actiunea pauliana

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

ACŢIUNEA PAULIANĂ

Student: Mihai-Alexandru BELCHIŢĂSpecializarea Drept, anul II-lea

Coord: Lect. univ. dr. Dumitru VĂDUVA

The paper is meant to be an analysis of the Paulian action and of the way it is dealt with in the Romanian law, from both a judicial and a statutory point of view. Paulian (revocatory) action is an important legal institution of the Civil law and the term comes from the Roman law. Nowadays, it is a basic judicial means and by it certain legal subjects (the creditors) can defend their legal interests. This action has a wide scope of use, some particular conditions of admissibility and it has also a main effect which proves its importance. The principal effect of the Paulian action consists in the unenforceability of the fraudulent contract (transaction) which damages the creditor.

I. Preliminarii

Potrivit principiului înscris în dispoziţiile art. 1718 Cod Civil, ,,Oricine este obligat personal, este ţinut a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare”, astfel, creditorii au drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului, respectiv asupra bunurilor aparţinând debitorului, care nu sunt exceptate de la urmărire. Creditorii pot fi privilegiaţi sau chirografari. Creanţa creditorilor privilegiaţi este garantată, în virtutea legii, de o garanţie reală (drept de retenţie, ipotecă, gaj) sau personală (fidejusiune, solidaritate, indivizibilitate).

În cazul creditorilor chirografari, creanţa acestora nu este însoţită de o garanţie reală sau personală, ei sunt cei mai expuşi în situaţia în care patrimoniul debitorului nu cuprinde bunuri urmăribile1. Dreptul de gaj general al creditorilor are ca obiect întregul patrimoniu al debitorului, patrimoniu care poate să nu prezinte utilitate practică, atunci când debitorul ajunge insolvabil. Patrimoniul are şi funcţia de a constitui gajul general al creditorilor chirografari, iar caracterul său divizibil conduce la specializarea gajului general al creditorilor chirografari, în sensul că pentru realizarea creanţei lor, aceştia vor putea urmări numai bunuri aparţinând masei patrimoniale în legătură cu care creanţa s-a născut2.

În scopul de a preîntâmpina insolvabilitatea debitorului, legea civilă acordă creditorilor anumite mijloace juridice, precum: Mijloace juridice preventive şi de conservare a patrimoniului debitorului. Aceste mijloace sunt acele acţiuni exercitate de creditori pentru a-şi asigura realizarea dreptului de creanţă, de exemplu: - cererea de punere a sechestrului asigurător asupra bunurilor debitorului pentru a preîntâmpina ascunderea, deteriorarea sau înstrăinarea lor (sechestrul asigurător are ca efect indisponibilitatea acelor bunuri);- dreptul creditorilor de a interveni în procesele debitorului, cu privire la anumite bunuri din patrimoniul său şi în procesele de sistare a proprietăţii sau de ieşire din indiviziune în care este parte debitorul, pentru a-şi apăra interesele ,,ca nu cumva împărţeala să se facă cu viclenie în vătămarea drepturilor lor” (art.785 C.civ.);

1 C. Crişu, Acţiuni civile în justiţie, Ed. Argessis, 1992, p 70.2 E. Chelaru, Drept civil. Drepturi reale principale, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, pp.12-13.

49


- dreptul creditorilor de a cere separaţia de patrimoniu, la moartea debitorului, pentru a opri confuziunea dintre patrimoniile moştenitorilor şi patrimoniul succesoral şi a se apăra de eventuala insolvabilitate a acestora (art. 781-782, 784 şi 1743 C.civ.);- dreptul creditorului de a utiliza acţiunea oblică, prin care substituindu-se debitorului, exercită drepturile şi acţiunile pe care acesta refuză sau neglijează să le exercite.

Mijloace reparatorii. Reprezintă acele acţiuni pe care creditorul le poate exercita pentru a se apăra de actele frauduloase ori simulate încheiate de debitor, pentru a-i vătăma interesele:- acţiunea pauliană; - acţiunea în simulaţie, prin care creditorul solicită înlăturarea unui act aparent, încheiat de debitor, ce-i este defavorabil, dovedind că în realitate s-a încheiat un act juridic secret3.

II. Noţiunea de acţiune pauliană. Sediul materiei

Acţiunea pauliană sau revocatorie, după cum s-a arătat, face parte din mijloacele juridice reparatorii, pe care creditorii o pot exercita pentru a-şi apăra interesele. Creditorii, în ciuda dreptului de gaj general, nu-l pot împiedica pe debitor să încheie acte juridice, dar în doctrină s-a afirmat că: ,,...libertatea de acţiune a debitorului trebuie să aibă o anumită limită; nu se poate admite ca debitorul să compromită patrimoniul său, prin acte frauduloase, îndreptate tocmai împotriva creditorilor...”4. Este vorba de situaţiile în care debitorul, pentru a-şi sustrage anumite bunuri de la urmărirea creditorilor, le donează sau le vinde la preţuri mai mici ori le înstrăinează pur şi simplu, primind alte bunuri în schimb, care sunt mai uşor de ascuns (spre exemplu, un automobil expus la urmărirea creditorilor este înstrăinat pe o sumă de bani care poate fi sustrasă cu uşurinţă de la urmărirea creditorilor); dacă prin asemenea acte debitorul devine insolvabil ori îşi măreşte insolvabilitatea, creditorii nu-şi pot realiza creanţele în tot sau în parte. În astfel de cazuri, creditorii pot recurge la acţiunea pauliană şi pot solicita instanţei de judecată competentă ca respectivele acte juridice încheiate de debitor cu terţul pârât, în prejudiciul drepturilor lor, să le fie inopozabile, în măsura necesară acoperirii valorii creanţelor pe care le au împotriva debitorului5.

Codul civil român prevede în articolele 975: ,,Ei pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor” şi 976: ,,Cu toate acestea sunt datori, pentru drepturile enunţate la titlul succesiunii, acela al contractelor de maritaj şi drepturilor respective ale soţilor, să se conformeze cu regulile cuprinse într-însele”. Textul art. 976 se aplică numai instituţiei moştenirii, deoarece Titlul IV din Cartea a III-a ,,Despre contractul de căsătorie şi despre drepturile respective ale soţilor” a fost abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

Noul Cod civil este mai explicit, acţiunea revocatorie fiind reglementată în articolele 562-565, astfel, ,,Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi crează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate”6.

3 L. Pop, Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, pp. 410-411.4 C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. II, Ed. All, Bucureşti, 2002, p. 351.5 L. Pop, Acţiunea pauliană, Curierul judiciar nr. 4/2006, p. 69.6 Legea nr. 287/2009, Monitorul Oficial nr. 511 din 24 iulie 2009.

50


Acţiunea revocatorie este acea acţiune prin care creditorul poate cere revocarea (desfiinţarea) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale7.

III. Originea acţiunii pauliene

Acţiunea pauliană îşi are originea în dreptul roman de la sfârşitul Republicii, în timpul Regalităţii această acţiune nu era necesară deoarece la acea vreme obligaţia era considerată o legătură corporală dintre debitor şi creditor (vinculum corporis); dreptul de creanţă era un ,,jus in personam”, adică un drept al creditorului asupra persoanei debitorului.La sfârşitul perioadei Republicii, raportul de obligaţii civile se transformă încet şi sigur dintr-o legătură corporală într-o legătură juridică (vinculum juris), astfel, creditorul, în caz de neplată a datoriei de către debitor, putea să pornească executarea silită numai asupra bunurilor acestuia. Acţiunea pauliană a fost creată pe cale pretoriană, denumirea ei venind de la pretorul Paulus, care este creatorul acesteia. Sancţiunea care însoţea acţiunea pauliană era o condamnare pecuniară egală cu valoarea totală a bunurilor sustrase urmăririi creditorului; această condamnare opera numai atunci când lucrurile nu erau repuse în situaţia anterioară, prin restituirea de către terţ a ceea ce a primit de la debitor prin actul fraudulos. De altfel, prin această acţiune se urmărea în mod indirect chiar acest rezultat, adică restituirea bunurilor, ceea ce însemna revocarea actului fraudulos, de unde şi denumirea de acţiune revocatorie.

O condiţie pentru admiterea acţiunii pauliene era insolvabilitatea debitorului, cunoscută la romani ca falimentul civil. În dreptul roman avea caracter colectiv pentru că era exercitată de acel ,,curator bonorum” în numele tuturor creditorilor; în dreptul civil actual, în lipsa falimentului civil organizat prin lege, acţiunea pauliană este individuală, admiterea ei profitând numai creditorului reclamant.

Deşi reglementarea acţiunii pauliene în Codul civil francez şi român e laconică sau chiar lacunară (art.1167 C. civ. francez îi corespunde art. 975 C. civ. român), tendinţa actuală e aceea de a conferi acţiunii pauliene caracterul de sancţiune a fraudei în general8.

IV. Domeniul de aplicare

Acţiunea pauliană presupune cu necesitate existenţa fraudei. În principiu, toate actele juridice pot fi supuse acţiunii pauliene: acte cu titlu oneros sau gratuit, acte unilaterale sau contracte, acte de înstrăinare de drepturi existente, etc.. De la acest principiu există şi excepţii:

1. Actele juridice referitoare la drepturi patrimoniale exclusive ale debitorului. Sunt exceptate actele debitorului încheiate cu privire la drepturile sale patrimoniale care au un caracter exclusiv şi strict personal, în sensul că implică o apreciere din partea titularului. Fac parte din această categorie actele privitoare la drepturi inalienabile şi incesibile ale debitorului. Articolul 975 C. civ. nu prevede expres această excepţie, aşa cum o face 974 C. civ. care, în ceea ce priveşte acţiunea oblică, dispune că nu pot fi exercitate de creditor acele drepturi şi acţiuni ale debitorului ,,care îi sunt exclusiv personale”. Între cele două texte trebuie făcută o corelare pentru că au aceeaşi finalitate, astfel, actele vizate pot fi, de pildă: renunţarea debitorului la repararea pe cale patrimonială a unui prejudiciu moral, refuzul debitorului de a cere de a cere revocarea judiciară a unei donaţii pentru ingratitudinea donatarului, etc..

2. Actele juridice privitoare la drepturile şi bunurile insesizabile ale debitorului. Sunt scoase din domeniul de aplicare al acţiunii pauliene şi actele juridice încheiate cu terţii de

7 C. Stătescu, C Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ed. a IX-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 355.8 L. Pop, Acţiunea pauliană, în Curierul judiciar nr. 4/2006, pp. 71-72.

51


către debitor referitoare la bunurile sau drepturile sale insesizabile, precum: renunţarea la o bursă de studii, renunţarea la dreptul de diurnă, renunţarea la dreptul de a primi alocaţii de stat, etc..

În mod excepţional, acţiunea pauliană este admisibilă în cazul unor acte din această categorie, atunci când frauda debitorului în prejudiciul creditorilor săi îmbracă forma intenţiei sau dolului.

În acest context se pune problema în legătură cu contractul de întreţinere, care conferă practic debitorului multiple posibilităţi de fraudare a creditorilor. A existat o controversă, însă, ulterior, doctrina s-a raliat opiniei conform căreia este admisibilă o acţiune pauliană în materia contractului de întreţinere, bineînţeles cu respectarea condiţiilor de exercitare şi admisibilitate; jurisprudenţa a întărit această opinie9. Trebuie luate în considerare anumite situaţii, astfel:Creditorii întreţinătorului, vor putea promova acţiunea pauliană când acesta, ştiind că îi pune pe creditorii săi în imposibilitate de a-şi realiza creanţele, încheie un contract de întreţinere cu titlu gratuit. Debitorul întreţinător ar mai putea frauda pe creditorii săi şi renunţând la dreptul său faţă de întreţinut, drept în considerarea naşterii căruia şi-a asumat datoria de a-i presta întreţinerea.În ceea ce-i priveşte pe creditorii întreţinutului, vor putea promova acţiunea pauliană, când debitorul lor, prin contractul de întreţinere cu titlu oneros, înstrăinează un bun, punându-i pe creditori în imposibilitatea de a-şi realiza creanţa. De asemenea, creditorii întreţinutului au fiecare în parte posibilitatea de a ataca prin acţiune pauliană şi eventuala remitere de datorie făcută de întreţinut în favoarea întreţinătorului, constând în renunţarea sa cu titlu gratuit la întreţinerea care i se datorează, dacă prin acea remitere îşi crează sau agravează starea de insolvabilitate existentă.

3. Actele de împărţeală a unei succesiuni. În ceea ce priveşte acţiunea pauliană, creditorii trebuie să se conformeze regulilor care alcătuiesc instituţia moştenirii. Potrivit art. 785 C. civ. cu referire la partajul succesoral, pentru a se evita realizarea sa în frauda drepturilor lor, permite creditorilor să ceară ,, să fie prezenţi la împărţeală”; în schimb, se stipulează, în finalul articolului că ,,nu pot să atace împărţeala săvârşită, afară numai de s-a făcut în lipsă-le şi fără să se ţină seama de opoziţia lor. Deci, creditorii îşi pot apăra interesele participând la împărţeală sau cerând ca aceasta să se facă în prezenţa lor; dacă nu au uzat de această posibilitate, nu pot cere revocarea împărţelii, recurgând la acţiunea pauliană.

4. Plata unei datorii. Doctrina şi jurisprudenţa este unanimă, afirmând că acţiunea pauliană nu este admisibilă dacă prin ea se atacă plata unei datorii făcută de debitor în favoarea unui creditor al său, chiar dacă debitorul este insolvabil. S-a argumentat prin faptul că plata este un act neutru şi nu de însărăcire a a debitorului care o face; ieşirea unei valori active din patrimoniul debitorului este compensată prin stingerea unei datorii care grevează pasivul său. Spre deosebire de dreptul comercial unde este organizată prin lege o procedură colectivă de urmărire a patrimoniului debitorului pentru a asigura egalitatea între creditori10, în dreptul civil, aşa cum s-a arătat nu există faliment civil.

5. Contractarea unor noi obligaţii. În principiu, se admite că debitorul poate contracta noi datorii, deşi în acest mod îşi agravează insolvabilitatea, argumentându-se prin dreptul său de a-şi administra patrimoniul şi prin faptul că aceste acte au un caracter de îndatorare a debitorului, nu de însărăcire. S-a afirmat şi opinia, acceptată de doctrină, potrivit căreia asumarea de datorii prin contract poate fi atacată prin acţiunea pauliană dacă un creditor anterior poate dovedi frauda.

9 Trib. Suprem, secţ. civ., dec. nr. 134/1976, în Culegere de decizii, 1976, p. 97.10 Legea nr. 64 din 22 iunie 1995, privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, aplicabilă din 29 august 1995, modif. şi publicată în M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004. A abrogat art. 695-888 (Cartea a III-a, ,,Despre faliment”) din Codul comercial român.

52


6. Hotărârile judecătoreşti. Hotărârea judecătorească este un act juridic care poate poate fi obţinut de părţile aflate în proces, în unele situaţii, în frauda drepturilor creditorilor uneia dintre ele. Hotărârea judecătorească are în raport cu părţile puterea de lucru judecat, în principiu, ea nu mai putând fi schimbată, dar puterea lucrului judecat este relativă deoarece există numai în raport de părţile din acel proces. Hotărârea produce efecte indirecte în raport cu terţele persoane, ea fiindu-le în unele situaţii opozabilă.Cu toate că hotărârile judecătoreşti sunt opozabile terţilor, în anumite condiţii pot fi atacate de către terţii interesaţi; aşadar, când sunt îndeplinite condiţiile art. 975 C. civ. , creditorii pot ataca prin acţiune pauliană hotărârea judecătorească rămasă definitivă, prin care debitorul s-a lăsat obligat în urma unei înţelegeri frauduloase, încheiate cu adversarul său. Este neîndoielnic că, printr-o tranzacţie, se poate ajunge la fraudarea creditorilor, dacă acea tranzacţie are efecte constitutive ori translative de drepturi, în temeiul căreia o parte se obligă să execute numai prestaţii ( plata unei sume de bani, transmiterea în proprietate a unui bun), în schimbul renunţărilor făcute de cealaltă parte11. Aşa cum s-a arătat: ,, chiar hotărârile intervenite în urma înţelegerii frauduloase a părţilor nu sunt decât consumaţia completă a fraudei”, ceea ce înseamnă că legea ,, nu le permite menţinerea”12.

V. Condiţii de admisibilitate a acţiunii pauliene

Potrivit art. 975 C. civ., sunt reglementate două condiţii esenţiale exercitării acţiunii pauliene – prejudiciul creditorului şi frauda debitorului – însă, alături de ele, mai sunt necesare şi următoarele condiţii:

1. Condiţii din punct de vedere al actului făcut de debitor:a) Actul trebuie să pricinuiască un prejudiciu creditorului. Proba existenţei prejudiciului este în sarcina creditorului şi se face prin toate mijloacele de probă admise de lege; în general prejudiciul nu există decât în caz de insolvabilitate a debitorului, iar insolvabilitatea trebuie să existe în momentul intentării acţiunii;b) Actul atacat să nu constituie exerciţiul unui drept exclusiv personal al debitorului, aceasta rezultă din analogia făcută la art.974, privind acţiunea oblică. De pildă, situaţia în care un debitor renunţă la dreptul de a revoca o donaţie pentru ingratitudine, creditorul nu poate intenta acţiunea pauliană împotriva debitorului;c) Actul atacat trebuie să fie un act de micşorare a patrimoniului. Astfel, renunţarea la succesiune sau legat este prin urmarea renunţarea la un drept care face parte din patrimoniu, de aceea, poate fi atacată prin acţiunea pauliană; însă, refuzul de a accepta o donaţie nu poate fi atacat prin această acţiune pentru că nu are semnificaţia unei micşorări a patrimoniului.Prin excepţie de la regulile de mai sus, renunţarea la prescripţie, deşi nu constituie o micşorare de patrimoniu şi are un caracter personal, poate fi atacată prin acţiunea pauliană, deoarece art. 1843 C. civ. dispune că, creditorii ,,pot să opună prescripţia câştigată debitorului...chiar şi dacă acel debitor renunţă la dânsa” – pe baza acestui text creditorii pot ataca renunţările frauduloase la prescripţie ale debitorului.

2. Condiţii din punct de vedere al creditorilor care atacă actul:a) În principiu, doctrina şi jurisprudenţa hotărăsc că singurii creditori a căror creanţă este anterioară actului atacat, pot ataca acest act; dovada anteriorităţii creanţei fiind în sarcina creditorilor.Creditorii posteriori actului nu-l pot ataca, deoarece faţă de aceşti creditori, un act al debitorului nu poate fi în general fraudulos.

11 L. Pop, Acţiunea pauliană, Curierul judiciar nr. 4/2006, pp. 73-79.12 C. Hamangiu, N. Georgean, Codul civil adnotat, vol. II, Bucureşti, 1925, p. 436.

53


Dacă prin excepţie, actul fraudulos a fost făcut în vederea creditorilor viitori, în acest caz, creditorii în cauză, deşi posteriori actului, îl vor putea ataca – situaţia în care actul fraudulos a fost încheiat de debitor cu intenţia de a-l prejudicia pe un creditor viitor, cu care există perspectiva certă de a intra într-un raport obligaţional13; în acelaşi mod statuând şi jurisprudenţa noastră14.b) Cu privire la exigibilitatea creanţei, majoritatea doctrinei o susţine, dar trebuie făcute precizările : - creditorii condiţionali (sub condiţie suspensivă), au un drept nesigur şi nu vor beneficia de acţiunea pauliană; - creditorii sub termen, pot folosi acţiunea pauliană, devenind pur şi simpli, deoarece insolvabilitatea atrage căderea debitorului din beneficiul termenului. c) Necesitatea ca respectivul creditor sa aibă un titlu executoriu.Într-o primă opinie, majoritară, exercitarea acţiunii pauliene nu este condiţionată de existenţa unui titlu executoriu al reclamantului, argumentându-se prin faptul că această acţiune nu e un act de executare, ci prin ea se urmăreşte revocarea unui act juridic prin care este fraudat dreptul de gaj general al creditorilor.În cea de-a doua opinie, se precizează că existenţa titlului executoriu este o condiţie necesară pentru motivul că reclamantul creditor, dacă nu a recurs la procedura executării silite a creanţei sale în prealabil intentării acţiunii pauliene are de întâmpinat dificultăţi, de regulă, insurmontabile în ce priveşte dovedirea prejudiciului suferit prin efectul actului atacat ce a determinat sau agravat insolvabilitatea debitorului. Doar pe calea executării silite poate fi constat cu mare certitudine impactul actului fraudulos asupra patrimoniului debitorului, iar executarea silită este de neconceput fără existenţa titlului executoriu15.

3. Condiţii din punct de vedere al debitorului. Actul prejudiciabil al debitorului trebuie să fie făcut în frauda creditorilor. Prin fraudă nu se înţelege dol contractual, adică manopere frauduloase, ci faptul că debitorul a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor, fiind indiferent dacă actul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros16.

4. Condiţii din punct de vedere al terţilor care au încheiat actul cu debitorul. În privinţa terţilor dobânditori trebuie să deosebim actele cu titlu oneros de cele cu titlu gratuit. În cazul actelor cu titlu oneros, atât terţul cât şi creditorul tind la evitarea unui prejudiciu, astfel, ele vor fi revocate numai dacă se dovedeşte complicitatea terţului la fraudă 17, care constă în faptul că terţul cunoaşte că prin încheierea actului atacat debitorul va deveni insolvabil18.Dacă actul este cu titlu gratuit, este suficient să se stabilească prejudiciul pricinuit şi frauda debitorului; în acest caz nu contează buna sau reaua-credinţă a terţului, deoarece acesta dobândeşte un avantaj patrimonial fără a suferi vreun prejudiciu în cazul desfiinţării actului. În literatura de specialitate se afirmă că terţul creditor din contractul cu titlu oneros este ,,certat de damno vitando” (luptă pentru a evita pierderea), iar terţul dobânditor prin act cu titlu gratuit este ,,certat de lucro captando” (luptă pentru a păstra un câştig)19.

13 L. Pop, Acţiunea pauliană, Curierul judiciar nr. 4/2006, p. 81.14 Plenul Tribunalului Suprem, dec. de îndrumare nr. 15/1962, în Culegere de decizii 1962, p. 24; C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, dec. Nr. 3854/2000, în C.A.B Culegere de practică judiciară în materie civilă 2000, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2002, pp. 31-35.15L. Pop, Acţiunea pauliană, Curierul judiciar nr. 4/2006, p. 83.16 Fr. Deak, Curs de drept civil , Teoria generală a obligaţiilor, Bucureşti, 1960, p. 358.17 C. Stătescu, C Bîrsan, op. cit., p. 358.18 I.C.C.J., Secţia comercială, dec. nr. 101 din 17 ianuarie 2006, în Dreptul nr. 2/2007, p. 215.19 D. Văduva, A. Tabacu, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ed. a II-a, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2003, p. 159.

54


În ceea ce-l priveşte pe terţul subdobânditor, acţiunea pauliană va putea fi introdusă împotriva lor, doar dacă se dovedeşte atât frauda dobânditorului, cât şi a celui care a dobândit de la el20, deci nu va putea fi introdusă împotriva subdobânditorului cu titlu oneros de bună-credinţă.

VI. Natura juridică şi efectele acţiunii revocatorii

Acţiunea revocatorie este o acţiune personală, deoarece creditorii exercită un drept al lor propriu care este personal; nu este reală deoarece creditorii chirografari nu au niciun drept real asupra patrimoniului debitorului.Răspunzând la întrebarea dacă este o acţiune în nulitate sau o acţiune în reparaţie a prejudiciului cauzat, doctrina a afirmat faptul că este o acţiune în daune-interese21, de unde rezultă efectul ei relativ.

Acţiunea pauliană are un caracter subsidiar. Ea este justificată numai în ipoteza în care creditorul nu-şi poate realiza creanţa împotriva debitorului, datorită faptului că acesta şi-a diminuat substanţial patrimoniul sau a devenit insolvabil22.

Urmare a admiterii acţiunii pauliene, actul încheiat în mod fraudulos de către debitor cu terţul nu va fi opozabil creditorului care a intentat acţiunea, astfel că, acesta va putea urmări bunul, obiect al contractului fraudulos, ca şi cum acesta s-ar fi aflat permanent în patrimoniul debitorului său23.

Este o acţiune în inopozabilitatea actului încheiat de debitor, este proprie creditorului care o intentează, astfel că produce efecte relative, fiind reparat numai prejudiciul suferit de reclamant; faţă de ceilalţi creditori acţiunea nu produce niciun efect. Terţul poate păstra bunul, oferind creditorului o anumită valoare necesară satisfacerii creanţei sale, excedentul rămas după satisfacerea creanţei creditorului care a intentat acţiunea aparţinând terţului dobânditor, fără a intra în patrimoniul debitorului sub incidenţa dreptului de gaj general24.

Aceleaşi efecte sunt stipulate şi în noul Cod civil, art. 1565, reglementându-se şi posibilitatea intervenirii şi celorlalţi creditori în cauză.

VII. Prescripţia acţiunii pauliene În ceea ce priveşte termenul de prescripţie în cazul acţiunii pauliene, conform

prevederilor Decretul nr. 167/1958, acesta este de 3 ani, de la data când se cunoaşte existenţa actului fraudulos. De asemenea, terţul dobânditor de bună-credinţă, nu poate opune creditorului uzucapiunea de 10-20 de ani, fiindcă aceasta se poate opune numai acţiunilor reale, iar acţiunea pauliană este una personală25.

Noul Cod civil prevede în articolul 1564: ,,Dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.”

VIII. Concluzii

Importanţa acţiunii pauliene este foarte mare, deoarece numeroşi debitori urmăresc să sustragă patrimoniul lor de la urmărirea creditorilor, prin înstrăinări şi acte încheiate cu terţii; mijloacele întrebuinţate sunt variate: donaţii unor rude apropiate, înstrăinări de imobile pentru a le înlocui cu sume de bani, mai uşor de sustras, etc..

20 Trib. Suprem, Colegiul civil, dec. nr. 744/1959, în Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem, 1959, p. 101.21 C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., p. 362.22 C. Crişu, op. cit., p.79.23 D. Văduva, A. Tabacu, op. cit., p. 159.24 C. Stătescu, C Bîrsan, op. cit., p. 359.25 C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., p. 364.

55


Astfel, acţiunea pauliană are o configuraţie autonomă şi reprezintă un mijloc eficient de revocare a actelor încheiate în fraudarea creditorilor, invalidarea acestora putând fi exercitată pe cale de acţiune sau opusă pe cale de excepţie26.

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, cursuri, monografii1. Chelaru, E., Drept civil. Drepturi reale principale, ed. a III-a, Ed. C.H. Beck,

Bucureşti, 2009.2. Crişu, C., Acţiuni civile în justiţie, Ed. Argessis, Curtea de Argeş, 1992.

3. Deak, Fr., Curs de drept civil, Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 1960.

4. Hamangiu C., Georgean N., Codul civil adnotat, vol. II, Bucureşti, 1925. 5. Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu, Băicoianu Al., Tratat de drept civil român,

vol. II, Ed. All, Bucureşti, 2002. 6. Pop L., Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000. 7. Stătescu C., Bîrsan C., Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ed. a IX-a,

Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008. 8. Văduva D., Tabacu A., Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ed. a II-a,

Ed. Paralela 45, Piteşti, 2003.

II. Articole şi legislaţie 1. Pop L., Acţiunea pauliană, Curierul Judiciar nr. 4/2006. 2. Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, cu

modificările ulterioare. 3. Legea nr. 287/2009 publicată în M.Of. al României nr. 511/24 iulie 2009.

III. Jurisprudenţă 1. Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem, 1959. 2. Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem, 1962. 3. Culegere de practică judiciară în materie civilă 2000, Ed. Rosetti, Bucureşti,

2002. 4. Dec. nr. 101 din 17 ian. 2006 a ÎCCJ, secţia comercială, în Dreptul nr. 2/2007.

26 Ibidem, p. 352.

56

actiunea pauliana

Documents