat şi de stat - dar şi reducerea semnificativă a
necruţătorului comision de 2,5% iniţial (1,7%, doar recent) sunt două măsuri corecte. Acest coeficient
perceput iniţial, lipsit de curtoazie profesională, cumulează un minus semnificativ din capitalizarea
portofoliului prezent (pentru calculul performanţei investiţionale există multe cercetări academice şi
profesionale în care adevărul este, de obicei, la mijloc). Sistemul Pilonului 1 are marele minus al ne-
personalizării contribuţiilor. Dacă sistemul ar putea găsi o soluţie de nominalizare a portofoliilor individuale,
cu posibilitatea de transfer, de moştenire, de transformare în rentă viageră, ar fi un competitor letal pentru
Pilonul 2", a declarat Profesorul Adrian Mitroi pentru Agerpres.
În viziunea lui Adrian Mitroi, Pilonul II de pensii
reprezintă un model de afacere scump şi ineficient,
"care primeşte uşor şi de-a moaca acele contribuţii
alocate, şi nu câştigate".
"Sistemul Pilonului 2 este, în schimb, un model de
business scump şi ineficient, comod şi rentier fără risc,
care primeşte uşor şi de-a moaca acele contribuţii
alocate şi nu câştigate, pe care le administrează prudent
după cote bine impuse şi controlate de autorităţi, dar
după costuri prea mari, monopoliste. Pilonul 2 este o
schemă automată de investiţie, cu risc administrat
impecabil, cu automatizare a procesului de economisire, dar cu randamente mai mari decât dobânda la bancă.
Sistemul este verificat, bun şi recomandabil. Sunt un investitor dedicat în acest sistem şi predau cu optimism
studii de caz despre avantajele lui, dar ca şi client sunt nedumerit de întârzierea cu care sistemul pare că e
dispus să îşi îndrepte erorile. Ecosistemul 2 pare preocupat doar de slăbiciunile competiţiei, sistemul Pilonul
1, de parcă noi, cei ignoranţi, nu le-am cunoaşte, chiar mai bine. Mai ales că noi, investitori individuali, ştim
să măsurăm performanţa chiar mai bine decât par să o facă investitorii instituţionali. Noi ne plătim facturile
şi telefonul copiilor cu sume reale, nu cu procente", a explicat Mitroi.
Adrian Mitroi consideră că soluţia minimală a Pilonului I trebuie neapărat ajutată de cea mai eficientă, a
combinaţiei Pilonului 1 cu 2, dar cea optimă este mixtul 1, şi 2, 3.
"Un cetăţean deştept financiar, indiferent de gradul său de educaţie sau de avere, ştie că, până la urmă,
cea mai bună soluţie este cea dificilă şi mai grea - construirea de portofoliu diversificat al unui individ
informat care înţelege tarele fiecărui sistem, dar care foloseşte avantajele ambelor", a spus analistul.
Pe de altă parte, Adrian Mitroi susţine că sistemul privat de pensii este esenţial oricărei economii
moderne şi prospere.
"Argumentul competiţiei favorabile consumatorului, între cele două sisteme - cel privat şi cel de stat -
este minor, fragil şi foarte puţin robust din punct de vedere statistic - financiar; la fel, argumentul
performanţei superioare al oricărei dintre sisteme este, din nou, calculat şi prezentat partinic, dar şi parţial.
Sistemul privat de pensii este esenţial oricărei economii moderne şi prospere; alocarea competitivă a
capitalului, cea pe care o reuşeşte sistemul privat, dovedeşte capacitatea cea mai potrivită de finanţare a
cerinţelor noastre de dezvoltare. Achiziţia de titluri de stat pe termen lung de către fondurile private de
Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE
Serviciul Marketing şi Comunicare
Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București,
cod 010615, România
Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129
www.ase.ro; e-mail: comunicare@ase.ro
investiţii şi de pensii finanţează cel mai favorabil proiectele naţionale pe termen lung. În plus, aceste
vehicule investiţionale care măsoară foarte atent riscul şi caută disciplinat recompensa, evaluează şi
tranzacţionează în mod constant acţiuni sau obligaţiuni, asumând astfel riscul investiţional, cel care creează
impetus antreprenorial inovativ şi în final performanţa economică, uzufructul esenţial unei societăţi
capitaliste performante", consideră profesorul în ştiinţe comportamentale.
În acelaşi timp, Mitroi vorbeşte despre un "compromis eficient", respectiv administrarea unui fond de
investiţii şi pensii individual, construit de către fiecare din noi.
"Analiza cea mai serioasă a mentenanţei randamentului investiţional în viitor nu pune mare preţ pe
reuşitele din trecut. Atât pentru administratorul public, cât şi pentru managerul privat de pensii nu va fi uşor
să protejeze puterea de cumpărare a pensiilor noastre viitoare, în scenariul cel mai plauzibil al dobânzilor în
creştere; acest scenariu este "clear and present danger" pentru majoritatea bancherilor centrali, băncilor
comerciale, fondurilor de investiţii şi de pensii. Din această dilemă a contribuabilului - investitor - viitor
pensionar se poate evidenţia soluţia de compromis eficient - cea de administrare a unui fond de investiţii şi
pensii individual, construit de fiecare din noi. Acest fond individual investiţional poate să ţintească interesul
clientului - ultimul pe listă ca de obicei, urmărind sistematic şi riguros creşterea puterii de cumpărare a
pensiei viitoare. Dacă valoarea nominală a pensiei este un drept, valoarea ei reală este un privilegiu, iar
pentru menţinerea acestui privilegiu, individul modern poate să devină mai priceput şi mai abil în
managementul finanţelor sale personale. Pe cealaltă parte, slăbiciunile inerente sau intenţionate trebuie, însă,
imediat adresate în favoarea consumatorului, viitor pensionar şi beneficiar direct al serviciilor de
administrare, privată sau publică a pensiei. Ascunderea acestor defecte sub o pleiadă incorectă de argumente
superficiale de tipul administrator bun vs. slab sau diferenţial de randamente investiţionale este fără folos
pentru noi - cetăţeanul financiar consumator. O victorie la care am contribuit şi noi, consumatorii de ambele
sisteme, prin opiniile critice despre comisioane şi costuri prea mari", explică analistul.
Adrian Mitroi subliniază, totodată, că, în timp ce "noi suntem de fapt capitaliştii fără scrupule, cei care
pun presiune pe randamente la depozite bancare sau la contul de pensii", capitalul privat este administratorul
banilor noştri.
"(...) Capitalul privat este de fapt administratorul banilor noştri, iar noi suntem de fapt capitaliştii fără
scrupule, cei care pun presiune pe randamente la depozite bancare sau la contul de pensii. Noi suntem
deponenţii intransigenţi la bancă, cei care nu am putea admite să pierdem un ban din valoarea reală a
economiilor noastre prin credite prost acordate sau repudiate de legi nefireşti, nesănătoase, nefezabile, inepte
şi defetiste. Bătălia constantă a capitalismului financiar în favoarea noastră - acţionari, deponenţi,
contribuitori la pensie, se face mai ales la bursa de valori, un alt mecanism esenţial şi excepţional al societăţii
moderne. Bursa de valori şi întreg ecosistemul său instituţional (inclusiv fondurile private de pensii) sunt
uneltele de construire şi mentenanţă a prosperităţii pentru fiecare din noi, dar mai ales pentru cei ce ne
urmează. Astfel, oricât de precaut sau profitabil este patrimoniul administrat curent, contul privat de pensie
are Marele Atu că poate fi transferat moştenitorilor în valoare clar definită. Care va fi puterea de cumpărare a
acestui patrimoniu în viitor este subiect de dezbatere academică. În oglindă, aceasta este slăbiciunea majoră a
sistemului public, cea de lipsă de individualizare a valorii patrimoniului pensiei. Această îmbunătăţire poate
fi adresată în deliberările despre noul format la competiţiei dintre cele două sisteme", a menţionat Mitroi.
Recent, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, la un post de televiziune, că Pilonul II de pensii
nu va fi naţionalizat, dar va deveni opţional. "Ne-am hotărât ce vrem să facem şi ce am comunicat de anul
trecut, şi anume să fie opţional acest Pilon II. E bătut în cuie (...) Nu naţionalizăm, dar vom explica foarte
clar tuturor persoanelor cotizante la acest Pilon II cât va fi pensia lor", a afirmat Vasilescu.
SURSA: ROMÂNIA TV - http://www.romaniatv.net/adrian-mitroi-profesor-ase-posibilitatea-de-a-
opta-intre-pilonul-i-si-pilonul-ii-este-o-masura-corecta_423472.html
Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE
Serviciul Marketing şi Comunicare
Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București,
cod 010615, România
Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129
www.ase.ro; e-mail: comunicare@ase.ro
Ne mai putem baza pe tineret?
O problemă stringentă a României este exodul tinerilor cu studii superioare care după absolvirea
facultăților preferă să plece să lucreze în străinătate.
Motivația acestora este că în paralel cu salariile mai mari au și condiții superioare de exercitare a
profesiilor.
Propunerea mai veche făcută Academiei Române este ca studenții de pe locurile subvenționate de stat,
care au beneficiat de un învățământ gratuit, să fie obligați să lucreze după absolvire în țară pe o perioadă
egală cu durata studiilor universitare subvenționate, sau dacă nu, să achite contravaloarea banilor cheltuiți de
statul român. Această reglementare ar trebui să ia forma unui model de contract pe care studenții în cauză să-l semneze
la începutul studiilor și care să prevadă că sunt de acord cu aceste condiții, iar în cazul în care nu le
îndeplinesc să returneze fondurile bugetate alocate pentru ei în perioada facultății. Reglementarea se poate
pune în practică doar prin modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011.
Cu toate că propunerea a fost îndelung
dezbătută și controversată, trebuie să
acceptăm ideea că nu este corect ca statul să
investească în învățământ, iar după absolvire
alte țări să beneficieze de rezultatele
profesionale; învățământul este gratuit
datorită contribuțiilor tuturor celor care
muncim și plătim taxe la stat.
Numărul tinerilor care pleacă la studii în
străinătate crește cu 20% annual
Potrivit datelor furnizate de IntegralEdu,
numărul celor care pleacă la studii în
străinătate crește cu 20% anual; astfel, peste
6.000 de studenți pleacă în fiecare an să
studieze la instituțiile de învățământ din
afară. Pentru studiile universitare de licență,
principalele destinații alese de tinerii din România sunt: Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Germania,
Franța, Elveția și SUA.
Pe perioada studiilor în străinătate unii tineri intră în programe de internship, au ocazia să își găsească un
loc de muncă în cadrul companiilor străine, tendința acestora fiind să rămână în țara în care au studiat sau să
plece către alte țări europene pentru a-și continua programul de master.
În ultimii 7 ani, 14.000 de medici au plecat în străinătate
În ultimii 7 ani, 14.000 de medici au ales să plece în alte state ale Uniunii Europene, unde au condiții
mult mai avantajoase din punct de vedere al calității actului medical și mai ales financiar, fiind mult mai bine
plătiți; aproape jumătate dintre ei ajung să lucreze în spitalele din Germania.
Pentru un singur absolvent de medicină, statul român cheltuieşte în 6 ani aproximativ 12.000 de euro.
Cifrele arată că 85% dintre absolvenții de medicină sunt hotărâți să plece la muncă în străinătate.
Încă din timpul facultății, circa 40 la sută dintre tinerii absolvenți își caută de lucru la spitale din
străinătate și ajung să lucreze acolo cu contract, imediat după absolvire; cei care pleacă afară sunt cei care
sunt cel mai bine pregătiți.
Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE
Serviciul Marketing şi Comunicare
Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București,
cod 010615, România
Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129
www.ase.ro; e-mail: comunicare@ase.ro
Cât costă studiile în străinătate
La universitățile de stat din Marea Britanie, taxele de studii variază în funcție de regiunea în care se află
universitatea.
În Anglia, de exemplu, acestea sunt de până la 9.250 de lire/an pentru full-time study.
În Suedia, învățământul de stat și cel privat sunt gratuite pentru studenții suedezi și pentru tinerii din statele
membre ale Uniunii Europene; se percep taxe doar pentru anumite programe de certificare.
În Franța, statul acoperă cea mai mare parte din costurile taxei de studiu în instituțiile publice de învățământ
superior; aceasta este în medie de circa 14.000 euro/an/student.
De asemenea, toate școlile oferă burse de studii pentru cei cu rezultate bune, valoarea acestora fiind
cuprinsă între 10% și 100% din taxa de școlarizare.
În același timp, elevi de gimnaziu sau de liceu aleg să își continue studiile în instituțiile de învățământ
din Europa, SUA sau Canada, atrași de posibilitatea de a învăța o limbă străină, de a face internship și de a
căpăta experiență profesională încă de pe băncile școlii.
Dintre tinerii care își termină studiile liceale în străinătate, 100% aleg să își continue studiile mai departe
tot la universități din străinătate.
Ministerul Educației Naționale a alocat suplimentar 5.000 de locuri
Pentru a stimula orientarea spre specializări corespunzătoare cererii de pe piața forței de muncă din
România, Ministerul Educației Naționale a alocat suplimentar 5.000 de locuri în plus față de anul 2017 la
studii finanțate de la bugetul de stat pentru domeniile prioritare.
În programul Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014 - 2020 sunt enumerate
următoarele domenii:
• Turism şi ecoturism
• Textile şi pielărie
• Lemn şi mobilă
• Industrii creative
• Industria auto şi componente
• Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
• Procesarea alimentelor şi a băuturilor
• Sănătate şi produse farmaceutice
• Energie şi management de mediu
• Bioeconomie (agricultură, silvicultură, pescuit și acvacultură), biofarmaceutică şi biotehnologii
Cele 5.000 de locuri au fost repartizate pentru 44 de instituții de învățământ superior, dintr-un număr
total de 56 de instituții de învățământ superior care primesc bani de la stat.
În paralel, au fost eliminate locuri de la marile universități care figurează în topurile internaționale.
Există șansa ca tinerii care rămân în țară să evolueze profesional?
Pentru ca o țară să se dezvolte din punct de vedere economic în viitor, are nevoie de tineri bine pregătiți
și care să fie motivați să rămână în țară.
România este membră a Uniunii Europene și circulația forței de muncă pe piața liberă nu poate fi
îngrădit, dar trebuie luate măsuri pentru reducerea numărului de tineri cu studii superioare care părăsesc țara.
Aceste măsuri s-ar putea concretiza în:
• Creșterea salariilor în concordanță cu creşterea economică;
• Acordarea de stimulente materiale: locuințe de serviciu, transport gratuit, decontarea altor cheltuieli de
natură socială;
• Nu în ultimul rând, încheierea unui contract-cadru cu statul român la începutul studiilor universitare în
care să se prevadă o perioadă obligatorie de a profesa în țară, în caz contrar studentul urmând a achita banii
cheltuiți de statul român.
Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE
Serviciul Marketing şi Comunicare
Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București,
cod 010615, România
Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129
www.ase.ro; e-mail: comunicare@ase.ro
Să nu uităm că pregătirea tinerilor începe de fapt din școala primară, continuă cu liceul și apoi facultatea.
Asta în cazul în care chiar vor să învețe.
Problema este că în special cei cu studii superioare aleg să plece în străinătate, țara noastră confruntându-
se la ora actuală cu un mare deficit de personal în unele sectoare, ca de exemplu cel medical.
SURSA: CURIERUL NAŢIONAL - https://www.curierulnational.ro/Actualitate/2018-06-
06/Ne+mai+putem+baza+pe+tineret%3F
Important:
Revista presei conţine fragmente preluate, fără nicio modificare, din articolele despre învăţământul universitar ce apar în
presa locală, regională şi naţională.
Academia de Studii Economice din Bucureşti nu îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor apărute în
presă, redate pe această pagina exact în forma în care au apărut în publicaţiile respective.
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine în totalitate autorilor acestora (sursei).
top related