amfiteatru economic ae
TRANSCRIPT
Amfiteatru Economic vă recomandă AE
Vol. 22 • Nr. 53 • Februarie 2020 123
MIJLOACE DE NATURĂ LEGISLATIVĂ
VIZÂND STIMULAREA ACHIZIȚIILOR ECOLOGICE ÎN SECTORUL PUBLIC.
STUDIU CRITIC PE CAZUL ROMÂNIEI
Ionel Bostan1 , Cristina Mihaela Lazăr2 și Nicoleta Asaloș3 1) Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava, România
2)3) Universitatea Ovidius, Constanța, România
Vă rugăm să citați acest articol astfel: Bostan, I., Lazăr, C.M. and Asaloș, N., 2020. Legislative Means Aimed at Stimulating Green Procurement in the Public Sector. A Critical Case Study of Romania. Amfiteatru Economic, 22(53), pp. 221-238.
DOI 10.24818/EA/2019/53/221
Istoricul articolului
Primit: 29 septembrie 2019
Revizuit: 24 noiembrie 2019
Acceptat: 28 decembrie 2019
Rezumat
Într-un cadru caracterizat de un grad relativ ridicat de institituționalizare, cum este cel vizând Uniunea Europeană, devenea greu de imaginat că problema Achizițiilor publice ecologice (APE) ar putea excede acestuia. Importanța aparte a APE, datorată efectelor favorabile asupra dezvoltării durabile, conservării/îmbunătățirii mediului înconjurător, sănătăţii umane etc., la care se adaugă alte implicații pozitive de ordin social-economic, face ca acesta să constituie obiect distinct atât al strategiilor/politicilor UE cât și al sistemului legislativ aferent. În acest sens operează mai multe directive, decizii și recomandări, care, în mod evident, și-au pus o amprentă puternică și asupra polititicilor și legislației Statelor Membre. Plecând de la cerințele europene în domeniu, dar ținând seama și de cadrul normativ aplicat în România, am realizat o abordare a instrumentelor juridice destinate stimulării APE în sectorul public, scoțând în evidență disfuncționalitățile din domeniul legiferării speciale a achizițiilor ecologice. Avem în vedere aici unele întârzieri în aplicarea legislației europene, în privința apariției ghidului ce conține criteriile minime privind protecția mediului etc., dar și existența unor texte legislative lacunare sau contradictorii, precum și blocaje post-adoptare. Pentru atingerea scopului lucrării, prin care intenționăm să arătăm că mijloacele legislative sunt de natură să stimuleze achizițiile ecologice în sectorul public, realizăm o recenzie a literaturii ştiinţifice, după care ne oprim asupra cadrului legislativ european aplicabil APE. Insistăm apoi asupra elaborării și implementării instrumentelor juridice naționale vizând impulsionarea APE și a argumentelor pentru consolidarea sistemului APE prin mijloace de ordin normativ, rezervând în final o parte importantă caracterizării izvorului juridic special destinat reglementării APE în sectorul public național, care poartă amprenta unor trenări, lacune și blocaje post-adoptare. Abordarea noastră, în structura arătată, relevă că ansamblul normativ vizând sistemul APE din România este caracterizat de ineficiență, în opinia autorilor soluția constituind-o aducerea unor modificări în plan legislativ, strict în acord cu cele mai bune practici europene.
Cuvinte-cheie: achiziții publice ecologice; sistem normativ; lacune juridice; sancțiuni; ineficiența/inoperabilitatea legii
Clasificare JEL: K32, K39, Q56, Q59, R11.
Autor de contact, Ionel Bostan – [email protected] sau [email protected]
AE Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice în sectorul public. Studiu critic pe cazul României
124 Amfiteatru Economic
Introducere
În actualul context mondial și – cu precădere – european, când problematica legată
de protecția reală și durabilă a mediului înconjurător capătă importanță crescândă, devenind
obiect al unor politici de stat în majoritatea țărilor lumii, apreciem că orice temă legată de
argumentarea necesității extinderii achizițiilor publice ecologice (APE) merită a fi tratată în
mod predilect. De altfel, însăși inițiativa editorului de a pune în dezbaterea cercetărilor
români și străini o tematică de asemenea factură este mai mult decât necesară, dacă ne
gândim doar la faptul că, pe cât de importantă este aceasta, în România – dar și în lume – se
înregistrează progrese pe care le considerăm ca fiind cu mult sub posibilitățile societății.
Amintim că, în mod unanim, prin achiziții ecologice destinate sectorului public,
sau mai direct spus – achiziții publice ecologice, se înțelege, de fapt, „un proces prin care
autoritățile publice doresc să achiziționeze bunuri, servicii și lucrări cu un impact redus
asupra mediului, pe durata întregului ciclu de viață al acestora, în comparație cu bunurile,
serviciile și lucrările cu aceeași funcție primară achiziționate altfel decât prin achiziții
publice ecologice” (European Commission, 2008).
După recenzarea amplă a literaturii ştiinţifice, demersul nostru realizează o abordare a
instrumentelor juridice destinate stimulării achizițiilor ecologice în sectorul public (la acesta
adăugându-se și alte entități/autorități contractante, în anumite condiții stabilite de lege, chiar
dacă de fapt sunt subiecți de drept privat), plecând de la cerințele europene în această materie,
dar punând apoi accent pe cadrul normativ direct aplicabil APE în Romania.
Pentru că am intenționat ca această lucrare să se constituie într-un studiu critic pe
tema menționată, partea a doua a acestuia este consacrată analizării legislației speciale privind
APE la nivel național, ocazie cu care relevăm mai multe aspecte deficitare. În continuare
aducem în prim-plan unele elemente privind cadrul legislativ european aplicabil APE,
elaborarea și implementarea instrumentelor juridice naționale vizând impulsionarea APE,
argumente pentru consolidarea sistemului APE prin mijloace de ordin normativ și
caracterizarea izvorului juridic special destinat reglementării APE în sectorul public național.
Cu referire strict la România, arătăm că deși teoretic există de peste trei ani o lege
specială, dedicată reglementării APE, care – între altele – obligă la elaborarea unui Plan
Naţional în această privință, cu obiective concrete, dar și la „introducerea în procesul de
achiziţie publică a unor criterii privind protecţia mediului care să permită îmbunătăţirea
calităţii prestaţiilor şi optimizarea costurilor cu achiziţiile publice pe termen scurt, mediu şi
lung” (Government of Romania, 2014), realizările pe linia APE se prezintă astăzi la un
nivel destul de modest. Evident, neîmplinirile din sfera menționată nu sunt datorate
exclusiv deficiențelor de ordin legislativ, însă, pe baza studiilor întreprinse, putem afirma că
o regândire a normelor juridice incidente domeniului APE, în acord cu cele mai bune
practici europene, este menită să conducă la atingerea unor praguri superioare de
performanță în direcția arătată.
1. Abordări privind APE în contextul economiei circulare
La scară globală, acest tip de achiziţii este regăsit pentru prima dată în Planul de
aplicare al Summitului Mondial pentru Dezvoltare durabilă (desfășurat la Johannesburg în
anul 2002), care își propunea să „promoveze politici de achiziţie publică care încurajează
dezvoltarea şi comercializarea bunurilor şi serviciilor care respectă normele de mediu”
(WSSD, 2002).
Amfiteatru Economic vă recomandă AE
Vol. 22 • Nr. 53 • Februarie 2020 125
De altfel, întreaga discuție legată de APE, sub aspectul beneficiilor de mediu,
derivă din diferențele care apar în ce privește practicarea economiei circulare (deșeuri
minime, pentru că se vizează menținerea de resurse în sistemul economic prin intermediul
modernizărilor/revânzării/reutilizării acestora ca produse secundare) față de cea liniară
(Figura nr. 1).
Figura nr. 1: Schematizarea diferențelor Economie liniară – Economie circulară
Sursa: Adaptarea autorilor după Kaukewitsch, 2018
Ulterior momentului „Johannesburg” (2002), statele membre ale Organizației pentru
Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) au adoptat Recomandarea Consiliului „de a
îmbunătăţi performanţele ecologice ale achiziţiilor publice” (OCDE, 2002), ca mai apoi
peisajul normelor de drept internțional în această materie să capete o consistență în creștere.
Cu referire la problema implicării reale a Statelor Membre ale UE în introducerea
economiei circulare, după adoptarea actului „Achiziții publice pentru îmbunătățirea
condițiilor de mediu” (European Commission, 2008), apreciem ca fiind edificatoare datele
din tabelul nr. 1, care reflectă o „așezare a Statelor Membre pe trei benzi largi, în baza unui
clasament de implementare a Planurilor Naționale de Acțiune, APE și a economiei
circulare” (ECAP/European Clothing Action Plan, 2018).
Potrivit aceleiași surse, observând tabelul nr. 1, se poate releva că: (i) încă multe
țări trebuie să înceapă punerea în aplicare constantă a acțiunilor APE și a economiei
circulare sau să utilizeze achizițiile publice ca instrument strategic pentru încurajarea
circularității (Grupul 3); (ii) unele țări implementează APE într-o oarecare măsură, dar nu
fac legătura strictă cu economia circulară (Grupul 2); unele țări încep acum să
implementeze simultan APE și economia circulară (Grupul 1).
Motivația implementării politicilor de achiziţie publică ecologică devine cât se
poate de clară, fiind legată de avantajele pe termen mediu și lung, în privința mediului
înconjurător, ale adoptării și implementării acestui tip de achiziții (Bauer ș.a., 2009).
AE Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice în sectorul public. Studiu critic pe cazul României
126 Amfiteatru Economic
Tabel nr. 1: Clasificarea Statelor Membre ale UE în funcție de implementarea
Planurilor Naționale de Acțiune, APE și a economiei circulare
Sursa: ECAP, 2018
Pe scurt, produsele/serviciile cumpărate în cadrul acestui sistem sunt exclusiv de
natură a înlătura/diminua efectele negative cunoscute la nivelul mediului, dar și al sănătăţii
umane etc., la care se adaugă alte implicații de ordin economic (Figura nr. 2).
Figura nr. 2: Avantajele achizițiilor publice ecologice (APE)
Sursa: European Commission, 2010
Cât privește spațiul UE, dată fiind aici puterea ridicată de cumpărare prin APE
(care tinde către suma de 2000 mld. Euro), Comisia Europeană susține activ „o mai mare
utilizare a achizițiilor publice ca instrument strategic de sprijinire a protecției mediului”
(European Commission, 2019).
Amfiteatru Economic vă recomandă AE
Vol. 22 • Nr. 53 • Februarie 2020 127
Faptul că o proporție apreciabilă din resursele financiare implicate se constituie în
investiții pentru transporturi, infrastructură etc., face să apară interpretarea că, fără dubiu,
APE sunt menite să susțină masiv companiile inovatoare de tip sustenabil.
2. Recenzia literaturii ştiinţifice
O analiză a literaturii de specialitate axată pe problematica APE, a luat în
considerare lucrările cele mai reprezentative publicate în anii din urmă. Ceea ce constatăm
este că sub aspect teoretic și al importanței APE, aceasta este tratată cât se poate de bine și
documentat (Cheng ș.a., 2018). Ideea că „achizițiile ecologice ar putea atinge obiective de
dezvoltare durabilă prin procesul de achiziție și aprovizionare și ar trebui să ia în
considerare cel puțin patru teme: trecerea de la o abordare ecologică la dimensiuni sociale
și economice, sustenabilitate și inovare, probleme de aprovizionare etică și cuantificare”
(Xu ș.a., 2016) pare a fi cvasi-îmbrățișată.
O primă observație asupra literaturii în cauză este că dacă unii dintre autori
tratează problema teoretic sau global (Testa ș.a., 2016a; Igarashi ș.a., 2015), alții abordează
problemele la nivel național/regional/sectorial (Walter și Brammer, 2009; Michelsen ș.a.,
2009; Varnäs ș.a., 2009; Fuentes-Bargues ș.a., 2019; Zhu ș.a., 2013; Tessema și Marsille,
2009; Preuss, 2009; Appolloni ș.a., 2014; Aldenius și Khan, 2017; Smith și Terman, 2016),
ca, în fine, unii să confere publicațiilor lor importante accente internaționale (Brammer și
Walker, 2011; Nissinen ș.a., 2009).
În orice caz, studiul operelor la care facem trimitere aici reflectă o bună
cristalizare în materie de teorie specifică și concepte, diferind doar viziunea asupra
prioritizărilor care se impun ori modalitățile de transpunere în practică. Elementul comun
care străbate din respectivele lucrări îl constituie faptul că acest tip de achiziții, datorită
avantajelor induse în planul unui mediu sănătos și durabil, trebuie încurajat pe toate căile,
utilizând orice mijloace permise/prevăzute de sistemul legislativ. Inclusiv când este vorba
despre anumite metode de evaluare ori determinări de impact în privința APE, regăsim
lucrări valoroase (Shengguo ș.a., 2016; Oruezabala și Rico, 2012).
O abordare aparte o constituie cea prin care problematica APE este dezbătută în
contextul crizei economice (Nikolaou și Loizou, 2015) sau cea când sunt analizate dificultățile
inerente (Testa ș.a., 2016b; Thomson și Jackson, 2007) ori când se are în vedere contextul
tranziției de ordin socio-tehnic (Trindade ș.a., 2018). În ultima lucrare se arată că „Dezvoltarea
factorilor inter-organizaționali, care stau la baza formării nișei, a fost încă într-o fază inițială,
corespunzând creării inițiale a rețelelor sociale. Așteptările și viziunile, precum și procesul de
învățare ar avea nevoie de mult mai multă dezvoltare, pentru a asigura o traiectorie de succes și
a influența regimul respectiv” (Trindade ș.a., 2018).
Cu toate acestea relevate aici, anumite probleme din sfera adusă de noi în discuție –
cum ar fi cele legate de evaluări, indicatori, determinarea impactului real (direct/indirect) etc. –
încă nu și-au regăsit rezolvări integrale (Lundberg și Marklund, 2017; Lundberg ș.a., 2016),
impunându-se ca cercetătorii să insiste asupra acestora până la o edificare cât mai completă.
În privința abordărilor similare celei realizate de noi – din perspectivă legislativă,
literatura de specialitate nu este caracterizată nici pe departe de o abundență evidentă.
Totuși, putem reține pe baza titlurilor consultate că problema instrumentelor normative cu
impact asupra acestui tip special de achiziții a constituit obiect de preocupare al unor
valoroși autori în domeniu (Davies, 2011; Palmujoki ș.a., 2010).
AE Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice în sectorul public. Studiu critic pe cazul României
128 Amfiteatru Economic
Prezentări adecvate sub aspectul legislației europene regăsim la autorii suedezi
Sofia Lundberg și Per-Olov Marklund (2013), care în afara normelor prezentate de o
manieră remarcabilă se referă și la practici, modele și instrumente circumscrise
problematicii APE, cât și în cazul autorului slovac Tomáš Malatinec (2017). La nivel
european, este de referință lucrarea lui Roberto și Trybus (2010), la care se adaugă cele
scrise de Ajani (2008), Arrowsmith și Kunzlik (2009), Bovis (2007) ori McCrudden (2007).
În privința unor repere ale literaturii autohtone de specialitate, un studiu pe această
temă reține că deși „aspectul de mediu al sustenabilităţii este esenţial în domeniul
achiziţiilor publice (...)”, „protecţia mediului prin intermediul achiziţiilor publice este un
fenomen puţin studiat în România” (Cazan, 2014). De altfel, relevăm că însuși respectivul
studiu se constituie într-o „analiză cuprinzătoare a cadrului naţional şi comunitar în ceea ce
priveşte posibilitatea ca instituţiile publice să ia în considerare aspectele de mediu în
achiziţiile publice şi să livreze rezultate legate de dezvoltarea durabilă din perspectiva
protecţiei mediului” (Cazan, 2014).
Alte lucrări având autori români consultate de noi (Preda și Popescu, 2019; Preda
și Simion, 2019; Leica ș.a., 2017; Dacian și Neamtu, 2014; Giurca și Giurca, 2010) vin cu
alte unghiuri de abordare a problematicii APE, componenta de ordin legislativ ori a unor
principii, reguli și standarde uzuale, regăsindu-se și aceasta în diferite proporții.
3. Cadrul legislativ european aplicabil achizițiilor publice ecologice
Faptul că la nivelul Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă constituie scop
fundamental (European Commission, 2007), fiind inclusă în actele constitutive (i.e. Tratatul
din 1997), a devenit de notorietate maximă. Derivând din importanța acesteia, „pilonul
mediului” a fost adăugat altor puncte importante ale Strategiei de la Lisabona (Commission
of The European Communities, 2005), ulterior adoptării Strategiei de dezvoltare durabilă a
UE de către Consiliul European de la Göteborg (2001). Evident, contextul fixării și atingerii
unor obiective înalte de ordin economic, corelat cu preocupările aparte pentru protecția
mediului (Bostan ș.a., 2010) (i.e. după ratificarea Protocolului de la Kyoto din 2002 asupra
schimbărilor climatice, UE s-a angajat să reducă emisiile de gaze având efect de seră, față
de nivelurile din 1990, cu 8% în intervalul 2008-2012), a generat și cadrul instituțional care
vizează achizițiile ecologice.
În privința APE, chiar mai înainte (2001), Comisia Europeană deja stabilise
„posibilităţile oferite de legislaţia comunitară pentru a integra considerentele de mediu în
procedurile de achiziţii publice” (European Commission, 2001). Însă, Directivele privind
achiziţiile publice au fost adoptate trei ani mai târziu (European Parliament, 2004a; 2004b),
abia din acest moment statele UE dispunând de instrumente juridice concrete, menite să
ofere o anumită soliditate contextulului instituțional în cauză.
Astfel, regăsim aici formule aplicabile pentru cazul opțiunii includerii unor
considerente de mediu în criteriile de selecţie a specificaţiilor tehnice şi de atribuire,
precum şi în contractul de achiziție, prin intermediul clauzelor de executare. Așa cum se
poate intui, respectivele instrumente juridice europene au vizat de la început tranzacțiile de
valori semnificative din spațiul UE, însă ulterior, anumite principii sub incidența cărora
intră și achizițiile publice verzi – libera circulaţie a mărfurilor, libertatea de stabilire şi
libertatea de a presta servicii, egalitatea de tratament, transparenţa etc. – au determinat
Curtea de Justiţie a UE să hotărască faptul că prevederile respectivelor Directive se aplică și
în cazul contractelor de achiziții care presupun sume aflate sub limitele stabilite.
Amfiteatru Economic vă recomandă AE
Vol. 22 • Nr. 53 • Februarie 2020 129
Între celelalte acte oficiale ale UE, de maximă relevanță în planul GPP, care au
intervenit în sistemul instituțional vizat ulterior adoptării Directivelor privind achiziţiile
publice din anul 2004, regăsim seria completă de directive: 2014/23/EU, 2014/24/EU și
2014/25/EU (European Commission, 2016a). Acestea au avut menirea să aducă toate
clarificările necesare aplicării normelor și principiilor vizând impulsionarea APE,
deschizând în același timp multiple oportunități celor interesați.
După adoptarea acestora, orice achiziție publică, ia strict în considerare
prevederile Acordului cu Organizația Mondială a Comerțului (OMC) privind concurența
internațională echitabilă pentru contractele publice, precum și principiile de bază ale
Tratatului UE (egalitatea de tratament, nediscriminarea, transparența și proporționalitatea),
indiferent de valoarea contractului. În acest sens, apreciem că schema de mai jos (Figura nr.
3) este cât se poate de elocventă.
Figura nr. 3: Elemente din sfera APE devenite posibile prin adoptarea
Directivelor din 2014 (2014/23/EU, 2014/24/EU and 2014/25/EU)
Sursa: European Commission, 2016b
Așa cum rezultă din cele arătate în această secțiune a demersului nostru, sistemul
juridic european consacră o serie întreagă de principii și norme ce necesită a fi respectate
întrutotul la atribuirea contractelor de achiziții publice.
În esență, prevederile directivelor invocate „permit în mod explicit folosirea
specificaţiilor ecologice la definirea cerinţelor, dacă: respectivele specificaţii – obligatoriu
accesibile tuturor părţilor interesate – sunt adecvate pentru definirea caracteristicilor
produselor vizate; cerinţele pentru etichetă se bazează pe informaţie ştiinţifică; etichetele
ecologice sunt adoptate cu participarea tuturor actorilor interesaţi – organisme
AE Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice în sectorul public. Studiu critic pe cazul României
130 Amfiteatru Economic
guvernamentale, consumatori, producători, distribuitori şi organizaţii de protecție a
mediului” (Giurca și Giurca, 2010).
Investigația noastră a confirmat că în baza cadrului legislativ european aplicabil
achizițiilor publice ecologice, la care ne-am referit și noi pe scurt, există o varietate cât se poate
de extinsă de modalități de a pune în aplicare și atât de importantele obiective de mediu.
4. Elaborarea și implementarea instrumentelor juridice naționale vizând
impulsionarea APE
4.1. Achizițiile publice ecologice în România – succintă privire critică
La nivel național, dispunem încă de acum trei ani de o lege specială, dedicată
reglementării APE. Operând în corelație/coroborare cu alte acte normative, aceasta poate fi
apreciată ca fiind una generatoare de birocrație contraproductivă. De altfel în general
procesul achizițiilor publice este caracterizat ca fiind unul complicat, adesea în mod inutil,
presupunând multiple proceduri, etape și termene fixe, blocaje prin contestații nejustificate
etc., lucru datorat preponderent ansamblului complex de norme naționale.
Pe cale de consecință, dată fiind legislația-cadru a achizițiilor publice (Government
of Romania, 2006), se subînțelege că și procesul APE comportă anumite dificultăți în
derularea sa. O imagine asupra desfășurării acestui tip de proces se poate sugera cu ajutorul
figurii nr. 4.
Figura nr. 4: Derularea procesului achizițiilor publice ecologice
Sursa: Adaptarea autorilor după Staropoli, 2017
Apoi, chiar dacă – pe de altă parte – au fost stabilite cu claritate responsabilităţile
autorităţilor competente pe linia implementării şi controlului aplicării prevederilor legii
Amfiteatru Economic vă recomandă AE
Vol. 22 • Nr. 53 • Februarie 2020 131
APE, sistemul în cauză este vizibil marcat de trenările apărute în privința punerii efective în
aplicare a acesteia.
În plus, nici Planul Naţional privind APE nu este încă elaborat și publicat, lucru
comun dealtfel mai multor state din UE (Figura nr. 5).
Figura nr. 5: State Membre ale UE cu/fără Plan Național de Acțiune (PNA)
privind APE
Sursa: Malatinec, 2017
În etapa de schițare a acestui Plan (2018-2019), România aflându-se clar doar în
stadiul (1) de pregătire a sistemului APE (Figura nr. 6), comunicările publice ale Ministerul
Mediului reflectă intenţia acestuia de a institui regula ca „toate instituţiile de stat să fie
obligate ca o parte din achiziţiile făcute an de an să fie din categoria verde, primele cifre
dezbătute vizând o ţintă de 5% pentru instituţiile centrale şi 2% pentru instituţiile publice
din teritoriu” (Călinoiu, 2018).
Figura nr. 6: Modelul de management al APE (Ciclul „Deming”)
Sursa: adaptarea autorilor după European Commission, 2009
AE Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice în sectorul public. Studiu critic pe cazul României
132 Amfiteatru Economic
În același context, ceea ce ar mai trebui remarcat este faptul că, așa cum se
prezintă preparativele de ordin normativ, neatingerea țintelor stabilite la bunuri din gama
„prima urgență” (alimente/catering, produse de curăţenie, mobilier, birotică, IT şi papetărie)
ar urma să atragă aplicarea de sancțiuni de către Agenția Națională pentru Achiziții
(ANAP) în sarcina entităților achizitoare/autorități contractante.
4.2. Argumente pentru consolidarea sistemului APE prin mijloace de ordin normativ
Ca Stat Membru al UE, în virtutea legislației care guvernează problematica adusă
în discuție, România este implicată efectiv în acțiuni vizând atingerea unor obiective
regăsite în Noua Agendă 2030 pentru dezvoltare durabilă. Acest important document, aflat
în concordanță cu cele stabilite prin Rezoluția Organizației Națiunilor Unite
„Transformarea lumii în care trăim”, adoptată de ONU în septembrie 2015, stabilește
obiective legate de dezvoltarea durabilă, constând în asigurarea consumului durabil și a
modelelor de producție adecvate, trecerea la o economie mai ecologică etc, favorizând, de
asemenea, implementarea APE, considerate drept instrument suplimentar pentru utilizarea
eficientă a resurselor (ONU, 2015).
Atitudini luate recent privind economia circulară reflectă angajarea Comisiei de a
sprijini o mai bună implementare a criteriilor APE și de a regândi modul în care ar putea fi
utilizate mai larg APE în întreaga UE, în special pentru produsele sau piețele care au o
relevanță ridicată pentru economia circulară (MSDEC, 2018). Pe această linie, este mai
mult decât semnificativ semnalul dat de la vârful conducerii UE în materie de legiferare a
APE: „trebuie să mergem în direcția achiziţiilor publice verzi şi multe State Membre o fac,
unele mai bine altele mai puțin bine. Dacă vom considera reguli care să fie impuse de sus
(top-down) trebuie să fim foarte atenți. Orice astfel de propunere într-un Stat Membru
trebuie să aibă susţinere politică pentru că altfel, evident, nu ar avea sens. Cu multă grijă
trebuie să valorizăm măsura în care o lege privind achiziţiile publice e posibilă sau nu”
(Potočnik, 2016).
De altfel este cunoscut faptul că politicile UE privind APE „încurajează statele
membre să ia măsuri suplimentare pentru aplicarea criteriilor aferente achizițiilor publice
verzi la cel puțin 50% dintre licitațiile publice” (European Commission, 2019).
În România, anumite prevederi legale care vin în sprijinul APE au fost adoptate cu
mai mult de zece ani în urmă. Acestea, odată aduse în discuție, în rândul specialiștilor
români regăsim opinia că „printre obstacolele majore în calea aplicării eficiente a APE se
numără elaborarea legislaţiei relevante în termeni prea largi acordând autorităţilor
contractante o largă putere de apreciere pentru a acţiona sau a nu acţiona” (Cazan, 2014).
Ideea persistă chiar și după adoptarea Legii privind achiziţiile publice verzi (2016), pentru
că ar fi trebuit luate realmente în calcul toate posibilităţile de dezvoltare, conform
modelului țărilor care au înregistrat performanțe pe acest plan – contribuţia la protecţia
mediului, extinderea pieţei cu produse/servicii prietenoase cu mediul etc.
Dar să vedem cum s-a pus problema în urmă cu trei ani, când devenise stringentă
în România adoptarea unei legi privind APE. Din start, pe fondul existenței dezideratului
reducerii emisiilor cu efect de seră prin diminuarea cantității de CO2 emisă în atmosferă,
scopul declarat a fost „elaborarea unui Plan Naţional privind APE cu ţinte anuale precise şi
introducerea în procesul de achiziţie publică a criteriilor de mediu” (Parliament of
Romania, 2015).
Amfiteatru Economic vă recomandă AE
Vol. 22 • Nr. 53 • Februarie 2020 133
Mai întâi a fost definit conceptul de „achiziţie publică verde”, respectiv acel
proces „prin care autorităţile contractante utilizează criterii privind protecţia mediului care
să permită îmbunătăţirea calităţii prestaţiilor şi optimizarea costurilor cu achiziţiile publice
pe termen scurt, mediu şi lung” (Parliament of Romania, 2015).
Apoi se face trimitere la cadrul legal care are legătură cu sistemul APE la nivelul
Uniunii Europene şi la nivel naţional, ținându-se cont de faptul că, potrivit CE, acest
concept „constă în utilizarea unor criterii de mediu clare, verificabile, justificabile și
ambițioase pentru produse și servicii, bazate pe o abordare axată pe ciclul de viață și pe
dovezi științifice” (European Commission, 2008).
Cadrul legal național aflat în legătură cu sistemul APE, la acel moment era cât se
poate de restrâns, fiind dat de: (i) Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă, orizonturi
2013 – 2020 – 2030 (Government of Romania, 2008) și Ordonanța de urgență care
reglementa atribuirea contractelor de achiziţie publică (Government of Romania, 2006).
Înainte de menționarea schimbărilor preconizate, se amintește că la capitolul „Mediu” al
Programului Guvernamental 2013-2016 (Parliament of Romania, 2012) sunt cuprinse unele
angajamente referitoare la APE, între care încurajarea acestora prin adoptarea unui plan de
acţiune specific, vizând „promovarea modelelor de producţie şi consum durabile”,
dezvoltarea tehnologiilor curate şi prietenoase cu mediul, elaborarea unor criterii eficiente
pentru APE, neomițându-se nici necesitatea informării/conştientizării autorităţilor în aceeași
materie.
În privința așteptărilor referitoare la adoptarea unui asemenea act normativ,
acestea sunt legate de faptul că, odată stabilite autorităţile competente în implementarea şi
controlul aplicării legii APE, după adoptarea Planului Naţional privind APE și definirea
criteriilor vizând procesul de achiziţie publică, se va îmbunătăţi vizibil calitatea prestaţiilor,
antrenându-se într-un termen rezonabil (și) o optimizare a costurilor cu achiziţiile publice.
În afara implicațiilor benefice asupra mediului înconjurător, legiuitorul român a
luat în considerare și impactul asupra mediului de afaceri, explicând că promovându-se
APE pentru bunuri și lucrări/servicii, o consecință directă, dincolo de conştientizarea asupra
importanţei acestui domeniu – de la organisme publice până la consumatori, o constituie
dezvoltarea afacerilor IMM. Nu a fost considerat lipsit de importanță nici faptul că una din
menirile APE poate fi aceea de a îmbunătăţi practicarea agriculturii „bio”, determinându-se
apariția de „noi locuri de muncă, în special in mediul rural, contribuind astfel la
revitalizarea spaţiului rural” (Cazan, 2014).
În fine, sub aspectul comportamentului consumatorilor, se estimează că pe măsură
ce vor evolua lucrurile în materie de APE, aceștia vor conştientiza tot mai mult că,
orientându-se spre bunuri ecologice, consecințele favorabile asupra sănătății lor și a calității
vieții în general nu vor întârzia să apară.
4.3. Caracterizarea izvorului juridic special destinat reglementării APE în sectorul
public național: trenări, lacune, blocaje post-adoptare
Introdus în circuitul legiferării încă din anul 2014, ca inițiativă legislativă venind
din partea Executivului, Proiectul Legii privind achiziţiile publice verzi avea să fie adoptat
abia după doi ani. Trenările au ținut exclusiv de procedurile parlamentare, dar chiar așa
fiind situația s-a apreciat că prin acest act normativ se face „un pas important spre aderarea
la politica UE în domeniul mediului, care își are izvorul în Tratatul privind funcționarea
UE” (Centrul de Excelență în Achiziții Publice, 2019).
AE Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice în sectorul public. Studiu critic pe cazul României
134 Amfiteatru Economic
Dacă obiectivul legii îl reprezintă „stabilirea cadrului legal de desfăşurare a
achiziţiilor publice verzi în România”, scopul acesteia este dat, între altele, de următoarele:
„(i) promovarea protecţiei mediului şi a dezvoltării durabile; (ii) promovarea consumului şi
producţiei durabile, precum şi a eficienţei utilizării resurselor; (iii) încurajarea dezvoltării şi
aplicării tehnologiilor curate şi prietenoase cu mediul; (iv) promovarea progresului social
care favorizează dezvoltarea economică; (v) asigurarea utilizării eficiente a fondurilor, prin
promovarea produselor, serviciilor şi lucrărilor cu impact minim asupra mediului (...)”
(Parliament of Romania, 2016).
Propunându-și clarificarea unor termeni şi expresii utilizate în textul său, legea
redă în extenso semnificaţii pentru ceea ce înseamnă: autoritate contractantă, achiziţie
publică verde, contract de achiziţie publică verde, ţintă și etichetă ecologică europeană.
Extrem de important, plecând de la semnificația noțiunii de „autoritate contractantă”, vom
înțelege că legea în cauză nu se aplică doar în cazul achizițiilor realizate de entitățile
sectorului public sau al celor bugetare, ci și în alte multiple situații în care subiecții sunt de
drept privat.
În acest sens se face trimitere la la art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 34/2006, despre care trebuie să amintim că a fost abrogată la interval de o lună de la
apariția Legii privind achiziţiile publice verzi, prin Legea nr. 98 privind achiziţiile publice,
lucru ce atrage dificultăți majore în implementare. Mai mult, plecând de la acest fapt,
specialiștii susțin că „deși Legea 69/2016 este în vigoare la ora actuală, cu o zi înainte de
intrarea în vigoare a devenit imposibil de aplicat și a fost abandonată – datorită motivului
mai înainte expus (n.a.)” (Centrul de Excelență în Achiziții Publice, 2019).
Totuși, aceasta, așa cum a fost adoptată în strânsă legătură cu Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, devenea obligatorie, în egală măsură, pentru oricare
organism al statului sau de alt tip, înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general (dacă
este finanţat, în majoritate, de către un alt organism de drept public, ori este în
subordine/supus controlului unui alt organism de drept public). Se mai includ aici entitățile
„care au în componenţa consiliului de administraţie (...) mai mult de jumătate din numărul
membrilor acestuia numiţi de către un organism de drept public”. Intră sub incidența
regulilor din domeniul achiziţiilor publice și derularea unui proiect în cadrul unui
parteneriat public-public, ca și oricare asociere formată de una sau mai multe autorităţi
contractante de natuă publică etc.
În capitolul referitor la dispoziţiile aplicabile pentru achiziţia publică verde, Legea
privind achiziţiile publice verzi stabilește Ministerului Mediului „responsabilitatea
elaborării politicii naţionale în domeniul achiziţiilor publice verzi, precum şi a Planului
naţional de achiziţii publice verzi”. Acest din urmă document se referă la ţintele
multianuale cu caracter obligatoriu pentru APE, care trebuie respectate de autorităţile
contractante. Respectivele autorități atribuie contracte de achiziţie publică verde, stabilind,
prin documentaţiile aferente, criterii privind protecţia mediului, a căror formă este riguros
stipulată de lege (Art. 4).
Conform aceluiași articol (alin. 3), orice „autoritate contractantă defineşte şi aplică
specificaţiile tehnice prin care se descrie obiectul contractului sau părţi ale acestuia,
specificaţii ce se referă la respectarea unor sisteme, standarde şi/sau niveluri de performanţă
cu impact asupra protecţiei mediului, favorizându-se dezvoltarea durabilă prin
îmbunătăţirea calităţii prestaţiilor, a eficienţei acestora şi optimizarea costurilor, prin
raportarea la sisteme, standarde şi prescripţii tehnice care se referă: a) fie la sistemul UE de
etichetare ecologică; b) fie la criteriile specifice ale CE privind achiziţiile publice verzi; c)
Amfiteatru Economic vă recomandă AE
Vol. 22 • Nr. 53 • Februarie 2020 135
fie la criteriile UE privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice în
domeniul agriculturii şi produselor alimentare”.
În capitolul privitor la autorităţi competente, legea în discuție obliga Ministerul
Mediului, împreună cu ANAP, ca în termen de șase luni de la adoptarea ei „să elaboreze un
ghid cuprinzând criterii minime privind protecţia mediului pentru grupe de produse şi
servicii, precum şi caiete de sarcini standard” (Art. 5). Ulterior, același minister este obligat
să stabilească Planul naţional privind APE, dar nu mai târziu de 31 octombrie pentru anul
următor.
Capitolul amintit mai face referiri la atribuțiile operatorului Sistemului electronic
de achiziţii publice (SEAP) (Art. 6) precum și la responsabilităţile autorităţilor contractante
în implementarea Planului naţional privind APE.
Capitolul final al legii este cel privitor la sancţiunile care pot fi dispuse de ANAP,
văzute de specialiști drept „stimulente negative”, dacă se constată abateri de la normă în
urma monitorizării modului de atribuire a contractelor de achiziţie publică verde. Potrivit
Art. 9, alin. 1 „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la
35.000 lei următoarele fapte: a) nerespectarea ţintelor stabilite în cadrul Planului naţional
privind APE; b) necompletarea de către autorităţile contractante a Formularului APV
(achiziții publice verzi – n.a.) în momentul în care se publică în SEAP anunţul de atribuire;
c) netransmiterea de către autorităţile contractante a Raportului APV completat, până la
data de 1 martie a anului următor celui în care s-a făcut monitorizarea”.
În opinia autorilor, Legea nr. 69/2016 privind achiziţiile publice verzi, putea fi
apreciată ca fiind un text normativ de calitate/eficient doar la momentul redactării
proiectului (2014). Perioada lungă de timp (doi ani) scursă în cadrul procedurilor
parlamentare până la adoptare (2016) a făcut-o inoperantă. Motivul este acela că în preajma
momentului când trebuia să intre în vigoare, a fost abrogată Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 34/2006, pe ale cărei prevederi se baza masiv legea analizată de noi.
Adăugându-se și alte trenări (de această dată la nivelul Executivului) am avut de-a
face și cu anumite blocaje post-adoptare, generatoare de ineficiență. Este vorba despre
faptul că ghidul care cuprinde criteriile minime privind protecţia mediului pentru grupe de
produse şi servicii, precum şi caiete de sarcini standard, a fost publicat în Monitorul oficial
nr. 954 din 12 noiembrie 2018 (Ministry of the Environment, 2018), la doi ani și jumătate
după intrarea în vigoare a Legii nr. 69/2016. Aceasta în condițiile în care termenul legal era
de șase luni de la adoptarea Legii 69/2016, adică respectivul ghid ar fi trebuit publicat până
la data de 25 octombrie 2016.
Altă consecință generată în lanț, dat fiind contextul arătat, o constituie
neelaborarea și nepublicarea de către Ministerul Mediului a Planul naţional privind APE
nici într-un an din intervalul 2016-2018, deși obligația legală este ca acesta să fie definitivat
anterior datei de 31 octombrie pentru anul următor.
Date fiind aceste carențe sesizate de autori în materie de cadru normativ aplicabil
APE la nivel național, opinăm că o primă măsură care se impune în sensul remedierii lor, o
constituie corelarea tuturor textelor legislative care vizează sistemul achizițiilor publice în
ansamblul său. În acest sens, legiuitorul român ar trebui să realizeze armonizarea legii
speciale, la care ne-am referit pe larg anterior, cu prevederile Legii achizițiilor publice
(98/2016), Legii achizițiilor publice sectoriale (99/2016) și cu cele regăsite în Legea
100/2016 privind concesiunile de lucrări și servicii.
AE Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice în sectorul public. Studiu critic pe cazul României
136 Amfiteatru Economic
Concluzii
Partea concluzivă a lucrării noastre poate fi axată pe două idei. În primul rând, așa
cum rezultă din prima parte a acestui demers, preocupările legate de consollidarea/ eficientizarea sistemului APE au căpătat caracter prioritar – la nivel UE și, implicit, al Statelor Membre, tinzând să se permanentizeze. Mai mult, constatăm intensificarea eforturilor de tip politico-instituțional pe această linie, dată fiind importanța care se acordă astăzi, la nivel mondial, problematicii protecției mediului înconjurător și dezvoltării durabile.
Această cercetare vine să confirme necesitatea acordării de maximă atenție problemei APE, din motivele la care ne-am referit în lucrare, ceea ce concordă cu cele desprinse din ampla noastră recenzie a literaturii de specialitate. În acest sens, la nivelul UE a fost adoptat un cadru instituțional clar, cuprinzând norme menite să aducă îmbunătățiri semnificative pe planul menționat, care au fost preponderent transpuse la nivelul Statelor Membre. Cu toate acestea, așa cum am putut constata studiind rapoartele instituțiilor de profil, marjele de așteptare sunt încă ridicate în privința realizărilor efective. În al doilea rând, când aducem în discuție problemele legate de elaborarea și implementarea instrumentelor juridice naționale vizând impulsionarea APE, desprindem o serie întreagă de aspecte critice. Pe scurt, constatăm că respectivele instrumente nu și-au demonstrat nici pe departe eficiența în direcția stimulării achizițiilor ecologice în sectorul public.
Caracterizarea realizată de autori a izvorului juridic special destinat reglementării APE în sectorul public național, a pus în evidență trenările în adoptare – mai ales când este vorba despre elaborarea legislației secundare și terțiare, lacunele de text normativ și blocajele post-adoptare care au intervenit în ultimii cinci ani (2014-2019). De altfel, avându-și explicațiile în aceeași zonă, o altă constatare a noastră este că Legea APE s-a dovedit a fi inoperantă încă de la adoptarea acesteia în urmă cu peste trei ani. Acesta este și unul din motivele majore pentru care se apreciază astăzi că România se află sub nivelul așteptărilor în materie de APE.
Constatăm de asemenea blocaje post-adoptare, întârzieri pe linia elaborării legislației secundare și terțiare: ghidul cuprinzând criteriile minime privind protecţia mediului şi caietele de sarcini standard a fost publicat cu o întârziere de 2,5 ani, iar până la data studiului nostru, Planul naţional privind APE nu este publicat de Ministerul Mediului nici sub formă de proiect, deși o primă scadență imperativă era în octombrie 2016 etc.
Evident, autorii nu și-au prous să ofere soluții punctuale, însă investigațiile întreprinse îi îndreptățesc să afirme că acestea nu pot proveni decât din aducerea unor modificări în plan legislativ, în acord cu cele mai bune practici din statele avansate și cu luarea în considerare a specificului național.
Referințe Ajani, G., 2008. A Better Coherence of EU Private Law and Multilingualism. In:
R. Schulze ed., 2008. Common Frame of Reference and Existing EC Contract Law. Munchen: Sellier.
Aldenius, M. and Khan, J., 2017. Strategic use of Green Public Procurement in the bus sector: challenges and opportunities. J. Clean. Prod., [e-journal] 164, pp. 250-257. doi:10.1016/j.jclepro.2017.06.196.
Appolloni, A., Sun, H., Jia, F. and Li, X., 2014. Green Procurement in the private sector: A state of the art review between 1996 and 2013. J. Clean. Prod., [e-journal] 85, pp. 122-133. doi:10.1016/j.jclepro.2014.08.106.
Amfiteatru Economic vă recomandă AE
Vol. 22 • Nr. 53 • Februarie 2020 137
Arrowsmith, S. and Kunzlik, P., 2009. Social and environmental Policies in EC Procurement Law. Cambridge: Cambridge University Press.
Bauer, B., Christensen, J., Christensen, K., Dyekjær-Hansen, T. and Bode, I., 2009. Benefits of Green Public Procurement. Tema Nord 2009:593. Copenhagen: Nordic Council of Ministers.
Bostan, I., Burciu, A. and Condrea, P., 2010. Trends of the communitarian cohesion policies and advertising for eco-investments. Environ Eng Manag J, 9(6), pp.847-851.
Bovis, C.H., 2007. EU Public Procurement Law. Cheltenham: Elgar. Brammer, S. and Walker, H., 2011. Sustainable procurement in the public sector: an
international comparative study. Int. J. Operations Prod. Manag., 31(4), pp.452-476. Caranta, R. and Trybus, M. eds., 2010. The Law of Green and Social Procurement in
Europe. Copenhagen: DJØF Publishing. Cazan, R., 2014. Achiziţii publice ecologice în România. Protecţia mediului prin cheltuieli
publice responsabile. București: ECOPOLIS [online] Available at: ˂https://www.ecopolis.org.ro/media/Achizitii%20publice%20ecologice%20in%20romania-final.pdf> [Accessed 2 May 2019].
Călinoiu, A., 2018. Instituţiile publice din România vor fi obligate să facă achiziţii verzi. Telegrama, 27 Iunie, [online] Available at: ˂https://www.telegrama.ro/actualitate/ item/70889-proiect-institutiile-publice-din-romania-vor-fi-obligate-sa-faca-achizitii-verzi.html> [Accessed 27 May 2019].
Centrul de Excelență în Achizitii Publice, 2019. Ce se întâmplă cu Legea 69/2016 privind achiziţiile publice verzi?, [online] Available at: ˂https://www.linkedin.com/pulse/ce-se-%C3%AEnt%C3%A2mpl%C4%83-cu-legea-692016-privind-achizi%C5%A3iile> [Accessed 11 July 2019].
Cheng, W., Appolloni, A., D’Amato, A. and Zhu, Q., 2018. Green Public Procurement, missing concepts and future trend – A critical review. J. Clean. Prod., [e-journal] 176, pp.770–784. doi:10.1016/j.jclepro.2017.12.027.
Commission of The European Communities, 2005. Communication to The Spring European Council, Working together for growth and jobs (...),{SEC(2005)192}, {SEC(2005)193}, Brussels, [online] Available at: ˂https://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files//strategialisabona/00000070/8kox1_Strategia_Lisabona_revizuita_eng.pdf> [Accessed 4 May 2019].
Davies, A., 2011. The law of green and social procurement in Europe. Eur. Law Rev., 36, pp.762–765.
Dragos, D.C. and Neamtu, B., 2013. Sustainable Public Procurement: Life Cycle Costing (LCC) in the New EU Directive Proposal. European Public Procurement and PPP Law Review, [e-journal] 1, pp.19-30. doi:10.21552/EPPPL/2013/1/159.
ECAP, 2018. Embedding Circular Procurement in purchasing of workwear. Project code: LIFE14, ENV/UK/00257, [online] Available at: ˂http://www.ecap.eu.com/wp-content/uploads/2018/07/Embedding-Circular-Procurement-in-purchasing-of-workwear.pdf> [Accessed 27 April 2019].
European Commission, 2001. Comunicarea interpretativă a Comisiei privind dreptul comunitar aplicabil contractelor de achiziţii publice și posibilităţile de a integra aspecte sociale în respectivele contracte, COM (2001) 566 final, [online] Available at: ˂https://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2001/EN/1-2001-566-EN-F1-1.Pdf> [Accessed 9 June 2019].
European Commission, 2007. Achiziţii ecologice. Luxemburg: Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene.
AE Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice în sectorul public. Studiu critic pe cazul României
138 Amfiteatru Economic
European Commission, 2008. Achiziții publice pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu. Bruxelles: COM(2008)400 final, [online] Available at: ˂http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2008:0400:FIN:ro:PDF> [Accessed 22 April 2019].
European Commission, 2009. Instrumente de formare – Modulul 1. Un plan de Acțiune pentru Achiziții Publice Ecologice (Ciclul ”Deming”), [online] Available at: ˂https://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files//Evenimente/00005751/r2dy6_Program%20Conferinta.pdf> [Accessed 27 May 2019].
European Comission, 2010. Green Public Procurement. [online] Available at: ˂https://ec.europa.eu/environment/gpp/pdf/brochure.pdf> [Accessed 27 April 2019].
European Commission, 2016a. Buying green! A handbook on green public procurement,. [online] Available at: ˂http://sustainable-procurement.org/fileadmin/user_upload/ layout/Documents/Buying-Green-Handbook-3rd-Edition.pdf> [Accessed 5 May 2019].
European Commission, 2016b. Sustainable procurement under The Procurement Directives [online] Available at: ˂http://sustainable-procurement.org/eu-policy> [Accessed 7 May 2019].
European Commission, 2019. Evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu ale UE. Raport de țară – România, [online] Available at: ˂https://ec.europa.eu/environment/ eir/pdf/report_ro_ro.pdf> [Accessed 11 June 2019].
European Council, 2001. The Gothenburg European Council COM(2001) 264 final. European Parliament, 2004a. Directive 2004/17/EC of the European Parliament and of the
Council of 31 March 2004 coordinating the procurement procedures of entities operating in the water, energy, transport and postal services sectors.
European Parliament, 2004b. Directive 2004/18/EC of the European Parliament and of the Council of 31 March 2004 on the coordination of procedures for the award of public works contracts, public supply contracts and public service contracts.
Fuentes-Bargues, J.L., Ferrer-Gisbert, P.S., González-Cruz, M.C. and Jose Bastante-Ceca, M., 2019. Green Public Procurement at a Regional Level. Case Study: The Valencia Region of Spain. Int. J. Environ. Res. Public Health, [e-journal] 16(16), p.2936. doi:10.3390/ijerph16162936.
Giurca, I. and Giurca, I., 2010. Green public procurement regarding central heating systems. Management şi Inginerie Economică, 9(1(35)), pp.189-196.
Government of Romania, 2006. Ordonanța de urgență no. 34 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică.
Government of Romania, 2008. Hotărârea no. 1460 pentru aprobarea Strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă. Orizonturi 2013-2020-2030.
Government of Romania, 2014. Expunere de motive la Legea privind achiziţiile publice verzi, [online] Available at: ˂http://mmediu.ro/new/wp-content/uploads/2014/08/ 2014-08-26_Expun_motiv_Lege-APV.pdf> [Accessed 12 May 2019].
Igarashi, M., De Boer, L. and Michelsen, O., 2015. Investigating the anatomy of supplier selection in green public procurement. J. Clean. Prod., [e-journal] 108, pp.442–450. doi:10.1016/j.jclepro.2015.08.010.
Kaukewitsch, R., 2018. EU Green Public Procurement (GPP) Policy, Enhance thematic workshop. EC – Environment Directorate-General, [online] Available at: ˂https://www.interregeurope.eu/fileadmin/user_upload/tx_tevprojects/library/file_1520607101.pdf> [Accessed 22 April 2019].
Amfiteatru Economic vă recomandă AE
Vol. 22 • Nr. 53 • Februarie 2020 139
Leica, S.C., Radu, R.I. and Mihai, I.O., 2017. Sustainability of the Public Acquisitions System in Romania in the Process of Transition to a Green Economy. Ovidius University Annals. Economic Sciences Series, XVII(1), pp.524-529.
Lundberg, S. and Marklund, P.O., 2013. Green public procurement as an environmental policy instrument: cost effectiveness. Environ. Econ., 4(4), pp.75-83.
Lundberg, S. and Marklund, P.O., 2017. Influence of green public procurement on bids and prices. [online] Available at: ˂https://www.nhh.no/globalassets/departments/business-and-management-science/seminars/2016-spring/120516.pdf > [Accessed 12 May 2019].
Lundberg, S., Marklund, P.O. and Stromback, E., 2016. Is environmental policy by public procurement effective? Public Finance Review, 44(4), pp.478–499.
Malatinec, T., 2017. Legislative framework of green public procurement and Europeanisation of the Slovak practice. Juridical Tribune, 7(Sp. Issue), pp.95-107.
McCrudden, 2007. Buying social justice: Equality, Government Procurement and Legal Change. Oxford: OUP.
Michelsen, O. and De Boer, L., 2009. Green procurement in Norway: A survey of practices at the municipal and county level. J. Environ. Manag., [e-journal] 91(1), pp.160–167. doi:10.1016/j.jenvman.2009.08.001.
Ministry of the Environment, 2018. Order of the Minister of the Environment no. 1068/1652/2018 for approval of the Green Procurement Guide.
MSDEC, 2018. Green public procurement national action plan 2019-2025. Ministry for the Environment, Sustainable Development and Climate Change of Malta, [online] Available at: ˂https://msdec.gov.mt/en/decc/Documents/environment/gpp/2019/ secondNap/ gppSecondNap.pdf> [Accessed 29 May 2019].
Nikolaou, I.E. and Loizou, C., 2015. The Green Public Procurement in the midst of the economic crisis: Is it a suitable policy tool? J. Integr. Environ. Sci., [e-journal] 12(1), pp.49–66. doi:10.1080/1943815X.2014.993657.
Nissinen, A., Parikka-Alhola, K. and Rita, H., 2009. Environmental criteria in the public purchases above the EU threshold values by three Nordic countries: 2003 and 2005. Ecol. Econ., [e-journal] 68(1), pp.1838–1849. doi:10.1016/j.ecolecon.2008.12.005.
OCDE, 2002. Recommendation of the Council to improve the environmental performance of public procurement C(2002)3, [online] Available at: ˂http://www.oecd.org> [Accessed 24 April 2018].
ONU, 2015. Transforming our world: the 2030 Agenda for Sustainable Development, [online] Available at: ˂http://www.un.org/ga/search/view_doc.asp?symbol=A/ RES/70/1&Lang=E> [Accessed 29 July 2019].
Oruezabala, G. and Rico, J.C., 2012. The Impact of Sustainable Public Procurement on Supplier Management – The Case of French Public Hospitals. Industrial Marketing Management, 41(4), pp.573-580.
Palmujoki, A., Parikka-Alhola, K. and Ekroos, A., 2010. Green Public Procurement: Analysis on the Use of Environmental Criteria in Contracts. Rev. Eur. Community Int. Environ. Law, [e-journal] 19(2), pp.250-262. doi:10.1111/j.1467-9388.2010.00681.x.
Parliament of Romania, 2012. Government Program 2013-2016 approved by Parliament's Decision no. 45/2012, [online] Available at: ˂http://www.cdep.ro/proiecte/2015/400/60/ 3/em586.pdf> [Accessed 4 July 2019].
Parliament of Romania, 2015. Reason for the Draft Law on Green Public Procurement, [online] Available at: ˂http://www.cdep.ro/proiecte/2015/400/60/3/em586.pdf> [Accessed 24 June 2019].
AE Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice în sectorul public. Studiu critic pe cazul României
140 Amfiteatru Economic
Parliament of Romania, 2016. Law no. 69 on green public procurement, Available at: ˂http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/2016-08-04_LEGE_Nr_69_din_ 2016.pdf> [Accessed 5 July 2019].
Potočnik, J., 2016. Green Public Procurement, [online] Available at: ˂https://ec.europa.eu/ environment/gpp/index_en.htm> [Accessed 2 June 2019].
Preda, I. and Popescu, D.I., 2019. Considerations on Green Public Procurement of Coaches. Journal of Eastern Europe Research in Business and Economics, [e-journal]. doi:10.5171/2019.139043.
Preda, I. and Simion, C.P., 2019. The Evaluation of Life Cycle Cost within Green Public Procurement of Sedans in Romania [online] Available at: ˂https://ibima.org/accepted-paper/the-evaluation-of-life-cycle-cost-within-green-public-procurement-of-sedans-in-romania> [Accessed 3 May 2019].
Preuss, L., 2009. Addressing sustainable development through public procurement: The case of local government. Supply Chain Manag. Int. J., [e-journal] 14(3), pp.213–223. doi:10.1108/13598540910954557.
Smith, C. and Terman, J., 2016. Overcoming the Barriers to Green Procurement in the County: Interest Groups and Administrative Professionalism. Journal of Public Procurement, [e-journal] 16(3), pp.259-285. doi:10.1108/JOPP-16-03-2016-B001.
Staropoli, C., 2017. GPP – Public Procurement and Energy Transition Science. [online] Available at: ˂https://www.webssa.net/files/slides_coursegpp-2017.pdf> [Accessed 21 May 2019].
Tessema, F. and Marsille, C., 2009. Practical Insights and Illustrative Examples on Sustainable Public Procurement. Case Studies from Europe. SuPP-Urb-China Paper, No. 3_EN/CN.CSCP. Wuppertal, Germany.
Testa, F., Annunziata, E., Iraldo, F. and Frey, M., 2016a. Drawbacks and opportunities of green public procurement: An effective tool for sustainable production. J. Clean Prod., [e-journal] 112, pp.1893–1900. doi:10.1016/j.jclepro.2014.09.092.
Testa, F., Grappio, P., Gusmerotti, N.M., Iraldo, F. and Frey, M., 2016b. Examining Green Public Procurement using content analysis: existing difficulties for procurers and useful recommendations. Environ. Dev. Sustain., [e-journal] 18(1), pp.197–219. doi:10.1007/ s10668-015-9634-1.
Trindade, P.C., Antunes, P. and Partidário, P., 2018. SPP Toolbox: Supporting Sustainable Public Procurement in the Context of Socio-Technical Transitions. Sustainability, [e-journal] 10(1), p.67. doi:10.3390/su10010067.
Varnäs, A., Balfors, B. and Faith-Ell, C. 2009. Environmental consideration in procurement of construction contracts: Current practice, problems and opportunities in green procurement in the Swedish construction industry. J. Clean. Prod., [e-journal] 17(13), pp.1214–1222. doi:10.1016/j.jclepro.2009.04.001.
Walter, H. and Brammer, S., 2009. Sustainable procurement in the United Kingdom public sector. Supply Chain Manag, 14(2), pp.128–137.
WSSD, 2002. World Summit on Sustainable Development. [online] Available at: ˂http://www.un.org/esa/sustdev/documents/WSSD_POI_PD/English/POIToc.htm> [Accessed 25 April 2019].
Xu, S., Chu, C., Ju, M. and Shao, C., 2016. System Establishment and Method Application for Quantitatively Evaluating the Green Degree of the Products in Green Public Procurement. Sustainability, [e-journal] 8, p.941. doi:10.3390/su8090941.
Zhu, Q., Geng, Y. and Sarkis, J., 2013. Motivating green public procurement in China: An individual level perspective. J. Environ. Manag., [e-journal] 126, pp.85-95. doi: 10.1016/j.jenvman.2013.04.009.